UNIVERSUL JURIDIC recrutează redactori de carte juridică

Sigla UJ

Editura UNIVERSUL JURIDIC recrutează redactori de carte juridică.

DACĂ
– sunteţi sau aţi fost redactor de carte juridică, ceea ce constituie un avantaj;
– aţi absolvit facultatea de drept;
– nu vă regăsiţi în meseriile clasice profesate de jurişti-avocat, magistrat, consilier juridic etc.;
– sunteţi pasionaţi de cărţi şi de cercetarea juridică;
– aveţi cunoştinţe temeinice de gramatica şi ortografia limbii române;
– stăpâniţi foarte bine Microsoft Office Word;
– sunteţi sociabili şi dinamici;
– aveţi răbdare şi grijă pentru detalii;
– vă place să fiţi permanent la curent cu ştirile din domeniul juridic,

atunci Editura Universul Juridic este locul ideal pentru a vă dezvolta aptitudinile şi cunoştinţele, în calitate de redactor de carte juridică. Suntem o echipă tânără, în plin proces de restructurare şi consolidare, în căutare de noi membri, în regim de colaborare full time.

Dacă întruniţi cumulativ condiţiile de mai sus, aşteptăm cv-urile dumneavoastră la adresa de email: [email protected]

* Anunțul expiră la data de 18 octombrie 2013

TITU EUGEN recrutează avocat stagiar

TITU EUGEN

TITU EUGEN recrutează avocat stagiar.

RESPONSABILITĂȚI
– reprezentarea în fața instanțelor de judecată / urmărire penală / Registrul Comerțului;
– redactare diverse documente juridice.

CERINȚE
– este necesară înscrierea în Barou;
– disponibilitate la deplasări și rezistență la stres;
– capacitate de adaptare, spirit de echipă;
– capacitate de muncă susținută.

CV-urile vor fi trimise la adresa de e-mail: [email protected]

* Anunțul expiră la data de 14 octombrie 2013

VOINESCU & ASOCIAŢII recrutează avocat stagiar

VOINESCU & ASOCIATII

VOINESCU & ASOCIAŢII recrutează avocat stagiar.

CERINŢE
– cunoştinţe juridice temeinice, în special cunoștințe solide teoretice de procedură civilă și drept civil (cu accent pe relațiile dintre profesioniști);
– abilităţi de documentare şi de exprimare fluentă (oral şi în scris);
– cunoaşterea limbii române la un nivel superior şi o bună stăpânire a limbii engleze;
– cunoştinţe şi abilităţi de operare PC (Microsoft Office);
– capacitate de a implementa în activitatea curentă principii logico-juridice;
– capacitate de redactare/argumentare cu acurateţe a lucrărilor avocaţiale;
– capacitate de muncă susţinută și de concentrare;
– aptitudini de time management, de organizare şi prioritizare a ideilor;
– capacitate de adaptare, spirit de echipă, disponibilitate, iniţiativă.

Candidaţii interesaţi sunt rugaţi să trimită un CV, însoţit de o scrisoare de intenţie, la adresa de e-mail: [email protected]

* Anunțul expiră la data de 13 octombrie 2013

TSAA recrutează avocați

TSAA

DORU TRAILĂ, SILVIU STRATULAT, ADRIANA ALMĂȘAN, ANDREI ALBULESCU recrutează avocați stagiari şi definitivi cu experienţă şi practică avocaţială în domeniile Corporate/M&A, Banking & Finance, Real Estate şi/sau Achiziţii Publice.

CERINŢE
– calitatea de avocat stagiar/definitiv, membru al Baroului București;
– cunoștințe solide de drept al afacerilor, civil şi procesual civil;
– fluenţă în limba engleză.

Cei ce apreciază că întrunesc condiţiile de mai jos sunt rugaţi să trimită CV însoţit de scrisoare de intenţie (redactate în limba engleză) la adresa de email: [email protected]

* Anunţul expiră la data de 30 septembrie

TONUCCI & PARTENERS recrutează avocat definitiv

TONUCCI & PARTNERS

TONUCCI & PARTENERS-societate internaţională de avocaţi activă de peste 10 ani în România recrutează:

Avocat specializat în consultanţă în drept comercial (experienţă minim 4 ani)

CERINŢE MINIME
– experienţă şi cunoştinţe aprofundate în dreptul societăţilor comerciale: funcţionarea societăţilor comerciale, modificarea structurii capitalului social, fuziuni şi achiziţii;
– experienţă în alte domenii de consultanţă: contracte comerciale, energie, dreptul mediului;
– experienţă profesională cu clienţi internaţionali, preferabil într-o societate internaţională de avocaţi;
– cunoaşterea excelentă a limbii engleze.

În plus, candidatul ideal va avea una sau mai multe dintre următoarele caracteristici
– cunoaşterea limbii italiene (avantaj major) şi/sau a altor limbi străine;
– capacitate de lucru în echipă;
– excelent parcurs academic.

Oferim întotdeauna posibilitatea de a se alătura echipei noastre celor care împărtăşesc înaltele noastre standarde profesionale şi etice.
Procesul nostru de recrutare îşi propune să fie unul interactiv şi eficient, constând în interviuri cu avocaţii experimentaţi ai biroului.

Dacă simţiţi că pregătirea şi aspiraţiile Dvs. corespund cu ale noastre, am fi interesaţi să aflăm mai multe despre Dvs.: [email protected]

* Anunțul expiră la data de 12 octombrie 2013

IK ROKAS & PARTNERS – CONSTANTINESCU, RADU, IONESCU recrutează avocat definitiv

IK ROKAS & PARTNERS - CONSTANTINESCU, RADU & IONESCU SPARL

IK ROKAS & PARTNERS – CONSTANTINESCU, RADU, IONESCU recrutează avocat definitiv.

RESPONSABILITĂŢI
– consultanţă juridică, redactare, verificare contracte;
– asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti.

CERINŢE
– minim 5 ani experienţă în domeniul dreptului civil, comercial (consultanţă şi instanţă);
– cunoştinţe solide de drept civil, comercial şi procesual civil;
– cunoştinţe MS Office;
– abilităţi de comunicare şi relaţionare;
– responsabilitate, simţ organizatoric şi practic, lucru în echipă, într-un ritm alert;
– disponibilitate deplasare în interesul societăţii;
– cunoaşterea limbii engleze la un nivel ridicat, cât şi o altă limbă străină (germană, franceză, greacă) la un nivel cel puţin mediu.

CV-urile pot fi trimise la adresa de e-mail: [email protected]

* Anunțul expiră la data de 30 septembrie 2013

IK ROKAS & PARTNERS – CONSTANTINESCU, RADU, IONESCU recrutează avocat stagiar

IK ROKAS & PARTNERS - CONSTANTINESCU, RADU & IONESCU SPARL

IK ROKAS & PARTNERS – CONSTANTINESCU, RADU, IONESCU recrutează avocat stagiar.

RESPONSABILITĂŢI
– reprezentare în faţa Registrului Comerţului, depunere şi ridicare acte;
– reprezentare în relaţia cu instanţele judecătoreşti, depunere şi ridicare acte;
– redactare diverse documente juridice;
– lucrări juridice alocate de avocatul coordonator al unui proiect.

CERINŢE
– studii superioare juridice finalizate-membru barou;
– cunoştinţe solide de drept comercial, drept civil şi drept procesual civil;
– cunoştinţe MS Office;
– abilităţi de comunicare şi relaţionare;
– responsabilitate şi simţ organizatoric;
– cunoaşterea limbii engleze la un nivel ridicat.

CV-urile pot fi trimise la adresa de e-mail: [email protected]

* Anunțul expiră la data de 30 septembrie 2013

D&B DAVID și BAIAS recrutează avocaţi definitivi

D&B David si Baias

D&B DAVID şi BAIAS-societate de avocatură corespondentă PwC în România, recrutează avocaţi colaboratori, cu experienţă de 2-3 ani în acordarea de consultanţă juridică în materie comercială şi civilă, pentru a face parte din echipa de Corporate M&A.

Candidaţii interesaţi de o dezvoltare profesională într-un climat multinaţional în care sunt cultivate excelenţa şi spiritul de echipă sunt rugaţi să transmitã CV-ul în atenţia doamnei Nicoleta Calin la adresa de e-mail: [email protected]

* Anunțul expiră la data de 11 octombrie 2013

PAVEL & ASSOCIATES recrutează avocat definitiv

Pavel & Associates

PAVEL & ASSOCIATES recrutează avocat definitiv.

CANDIDATUL IDEAL
– cunoașterea doctrinei și jurisprudenței interne cât și a CEDO;
– abilitate de a identifica doctrina și jurisprudența aplicabilă speței;
– bine organizat;
– capacitate de concentrare ridicată;
– acuratețe în redactarea documentelor;
– capacitatea de a face follow up;
– dornic de perfecționare continuă;
– dedicat;
– atent la detalii;
– perseverent;
– exprimare juridică;
– capabil să identifice soluții adecvate cerințelor clienților;
– inovativ;
– foarte bune abilități de relaționare socială;
– dinamic, cu inițiativă și creativitate;
– ambițios și dornic de afirmare;
– orientat către client;
– flexibil;
– cunoscător al limbii engleze, la un nivel avansat (scris și vorbit);
– cunoștințe avansate de operare PC (Word, Excel).

RESPONSABILITĂȚI/BENEFICII
– identificarea și operarea unor strategii specifice fiecărui dosar în parte;
– urmărirea implementării și a derulării strategiei aplicate fiecărui dosar în parte;
– redactarea acțiunilor în materia dreptului civil, comercial și arbitraj;
– reprezentare în fața instanțelor de judecată de toate gradele;
– reprezentare în litigii civile: rezilieri contracte, pretenții civile, evacuări, rezoluțiuni antecontracte, uzucapiuni, accesiuni, granițuiri, revendicări, pretenții;
– redactarea de întâmpinări, contestații, note de probe, note de ședință, concluzii scrise;
– redactarea căilor de atac: recursuri, apeluri, cereri în anulare, revizuiri, contestații în anulare;
– reprezentare în procedura insolvenței, redactare și susținere cereri de deschidere a procedurii insolvenței, cereri de admitere a creanțelor, formulare și susținere contestații la tabele preliminare/definitive/cerere de deschidere a procedurii insolvenței, participare activă la adunările creditorilor, acțiuni de atragere a răspunderii patrimoniale, reprezentare și consultare clienți în procedurile de observație, reorganizare și faliment, redactare și revizuire documentație necesară în procedura insolvenței;
– asistență și reprezentare în procedura executării silite: contestații la executare la titlu/acte procedurale/nulități, învestiri cu formulă executorie, suspendări provizorii, etc.;
– asistență clienți și reprezentare în fața diferitelor autorități și instituții, notari publici, executori judecatorești;
– asistență și reprezentare în litigii privind recuperarea creanțelor, formulare, asistență și reprezentare în cereri în materia dreptului de proprietate, în materia dreptului succesoral;
– asistență în litigii de răspundere profesională;
– asistență în disputele dintre angajați-angajatori, redactare proceduri și politici interne ale companiei, practici de muncムneloiale, redactare contracte de muncă inclusiv prin acorduri neconcurențiale și de confidențialitate, asistență în cazuri de cercetare disciplinară a angajaților;
– redactare cu acuratețe și atenție a documentelor juridice;
– exprimare juridică, studiu aprofundat al doctrinei și jurisprudenței;
– excelență în servirea clienților firmei.

DESCRIEREA COMPANIEI
Echipa de avocați Pavel și Asociații coordonată de Radu Cătălin Pavel este recomandată prin calitatea serviciilor oferite clienților, eficiența, dedicarea și profesionalismul ce caracterizează serviciile de asistență și reprezentare în fața instanțelor până la cel mai înalt grad și înaintea Curților de arbitraj.
Competența echipei în domeniul litigiilor își găsește aplicația în materia dreptului civil, comercial, insolvenței și nu numai.

Candidații vor trimite CV-ul alături de o scrisoare de intenție scrisă olograf la adresa de e-mail: [email protected]

* Anunțul expiră la data de 11 octombrie 2013

CSDE organizează internship

CSDE

CENTRUL DE STUDII DE DREPT EUROPEAN al Institutului de Cercetări Juridice al Academei Române în colaborare cu Asociaţia română de drept şi afaceri europene (ARDAE) anunţă posibilitatea efectuării de stagii de practică de către tineri cercetători-studenţi, masteranzi, doctoranzi sau post-doctoranzi în perioada 2013-2014.

DIRECȚII DE PRACTICĂ ÎN ACTIVITATEA DE CERCETARE ȘI ORGANIZARE A CERCETĂRII

1. Activitate de documentare-cercetare juridică
– documentare pentru anumite teme, inclusiv rezumate pentru anumite subiecte (în special, din actualitate);
– recenzii ale volumelor, rezumatul sumarelor revistelor de specialitate şi al articolelor de specialitate din ţară;
– bibliografii din/ale reviste/lor în domeniul de referinţă.

2. Activitate de traducere
– traducerea şi adaptarea anumitor materiale;
– traducerea de articole pentru Revista română de drept european şi EuRoLaw.

3. Organizare şi relaţii publice
– organizarea conferinţelor;
– redactează informări succinte privind evenimentele din domeniul dreptului european;
– crearea/dezvoltarea unui site internet;
– crearea şi menţinerea unei baze de date referitoare la dreptul UE;
– activităţi de PR, crearea şi menţinerea reţelelor de specialişti;
– activităţi de comunicare şi publicitate a activităţilor.

Activităţile sunt enumerate cu caracter exemplificativ. Persoanele care participă la stagiile CSDE trebuie să lucreze între 7 şi 12 ore/săptămână, pentru un interval de 3 săptămâni.

Stagiarii CSDE vor beneficia de:
– accesul la bazele de date de specialitate (a se vedea www.anelis.ro);
– posibilitatea de a participa la evenimentele/conferinţele organizate de CSDE, ARDAE şi partenerii acestora-interacţionând astfel cu specialişti din domeniu;
– recompensarea cu materiale (cărţi, reviste) publicate de către editurile partenere.

DOCUMENTE NECESARE
– scrisoare de intenţie;
– CV în format european în limba română;
– copia actului de identitate;
– copia adeverinţei de student/masterand/doctorand/absolvent sau a unui act care dovedeşte afilierea instituţională;
– facultativ, copie după scrisoarea de recomandare din partea unui profesor, semnată şi conţinând datele de contact ale semnatarului.

Candidaţii trebuie să fie cel puţin înscrişi în anul al doilea, la nivel de studii de licenţă.

Stagiarul are obligaţia de a verifica posibilitatea recunoaşterii stagiului de practică de către instituţia unde îşi desfăşoară activitatea.

Dosarele se depun la sediul Institutului de Cercetări Juridice
Calea 13 Septembrie nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, et. 4-„Casa Academiei”
Tel: 0752 124 539 sau 021 318 81 30
Fax: 021 318 24 53

Se pot trimite prin e-mail la adresa [email protected] următoarele documente: CV-ul şi scrisoarea de intenţie, urmând ca în ziua programată pentru interviu, dosarul să fie completat cu înscrisurile specificate mai sus.

Procesul de selecţie cuprinde două etape eliminatorii: selecţia pe bază de dosar şi interviu.

Vor fi contactate pentru interviu doar persoanele al căror dosar a fost selectat.

Persoanele interesate pot solicita informații suplimentare la adresa de e-mail: [email protected]

* Anunțul expiră la data de 14 octombrie 2013