COMAN MÎNDRU POPESCU – SOCIETATE CIVILĂ DE AVOCAȚI recrutează avocat definitiv | Achiziții publice.
Societatea noastră oferă servicii juridice de cea mai înaltă calitate, într-o abordare modernă și eficientă. Suntem profesioniști cu idei inovative și o experiență considerabilă, care se reflectă în multitudinea ariilor de expertiză pe care le acoperim. Dezvoltăm strategii care funcționează pentru că înțelegem cu adevărat sectoarele în care activăm.
Un alt atu al societății noastre îl reprezintă excelenta colaborare dintre membrii echipei, motiv pentru care ne dorim extinderea echipei cu avocați care să împărtășească același set de valori, să fie dornici să se dezvolte într-un cadru organizat, sub îndrumarea unor avocați cu o vastă experiență într-o gamă variată de domenii ale dreptului și să își cultive calitățile profesionale la cele mai înalte standarde.
Ne dorim ca noul coleg care va face parte din echipa CMPLAW să îndeplinească următoarele
CERINȚE
– experiență 3-5 ani în consultanță/litigii (achiziții publice);
– este bun cunoscător al limbii engleze;
– capacitate sporită de înțelegere a mediului de afaceri și o foarte bună cunoaștere a legislației specifice achizițiilor publice;
– manifestă deschidere față de provocările și dinamismul specifice profesiei de avocat, față de lucrul în echipă și de flexibilitatea pe care o solicită activitățile specifice profesiei;
– este o persoană orientată către dezvoltarea sa profesională și personală în jurul unor valori precum responsabilitatea, onestitatea, respectul și scopul comun.
Așteptăm cu interes CV-urile dumneavoastră, însoțite de o scurtă scrisoare de intenție pe e-mail la adresa [email protected]
Anunțul este valabil pentru municipiul București.
* Anunțul expiră la data de 20 noiembrie 2023