BĂICULESCU & ASOCIAȚII recrutează avocaţi

BĂICULESCU & ASOCIAȚII recrutează avocaţi.

Povestea unui loc în care avocatură devine mai mult decât o profesie.

Există firme de avocatură care te învață să scrii impecabil. Altele care te învață să lupți. Puține, însă, te învață să crești. Povestea noastră a început în 2017, când două lucruri au devenit clare: că excelența juridică nu este negociabilă și că oamenii care o servesc merită un mediu în care să se simtă bine, respectați și ascultați. Așa s-a născut Băiculescu și Asociații, o firmă cu rădăcini în Drept Penal, dar cu ramuri care astăzi se întind astăzi foarte bine în, Comercial, Contencios administrativ și servicii pentru mediul de business. Și, ca orice poveste frumoasă, și a noastră continuă să crească. Iar acum căutăm trei noi personaje care vor să intre în capitolul următor: un avocat pasionat de Drept Penal și un avocat dedicat Dreptului Civil și unul dedicat activității de consultanță, fiecare cu minimum 3 ani de experiență și cu dorința sinceră de a-și așeza cariera într-un loc unde poate înflori.

În firma noastră, zilele nu se măsoară în ore trecute pe ceas, ci în idei bune, soluții creative, dosare rezolvate cu eleganță și momente în care ne oprim să ne ascultăm unii pe alții. De aceea, programul e mai scurt decât în multe locuri din avocatură, iar o zi pe săptămână lucrăm de acasă, ca să ne amintim că echilibrul nu este un lux, ci o condiție pentru performanță. Aici, în echipa noastră, nu există avocați singuri în birou, copleșiți de dosare. Există colegi. Există discuții reale, în care construim împreună strategii, ne punem întrebări, ne sprijinim. Ne bucurăm când cineva vine cu o idee „altfel”. Credem în autonomie, în inițiativă și în curaj.

Iar dacă vei veni alături de noi, povestea ta se va împleti cu a noastră. Vei redacta acte importante, vei susține cauze complexe, vei intra în instanță cu argumente solide și cu o echipă în spate, vei face research, vei analiza, vei crea, iar toate acestea vor contribui la ceva mai mare decât un dosar: la reputația proprie precum și la construcția unei firme care vrea să ridice standardul în avocatura din România.

Căutăm oameni care vor să devină mai buni. Care au disciplină, dar și imaginație. Care iubesc sala de judecată, dar și liniștea necesară pentru a construi o idee. Care vor să crească, dar nu singuri. Într-o lume juridică aglomerată, noi ne dorim colegi care nu caută doar un „job”, ci un loc în care să își scrie următorul capitol din carieră.

Dacă simți că povestea noastră poate deveni și povestea ta, așteptăm să ne scrii.
Trimite-ne CV-ul tău la [email protected] și spune-ne, într-un mesaj scurt, ce te motivează și ce fel de avocat îți dorești să devii.
Capitolul următor abia începe. Poate îl scriem împreună.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 9 decembrie 2026

act legal Romania is looking for a Lawyer | Consultancy

act legal Romania is looking for a Consultancy Lawyer.

Forward-thinkers. One shared mindset: passion for our profession and readiness to stand up for our clients.

With over 400 lawyers across 18 offices in Europe’s key markets, we work closely together, within our team and with our clients, to help them make confident decisions. As part of act legal’s international practice, you’ll gain real cross-border exposure while working with a close-knit Bucharest team.

WHAT WE’RE LOOKING FOR
– member of the Bucharest Bar 🧑🏻‍🎓, mid-level experience in consultancy work (1 – 3 years);
– analytical thinker 📝;
– proactive, team-minded 🙌, entrepreneurial;
– fluent English, curious mind & fresh ideas 💡.

HOW WE WORK
We work together. The best results 🏆 come from real collaboration and care, for colleagues and clients alike.
We trust each other. Every opinion counts; integrity and reliability are non-negotiable.
We are entrepreneurs. We challenge assumptions, spot opportunities, and turn ideas into practical results⏳.
We put client outcomes first. We give tailored, actionable advice, protect their interests, and take ownership of results.
No legalease. We don’t do rigidity for rigidity’s sake. Clients get clear, easy-to-understand advice✨ and concrete next steps, so decisions happen fast.

WHAT WE OFFER
Growth with balance. Structured development, mentoring and regular feedback, plus a healthy approach to workload and time off.
Continuous career development. Training, cross-office learning 📖, and room for innovative ideas.
Excellent employment terms. Competitive salary, a central, well-designed office, and a supportive, fun team 🙌.
International. Cross-border matters in an international law firm, small teams with partner access, and real responsibility from day one.

Let’s build your next chapter at act legal.

Send us your CV in English at [email protected] by 9 January 2026 📅.

Anunţul este valabil pentru București.

* Anunțul expiră la data de 9 ianuarie 2026