1.963 citiri

EURO GAMES TECHNOLOGY ROMÂNIA recrutează Legal Manager

EURO GAMES TECHNOLOGY ROMÂNIA recrutează Legal Manager.

ATRIBUŢIILE POSTULUI
– oferă asistentă juridică în orice domeniu relevant pentru activitatea societăţii, la solicitarea scrisă sau verbală a managementului;
– asigură redactarea, revizuirea, negocierea și aprobarea contractelor, cererilor, opiniilor legale și memorandumurilor ca și redactarea oricăror alte documente juridice sau înscrisuri;
– asigură reprezentarea și apărarea drepturilor legitime ale societăţii în relaţiile sale cu orice societăţi comerciale sau persoane fizice din România sau din străinătate, precum și în relaţiile sale cu instituţiile publice din România;
– asigură reprezentarea și apărarea drepturilor legitime ale societăţii;
– asigură asistarea societăţii în timpul negocierilor cu terţe părţi;
– oferă asistentă și reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti de orice grad, a organelor de urmărire penală și a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale. Asistarea și reprezentarea societăţii va cuprinde toate actele, mijloacele și operaţiunile permise de lege și necesare ocrotirii și apărării intereselor acestuia;
– oferă asistentă juridică și reprezentare a societăţii în vederea recuperării creanţelor pe cale judecătorească, și efectuează raportări către managementul societăţii;
– asigură apărarea și reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor și intereselor legitime ale societăţii în raporturile acesteia cu autorităţile publice, cu instituţiile și cu orice persoană fizică sau juridică, română sau străină;
– întocmeşte și formulează în numele și/sau interesul societăţii cereri, notificări, memorii sau petiţii către autorităţi, instituţii și alte persoane fizice sau juridice;
– asigură coordonarea unitară a întregii activităţi juridice din cadrul societăţii;
– determină strategia juridică, prin dezvoltarea și implementarea procedurilor și politicilor legale pentru a asigura conformitatea activităţii societăţii cu legile aplicabile, în scopul diminuării riscurilor legale;
– coordonează procesul de obținere a tuturor licenţelor, autorizațiilor, avizelor legale și înregistrărilor necesare funcționării, se asigură că toate acestea sunt reînnoite și conforme cu legislaţia în vigoare;
– coordonează și răspunde de realizarea în termen a tuturor raportărilor și declaraţiilor impuse de legislaţia specială în domeniul jocurilor de noroc;
– avizează şi contrasemnează actele cu caracter juridic;
– răspunde de legalitatea tuturor documentelor întocmite sau avizate;
– îndruma și controlează din punct de vedere profesional modul cum se desfăşoară activitatea juridică personalul aflat în subordine;
– organizează și conduce instructaje periodice cu personalul aflat în subordine, urmărind asigurarea perfecţionării profesionale a acestora;
– asigură legătura cu consilierii externi și realizează supravegherea litigiilor și întocmeşte raportări în legătură cu situaţia acestora;
– participă la negocieri pentru rezolvarea pe cale amiabilă a unor situaţii litigioase, de orice natură;
– colaborează cu toate departamentele relevante în cadrul unei companii (financiar- contabil/operațional/investiții/HR/alte departamente etc);
– consiliază și păstrează contact permanent cu managerii departamentelor din cadrul societăţii și cu top-managementul;
– urmăreşte apariţia dispoziţiilor cu caracter normativ și semnalează managementului societăţii sarcinile ce revin societăţii, potrivit acestor dispoziţii;
– răspunde întrebărilor punctuale ale managementului societăţii privind aspectele juridice legate de activitatea societăţii, fie în scris sau verbal.

EXPERIENȚĂ PROFESIONALĂ/CUNOȘTINȚE PROFESIONALE
– diplomă de studii universitare în drept;
– experiență profesională de 6-10+;
– experiență relevantă de management și coordonare a unui departament juridic (minimum 2 ani ca Managing Associate/Head of Legal Department);
– limba engleză – fluent (scris, verbal – terminologie juridică, comercială).

CARACTERISTICI PERSONALE/APTITUDINI INTERPERSONALE
– are abilități naturale de conducere și management, inclusiv capacitatea de a comunica într-o manieră asertivă și clară;
– business-minded, cu abilităţi excelente de comunicare corporativă şi capacitatea de a influenţa la nivel executiv;
– are capacitatea de a decide și reacționa rapid în împrejurări care presupun acordarea de consultanță ad- hoc sau adoptarea unei decizii imediate;
– înţelege cu ușurință și are capacitatea de a extrage rapid informațiile relevante din proiectele gestionate de ceilalți membri ai echipei, oferind suport în adoptarea de strategii și decizii juridice adecvate cauzei;
– este persuasiv și deține excelente abilități de comunicare și lucru în echipă;
– deține experienţă în dezvoltarea de proceduri și instrucţiuni de lucru.

Candidaţii interesaţi să ne cunoască sunt rugaţi să ne comunice candidatura la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 21 septembrie 2023