AGER LEASING IFN recrutează avocat

Ager Leasing

AGER LEASING IFN SA recrutează avocat.

RESPONSABILITĂŢI
– reprezintă Compania în toate situaţiile de natură juridică, în limitele mandatului încredinţat;
– reprezintă Compania în faţa tuturor instanţelor judecătoreşti;
– informează şi consiliază managementul şi angajaţii Companiei în legătură cu evoluţia legislaţiei;
– întocmeşte formalităţile prevăzute de lege în cazul modificării actului constitutiv, asigurând înregistrarea documentelor la Oficiul Registrului Comerţului;
– redactează opinii juridice scrise în legătură cu contractele încheiate cu Clienţii;
– analizează actele de înfiinţare şi funcţionare ale potenţialilor Clienţi din punct de vedere juridic şi emite opinii pe acest aspect;
– redactează adrese, notificări, somaţii, cereri de executare silită;
– redactează cereri de chemare în judecată, întimpinări etc.

CERINŢE
– absolvent Universitate – Facultatea de Drept (licenţiat);
– experienţă profesională între 2 şi 5 ani în poziţia de avocat (reprezintă un avantaj experienţa profesională pe drept civil şi comercial, în piaţa financiară non-bancară/bancară);
– disponibilitate pentru deplasări în afara oraşului;
– cunoştinţe solide în ceea ce priveşte dreptul civil şi procedura civilă; dreptul comercial; dreptul penal şi procedura penală; contencios administrativ; dreptul fiscal;
– cunoştinţe privind reglementările specific legislaţiei în domeniul financiar-bancar/non-bancar.

Candidaţii sunt rugaţi să trimită CV însoţit de scrisoare de intenţie la adresa de email: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 17 februarie 2017

TUDOR, ANDREI & ASOCIAŢII is recruiting an attorney at law

TUDOR, ANDREI & ASOCIAŢII is recruiting an attorney at law.

Looking for a new challenge in your legal career?
Join us and work as an Attorney for a growing law firm, providing professional and qualified legal services.

You will find a friendly working environment and a management approach that allows everybody to participate and share ideas.
At BDO we are focused on EXCEPTIONAL CLIENT SERVICE and you will have the opportunity to be the best in your area of expertise.
We count on your INTEGRITY, ACCOUNTABILITY and commitment to the team because we strongly believe Relationships Matter.
We train your mind and your spirit because we know that professional COMPETENCE needs good energy and attitude.

Come and meet us! Join TUDOR, ANDREI & ASOCIAŢII in association with BDO Romania and let’s make a difference in legal consultancy!

Send your application for Attorney at Law at career [at] bdo [dot] ro

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 17 februarie 2017

PETERKA & PARTNERS is recruiting an attorney at law | Litigation

PETERKA& PARTNERS (2)

Founded in 2000, PETERKA & PARTNERS is an independent full-service law firm with special commitment to the region of Central and Eastern Europe. The only truly Central Eastern European law firm that has built its own strong regional presence in key markets, PETERKA & PARTNERS offers a pan-regional legal and tax competency and dynamic alternative to the top law firms, both international and purely local, on these markets.

For the Romanian office, PETERKA & PARTNERS is looking for an experienced Attorney at Law with minimum 2-3 years of experience in the litigation area.

WE REQUIRE
– fluent English ( other foreign language is an advantage);
– relevant experience in the litigation area (2-3 years);
– excellent knowledge of the Romanian law;
– experience in an international legal environment;
– high degree of commitment;
– communication and negotiation skills;
– business awareness;
– highly developed work ethic.

WE OFFER
– competitive remuneration corresponding to abilities and achieved results;
– interesting and diverse work in growing regional firm;
– pleasant working environment;
– gaining interesting and professional experience in an international law firm.

Please send your CV and cover letter in English to the following e-mail address: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 februarie 2017

D&B DAVID și BAIAS recrutează avocaţi | Consultanţă

D&B David si Baias

Societatea de avocatură D&B DAVID şi BAIAS, societate de avocatură afiliată a PricewaterhouseCoopers în România, recrutează avocaţi colaboratori cu experienţă de minimum 5 ani în consultanţă în domeniul dreptului achiziţiilor publice. Reprezintă un avantaj experienţa în domeniul dreptului comercial (contracte, societăţi etc.).

CERINŢE LEGATE DE PROFESIE
– avocat definitiv, admis într-unul dintre barourile membre UNBR;
– minimum 5 ani şi maximum 7 ani experienţă;
– experienţă de peste 4 ani în domeniul achiziţiilor publice;
– cunoaşterea limbii engleze – fluent.

CERINŢE SUPLIMENTARE
– curiozitate profesională şi dorinţa de a învăţa;
– spirit inovativ, orientat spre rezultat;
– foarte bune abilităţi de comunicare;
– creativitate în a redacta;
– organizare excelentă a proiectelor.

Candidaţii interesaţi de o dezvoltare profesională într-un climat multinaţional în care sunt cultivate excelenţa, creativitatea intelectuală şi etică profesională sunt rugaţi să trimită CV-ul şi o scrisoare de intenţie la adresa: [email protected] în atenţia dnei. Miriam Constantin.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 februarie 2017

DECALEX recrutează avocat

DECALEX

DECALEX recrutează avocat.

CĂUTĂM SĂ NE MĂRIM ECHIPA!
Echipa noastră este în creştere şi avem nevoie de forţe proaspete.

CUM ESTE PERSOANA PE CARE O CĂUTĂM?
– este avocat membru Barou Bucureşti;
– vorbeşte limba engleză fluent;
– este proactivă;
– este deschisă şi optimistă;
– gândeşte preventiv;
– este orientată către soluţii rapide;
– are experienţă de minim 6 luni.

CE VA FACE ACEASTĂ PERSOANĂ?
– va redacta acte cu caracter juridic;
– va studia în detaliu dosarele şi va forma opinii juridice pe ele;
– va depune şi ridica documente de la instanţele de judecată sau alte instituţii;
– va oferi suport legal asociaţilor;
– va oferi asistenţă juridică clienţilor companiei;
– se va prezenta la termene în instanţă.

DE CÂND AVEM NEVOIE?
Cât mai repede.

Trimite cv-ul tău la adresa [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 februarie 2017

FIRON BAR-NIR is looking for a junior lawyer | Litigation

FIRON

FIRON BAR-NIR, international law firm, is looking for 1 junior lawyer up to 2 years of experience to join the litigation team.

QUALIFICATIONS
– very good command of written and spoken English;
– a strong academic background and legal knowledge;
– committed lawyer with excellent legal skills in dispute resolutions and client experience;
– we are particularly keen to recruit lawyers who are also great communicators with strong relationship-building skills and proactive attitude, good energy and team players willing to grow and constantly develop;
– generally we are continuously looking for people with the qualifications, intellect, character and motivation to become outstanding lawyers and part of Firon Bar-Nir international team.

BENEFITS
– Firon Bar-Nir an international law firm that has a work culture which is significantly different from similar law companies of Romania in many respects;
– our firm has a culture rich in personality with a friendly group of individuals. Our attorneys are included openly in client-facing activities. Though our workforce is abundant in brilliance, it is free from ego and arrogance. We celebrate diversity. In fact, we seldom overlook an opportunity to celebrate anything wonderful that happens to our firm or the people within it. We do more than listen to our colleagues – we actively seek their input, perspective and ideas;
– we have an open door policy which means the partners are accessible at all times. We offer market related salaries at all levels and all attorneys participate in ongoing professional training and career development. We promote a healthy work/life balance and achieve this through providing flexibility, health benefits, sporting and social activities.

Applicants are welcome to file their applications (CV and letter of intent in English) at: [email protected] and [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 30 ianuarie 2017

SCHOENHERR & ASOCIAȚII is looking for an attorney at law | Corporate/M&A

SCHOENHERR_LOGO

Join Us! For our expanding practice in Bucharest we are looking for an Attorney at Law to work in the Corporate/M&A practice group.

You will work on major Corporate/M&A cases in which you advise national and internatio-nal clients.

QUALIFICATIONS
– excellent written and spoken English (good knowledge of additional foreign languages is an advantage);
– a high level of professional interest in law and dedication to continuous learning and improvement;
– commitment to work in a challenging but rewarding professional environment;
– proactive attitude and positive approach to work, strong analytical ability, excellent research, writing and verbal communication skills, and commitment to client service;
– team worker, efficient, good communicator, flexible and adaptable;
– outstanding knowledge of general corporate law.

EDUCATION
Completed Romanian legal studies (international study experience or economic background is welcomed).

PROFESSIONAL EXPERIENCE
The ideal candidate should have 5/7 years of professional experience in Corporate/M&A practice group, assisting international clients.

CONTACT
Do you possess these qualifications? Are you interested in being part of a successful, growing, career-minded team?

If so, we would love to hear from you.

Please send your CV and motivational letter in English at Ana Lupsor: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 6 ianuarie 2017

IMOBILI NETWORK DEVELOPMENT recrutează avocat

IMOBILI NETWORK DEVELOPMENT recrutează avocat intern.

CANDIDATUL IDEAL
– avocat cu angajament full time pentru un client unic (in-house lawyer);
– experienţă profesională de minim 5 ani în activităţi de consultanţă/asistenţă juridică şi reprezentare în faţa instanţelor de judecată;
– cunoştinţe juridice temeinice în domeniile: drept civil/drept procesual civil/drept execuţional, real estate, drept comercial şi societar, achiziţii publice, dreptul muncii, drept bancar, drept fiscal, contencios administrativ şi fiscal, recuperare creanţe;
– prezintă un avantaj semnificativ cunoştinţele şi experienţa anterioară în domeniul concurenţei;
– capacitate de adaptare la situaţii urgente, în vederea găsirii unor soluţii juridice valide; atent/ă la detalii, conştiincios/oasă, ordonat/ă şi organizat/ă;
– disponibilitate pentru deplasări (20% din timpul de serviciu).

DESCRIEREA JOBULUI
– redactarea şi revizuire contracte civile (respectiv contracte de vânzare-cumpărare, închiriere, prestări servicii, contracte tehnice, contracte de achiziţii publice etc.);
– activităţi de consultanţă sub forma opiniilor juridice în următoarele domenii: drept civil/drept procesual civil/drept execuţional, real estate, drept comercial şi societar, achiziţii publice, dreptul muncii, drept bancar, drept fiscal, Contencios administrativ şi fiscal;
– reprezintă în faţa instanţelor de judecată (pondere 15%);
– redactare documente juridice, acţiuni judecătoreşti (fond/apel/recurs);
– negocieri, medieri, consultări privind relaţiile cu autorităţile publice şi private;
– asistenţă în pregătirea şi derularea Adunărilor Generale;
– achiziţii imobiliare, evacuări, executări silite, recuperări de creanţe, anulări de acte şi contracte.

Candidaţii interesaţi sunt rugaţi să transmitã CV-ul în atenţia doamnei Daniela Stanciu la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 6 ianuarie 2017

MARAVELA & ASOCIAŢII recrutează senior associate / managing associate | Consultanţă

Maravela & Asociatii

MARAVELA & ASOCIAŢII recrutează senior associate / managing associate competitiv, pentru departamentul de consultanţă.

CE OFERIM
– oportunitatea de a lucra într-o echipă de înalt nivel profesional;
– mediu de lucru în care se pune accentul pe integritate, colegialitate și spirit de echipă;
– proiecte și clienți de anvergură;
– oportunități reale de promovare bazate pe calitățile profesionale și umane;
– dezvoltarea calităților de management prin posibilitatea de a participa în mod direct la administrarea și dezvoltarea firmei;
– onorariu competitiv;
– spațiu de lucru elegant.

CE CĂUTĂM
– cunoștințe solide și experiență practică în domeniul dreptului concurenței, dreptului comercial și societar; experiența suplimentară în oricare dintre ariile fuziuni și achiziții, piețe de capital, energie și resurse naturale, achiziții publice și protecția datelor constituie un avantaj;
– obligatorie cunoașterea limbii engleze, la nivel avansat (scris și vorbit) precum şi cunoştinţe solide de engleză juridică; fluența în a doua limbă străină reprezintă un avantaj;
– experiență de minim 5 ani de la admiterea în barou, în societăți de avocatură cu echipe formate din cel puțin 10 avocați;
– rigurozitate și raționament juridic impecabil; diploma de master acordată de o universitate străină reprezintă un avantaj;
– capacitatea de a coordona de facto proiecte și echipe de avocați, dovedite prin experiența anterioară, reprezintă un avantaj;
– deschiderea reală pentru formare profesională continuă, adaptarea la exigențele firmei, coordonarea avocaților asociați;
– dorință și aptitudini de formare a tinerilor avocați.

Vă invităm să ne transmiteţi CV-urile şi scrisorile de intenţie pe adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 ianuarie 2017

PAVEL, MARGARIT & ASSOCIATES is seeking a senior lawyer | Corporate Commercial and M&A

pavel-margarit

PAVEL, MARGARIT & ASSOCIATES Law Firm is currently seeking a senior lawyer specialized in Corporate Commercial and M&A.

As a senior lawyer in our team, you will work on various matters, corporate and commercial advisory for high profile individuals and corporate clients. You will have significant exposure to clients, playing a leading role on key aspects of transactions, including negotiations and drafting.

In our legal team, you will have the opportunity to contribute to major projects in the industry, while working with high caliber clients.

Experience required minimum 3 to 4 years across a range of corporate matters in a law firm environment, good negotiator, Commercial thinker, very skilled in bilingual communication required for consolidating client relationships, notable experience in dealing with international clients, team player, the ability to prioritize work time across a number of busy matters, a strong client service focus and proper work ethic.

Also, notable experience and knowledge in other consultancy areas such as: Real Estate & Construction, Energy, Competition Law, Banking & Finance constitutes an advantage.

ABOUT PAVEL, MARGARIT & ASSOCIATES
We pride ourselves in being a team of young, smart aggressive lawyers, our main goal being reaching our clients targets.
We offer leading legal expertise in the Romanian corporate environment and have a reputation of offering innovative and incisive legal advice.

The firm is a member of Asociación Europea de Abogados (AEA International Lawyer network). The AEA covers all the 196 countries that are in the United Nations plus Taiwan, Kosovo and Palestine. We are having cooperation with other law firms from the network on different cross border legal issues and with law firms outside the network.

The firm is also an active member in the Family Law Europe, an International and Cross Border Family Law Experts in the Eastern Europe Region.
The firm is the only Romanian law firm recommended by Global Law Experts in the Dispute resolution area of practice.

We have been ranked in London, UK by the International Financial Law Review (IFLR1000) in Financial and Corporate 2017, the guide to the world’s leading financial and corporate law firms in the Banking area of practice.

To submit your interest in this role, please send your application at: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 29 decembrie 2016

ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII is looking for a senior lawyer | Corporate & Commercial and Mergers & Acquisitions

Tuca-Zbarcea-Asociatii 10

ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII law firm is looking for a senior lawyer to join the Corporate & Commercial and Mergers & Acquisitions team.

REQUIREMENTS
– at least 3 to 4 years of experience in Corporate & Commercial and Mergers & Acquisitions;
– fluent in English;
– computer skills (MS Office);
– willing to improve and develop professionally;
– experience in any of the following areas is a plus: Capital Markets, Insurance, Medical Services, Personal Data Protection.

BENEFITS
– attractive pay, subject to regular evaluations and which may be raised by reference to performance;
– opportunity to work and develop in a professional team, experienced in and open to lawyer training;
– friendly work environment in Class A offices.

If you fit the description, please send your CV and cover letter (in English) to the following e-mail address: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 decembrie 2016

EGNA Law Firm Navridis & Associates is recruiting lawyers

logotypo

The EGNA Law Firm Navridis & Associates is recruiting for the offices in Romania, litigation and consultancy lawyer with experience, at least 3 years in commercial matters, civil law and contracting. Excellent knowledge of English language, knowledge of Greek language and postgraduate degrees desired. Please send CV in English to: [email protected]

Η EGNA Δικηγορική Εταιρεία Ναυρίδης και Συνεργάτες ζητά για τα γραφεία της στη Ρουμανία δικηγόρο με δικαστηριακή και συμβουλευτικές εμπειρίες, τουλάχιστον 3 ετών σε υποθέσεις εμπορικού, αστικού δικαίου και σύναψη συμβάσεων. ΄Αριστη γνώση αγγλικών, γνώση ελληνικών και μεταπτυχιακοί τίτλοι επιθυμητοί. Παρακαλούμε να στείλετε βιογραφικό στα αγγλικά προς: [email protected]

Anunţul este valabil pentru municipiul Bucureşti.

* Anunțul expiră la data de 24 decembrie 2016

D&B DAVID și BAIAS recrutează avocaţi | Litigii

D&B David si Baias

Societatea de avocatură D&B DAVID şi BAIAS, societatea de avocatură afiliată PricewaterhouseCoopers în România, recrutează avocaţi pentru departamentul de Litigii, specializarea litigii comerciale şi administrative, cu o experienţă de 2-4 ani.

Candidaţii interesaţi de o dezvoltare profesională într-un climat multinaţional sunt rugaţi să transmitã CV-ul în atenţia doamnei Steriana Albu la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 7 decembrie 2016

BOTEZATU & ASOCIAȚII is looking for qualified lawyers | Real Estate, Competition and Energy

botezatu-asociatii

BOTEZATU & ASOCIAȚII SCA is looking for three (3) Qualified Lawyers for the following practice areas: Real Estate, Competition and Energy.

WE LOOK AT CANDIDATES WHO
– are Romanian Qualified Lawyers with two (2) – four (4) years of experience;
– are good team players and driven by enthusiasm, integrity and loyalty;
– have an excellent command of English language;
– have computer skills (MS Office, Windows OS, Internet Explorer).

WE OFFER
We are very much aware that an inspirational and solid team as well as challenging tasks and financial reward are the prerequisites for professional satisfaction. We take pride in treating our team members’ development and professional achievement as top priority.

Our growing team has exposure to premium clients, dealing with sophisticated mandates in both consultancy and litigation practice areas.

IF YOU WANT TO APPLY
If you meet our requirements and are interested in joining our team, please send your application (CV and Cover Letter) in English at [email protected]
Please note that only shortlisted candidates will be contacted.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 30 noiembrie 2016

RADU & ASOCIAŢII | EY Law is recruiting an experienced lawyer | Finance

EY Law

RADU & ASOCIAŢII | EY Law is recruiting an experienced lawyer for its finance practice.

RADU & ASOCIAŢII | EY Law’s banking and finance practice has been constantly growing in the past years. We have provided regulatory advice to various banks and other financial institutions in a wide range of projects that have given us a clear understanding of the day-to-day concerns of our clients in their relationship with the regulators. In addition, our team has provided assistance in financing transactions for international companies, local entrepreneurs and state entities. The transactions in which we took part ranged from single lender deals to syndicated and club loans while the sizes of the deals varied from approx. EUR 10m to approx. EUR 120m.

Our lawyers work in an integrated manner alongside professionals from other parts of EY’s business, including Assurance, Tax, Transactions and Advisory, from whom there are frequent referrals, to deliver the commercially focused, multidisciplinary, tailored and practical advice needed by our clients.

ABOUT THE ROLE
We are looking for an experienced and highly motivated finance lawyer to join our busy and friendly team. The relevant candidate should be willing to dedicate his/her efforts and abilities to developing and raising our finance practice to the next level. We expect the person in this role to be highly adaptable to a challenging working environment, be able to handle multiple strong personalities and be comfortable with initiating and participating in business development.

REQUIRED SKILLS AND EXPERIENCE
The ideal candidate should fulfill the following requirements:
– qualified lawyer with more than 7 years of professional experience in banking and finance;
– excellent English skills;
– good academic background;
– very good knowledge of LMA documentation;
– experience in banking and finance at a reputable law firm;
– experience as an in-house lawyer with a leading banking institution represents an advantage;
– strong client service skills;
– experience of initiating and getting involved in business development activities;
– primarily a team player but also able to work under own initiative;
– excellent communication and interpersonal skills.

HOW TO APPLY
If you are interested in joining our growing team, please send your CV and a cover letter (both in English) to [email protected] and [email protected]

ABOUT US
Radu & Asociații SPRL | EY Law is a Romanian law firm, part of the expanding EY Law global network, which has almost 2,000 lawyers and offices in 75 countries. Radu și Asociații SPRL | EY Law team currently comprises of over 30 lawyers and offers both legal consultancy services (with a focus on company law, corporate law, M&A, financing and labor) and assistance and representation before the authorities and the Romanian and international courts of law. Our expertise has been constantly recognized by the market and international firm directories, such as Legal 500, PLC Which Lawyer or Chambers & Partners.

Anunţul este valabil pentru municipiul Bucureşti.

* Anunțul expiră la data de 25 noiembrie 2016

AKTIV – LEX INSOLVENŢĂ recrutează consilieri juridici / avocaţi

Aktiv Lex

AKTIV – LEX INSOLVENŢĂ SPRL recrutează consilieri juridici cu experienţă sau avocaţi cu experienţă în drept civil, comercial şi procedura insolvenţei, pentru birourile din oraşele Craiova şi Drobeta Turnu Severin.

Mai multe detaliii la adresele de e-mail: [email protected], [email protected]

Anunțul este valabil pentru orașele Craiova şi Drobeta Turnu Severin.

* Anunțul expiră la data de 17 noiembrie 2016

TRANDAFIR & ASSOCIATES recrutează avocați

Trandafir & Associates

TRANDAFIR & ASSOCIATES recrutează avocați colaboratori.

CANDIDATUL IDEAL TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CERINȚE MINIME
– are statut de avocat membru al Baroului București;
– are experiență generală în profesie între 1 și 3 ani;
– are cunoștințe teoretice solide;
– are experiența practică, în domeniul consultanței juridice (e.g. redactarea și negocierea de contracte, fuziuni și achiziții, achiziții publice, fonduri europene, dreptul muncii) și/sau în domeniul litigiilor;
– cunoaște limba engleză, la nivel avansat (se recomandă deținerea unei certificări de tip TOEFL sau echivalent); reprezintă un avantaj cunoașterea unei alte limbi de circulație internațională;
– persoană serioasă, dinamică, capabilă să identifice rapid soluții juridice adecvate cazurilor/proiectelor alocate;
– persoană cu foarte bune abilități de comunicare și de lucru în echipă;
– persoană foarte bine organizată, capabilă să respecte procedurile interne, să își asume responsabilități.

DESCRIEREA GENERALĂ A ACTIVITĂȚILOR AFERENTE POZIȚIEI DE AVOCAT COLABORATOR
– redactarea de memorandum-uri, contracte, analize juridice, acțiuni în justiție;
– activități de due diligence, participarea la negocieri;
– asigurarea managementului dosarelor și al proiectelor, sub îndrumarea unui avocat coordonator;
– susținerea cauzelor în fața instanțelor.

POZIȚII DISPONIBILE
Doua.

PROCEDURA DE RECRUTARE
Candidații interesați vor transmite un curriculum vitae (în format Europass), prin e-mail la adresa: [email protected]
CV-ul trebuie să fie însoțit de o scrisoare de intenție.

DESPRE TRANDAFIR & ASOCIAŢII
Trandafir & Asociaţii este o societate de avocați înființată recent, de avocații asociați Georgiana-Raluca Trandafir și George Trandafir.

Avocații asociați dispun de o experiență profesională substanțială, în varii domenii de drept, dobândită în cadrul celor mai reputate și competitive medii profesionale avocațiale din România, prin implicarea în cadrul unor proiecte care au marcat piața avocaturii românești în ultimii 10 ani.

Trandafir & Asociaţii asigură servicii juridice în domenii precum: soluționarea litigiilor, achiziții publice, fonduri europene, drept imobiliar, consultanță generală în domeniul afacerilor.

Oferim avocaților interesați oportunitatea dezvoltării profesionale armonioase, alături de avocați care asigură servicii juridice la cele mai înalte standarde profesionale.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 noiembrie 2016

FIRON BAR-NIR recrutează avocat | Real Estate

FIRON

FIRON BAR-NIR recrutează avocat colaborator (Associate) specializat în Real Estate.

CERINȚE
– experienţă profesională de minim 3-5 ani în Real Estate; experienţă în domeniul construcţii, PPP, REGULATORY constituie avantaj;
– abilităţi de documentare, analiză, sinteză şi exprimare (capacităţile de negociere constituie un avantaj);
– cunoaşterea avansată a limbii engleze.

andidaţii interesaţi sunt rugaţi să trimită un CV, însoţit de o scrisoare de intenţie redactate în limba engleză, la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 noiembrie 2016

BONDOC & ASOCIAȚII is recruiting lawyer | Banking & Capital Markets

Bondoc & Asociatii

BONDOC & ASOCIAȚII is recruiting lawyer | Banking & Capital Markets.

We are seeking a skilled and proactive corporate attorney with 3+ years of solid experience in Banking & Capital Markets.

Candidates must have appropriate knowledge, solid analytical and excellent communication skills.

Please send your CV at: [email protected] (ref. B/CM)

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 8 noiembrie 2016

ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII is looking for a senior lawyer | Corporate & Commercial and Mergers & Acquisitions

Tuca-Zbarcea-Asociatii 10

ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII law firm is looking for a senior lawyer to join the Corporate & Commercial and Mergers & Acquisitions team.

REQUIREMENTS
– at least 3 to 4 years of experience in Corporate & Commercial and Mergers & Acquisitions;
– fluent in English;
– computer skills (MS Office);
– willing to improve and develop professionally;
– experience in any of the following areas is a plus: Capital Markets, Insurance, Medical Services, Personal Data Protection.

BENEFITS
– attractive pay, subject to regular evaluations and which may be raised by reference to performance;
– opportunity to work and develop in a professional team, experienced in and open to lawyer training;
– friendly work environment in Class A offices.

If you fit the description, please send your CV and cover letter (in English) to the following e-mail address: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 20 octombrie 2016

ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII is looking for a lawyer | Consultancy & International Arbitration

Tuca-Zbarcea-Asociatii 10

ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII law firm is looking for a lawyer to join the Consultancy & International Arbitration team.

REQUIREMENTS
– admitted to general practice as fully qualified lawyer;
– minimum 2 years of experience in Consultancy or International Arbitration;
– proficient in English;
– computer literacy (MS Office).

BENEFITS
– attractive performance-oriented pay;
– opportunity to work and develop in a professional environment.

If you fit the description, please send your CV and cover letter (in English) to the following e-mail address: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 octombrie 2016

BOANȚĂ, GÎDEI & ASOCIAȚII recrutează avocat junior | Cosultanță

bg-a

BOANȚĂ, GÎDEI & ASOCIAȚII SCPA (membră a reţelei CEE Attorneys) recrutează Avocat Junior pentru departamentul de cosultanță al societăţii de avocaţi.

CERINȚE OBLIGATORII PENTRU AVOCAȚII CARE ÎȘI DORESC SĂ PARTICIPE LA PROCESUL DE RECRUTARE
– avocat stagiar sau definitiv, cu 1-3 ani experiență profesională relevantă în domeniul consultanței de afaceri, dobândită în cadrul unei societăți de avocatură de talie medie sau mare;
– cunoștințe teoretice și practice temeinice de drept civil, societar, imobiliar, dreptul muncii, achiziții publice, drept administrativ etc.;
– raționament juridic riguros, capacitate de analiză și interpretare a dispozițiilor legale incidente;
– capacitate de redactare a documentelor juridice într-o manieră coerentă, structurată şi utilizând un limbaj juridic adecvat;
– fluență în limba engleză, atât în scris cât și verbal; cunoașterea unei alte limbi de circulație internațională reprezintă un avantaj.

Candidaţii interesaţi să ne cunoască sunt rugaţi să ne comunice candidatura la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 28 octombrie 2016

SCHOENHERR & ASOCIAȚII is looking for an attorney at law | Corporate/M&A

SCHOENHERR_LOGO

Join Us! For our expanding practice in Bucharest we are looking for an Attorney at Law to work in the Corporate/M&A practice group.

You will work on major Corporate/M&A cases in which you advise national and international clients.

QUALIFICATIONS
– excellent written and spoken English (good knowledge of additional foreign languages is an advantage);
– a high level of professional interest in law and dedication to continuous learning and improvement;
– commitment to work in a challenging but rewarding professional environment;
– proactive attitude and positive approach to work, strong analytical ability, excellent research, writing and verbal communication skills, and commitment to client service;
– team worker, efficient, good communicator, flexible and adaptable;
– outstanding knowledge of general corporate law.

EDUCATION
Completed Romanian legal studies (international study experience or economic background is welcomed).

PROFESSIONAL EXPERIENCE
The ideal candidate should have 5/6 years of professional experience in Corporate/M&A practice group, assisting international clients.

CONTACT
Do you possess these qualifications? Are you interested in being part of a successful, growing, career-minded team?
If so, we would love to hear from you.
Please send your CV and motivational letter in English at Ana Lupsor: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 27 octombrie 2016

BONDOC & ASOCIAȚII is recruiting lawyer | Employment | Corporate

Bondoc & Asociatii

BONDOC & ASOCIAȚII is recruiting lawyer | Employment | Corporate.

We are seeking a skilled and proactive corporate attorney with 4+ years of solid experience in Employment and Corporate. Candidate must have appropriate knowledge, solid analytical and excellent communication skills.

Please send your CV at: [email protected] (ref. E/C)

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 19 octombrie 2016

BRAŞOVEANU CERNAT & ASOCIAŢII recrutează avocaţi

BRAŞOVEANU CERNAT & ASOCIAŢII–Avocatură cu Dreptul!

Eşti pregătit să lucrezi într-o Societate de Avocatură în cadrul căreia îţi vei dezvolta abilităţile de consultanţă la cel mai înalt nivel de profesionalism în avocatura de afaceri, sau pe cele de litigator experimentat?

Eşti pregătit să faci parte dintr-o echipă de profesionişti unde termenul de “work-life balance” este recunoscut şi respectat?

Poţi atinge excelenţa în avocatura de afaceri, alături de o echipă de avocaţi de top: Petronela Cernat (Doctor în Drept şi Managing Partner) şi Andrei Braşoveanu (Managing Partner) sunt avocaţi formatori cu peste 12 ani de experienţă în avocatură şi conduc echipa noastră în proiecte de consultanţă şi litigii cu rezultate remarcabile de-a lungul anilor.

DETALII
Full time
Onorariu motivant
Cunoştinţe necesare: drept civil, comercial, corporate, contractual, contencios administrativ, insolvenţă şi concurenţă
Limbi străine: engleză – nivel avansat

OFERTĂ
BRAŞOVEANU CERNAT & ASOCIAŢII recrutează 2 avocaţi pentru proiecte de litigii şi /sau consultanţă în domeniile Corporate, Fuziuni şi Achiziţii, Comercial, Contencios administrativ, Imobiliar şi construcţii, Financiar, Insolvenţă şi Concurenţă.

Aplicanţii trebuie să dovedească o pregătire profesională ridicată, să fie buni redactori, să aibă capacitatea de a exprima clar şi sintetic ideile juridice într-un limbaj profesional precis, să deţină experienţă în materia consultanţei şi a litigiilor, iar decenţa, rezonabilitatea, respectul pentru muncă şi echipă să fie printre principalele valori proprii.

Vrei şansa să îţi dezvolţi şi să îţi pui în valoare întregul tău potenţial profesional şi să îţi construieşti un nume recunoscut în domeniu? Aşteptăm resume-ul tău la adresa de e-mail [email protected] în atenţia drei. Paraschiv Andreea sau prin fax la nr.: 0314 315 371.

Posturi disponibile: 2

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 16 octombrie 2016