1.286 citiri

JGV & ASOCIAŢII recrutează avocat definitiv

SCPA JERCAN GHEORGHE VLAD & ASOCIAŢII recrutează Associate – Litigation, Personal Injury and Insurance Law Department – Bucureşti.

JGV & Asociații este o societate de avocaţi înfiinţată în anul 2005, în prezent cuprinzând o echipă tânără şi dinamică formată din aproximativ 55 de avocaţi, jurişti şi specialişti.
Peste 19 de ani de excelență într-o societate în continuă schimbare, JGV & Asociații este recunoscută ca fiind unul dintre principalii jucători ai avocaturii de tip „personal injury” din România.
JGV & Asociaţii este specializată în dreptul asigurărilor, fiind cotată ca cea mai activă societate în domeniu, şi pe lângă sediul central din Bucureşti are deschise cinci birouri teritoriale în: Timişoara, Craiova, Cluj, Galaţi şi Iaşi.

O organizaţie care creşte constant, se adaptează permanent la nou şi introduce noi servicii pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor săi.

CANDIDATUL IDEAL
– avocat definitiv cu o experiență între 2 ani și 5 ani în profesia de avocat;
– deține cunoștințe solide de drept civil, răspundere civilă delictuală, procedură civilă, procedură penală;
– deține permis de conducere cat. B;
– disponibil pentru deplasări dese la instanțe din țară;
– are spirit de echipă, excelente abilități de comunicare și se adaptează repede într-un colectiv nou;
– dă dovadă de cunoștințe avansate de Microsoft Word, utilizare internet și acuratețe în redactarea documentelor;
– redactează și susține coerent argumentele juridice invocate;
– capacitate superioară de concentrare și orientare către obiective și sarcini;
– perseverență, responsabilitate și integritate.

Experiența în dreptul asigurărilor poate reprezenta un avantaj.

RESPONSABILITĂȚI
– reprezentare juridică în instanță (judecătorie, tribunal, curte de apel, secțiile civile și penale);
– redactare acte necesare asistării clienților în fața instanțelor;
– redactare cereri de chemare în judecată, întâmpinări, cereri de intervenție, etc;
– asistentă și reprezentare în fața organelor de cercetare penală;
– alte activități juridice.

CE OFERIM NOI
– program de lucru flexibil;
– un plan de carieră și o schemă de onorarii motivantă;
– condiţii clare de decontare şi compensare;
– oportunitatea de a te implica în dezvoltarea de soluţii inovatoare;
– ghidaj constant în realizarea sarcinilor de lucru şi suport profesional în dezvoltarea carierei;
– un mediu de lucru prietenos într-o echipă tânără, dinamică şi motivată.

CV-urile trimise vor avea şi fotografia candidatului.
Adresa de mail: [email protected]
Persoanele selectate vor fi contactate telefonic pentru interviu.
Toate aplicaţiile vor fi tratate cu confidenţialitate.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 iulie 2024