5.615 citiri

UNIVERSUL JURIDIC recrutează redactori de carte juridică

Sigla UJ

TE VREM ÎN ECHIPA UNIVERSUL JURIDIC!

Suntem în căutarea viitorilor colegi care să aducă entuziasm, energie, profesionalism şi voie bună în conturarea poveştii noastre. Dacă ai tendinţa de a-ţi corecta mereu prietenii, îţi place să citeşti şi observi cu uşurinţă greşelile din cărţi, eşti pasionat de domeniul juridic şi îţi place să fii conectat, ai toate calităţile necesare pentru a face parte din echipa noastră!

Denumirea jobului: Redactor de carte juridică
Tipul jobului: Full-time (08:30-17:30, pauză de masă de o oră)
Nivelul jobului: Entry/Middle level (0-5 ani experienţă)

CINE SUNTEM NOI?
Înfiinţată în anul 2001, Editura Universul Juridic a devenit în toţi aceşti ani un actor important al pieţei de carte juridică din România. Poziţia pe care editura o ocupă în acest moment pe piaţa de carte juridică se datorează bazelor solide care au fost puse încă de la înfiinţare: respect, seriozitate şi promptitudine în relaţiile cu colaboratorii noştri, precum şi dorinţa de a ne dezvolta în permanenţă.

CERINŢE
– să fi absolvit facultatea de drept;
– să ai cunoştinţe temeinice de gramatică a limbii române;
– să ai cunoştinţe de utilizare a pachetului Office;
– să ai simţ estetic, creativ şi o mare atenţie la detalii;
– să fii o fire deschisă, dornică de a învăţa lucruri noi şi să îţi placă lucrul în echipă;
– să deţii abilităţi de comunicare şi organizare;
– să ai abilităţi de planificare şi prioritizare a proiectelor în lucru;
– să fii pasionat de domeniul juridic, interesat de cercetare juridică, să faci conexiuni şi să ai capacitate de înţelegere, analiză şi prelucrare a textelor juridice (legislaţie, doctrină şi jurisprudenţă);
– experienţa în domeniu este întotdeauna bine-venită, însă, dacă îţi doreşti acest job, eşti optimist şi responsabil, te vom învăţa cu drag tot ceea ce ar trebui să ştii.

CE PRESUPUNE ACEST JOB
– să redactezi cărţi, articole de revistă şi alte materiale care urmează a fi publicate;
– să ai un rol activ în toate aspectele privitoare la cărţile de care răspunzi, atât în relaţia cu colaboratorii, cât şi în relaţia cu celelalte departamente (design, tehnoredactori, marketing, online, distribuţie etc.);
– să propui spre publicare articole pe teme juridice de interes.

CE OFERIM
– salariu atractiv şi tichete de masă;
– atmosferă de lucru plăcută, alături de o echipă tânără, entuziastă;
– oportunitatea de a-ţi dezvolta o carieră în mediul juridic;
– oportunitatea de a creşte într-un mediu în plină dezvoltare şi de a intra în contact cu oameni creativi;
– spaţiu de lucru central, situat în imediata apropiere a mallului Afi Palace Cotroceni.

TE AŞTEPTĂM LA UN INTERVIU!
Trimite-ne CV-ul tău la adresa [email protected], însoţit de o scrisoare de intenţie în care să ne spui câte ceva despre tine, despre ce te recomandă pentru acest job şi de ce ţi-l doreşti.

* Ne rezervăm dreptul de a le răspunde doar candidaţilor selectaţi pentru interviu.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 20 martie 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.