COMAN MÎNDRU POPESCU recrutează avocați stagiari

COMAN MÎNDRU POPESCU – SOCIETATE CIVILĂ DE AVOCAȚI recrutează avocați stagiari.

Societatea noastră oferă servicii juridice de cea mai înaltă calitate, într-o abordare modernă și eficientă. Suntem profesioniști cu idei inovative și o experiență considerabilă, care se reflectă în multitudinea ariilor de expertiză pe care le acoperim. Dezvoltăm strategii care funcționează pentru că înțelegem cu adevărat sectoarele în care activăm.

Un alt atu al societății noastre îl reprezintă excelenta colaborare dintre membrii echipei, motiv pentru care ne dorim extinderea echipei cu avocați care să împărtășească același set de valori, să fie dornici să se dezvolte într-un cadru organizat, sub îndrumarea unor avocați cu o vastă experiență într-o gamă variată de domenii ale dreptului și să își cultive calitățile profesionale la cele mai înalte standarde.

NE DORIM CA NOUL COLEG CARE VA FACE PARTE DIN ECHIPA CMPLAW SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CERINȚE
– a promovat examenul de primire în profesia de avocat în sesiunea septembrie 2020 sau în sesiunea septembrie 2021;
– este bun cunoscător al limbii engleze;
– manifestă deschidere față de provocările și dinamismul specifice profesiei de avocat, față de lucrul în echipă și de flexibilitatea pe care o solicită activitățile specifice profesiei;
– este o persoană orientată către dezvoltarea sa profesională și personală în jurul unor valori precum responsabilitatea, onestitatea, respectul și scopul comun.

Așteptăm cu interes CV-urile dumneavoastră, însoțite de o scurtă scrisoare de intenție pe e-mail la adresa [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 24 august 2022

COMAN MÎNDRU POPESCU recrutează avocat definitiv | Litigii

COMAN MÎNDRU POPESCU – SOCIETATE CIVILĂ DE AVOCAȚI recrutează avocat definitiv | Litigii.

Societatea noastră oferă servicii juridice de cea mai înaltă calitate, într-o abordare modernă și eficientă. Suntem profesioniști cu idei inovative și o experiență considerabilă, care se reflectă în multitudinea ariilor de expertiză pe care le acoperim. Dezvoltăm strategii care funcționează pentru că înțelegem cu adevărat sectoarele în care activăm.

Un alt atu al societății noastre îl reprezintă excelenta colaborare dintre membrii echipei, motiv pentru care ne dorim extinderea echipei cu avocați care să împărtășească același set de valori, să fie dornici să se dezvolte într-un cadru organizat, într-o atmosferă de lucru liniștită și productivă, sub îndrumarea unor avocați cu o vastă experiență într-o gamă variată de domenii ale dreptului și să își cultive calitățile profesionale la cele mai înalte standarde.
În egală măsură, societatea noastră promovează un stil de viață echilibrat, care presupune un program de lucru flexibil, dar și suficient timp pentru viața socială și de familie, pe care le respectăm și le încurajăm.

NE DORIM CA NOUL COLEG CARE VA FACE PARTE DIN ECHIPA CMPLAW SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CERINȚE
– a promovat examenul de definitivare în profesia de avocat;
– are experiență în aria litigiilor civile;
– este bun cunoscător al limbii engleze;
– manifestă deschidere față de provocările și dinamismul specifice profesiei de avocat, față de lucrul în echipă și de flexibilitatea pe care o solicită activitățile specifice profesiei;
– este o persoană orientată către dezvoltarea sa profesională și personală în jurul unor valori precum responsabilitatea, onestitatea, respectul și scopul comun.

Așteptăm cu interes CV-urile dumneavoastră pe e-mail la adresa [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 24 august 2022

BOGARU CRISTIAN recrutează avocat definitiv

CABINET DE AVOCAT – BOGARU CRISTIAN cu sediul în Geneva şi birouri în Bucureşti recrutează avocat definitiv cu minim 4 ani experienţă în domeniul consultanţei juridice şi litigiilor.

CERINŢE
– cunoştinţe teoretice solide de drept;
– experienţă susţinută de minim 4-5 ani ca avocat definitiv în domeniul consultanţei juridice şi litigiilor;
– cunoaşterea limbilor engleză şi franceză;
– excelente abilităţi de exprimare a ideilor juridice în engleză/franceză;
– persoane serioase, motivate, implicate profesional şi rezistente la un mediu de lucru dinamic;
– foarte bune abilităţi de comunicare şi lucru în echipă.

OFERTĂ
Posibilitatea dezvoltării carierei într-o societate cu renume pe piaţa serviciilor juridice.

Avocaţii interesaţi pot trimite CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Mai multe detalii despre cabinetul nostru regăsiţi pe site-ul: www.bchlaw.eu

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 24 august 2022

BOGARU CRISTIAN recrutează avocat stagiar

CABINET DE AVOCAT – BOGARU CRISTIAN cu sediul în Geneva şi birouri în Bucureşti recrutează avocat stagiar cu examenul de Barou promovat.

CĂUTĂM UN COLEG PENTRU POSTUL DE AVOCAT STAGIAR, CARE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIŢII
– persoană responsabilă, serioasă, rezistentă la stres şi dispusă să înveţe lucruri noi;
– cunoştinţe în domeniul juridic;
– foarte bune abilităţi de comunicare şi lucru în echipă;
– cunoştinţe operare PC ( Word, Outlook, Internet);
– cunoaşterea limbilor engleză şi franceză.

OFERTĂ
Posibilitatea dezvoltării carierei într-o societate cu renume pe piaţa serviciilor juridice atât în România, cât şi în Elveţia. Oferim un mediu de lucru prietenos într-o echipă tânără de avocaţi, dar cu experienţă, care vă vor ghida în task-urile zilnice.