PSBH POPESCU, NICOLAU & ASOCIAȚII recrutează avocat definitiv

Căutăm profesionistul potrivit pentru rolul de avocat definitiv în cadrul echipei SCA PSBH POPESCU, NICOLAU & ASOCIAȚII.

COECHIPIERUL PE CARE ÎL CĂUTĂM PENTRU ROLUL DE AVOCAT DEFINITIV EȘTI TU, DACĂ
– ai o experienţă profesională de 1-5 ani de la definitivat pentru rolul de avocat definitiv;
– cunoștințele tale teoretice și practice sunt sau pot deveni relevante ca profesionist în comercial, civil și procesual civil iar dacă te pasionează şi penalul este şi mai bine;
– abilităţile de comunicare te recomandă a fi un interlocutor atent la nevoile şi dorinţele celor din jur;
– pachetul MS Office, uneltele din mediul online şi altele asemenea sunt pe lista ta zilnică de interacţiune cu tehnologia;
– ai abilitatea de a remarca detaliile fără a pierde din vedere imaginea de ansamblu;
– experienţa te-a învăţat că există mai multe abordări pentru orice situaţie, astfel încât flexibilitatea a căpătat valenţe practice în activitatea ta;
– vei avea un avantaj la startul conversaţiei cu noi dacă în plus faţă de cele de mai sus, limba engleză pe care o vorbeşti (şi scrii) se încadrează în standardul European la litera C.

CE OFERIM PENTRU VIITORII MEMBRII AI ECHIPEI?
– un mediu de lucru profesionist;
– spaţiu de lucru modern într-o clădire de birouri în centrul Bucureştiului;
– viaţă după job 😊 echilibru între viaţa profesională şi cea personală;
– un pachet de venituri adaptat nivelului de complexitate al activităţii;
– bonusuri direct proporţionale cu performanţa;
– programe de formare profesională şi personală lunare, cursuri pe domeniile de interes ale scoietatii şi teambuilding-uri anuale.

Dacă profilul şi interesele tale profesionale se potrivesc cu acest rol, te invităm să începem o conversaţie.
Trimite-ne CV-ul tău la [email protected]

CINE SUNTEM ȘI CE FACEM?
Suntem buni formatori de oameni, iar dovadă sunt cele peste 30 de povești de succes ale stagiarilor care ne-au trecut până acum pragul și care au ales să se formeze în „bootcamp-ul” nostru.

Suntem o societate civilă profesională de avocați înființată în 2010, care oferă servicii de consultanță juridică, asistență și reprezentare în următoarele domenii e practică: drept imobiliar, drept comercial, dreptul penal al afacerilor, drept bancar, drept administrativ, proprietate intelectuală, dreptul muncii, CEDO și achiziții publice.

Constituirea societății este rezultatul firesc al unei colaborări anterioare între asociații acesteia, o îmbinare a cunoștințelor, a muncii de echipă, a experienței și a pasiunii pentru ceea ce facem.

Misiunea noastră este de a oferi și asigura clienților asistența juridică fundamentată pe strategii eficiente, loialitate și profesionalism, rezultate din cunoașterea în profunzime a problemelor încredințate și identificarea soluțiilor personalizate ce vin în întâmpinarea celor mai diverse nevoi și corespund celor mai ridicate standarde.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 13 martie 2023

ANTICO & PARTNERS recrutează avocat stagiar | Consultanţă

Societatea Civilă de Avocați ANTICO & PARTNERS SPRL recrutează avocat stagiar pentru Departamentul de Consultanță.

PROFILUL CANDIDATULUI
– persoană proactivă care își dorește dezvoltarea unei cariere în cadrul unei Societăți Civile Profesionale de Avocați cu experienţă internațională;
– persoană responsabilă, organizată, comunicativă, loială;
– să fie membru al Baroului București;
– să aibă cunoștințe juridice solide de drept civil, societar, abilități de structurare, revizuire și sintetizare a ideilor și a textelor juridice, acuratețe în redactarea documentelor;
– să cunoască limba engleză – limbaj juridic, nivel avansat. Cunoașterea limbii italiene poate constitui avantaj;
– să fie o persoană care se adaptează ușor la lucrul în echipă și să aibă disponibilitate de a lucra în afara birolului.

În funcție de experiența deținută, la interviu se poate solicita candidatului să susțină și un test de evaluare a cunoștințelor.

PROFILUL ANGAJATORULUI
Societatea civilă de avocați Antico & Partners SPRL activează de peste 10 ani în domeniul juridic şi oferă servicii de asistență și reprezentare juridică atât în România cât și prin colaboratorii săi, în Italia şi Republica Moldova.

Domeniul în care își desfășoară activitatea societatea de avocatură include dreptul civil, dreptul societar și comercial, achizițiile publice, dreptul administrativ, dreptul fiscal, insolvență și faliment, dreptul imobiliar, dreptul muncii etc.

Candidaţii interesaţi pot trimite CV-ul însoţit de o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail: [email protected]
Persoanele selectate vor fi contactate telefonic pentru interviu.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 13 martie 2023