875 citiri

PSBH POPESCU, NICOLAU & ASOCIAȚII recrutează avocat definitiv | Litigii

Căutăm profesionistul potrivit pentru rolul de avocat definitiv în cadrul echipei SCA PSBH POPESCU, NICOLAU & ASOCIAȚII.

COECHIPIERUL PE CARE ÎL CĂUTĂM PENTRU ROLUL DE AVOCAT DEFINITIV EŞTI TU, DACĂ
– ai cunoştinţe teoretice şi practice relevante în domeniul litigiilor civile (litigii între profesionişti, contencios administrativ, drept fiscal, achiziţii publice, dreptul muncii, insolvenţă, s.a.);
– ai disponibilitate pentru deplasări în alte oraşe, la instanţele de judecată;
– ai abilităţi foarte bune de comunicare;
– cunoşti foarte bine limba engleză;
– pachetul MS Office, uneltele din mediul online şi altele asemenea sunt pe lista ta zilnică de interacţiune cu tehnologia;
– ai abilităţi de a lucra în echipă şi te poţi adapta uşor;
– ai abilitatea de a remarca detaliile fără a pierde din vedere imaginea de ansamblu.

CE OFERIM PENTRU VIITORII MEMBRII AI ECHIPEI?
Oferta noastră include:
– un mediu de lucru profesionist;
– spaţiu de lucru modern într-o clădire de birouri în centrul Bucureştiului;
– un pachet de venituri adaptat nivelului de complexitate al activităţii;
– bonusuri direct proporţionale cu performanţa;
– programe de formare profesională şi personală lunare, cursuri pe domeniile de interes ale societăţii şi teambuilding-uri anuale.

Dacă profilul şi interesele tale profesionale se potrivesc cu acest rol, te invităm să începem o conversaţie. Trimite-ne CV-ul tău la [email protected]

CINE SUNTEM ȘI CE FACEM?
Suntem buni formatori de oameni, iar dovada sunt cele peste 30 de poveşti de succes ale stagiarilor care ne-au trecut până acum pragul şi care au ales să se formeze în „bootcamp-ul” nostru.

Suntem o societate civilă profesională de avocaţi înfiinţată în anul 2010, care oferă servicii de consultanţă juridică, asistenţă şi reprezentare în următoarele domenii de practică: drept imobiliar, drept comercial, dreptul penal al afacerilor, drept administrativ, proprietate intelectuală, dreptul muncii, CEDO şi achiziţii publice.

Constituirea societăţii este rezultatul firesc al unei colaborări anterioare între asociaţii acesteia, o îmbinare a cunoştinţelor, a muncii de echipă, a experienţei şi a pasiunii pentru ceea ce facem.

Misiunea noastră este de a oferi şi asigura clienţilor asistenţă juridică fundamentată pe strategii eficiente, loialitate şi profesionalism, rezultate din cunoaşterea în profunzime a problemelor încredinţate şi identificarea soluţiilor personalizate ce vin în întâmpinarea celor mai diverse nevoi şi corespund celor mai ridicate standarde.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 octombrie 2024