GROSU & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar

GROSU & ASOCIATII

GROSU & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar.

Pentru că ni se pare momentul potrivit să propunem o colaborare celor interesaţi, te invităm la o discuţie de aproximativ 30 de minute.

În situaţia în care ştii să utilizezi calculatorul la un nivel de competenţă medie şi ai promovat examentul de admitere în Barou pentru că asta ţi-a plăcut să faci, credem că merită să ne cunoaştem. Astfel, vom avea ocazia să stăm de vorbă mai în detaliu despre posibilitatea unei colaborări reciproc avantajoase.

DESCRIEREA JOBULUI
Job-ul e simplu: lucrul în echipă în scopul soluţionării problemelor clienţilor.

Mai concret decât atât, experinta în gestionarea Litigiilor (sau dorinţa de a o dobândi!), constituie un avantaj în contextul în care majoritatea clienţilor ne solicită, în această perioadă, relativ la astfel de subiecte.

DESCRIEREA COMPANIEI
Societate de Avocaţi reprezentată de o echipă de 15 membri, specializată în asigurarea de servicii de reprezentare şi asistenţă juridică pentru societăţi comerciale.

CV-urile pot fi transmise la adresa de e-mail: [email protected]

Candidaturile depuse AICI vor fi tratate cu prioritate.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 11 aprilie 2018

NNDKP recrutează avocat pentru biroul din Brașov

Societatea Civilă de Avocaţi NESTOR NESTOR DICULESCU KINGSTON PETERSEN recrutează avocat pentru Biroul din Brașov.

Dacă sunteţi avocat, aveţi cunoștinţe solide în domeniile drepturilor reale, a contractelor civile și comerciale, expertiză în reprezentarea clienților în litigii comerciale şi cunoaşteţi bine limba engleză, vă invităm să vă alăturaţi echipei noastre!

NNDKP vă oferă oportunitatea de dezvoltare profesională în Brașov, într-un mediu profesionist, de prestigiu pe piaţa românească, şi un onorariu motivant.

Candidaţii interesaţi sunt rugaţi să trimită un CV, însoţit de o scrisoare de intenţie, la adresa de e-mail: [email protected]

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen este promotor al avocaturii de afaceri în România şi are în prezent o echipă formată din peste 145 avocaţi şi consultanţi şi peste 80 de angajaţi, birouri operaţionale la Bucureşti, Braşov, Timişoara, Craiova şi Cluj-Napoca. Firma oferă servicii de avocatură complete companiilor care îşi desfăşoară activitatea în România.

NNDKP este cea mai bine clasată firmă din România de către publicaţiile internaţionale Chambers Global, The European Legal 500 şi IFLR 1000, ca recunoaştere a poziţiei de lider în domenii precum: Drept corporatist / Fuziuni şi achiziţii, Litigii, Drept bancar, Finanţări şi Pieţe de capital, Energie şi resurse naturale, IT, Telecom şi media, Privatizare şi PPP, Finanţarea proiectelor, Drept imobiliar şi construcţii, Restructurări şi insolvenţă.

Anunțul este valabil pentru municipiul Brașov.

* Anunțul expiră la data de 6 aprilie 2018

MOCANU & ASOCIAȚII recrutează avocat definitiv

MOCANU & ASOCIAȚII recrutează avocat definitiv cu experienţa de 1 sau 2 ani, cunoştinţe temeinice de drept civil.

Îi invităm pe cei interesaţi să trimită un CV şi o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail: [email protected]

Anunţul este valabil pentru municipiul Bucureşti.

* Anunțul expiră la data de 5 aprilie 2018