LULEA & ASOCIAŢII recrutează avocat definitiv

Lulea

SCA LULEA & ASOCIAŢII recrutează avocat definitiv.

CANDIDAŢII VOR TREBUI SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIŢII
– să deţină cunoştinţe temeinice de Drept Civil, Procedură Civilă, Drept Fiscal şi Procedură Fiscală;
– cunoştinţele de procedură penală şi drept penal constituie un avantaj;
– abilităţi de redactare coerentă a argumentelor juridice invocate şi de susţinere a acestora;
– cunoştinţe de limba engleză;
– deţinerea permisului de conducere cat. B constituie un avantaj;
– să aibă disponibilitate la deplasări pe teritoriul României;
– perseverenţă, responsabilitate şi integritate.

RESPONSABILITĂŢI
– reprezentare juridică în instanţă;
– redactarea actelor necesare asistării clienţilor în faţa instanţelor precum cererile de chemare în judecată, întâmpinări, cererile de intervenţie;
– asistenţă şi reprezentare în faţa organelor de cercetare penală precum şi alte activităţi juridice.

OFERIM
– onorării motivante;
– lucru într-o echipă dinamică şi motivată.

DESCRIEREA SOCIETĂŢII
Societate de avocaţi având în componenţa sa un număr de 8 avocaţi, jurişti şi specialişti.

Puteţi transmite CV-ul la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 18 septembrie 2017

IONESCU & SAVA recrutează avocat definitiv

Ionescu & Sava

IONESCU & SAVA recrutează avocat definitiv.

CERINȚE
– cunoștințe temeinice de drept civil, comercial, procedură civilă, contencios administrativ şi fiscal;
– experiență practică în domeniul litigiilor în materia dreptului civil, comercial, contencios administrativ şi fiscal;
– capacitate de exprimare fluentă a ideilor în scris și oral;
– cunoștințe avansate de limba engleză;
– cunoașterea altei limbi străine la nivel avansat constituie un avantaj;
– adaptabilitate la un mediu de lucru intens și implicare profesională;
– organizare și redactare cu acuratețe a documentelor juridice;
– foarte bune abilități de comunicare și lucru în echipă.

Dacă îţi doreşti să faci parte din echipa Ionescu şi Sava, ne poți trimite CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Toate aplicaţiile vor fi tratate cu confidenţialitate, fiind contactate ulterior doar persoanele selectate pentru un prim interviu.

DESCRIEREA FIRMEI
Într-o lume în continuă schimbare, echipele multidisciplinare de la Ionescu şi Sava sunt ȋn permanenţă conectate la ce este nou ȋn domeniu. Ariile de expertiză ale echipei includ litigii, insolvenţă, drept fiscal, drept bancar, dreptul concurenţei, fuziuni şi achiziţii. Casa de Avocatură Ionescu şi Sava este membră a Alliance of Business Lawyers o reţea internaţională de prestigiu, ai cărei membrii sunt firme de avocatură din ȋntreaga lume. Această asociaţie cuprinde peste 700 de avocaţi şi 51 de birouri ȋn 32 de ţări şi permite companiilor acces la consiliere juridică la nivel internaţional.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 17 septembrie 2017

DRAGNE & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari | Litigii

Dragne & Asociatii

DRAGNE & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari în cadrul Departamentului de Litigii.

CERINȚE
– o bună cunoaștere a limbii engleze – limbaj juridic (atât la nivel conversațional cât și în redactarea documentelor);
– cunoștințe solide în domeniul dreptului civil, comercial, administrativ şi societar, precum și ale procedurii civile (cel puțin 1 an de la intarea în profesie);
– abilități de comunicare, analiză și sinteză, abilităţi pentru desfăşurarea activităţii în echipă;
– cunoștințe temeinice în Microsoft Word
– deţinere permis auto categoria B poate constitui un avantaj.

Pentru a depune candidatura vă invităm să ne transmiteţi următoarele la adresa [email protected]:
– CV în limba engleză;
– foaia matricolă/supliment la diploma de licență;
– scrisoare de intenție în limba engleză în care explicați pe scurt de ce doriți să faceți parte din echipa de avocați Dragne & Asociații și ce vă motivează în exercitarea profesiei de avocat.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 17 septembrie 2017

DRAGNE & ASOCIAȚII recrutează avocați definitivi | Litigii

Dragne & Asociatii

DRAGNE & ASOCIAȚII recrutează avocați definitivi cu experiență ȋn Litigii.

CERINȚE
– o foarte bună cunoaștere a limbii engleze – limbaj juridic (atât la nivel conversațional cât și în redactarea documentelor);
– cunoștințe solide și experiență practică în domeniul litigiilor în materia dreptului civil, comercial, contencios administrativ şi fiscal (cel puțin 1 an de la definitivarea în profesie);
– experienţă în reprezentarea clienţilor în faţa instanţelor de drept comun şi experienţă în relaţionarea cu instituţiile publice;
– abilități de comunicare, analiză și sinteză, abilităţi pentru desfăşurarea activităţii în echipă;
– cunoștințe temeinice în Microsoft Word;
– deţinere permis auto categoria B şi/sau disponibilitate pentru deplasări la instanţele din țară.

Pentru a depune candidatura vă invităm să ne transmiteţi următoarele la adresa [email protected]
– CV în limba engleză;
– scrisoare de intenție în limba engleză în care explicați pe scurt de ce doriți să faceți parte din echipa de avocați Dragne & Asociații și ce vă motivează în exercitarea profesiei de avocat.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 17 septembrie 2017

ANTICO & PARTNERS recrutează avocaţi definitvi

Antico & Partners

Biroul Internaţional de Avocatură ANTICO & PARTNERS recrutează doi avocaţi definitivi, specializare litigii (construction law, achiziţii publice, arbitraj) şi consultanţă (real estate, drept commercial, dreptul muncii).

Candidatul ideal ar trebui să aibă minim 4 ani experienţă, cunstinte solide de limba engleză şi de preferat limba italiană, să fie team oriented, flexibil şi cu disponibilitate de deplasare.

Rugăm persoanele interesate să trimită cv la: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 septembrie 2017

PÂSLARU LAW FIRM is recruiting lawyers

PÂSLARU LAW FIRM is recruiting one entry-level and one mid-level attorney.

THE IDEAL CANDIDATE
– must be a Law School graduate and member of the Bucharest Bar; overseas qualifications are a plus;
– has experience between 1 to 4 years in real estate, corporate and contracts law;
– possesses excellent verbal and written communication skills both in English and Romanian;
– demonstrates capacity to summarize and analyze large amounts of data, based on which to offer sound legal advice;
– is available to travel monthly to other continents;
– demonstrates attention to detail and ability to organize and prioritize;
– able to continuously demonstrate flexibility, pro-activeness, negotiation skills and ability to process multiple issues simultaneously;
– strong knowledge of Microsoft applications;
– qualifies as a hard-working, punctual, able to work under pressure individual.

BENEFITS
Benefits range from a high remuneration to the possibility to work in a dynamic environment for international projects. He/she will develop sound business practice, applied practical thinking abilities and will be offered the possibility to grow within a high quality professional environment.

ABOUT THE FIRM
PÂSLARU LAW FIRM works with clients from the local and international business environment, in the real estate, IT and energy-related sectors.

The interested candidates are invited to send us, in English, a Resume and a Letter of Intent showing they fulfill the above criteria, at: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 25 august 2017

NOTARIAT PIPERA recrutează secretar / operator facturare

NOTARIAT PIPERA recrutează secretar / operator facturare.

CERINŢE
– studii medii;
– capacitate de auto-organizare şi stabilire a priorităţilor;
– persoană ordonată, atentă la detalii, meticuloasă;
– rigurozitate în respectarea cu acurateţe a termenelor limită şi a sarcinilor;
– utilizare avansată a programelor PC de birou (Microsoft Office, mail, etc.);
– experienţă anterioară într-un birou notarial/cabinet de avocatură constituie un avantaj;
– integritate morală şi profesională.

CONSTITUIE UN AVANTAJ
– experienţă în activitatea de secretariat sau în domeniul juridic;
– intenţia de colaborare pe termen lung;
– disponiblitate imediată.

RESPONSABILITĂŢI
– să gestioneze corespondenţa specifică domeniului: primirea/transmiterea corespondenţei, scanarea documentelor şi înregistrarea acestora;
– înregistrarea în baza de date şi arhivarea documentelor;
– organizarea dosarelor;
– să ţină evidenţe ale documentelor juridice şi termenele lor scadente;
– să întocmească documente specifice unui birou de avocatură;
– efectuarea altor activităţi specifice de secretariat (multiplicare, scanare, îndosariere şi arhivare documente) şi administrative;
– facturare;
– arhivare.

NIVEL CARIERĂ
– entry (0-2 ani);
– middle (2-5 ani).

BENEFICII
– cooperare pe termen lung.

Pentru programare interviu sunaţi la 0722 411 382, notar Munteanu Ovidiu şi trimiteţi CV pe mail la: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București și/sau judeţul Ilfov.

* Anunțul expiră la data de 12 septembrie 2017

NOTARIAT PIPERA recrutează consilier juridic

NOTARIAT PIPERA recrutează consilier juridic.

Mediu de lucru şi orar civilizat, posibilităţi dobândire noi cunostiinte şi începere carieră.

Anunţul se adresează EXCLUSIV absolvenţilor din promoţiile 2016-2017 ai Universităţii Bucureşti, precum şi studenţilor săi din an terminal! E un job entry level, nu aplicaţi inutil dacă aveţi vechime mai mare de 2 ani în domeniul juridic!

Oferim stagiu internship pentru studenţi în an terminal ai Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti.

Pentru programare interviu sunaţi la 0722 411 382, notar Munteanu Ovidiu şi trimiteţi CV pe mail la: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 12 septembrie 2017

PETERKA & PARTNERS is recruiting an experienced attorney at law

PETERKA& PARTNERS (2)

Founded in 2000, PETERKA & PARTNERS is an independent full-service law firm with special commitment to the region of Central and Eastern Europe.

The only truly Central Eastern European law firm that has built its own strong regional presence in key markets, PETERKA & PARTNERS offers a pan-regional legal and tax competency and dynamic alternative to the top law firms, both international and purely local, on these markets.

For the Romanian office, PETERKA & PARTNERS is looking for an experienced Attorney at Law with 1-5 years of experience in the litigation / consultancy area.

WE REQUIRE
– fluent English (other foreign language is an advantage);
– relevant experience in the litigation area (1-5 years);
– final Bar exam passed (mandatory);
– excellent knowledge of the Romanian law;
– experience in an international legal environment;
– high degree of commitment;
– communication and negotiation skills;
– business awareness;
– highly developed work ethic.

WE OFFER
– competitive remuneration corresponding to abilities and achieved results;
– interesting and diverse work in growing regional firm;
– pleasant working environment;
– gaining interesting and professional experience in an international law firm.

Please send your CV and cover letter in English to Ms. Celina Zorz, to the following e-mail address: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 septembrie 2017

MDM LEGAL recrutează avocat stagiar / absolvent

MDM LEGAL recrutează avocat stagiar sau absolvent promoţia 2017.

CERINŢE
– absolvent al unei Universităţi de stat din marile centre universitare;
– cunoştinţe avansate de limba engleză (scris şi vorbit);
– bune abilităţi de comunicare şi organizare.

Candidaţii interesaţi de colaborarea cu societatea noastră sunt rugaţi să trimită cv-ul şi/sau o scrisoare de intente la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 septembrie 2017

LUGERA & MAKLER recrutează consilier juridic

Lugera

LUGERA & MAKLER recrutează, pentru unul dintre clienţii săi, companie specializată în domeniul producţiei, consilier juridic.

JOB DESCRIPTION
– verifică, avizează sau, după caz, redactează orice tip de contract / acord / convenţie sau propunere înaintată în acest sens departamentului juridic;
– reprezintă societatea în relaţiile cu Oficiul Registrului Comerţului, dar şi cu alte autorităţi, întocmind toate documentele necesare;
– furnizează consultanţă de specialitate tuturor departamentelor companiei;
– asigură reprezentarea societăţii în faţa autorităţilor, în cazul controalelor efectuate de acestea, în absenţa Managerului juridic;
– pregăteşte şi asigură respectarea conformităţii cu legea / actul constitutiv / procedurile interne a tuturor documentelor înaintate spre analiză departamentului juridic.

REQUIREMENTS
– experienţă 2-3 ani pe o poziţie similară;
– absolvent al facultăţii de Drept;
– experienţă în comunicarea cu autorităţile (Registrul Comerţului, executori judecătoreşti, administratori judiciari, ASF, ANAF, BCPI, OSIM, etc);
– experienţă în activitatea de reprezentare în instanţă reprezintă un avantaj;
– cunoştinţe drept imobiliar, dreptul muncii;
– cunoştinţe operare PC (MS Office);
– excelente abilităţi de comunicare, negociere, capacitate de analiză / sinteză şi decizie.

TYPE OF JOB
Full-time.

Candidaţii interesaţi să ne cunoască sunt rugaţi să ne comunice candidatura la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul Dej.

* Anunțul expiră la data de 10 septembrie 2017

SCHOENHERR & ASOCIAȚII is looking for an attorney at law | Public procurement

SCHOENHERR_LOGO

Join Us! For our expanding practice in Bucharest we are looking for an Attorney at Law to work in the Public procurement practice group.

WE ARE LOOKING FOR
– excellent written and spoken English (a good knowledge of additional foreign languages is an advantage);
– a high level of professional interest in law and dedication to continuous learning and improvement;
– commitment to work in a challenging but rewarding professional environment;
– completed Romanian legal studies (international study experience or economic background is welcomed);
– 6-8 years of professional experience with public procurement;
– proactive attitude and positive approach to work, strong analytical ability, ex-cellent research, writing and verbal communication skills, and a commitment to client service;
– team worker, efficient, good communicator, flexible and adaptable;
– outstanding knowledge of the public procurement practice.

WE OFFER
– an interesting and challenging work for renowned clients;
– an innovative and international working environment with high profile man-dates;
– work closely with other practice groups on domestic and cross-border basis;
– a collegial working atmosphere.

Do you possess these qualifications? Are you interested in being part of a successful, growing, career-minded team?

Do you look forward to challenging work with demanding international clients?

If so, we would love to hear from you.

Please send your CV and motivational letter in English to Ana Lupsor at: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 11 septembrie 2017

EURO GAMES TECHNOLOGY ROMÂNIA recrutează consilier juridic

EURO GAMES TECHNOLOGY ROMÂNIA recrutează consilier juridic.

RESPONSABILITĂŢI
– analizează contractele existente între companie şi furnizori/clienţi şi le adaptează conform legislaţiei comerciale şi civile şi intereselor companiei reprezentate;
– analizează toate documentele furnizate de celelalte departamente şi oferă consultanţă juridică cu privire la subiectele expuse;
– actualizează permanent informaţiile referitoare la noile modificări de legislaţie şi pune la dispoziţie către persoanele interesate din organizaţie noile informaţii şi implicaţii pentru activitatea acestora;
– soluţionează problemele apărute în activitatea companiei din punct de vedere legal;
– apelează la specialişti din domeniu, în cazul în care problemele apărute sunt mai presus de cunoştinţele sale şi experienţa sa;
– consiliază managementul cu privire la corectitudinea şi modul de realizare a planurilor şi strategiei elaborate de acesta, din punct de vedere legal.

EXPERIENŢĂ NECESARĂ
– studii de specialitate (juridice);
– experienţă relevantă în domeniu, ca jurist, de preferinţă în domeniul de activitate al firmei;
– cunoştinţe aprofundate de drept civil, comercial şi dreptul muncii;
– cunoştinţe şi simţ economic;
– cunoştinţe IT (MSOffice, MSOutlook);
– cunoştinţe avansate de limba engleză.

PROFIL
– abilităţi de analiză şi sinteză a informaţiei, corectitudine;
– orientare către soluţionarea problemelor;
– capacitate de a comunica şi a traduce din limbajul de specialitate pentru a adapta mesajul către persoane cu specializări diferite;
– capacitatea de a se concentra pe realizarea mai multor sarcini în acelaşi timp;
– obiectivitate, abilitatea de a lua decizii importante în timp scurt;
– responsabilitate, capacitate de a-şi asuma riscuri.

Candidaţii interesaţi să ne cunoască sunt rugaţi să ne comunice candidatura la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 9 septembrie 2017

BENCLINOV & ASOCIAŢII recrutează avocaţi definitivi

BENCLINOV & ASSOCIATES

BENCLINOV & ASSOCIATES recrutează avocaţi definitivi pentru departamentele Consultanţă şi Instanţă.

Tipul ofertei: Full time
Nivel carieră: Cu experienţă (Non-manager)
Poziţii disponibile: 2

COMPETENŢE PROFESIONALE
– avocat definitiv, membru al Baroului Bucureşti;
– cunoştinţe solide de drept civil, drept procesual civil, drept comercial, dreptul muncii;
– reprezentarea clienţilor în proceduri de negociere rezolvare amiabilă litigii / încheiere tranzacţii;
– capacitatea de a se adapta la specificul fiecărui client şi de a stabili o bună comunicare cu acesta;
– redactare opinii legale, legal due diligence;
– efectuarea de formalităţi în faţa instituţiilor şi autorităţilor publice;
– redactarea de acte cu conţinut juridic, notificări, somaţii, contracte civile şi comerciale, transport intern & internaţional, dreptul concurenţei şi/sau dreptul muncii;
– consultanţă de afaceri;
– asistenţa şi reprezentarea clienţilor în faţa instanţelor de judecată/organelor de urmărire penală;
– documentare şi actualizare a informaţiei legislative;
– abilităţi de urmărire a obiectivelor unui proiect şi îndeplinire integrală a sarcinilor necesare atingerii rezultatului.

ABILITĂŢI PERSONALE / PROFESIONALE
– experienţă 2-3 ani în consultanţă şi litigii de drept comercial, muncii şi civil;
– respectarea deadline-urilor;
– seriozitate, creativitate, conştiinciozitate, sociabilitate, punctualitate;
– spirit anticipativ şi receptiv la aşteptările şi nevoile clienţilor şi echipei;
– implicare în proiecte care necesită un ritm alert de lucru;
– atenţie la detalii, rigurozitate profesională;;
– atitudine orientată spre perfomanta;
– curiozitate profesională şi mândria de a-şi aduce propria contribuţie în echipă;
– spirit de echipă şi persoană de încredere;
– cunoștințe temeinice de operare PC, pachetul MS Office;
– cerinţă eliminatorie: cunoaşterea limbilor franceză şi engleză.

OFERTĂ (BONUSURI, BENEFICII)
– bonusuri în funcţie de performanţe;
– remuneraţie corespunzătoare nivelului de pregătire profesională;
– perioadă de probă patru – şase luni, în funcţie de experienţă;
– posibilitatea dezvoltării unei cariere.

Candidaţii interesaţi să ne cunoască sunt rugaţi să ne comunice candidatura la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 11 septembrie 2017

DANCEA & PARTNERS recrutează avocat stagiar / definitiv

DANCEA & PARTNERS recrutează avocat stagiar / definitiv.

CERINŢE MINIME OBLIGATORII
– cunoştinţe teoretice şi practice (avocat definitiv) de drept civil/procesual civil, drept societar, dreptul muncii și/sau drept penal/procesual penal;
– experienţă în administrarea litigiilor constituie un avantaj;
– capacitate de adaptare la munca în echipă;
– bune abilităţi de comunicare.

Activităţile care vor fi realizate efectiv şi onorariul sunt în raport de responsabilităţile care pot fi îndeplinite.

Candidaţii interesaţi sunt invitaţi să transmită CV-ul la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul Odorheiu Secuiesc, judeţ Harghita.

* Anunțul expiră la data de 9 septembrie 2017

UCMR-ADA recrutează avocat definitiv in-house

UCMR-ADA recrutează avocat definitiv in-house.

CANDIDATUL IDEAL
– studii superioare juridice;
– avocat definitiv;
– experienţă relevantă în domeniul dreptului de autor;
– foarte bune abilităţi de comunicare, relaţionare şi negociere;
– abilităţi de analiză şi sinteză;
– persoană responsabilă, serioasă şi cu iniţiativă.

DESCRIEREA POSTULUI
– asigură consultanţă juridică de specialitate tuturor serviciilor şi managementului;
– redactează cu acurateţe cereri de chemare în judecată şi alte documente pentru instanţă;
– întocmeşte notificări, sesizări la poliţie;
– asigură relaţia cu instanţele judecătoreşti şi alte instituţii cu care asociaţia intră în contact.

Se oferă onorariu motivant.

DESCRIERE
UCMR-ADA este un organism de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor de opere muzicale.

Candidaţii interesaţi sunt rugaţi să transmită CV-ul la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 11 septembrie 2017

BOBOC & ASOCIAȚII recrutează avocat definitiv

BOBOC & ASOCIAȚII recrutează avocat definitiv.

CERINȚE
– membru în Baroul București;
– cunoștințe temeinice de drept civil, comercial, procedură civilă și contencios administrativ;
– experiență practică în domeniul litigiilor în materia dreptului civil, comercial, contencios administrativ şi fiscal;
– experienţă în oferirea de consultanță și redactarea de opinii juridice pentru clienții societății;
– experiență practică în relațiile cu instituţiile publice;
– abilități de comunicare și relaționare cu clienții societății;
– foarte bună capacitate de analiză și sinteză;
– atenție la detalii;
– persoană pozitivă, comunicativă, proactivă, capacitate de lucru în echipă;
– excelentă cunoaștere a limbii române (conversațional, scris și citit);
– cunoştinţe avansate de limbă engleză juridică (conversațional, scris, citit);
– cunoștințe temeinice în Microsoft Office, Internet;
– permis auto categoria B.

Candidaţii interesaţi sunt invitaţi să transmită CV-ul şi o scrisoare de intenţie la adresa: [email protected]

Boboc & Asociaţii este o societate de avocatură înființată în anul 2008, cu activități de litigii și consultanța pentru clienți din România și străinătate, persoane fizice și juridice.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 8 septembrie 2017

ROKAS & PARTNERS LAW FIRM recrutează avocat definitiv | Real estate

ROKAS

ROKAS & PARTNERS LAW FIRM recrutează avocat definitiv cu experienţă în domeniul real estate.

CERINŢELE MINIME SUNT URMĂTOARELE
– minim 3 ani de experienţă relevantă;
– cunoaşterea legislaţiei aplicabile în domeniu;
– limba engleză la un nivel avansat;
– abilităţi de comunicare.

CV-urile vor fi trimise la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 8 septembrie 2017

SINESCU & NAZAT recrutează avocat stagiar

SINESCU & NAZAT recrutează avocat stagiar pentru practica de Drept civil.

CONDIŢII GENERALE
– cunoştinţe juridice temeinice;
– cunoaşterea limbii engleze la un nivel superior (cunoştinţele de limba franceză, germană pot fi considerate un avantaj);
– spirit de echipă;
– cunoştinţe operare PC.

Candidaţii interesaţi de colaborarea cu Societatea noastră, sunt rugaţi să trimită CV-ul şi/sau o scrisoare de intenţie la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 7 septembrie 2017

A LEADING COMPANY IN THE FINANCE AND INSURANCE SECTOR is seeking a lawyer

A LEADING COMPANY IN THE FINANCE AND INSURANCE SECTOR is seeking a highly skilled Romanian Lawyer qualified to practice as a Court counsel to be mostly positioned at the Bucharest office of the company.

JOB REQUIREMENTS
– excellent command of Romanian and English is mandatory, good knowledge of other European languages will be also taken into consideration;
– graduate in Law from a Romanian Law School;
– strong knowledge of civil and criminal procedure;
– self-driven, motivated, proactive and able to fit in with the team;
– proficient user of modern IT tools, especially MS Office suite;
– clean criminal record and driving license;
– availability to travel;
– familiarity with MTPL industry will be considered as a strong advantage.
– satisfactory professional experience as a legal adviser, solicitor and/or barrister dealing with different legal issues;
– membership in the Bar;
– detail oriented;
– high sense of responsibility;
– ability to work independently and manage various projects;
– good time management skills and ability to prioritize and utilize resources as available.

RESPONSIBILITIES
– providing assistance and delivering legal advice in Romanian legal topics mostly focused on MTPL insurance issues;
– representing the company alone or in groups to Romanian judicial and administrative authorities;
– constantly monitoring financial and insurance legislation and regulation in Romania and EU at large.

WHAT WE OFFER
– the chance to join a vibrant and fast-growing company;
– excellent working conditions in a dynamic work environment. Friendly and helpful colleagues.
– a highly competitive salary according to experience and overall professional merits.

Interested candidates are invited to send their CV in European format (photo included) –in English, as well as a very brief description – attached to or included at the end of the CV – of how they imagine their further professional development, to the following emails: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 6 septembrie 2017

AS LEGAL ROMÂNIA recrutează avocaţi

AS LEGAL ROMÂNIA recrutează avocaţi pe proiecte noi:
– avocat stagiar – 2 poziţii;
– avocat definitiv / colaborator – 2 poziţii.

SE SOLICITĂ CUNOŞTINŢE TEMEINICE
-drept civil, drept bancar;
-dreptul asigurărilor;
-contestatie executare;
-dare în plată (Legea nr. 77/2016);
-contracte de leasing;
– clauze abuzive.

CERINȚE
– spirit inovativ;
– excelente abilităţi de comunicator şi de jucător în echipă.

CV-urile vor fi trimise pe adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 septembrie 2017

SCHOENHERR & ASOCIAȚII is looking for an attorney at law | Employment & Data Protection

SCHOENHERR_LOGO

Join Us! For our expanding practice in Bucharest we are looking for an Attorney at Law to work in the Employment & Data Protection practice group.

You will work on major Employment and Data Protection cases in which you advise national and international clients.

QUALIFICATIONS
– excellent written and spoken English (a good knowledge of additional foreign languages is an advantage);
– a high level of professional interest in law and dedication to continuous learning and improvement;
– commitment to work in a challenging but rewarding professional environment;
– proactive attitude and positive approach to work, strong analytical ability, excellent research, writing and verbal communication skills, and a commitment to client service;
– team worker, efficient, good communicator, flexible and adaptable;
– outstanding knowledge of general civil law, labor and data protection law.

EDUCATION
Completed Romanian legal studies (international study experience or economic background is welcomed).

PROFESSIONAL EXPERIENCE
The ideal candidate should have 5-8 years of professional experience with Employment and Data Protection, having drafted a number of legal opinions and memoranda regarding a broad range of issues in these fields.

Please send your CV and cover letter to Ana Lupsor at: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 septembrie 2017

CORTECH MED recrutează avocat definitiv

CORTECH MED SRL recrutează avocat definitiv, minim 3 ani experienţă de la definitivat.

CANDIDAŢII TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ MINIM URMĂTOARELE CERINŢE

– cunoştinţe solide în domenii precum: drept civil, comercial, corporate, contractual, dreptul muncii, drept fiscal, contencios şi achiziţii publice, excutari silite, procedura insolvenţei, operaţiuni ce implică Registrul Comerţului;
– concepe, redactează, modifică şi avizează contracte sau alte acte juridice încheiate cu terţi, persoane fizice sau juridice;
– redactează şi avizează contractele din cadrul procedurilor de achiziţii publice desfăşurate de societate;
– urmăreşte respectarea legalităţii în cazul încheierii, modificării şi desfacerii contractelor individuale de muncă şi orice alte documente din sfera raporturilor de muncă;
– avizează toate documentele cu caracter de norme şi regulamente care reglementează activitatea societăţii;
– identifică riscurile din punct de vedere juridic din activitatea societăţii şi propune soluţii la problemele apărute din punct de vedere legal;
– gestionează litigiile din punct de vedere al modului de evoluţie al acestora, realizând rapoarte periodice adresate conducerii;
– întocmeşte, verifică şi actualizează documentele legale ale firmei şi modificările acestora (modificare Act Constitutiv, decizii, regulamente, proceduri interne, precum şi alte acte de natură juridică specifice);
– redactează şi înregistrează înscrierile menţiunilor care privesc modificări ale documentelor la Oficiul Registrului Comerțului şi alte instituţii ale statului;
– efectuează şi monitorizează procedurile legale pentru recuperarea de creanţe;
– reprezintă interesele societăţii în faţa autorităţilor;
– asigură consultanţă şi informare permanentă conducerii societăţii cu privire la modificările legislative;
– cunoştinţe operare PC;
– cunoaşterea limbii engleze la nivel avansat reprezintă un avantaj;
– disponibilitate de deplasare;
– abilităţi de comunicare şi negociere;
– capacitate de a identifica, soluţiona problemele şi auto-organizare.

BENEFICII
– oportunitatea de a lucra într-un mediu profesionist şi de dezvoltare a carierei în cadrul companiei.

Candidaţii care consideră că se potrivesc cerinţelor de mai sus pot trimite CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 septembrie 2017

STOIAN PREDOIU ATTORNEYS recrutează office manager

stoian-predoiu

STOIAN PREDOIU ATTORNEYS recrutează office manager, absolvent de studii juridice, experienţă entry – middle level (0 – 5 ani).

ATRIBUŢII
– întocmire contracte de asistenţă juridică (română şi engleză);
– activităţi de contabilitate primară;
– primire şi trimitere corespondenţă;
– monitorizarea bazei de date;
– activităţi de contabilitate primară: evidenţa încasărilor şi plăţilor, întocmire facturilor către clienţi, întocmirea dosarului contabil.

OFERIM
– oportunitate de învăţare şi formare profesională prin îndrumare permanentă din partea avocaţilor firmei;
– mediu de lucru plăcut într-o echipă tânără şi prietenoasă;
– posibilitate de formare / perfecţionare soft skills.

Dacă doreşti să te alături echipei noastre, trimite-ne un CV la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 septembrie 2017

BOANȚĂ, GÎDEI & ASOCIAȚII recrutează avocat | Consultanţă

BOANȚĂ, GÎDEI & ASOCIAȚII (membră a reţelei CEE Attorneys) recrutează avocat colaborator pentru departamentul de consultanţă al societăţii de avocaţi.

CERINȚE OBLIGATORII
– avocat definitiv, cu 4-5 ani experiență profesională relevantă în domeniul consultanţei, dobândită în cadrul unei societăți de avocatură de talie medie sau mare;
– cunoștințe teoretice și practice temeinice de drept civil, comercial, societar, drepturi reale, etc.;
– deţinerea de cunoştinţe teoretice şi practice în arii specifice de drept (e.g. dreptul mediului, protecţia datelor personale, achiziţii publice, pharma, etc.) reprezintă un avantaj;
– raționament juridic riguros, capacitate de analiză și interpretare a dispozițiilor legale incidente raportat la particularităţile fiecărui proiect;
– capacitate de a efectua activităţi specifice auditului juridic, de redactare a opiniilor juridice, de redactare a contractelor/documentelor juridice într-o manieră orientată la necesităţile clientului, structurată şi într-un mod profesionist;
– bună exprimare în limba engleză, atât în scris cât și verbal; cunoașterea unei alte limbi de circulație internațională reprezintă un avantaj;
– persoană organizată, cu abilităţi de management al proiectelor.

OFERTĂ
– pachet salarial atractiv;
– posibilitate de promovare în funcție de nivelul de performanță stabilit prin evaluări profesionale periodice;
– posibilitatea dezvoltării carierei într-o societate ce face parte din piaţa internațională a serviciilor juridice.

PREZENTARE
Biroul de avocatură BOANȚĂ, GÎDEI & ASOCIAȚII este membru CEE Attorneys, o practică juridică internațională din regiunea Europei Centrale și de Est, cu opt birouri și 50 de avocați cu înaltă calificare în Republica Cehă, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia. Obiectivul nostru este să funcționăm ca o singură societate, cu aceeași filozofie, aceleași standarde, aceeași politică și același stil intern în regiune. Ne împărtășim intens energia și cunoștințele pentru a oferi clienților noștri cele mai bune servicii. Înțelegem necesitățile și activitățile inter-jurisdicționale ale clienților noștri, precum și viteza dramatică a multinaționalelor. Prin urmare, ne asigurăm că furnizăm servicii juridice pentru a depăși diferențele lingvistice și culturale.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită un Curriculum Vitae și o scrisoare de intenție la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 septembrie 2017