COMPANIA MUNICIPALĂ ILUMINAT PUBLIC BUCUREȘTI recrutează consilier juridic pentru Serviciul Contencios.
CERINȚE PROFESIONALE
– licențiat în științe juridice;
– cunoștințe solide de drept civil, procesual civil, drept societar și contencios administrativ;
– minim 5 ani de experiență relevantă în activitatea litigantă, redactarea de acțiuni, întâmpinări, opinii legale, notificări, somații;
– bună cunoaștere a limbii române, cunoașterea unei limbi străine constituie un avantaj, dar nu o cerință obligatorie;
– abilități de comunicare și de negociere, spirit de echipă, flexibilitate, eficiență și responsabilitate;
– dorința de continuă perfecționare;
– operare computer – cunoștințe avansate de Microsoft Word;
– disponibilitate pentru deplasări în afara orașului, dacă va fi cazul;
– deținător permis conducere categoria B – constituie un plus, dar nu o cerință obligatorie.
RESPONSABILITĂŢI
– asigurarea asistenței de specialitate și a reprezentării juridice într-un mod uniform și unitar pe ansamblul societății;
– asigurarea consultanței și a reprezentării societății în fața instanțelor judecătorești, arbitrale și a altor organe de jurisdicție, colegiilor jurisdicţionale de pe lângă Curtea de Conturi şi ale altor organe de control, în faţa organelor de urmărire penală, în baza documentațiilor puse la dispoziție de entităţile organizatorice competente, protejând drepturile și interesele acesteia în raporturile cu autoritățile publice, instituții, persoane fizice și juridice române sau străine;
– la solicitarea conducerii societăţii, promovează acţiuni judecătoreşti şi uzează de toate căile de atac conferite de lege, depunând toate diligenţele pentru câştigarea acestora;
– prezentarea în instanţa în toate dosarele în care este angajată societatea;
– gestionează evidenţa cauzelor, prin registrul de cauze şi condica de termene;
– înregistrează la Oficiul Registrului Comerţului orice modificări care intervin şi pentru care este obligatorie înregistrarea sau menţionarea în registrul comerţului;
– analiza litigiilor la nivelul societății, a cauzelor care le generează, informarea conducerii societății și propunerea măsurilor corespunzătoare pentru înlăturarea și prevenirea acestor cauze;
– întocmirea formelor necesare obținerii titlurilor executorii, comunicarea acestora la serviciul economic și financiar pentru punerea în executare.
DESPRE NOI
Compania Municipală Iluminat Public București SA a fost înființată cu scopul de a asigura serviciul de iluminat public în Municipiul București.
Politica societății în domeniul resurselor umane vizează asigurarea personalului necesar în corelare cu obiectivele de dezvoltare ale companiei, anticiparea eventualelor fluctuații de deficit sau surplus de personal, principalele direcții de acțiune fiind: atragerea și menținerea personalului calificat cu aptitudinile, cunoștințele de specialitate și competențele necesare; dezvoltarea unor echipe bine pregătite și flexibile, capabile de a se adapta la un mediu dinamic, în continuă schimbare; promovarea discuțiilor constructive și a schimbului de cunoștințe și informații legate de activitate, pentru creșterea coeziunii în cadrul companiei.
Persoanele interesate pot transmite un CV la adresa: [email protected]
Vor fi contactați doar candidații care îndeplinesc condițiile solicitate.
Anunțul este valabil pentru municipiul București.
* Anunțul expiră la data de 18 septembrie 2019