RAIFFEISEN BANK recrutează consilier juridic

RAIFFEISEN BANK recrutează consilier juridic – asistență juridică companii.

PRINCIPALELE RESPONSABILITĂŢI
– oferă consultanţă de specialitate Direcţiei Corporaţii, la solicitarea acestora, în problemele din aria de responsabilitate a departamentului, din punct de vedere al aplicării normelor legale şi interne;
– redactează contracte şi alte acte prin care se materializează tranzacţiile şi proiecţele dezvoltate de bancă, în cadrul Direcţiei Corporaţii;
– redactează contracte nonstandard aferente unor tranzacţii sau operaţiuni specifice, care intră în aria de responsabilitate a departamentului;
– avizează pentru legalitate documente cu caracter juridic şi alte acte;
– participă la negocierea contractelor care intră în aria de responsabilitatea a departamentului, împreună cu reprezentaţi ai direcţiei implicate.

CERINŢE
– experienţă de minum 5 ani de activitate juridică;
– minim 3 ani experienţă în segmentul corporaţii (bancar);
– studii superioare – profil juridic;
– cunoştinţe despre sistemele şi aplicaţiile bancare;
– cunoştinţe juridice de drept bancar, comercial, civil, fiscal, protecţia datelor, directive UE, recomandări BNR;
– cunoştinţe PC – mediu (MS Office);
– limba engleză – nivel avansat.

Pentru aplicaţii sau detalii, puteţi contacta consultantul nostru în recrutare, la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 19 noiembrie 2017

CEPARU & IRIMIA recrutează avocat definitiv | Achiziții publice

CEPARU & IRIMIA recrutează avocat definitiv specializat în achiziții publice.

PROFILUL CANDIDATULUI
– avocat cu minim 3 ani exeriență de la definitivarea în profesie;
– experiență specifică relevantă în servicii de consultanță, asistență și reprezentare juridică în domeniul achizițiilor publice;
– experiență relevantă în implementarea proiectelor de infrastructură, inclusiv în derularea contractelor de lucrări de tip FIDIC și în litigiile aferente;
– cunoaștere avansată a limbii engleze, inclusiv a vocabularului juridic.

PROFILUL ANGJATORULUI
Societatea civilă de avocați CEPARU & IRIMIA activează de peste 10 în domeniul achizițiilor publice, fiind implicată în proiecte de infrastructură de importanță majoră.
În cadrul societății se încurajează spiritul de echipă și se asigură o ambianță agreabilă de lucru.
Se oferă un pachet de onorarii motivant, bazat atât pe asigurarea stabilității financiare cât și pe criterii de performanță.

Candidații interesați pot transmite CV la adresa de email: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 17 noiembrie 2017

MERIDIAN GRUP recrutează avocat definitiv in-house

MERIDIAN GRUP recrutează avocat definitiv in-house.

CANDIDATUL IDEAL
– studii superioare juridice;
– avocat definitiv;
– experienţă relevantă în domeniul dreptului comercial;
– doarte bune abilităţi de comunicare, relaţionare şi negociere;
– abilităţi de analiză şi sinteză;
– persoană responsabilă, serioasă şi cu iniţiativă.

DESCRIEREA POSTULUI
– asigură consultanţă juridică de specialitate tuturor departamentelor şi managementului din cadrul Grupului Meridian;
– redactează cu acurateţe documentele contractuale privind relaţia societăţii cu clienţii persoane fizice sau juridice;
– revizuieşte şi avizează din punct de vedere juridic contractele necesare desfăşurării activităţii societăţii;
– elaborează notificări/convocări la conciliere către debitori;
– reprezintă societatea în relaţia cu autorităţile statului;
– asigură relaţia cu instanţele judecătoreşti şi alte instituţii cu care societatea intră în contact.

MERIDIAN GRUP OFERĂ
– onorariu motivant, cert;
– mediu de lucru profesionist în cadrul unei echipe unite.

DESCRIEREA COMPANIEI
MERIDIAN este unul dintre cei mai performanţi concesionari ai mărcilor Dacia şi Renault, datorită valorilor care i-au guvernat evoluţia în cei peste 20 de ani de activitate din domeniul auto: excelenţă, profesionalism şi inovaţie.
Cu o preocupare continuă pentru furnizarea unor produse şi servicii la standarde înalte de calitate, am devenit atât o companie importantă din mediul de business din România, cât şi un partener de încredere pentru toţi clienţii şi colaboratorii noştri.

Te aşteptăm alături de noi să realizăm lucruri măreţe împreună!
Persoanele interesate sunt invitate să trimită CV-ul la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 17 noiembrie 2017