ASOCIAŢIA PartNET recrutează consilier juridic

PartNET

ASOCIAŢIA PartNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă din Bucureşti organizează un proces de selecţie pentru poziţia de Consilier Juridic specializat în domeniul achiziţiilor publice, cu experienţă pe această poziţie în proiecte finanţate prin POSDRU sau alte programe operaţionale.

Asociaţia PartNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă este persoană juridică română de drept privat, cu scop nepatrimonial, nonprofit, neguvernamentală şi independentă, având misiunea de a contribui la dezvoltarea durabilă pe plan economic, social şi cultural, la nivel local, regional şi naţional, în mediul urban şi rural, care implementează proiecte finanţate din fonduri europene.

RESPONSABILITĂŢILE CONSILIERULUI JURIDIC
– acordă consultanţă juridică de specialitate în activităţile proiectelor finanţate din fonduri europene, atât pentru beneficiar cât şi pentru partenerii acestuia;
– realizează achiziţiile publice din proiecte conform procedurilor interne din cadrul organizaţiei şi reglementărilor legale în vigoare;
– concepe, redactează şi avizează contracte sau alte acte juridice încheiate de societate cu alte persoane, fizice sau juridice ;
– redactează diverse documente (declaraţii, cereri, procese verbale etc.);
– redactează opinii juridice cu privire la aspecte legale ce privesc activitatea societăţii;
– răspunde de modul de realizare a consilierii juridice;
– răspunde de realizarea corectă a documentelor juridice care se întocmesc în cadrul proiectului;
– gestionează actele juridico-legale ale firmei: acte constitutive, decizii interne, etc.
– avizează din punct de vedere al tehnicii legislative şi al corelării cu prevederile altor acte normative, proiectele iniţiate de Asociaţia PartNET;
– asistă managerii de proiecte în toate acţiunile legale desfăşurate.
– îndrumă, sprijină şi controlează aplicarea corectă a legislaţiei în vigoare la nivelul angajatorului şi a proiectelor desfăşurate de acesta;
– exercită alte atribuţii prevăzute de normele în vigoare pentru domeniul sau de competenţă şi potrivit pregătirii de specialitate.

CERINŢE
– studii superioare în domeniul juridic;
– utilizează limba engleză la nivel avansat; limba italiană şi/sau germană constituie un avantaj;
– deţine certificat recunoscut ANC de “Expert achiziţii publice”;
– cunoaşte normele de specialitate ce reglementează obiectul de activitate al organizaţiei;
– deţine atestat de Consilier juridic;
– deţine cunoştinţe avansate şi actualizate de Drept Civil, Drept Comercial (în special Achiziţii publice) şi Dreptul Muncii;
– deţine experienţă profesională de minim 5 ani într-o poziţie similară;
– deţine experienţă profesională de minim 2 ani în proiectele finanţate din fonduri structurale, cu atribuţii în organizarea şi gestionarea achiziţiilor. Experienţa în proiecte finanţate prin POSDRU constituie un avantaj;
– demonstrează competenţe şi cunoştinţe legislative avansate în domeniul achiziţiilor publice.
– operare P.C- pachet MS Office la nivel avansat;
– capacitate de a respecta termene limite;
– abilități organizatorice, interrelaționare și negocierea situațiilor problematice, putere de decizie, asumare de responsabilități;
– atitudine pozitivă, fire comunicativă şi pro activă;
– rezistentă la stres şi atenţie distributivă;
– disponibilitate pentru program prelungit în perioadele aglomerat.

Persoanelor selectate pentru interviu li se vor solicita următoarele documente:
– Curriculum Vitae modelul Europass în limba română;
– diplome ce atestă educaţia din CV;
– contracte, adeverinţe, referinţe, recomandări etc. pentru atestarea experienţei din CV.

OFERTĂ
– pachet salarial şi de beneficii motivant, adecvat experienţei şi responsabilităţilor;
– posibilitatea de a lucra într-un mediu profesionist și dinamic.
– posibilitate de dezvoltare profesională și personală.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

CV-ul trebuie transmis la adresa de e-mail: [email protected]

Numai persoanele selectate pentru interviu vor fi contactate.
Rezultatele finale ale selecţiei vor fi transmise direct candidaţilor.
Notă: Persoanele interesate vor menţiona în titlul e-mailului poziţia pentru care aplică.

* Anunțul expiră la data de 14 martie 2014