3.898 citiri

GET BACK RECOVERY recrutează consilier juridic

GetBack Recovery

GET BACK RECOVERY recrutează consilier juridic, nivel carieră – middle (2-5 ani).

RESPONSABILITĂŢI PRINCIPALE
– acordă asistenţă juridică şi suport pentru situaţiile conflictuale apărute în procedurile legale de recuperare a creanţelor din portofoliul companiei;
– formulează acţiuni, întâmpinări, plângeri, contestaţii, căi de atac, declaraţii de creanţă, voturi pentru adunările/comitetele creditorilor şi alte asemenea documente specifice;
– întocmeşte şi pregăteşte documentele necesare pentru promovarea şi efectuarea demersurilor legale în vederea obţinerii titlurilor executorii pentru creanţele preluate;
– asigură reprezentarea companiei în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor organe jurisdicţionale şi autorităţi publice în dosarele debitorilor din portofoliu;
– monitorizează toate dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, urmărind stadiul acestora de soluţionare;
– redactează răspunsuri către debitori, precum şi în fața diverselor autorităţi ale statului (ANPC, Poliţie, ANSPDCP);
– urmăreşte evoluţia cadrului legislativ relevant în activitatea desfăşurată şi asigură punerea să în aplicare la nivelul companiei.

CANDIDATUL IDEAL
– experienţa în materia recuperării de creanţe de minim 3 ani (în procedura executării silite şi în procedura insolvenţei);
– experienţă cu privire la acţiunile din faţa instanţelor de judecata- minim 1 an;
– cunoştinţe juridice solide de drept civil, financiar-bancar, procesual civil şi penal;
– abilităţi de comunicare şi lucru în echipă;
– abilităţi de analiză şi sinteză şi orientarea către soluţionarea problemelor;
– abilităţi de organizare şi planificare a activităţii desfăşurate;
– cunoştinţe Microsoft Excel;
– limba engleză constituie un avantaj.

BENEFICII
– oportunitatea desfăşurării activităţii într-o companie multinaţională;
– pachet salarial, bonuri de masă, 7Card, Bookster şi alte beneficii;
– posibilităţi de dezvoltare profesională prin traininguri interne şi externe.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 11 ianuarie 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.