VOINESCU LAWYERS recrutează avocați stagiari

VOINESCU LAWYERS recrutează avocați stagiari cu experiență în orice profesie juridică, în domeniul dreptului penal și civil, pentru a se alătura echipei noastre.

Cunoașterea limbii engleze este obligatorie, iar deținerea permisului de conducere categoria B reprezintă un avantaj.

Candidații sunt rugați să trimită CV-ul și scrisoarea de intenție (ambele în limba engleză) la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 22 ianuarie 2021

PIPEREA & ASOCIAȚII recrutează avocați | Litigii

PIPEREA & ASOCIAȚII recrutează avocați.

Se solicită cunoștințe teoretice solide și vocație pentru litigii.

Este obligatorie cunoașterea limbii române la un nivel superior și stăpânirea limbajului juridic în engleză sau franceză.

Cunoștințele avansate de operare a calculatorului (Microsoft Office), disponibilitatea de a călători la instanțele din țară şi permisul de conducere categoria “B” reprezintă criterii suplimentare de selecție.

PIPEREA & ASOCIAȚII oferă un mediu de lucru profesionist, oportunitatea dezvoltării profesionale și personale, precum și o ambianță de lucru colegială și plăcută.

Cei interesați sunt rugați să trimită scrisoarea de intenție și CV-ul la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru București.

* Anunțul expiră la data de 3 februarie 2021

PAVEL, MĂRGĂRIT & ASSOCIATES recrutează senior associate lawyer | Litigii

PAVEL, MĂRGĂRIT & ASSOCIATES recrutează un Avocat Senior (Senior Associate Lawyer) pentru a se alătura echipei noastre de litigii.

Acordăm clienților noștri servicii juridice complete prin menținerea unor înalte standarde profesionale într-o gamă largă de industrii.

Ca Avocat Senior în cadrul Departamentului de Litigii vei lucra dosare de litigii variate: civile, litigii între profesioniști, contencios administrativ sau dosare de insolvență, reprezentând clienții noștri, preponderent persoane juridice – companii locale și internaționale în principal, cât şi persoane fizice reputabile, atât la nivel local cât şi internațional.

Dosarele în care vei lucra sunt dosare complexe, care îți vor acorda posibilitatea să te dezvolți într-o echipă de tineri profesioniști.

Ne dorim să ai cunoștințe temeinice de drept civil, comercial, administrativ și experiență anterioară de lucru în societăți de avocatură, cu mandate diverse și importante în dosare complexe.

Activitatea constă în asigurarea asistenței şi reprezentării clientului, de la procesul de analizarea înscrisurilor și identificarea soluției legale, redactarea tuturor documentelor în dosar, într-o manieră profesionistă și eficientă şi până la asigurarea asistenței și reprezentării în fața instanțelor judecătorești.

În echipa noastră vei avea oportunitatea să îți aduci aportul în proiecte complexe din diverse industrii, lucrând cu clienți de înalt calibru.

Ca Avocat Senior Associate, vei fi implicat și în procesul de ofertare, pregătire a estimărilor, ofertelor de servicii juridice și vei avea contact direct atât cu clienții existenți cât şi cu potențiali clienți. Vei fi totodată implicat în asigurarea de coaching și mentoring pentru avocații Associate și Junior și vei avea obiective clare de performanță, bonusuri și evaluări anuale.

* În perioada imediat următoare, dat fiind pandemia de Covid 19 și măsurile restrictive impuse de Ministerul Sănătății, interviul se va putea ține și online prin teleconferinţă/ Skype/ Zoom.

EXPERIENȚĂ NECESARĂ
– peste 7 ani experiență în mandate de litigii în cadrul unor societăți de avocatură reputabile;
– abilități avansate de comunicare și scriere juridică, atât în limba română cât și în limba engleză;
– capacitate de scriere cu acuratețe, rezolvarea de probleme, loialitate, dedicație, integritate;
– gândire structurată și juridică, experiență în lucrul cu clienții și mandate internaționale, abilitatea de a-ți prioritiza și eficientiza timpul de lucru, atunci când lucrezi în proiecte cu termen de livrare urgent, focusat pe client și pe obiectivele acestuia, etică profesională, persoană adaptabilă şi flexibilă;
– cunoștințe şi abilitate de abordare eficientă a fiecărei/ui tranzacții/ dosar de la început şi până la finalizare, lucrând alături de clienții noștri, pentru a te asigura că obiectivele acestora au fost pe deplin atinse.

DESPRE PAVEL, MĂRGĂRIT & ASOCIAȚII
Echipa Pavel, Mărgărit & Asociații este formată din avocați specializați în diverse arii de practică, care oferă clienților noştri servicii juridice peste așteptări. Societatea abordează cazurile cu maxim profesionalism și dedicare, scopul final fiind atingerea obiectivelor clienților noştri, rezultatele fiind unele de excepție. Printre clienții companiei se numără multinaționale, companii autohtone cu cifra de afaceri de zeci de milioane de euro și persoane fizice reputabile, atât pe lan local cât și internațional. Proiectele de succes ale societății de avocatură i-au adus recunoașterea internațională din partea celor mai prestigioase ghiduri și publicații internaționale de profil.
Astfel, Pavel, Mărgărit & Asociații s-a situat în acest an pe poziții de top în mai multe arii de practică în clasamentul firmelor de avocatură de business cu cea mai relevantă expertiză, realizat de publicația Legal 500, cel mai prestigios ghid de firme de avocatură din lume, cu sediul în Londra. Societatea de avocatură este recunoscută totodată la nivel internațional și de ghidul IFLR 1000 Financial and Corporate 2020. De asemenea, Pavel, Mărgărit & Asociații este singura societate de avocatură din România recomandată de directorul internațional Global Law Experts din Londra în aria de practică Dispute Resolution.

Echipă tânără, primitoare, atmosferă de lucru plăcută, seriozitate.
Aplică cu un CV și vino să ne cunoști!
Trimite CV – ul tău la adresa noastră de email: [email protected]
Menționează în titlul emailului poziția pentru care ai aplicat (Ex: Avocat Senior Litigii).

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 februarie 2021