STRĂTULĂ MOCANU & ASOCIAŢII recrutează avocat

Stratula Mocanu

STRĂTULĂ MOCANU & ASOCIAȚII recrutează avocat pentru departamentul de consultanță.

DESCRIEREA POSTULUI
– redactare şi revizuire contracte;
– efectuarea de activităţi de cercetare conexe activităţii societăţilor aflate în portofoliul companiei noastre;
– redactare de opinii juridice, memorandumuri, rapoarte due diligence;
– redactare acte, consultanţă şi reprezentare în materie de drept societar.

CERINŢE
– avocat stagiar sau definitiv, membru al UNBR;
minim 6 luni experienţă, maxim 4 ani;
– cunoaşterea limbii engleze la un nivel avansat, scris şi vorbit. Activitatea în compania noastră necesită abilitatea de a comunica direct în limba engleză. Cunoştinţele de limbă engleză vor fi testate în cadrul interviului;
– rezultate academice foarte bune;
– cunoştinţe juridice şi teoretice solide, în special în drept civil (inclusiv dreptul muncii, drepturile de autor şi drept administrativ), dreptul insolvenţei şi procedura civilă în conformitate cu reglementările actuale;
– gândire critică;
– persoană dornică de a învăţa lucruri noi şi de a furniza servicii juridice excelente, dispusă să depună eforturi suplimentare în acest sens;
– persoană organizată şi de încredere.

OFERIM
– oportunitatea de a lucra şi de a se dezvolta într-un mediu profesional de nivel superior, recunoscut şi premiat pe plan internaţional;
– o perspectivă pe termen lung, stabilitate şi ascensiune profesională;
– un sistem de remunerare atractiv, bazat pe competenţe dovedite.

Candidaţii care se potrivesc descrierii sunt rugaţi să trimită CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Doar candidaţii selectaţi vor fi contactaţi pentru sesiunea de interviuri.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 30 august 2015

WOLF THEISS recrutează avocat

Wolf Theiss

Societatea de avocatură WOLF THEISS recrutează pentru echipa locală de Real Estate – avocat cu maxim 5 ani experienţă.

CERINȚE
– experiență relevantă în domeniul Real Estate;
– experiență în domeniul energiei constituie un avantaj;
– studii post universitare de specialitate în străinătate sau stagii de pregătire la firme de avocatură în străinătate constituie un avantaj;
– capacitate de exprimare fluentă a ideilor în scris și oral;
– capacitate de a coordona proiecte şi a interacţiona cu clienţii;
– cunoștințe avansate de limba engleză;
– cunoașterea limbii germane la nivel avansat constituie un avantaj;
– adaptabilitate la un mediu de lucru intens și implicare profesională;
– foarte bune abilități de comunicare și lucru în echipă.

Dacă îţi doreşti să faci parte din echipa Wolf Theiss România, ne poți trimite CV-ul la adresa de email: [email protected]

Toate aplicaţiile vor fi tratate cu confidenţialitate, fiind contactate ulterior doar persoanele selectate pentru un prim interviu.

OFERTĂ
Pachet salarial atractiv; posibilitatea dezvoltării carierei într-o societate cu renume pe piaţa internațională a serviciilor juridice.

DESCRIEREA FIRMEI
Înfiinţată în 1957, Wolf Theiss este una dintre principalele firme de avocatură din Europa Centrală şi de Est, specializată în acordarea de asistenţă în domeniul afacerilor internaţionale. În cele 14 birouri din Albania, Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ucraina, îşi desfăşoară activitatea 340 de avocaţi care acordă consultanţă pentru societăţi comerciale locale şi internaţionale, cu operaţiuni în domeniul industrial, comerţ şi servicii, precum şi pentru bănci şi societăţi de asigurare. Îmbinând practica juridică şi cea comercială, WOLF THEISS dezvoltă soluţii complete şi inovatoare, bazate pe experienţa şi cunoştinţele acumulate în domeniul juridic, fiscal şi comercial.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 20 august 2015