2,783 citiri

BACIU IACOB recrutează avocat stagiar / absolvent studii juridice

aLOGO2

CA BACIU IACOB recrutează avocat stagiar sau absolvent studii juridice.

CERINȚE
– studii superioare de specialitate (eventual completate cu studii de master, cursuri de specializare);
– a susținut examenul de admitere ȋn Barou;
– are experienţă în consultanţă juridică civilă şi comercială;
– abilităţi de comunicare şi de negociere, spirit de echipă, flexibilitate, eficienţă şi responsabilitate, atenție la detalii;
– utilizează cu ușurință construcții gramaticale complexe și vocabular bogat în limba română (scris și vorbit);
– limba engleză avansat (scris/vorbit);
– persoană organizată, dornică să înveţe lucruri noi.

RESPONSABILITĂŢI
– activităţi de consultanţă juridică şi de reprezentare în instanţă (în materie civilă şi comercială);
– studierea temeinică a dosarelor încredinţate;
–  documentarea juridică în vederea formulării acţiunilor în instanţă;
– urmărirea modificărilor legislative;
– redactarea de cereri de chemare în judecată, note scrise, concluzii, etc;
– întocmirea dosarelor pentru instanţă;
–  depunerea dosarelor în instanţă;
– depuneri/ridicări cereri în instanţă şi la diverse instituţii;
– reprezentare ȋn fața autorităților;
– revizuire contracte comerciale;
– îndeplinește orice formalitate la Oficiul Registrului Comerțului;
– activități administrative.

OFERTĂ
Salariul se discută la interviu, în funcţie de experienţă.

Candidații interesați sunt rugați să trimită CV-ul la adresa de e-mail: baciu_iacob@yahoo.com

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 22 octombrie 2018