Căutăm profesionistul potrivit pentru rolul de Avocat Definitiv în cadrul echipei SCA PSBH POPESCU, NICOLAU & ASOCIAȚII.
COECHIPIERUL PE CARE ÎL CĂUTĂM PENTRU ROLUL DE AVOCAT DEFINITIV EȘTI TU, DACĂ
– ai o experienţă profesională de 1-5 ani de la definitivat;
– cunoștințele tale teoretice și practice sunt sau pot deveni relevante ca profesionist în comercial, civil și procesual civil iar dacă te pasionează şi penalul este şi mai bine;
– abilităţile de comunicare te recomandă a fi un interlocutor atent la nevoile şi dorinţele celor din jur;
– pachetul MS Office, uneltele din mediul online şi altele asemenea sunt pe lista ta zilnică de interacţiune cu tehnologia;
– ai abilitatea de a remarca detaliile fără a pierde din vedere imaginea de ansamblu;
– experienţa te-a învăţat că există mai multe abordări pentru orice situaţie, astfel încât flexibilitatea a căpătat valenţe practice în activitatea ta.
Vei avea un avantaj la startul conversaţiei cu noi dacă în plus faţă de cele de mai sus, limba engleză pe care o vorbeşti (şi scrii) se încadrează în standardul European la litera C.
CE OFERIM PENTRU VIITORII MEMBRII AI ECHIPEI?
– un mediu de lucru profesionist;
– spaţiu de lucru modern într-o clădire de birouri în centrul Bucureştiului;
– viaţă după job 😊 echilibru între viaţa profesională şi cea personală;
– un pachet de venituri adaptat nivelului de complexitate al activităţii;
– bonusuri direct proporţionale cu performanţa;
– programe de formare profesională şi personală lunare şi teambuilding-uri anuale.
Dacă profilul şi interesele tale profesionale se potrivesc cu acest rol, te invităm să începem o conversaţie. Trimite-ne CV-ul tău la: [email protected]
CINE SUNTEM ȘI CE FACEM?
Suntem buni formatori de oameni, iar dovadă sunt cele peste 30 de povești de succes ale stagiarilor care ne-au trecut până acum pragul și care au ales să se formeze în „bootcamp-ul” nostru.
Suntem o societate civilă profesională de avocați înființată în 2010, care oferă servicii de consultanță juridică, asistență și reprezentare în următoarele domenii e practică: drept imobiliar, drept comercial, dreptul penal al afacerilor, drept bancar, drept administrativ, proprietate intelectuală, dreptul muncii, CEDO și achiziții publice.
Constituirea societății este rezultatul firesc al unei colaborări anterioare între asociații acesteia, o îmbinare a cunoștințelor, a muncii de echipă, a experienței și a pasiunii pentru ceea ce facem.
Misiunea noastră este de a oferi și asigura clienților asistența juridică fundamentată pe strategii eficiente, loialitate și profesionalism, rezultate din cunoașterea în profunzime a problemelor încredințate și identificarea soluțiilor personalizate ce vin în întâmpinarea celor mai diverse nevoi și corespund celor mai ridicate standarde.
Anunțul este valabil pentru municipiul București.
* Anunțul expiră la data de 22 martie 2021