2.856 citiri

AVOCATUL POPORULUI angajează expert cu atribuţii privind desfăşurarea activităţilor de relaţii cu presa

Avocatul poporului

INSTITUȚIA AVOCATUL POPORULUI organizează concurs pentru ocuparea postului de expert cu atribuţii privind desfăşurarea activităţilor de relaţii cu presa.

CANDIDAȚII TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIȚII GENERALE
– are cetăţenie română, domiciliul în România;
– capacitate deplină de exerciţiu;
– cunoaşte limba română;
– a împlinit vârsta de 18 ani;
– este aptă din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei;
– îndeplineşte condiţiile de studii potrivit Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar;
– nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni, care o face nedemnă pentru exercitarea unei funcţii publice – dovada se face cu certificat de cazier judiciar;
– nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită de lege;
– nu a fost destituită dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani.

CANDIDAȚII TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIȚII SPECIFICE
– absolvent cu diplomă de licenţă al unei facultăţi de ştiinţe juridice;
– cunoaşterea unei limbi străine de largă circulaţie;
– cunoştinţe operare calculator;
– vechime efectivă în activitatea de relaţii cu mass-media de minim 5 ani;
– prezintă recomandare de la ultimul loc de muncă, cu privire la profilul profesional şi moral (opţional).

ÎNSCRIEREA LA CONCURS
Candidaţii vor depune la sediul instituţiei Avocatul Poporului, până cel mai târziu la 12 august 2013, un dosar cuprinzând următoarele documente:
– cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului instituţiei, ce se va procura de la compartimentul resurse umane;
– copie de pe actul de identitate;
– copie de pe documentele care să ateste nivelul studiilor şi îndeplinirea condiţiilor specifice (diplomă de licenţă, foaie matricolă şi diplomă de bacalaureat etc.);
– copie de pe carnetul de muncă sau după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi/sau în specialitatea studiilor;
– cazierul judiciar, în original;
– adeverinţă medicală în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie sau de către unităţile sanitare abilitate, în original;
– curriculum vitae, conform modelului stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 1021/2004 pentru aprobarea modelului european de curriculum vitae;
– copie de pe certificatul de naştere;
– copie de pe certificatul de căsătorie (dacă este cazul);
– două fotografii tip “buletin”;
– declaraţii pe propria răspundere că nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită de lege şi nu a fost destituită dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani.

Copiile de pe documentele originale se vor executa în cadrul instituţiei Avocatul Poporului – compartimentul Resurse Umane.

CONCURSUL
Concursul se va desfăşura la sediul instituţiei Avocatul Poporului din Bucureşti, str. Eugeniu Carada nr. 3, sector 3 şi va consta în următoarele probe:
– proba scrisă de specialitate;
– proba scrisă de limbă străină;
– proba practică privind utilizarea calculatorului;
– interviu.

Proba scrisă de specialitate se va desfăşura la data de 16 septembrie 2013, ora 10:00, la sediul instituţiei Avocatul Poporului, menţionat mai sus şi este eliminatorie.
Datele desfăşurării următoarelor probe de concurs vor fi afişate odată cu rezultatul la proba anterioară.

Avocatul Poporului nu asigură cheltuieli de cazare, transport sau de altă natură pentru candidaţii care participă la concurs şi nici pentru cei care au fost admişi în urma concursului.

TEMATICA ŞI BIBLIOGRAFIA
– Constituţia României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003;
– Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 15 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare;
– Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului, aprobat prin Hotărârea Biroului permanent al Senatului nr. 5 din 17 aprilie 2002, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 27 octombrie 2011, modificat prin Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 3 din 22 octombrie 2012;
– Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994 privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994:
• Drepturile şi libertăţile recunoscute în Titlul I al Convenţiei şi în protocoalele adiţionale;
– Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 1 februarie 2002, aşa cum a fost adoptată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 30 aprilie 2002;
– Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 23 octombrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare;
– Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 5 iunie 2013:
• Egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul muncii şi
• Autorităţile publice abilitate cu aplicarea şi controlul aplicării legislaţiei privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi (enumerare);
– Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare:
• Principiile organizării judiciare şi
• Accesul la justiţie;
– Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare:
• Încheierea contractului individual de muncă (Titlul II Cap. I art.10 – art.19)
• Drepturile şi obligaţiile salariatului (Titlul II, Cap. II) şi
• Modificarea Contractului individual de muncă (Titlul II, Cap. III).

Relaţii suplimentare pot fi obţinute de la sediul instituţiei Avocatul Poporului sau la telefon 021/312.71.27.

* Anunţul este valabil până la data de 12 august 2013

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.