SECU LEGAL recrutează un avocat stagiar pentru practica de consultanță și litigii în materie de drept imobiliar.
CĂUTĂM UN AVOCAT STAGIAR CARE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CRITERII
– experiență profesională în cadrul unei societăți de avocați;
– capacitate bună de organizare și redactare a documentației juridice într-o manieră clară și structurată;
– capacitate de analiză și cunoștințe solide de drept civil, comercial, procedură civilă și drept administrativ;
– capacitate de comunicare, analiză, sinteză și planificare;
– bună cunoaștere a limbii engleze;
– cunoștințe de operare PC (Windows, Pachet Office, navigare web, email, baze de date juridice);
– flexibil şi dornic să înveţe.
Ca avocat în cadrul firmei noastre îți promitem că îți vei desfășura activitatea într-un mediu prietenos și dinamic și că vei fi implicat în dezvoltarea de soluții juridice inovative.
SECU LEGAL este o firmă de avocați români, specializată în domeniul dreptului imobiliar.
Serviciile juridice pe care le oferim clienților noștri vizează, în principal, tranzacții imobiliare în sens larg (inclusiv analize juridice premergătoare), dezvoltări imobiliare (inclusiv antreprize în construcții), litigii și consultanță în materie de urbanism și autorizare (inclusiv privind intrarea în legalitate a construcțiilor edificate fără autorizație sau cu încălcarea autorizației de construire și anularea autorizațiilor de construire și a documentațiilor de urbanism), finanțări de proiecte imobiliare, închirieri, concesiuni, exproprieri, revendicări de imobile, acțiuni în materie de carte funciară, ș.a.
Așteptăm să ne trimiteți CV-ul, însoțit de o scrisoare de intenție, până la data de 15.06.2023, la adresa de email: [email protected]
Doar candidații selecționați vor fi contactați pentru interviu.
Anunțul este valabil pentru municipiul București.
* Anunțul expiră la data de 15 iunie 2023