NICOLESCU & ASOCIAȚII recrutează avocat

SCA NICOLESCU & ASOCIAȚII recrutează avocat.

CERINŢE
– studii superioare juridice;
– membru al unui barou din România;
– cunoştinţe solide în domeniul dreptului comercial, civil, administrativ şi procedural civil;
– orientare spre respectarea deadline-urilor, punctualitate, abilităţi dezvoltate de comunicare;
– cunoştinţe de utilizare PC (word, excel, ppt);
– bună utilizare a limbii române şi a limbii engleze;
– cunoaşterea altor limbi străine constituie un avantaj.

RESPONSABILITĂŢI
Activităţi de reprezentare în instanţă (în materie civilă, comercială, administrativă) şi de consultanţă juridică precum:
– redactare de acţiuni, întâmpinări, cereri reconvenţionale, contestaţii, memorii, plângeri, alte acte cu caracter jurisdicţional sau procedural şi formularea de căi de atac ordinare şi extraordinare;
– menţinerea unui contact permanent cu arhivele şi registraturile instanţelor de judecată şi alte instituţii de stat sau private;
– reprezentarea/asistarea clienţilor în instanţă şi susţinerea cauzelor;
– consultanţă pe marginea dosarelor de instanţă şi formularea de avize legale;
– urmărirea dosarelor pe rolul instanţelor.

DESCRIEREA COMPANIEI
Societate de avocați cu activitate de consultanţă şi litigii, cu preponderenţă în dreptul civil şi administrativ.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită un Curriculum Vitae la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 26 mai 2025

SIOUFAS & COLABORATORII is looking for a Definitive Lawyer | Litigation

SIOUFAS & COLABORATORII is looking for a Definitive Lawyer | Litigation.

JOB PROFILE
Definitive lawyer with 2-3 years practical experience in Litigation.

JOB REQUIREMENTS
– areas of expertise: Litigation (Banking/Commercial);
– fluency in English – legal language (both conversational and drafting). Any other foreign language is an advantage;
– dedicated to continuous learning and enthusiastic about the legal profession;
– efficient, flexible, team worker and adaptable;
– excellent research and commitment to client service;
– computer skills (MS Office).

Those interested can send their CV in English to: [email protected]
Please note that only selected candidates will be contacted for interviews.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 26 mai 2025