1.597 citiri

BACIU IACOB organizează stagii de practică

Cabinet de Avocat BACIU IACOB organizează stagii de practică (internship).

CERINȚE
– absolvent sau student al facultății de drept, aflat în anul 2, 3 sau 4 de studiu;
– abilităţi de comunicare şi de negociere, spirit de echipă, flexibilitate, eficienţă şi responsabilitate, atenție la detalii;
– utilizează cu ușurință construcții gramaticale complexe și vocabular bogat în limba română (scris și vorbit);
– persoană organizată, dornică să înveţe lucruri noi.

RESPONSABILITĂŢI
· activităţi de consultanţă juridică în materie civilă şi comercială;
· studierea temeinică a dosarelor încredinţate;
· documentarea juridică în vederea formulării acţiunilor în instanţă;
· urmărirea modificărilor legislative;
· redactarea de cereri de chemare în judecată, note scrise, concluzii, etc;
· întocmirea și depunerea dosarelor pentru instanţă;
· depuneri/ ridicări cereri în instanţă şi la diverse instituţii;
· revizuire contracte comerciale;
· îndeplinirea formalităților la Oficiul Registrului Comerțului;
· activități administrative.

OFERTĂ
Programul stagiului este de 4-6 ore/zi și se va desfășura în prima parte a zilei, existând flexibilitate raportat la programul studentului.
Remunerația se discută la interviu.

Candidații interesați sunt rugați să trimită un CV la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 23 septembrie 2021