SIMION LAW OFFICE recrutează avocat stagiar

Cabinet de avocat SIMION MANUELA recrutează avocat stagiar.

CERINŢE
– avocat stagiar, cu cunoştinţe temeinice de drept civil şi procesual civil, drept comercial şi societar, dreptul achiziţiilor publice, legislaţia construcţiilor, consultanță, experienţă privind procedurile de la registrul comerţului;
– stăpânire excelentă a limbii engleze;
– precizie şi acurateţe în redactarea actelor – judiciare sau societare – şi a contractelor;
– atenţie la detalii, profesionalism, eficienţă şi responsabilitate, rezistenţa la stres, spirit de echipă, iniţiativă, capacitatea de relaţionare cu clienţii.

RESPONSABILITĂŢI
– activităţi de consultanţă juridică, cât şi de reprezentare în instanţă în cadrul litigiilor în materie civilă, comercială, executări silite, raporturi între profesionişti, litigiile derivate din raporturile contractuale;
– redactarea cererilor de chemare în judecată, a întâmpinărilor, contestațiilor, notelor de şedinţă, concluziilor scrise, căilor de atac şi întocmirea dosarelor pentru instanţă;
– analizarea şi redactarea contractelor;
– redactare opinii juridice;
– urmărirea modificărilor legislative;
– orice alte activităţi specifice profesiei, conform solicitărilor.

OFERIM
– posibilitatea de a lucra într-un mediu dinamic, profesional și colaborativ;
– experiență practică în probleme juridice complexe, incluzând tranzacții, litigii și conformitatea reglementărilor;
– onorariu competitiv și oportunități de avansare în carieră.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită un CV însoțit de o scrisoare de intenție, la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 20 februarie 2025

POENARU LEGAL recrutează avocat

POENARU LEGAL recrutează avocat pentru activități juridice în domeniul dreptului privat.

CANDIDATUL TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CERINŢE CUMULATIVE
– să fie absolvent al unei facultăți de drept din cadrul Hexagonului;
– să aibă experiență de 1-3 ani în domeniul dreptului privat, cu precădere în activitățile de consultanță juridică;
– să dețină cunoștințe solide de drept civil (inclusiv raporturile juridice cu profesioniștii);
– să fie disponibil să gestioneze mai multe solicitări juridice într-un mediu de lucru dinamic dar prietenos, cu atenție la detalii și ținând cont de nevoile clienților;
– să fie membru al Baroului Bucureşti;
– să aibă cunoştinţe avansate de limba engleză.

Avocaţii interesaţi pot trimite CV-ul pe adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 20 februarie 2025

MDM LEGAL recrutează avocat stagiar | Litigii

MDM LEGAL recrutează avocat stagiar în cadrul departamentului de litigii.

Tipul ofertei: Full-time
Posturi disponibile: 1

CE NE DORIM DE LA TINE
– să fii absolvent al Facultății de Drept;
– să fii admis/ă în Barou;
– să ai cunoştinţe juridice temeinice în drept civil, procedură civilă, drept administrativ, drept penal;
– să ai cunoştinţe avansate de limba engleză;
– să ai o capacitate bună de analiză și atenție la detalii;
– să fii posesor de carnet de conducere categoria B;
– să fii pregătit pentru reprezentare juridică în instanță;
– să redactezi cereri de chemare în judecată, întâmpinări, cereri de intervenție, etc;
– să poţi identifica și interpreta jurisprudența relevantă, şi nu în ultimul rând…
Obligatoriu: Să ai o atitudine pozitivă și o abordare entuziastă!

Candidaţii interesaţi sunt rugaţi să trimită CV-ul pe adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 20 februarie 2025