NESS PROIECT EUROPE recrutează consilier juridic senior – Ploieşti.
RESPONSABILITĂŢI
– cercetări legislative şi documentare juridică;
– menţinerea relaţiilor cu instituţiile publice;
– efectuarea de operaţiunilor la Registrul Comerţului;
– activităţi de natură juridică şi administrativă specifice societăţii;
– studierea temeinică a dosarelor încredinţate;
– analiză şi revizuire contracte comerciale- fiind responsabil direct de avizarea contractelor comerciale;
– urmărirea modificărilor legislative;
– întocmirea şi evidenţa dosarelor/documentelor cu specific juridic ale societăţii;
– redactare opinii juridice, răspuns la notificări/somaţii, adrese etc.
CERINŢE
– licenţiat în Drept cu foarte bune cunoştinţe teoretice şi rezultate academice bune;
– cunoașterea și stăpânirea limbajului juridic în limba română și în limba engleză la un nivel superior, raționament juridic solid, bune abilități de scriere juridică;
– deontologie profesională;
– iniţiativă şi spirit de echipă;
– cel puţin 10 ani experienţă într-o poziţie similară constituie un avantaj.
OFERIM
– oportunitatea de a lucra într-un mediu profesional, orientat spre performanţă;
– program de mentorat menit să ofere sprijin atât în realizarea sarcinilor de lucru cât și suport în dezvoltarea carierei;
– salariu motivant în funcţie de experienţa relevantă în domeniu.
Persoanele interesate pot trimite CV-urile la adresa: [email protected]
Anunțul este valabil pentru municipiul Ploiești.
* Anunțul expiră la data de 27 aprilie 2026



