IACOB & ALEXANDRU recrutează avocaţi definitivi

Societatea Civilă de Avocaţi IACOB & ALEXANDRU recrutează avocaţi definitivi.

CERINŢE PROFESIONALE
– experienţă de minim 3 ani într-unul dintre următoarele domenii: drept civil, drept societar, dreptul muncii, dreptul proprietăţii intelectuale, dreptul familiei, drept medical;
– motivație pentru dezvoltare profesională continuă;
– abilităţi de comunicare şi de negociere, spirit de echipă, flexibilitate, eficienţă şi responsabilitate;
– cunoștinţe avansate de limba engleză;
– persoană organizată, perseverentă și atentă la detalii.

RESPONSABILITĂŢI
– acordarea de consultanță juridică și/sau reprezentare în fața clienţilor şi a diverselor autorități;
– negocierea, redactarea, analizarea și avizarea contractelor comerciale și a documentației juridice;
– elaborarea de informări, opinii legale și oferirea de consultanță complexă în diverse proiecte;
– elaborarea și actualizarea politicilor interne ale organizațiilor, inclusiv pe resurse umane și protecția datelor;
– realizarea operaţiunilor ce ţin de autorizări și avize de la autorităţi;
– documentarea juridică în vederea formulării acţiunilor în instanţă;
– redactare de cereri în instanţă şi la diverse instituţii; întocmirea dosarelor şi monitorizarea acestora etc.

Tip contract: cu normă ȋntreagă, ca avocaţi colaboratori în cadrul SCPA.
Locul desfăşurării activităţii: zona Polonă-Floreasca.

OFERTĂ
Bonusurile şi beneficiile se discută la interviu.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită un Curriculum Vitae la adresa de e-mail: [email protected] şi să indice în subiect postul pentru care aplică.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 iulie 2025

IACOB & ALEXANDRU recrutează avocaţi stagiari

IACOB & ALEXANDRU recrutează avocaţi stagiari.

Tip contract: FULL TIME / Norma ȋntreaga

Nivel de carieră: Avocat Stagiar. Experienţa anterioară constituie un avantaj.

Domenii de practică predilecte: Drept Civil, Drept Societar, Dreptul Muncii, Dreptul mediului, Drept medical, Dreptul proprietăţii intelectuale.

CERINŢE MINIME PENTRU COLEGII CANDIDAŢI
– membri ai Baroului Bucureşti;
– o bună cunoaştere a limbii engleze;
– adaptabilitate, dorinţa de a învăţa domenii noi şi de a se perfecţiona în timp;
– capacitatea de a structura informaţia şi de a gestiona optim timpul de lucru;
– spirit de iniţiativă şi etică profesională;
– atenţie la detalii şi responsabilitate;
– bune abilităţi de comunicare şi de lucru în echipă.

Dorim în echipă avocaţi stagiari dornici să înveţe, flexibili şi isteţi, cu iniţiativă şi capacitate bună de comunicare. Căutăm persoane dornice de a colabora cu noi o lungă perioadă de timp, cu care să putem stabili o relaţie de încredere.
Candidatul nostru ideal este o persoană răbdătoare şi profesionistă, care depune efort spre a găsi o soluţie sau o ipoteză de lucru în orice situaţie, o persoană adaptabilă, pasionată de domeniul juridic sau curioasă să îl descopere. Apreciem curajul, dublat de responsabilitate. Ne-am bucura să ştim că avocatul colaborator se poate descurca onorabil chiar şi în situaţiile dificile sau provocatoare. Candidatul va fi ghidat în activitatea sa, dar, va putea treptat să gestioneze cazuri variate şi să se perfecţioneze în domeniile de referinţă. Orice experienţă anterioară în domeniile de referinţă constituie un avantaj. Întrucât suntem o societate în plină dezvoltare, ne dorim o echipă în adevăratul sens al cuvântului.

RESPONSABILITĂŢI
– cercetări legislative şi documentare juridică;
– menţinerea relaţiilor cu instituţiile publice;
– efectuarea de operaţiunilor la Registrul Comerţului;
– efectuarea de operaţiuni la OSIM; monitorizări de baze de date; redactare de cereri;
– activităţi de natură juridică şi administrativă specifice societăţii;
– studierea temeinică a dosarelor încredinţate;
– urmărirea modificărilor legislative;
– redactarea de cereri de chemare în judecată, întâmpinări, pregătirea probatoriului şi reprezentarea în instanţă a clienţilor societăţii;
– întocmirea şi evidenţa dosarelor societăţii.

Aşteptăm colegii interesaţi să ne trimită un CV la adresa de e-mail: [email protected] şi să indice în subiect postul pentru care aplică.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 iulie 2025