AVRAM, AVRAM & STROE recrutează avocat stagiar

AVRAM, AVRAM & STROE recrutează avocat stagiar din Baroul București.

Cabinetul este specializat în domeniul dreptului asigurărilor, însă activitatea curentă presupune cunoașterea aprofundată a instituțiilor dreptului civil și penal, redactarea cererilor specifice unui proces civil, reprezentarea în fața organelor de cercetare penală, a instanțelor de judecată și a instituțiilor publice.

Domeniul de activitate este unul dinamic şi specializat, iar mediul de lucru este unul plăcut și benefic pentru un avocat aflat la început de drum. Îndrumarea iniţială va fundamenta cunoştinţele noului nostru coleg pe perioada stagiaturii, la finalul căreia dezvoltarea sa pluridisciplinară va fi evidenţă.

RESPONSABILITĂŢI
– conceperea cererilor de chemare în judecată specifice domeniului dreptului civil, comercial, redactarea întâmpinărilor şi cererilor în faţa instanţei civile sau penale;
– reprezentarea clienţilor în faţa instanţei de judecată, a organelor de cercetare penală, a executorului judecătoresc, autorităţilor statului ori altor persoane juridice;
– alte atribuţii specifice profesiei (consultare şi copiere a dosarului la arhiva instanţei, activităţi în fața registrului comerţului, deplasarea la termene de judecată în alte localități).

CERINŢE
– avocat stagiar în Baroul Bucureşti;
– cunoştinţe avansate de drept;
– cunoştinţe PC – nivel avansat;
– permis de conducere (reprezintă un avantaj);
– cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internaţională (reprezintă un avantaj).

Persoanele interesate sunt rugate să trimită un C.V. la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 februarie 2022

ROKAS & PARTNERS LAW FIRM recrutează avocat | Consultanţă

ROKAS

ROKAS & PARTNERS LAW FIRM recrutează avocat stagiar/ definitiv – domeniul consultanţă juridică.

CERINŢE MINIME
– limba engleză – nivel avansat;
– abilităţi de comunicare.

CV-urile vor fi trimise la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 februarie 2022

AB Abogados recrutează avocat definitiv

AB Abogados recrutează avocat definitiv pentru:
– redactare cereri de chemare în judecată, apel, recurs și alte căi de atac, contestații la executare, note de ședința, concluzii;
– reprezentare în instanța;
– redactare documente pentru modificări în faţă Registrului Comerțului;
– redactare, revizuiri de contracte.

CERINȚE
– cunoștințe foarte bune în domeniul juridic;
– cunoașterea limbii engleze;
– cunoașterea limbii spaniole este un avantaj;
– cunoștințe pentru operare PC;
– persoane responsabile, serioase, muncitoare.

Persoanele interesate pot trimite CV-urile la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 2 februarie 2022

DINU CIPRIAN recrutează avocat stagiar

Cabinet De Avocat DINU CIPRIAN recrutează avocat stagiar.

Tip contract: Full time

RESPONSABILITĂȚI
– cercetare/ documentare juridică şi redactare cereri, note şi alte asemenea în materie civilă, asigurări/ drept penal;
– susținerea cauzelor în faţa instanțelor de judecată;
– consiliere juridică și reprezentarea clienților în cazuri de competenţa avocatului stagiar.

Permis de conducere categoria B reprezintă un avantaj.

Salariu motivant.

Dacă vrei să faci parte din echipa noastră te rugăm să ne trimiți CV-ul tău la adresa de email: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 2 februarie 2022

VLĂSCEANU, NYERGES & PARTNERS is recruiting lawyers

VLĂSCEANU, NYERGES & PARTNERS is recruiting associates and junior lawyers.

THE IDEAL CANDIDATE
– must be a member of the Bar;
– fluent in both written and spoken English;
– must possess excellent organizational and planning abilities;
– must be analytical characters with peculiar focus on details;
– must have the ability to interact with people and lead them towards the desired result with diplomacy;
– important are qualities like desire to develop, openness to challenge, out-of-the-box thinking.

BENEFITS
A combination of substantial remuneration with a pleasant working environment is offered.
He/ she will enhance sound business practice, applied practical thinking abilities and will be offered the possibility to develop within a high-quality professional environment.

ABOUT THE FIRM
VNP is a boutique-type law firm, currently on the expansion curve. We are active predominantly in the energy field (green/ renewables and fossil fuels), environment, real estate, IT and financing sectors.
Covered legal areas include specific energy fields, corporate and commercial, M&A, public procurement, real estate, permitting, IT, banking and labor law.
Most of our clients are foreign/ local affiliates of international groups involved in large scale energy projects.
As of November 2020, VNP is the Romanian affiliated member of Ally Law (https://ally-law.com), a global law firm network spread over 100 business centers worldwide.

We are sincerely passionate of our profession; we focus on quality, high value activities and results.

The interested candidates are invited to send us their CV and a Letter of Intent at: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 24 ianuarie 2022

FIRON BAR-NIR recrutează avocat | Litigii

FIRON BAR-NIR, societate de avocați internațională, recrutează 1 avocat cu 2-5 ani experiență pentru a se alătura echipei de litigii.

CERINȚE
– cunoașterea foarte bună a limbii engleze, scris și vorbit;
– cunoștințe teoretice și practice extinse în domeniul dreptului civil și dreptului procesual civil;
– experiența în domeniul dreptului administrativ și contenciosului administrativ reprezintă un plus;
– bun comunicator, persoană energică, cu spirit de lucru în echipă, preocupat de dezvoltarea profesională permanentă;
– în general, persoane cu pregătirea, inteligența, caracterul și motivarea necesare pentru a deveni avocați de succes și membri ai echipei internaționale Firon Bar-Nir.

BENEFICII
Firon Bar-Nir este o societate de avocați internațională, cu o filosofie organizațională semnificativ diferită în multe privințe de societățile similare din România.
Societatea noastră pune în centrul atenției persoana și prioritizează crearea și păstrarea unui mediu de lucru prietenos. Avocații noștri sunt implicați în măsura maxim posibilă în toate activitățile care presupun contact direct cu clientul. Opinia profesională a fiecărui avocat este nu numai binevenită, ci este în mod constant solicitată.
Oferim salarii atractive pentru toți avocații (juniori, seniori etc.) și toți avocații participă la cursuri de pregătire profesională și de dezvoltare a carierei.

Candidații sunt invitați să depună cererile la [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 24 ianuarie 2022

RAŢIU & RAŢIU recrutează avocat definitiv

RAŢIU & RAŢIU recrutează avocat definitiv care să îndeplinească următoarele

CERINȚE
– absolvent al Facultății de Drept;
– membru al unui Barou din România de cel puțin 3 ani (avocat definitiv cu minimum 1 an experiență);
– cunoștințe teoretice și practice solide în următoarele arii de drept: imobiliare, construcții și infrastructură, societăți, litigii și arbitraje;
– cunoștințe avansate de limba engleză.

BENEFICII
– înaltă dezvoltare profesională sub coordonarea unor profesori și avocați cu largă recunoaștere și apreciere;
– implicarea în proiecte de referință pe plan național.

Tipul ofertei: Full-Time

Candidații interesați sunt rugați să trimită CV-ul pe adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 21 ianuarie 2022

ANTICO & PARTNERS recrutează avocat | Achiziții publice

ANTICO & PARTNERS recrutează avocat specializat în achiziții publice.

PROFILUL CANDIDATULUI
– să fie membru al Baroului București;
– să fie avocat cu experiență specifică relevantă în servicii de consultanță, asistență și reprezentare juridică în domeniul achizițiilor publice;
– să aibă cunoștințe juridice solide de drept civil;
– să cunoască limba engleză la un nivel mediu – limbaj juridic. Cunoașterea limbii italiene poate constitui avantaj;
– să aibă atenție la detalii și spirit de echipă;
– să aibă abilități de comunicare și organizare cât şi disponibilitate la deplasări;
– să aibă o experiență de cel puţin 3-4 ani în cadrul unei societăți de avocați.

PROFILUL ANGJATORULUI
Societatea civilă de avocați Antico & Partners SPRL activează de peste 10 în domeniul juridic şi oferă servicii de asistență și reprezentare juridică atât în România cât și prin colaboratorii săi, în Italia şi Moldova.
Domeniul în care își desfășoară activitatea societatea de avocatură include dreptul civil, dreptul societar și comercial, achizițiile publice, dreptul administrativ, dreptul fiscal, insolvență și faliment, dreptul imobiliar, dreptul muncii etc.

Candidații interesați pot transmite CV la adresa de email: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 21 ianuarie 2022

VALENTIN DANCIU recrutează avocat | Drept societar & comercial

VALENTIN DANCIU recrutează avocați stagiari sau avocați definitivi cu cel mult 2 ani vechime în profesie în domeniile de practică: Drept Societar & Comercial și Litigii/ Consultanță.

Cunoașterea limbii engleze la un nivel avansat (scris/ citit/ vorbit) reprezintă un avantaj.

Tip colaborare: full time

Sediu profesional: Piața Victoriei

Așteptăm CV-urile voastre la: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 14 ianuarie 2022

TOADER & ASOCIAŢII recrutează avocați

Societatea de avocatură TOADER & ASOCIAŢII îşi măreşte echipa de litigii şi recrutează 1 avocat stagiar şi 1 avocat definitiv.

CERINŢE
– pregătire teoretică solidă, dublată de un simţ practic dezvoltat şi gândire critică;
– excelente abilităţi de comunicare şi relaţionare, spirit de echipă;
– profesionalism, responsabilitate şi conştiinciozitate, atenţie la detalii;
– spirit inovativ, orientat spre rezultat;
– capacitate de lucru rapid şi eficient, abilităţi de prioritizare şi gestionare a proiectelor simultane, cu respectarea deadline-urilor;
– cunoaşterea limbii engleze la un nivel avansat, scris şi vorbit (stăpânirea terminologiei juridice constituie o cerinţă minimă);
– experienţă în domeniul achiziţiilor publice şi/sau al arbitrajului comercial internaţional reprezintă un avantaj important.

Candidaţii interesaţi sunt rugaţi să transmită CV-ul, însoţit de o scrisoare de intenţie, la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 14 ianuarie 2022

D&B DAVID şi BAIAS recrutează avocați | Litigii

D&B David si Baias

D&B DAVID şi BAIAS – societatea de avocatură afiliată PwC în România, recrutează avocați pentru a se alătura echipei de Litigii de contencios administrativ şi fiscal.

CANDIDAŢII TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCÃ URMĂTOARELE CONDIŢII GENERALE
– avocat cu experiență 1-4 ani;
– deține cunoștințe solide de drept civil, procedură civilă, drept administrativ şi fiscal;
– inteligenţă, motivaţie şi perseverenţă în viitoarea carieră de avocat;
– spirit de echipă și capacități de consolidare a relațiilor, excelente capacități de comunicare, flexibil, adaptabil și proactiv;
– raționament juridic solid, dedicație, foarte bune abilități de scriere juridică;
– dorinţă de a lucra în cadrul unei echipe profesioniste şi exigente.

OPORTUNITĂŢI
– onorariu foarte avantajos;
– un loc de muncă stabil într-o companie de prestigiu;
– posibilitate de dezvoltare reală din punct de vedere profesional într-un cadru de profesioniști;
– oportunitatea de a lucra într-o echipă tânără, dinamică şi motivată.

Candidații interesați de o dezvoltare profesională într-un climat multinațional în care sunt cultivate excelența şi spiritul de echipă sunt rugați să trimită CV-ul şi o scrisoare de intenție la adresa [email protected] în atenția dnei. Maria Garlia.

DESPRE D&B DAVID şi BAIAS
D&B David şi Baias, societatea de avocatură afiliată a PricewaterhouseCoopers în România (“D&B”), cea mai mare rețea internațională de audit, consultanţă fiscală şi de afaceri, fiind integrată în rețeaua societăților de avocați corespondente PwC care cuprinde mai mult de 2.000 de avocați în 85 de jurisdicții. D&B David şi Baias este concepută ca un parteneriat bazat pe o comunitate de valori între avocații ei, între aceștia şi clienți şi între D&B şi PwC. Pe piața locală, D&B, împreună cu PwC, lucrează cu clienți din România și Republica Moldova prin intermediul rețelei de 5 birouri PwC din Bucureşti, Timișoara, Cluj-Napoca, Constanța şi Chișinău.
D&B este recunoscută și recomandată de cercetători internaționali independenți, cum ar fi Chambers & Partners, Legal 500 și IFLR 1000 ca fiind o firmă de avocatură de top în domenii precum Litigii fiscale şi de drept administrativ, Concurență & Antitrust, Corporate, M & A.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 13 ianuarie 2022

PAVEL, MĂRGĂRIT & ASSOCIATES is looking for a senior associate lawyer | Litigation

PAVEL, MĂRGĂRIT & ASSOCIATES is looking for a Senior Associate Lawyer – Litigation Department.

We provide our clients with complete legal services by maintaining high professional standards in a wide range of industries.

WHAT WE ARE LOOKING FOR
– minimum 6 – 8 years of experience in a law firm;
– structured and legal thinking;
– superior organizational & time-management skills to meet time deadlines;
– project and people management skills;
– highest ethical standards and professional integrity;
– exceptional written and oral communication skills;
– strong interpersonal skills;
– focused on the client’s objectives;
– English proficiency;
– availability to travel to courts of law in Romania.

THE ROLE
As a Senior Lawyer in the Litigation Department (Dispute Resolution, Tax Litigation, Insolvency and Bankruptcy) you will work and manage various litigation cases: civil, commercial, administrative, tax disputes or insolvency cases, representing our clients, mainly legal entities – both locally and internationally.
The activity consists in assisting and representing the client, from the process of analyzing the case and identifying the legal solution, to drafting/reviewing all the documents, in a professional and efficient manner and providing assistance and representation before the courts of law.
You will also be involved in the bidding process, preparing estimates and you will have direct contact with both existing and potential clients. You will also be involved in providing coaching and mentoring to Associate and Junior Associate Lawyers.

WE OFFER
– competitive compensation commensurate with expertise and previous experience;
– annual bonuses based on performance;
– the opportunity to bring your contribution in complex projects from various industries, working with high caliber clients;
– training & guidance;
– to be part of a team of smart and supportive people;
– flexibility and friendly working environment.

For more information about a career with us and our values, please visit https://www.avocatpavel.com/careers/

Please send your CV, mentioning the position Senior Associate Lawyer – Litigation Department to our email address: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 13 ianuarie 2022

STAMATOIU MANEA & ASOCIAȚII recrutează avocat

SCPA STAMATOIU MANEA & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar / definitiv.

POŢI DEVENI COLEGUL NOSTRU DACĂ ÎNDEPLINEŞTI MINIM URMĂTOARELE CONDIŢII
– cunoștințe temeinice de drept civil în materiile: obligații, răspundere civilă, asigurări și nu numai;
– cunoștințe de drept penal și procedură penală;
– permis de conducere categoria B.

ATRIBUŢIILE POSTULUI VOR PRESUPUNE
– redactare avizări/ notificări, cereri de chemare în judecată, întâmpinări, răspuns la întâmpinări, concluzii scrise, note de probe, etc;
– asistarea/ reprezentarea clienților în fața organelor de urmărire penală, precum și în fața instanțelor de judecată.

CE ÎŢI OFERIM NOI
– schemă de onorarii motivante;
– echipă prietenoasă, profesionistă, orientată către rezultat, care prețuiește echilibrul dintre viața profesională și viața personală precum și parteneriatele pe termen lung, construite pe încredere și respect;
– program de lucru flexibil;
– oportunitatea de a te implica în dezvoltarea de soluții inovatoare;
– suport în dezvoltarea carierei;
– birou în centrul orașului.

Așteptăm CV-urile (fără scrisori de intenție) la adresa: [email protected]
Te rugăm să ai în vedere faptul că doar candidații selectați vor fi contactați.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 13 ianuarie 2022

AB Abogados recrutează avocat stagiar

AB Abogados recrutează avocat stagiar pentru:
– redactare cereri de chemare în judecată, apel, recurs și alte căi de atac, contestații la executare, note de ședința, concluzii;
– reprezentare în instanță;
– redactare documente pentru modificări în faţa Registrului Comerțului;
– redactare, revizuiri de contracte.

CERINȚE
– cunoștințe foarte bune în domeniul juridic;
– cunoașterea limbii engleze;
– cunoașterea limbii spaniole este un avantaj;
– cunoștințe pentru operare PC;
– persoane responsabile, serioase, muncitoare.

Persoanele interesate pot trimite CV-urile la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 13 ianuarie 2022

SĂVESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari

SĂVESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari.

CERINȚE
– pasiune pentru avocatură, bucurie și energie;
– cunoaștere foarte bună a materiei preferate;
– cunoaştere corespunzătoare a limbii engleze;
– ușurință în utilizarea computerului;
– neapărat receptivitate, reactivitate, rapiditate, precizie, responsabilitate, implicare, concentrare, calm și simțul umorului;
– furnizarea de încredere este un avantaj;
– competențele speciale sunt un avantaj.

RESPONSABILITĂȚI
– studiu și redactare;
– asistență;
– în caz de competență specială, reprezentare.

OFERIM AVANTAJE
– integrare într-un grup special;
– venituri frumoase.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE
– Echipa
– Confidențialitate

Tip activitate: full-time

CV, scrisoare de intenţie și un referat școlar redactat interesant: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 ianuarie 2022

DANIELA CLINCIU recrutează avocat definitiv

DANIELA CLINCIU – Societate Profesională de Avocaţi cu Răspundere Limitată recrutează avocat definitiv pentru program full time / part time.

CERINŢE
– experienţă de 2-5 ani în reprezentarea clienţilor în instanţă în domeniul dreptului civil, comercial, administrativ, insolvenţă, dreptul penal al afacerilor;
– cunoştinţe teoretice temeinice de drept civil, drept procesual civil, dreptul societăţilor comerciale, insolvenţă, drept administrativ;
– experienţă în reprezentarea clienţilor în faţa Registrului Comerţului;
– perseverenţă, responsabilitate, eficienţă, disponibilitate pentru deplasări ocazionale.

RESPONSABILITĂȚI
– reprezentare în instanța în litigii din domeniul dreptului civil, comercial, contencios administrativ, fiscal, insolvenţă, dreptul penal al afacerilor;
– redactare de somaţii, notificări, cereri de chemare în judecată, întâmpinări, apeluri, alte cereri în vederea pregătirii dosarelor repartizate;
– redactarea de opinii legale, întocmirea de acte juridice solicitate de client, verificări contracte;
– reprezentare în faţa autorităţilor publice (Registrul Comerţului, Primării, Parchet, Poliție).

Persoanele interesate pot transmite CV însoțit de scrisoare de intenție la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 12 ianuarie 2022

ZLATE & PARTNERS recrutează avocat

ZLATE & PARTNERS recrutează avocat stagiar/definitiv cu 1 – 3 ani experienţă.

PRINCIPALELE APTITUDINI PE CARE LE SOLICITĂM CANDIDAŢILOR SUNT
– promovare examen barou;
– inteligenţă, motivaţie şi perseverenţă în viitoarea carieră de avocat;
– limba engleză mediu sau avansat (scris şi vorbit);
– dorinţă de a lucra în cadrul unei echipe profesioniste şi exigente.

Candidatul admis va oferi preponderent servicii de consultanţă juridică (redactare contracte, opinii juridice, documente societare, analiza documente de proprietate etc) dar şi parţial în materia litigiilor.

Echipa noastră, formată atât din avocaţi litiganţi cât şi avocaţi de consultanţă, este specializată în principal în drept civil şi societar, real estate, corporate, finanţări, asigurări, litigii, insolvenţă şi recuperări creanţe.

În cazul în care doriţi să vă alăturaţi echipei noastre, aşteptăm să ne transmiteţi CV prin email la: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 12 ianuarie 2022

PÂRVU & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar

SCPA PÂRVU & ASOCIAȚII este o societate de avocatură dinamică, orientată spre nou, cu o experiență variată și o constantă dorință de îmbunătățire.

Suntem o echipă tânără, deschisă și prietenoasă, optimistă și competitivă în același timp, compusă momentan din 3 avocați definitivi, 2 avocați definitivi conlucrători, 2 avocați stagiari și 2 membri în departamentul administrativ.

În această perioadă dorim să mărim echipa cu încă un avocat stagiar, cu bune abilități de comunicare, atât în echipă, cât și cu clienții.

Cu ajutorul nostru îți vei planifica și organiza proiectele încredințate și vei acumula cunoștințe și experiență pe parcursul stagiaturii, atât în ceea ce privește dezvoltarea carierei tale juridice, cât și conduita ta profesională.

RESPONSABILITĂȚILE PE CARE NOUL NOSTRU COLEG LE VOR PRIMI, SUB COORDONAREA UNUI AVOCAT DEFINITIV, VIZEAZĂ
– redactare de opinii juridice, în special pe aspecte de drept comercial, dreptul muncii, dreptul proprietății intelectuale;
– redactare de contracte, în special pe aspecte de drept comercial, dreptul muncii, dreptul proprietății intelectuale;
– identificarea riscurilor juridice și recomandarea de soluții care să ajute la atingerea obiectivelor clientului;
– activitate în instanță (inclusiv redactare cereri de chemare în judecată, întâmpinări, note/ concluzii scrise, verificarea dosarelor în arhive);
– coordonarea relației cu alte profesii juridice (notari, executori judecătorești, experți, etc.);
– menținerea legăturii cu Registrul Comerțului (închidere/ deschidere punct de lucru, suplimentare obiect de activitate, numire/ revocare administrator, etc) și redactarea documentelor necesare.

CE DORIM DE LA TINE?
– experiența de cel puțin un an ca avocat stagiar reprezintă un plus;
– să fii curios și dornic de a învăța mereu lucruri noi, să fii ambițios și orientat către găsirea de soluții variate pentru sarcinile gestionate;
– să fii dornic să-ți însușești principii profesionale corecte și să lucrezi constant pentru perfecționarea ta perpetuă – inclusiv prin însușirea procedurilor noastre interne.

Domeniile noastre de practică sunt multiple și includ, în principal, consultanță și reprezentare în materie civilă și comercială, proprietate intelectuală, dreptul muncii, drept penal.

Dacă ești interesat de o poziție în cadrul SCPA Pârvu & Asociații, așteptăm CV-ul tău la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 ianuarie 2022

TRANDAFIR ATTORNEYS AT LAW recrutează avocați | Litigii

TRANDAFIR ATTORNEYS AT LAW recrutează avocați | Litigii.

CANDIDATUL IDEAL TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CERINȚE MINIME
– are statut de avocat stagiar sau definitiv, membru al unui barou din România;
– are cunoștințe teoretice solide; experiența în domeniul dreptului administrativ reprezintă un avantaj;
– persoană dinamică, serioasă, capabilă să identifice rapid soluții juridice adecvate proiectelor alocate;
– persoană cu foarte bune abilități de comunicare și de lucru în echipă;
– persoană foarte bine organizată, capabilă să își asume responsabilități.

Poziții: două (litigii)

PROCEDURA DE RECRUTARE
Candidații interesați pot transmite un curriculum vitae și o scrisoare de intenție, la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 ianuarie 2022

MIHAI, LUCIAN și ASOCIAȚII is looking for a definitive lawyer

MIHAI, LUCIAN și ASOCIAȚII is a law firm with a full-service offering, with particular focus on Compliance, Projects, Employment, Corporate and Mergers & Acquisitions, Data Privacy, Technology, Media and Telecommunications (TMT), Natural Resources, Public Procurement, Real Estate and Constructions.

Coming from top-tier law firms, the founding partners have been assisting multinationals and leading domestic companies with highly complex, sophisticated mandates.

WE ARE LOOKING FOR
– a smart and creative lawyer with 2-6 years of experience in business consultancy with a focus on Data Privacy, Technology, Media and Telecommunications (TMT) and/or Public Procurement;
– a solid academic background;
– enthusiasm for the legal profession;
– eloquent in written and spoken Romanian and English;
– a meticulous legal researcher;
– willing to learn on a fast track in a very professional work environment;
– with a strong legal knowledge, a proactive attitude, and a good sense of humour.

What we offer is a great learning and professional development opportunities, a friendly and flexible working environment and an appropriate remuneration.

You can apply by sending a message with your resume to this e-mail address: [email protected]

Anunţul este valabil pentru municipiul Bucureşti.

* Anunțul expiră la data de 7 ianuarie 2022

MIHAI, LUCIAN și ASOCIAȚII is looking for a junior lawyer

MIHAI, LUCIAN și ASOCIAȚII is a law firm with a full-service offering, with particular focus on Compliance, Projects, Employment, Corporate and Mergers & Acquisitions, Data Privacy, Technology, Media and Telecommunications (TMT), Natural Resources, Public Procurement, Real Estate and Constructions.

Coming from top-tier law firms, the founding partners have been assisting multinationals and leading domestic companies with highly complex, sophisticated mandates.

WE ARE LOOKING FOR
– a smart and creative lawyer with 1-2 years of experience in business consultancy;
– a solid academic background;
– enthusiasm for the legal profession;
– eloquent in written and spoken Romanian and English;
– a meticulous legal researcher;
– willing to learn on a fast track in a very professional work environment;
– with a strong legal knowledge, a proactive attitude, and a good sense of humour.

MIHAI, LUCIAN și ASOCIAȚII S.P.A.R.L. is a law firm with a full-service offering, with particular focus on Compliance, Projects, Employment, Corporate and Mergers & Acquisitions, Data Privacy, Technology, Media and Telecommunications (TMT), Natural Resources, Public Procurement, Real Estate and Constructions.

What we offer is a great learning and professional development opportunities, a friendly and flexible working environment and an appropriate remuneration.

You can apply by sending a message with your resume to this e-mail address: [email protected]

Anunţul este valabil pentru municipiul Bucureşti.

* Anunțul expiră la data de 7 ianuarie 2022

MAGDA VOLONCIU & ASOCIAŢII recrutează avocat stagiar

MAGDA VOLONCIU & ASOCIAŢII recrutează avocat stagiar.

CANDIDATUL IDEAL
– avocat stagiar, cunoscător al limbii enlgeze la nivel avansat;
– membru al Baroului Bucureşti;
– abilităţi de analiză şi sinteză;
– abilităţi bune de comunicare, creativ, proactiv, spirit de echipă;
– cunoştinţe operare PC (Word, Excel, Outlook);
– posesor permis de conducere categoria B.

DESCRIEREA JOBULUI
– activităţi specifice profesiei de avocat;
– activitate de research doctrină, articole, jurisprudenţă;
– activităţi de instanţă (pregătire şi reprezentare dosare instanţă);
– activităţi de consultanţă de specialitate;
– disponibiliate de a se deplasa prin ţară la termene.

DESCRIEREA COMPANIEI
„SCPA MAGDA VOLONCIU & ASOCIAŢII” este o firmă de avocatură de prestigiu din România, nr. 1 în domeniul dreptului muncii, recunoscută pe plan naţional şi internaţional. Vă oferă oportunitatea de a lucra într-un mediu profesionist, dinamic şi motivant.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunţul este valabil pentru municipiul Bucureşti.

* Anunțul expiră la data de 7 februarie 2022

BOTA TRAIAN Law Office is looking for business lawyers

BOTA TRAIAN Law Office is looking for 2 mid-level business lawyers | Gambling, Technology, Corporate and Litigation.

WHO WE ARE LOOKING FOR
We are currently looking for an associate lawyer, with 1 to 4 years from Bar admission, to be based on Bucharest, willing to learn and practice mainly in gambling, privacy, corporate and commercial law.

We are open-minded, considering us as the client’ friend and we are interested in people who share that quality. Naturally, we are looking for individuals who can commit to a long collaboration.

Beyond this, we want to see evidence of teamwork, motivation and drive, communication skills, planning and organization, critical thinking, commercial awareness and commitment to a career within the gambling field.

So, if technique and computers are your friends, if you want to continue our road in creating good practice, if your commands in English are excellent, please send your CV at: [email protected]

We look forward to receiving your applications and welcome you in our team. Thank you for understanding that only selected candidates will be contacted.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 7 februarie 2022

MOCANU & ASOCIAȚII recrutează avocat definitiv | Drept contencios administrativ

MOCANU & ASOCIAȚII recrutează avocat definitiv cu experienţa de minim 3 ani în contencios administrativ.

Îi invităm pe cei interesaţi să trimită un CV şi o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail: [email protected]

Anunţul este valabil pentru municipiul Bucureşti.

* Anunțul expiră la data de 6 ianuarie 2022

SCHOENHERR & ASOCIAȚII is looking for an attorney at law | Energy

SCHOENHERR_LOGO

SCHOENHERR & ASOCIAȚII is looking for an attorney at law | Energy.

WE ARE LOOKING FOR AN ATTORNEY AT LAW WITH
– 6-8 years of professional experience after admission to the Bar, with a focus on energy, corporate m&a is a plus;
– top-level theoretical knowledge of Romanian law;
– business acumen, a proactive, positive attitude, commitment to team work and client service;
– excellent writing and verbal communication skills in Romanian and English (knowledge of additional foreign languages is an advantage);
– curiosity and interest in continuous learning and development.

WE OFFER
– access to interesting local and cross-border projects for high-profile clients;
– the opportunity to enlarge your perspective by working closely with colleagues from other practice groups and jurisdictions;
– tailored support with your career growth needs, including e-learning tools, on-site training programmes in Vienna, regular meetings with the energy teams in our 15 offices across Central and Eastern Europe;
– an international working environment and a friendly work atmosphere;
– the chance to become part of a diverse and inclusive firm whose values are excellence, commitment, flexibility, learning, individuality, and being a team.

Are you interested in being part of our successful, growing, career-minded team?
If so, we would be happy to hear from you.

Please send your CV, letter of motivation, and reference letters in English to Ana Lupsor at: [email protected]

For more information regarding our recruitment process and how to apply, please go to www.schoenherr.eu/recruiting-process

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 6 ianuarie 2022

SCHOENHERR & ASOCIAȚII is looking for an attorney at law | Real estate

SCHOENHERR_LOGO

SCHOENHERR & ASOCIAȚII is looking for an attorney at law | Real estate.

WE ARE LOOKING FOR AN ATTORNEY AT LAW WITH
6-8 years of professional experience after admission to the Bar, with a focus on corporate real estate;
– top-level theoretical knowledge of Romanian law;
– business acumen, a proactive attitude and positive approach, commitment to team work and client service;
– excellent writing and verbal communication skills in Romanian and English (knowledge of additional foreign languages is an advantage);
– curiosity and interest in continuous learning and development.

WE OFFER
– access to interesting local and cross-border projects for high-profile clients;
– the opportunity to enlarge your perspective by working closely with colleagues from other practice groups and jurisdictions;
– tailored support with your career growth needs, including e-learning tools, on-site training programmes in Vienna, regular meetings with the real estate teams in our 15 offices across Central and Eastern Europe;
– an international working environment and a friendly work atmosphere;
– the chance to become part of a diverse and inclusive firm whose values are excellence, commitment, flexibility, learning, individuality, and being a team.

Are you interested in being part of our successful, growing, career-minded team?
If so, we would be happy to hear from you.

Please send your CV, letter of motivation, and reference letters in English to Ana Lupsor at: [email protected]

For more information regarding our recruitment process and how to apply, please go to www.schoenherr.eu/recruiting-process

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 6 ianuarie 2022

VERJEL TĂNASĂ & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar

VERJEL TĂNASĂ & ASOCIAȚII SCA se află în căutarea unui avocat colaborator stagiar, admis în Baroul București în anii 2020 sau 2021.

CERINȚE
– temeinică pregătire teoretică a materiilor dreptului civil și dreptului procesual civil;
– convingere și pasiune pentru profesia de avocat și pentru dreptul civil și procesual civil; interesul pe latura academică reprezintă un mare avantaj;
– încredere de sine, bună organizare și profundă chibzuință;
– dorința de a contribui la dezvoltarea societății;
– cunoștințe de operare Microsoft Office (Word, Excel, Outlook).

RESPONSABILITĂȚI
– cercetarea diferitelor probleme de drept;
– redactarea actelor procedurale în litigii de drept civil, administrativ sau în procedura insolvenței și reprezentare în fața instanțelor de judecată;
– consultanță în drept societar (furnizare opinii juridice, redactare contracte, operațiuni RECOM etc.);
– contribuții pe latură academică (redactarea unor articole sau studii, pregătirea temelor pentru Dialogurile juridice etc.).

DESFĂȘURAREA PROCEDURII DE SELECȚIE
– persoanele interesate vor fi invitate la o primă întâlnire de prezentare;
– în măsura în care există compatibilitate între așteptările ambelor părți, candidatul va fi informat despre oferta financiară și va fi invitat la o a doua întâlnire;
– dacă oferta financiară corespunde cerințelor candidatului, în cadrul celei de-a doua întâlniri vor fi verificate cunoștințele teoretice de drept civil și drept procesual civil ale acestuia;
– în funcție de rezultatele celei de-a doua întâlniri, candidatul va fi informat despre răspunsul final al procedurii de selecție.

DESPRE VTA
Verjel Tănasă & Asociații este o societate de avocatură tânără, aflată la început de drum. Nucleul societății constă în pasiunea pe care o împărtășesc Ana și Cristian pentru știința dreptului și provocările aduse de practicarea acestei profesii. Colaboratorii care se alătură echipei primesc șansa de a contribui la dezvoltarea unui proiect și de a îmbrățișa roadele sale pe măsura evoluției.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită CV-ul la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 ianuarie 2022

MUSLIU & ASOCIAȚII recrutează avocați definitivi

MUSLIU & ASOCIAȚII recrutează avocați definitivi.

CANDIDAȚII VOR TREBUI SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIȚII
– să dețină calitatea de avocat definitiv;
– să aibă cunoștințe juridice temeinice, abilități analitice precum și ambiție și integritate;
– să aibă cunoștințe avansate de operare în Microsoft Office (inclusiv Excel);
– este obligatorie cunoaşterea limbii engleze la nivel avansat, scris şi vorbit – limbaj juridic;
– cunoștințele în materia dreptului concurenței și/sau protecția datelor cu caracter personal (GDPR) constituie un avantaj.

Dacă îndepliniți condițiile și sunteți interesați să vă alăturați echipei noastre, vă rugăm să ne transmiteți CV-ul dumneavoastră (inclusiv foto), însoțit de o scrisoare de intenție la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 31 ianuarie 2022

STAN ELISABETA LAW OFFICE recrutează avocat stagiar

STAN ELISABETA LAW OFFICE recrutează avocat stagiar.

CRITERII DE SELECȚIE
– cunoștințe de limba engleză, scris şi vorbit;
– cu experiență în domeniul juridic.

CANDIDATUL IDEAL
– limba engleză avansat;
– bune cunoștințe de operare PC (Microsoft Office, e-mail, scanare documente);
– punctual, organizat, perseverent;
– cunoștințe temeinice de drept civil, procedură civilă, drept societar, drept imobiliar, dreptul construcțiilor, drept fiscal, dreptul muncii;
– experiența în domeniul achizițiilor imobiliare constituie un avantaj;
– abilităţi de a lucra independent, cât şi în echipă.

DESCRIEREA JOBULUI
– documentare juridică și transmitere de informații cu privire la modificările legislative;
– redactare contracte, acte adiționale, opinii legale;
– redactare plângeri, acțiuni, cereri de apel, întâmpinări;
– depunere mențiuni și înfiinţări de societăți la registrul comerțului;
– recepționare și transmitere corespondență;
– redactare documente:e-mailuri, adrese, notificări, acțiuni, somații de plată etc.;
– traducere documente;
– întocmire documentații pentru obținere avize și autorizații;
– legalizare, apostilare și supralegalizare documente.

DESCRIEREA COMPANIEI
STAN ELISABETA LAW OFFICE este un cabinet de avocatură care activează pe litigii și consultanță în următoarele domenii: drept civil, dreptul afacerilor, drept imobiliar, drept fiscal, dreptul construcțiilor, dreptul muncii şi drept administrativ.
Informații detaliate despre cabinetul de avocatură se găsesc pe website-ul www.lex.ro

Aşteptăm CV-ul tău la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 29 decembrie 2021

DASCĂL CIOTEA & ASOCIAȚII recrutează avocat

DASCĂL CIOTEA & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar/ avocat definitiv.

Căutăm persoană proactivă care își dorește crearea și dezvoltarea unei cariere în cadrul unei Societăţi profesionale de avocați.

CANDIDATUL TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CERINȚE
– capacitate bună de organizare și redactarea documentelor juridice într-o manieră clară și structurată;
– cunoștinte teoretice solide în domeniul juridic;
– cunoștinte de operare PC;
– abilități de comunicare și de lucru în echipă;
– atitudine pozitivă și analitică;
– cunoștințe avansate de limba engleză.

ATRIBUȚII
– studierea temeinică a dosarelor încredințate;
– documentarea juridică în vederea formulării acțiunilor în instanță;
– redactarea de cereri de chemare în judecată, note scrise, concluzii, etc;
– reprezentarea în fața instanţelor și autorităţilor precum şi orice alte activităţi specifice profesiei.

Deținerea permisului de conducere reprezintă un avantaj.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită un email conţinând Curriculum Vitae, însoțit de o scrisoare de intenţie la următoarea adresă: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 27 decembrie 2021

REFF & ASSOCIATES is looking for a Lawyer | Corporate, M&A

REFF & ASSOCIATES is looking for a Lawyer | Corporate, M&A.

WHO WE’RE LOOKING FOR
– law school graduate and Bar membership;
– 3-6 years of professional experience in a top business law firm, with significant involvement in corporate M&A transactions, (including transaction structuring, transaction documents negotiation, joint ventures and restructurings) due diligence and related advisory on corporate law matters;
– sound legal reasoning, thoroughness, versatility, ability to work on multiple projects, very good legal writing skills;
– fluency in written & spoken English is a must, any other foreign language is an advantage;
– team worker, efficient, good communicator, flexible and adaptable.
YOUR FUTURE ROLE
– provides comprehensive commercial consultancy, transaction and advisory services to deliver fully integrated expert solutions on a national and global basis;
– is deeply involved in all stages of evolution of a project, from initial discussions with prospect, proposal development, analysis, structuring, drafting, negotiations and implementation;
– works in a dynamic and competitive environment, which preserves a collegial culture;
– has access to the rich local and global research and training resources of our network.

WHAT WE OFFER
– challenging tasks;
– downtown office location;
– friendly coworkers;
– flexible working hours;
– work for well-known brands;
– wellbeing initiatives.

ABOUT DELOITTE
Deloitte refers to one or more of Deloitte Touche Tohmatsu Limited, a UK private company limited by guarantee (“DTTL”), its network of member firms, and their related entities. DTTL and each of its member firms are legally separate and independent entities. DTTL (also referred to as „Deloitte Global”) does not provide services to clients.
Deloitte is a leading global provider of audit and assurance, consulting, financial advisory, risk advisory, tax and related services. Our global network of member firms and related entities in more than 150 countries and territories (collectively, the „Deloitte organization“) serves four out of five Fortune Global 500® companies.
In Romania, the services are provided or supported by Deloitte Audit SRL, Deloitte Tax SRL, Deloitte Consultanta SRL, Deloitte Fiscal Representative SRL, Deloitte Tehnologie SRL, Deloitte GES Support Services SRL and Deloitte Shared Services SRL. With more than 1,700 professionals, Deloitte in Romania is providing services in audit, tax, legal, consulting, financial advisory, risk advisory, business processes and technology services and other related services. To learn more about how Deloitte makes an impact that matters, please connect with us on Facebook or LinkedIn.

ABOUT THE TEAM
Reff & Associates SCA is a law firm member of Bucharest Bar, independent in accordance with the Bar rules and represents Deloitte Legal in Romania. Deloitte Legal means the legal practices of Deloitte Touche Tohmatsu Limited member firms or their affiliates that provide legal services. Visit www.reff-associates.ro to see which services it provides in Romania.
Deloitte is a leading global provider of audit and assurance, consulting, financial advisory, risk advisory, tax and related services. Our global network of member firms and related entities in more than 150 countries and territories (collectively, the „Deloitte organization“) serves four out of five Fortune Global 500® companies.
Reff & Associates SCA is a law firm member of Bucharest Bar, independent in accordance with the Bar rules and represents Deloitte Legal in Romania. Deloitte Legal means the legal practices of Deloitte Touche Tohmatsu Limited member firms or their affiliates that provide legal services. Visit www.reff-associates.ro to see which services it provides in Romania.

RECRUITMENT JOURNEY
We thank all applicants in advance for submitting their resumes here but please note that only those candidates selected for an interview will be contacted.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 27 decembrie 2021

DOMOKOS PARTNERS is recruiting lawyers | Dispute resolution

DOMOKOS PARTNERS is looking for dispute resolution lawyers with 3-4 years of experience.

DOMOKOS PARTNERS is a full-service law firm, with services covering all fields of law, with the purpose of offering innovative legal services of the highest quality, combining the local know-how of its partners with the international experience gained over the course of more than 14 years of professional activity in a distinguished international company.

REQUIREMENTS
– 3-4 years of experience;
– very good written and spoken English;
– good legal drafting skills;
– team player with passion for excellence;
– strong attention to details.

BENEFITS
– attractive remuneration;
– opportunity to work and develop in a professional team;
– friendly working environment.

Please send your CV at: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 27 decembrie 2021

COMAN MÎNDRU POPESCU recrutează avocați stagiari

COMAN MÎNDRU POPESCU – SOCIETATE CIVILĂ DE AVOCAȚI recrutează avocați stagiari.

Societatea noastră oferă servicii juridice de cea mai înaltă calitate, într-o abordare modernă și eficientă.
Suntem profesioniști cu idei inovative și o experiență considerabilă, care se reflectă în multitudinea ariilor de expertiză pe care le acoperim. Dezvoltăm strategii care funcționează pentru că înțelegem cu adevărat sectoarele în care activăm.

Un alt atu al societății noastre îl reprezintă excelenta colaborare dintre membrii echipei, motiv pentru care ne dorim extinderea echipei cu avocați care să împărtășească același set de valori, să fie dornici să se dezvolte într-un cadru organizat, sub îndrumarea unor avocați cu o vastă experiență într-o gamă variată de domenii ale dreptului și să își cultive calitățile profesionale la cele mai înalte standarde.

NE DORIM CA NOUL COLEG CARE VA FACE PARTE DIN ECHIPA CMPLAW SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CERINȚE
– a promovat examenul de primire în profesia de avocat în sesiunea septembrie 2020 sau în sesiunea septembrie 2021;
– este bun cunoscător al limbii engleze;
– manifestă deschidere față de provocările și dinamismul specifice profesiei de avocat, față de lucrul în echipă și de flexibilitatea pe care o solicită activitățile specifice profesiei;
– este o persoană orientată către dezvoltarea sa profesională și personală în jurul unor valori precum responsabilitatea, onestitatea, respectul și scopul comun.

Așteptăm cu interes CV-urile dumneavoastră, însoțite de o scurtă scrisoare de intenție pe e-mail la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 27 decembrie 2021

GNP Guia Naghi Partners recrutează tineri avocați

GNP Guia Naghi Partners recrutează tineri avocați, proaspăt admiși în barou sau cu 1 an vechime, în cadrul ariilor de practică: Pharma & Life Sciences și Litigii.

Pentru că cea mai de preț valoare a GNP Guia Naghi Partners sunt OAMENII (atât oamenii cu care lucrăm, cât și oamenii pentru care lucrăm) ne dorim ca avocații care se alătură echipei noastre să aibă spirit de echipă, să fie creativi și curioși, să își dorească să lucreze într-o echipă smart, dinamică, dar foarte competitivă. Garantăm un mediu de lucru prietenos, gata să recunoască și să recompenseze deschiderea către cercetare, profunzime juridică și soluții inovatoare.

Așteptăm CV-urile voastre la [email protected] și cc: [email protected] (Pharma & Life Sciences) / [email protected] (Litigii), cu rugămintea de a specifica aria de practică de interes.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 27 decembrie 2021

NDI Law Firm is looking for a junior to mid-level lawyer

NDI Law Firm is looking for a junior to mid-level lawyer with 1 to 3 years from the admission in the Bar.

NDI is the law firm practicing Business Law within NewLaw philosophy. NewLaw is a fresh approach to the practice of law that means business understanding, flexible pricing and profound communication.

THE PROFILE OF OUR FUTURE COLLEAGUE
– Romanian junior to mid-level lawyer (1-3 years from the admission in the Bar);
– has at least 1 year of experience in litigation and commercial consultancy;
– experience in public acquisitions is a plus;
– solid knowledge of civil law and commercial law;
– fluency in written & spoken English is a must, any other foreign language is an advantage;
– passionate about high-quality work, motivated by complex transactions, efficient, flexible, and adaptable;
– ability to work independently and efficiently as well as within a team, involving extensive collaboration with other lawyers and office staff;
– to be solution-oriented, fast and out of the box thinker;
– to have initiative and drive, to be honest, and reliable;
– to have a strong willingness and ability to learn.

WHAT WILL YOU DO
– provide comprehensive commercial consultancy, transaction, and advisory to deliver key solutions at national and international level;
– draft different types of contracts, from sale-purchase and lease to supply and license agreements;
– structure, draft, and review legal documents;
– represent clients in court and in relation with various authorities;
– work in a dynamic team, where being creative and fresh in thinking is one of the best assets.

If you are interested in joining our super team, please send us your CV and cover letter in English at: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 27 decembrie 2021

GLODEANU PARTNERS recrutează avocați

GLODEANU PARTNERS recrutează avocați.

GLODEANU PARTNERS este o societate formată dintr-o echipă de avocați cu experiență, din dorința de a oferi clienților servicii juridice de înaltă calitate. Sfera noastră de activitate este axată în principal pe partea de consultanţă şi cuprinde domenii ca drept civil/ imobiliar, drept comercial/ societar, drept bancar, dreptul muncii, cu o atenţie deosebită asupra aspectelor de reglementare privind domeniul energiei regenerabile.

Căutăm colegi care își doresc să lucreze într-un mediu organizat și relaxat, alături de avocați cu experiență, într-o gamă foarte variată de domenii şi subiecte.

Avocaţii cu o experiență de până la aproximativ 6 ani de la data intrării în profesie şi o pregătire teoretică solidă și experiență relevantă în:
– activitatea de consultanță specifică domeniului dreptului imobiliar şi domeniului energiei regenerabile;
– activitatea de consultanță specifică domeniului dreptului societar (experienţa suplimentară pe aspecte de dreptul muncii va fi considerată ca avantaj).

TOŢI CANDIDAŢII TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CRITERII
– o bună cunoaştere a limbii engleze;
– spirit de echipă, excelente capacități de comunicare, flexibil și adaptabil;
– raționament juridic solid, dedicație, foarte bune abilități de scriere juridică.

OFERIM
– o echipă profesionistă, orientată către rezultat, care prețuiește echilibrul dintre viața profesională și viața personală precum și parteneriatele pe termen lung, construite pe încredere și respect;
– mediu internațional în care puteți lucra alături de avocați din alte ţări/ alte societăți de avocați, majoritatea clienţilor noştri fiind străini;
– program de lucru flexibil;
– proiecte de mare anvergură pentru clienții care sunt lideri de piață în domeniul lor de activitate;
– oportunitatea de a te implica în dezvoltarea de soluții inovatoare;
– ghidaj constant în realizarea sarcinilor de lucru și suport în dezvoltarea carierei.

CUM SĂ APLICI
Dacă îndeplinești criteriile de mai sus, ne împărtășești valorile și îți dorești să te alături unei echipe entuziaste de avocați, așteptăm CV-ul tău la adresa: [email protected]
Te rugăm să ai în vedere faptul că doar candidații selectați vor fi contactați.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 27 decembrie 2021

VERTIS LEGAL recrutează avocat stagiar

VERTIS LEGAL (SCA IRIMIE, BASARARB, RUGE, POP, ANDREI) își extinde echipa.

Ne dorim un coleg dedicat și dornic să se dezvolte în domeniile dreptului civil, dreptului administrativ, dreptului muncii.

Dacă ești avocat stagiar și îți dorești să faci parte dintr-o echipă tânără, dinamică și pasionată de ceea ce face, te rugăm să ne dai de știre printr-o scrisoare de intenție și un CV la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul Cluj-Napoca.

* Anunțul expiră la data de 27 decembrie 2021

DINU CIPRIAN recrutează avocat stagiar

Cabinet De Avocat DINU CIPRIAN recrutează avocat stagiar.

Tip contract: Full time

RESPONSABILITĂȚI
– cercetare/ documentare juridică şi redactare cereri, note şi alte asemenea în materie civilă, asigurări/ drept penal;
– susținerea cauzelor în faţa instanțelor de judecată;
– consiliere juridică și reprezentarea clienților în cazuri de competenţa avocatului stagiar.

Permis de conducere categoria B reprezintă un avantaj.

Salariu motivant.

Dacă vrei să faci parte din echipa noastră te rugăm să ne trimiți CV-ul tău la adresa de email: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 22 decembrie 2021

JGV & ASOCIAŢII recrutează avocat definitiv

SCPA JERCAN GHEORGHE VLAD & ASOCIAŢII recrutează avocat definitiv.

JGV & ASOCIAŢII este o societate de avocaţi înfiinţată în anul 2005, în prezent cuprinzând o echipă tânără şi dinamică formată din aproximativ 50 de avocaţi, jurişti şi specialişti.

JGV & ASOCIAŢII este specializată în dreptul asigurărilor, fiind cotată ca cea mai activă societate în domeniu, şi pe lângă sediul central din Bucureşti are deschise şase birouri teritoriale în Timişoara, Craiova, Cluj, Galaţi, Iaşi şi Bacău.

O organizaţie care creşte constant, se adaptează permanent la nou şi introduce noi servicii pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor săi.

CANDIDATUL IDEAL
– deține cunoștiințe solide de drept civil, răspunderea civilă delictuală, procedură civilă, procedură penală;
– deține permis de conducere cat. B;
– disponibil pentru deplasări la instanțe din țară;
– are spirit de echipă, excelente abilități de comunicare și se adaptează rapid într-un colectiv nou;
– are cunoștiințe avansate de Microsoft Word, utilizare internet și acuratețe în redactarea documentelor;
– redactează și susține coerent argumentele juridice invocate;
– capacitate superioară de concentrare şi orientare către obiective şi sarcini;
– perseverenţă, responsabilitate şi integritate.

RESPONSABILITĂȚI
– reprezentare juridică în instanță (judecătorie, tribunal, curte de apel, secțiile civile și penale);
– redactare acte necesare asistării clienților în fața instanțelor;
– redactare cereri de chemare în judecată, întâmpinări, cereri de intervenție, etc
– asistentă și reprezintă în fața organelor de cercetare penală;
– alte activități juridice.

OFERIM
– schemă de onorarii motivante;
– condiții clare de decontare și compensare;
– posibilitatea de a promova;
– lucru într-o echipă tânără, dinamică şi motivată.

Persoanele interesate pot trimite CV-urile pe adresa: [email protected]
Persoanele selecţionate vor fi contactate telefonic pentru interviu.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 22 decembrie 2021

BORDIANU & ASOCIAŢII recrutează avocat stagiar

Oamenii de la BORDIANU & ASOCIAŢII caută un partener de drum, respectiv un avocat stagiar curios, curajos şi optimist, cu care să ne înfrăţim la drum lung!

Dacă te tentează un mediu out of the box, dă-ne întâlnire.

COORDONATELE UNDE PUTEM FI CONTACTAŢI
Email: [email protected]
Telefon: 021.315 44 55
Pagina de facebook: https://www.facebook.com/Bordianu.si.Asociatii

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 20 decembrie 2021

AQUA CITY recrutează avocat definitiv

AQUA CITY recrutează avocat definitiv.

CERINŢE
– calitatea de avocat definitiv cu experienţă 1-2 ani de la definitivare;
– spontan, serios, dornic de a învăţa lucruri noi;
– capacitate de adaptare unui mediu de lucru alert;
– bună organizare a sarcinilor de lucru;
– cunoscător de Microsoft Office.

SARCINI
– să redacteze şi să revizuiască acte juridice;
– să urmărească procesul de vânzare-cumpărare a unui imobil de la identificare, due diligence, antecontractare până la vânzare şi predare (Real estate);
– să țină evidența contractelor, să urmărească procesul de vânzare, să facă situații excel pentru raportare;
– să rezume discuţii în minute de şedinţă;
– să exercite activităţi de reprezentare în faţa instanţelor de judecată.

BENEFICII
– faci parte de dintr-o echipă tânără şi prietenoasă și eşti parte totodată din cel mai frumos proiect imobiliar din Bucureşti;
– ai parte de o atentă îndrumare din partea avocatului titular;
– salariu motivant (stabilit de comun acord cu avocatul titular);
– weekendurile şi sărbătorile legale libere.

Sediul este în zona Giuleşti. Persoanele interesate sunt rugate să depună CV-ul la adresa de email: [email protected]

Dacă sunteţi o persoană agreabilă şi responsabilă vă aşteptăm să faceţi parte din echipa noastră!

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 20 decembrie 2021

BĂNCILĂ, DIACONU și ASOCIAȚII recrutează avocați definitivi | Drept societar, M&A, comercial

BĂNCILĂ, DIACONU și ASOCIAȚII SPRL recrutează avocați definitivi pentru practica de consultanță | drept societar, M&A, comercial.

DESPRE NOI
Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL este o societate de avocați ce oferă servicii juridice complete, care includ atât servicii de consultanță juridică cât și asistență și reprezentare în fața instanțelor de judecată. Este membră a societăților din grupul Ernst & Young Global Ltd și face parte din rețeaua globală EY Law, aflată în plină expansiune, în cadrul căreia lucrează peste 2400 de avocați în mai mult de 90 de jurisdicții.

CĂUTĂM AVOCAȚI DEFINITIVI CARE ÎNDEPLINESC URMĂTOARELE CRITERII
– membri ai Baroului București;
– cunoștințe juridice solide de drept societar și civil;
– experiență profesională între 2 și 4 ani în proiecte de drept societar / fuziuni și achiziții (M&A), preferabil dobândită în cadrul unei societăți de avocați de renume;
– experiență în alte domenii de practică, precum dreptul concurenței, constituie un avantaj
– bună cunoaștere a limbii engleze;
– spirit de echipă și capacități de consolidare a relațiilor, excelente capacități de comunicare, flexibil, adaptabil și proactiv;
– raționament juridic solid, dedicație, foarte bune abilități de scriere juridică.

OFERIM
– echipă de profesioniști dinamici, agili, care îți vor oferi o învățare continuă și instrumentele care te vor ajuta să îți dezvolți abilitățile de a gestiona orice provocări;
– echipă orientată către rezultat, care prețuiește echilibrul dintre viața profesională și viața personală precum și parteneriatele pe termen lung;
– mediu internațional în care poți lucra alături de avocați din alte societăți de avocați, membre ale rețelei globale EY Law;
– program de lucru flexibil;
– proiecte de mare anvergură pentru clienții care sunt lideri de piață în domeniul lor de activitate;
– oportunitatea de a face parte din echipe multidisciplinare alături de consultanți fiscali și alți consultați în afaceri;
– oportunitatea de a te implica în dezvoltarea de soluții inovatoare;
– ghidaj constant în realizarea sarcinilor de lucru și suport în dezvoltarea carierei;
– cursuri regulate atât de natură tehnică cât și pentru dezvoltarea abilităților personale.

ROLUL TĂU
Suntem în căutare de avocați definitivi care să se alăture echipei noastre de drept societar/ M&A/ drept comercial.

CA MEMBRU AL ECHIPEI NOASTRE VEI AVEA UN ROL ACTIV ÎN
– furnizarea de servicii complete de consultanță și asistență în tranzacții pentru clienții societății (inclusiv redactarea de analize juridice sub forma unor memorandumuri/ email-uri, redactarea de documente specifice precum documente societare, contracte, buletine juridice);
– colaborarea strânsă cu avocatul coordonator precum și cu avocații stagiari;
– colaborarea cu profesioniști în domeniul fiscal și cu alți profesioniști în consultanță în afaceri pentru a realiza proiecte multidisciplinare.

CUM SĂ APLICI
Dacă îndeplinești criteriile de mai sus, ne împărtășești valorile și îți dorești să te alături unei echipe entuziaste de avocați, așteptăm CV-ul tău la adresa: [email protected]
Te rugăm să ai în vedere faptul că doar candidații selectați vor fi contactați.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 17 decembrie 2021

BĂNCILĂ, DIACONU și ASOCIAȚII recrutează avocați definitivi | Drept bancar, financiar și digital

BĂNCILĂ, DIACONU și ASOCIAȚII SPRL recrutează avocați definitivi pentru practica de consultanță | Drept bancar, financiar și digital.

DESPRE NOI
Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL este o societate de avocați ce oferă servicii juridice complete, care includ atât servicii de consultanță juridică cât și asistență și reprezentare în fața instanțelor de judecată. Este membră a societăților din grupul Ernst & Young Global Ltd și face parte din rețeaua globală EY Law, aflată în plină expansiune, în cadrul căreia lucrează peste 2400 de avocați în mai mult de 90 de jurisdicții.

CĂUTĂM AVOCAȚI DEFINITIVI CARE ÎNDEPLINESC URMĂTOARELE CRITERII
– membri ai Baroului București;
– experiență profesională de peste 2 ani în domeniul bancar, digital și/ sau tech, preferabil dobândită în cadrul unei societăți de avocați de renume sau în cadrul unei companii fintech / tech;
– bună cunoaștere a limbii engleze;
– spirit de echipă și capacități de consolidare a relațiilor, excelente capacități de comunicare, flexibil, adaptabil și proactiv;
– raționament juridic solid, dedicație, foarte bune abilități de scriere juridică.

OFERIM
– echipă de profesioniști dinamici, agili, care îți vor oferi o învățare continuă și instrumentele care te vor ajuta să îți dezvolți abilitățile de a gestiona orice provocări;
– echipă orientată către rezultat, care prețuiește echilibrul dintre viața profesională și viața personală precum și parteneriatele pe termen lung, construite pe încredere și respect;
– mediu internațional în care poți lucra alături de avocați din alte societăți de avocați, membre ale rețelei globale EY Law;
– program de lucru flexibil;
– proiecte de mare anvergură pentru clienții care sunt lideri de piață în domeniul lor de activitate;
– oportunitatea de a face parte din echipe multidisciplinare alături de consultanți fiscali și alți consultați în afaceri;
– oportunitatea de a te implica în dezvoltarea de soluții inovatoare;
– ghidaj constant în realizarea sarcinilor de lucru și suport în dezvoltarea carierei;
– cursuri regulate atât de natură tehnică cât și pentru dezvoltarea abilităților personale.

ROLUL TĂU
Suntem în căutare de avocați definitivi care să se alăture echipei noastre de drept bancar, financiar și digital.

CA MEMBRU AL ECHIPEI NOASTRE VEI AVEA UN ROL ACTIV ÎN
– furnizarea de servicii complete de consultanță și asistență în tranzacții pentru clienții societății (inclusiv redactarea de analize juridice sub forma unor memorandumuri/ email-uri, redactarea de documente specifice precum contracte de credit);
– colaborarea strânsă cu avocatul coordonator precum și cu avocații stagiari;
– colaborarea cu profesioniști în domeniul fiscal și cu alți profesioniști în consultanță în afaceri pentru a realiza proiecte multidisciplinare.

CUM SĂ APLICI
Dacă îndeplinești criteriile de mai sus, ne împărtășești valorile și îți dorești să te alături unei echipe entuziaste de avocați, așteptăm CV-ul tău la adresa: [email protected]
Te rugăm să ai în vedere faptul că doar candidații selectați vor fi contactați.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 17 decembrie 2021

BOGARU CRISTIAN recrutează avocat stagiar

CABINET DE AVOCAT – BOGARU CRISTIAN recrutează avocat stagiar cu examenul de Barou promovat.

CERINŢE
– persoane dedicate, serioase, motivate, rezistente la stres;
– foarte bune abilităţi de comunicare şi lucru în echipă.

OFERTĂ
Posibilitatea dezvoltării carierei într-o societate cu renume pe piaţa serviciilor juridice.

Avocaţii interesaţi pot trimite CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 16 decembrie 2021

BOGARU CRISTIAN recrutează avocat definitiv

CABINET DE AVOCAT – BOGARU CRISTIAN recrutează avocat definitiv cu minim 4 ani experienţă în domeniul consultanţei juridice şi litigiilor.

CERINŢE
– cunoştinţe teoretice solide de drept;
– experienţă susţinută de minim 4-5 ani ca avocat definitiv în domeniul consultanţei juridice şi litigiilor;
– cunoaşterea limbilor engleză şi franceză;
– excelente abilităţi de exprimare a ideilor juridice în engleză/ franceză;
– persoane serioase, motivate, implicate profesional şi rezistente la un mediu de lucru dinamic;
– foarte bune abilităţi de comunicare şi lucru în echipă.

OFERTĂ
Posibilitatea dezvoltării carierei într-o societate cu renume pe piaţa serviciilor juridice.

Avocaţii interesaţi pot trimite CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 16 decembrie 2021

CABINET INDIVIDUAL DE AVOCAT recrutează avocat stagiar

CABINET INDIVIDUAL DE AVOCAT recrutează avocat stagiar.

CERINŢE
– calitatea de avocat stagiar (sau care urmează să îşi înceapă stagiatura anul acesta);
– spontan, serios, dornic de a învăţa lucruri noi;
– capacitate de adaptare;
– bună organizare a sarcinilor de lucru;
– cunoscător de Microsoft Office;
– experienţa în domeniu nu este un criteriu de selecţie.

SARCINI
– să exercite acitivitati de reprezentare în faţa instanţelor de judecată;
– să redacteze acte juridice.

BENEFICII
– faci parte de dintr-o echipă tânără şi prietenoasă;
– ai parte de o atentă îndrumare din partea avocatului titular;
– salariu motivant (stabilit de comun acord cu avocatul titular);
– weekendurile şi sărbătorile legale libere.

Sediul este în zona Foişorului de Foc. Persoanele interesate sunt rugate să depună CV-ul la adresa de email: [email protected]
Dacă sunteţi o persoană ambiţioasă şi responsabilă vă aşteptăm să faceţi parte din echipa noastră!

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 16 decembrie 2021

FIRON BAR-NIR recrutează avocat | Litigii

FIRON BAR-NIR, societate de avocați internațională, recrutează 1 avocat cu 3-5 ani experiență pentru a se alătura echipei de litigii.

CERINȚE
– cunoașterea foarte bună a limbii engleze, scris și vorbit;
– cunoștințe teoretice și practice extinse în domeniul dreptului civil și dreptului procesual civil;
– experiența în domeniul dreptului administrativ și contenciosului administrativ reprezintă un plus;
– bun comunicator, persoană energică, cu spirit de lucru în echipă, preocupat de dezvoltarea profesională permanentă;
– în general, persoane cu pregătirea, inteligența, caracterul și motivarea necesare pentru a deveni avocați de succes și membri ai echipei internaționale Firon Bar-Nir.

BENEFICII
Firon Bar-Nir este o societate de avocați internațională, cu o filosofie organizațională semnificativ diferită în multe privințe de societățile similare din România.
Societatea noastră pune în centrul atenției persoana și prioritizează crearea și păstrarea unui mediu de lucru prietenos. Avocații noștri sunt implicați în măsura maxim posibilă în toate activitățile care presupun contact direct cu clientul. Opinia profesională a fiecărui avocat este nu numai binevenită, ci este în mod constant solicitată.
Oferim salarii atractive pentru toți avocații (juniori, seniori etc.) și toți avocații participă la cursuri de pregătire profesională și de dezvoltare a carierei.

Candidații sunt invitați să depună cererile la: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 16 decembrie 2021

RTPR is looking for lawyers | Corporate, M&A

We are looking for 2 corporate / M&A lawyers (2 years of experience) to join RTPR.

RTPR’s corporate practice has been consistently ranked among the market leaders in Bucharest. With a practice ranked in Tier 1 in all three important legal directories Legal 500, Chambers and IFLR1000 and several lawyers recognised as leading lawyers or rising stars, RTPR is a leading adviser on complex, cross-border, high value and strategic M&A transactions.

We have advised clients on a number of landmark M&A transactions, restructurings, joint ventures, commercial and contract issues, competition issues, employment matters and share schemes. We have also provided corporate legal services to many clients setting up operations in Romania for the first time and continue to advise them on their operations here. We support buyers and sellers at all stages of the transaction, from bid preparation and submission to negotiation, sign-off and close. We’re known for getting to the heart of the most complex issues, creating the right strategy and deal structure and minimising the risk involved.

WHO WE ARE LOOKING FOR
We are open-minded and are interested in people who share that quality. Naturally, we are looking for individuals who can demonstrate strong academic performance. Beyond this, we want to see evidence of teamwork, motivation and drive, communication skills, planning and organisation, critical thinking, commercial awareness and commitment to a career with RTPR.

WHAT WE OFFER
– you will be a part of a well-integrated team that works on high profile local and international corporate/ M&A deals;
– we offer you a dynamic work environment and the opportunity to be a part of a leading law firm;
– you will be a part of a young and dynamic team, closely involved in both cross-departmental and cross-border transactions;
– we offer dedicated local and international training programmes;
– we offer career progression and an attractive financial package.

REQUIREMENTS
– lawyer with 2 years of experience in corporate/M&A (the candidates should have passed the Definitivat exam in 2021);
– sector experience (energy, healthcare, pharma etc.) or experience in other practice areas such as competition, employment etc. would be an advantage;
– excellent English skills;
– detail-focused and self-motivated approach;
– strong organisational skills, with the ability to manage multiple deadlines;
– excellent communication and interpersonal skills, with the ability to interface at all levels, building strong relationships internally and externally;
– collaborative team player with the ability to develop and work in a fast paced, intellectually rigorous environment.

If you are interested in joining our team, please send your CV and a cover letter, both in English, to: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 decembrie 2021

KINSTELLAR is looking for a junior lawyer

KINSTELLAR is looking for a junior lawyer (trainee) to be a part of our real estate and banking & finance teams.

Kinstellar is a full-service firm, with particularly strong real estate, finance, employment, M&A/corporate, competition, private equity, energy and litigation practices. We take on the most complex and high-profile assignments from some of the world’s most successful companies, who expect the highest level of service and expertise. We have built our reputation by exceeding their expectations.
Kinstellar is a market leader when it comes to size and number of transactions and our practice continues to grow.
Therefore, we are looking for a trainee (“stagiar”) who just passed the Bucharest Bar exam or has one year of experience at a law firm or an in-house position, to practice in our Bucharest team with preference for any or all of the following skills sets/ practice:
– have a law degree from a reputable Romanian university and is member of the Bucharest Bar;
– have solid knowledge of civil and company law;
– have interest in the real estate and banking & finance sector;
– find motivation in working on complex matters for international clients and global law firms;
– are flexible and want to work in a team that is praised for the consistently high quality of their work;
– are team players with passion for excellence.

Very good written and spoken English is a must; knowledge of further foreign languages is an advantage.
If you are looking to take the next step up in your career and make a valued contribution, this is a fantastic opportunity for you to join an independent law firm across the region and be part of our success.

WE OFFER
– professional development in a leading CEE law firm and interesting work for reputable local and international clients;
– a modern and dynamic flexible work environment;
– technical and soft skills training and development across practice groups and jurisdictions;
– very attractive compensation including future salary growth and annual performance bonus;
– private medical services subscription.

INFORMATION FOR THE APPLICANT
As a law firm providing premium legal services, we have a vested interest to ensure that our people have the best opportunities for professional development. We invest significantly in knowledge, learning and professional development.

HOW TO APPLY
We are looking for the best and brightest to help us continue to grow. If that sounds like something you would like to be a part of, please, send your application (CV focused on describing the practical employment experience and cover letter) in English to Manuela Leptiher, Regional / Bucharest HR Manager at: [email protected]
All applications will be treated with strict confidentiality.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 decembrie 2021

KINSTELLAR is recruiting mid-level lawyers

KINSTELLAR is recruiting mid-level Lawyers with 3 – 6 years of practical experience.

Kinstellar is a full-service firm. We take on the most complex and high-profile assignments from some of the world’s most successful companies, who expect the highest level of service and expertise. We have built our reputation by exceeding their expectations.
Kinstellar is a market leader when it comes to size and number of transactions and our practice continues to grow.
We are looking for lawyers with 3 to 6 years of experience with a focus on any of the following areas Public Procurement / Energy / Regulatory / Environment practice.

THE IDEAL CANDIDATE WILL MEET THE FOLLOWING CRITERIA
– has a law degree from a reputable Romanian university with a minimum of 3 – 6 years of practical experience in either public procurement/ energy / general regulatory/ environment practice in an international or reputed domestic law firm;
– finds motivation in working on complex cases for international clients and global law firms;
– is flexible and wants to work in a team;
– is a team player with passion for excellence;
– has full professional proficiency in English.

The job will involve client interaction and matter management responsibilities from the outset, and will involve responsibility for multiple projects at any given time.
If you are looking to take the next step up in your career and make a valued contribution, this is a fantastic opportunity for you to join an international law firm and be part of our success.

WE OFFER
– professional development in a leading CEE law firm and interesting work for reputable local and international clients;
– a modern and dynamic flexible work environment;
– technical and soft skills training and development across practice groups and jurisdictions;
– very attractive compensation including future salary growth and annual performance bonus;
– private medical services subscription.

INFORMATION FOR THE APPLICANT
As a law firm providing premium legal services, we have a vested interest to ensure that our people have the best opportunities for professional development. We invest significantly in knowledge, learning and professional development.

HOW TO APPLY
We are looking for the best and brightest to help us continue to grow. If that sounds like something you would like to be a part of, please, send your application (CV focused on describing the practical employment experience and cover letter) in English to Manuela Leptiher, Regional/ Bucharest HR Manager at: [email protected]
All applications will be treated with strict confidentiality.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 decembrie 2021