REWE ROMÂNIA recrutează consilier juridic

REWE ROMÂNIA recrutează consilier juridic.

TE AȘTEPTĂM ÎN CADRUL COMPANIEI NOASTRE DACĂ
– ai absolvit Facultatea de Drept;
– ai experienţă minim 4 ani, şi excelente cunoştinţe de legislaţie în dreptul comercial, administrativ, civil (inclusiv procedura civilă), proprietate intelectuală, dreptul muncii;
– cunoşti limba Engleză – nivel avansat;
– lucrezi cu atenţie, seriozitate, orientare spre rezultate, cu simţ de răspundere şi eficient;
– deţii abilităţi de analiză şi sinteză în interpretarea de contracte;
– ai abilităţi de organizare, planificare, comunicare şi relaţionare;
– ai capacitatea de a lucra cu termene limită;
– te exprimi cu un limbaj coerent şi elevat;
– ai prestanţă şi comportament profesional;
– te consideri o persoană cu iniţiativă, discretă, corectă şi punctuală.

ROLUL ACESTA PRESUPUNE SĂ
– redactezi documente juridice (opinii legale, cereri de chemare în judecată, întâmpinări, notificări, adrese, hotărâri A.G.A., împuterniciri etc);
– redactazi şi revizuieşti contracte (civil, comercial);
– efectuezi formalităţile în faţa autorităţilor (Registrul Comerţului; OSIM; ANPC etc);
– asigurări reprezentarea societăţii în instanţe / autorităţi;
– redactezi, pregăteşti şi arhivezi toate documentele pentru dosarele aflate pe rolul instanţelor;
– primeşti, arhivezi şi ţii evidenţa notificărilor, corespondenţei scrise primită în departament, a contractelor şi a tuturor documentelor departmentului juridic;
– întocmeşti documente corporate, actele statutare ale societăţii şi îndeplineşti formalităţile pentru înregistrarea acestora la Registrul Comerţului;
– redacteazi şi analizezi din punct de vedere juridic contracte şi / sau alte acte cu implicaţii juridice la indicaţiile conducătorului de departament / conducerii societăţii;
– acorzi asistentă juridică celorlalte departamente ale companiei.

Răsplătim cu drag eficiența, implicarea şi ne dorim pentru angajații să găsească uşor un echilibru între viața personală și cea profesională. Suntem siguri că viitorul nostru ești tu și creștem odată cu tine, de aceea, iți oferim perspective de dezvoltare într-un mediu de lucru sigur și dinamic și beneficiezi de
– tichete de masă;
– tichete cadou pentru Paşte şi Crăciun;
– asigurare medicală privată;
– traininguri / cursuri organizate la nivel de companie;
– Bookster;
– programe de wellbeing şi diverse workshop-uri;
– posibilitatea de a te implica în proiecte dinamice și interesante.

Ne poți transmite CV-ul tău la adresa de e-mail: [email protected]

Pentru mai multe informații legate de procesarea datelor personale, te rugăm să accesezi pagina web www.penny.ro – „Politica de confidențialitate”

Anunțul este valabil pentru județul Ilfov.

* Anunțul expiră la data de 20 aprilie 2022

JGV & ASOCIAŢII recrutează senior associate

SCPA JERCAN GHEORGHE VLAD & ASOCIAŢII recrutează avocat – senior associate.

JGV & ASOCIAŢII este o societate de avocaţi înfiinţată în anul 2005, în prezent cuprinzând o echipă tânără şi dinamică formată din aproximativ 50 de avocaţi, jurişti şi specialişti.
Companie de consultanță și servicii juridice, lider de piaţă în sectorul ei de activitate, cu o experienţă vastă de peste 16 ani şi rezultate remarcabile, care, pe lângă sediul central din Bucureşti, are deschise şase birouri teritoriale în Timişoara, Craiova, Cluj, Galaţi, Iaşi şi Bacău.
O organizaţie care creşte constant, se adaptează permanent la nou şi introduce noi servicii pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor săi.

POŢI DEVENI COLABORATORUL NOSTRU DACĂ ÎNDEPLINEŞTI MINIM URMĂTOARELE CONDIŢII
– experienţă 1-2 ani într-o societate civilă sau o activitatea similară (poate fi un avantaj, dar nu este obligatorie);
– cunoştinţe temeinice de drept civil în materia: obligaţii, răspundere civilă delictuală / contractuală, contracte civile şi nu numai;
– cunoştinţe minime de drept comercial şi dreptul muncii necesare oferirii de consultanţă “on spot”
– limba engleză vorbit şi scris, nivel avansat;
– cunoaşterea unei limbi străine precum italiană, spaniolă, germană, poate fi considerat un avantaj;
– versatilitate şi capacitatea mare de integrare în echipă, comunicativitate peste medie.

ATRIBUŢIILE POSTULUI VOR PRESUPUNE
– redactarea de opinii juridice, rapoarte legale, cereri de chemare în judecată, întâmpinări, răspuns la întâmpinări, concluzii scrise, revizuire contracte comerciale;
– operaţiuni de registrul comerţului;
– postul include şi o componentă privind promovarea serviciilor societăţii către clienţii potenţiali şi dezvoltarea unei relaţii corecte cu clienţii din portofoliu.

CE ÎŢI OFERIM NOI
– un mediu de lucru tânăr şi prietenos;
– program de lucru flexibil;
– oportunitatea de a te implica în dezvoltarea de soluţii inovatoare;
– ghidaj constant în realizarea sarcinilor de lucru şi suport profesional în dezvoltarea carierei.

Persoanele interesate pot trimite CV-urile pe adresa: [email protected]
Toate aplicaţiile vor fi tratate cu confidenţialitate.
Doar candidaţii eligibili vor fi contactaţi în vederea stabilirii unui interviu preliminar.
CV-urile trimise vor avea şi fotografia candidatului.

Anunțul este valabil pentru municipiul Bucuresti.

* Anunțul expiră la data de 20 aprilie 2022

DUNCEA, ȘTEFĂNESCU & ASSOCIATES is recruiting attorney-at-law | Corporate & Compliance, M&A

DUNCEA, ȘTEFĂNESCU & ASSOCIATES is recruiting attorney-at-law | Corporate & Compliance, M&A.

REQUIREMENTS
– passed the final Bucharest Bar exam (fully qualified);
– 3-to-5-years’ experience in a law firm ;
– excellent communication skills in Romanian; advanced knowledge of English is compulsory;
– analytical thinking, proactive attitude, involvement and consistency;
– good planning and computer skills (MS Office);
– technical skills and business oriented;
– open-minded and gregarious team player;
– willingness to build and pursue a sound legal career.

HOW TO APPLY
If this profile fits your background and if you are interested in becoming a member of our team, you are invited to send us your CV (inclusive of photo) and application letter (observing the deadline).
Only short-listed candidates will be contacted for interviews.
Career opportunities are discussed in detail during the interview while the remuneration package will be discussed and detailed during the last stages of the interviews.
Application deadline: 15 April 2022
Application code (to be mentioned in e-mail “Subject” line): “Corporate Attorney”
Email address: [email protected]
More details on: https://duncea-stefanescu.ro/careers/

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 25 aprilie 2022