INTACT MEDIA GROUP recrutează consilier juridic/avocat.
RESPONSABILITĂŢI
– menţinerea legăturii cu instituţiile de specialitate (notariate, birouri de avocatură, Registrul Comerţului, Oficiul de Cadastru şi Carte Funciară etc.);
– întocmirea documentelor juridice (contracte, notificări, adrese, referate, împuterniciri etc) conform drafturilor existente;
– efectuarea formalităţilor prevăzute de lege (depunerea documentelor) privind: înscrierea de menţiuni la Registrul Comerţului; înregistrarea mărcilor la OSIM; depunerea cererilor de executare silită la executorul judecătoresc, a hotărârilor definitive şi irevocabile ce pot fi puse în executare silită ori a altor titluri executorii;
– depunerea de: documente juridice (cereri de chemare în judecată, întâmpinări, etc) la instanţele judecătoreşti; de cereri la Instituţii de Stat pentru eliberarea unor acte oficiale, necesare activităţii companiei;
– monitorizarea legislaţiei relevante în activitatea companiei şi informarea asupra modificărilor legislative;
– monitorizarea portalurilor instanţelor de judecată;
– înregistrarea, evidenţa şi arhivarea dosarelor, contractelor şi corespondenței, litigiilor juridice (circuit documente, expediere contracte către parteneri, evidenţă returnare documente, evidenţă durată contracte, etc.);
– redactarea de hotărâri A.G.A.;
– redactarea proiectelor de contracte (civil, comercial, etc.) în baza unor drafturi existente;
– opinii juridice pentru management şi Coordonatorul departamentului referitor la variate probleme din activitatea de zi cu zi sau cu privire la tranzacţii speciale.
CERINŢE
– studii în domeniul juridic finalizate;
– experienţă relevantă pe poziţie de consilier juridic sau avocat de minim 2 ani;
– excelente cunoştinţe de legislaţie;
– cunoştinţe operare PC (Microsoft Office);
– limba Engleză – nivel avansat scris;
– foarte bune abilităţi de comunicare şi relaţionare;
– iniţiativă, spirit organizatoric, orientare spre rezultate.
Cei interesaţi pot trimite CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]
Anunțul este valabil pentru municipiul București.
* Anunțul expiră la data de 4 februarie 2015