1.096 citiri

MAXIM / Asociații recrutează avocat definitiv

MAXIM / Asociații recrutează avocat definitiv (cu o vechime de 3-4 ani în profesie, inclusiv stagiatura).

CE CĂUTĂM
Pentru a face parte din echipa noastră, sunt relevante următoarele condiții minime, generale:
– absolvent al facultății de drept din Cluj-Napoca, București, Iași sau Timișoara;
– cunoștințe teoretice temeinice în domeniul juridic, cu predilecție în domenii precum : contencios administrativ și fiscal, achiziții publice, urbanism, dreptul afacerilor, insolvență;
– persoană organizată, responsabilă, cu o gândire analitică, inventivă și pro-activă, care să poată lucra și performa în echipă;
– comunicator abil și eficient, flexibil și adaptabil;
– acuratețe în exprimare și în redactare;
– excelente abilități în materie de redactare juridică;
– cunoștințe avansate de limba engleză (cunoașterea unei alte limbi de circulație internațională fiind un avantaj);
– cunoștințe de operare PC, pachet MS Office;
– dornic/ă de evoluție profesională;
– deținerea unui carnet de conducere categoria B constituie un avantaj.

Este importantă compatibilitatea de viziune cu echipa deja existentă.

CE OFERIM
– onorariu atractiv și bonusuri periodice;
– mediu de lucru prietenos;
– posibilități de avansare fundamentate pe meritocrație;
– birou situat în zona centrală;
– echipă de profesioniști pregătită temeinic (legal, tax, audit);
– dezvoltare profesională (publicații, workshop-uri, training-uri), dar și personală;
– oportunitatea de a fi implicat în proiecte juridice complexe, multidisciplinare,

DESPRE NOI
Proiectul MAXIM / Asociații a debutat în 2014, fiind o societate civilă profesională de avocați cu sediul central în Cluj-Napoca.
MAXIM / Asociații oferă servicii juridice complete, care includ atât servicii de consultanță juridică cât și asistență și reprezentare în fața instanțelor de judecată, respectiv arbitraj, în domeniul avocaturii de afaceri.
Activitatea de consultanță și reprezentare se concentrează pe acele ramuri de drept inerente activității de business, precum: achiziții publice, drept societar, fiscalitate, real estate și M&A.

DETALII PENTRU APLICARE
Persoanele interesate sunt rugate să transmită un email cu CV pe adresa [email protected], urmând să ne întâlnim cu acei candidați care par a se potrivi cu actualul colectiv, și care corespund exigențelor căutate.

Anunțul este valabil pentru municipiul Cluj-Napoca.

* Anunțul expiră la data de 15 septembrie 2023