3.935 citiri

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE recrutează consilieri juridici

MFP

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE cu sediul în strada Apolodor nr. 17, sector 5, organizează concurs pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie vacante de consilier juridic clasa I grad profesional principal (1 post) și consilier juridic clasa I grad profesional asistent (3 posturi) la Direcţia generală juridică.

I. ORGANIZAREA CONCURSULUI
Înscrierea la concurs se va face până la data de 15.12.2015.
Concursul va avea loc în data de 06.01.2016 (proba scrisă) ora 10:00.

II. CONDIŢII DE PARTICIPARE
În vederea înscrierii la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale cumulative:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
d) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
e) să aibă o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
f) să îndeplinească condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;
g) să îndeplinească condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;
h) să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
i) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
j) să nu fi desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.

1. Condiţiile specifice de participare la concurs pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacantă de consilier juridic clasa I grad profesional principal (1 post) sunt:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă sau studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul ştiinţelor juridice;
– Office suite (editor de texte, prezentări, calcul tabelar), cunoșințele de operare pe calculator trebuie să asigure necesitatea procesării de adrese, note, rapoarte, efectuarea de calcule complexe și grafice, pregătirea de prezentări precum și comunicarea prin poșta electronică – nivel mediu;
– limba engleză – nivel mediu;
– capacitate de analiză și sinteză, spirit de echipă, gândire echilibrată, capacitatea de a stabili relații profesionale eficiente, spirit comunicativ, perfecționist, corectitudine, implicare în muncă, sociabil;
– disponibilitate pentru lucrul în program prelungit, în condițiile înregistrării unui volum ridicat de lucrări.
Vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice – 5 ani.

2. Condiţiile specifice de participare la concurs pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie vacante de consilier juridic clasa I grad profesional asistent (3 posturi) sunt:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă sau studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul ştiinţelor juridice;
– Office suite (editor de texte, prezentări, calcul tabelar), cunoșințele de operare pe calculator trebuie să asigure necesitatea procesării de adrese, note, rapoarte, efectuarea de calcule complexe și grafice, pregătirea de prezentări precum și comunicarea prin poșta electronică – nivel mediu;
– limba engleză – nivel mediu;
– capacitate de analiză și sinteză, spirit de echipă, gândire echilibrată, capacitatea de a stabili relații profesionale eficiente, spirit comunicativ, perfecționist, corectitudine, implicare în muncă, sociabil;
– disponibilitate pentru lucrul în program prelungit, în condițiile înregistrării unui volum ridicat de lucrări.
Vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice – 1 an.

III. BIBLIOGRAFIE
1. Constituţia României, republicată;
2. Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
3. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
5. Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare;
6. Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
7. Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002;
8. Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici, republicată;
9. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
10. Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;
11. Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată;
12. Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare;
13. Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare;
14. Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată.

IV. ACTELE NECESARE ÎN VEDEREA ÎNTOCMIRII DOSARULUI DE ÎNSCRIERE
a) formularul de înscriere (se poate downloada de pe www.mfinante.ro – carieră profesională, secţiunea concursuri);
b) copia actului de identitate;
c) copia certificatului de căsătorie;
d) copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
e) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice (modelul de adeverință se poate downloada de pe www.mfinante.ro – carieră profesională, secțiunea concursuri);
f) cazierul judiciar;
g) adeverinţa care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
h) declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.

Relaţii suplimentare se vor obţine la telefon 021.319.97.59 interior 1214.
Dosarele se vor depune la Direcţia generală managementul resurselor umane – etaj 2, camera 473 și vor fi însoțite de originalele documentelor necesare în vederea întocmirii dosarului de înscriere, pentru a putea fi certificate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.