267 citiri

JGV & ASOCIAŢII recrutează avocat

SCPA JERCAN GHEORGHE VLAD & ASOCIAŢII recrutează avocat.

Căutăm un tânăr/a coleg/ă pentru departamentul Corporate M&A, Banking, Commercial.

POŢI DEVENI COLEGUL NOSTRU DACĂ ÎNDEPLINEŞTI MINIM URMĂTOARELE CONDIŢII
– experienţă 1-5 ani (experienţă într-o societate civilă poate reprezenta un avantaj);
– cunoştinţe temeinice de drept civil în materia: obligaţii, răspundere civilă delictuală/contractuală, contracte şi nu numai;
– limba engleză vorbit şi scris, nivel avansat. Cunoaşterea unei alte limbi străine precum italiana, spaniola, germana poate fi de asemenea considerat un avantaj;
– capacitate mare de integrare în echipă, comunicativitate peste medie.

ATRIBUŢIILE POSTULUI VOR PRESUPUNE
– revizuirea actelor juridice unilaterale şi bilaterale ale clienţilor;
– păstrarea legăturii cu clienţii în vederea îndeplinirii task-urilor de mai sus;
– asistenţa clienţilor privind negocierea contractelor cu partenerii acestora;
– reprezentarea clienţilor în faţa instanţelor competente.

CE ÎŢI OFERIM NOI
– un mediu de lucru tânăr şi prietenos;
– program de lucru flexibil;
– oportunitatea de a te implica în dezvoltarea de soluții inovatoare;
– ghidaj constant în realizarea sarcinilor de lucru și suport în dezvoltarea carierei.

Așteptăm CV-urile (fără scrisori de intenție) la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 25 februarie 2026