TOACŞE, IAVOLSCHI recrutează avocat junior

TOACŞE, IAVOLSCHI SPRL recrutează avocat junior pentru activităţile de consultanţă şi reprezentare în litigii derulate de societatea noastră, în domenii diverse: drept bancar şi financiar, dreptul muncii, concurenţă, dreptul societăţilor comerciale, proprietate intelectuală, achiziţii publice, insolvenţă, recuperare creanţe, drept fiscal.

Atribuţiile pe partea de consultanţă includ studiu legislaţie, inclusiv urmărire noutăţi legislative, documentare riguroasă, emitere opinii legale, revizuire contracte, iar în privinţa litigiilor, reprezentare/asistare în faţa instanţelor de judecată în dosare complexe, în materii variate, incluzând analiza speţei, identificarea strategiei potrivite, redactarea acţiunilor şi cererilor şi a căilor de atac sub îndrumarea partenerilor, precum şi asigurarea relaţiilor cu instituţiile publice, inclusiv arhive şi registraturi ale instanţelor de judecată.

PROFILUL CANDIDATULUI
– absolvent al unei facultăţi de drept;
– cel puţin un an experienţă în cadrul unei societăţi de avocatură;
– bune abilităţi de comunicare;
– cunoştinţe de limba engleză, inclusiv stăpânire limbaj juridic;
– permis de conducere categoria B;
– integritate morală şi profesională;
– curiozitate şi dorinţa permanentă de perfecţionare în domeniul juridic;
– deschidere la idei noi, abordare inovativă, entuziasm;
– abilităţi de organizare şi planificare, capacitate de gestionare eficientă a timpului, în vederea respectării termenelor limită.

Candidaţii interesaţi pot trimite CV-ul însoţit de o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 17 martie 2023

COMAN MÎNDRU POPESCU recrutează avocați stagiari

COMAN MÎNDRU POPESCU – SOCIETATE CIVILĂ DE AVOCAȚI recrutează avocați stagiari.

Societatea noastră oferă servicii juridice de cea mai înaltă calitate, într-o abordare modernă și eficientă. Suntem profesioniști cu idei inovative și o experiență considerabilă, care se reflectă în multitudinea ariilor de expertiză pe care le acoperim. Dezvoltăm strategii care funcționează pentru că înțelegem cu adevărat sectoarele în care activăm.
Un alt atu al societății noastre îl reprezintă excelenta colaborare dintre membrii echipei, motiv pentru care ne dorim extinderea echipei cu avocați care să împărtășească același set de valori, să fie dornici să se dezvolte într-un cadru organizat, sub îndrumarea unor avocați cu o vastă experiență într-o gamă variată de domenii ale dreptului și să își cultive calitățile profesionale la cele mai înalte standarde.

NE DORIM CA NOUL COLEG CARE VA FACE PARTE DIN ECHIPA CMPLAW SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CERINȚE
– a promovat examenul de primire în profesia de avocat în sesiunea septembrie 2021, aprilie 2022 sau în sesiunea septembrie 2022;
– este bun cunoscător al limbii engleze;
– manifestă deschidere față de provocările și dinamismul specifice profesiei de avocat, față de lucrul în echipă și de flexibilitatea pe care o solicită activitățile specifice profesiei;
– este o persoană orientată către dezvoltarea sa profesională și personală în jurul unor valori precum responsabilitatea, onestitatea, respectul și scopul comun.

Așteptăm cu interes CV-urile dumneavoastră, însoțite de o scurtă scrisoare de intenție pe e-mail la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 17 martie 2023

JGV & ASOCIAŢII recrutează Junior Associate

SCPA JERCAN GHEORGHE VLAD & ASOCIAŢII recrutează Junior Associate – Litigation, Personal Injury and Insurance Law Department – pentru Bucureşti.

JGV & ASOCIAŢII este o societate de avocaţi înfiinţată în anul 2005, în prezent cuprinzând o echipă tânără şi dinamică formată din aproximativ 55 de avocaţi, jurişti şi specialişti.

Peste 17 de ani de excelență într-o societate în continuă schimbare, JGV și Asociații este recunoscută ca fiind unul dintre principalii jucători ai avocaturii de tip „personal injury” din România.

JGV şi Asociaţii este specializată în dreptul asigurărilor, fiind cotată ca cea mai activă societate în domeniu, şi pe lângă sediul central din Bucureşti are deschise cinci birouri teritoriale în: Timişoara, Craiova, Cluj, Galaţi şi Iaşi.
O organizaţie care creşte constant, se adaptează permanent la nou şi introduce noi servicii pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor săi.

PRINCIPALELE RESPONSABILITĂŢI VOR FI
– redactarea cererilor de chemare în judecată, a întâmpinărilor, contestațiilor, notelor de şedinţă, concluziilor scrise, căilor de atac;
– reprezentarea în instanţă a cazurilor date în lucru de către clienţii noştri;
– procesarea şi raportarea informațiilor referitoare la propria activitate.

CERINȚE
– să fi promovat examenul de intrare în profesie (în anul 2022)
– cunoştinţe temeinice în domeniu juridic;
– acurateţe în exprimare şi în redactarea cererilor de chemare în judecată, a întâmpinărilor, contestațiilor, notelor de şedinţă, concluziilor scrise, căilor de atac;
– cunoştinţe operare PC;
– persoană responsabilă, serioasă, motivată, rezistentă la stres;
– foarte bune abilităţi de comunicare şi lucru în echipă.
 
CE OFERIM NOI
– program de lucru flexibil;
– o schemă de onorarii motivantă;
– oportunitatea de a te implica în dezvoltarea de soluţii inovatoare;
– ghidaj constant în realizarea sarcinilor de lucru şi suport profesional în dezvoltarea carierei;
– un mediu de lucru prietenos într-o echipă tânără, dinamică şi motivată.

CV-urile vor fi trimise pe adresa: [email protected]
CV-urile vor conţine fotografia candidatului.
Persoanele selectate vor fi contactate telefonic pentru interviu.
Toate aplicaţiile vor fi tratate cu confidenţialitate.

Anunțul este valabil pentru municipiul Bucureşti.

* Anunțul expiră la data de 17 martie 2023