bnt GILESCU, VĂLEANU & PARTENERII recrutează personal auxiliar

bnt GILESCU, VĂLEANU & PARTENERII Timișoara recrutează, în vederea angajării cu normă întreagă și pe perioadă nedeterminată, personal auxiliar cu studii juridice sau economice superioare.

CANDIDATUL IDEAL ÎNDEPLINEȘTE URMĂTOARELE CONDIȚII
– studii juridice sau economice superioare;
– cunoștințe foarte bune de operare PC (Pachetul Microsoft Office, Internet);
– cunoștințe de limba engleză, obligatoriu; limba germană reprezintă un avantaj;
– abilități avansate de comunicare, relaționare și organizare, atenție la detalii;
– capacitate de concentrare pe priorități;
– seriozitate, confidențialitate, punctualitate.

RESPONSABILITĂȚI
– activități de scanare, copiere, redactare/ formatare/ traducere documente;
– înregistrarea documentelor la instanțe și alte autorități, preluarea unor documente de la aceste instituții;
– menținerea evidenței dosarelor în lucru și transmiterea de informări cu privire la stadiul acestora, inclusiv prin verificarea portalului instanțelor de judecată;
– efectuarea de operațiuni în diverse registre ale autorităților naționale;
– organizarea și arhivarea înscrisurilor cu caracter juridic și menținerea evidenței registrelor societății;
– oferirea de suport în emiterea facturilor și transmiterea acestora către clienții societății;
– redactarea de informări și notificări succinte;
– pregătirea, înregistrarea, transmiterea și urmărirea corespondenței societății;
– recepționarea apelurilor și redirecționarea acestora către departamentele din cadrul societății;
– activități de protocol.

Candidații interesați pot trimite CV-ul însoțit de o scrisoare de intenție la adresa de e-mail: [email protected]

DESCRIEREA SOCIETĂȚII
bnt attorneys in CEE în România oferă servicii de consultanță juridică atât clienților naționali cât și celor internaționali, în primul rând cu privire la fuziuni și achiziții, drept imobiliar și al construcțiilor, drept bancar și financiar, dreptul muncii și dreptul concurenței.
Biroul principal al societății bnt attorneys în CEE din România se află în centrul Bucureștiului, iar cel de-al doilea birou, deschis la Timișoara, coordonează activitatea din vestul țării. Acesta este amplasat într-una dintre clădirile istorice reprezentative ale orașului, chiar în inima centrului său istoric.

Anunțul este valabil pentru municipiul Timișoara.

* Anunțul expiră la data de 19 ianuarie 2026

IC LEGAL recrutează avocat definitiv | Consultanţă

IC LEGAL recrutează avocat definitiv | Consultanţă.

Dorim să ne extindem echipa, fiind în căutarea unui avocat definitiv colaborator cu o experienţă de minim 2 ani în avocatura de consultanţă în afaceri şi/sau în drept civil.

OFERIM
– oportunitatea de a lucra într-un mediu profesional, orientat spre performanţă;
– oportunitatea de a lua contact cu multiple domenii în cadrul activităţii de consultanţă: achiziţiilor publice, construcţii & FIDIC, afaceri corporative, telecomunicaţii, imobiliar, concurenţă, insolvenţă, bancar, etc.

CĂUTĂM
– experienţă practică de cel puţin 2 ani, în special în domeniul consultanţei în afaceri şi în drept civil;
– cunoştinţe avansate de engleză juridică (scris şi vorbit).

CV-urile pot fi transmise la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 19 ianuarie 2026