GRECU & ASOCIAŢII recrutează avocat stagiar

Grecu & Asociatii

GRECU & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar.

Pentru poziția vacantă de Avocat Stagiar în cadrul societății noastre căutăm un avocat litigant care să aibă minim 6 luni experiență pe o poziţie similară. Ca să avem o colaborarea reușită, acesta trebuie să fie inteligent și atent la detalii.

Dacă consideri că punctele enumerate mai jos ți se potrivesc, aşteptăm de la tine un CV actualizat împreună cu o scrisoare de intenție unde să ne menționezi motivul pentru care consideri că te potrivești descrierii menționate de noi.

UN CANDIDAT POTRIVIT PENTRU NOI TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIȚII
– să fie admis/ă în Barou;
– să aibă abilități de comunicare, nu ne interesează cursurile de public speaking dar trebuie să înțeleagă ce i se comunică și să știe să se exprime cursiv.
– preferăm să cunoască limba engleză la nivel avansat, în portofoliul nostru deținem clienți străini cu care discutăm (scris și vorbit) doar în engleză.
– trebuie să fie organizat și nu trebuie să piardă din vedere nici un termen și nici un document din dosarul de instanță.

MAI JOS VEI GĂSI CÂTEVA LUCRURI PE CARE VA TREBUI SĂ LE FACI DACĂ VOM AJUNGE SĂ ÎNCHEIEM UN CONTRACT DE COLABORARE
– activități de reprezentare în instanță ( în materie civilă și comercială / proprietate intelectuală);
– studierea temeinică a dosarelor încredințate;
– documentarea juridică în vederea formulării acțiunilor în instanță;
– redactarea de cereri de chemare în judecată, note scrise, concluzii etc.;
– depunerea dosarelor în instanță;
– depuneri/ridicări cereri în instanță și la diverse instituții;
– alte activităţi care au legătură cu documentele şi dosarele pentru instanţă.

Un viitor avocat bun, este mereu la “la zi” cu modificările legislative – avem pretenția să fii și tu la fel.

Despre societatea noastră poți afla mai multe informații de pe website-ul nostru: www.greculawyers.ro și pagina noastră de Facebook Grecu & Asociații

Dacă consideri că cele enunțate mai sus îți sunt potrivite, te rugăm să ne anunți pe adresa de email: [email protected]

VOR AVEA LOC TREI ETAPE PANĂ LA LUAREA UNEI DECIZII DE COLABORARE
1. Interviul susținut de Ciprian de la departamentul nostru de H.R.
2. Interviul scris (întrebări trimise pe email).
3. Interviul cu avocatul coordonator.

În maxim 3-4 zile (lucrătoare) de la interviul susținut cu Ciprian vei primi un răspuns definitiv.

Ce părere ai? Așteptăm să ne cunoaștem și să vedem dacă putem colabora.

Mult succes!

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 21 iulie 2016

SCHOENHERR & ASOCIAȚII is looking for an attorney at law | Real Estate

SCHOENHERR_LOGO

Join Us! For our expanding practice in Bucharest we are looking for an Attorney at Law to work in the Real Estate practice group.

You will work on major Real Estate cases in which you advise national and international clients.

QUALIFICATIONS
– excellent written and spoken English (a good knowledge of additional foreign languages is an advantage);
– a high level of professional interest in law and dedication to continuous learning and improvement;
– commitment to work in a challenging but rewarding professional environment;
– proactive attitude and positive approach to work, strong analytical ability, excellent research, writing and verbal communication skills, and a commitment to client service;
– team worker, efficient, good communicator, flexible and adaptable;
– outstanding knowledge of general civil law, real estate and administrative law.

EDUCATION
Completed Romanian legal studies (international study experience or economic background is welcomed).

PROFESSIONAL EXPERIENCE
The ideal candidate should have 2/3 years of professional experience in real estate and general civil law.

CONTACT
Do you possess these qualifications? Are you interested in being part of a successful, growing, career-minded team?
Do you look forward to challenging work with demanding international clients?
If so, we would love to hear from you.
Please send your CV and motivational letter in English at: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 21 iulie 2016

SIOUFAS & COLABORATORII recrutează avocat definitiv

SIOUFAS

SIOUFAS & COLABORATORII recrutează avocat definitiv cu experiență în drept civil şi societar.

POZIȚIE
Avocat definitiv cu experiență în drept civil şi societar
Nivel carieră: 2-5 ani

RESPONSABILITĂŢI
– redactarea și revizuirea de contracte;
– întocmirea de opinii juridice;
– participarea la negocieri pentru clienții companiei;
– redactarea și revizuirea de documente de drept societar: hotărâri AGA, acte constitutive, structurarea de tranzacții M&A etc;
– redactarea de cereri de chemare în judecatată și reprezentarea clienților în instanță.

CERINȚE
– avocat definitiv;
– cunoștințe temeinice de drept societar, civil și procedură civilă;
– noţiuni avansate de Microsoft office;
– experienţa de cel puţin 2 ani;
– limba engleză-nivel avansat;
– abilităţi de a lucra independent, cât şi în echipă;
– abilităţi de comunicare, negociere și lucru în echipă.

CE OFERIM
– lucrul într-un colectiv tânăr și profesionist;
– accesul la traininguri și posibilitatea dezvoltării profesionale;
– remunerație competitivă;
– implicarea în proiecte de anvergură.

DESCRIEREA COMPANIEI
Sioufas & Colaboratorii este o societate internațională de avocați cu birouri în Atena, Thessalonic, Patra și București și care înregistrează peste 400 de angajați, având un portofoliu vast de clienți atât din domeniul de banking, retail, cât și alte ramuri ale economiei.

Cei interesaţi pot trimitie CV în limba engleză la: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 20 iulie 2016