CENTRUL DE RESURSE JURIDICE organizează concurs pentru ocuparea poziției de Director/Directoare
executiv/ă.
Forma contractuală: contract individual de muncă pe o perioadă inițială de 2 ani.
Locație: sediul Fundației, Str. Arcului nr.19, sector 2, București.
DESPRE CENTRUL DE RESURSE JURIDICE
Centrul de Resurse Juridice (CRJ) este o organizaţie non-guvernamentală, înfiinţată în anul 1998 de către Fundaţia pentru o Societate Deschisă, care acţionează pentru crearea şi funcţionarea unui cadru legal şi instituţional care să asigure respectarea drepturilor omului şi a egalităţii de şanse şi pentru accesul liber la un act de justiţie echitabil.
ATRIBUȚIILE DIRECTORULUI/DIRECTOAREI EXECUTIV/E
Conform Statutului fundației, Directorul executiv asigură conducerea curentă a acesteia, fiind numit și revocat de către Consiliul Director. Acesta asigură îndeplinirea obiectivelor fundației, fiind asistat de către coordonatorii de programe, echipa de management financiar și staff-ul administrativ.
CERINȚELE POSTULUI
Cerințe care derivă din valorile organizației:
– împărtăşirea acestor valori și a obiectivelor care decurg din acestea;
– integritate și reputație ireproșabile.
Cerințe privind calificarea profesională:
– studii de licență în domeniul dreptului ori științelor socio-umane; constituie un avantaj studiile de licență în drept precum și orice specializare ulterioară în domeniul drepturilor omului;
– experiență relevantă în zona organizațiilor internaționale ori naționale de drepturile omului constituie un avantaj;
– o bună cunoaștere a sistemului constituțional și administrativ al României;
– o bună cunoașterea a tratatelor și convențiilor de drepturile omului la care România este semnatară;
– cunoașterea la nivel avansat a cel puțin unei limbi străine (engleza).
Aptitudini:
– capacități de leadership și experiență de management;
– foarte bune abilități de comunicare, negociere, de organizare și de soluționare a conflictelor;
– atenție la detalii, creativitate;
– abilitatea de a lucra și de a coordona o echipă;
– abilitatea de delega atribuții și de a gestiona termenele limită și resursele umane și materiale;
– aptitudinea de a utiliza tehnologiile informaționale.
Persoanele interesate vor trimite până la data de 15 Martie 2023, inclusiv, la adresa de e-mail [email protected]
un dosar care va cuprinde următoarele documente:
– CV-ul actualizat;
– o scrisoare care să indice viziunea candidatului cu privire la direcțiile de dezvoltare și activitățile CRJ;
– indicarea, în cuprinsul CV-ului, a datelor de contact a două persoane care pot da referințe cu privire la calificările profesionale și valorile etice ale aplicantului;
– completarea unei declarații de interese care să indice apartenența ori neapartenența la partide politice (dacă da, poziția deținută, fie aceasta remunerată sau nu), funcțiile în organele de conducere a altor organizații neguvernamentale sau calitatea de administrator al unei societăți comerciale precum și orice altă situație de natură a crea un conflict de interese între poziția actuală a aplicantului și cea pentru care aplică în cadrul CRJ.
Întrebări suplimentare pot fi transmise la adresa de e-mail [email protected]
Candidații/candidatele selectați/e vor participa la un interviu în fața Consiliului Director al Centrului de Resurse Juridice.
Candidații/candidatele care nu au fost invitați la interviu (nu au trecut de etapa de preselecție a CV) vor fi informați prin e-mail în legătură cu acest aspect. De asemenea, candidații/candidatele care nu au trecut etapa de selecție finală, vor fi anunțați în aceeași manieră.
Anunțul este valabil pentru municipiul București.
* Anunțul expiră la data 10 aprilie 2023