JGV & ASOCIAŢII recrutează avocat definitiv

SCPA JERCAN GHEORGHE VLAD & ASOCIAŢII recrutează Associate – Litigation, Personal Injury and Insurance Law Department – Bucureşti.

JGV & Asociații este o societate de avocaţi înfiinţată în anul 2005, în prezent cuprinzând o echipă tânără şi dinamică formată din aproximativ 55 de avocaţi, jurişti şi specialişti.
Peste 19 de ani de excelență într-o societate în continuă schimbare, JGV & Asociații este recunoscută ca fiind unul dintre principalii jucători ai avocaturii de tip „personal injury” din România.
JGV & Asociaţii este specializată în dreptul asigurărilor, fiind cotată ca cea mai activă societate în domeniu, şi pe lângă sediul central din Bucureşti are deschise cinci birouri teritoriale în: Timişoara, Craiova, Cluj, Galaţi şi Iaşi.

O organizaţie care creşte constant, se adaptează permanent la nou şi introduce noi servicii pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor săi.

CANDIDATUL IDEAL
– avocat definitiv cu o experiență între 2 ani și 5 ani în profesia de avocat;
– deține cunoștințe solide de drept civil, răspundere civilă delictuală, procedură civilă, procedură penală;
– deține permis de conducere cat. B;
– disponibil pentru deplasări dese la instanțe din țară;
– are spirit de echipă, excelente abilități de comunicare și se adaptează repede într-un colectiv nou;
– dă dovadă de cunoștințe avansate de Microsoft Word, utilizare internet și acuratețe în redactarea documentelor;
– redactează și susține coerent argumentele juridice invocate;
– capacitate superioară de concentrare și orientare către obiective și sarcini;
– perseverență, responsabilitate și integritate.

Experiența în dreptul asigurărilor poate reprezenta un avantaj.

RESPONSABILITĂȚI
– reprezentare juridică în instanță (judecătorie, tribunal, curte de apel, secțiile civile și penale);
– redactare acte necesare asistării clienților în fața instanțelor;
– redactare cereri de chemare în judecată, întâmpinări, cereri de intervenție, etc;
– asistentă și reprezentare în fața organelor de cercetare penală;
– alte activități juridice.

CE OFERIM NOI
– program de lucru flexibil;
– un plan de carieră și o schemă de onorarii motivantă;
– condiţii clare de decontare şi compensare;
– oportunitatea de a te implica în dezvoltarea de soluţii inovatoare;
– ghidaj constant în realizarea sarcinilor de lucru şi suport profesional în dezvoltarea carierei;
– un mediu de lucru prietenos într-o echipă tânără, dinamică şi motivată.

CV-urile trimise vor avea şi fotografia candidatului.
Adresa de mail: [email protected]
Persoanele selectate vor fi contactate telefonic pentru interviu.
Toate aplicaţiile vor fi tratate cu confidenţialitate.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 iulie 2024

JGV & ASOCIAŢII recrutează avocat stagiar

SCPA JERCAN GHEORGHE VLAD & ASOCIAŢII recrutează Junior Associate – Litigation, Personal Injury and Insurance Law Department – Bucureşti.

JGV & ASOCIAŢII este o societate de avocaţi înfiinţată în anul 2005, în prezent cuprinzând o echipă tânără şi dinamică formată din aproximativ 55 de avocaţi, jurişti şi specialişti.
Peste 19 de ani de excelență într-o societate în continuă schimbare, JGV & Asociații este recunoscută ca fiind unul dintre principalii jucători ai avocaturii de tip „personal injury” din România.
JGV & Asociaţii este specializată în dreptul asigurărilor, fiind cotată ca cea mai activă societate în domeniu, şi pe lângă sediul central din Bucureşti are deschise cinci birouri teritoriale în: Timişoara, Craiova, Cluj, Galaţi şi Iaşi.

O organizaţie care creşte constant, se adaptează permanent la nou şi introduce noi servicii pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor săi.

CANDIDATUL IDEAL
– să fi promovat examenul de intrare în profesie anul acesta (în Aprilie 2024);
– cunoştinţe temeinice în domeniu juridic;
– acurateţe în exprimare şi în redactarea documentelor juridice;
– cunoştinţe operare PC;
– persoană responsabilă, serioasă, motivată;
– foarte bune abilităţi de comunicare şi lucru în echipă.

RESPONSABILITĂȚI
– redactarea cererilor de chemare în judecată, a întâmpinărilor, contestațiilor, notelor de şedinţă, concluziilor scrise, căilor de atac;
– reprezentarea în instanţă a cazurilor date în lucru de către clienţii noştri;
– procesarea şi raportarea informațiilor referitoare la propria activitate;
– alte activități juridice.

CE OFERIM NOI
– program de lucru flexibil;
– un plan de carieră și o schemă de onorarii motivantă;
– condiţii clare de decontare şi compensare;
– oportunitatea de a te implica în dezvoltarea de soluţii inovatoare;
– ghidaj constant în realizarea sarcinilor de lucru şi suport profesional în dezvoltarea carierei;
– un mediu de lucru prietenos într-o echipă tânără, dinamică şi motivată.

CV-urile trimise vor avea şi fotografia candidatului.
Adresa de mail: [email protected]
Persoanele selectate vor fi contactate telefonic pentru interviu.
Toate aplicaţiile vor fi tratate cu confidenţialitate.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 iulie 2024

BACIU PARTNERS is looking for an Executive Assistant

BACIU PARTNERS is currently looking for a colleague to join our administrative department, part of our Business Services.

ROLE
– performing secretarial tasks regarding filings with courts of law, Trade Register, notaries, external counsels and firms, various state authorities, other institutions;
– providing administrative support, including registration, distribution and handling of incoming and outgoing correspondence, maintaining files, binding documents;
– provide support in carrying out standard activities specific for a law firm (procedural) and with the financial-accounting department (invoices processing);
– formatting documents according to firm’s standards;
– answering, screening and routing landline phone calls;
– welcome visitors and assist with protocol;
– assisting with travel arrangements;
– organizing and maintaining the meeting rooms calendar of appointments;
– maintaining databases (e.g. client contact details, meetings).

PROFILE
– fluent English and Romanian (spoken and written);
– knowledge of other foreign languages is an advantage;
– computer skills (Microsoft Office, Outlook, Internet);
– responsible and proactive approach towards fulfilling given tasks;
– ability to prioritize workload and cope with tight deadlines;
– a high level of integrity and discretion in handling confidential information;
– initiative in resolving unexpected situations;
– previous experience in the professional services is not mandatory.

We are committed to respecting diversity, no matter the age, gender, race, identify or ethnic background and to give fair chances to all candidates.

WHAT WE OFFER
– competitive remuneration and annual bonus based on performance and transparent evaluation;
– medical services package;
– friendly environment, with an enthusiastic beat, designed to nurture your desire to boost your own professional identify and find your voice as part of a highly reputable Romanian independent law firm;
– mentoring and constant feedback from professionals recognized as leading individuals in their fields of activity,

ARE WE A MATCH? LET’S CONNECT!
We are looking forward to receiving your CV at [email protected]
Subject line: Executive Assistant
When applying for the role and contact us, kindly note that your data will be processed according to BACIU PARTNERS Privacy Policy.
All information will be treated with strict confidentiality.

ABOUT US
BACIU PARTNERS is a business law firm that stands out thanks to its enthusiastic spirit for providing rapid, accessible, and genuinely useful legal assistance. Our reputation in the Romanian legal market is that of a provider of outstanding services and being the first to signal and answer genuinely difficult questions in our particular areas of expertise, all with strong regulatory content. Our goal is to foster a collaborative professional environment and to contribute our respective distinctive voices to the unique and unmatchable sound of BACIU PARTNERS, the sound of knowledge.
BACIU PARTNERS is the umbrella brand for BACIU & ASOCIATII Law Firm, BACIU BENDE IP SRL and BPARTNERS 360 REGULATORY SRL.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 iulie 2024

NISTOR ALINA MARIA recrutează avocat definitiv

Cabinet de avocat NISTOR ALINA MARIA recrutează avocat definitiv cu minim 2 ani experiență şi cunoștințe avansate a limbii engleze, înscris în Baroul Bucureşti.

Cabinetul nostru de avocatură pune preț pe loialitatea, cunoştinţele, competența și dăruirea membrilor echipei sale.
Prețuim caracterele puternice și avocaţii care se implică în activitatea profesională a cabinetului nostru.

Dacă împărtășiți valorile noastre profesionale, vă așteptăm în echipa noastră!

Cei interesaţi sunt rugaţi să trimită un CV la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 iulie 2024

SĂVESCU & ASOCIAȚII recrutează avocat definitiv

SAVESCU & ASOCIATII

SĂVESCU & ASOCIAȚII recrutează avocat definitiv.

CERINȚE
– pasiune, practicarea cu bucurie și energie a profesiei de avocat
– cunoaștere foarte bună a materiei preferate
– cunoaştere corespunzătoare a limbii engleze
– ușurință în utilizarea computerului
– receptivitate, reactivitate, rapiditate, precizie, responsabilitate, implicare, concentrare, calm și simțul umorului
– furnizarea de încredere este un avantaj
– competențele speciale sunt un avantaj

RESPONSABILITĂȚI
– studiu și redactare
– asistență și reprezentare

AVANTAJE
– integrare într-un grup special
– venituri frumoase
– notorietate

INFORMAȚII SUPLIMENTARE
– Echipa
– Confidențialitate

Tip activitate: full-time

CV, scrisoare de intenţie și un document redactat: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 iulie 2024