IORDACHE & ASOCIAŢII recrutează avocat stagiar

S.C.A. IORDACHE & ASOCIAŢII recrutează avocat stagiar.

CERINŢE
– experienţă de minim 6 luni în asigurarea asistenţei juridice şi reprezentării clienţilor în faţa instanţelor de judecată, a organelor de urmărire penală, precum şi a altor instituţii publice;
– experienţă de minim 6 luni în redactarea de opinii juridice, cereri de chemare în judecată, întâmpinări, răspunsuri la întâmpinare;
– cunoştinţe de limba engleză mediu;
– comunicativ;
– spirit de echipă.

DESCRIEREA JOBULUI
– redactare cereri de chemare în judecată, întâmpinări, răspunsuri la întâmpinări, etc.;
– asistentă şi reprezentare clienţi în faţa instanţelor de judecată, a organelor de urmărire penală, precum şi a altor instituţii publice;
– desfăşurare activităţi în faţa Oficiului Naţional al Registrului Comerţului;
– activităţi de Arhivă şi Registratură;

DESCRIEREA COMPANIEI
Societatea civilă profesională Iordache & Asociaţii a fost înfiinţată în anul 2013 de către Eugen Iordache împreună cu câţiva colaboratori apropiaţi, având o experienţă a muncii în echipă de mai mulţi ani.

Ceea ce ne defineşte este relaţia cu Clientul care nu se rezumă la o colaborare strict juridică, punctuală ca răspuns la o solicitare a acestuia, noi oferim cele mai bune soluţii printr-o cunoaştere de esenţă a activităţilor şi obiectivelor sale. În acest mod, în funcţie de situaţie, oferim servicii juridice, soluţii fiscale şi de afaceri dedicate Clientului.

Nu suntem doar o echipă de teoreticieni şi practicieni ai dreptului, noi găsim soluţii practice pentru nevoile Clienţilor noştri. Competenţa noastră cumulează Cunoştinţele, Abilităţile şi Atitudinea necesare pentru a fi alături de Clienţii noştri pe drumul lor către succes.

Aşteptăm colegii interesaţi să ne trimită un CV la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 13 mai 2018

DRAGNE & ASOCIAȚII recrutează avocați definitivi

Dragne & Asociatii

DRAGNE & ASOCIAȚII recrutează avocați definitivi cu experiență de 3 – 4 ani.

CERINȚE
– o foarte bună cunoaștere a limbii engleze – limbaj juridic (atât la nivel conversațional cât și în redactarea documentelor);
– cunoștințe solide și experiență practică în domeniul litigiilor în materia dreptului civil, comercial, contencios administrativ şi fiscal (experiență de 3 – 4 ani);
– experienţă în reprezentarea clienţilor în faţa instanţelor de drept comun şi experienţă în relaţionarea cu instituţiile publice;
– abilități de comunicare, analiză și sinteză, abilităţi pentru desfăşurarea activităţii în echipă;
– cunoștințe temeinice în Microsoft Word;
– deţinere permis auto categoria B şi/sau disponibilitate pentru deplasări la instanţele din țară.

Pentru a depune candidatura vă invităm să ne transmiteţi următoarele la adresa: [email protected]
– CV în limba engleză;
– scrisoare de intenție în limba engleză în care explicați pe scurt de ce doriți să faceți parte din echipa de avocați Dragne & Asociații și ce vă motivează în exercitarea profesiei de avocat.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 14 mai 2018

CHERECHEȘ & CHERECHEȘ recrutează avocați definitivi

CHERECHEȘ & CHERECHEȘ recrutează avocați definitivi ​membri ai Baroului București.

Solicităm bune cunoștințe teoretice ale dreptului civil, precum și ale procedurii civile.

Constituie un avantaj cunoașterea legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii (în special Legea nr. 10/2001, Legea nr. 165/2013), precum şi cunoaşterea, la nivel avansat a limbii franceze.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită cv-ul, redactat în limba română, la adresa de e​-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 13 mai 2018

SILVAN GĂVENEA LAW FIRM recrutează avocat definitiv

SILVAN GĂVENEA LAW FIRM recrutează avocat definitiv.

PERSOANA PE CARE O AVEM ÎN VEDERE
– este absolventă a unei facultăţi de stat;
– este avocat, are minimă experienţă de reprezentare în instanţă şi în relaţia cu registraturile, arhivele şi autorităţile publice;
– este o persoană motivată, ambiţioasă, mătură şi responsabilă, cu un nivel ridicat de cunoştinţe profesionale.

Oferim un mediu matur şi dinamic, o îndrumare profesională continuă şi efectivă, cu posibilitatea de specializare în domenii de nişă. Avocatul pe care îl vom alege are oportunitatea de a conlucra cu trei avocaţi şi un cabinet de insolvenţă cu experienţă de circa 20 de ani.

RESPONSABILITĂŢI
– reprezentare în faţa instanţelor judecătoreşti;
– gestionarea activităţii curente a unui cabinet de insolvenţă;
– redactarea de contracte, cereri adresate instanţelor, adrese, notificări, somaţii, corespondenţă comercială;
– îndeplinirea activităţilor administrative legate de arhive, registraturi, registrul comerţului, executori judecătoreşti, etc.

Activităţile care vor fi realizate efectiv şi onorariul sunt în raport de responsabilităţile care pot fi îndeplinite.

Candidaţii interesaţi sunt invitaţi să transmită CV-ul la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 11 mai 2018

MIHĂLCESCU & ASOCIAŢII recrutează avocat definitiv | Litigii

MIHĂLCESCU ŞI ASOCIAŢII recrutează avocat litigant definitiv, pentru colaborare pe termen lung.

Postul vacant presupune și deplasări în provincie. Permisul de conducere constituie un avantaj cert.

Activitatea poate începe în luna aprilie.

Candidaţii interesaţi sunt invitaţi să trimită CV-ul şi o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 2 mai 2018

PROFEANU & ROŞCA recrutează avocat definitiv

PROFEANU & ROŞCA, societate de avocatură cu sediul în Bucureşti recrutează avocat definitiv cu experienţă de minim 3 ani specializat în litigii civile şi / sau consultanţă juridică.

Se oferă salariu motivant în cadrul unei echipe tinere, mediu relaxant, prietenos, program flexibil.

Cunoaşterea limbii engleze este un atu în obţinerea postului.

Detaliile şi CV-ul pot fi transmise către adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 30 aprilie 2018

STAN ELISABETA recrutează avocat stagiar / definitiv

STAN ELISABETA recrutează avocat stagiar / definitiv.

CRITERII DE SELECȚIE
– cunoștințe de limba engleză, scris şi vorbit;
– cu experiență în domeniul juridic, minim 1 an.

CANDIDATUL IDEAL
– limba engleză avansat;
– bune cunoștințe de operare PC (Microsoft Office, e-mail, scanare documente);
– punctual, organizat, perseverent;
– cunoștințe temeinice de drept civil, procedură civilă, drept societar, drept imobiliar, dreptul construcțiilor, drept fiscal, dreptul muncii;
– experiența în domeniul achizițiilor imobiliare constituie un avantaj;
– abilităţi de a lucra independent, cât şi în echipă.

DESCRIEREA JOBULUI
– documentare juridică și transmitere de informații cu privire la noile modificări legislative;
– redactare contracte, acte adiționale, opinii legale;
– redactare plângeri, acțiuni, cereri de apel, cereri de recurs, întâmpinări;
– depunere mențiuni și înfiinţări de societăți la registrul comerțului;
– recepționare și transmitere corespondență;
– redactare documente:e-mailuri, adrese, notificări, acțiuni, somații de plată etc;
– traducere documente;
– întocmire documentații pentru obținere avize și autorizații;
– legalizare, apostilare și supralegalizare documente.

Candidaţii interesaţi pot transmite CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 30 aprilie 2018

ANDREW ID LAW FIRM recrutează avocat definitiv

ANDREW ID LAW FIRM recrutează avocat definitiv.

CERINŢE
– studii superioare juridice;
– avocat definitiv pledant – minim 2 ani experienţă de la intrarea în profesie;
– membru al Baroului Bucureşti;
– cunoştinţe solide în domeniul dreptului comericial, civil, administrativ şi procedural civil;
– orientare spre respectarea deadline-urilor, punctualitate, abilităţi dezvoltate de comunicare;
– cunoştinţe de utilizare PC (word, excel, ppt);
– bună utilizare a limbii române şi a limbii engleze.;
– cunoaşterea altor limbi străine constituie un avantaj.

RESPONSABILITĂŢI
Activităţi de reprezentare în instanţă (în materie civilă, comercială, administrativă) şi de consultanţă juridică precum:
– redactare de acţiuni, întâmpinări, cereri reconvenţionale, contestaţii, memorii, plângeri, alte acte cu caracter jurisdicţional sau procedural şi formularea de căi de atac ordinare şi extraordinare;
– menţinerea unui contact permanent cu arhivele şi registraturile instanţelor de judecată şi alte instituţii de stat sau private;
– reprezentare / asistare clienţi în instanţă şi susţinerea cauzelor;
– consultanţă pe marginea dosarelor de instanţă şi formularea de avize legale;
– urmărirea dosarelor pe rolul instanţelor.

BENEFICII OFERITE
– pachet salarial motivant, ce se va negocia în urma susţinerii unui interviu;
– posibilitatea de a activa într-un mediu stabil;
– alte beneficii în funcţie de evoluţie şi eficienţă.

DESCRIEREA COMPANIEI
Societate de avocatură cu activitate de consultanţă şi litigii cu preponderenţă în dreptul civil, comercial şi administrativ.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită un Curriculum Vitae la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 27 aprilie 2018

ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII is looking for an experienced lawyer | Litigation

Tuca-Zbarcea-Asociatii 10

ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII is looking for an experienced lawyer to join the Litigation team.

REQUIREMENTS
– an experienced lawyer with strictly 3-5 years of relevant experience in civil and commercial litigation;
– computer literacy (MS Office);
– strong people skills; team player;
– fluent in English.

BENEFITS
– attractive pay, subject to regular evaluations and which may be raised by reference to performance;
– opportunity to work and develop in a professional team.

If you fit the description, please send your CV and cover letter to the following e-mail address: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 23 aprilie 2018

D&B DAVID și BAIAS recrutează avocaţi stagiari și definitivi | Litigii fiscale

D&B David si Baias

D&B DAVID şi BAIAS – societatea de avocatură afiliată PricewaterhouseCoopers în România, recrutează:

– avocaţi stagiari; și
– avocați definitivi cu experienţă de 2-4 ani;

pentru a se alătura echipei de Litigii fiscale.

Candidaţii interesaţi de o dezvoltare profesională într-un climat multinaţional în care sunt cultivate excelenţa şi spiritul de echipă, sunt rugaţi să transmită CV-ul în atenţia doamnei Steriana Albu, la adresa de e-mail: [email protected]

DESPRE D&B DAVID ŞI BAIAS
D&B David şi Baias, societatea de avocatură afiliată a PricewaterhouseCoopers în România (“D&B”), cea mai mare reţea internaţională de audit, consultanţă fiscală şi de afaceri, fiind integrată în reţeaua societăţilor de avocaţi corespondente PwC care cuprinde mai mult de 2.000 de avocaţi în 85 de jurisdicţii. D&B David şi Baias este concepută ca un parteneriat bazat pe o comunitate de valori între avocaţii ei, între aceştia şi clienţi şi între D&B şi PwC. Pe piața locală, D&B, împreună cu PwC, lucrează cu clienți din România și Republica Moldova prin intermediul rețelei de 5 birouri PwC din Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Constanţa şi Chișinău.

D&B este recunoscută și recomandată de cercetători internaționali independenți, cum ar fi Chambers & Partners, Legal 500 și IFLR 1000 ca fiind o firmă de avocatură de top în domenii precum Litigii fiscale şi de drept administrativ, Concurență & Antitrust, Corporate, M & A.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 23 aprilie 2018

STOIAN PREDOIU ATTORNEYS recrutează avocaţi | Litigii

stoian-predoiu

STOIAN PREDOIU ATTORNEYS recrutează 1 avocat stagiar şi 1 avocat definitiv (experienţă minim 3 ani în litigii).

Îi invităm pe cei interesaţi să trimită un CV şi o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 23 aprilie 2018

ERINI DIMA recrutează avocat stagiar / definitiv

Cabinet Individual de Avocatură „ERINI DIMA” recrutează avocat stagiar sau definitiv atât pentru consultanţă cât şi pentru instanţă.

CANDIDATUL IDEAL TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CERINȚE MINIME
– are statut de avocat membru al Baroului București;
– are cunoștințe teoretice solide;
– cunoaște limba engleză, la nivel avansat;
– persoană serioasă, dinamică, capabilă să identifice rapid soluții juridice adecvate cazurilor/proiectelor alocate;
– persoană cu foarte bune abilități de comunicare și de lucru în echipă;
– persoană foarte bine organizată, capabilă să respecte procedurile interne, să își asume responsabilități.

Reprezintă un avantaj experienţa în relaţia cu: instanţele, Registrul Comerţului, primării şi alte instituţii publice.

Persoanele interesate sunt invitate să trimită CV-ul la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 22 aprilie 2018

ZAMFIRESCU RACOŢI & PARTNERS recrutează avocat definitiv | Litigii

Zamfirescu Racoti & Parteners

ZAMFIRESCU RACOŢI & PARTNERS recrutează avocat definitiv pentru departamentul Litigii.

CANDIDAŢII VOR TREBUI SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIŢII GENERALE
– să aibă vechime în profesie cuprinsă între 3 – 5 ani (strict);
– cunoștințe avansate de limba engleză;
– să aibă experiență semnificativă în următoarele domenii: insolvență și recuperare creanțe, drept comercial;
– să dovedească cunoştinţe juridice temeinice;
– capacitate de a reacţiona rapid şi de a lua decizii corecte în momente critice, asumându-şi responsabilităţi;
– să aibă spirit inovativ, excelente abilităţi de comunicator şi de jucător în echipă;
– să aibă cunoştinţe operare PC.

Candidaţii interesaţi pot trimite CV-ul însoţit de o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 16 aprilie 2018

ILIE & DINU recrutează avocat stagiar

ILIE & DINU SCA recrutează avocat stagiar.

CERINŢELE NOASTRE DE LA CANDIDAT
– să fie admis în Barou;
– să aibă cunoştinţe avansate de operare pc;
– să fie dispus să se deplaseze la instanţe judecătoreşti din Bucureşti şi din ţară;
– să aibă curiozitatea de a întreba şi dorinţa de a învăţa;
– să fie organizat şi responsabil în soluţionarea sarcinilor repartizate;
– să aibă cunoştinţe teoretice solide în materia dreptului civil şi procesual civil.

CE OFERIM
– posibilitatea de a lucra într-un mediu relaxat, cu o echipă tânără;
– oportunitatea de a dobândi experienţă în varii domenii ale dreptului;
– îndrumare în rezolvarea tuturor situaţiilor care se ivesc în desfăşurarea activităţii;
– flexibilitatea programului.

Dacă eşti interesat şi crezi că am putea colabora, te rugăm să trimiţi cv-ul tău la adresa de email [email protected] şi te contactăm noi.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 16 aprilie 2018

PADURARU BONCU GRIGORIU recrutează avocaţi

Paduraru Boncu Grigoriu

PADURARU BONCU GRIGORIU recrutează avocaţi colaboratori (definitivi / stagiari).

CERINŢE
– cunoştinţe solide de drept civil, dreptul muncii, dreptul afacerilor, procesual civil, insolvenţă, drept societar, inclusiv reprezentare în faţa Registrului Comerţului;
– abilitate în redactarea de opinii legale, contracte civile şi comerciale, notificări, somaţii;
– asigurarea reprezentării clienţilor în instanţă;
– experienţă relevantă în domeniile indicate între 2 şi 4 ani socotiţi de la data definitivării în profesie; pentru avocaţii stagiari, cel puţin 1 an de experienţă;
– abilităţi de comunicare scrisă și verbală în limba engleză;
– capacitate de a organiza, prioritiza şi urmări în timp rezolvarea sarcinilor.

Aplicanţii sunt rugaţi să trimită CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunţul este valabil pentru municipiul Bucureşti.

* Anunțul expiră la data de 12 aprilie 2018

HAȘOTTI MÎNERAN ȘERB & ASOCIAȚII recrutează avocat definitiv

HAȘOTTI MÎNERAN ȘERB & ASOCIAȚII recrutează avocat definitiv, membru al Baroului București.

CERINȚE
– experiență între 2 și 5 ani de zile de la data accederii în profesie;
– bune cunoștințe teoretice şi practice ale dreptului civil și ale dreptului procesual civil;
– disponibilitate de a practica în domeniul litigiilor;
– o foarte bună cunoaștere a limbii române, ușurință şi fluență în exprimare;
– cunoștințe avansate ale limbii engleze;
– orice altă limbă străină reprezintă un avantaj.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită cv-ul, redactat în limba română, la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 12 aprilie 2018

HAȘOTTI MÎNERAN ȘERB & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar

HAȘOTTI MÎNERAN ȘERB & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar, membru al Baroului București.

CERINȚE
– bune cunoștințe teoretice şi practice ale dreptului civil și ale dreptului procesual civil;
– disponibilitate de a practica în domeniul litigiilor;
– o foarte bună cunoaștere a limbii române, ușurință şi fluență în exprimare;
– cunoștințe avansate ale limbii engleze;
– orice altă limbă străină reprezintă un avantaj.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită cv-ul, redactat în limba română, la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 12 aprilie 2018

GROSU & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar

GROSU & ASOCIATII

GROSU & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar.

Pentru că ni se pare momentul potrivit să propunem o colaborare celor interesaţi, te invităm la o discuţie de aproximativ 30 de minute.

În situaţia în care ştii să utilizezi calculatorul la un nivel de competenţă medie şi ai promovat examentul de admitere în Barou pentru că asta ţi-a plăcut să faci, credem că merită să ne cunoaştem. Astfel, vom avea ocazia să stăm de vorbă mai în detaliu despre posibilitatea unei colaborări reciproc avantajoase.

DESCRIEREA JOBULUI
Job-ul e simplu: lucrul în echipă în scopul soluţionării problemelor clienţilor.

Mai concret decât atât, experinta în gestionarea Litigiilor (sau dorinţa de a o dobândi!), constituie un avantaj în contextul în care majoritatea clienţilor ne solicită, în această perioadă, relativ la astfel de subiecte.

DESCRIEREA COMPANIEI
Societate de Avocaţi reprezentată de o echipă de 15 membri, specializată în asigurarea de servicii de reprezentare şi asistenţă juridică pentru societăţi comerciale.

CV-urile pot fi transmise la adresa de e-mail: [email protected]

Candidaturile depuse AICI vor fi tratate cu prioritate.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 11 aprilie 2018

GRECU & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar

Grecu & Asociatii

GRECU & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar.

Dorim să ne extindem echipa, suntem în căutarea unui avocat stagiar.

CANDIDATUL IDEAL
– să fie admis/ă în Barou;
– limba engleză avansat (scris/vorbit);
– persoană organizată, dornică să învețe lucruri noi.

RESPONSABILITĂŢI
– activități de consultanță juridică (în materie civilă, comercială, dreptul muncii) şi reprezentare în instanţă;
– vei redacta contracte şi opinii juridice pe diferite aspecte de drept comercial şi dreptul muncii;
– vei reprezenta clienţii societăţii în faţa diferitelor instituţii sau asociaţii (ONRC, ORDA, ANPC, RAC, etc);
– un avocat bun, este mereu la “la zi” cu modificările legislative – avem pretenția să fii și tu la fel.

CE OFERIM
– oportunitatea de a lucra în cadrul unei echipe dinamice, orientată spre performanţă;
– oportunitatea de a lua contact cu multiple domenii: dreptul proprietăţii intelectuale, dreptul muncii, drept societar, dreptul transporturilor, executări silite, dreptul publicităţii, protecţia consumatorilor, s.a.;
– încurajarea şi asigurarea unei dezvoltări atât profesionale, cât şi pesonale în cadrul firmei, prin facilitarea participării la varii conferinţe, traininguri, respectiv prin facilitarea unei activităţi publicistice.

CE PĂRERE AI?
Așteptăm să ne cunoaștem și să vedem dacă putem colabora, aşteptăm CV-ul tău însoțit de o scrisoare de intenție pe adresa de email: [email protected]

Mult succes!

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 aprilie 2018

MAN & PARASCHIV recrutează avocat definitiv | Litigii

MAN & PARASCHIV SCA recrutează avocat definitiv, litigant, cu o vechime de cel puţin 5 ani de la definitivat.

Se solicită o bună cunoaştere a limbii engleze juridice.

Colegii interesaţi să se alăture echipei noastre sunt invitaţi să transmită CV-ul detaliat şi o scrisoare de intenţie la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 30 martie 2018

SORA & ASOCIAŢII is looking for an experienced lawyer | Litigation & arbitration

SORA & ASOCIAŢII is looking for an experienced lawyer to join our Litigation and Arbitration practice.

WHO WE ARE
Our lawyers participate in litigation and arbitration cases in the area of FIDIC contracts, public procurement, insolvency, shipping, fiscal and criminal law.
We have a wide range of private clients, especially national and international companies, across a variety of industry sectors, such as construction, transportation, advertising agencies, publishing houses, shipping, medical services financial services, real estate.

Our Litigation practice is under the review of the Legal 500 EMEA guide and is part of Global Law Experts.

Sora & Asociaţii is part of International Jurists, an association of 35 law firms from all over the world which cooperate in order to provide to their clients the international expertise anybody would want to benefit.

WHAT WE’RE LOOKING FOR
– lawyer with a minimum of 4-6 years of experience in the litigation area, other skills will be considered as an advantage;
– excellent written and spoken English;
– computer skills (MS Office, Excel).

WHAT WE’RE OFFERING
– fixed fee which can be combined with a success fee depending on our agreement and the cases assigned;
– diversity of cases and possibility of cooperation with international lawyers.

The applicants can send their CV at the e-mail address: [email protected]

Only shortlisted candidates will be contacted for interview.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 29 martie 2018

D&B DAVID și BAIAS recrutează avocaţi definitivi | Litigii

D&B David si Baias

D&B DAVID şi BAIAS, societatea de avocatură afiliată PricewaterhouseCoopers în România, recrutează avocați definitivi pentru departamentul de Litigii, specializarea litigii comerciale și administrative, cu experienţă de minim 3-5 ani.

Experiența în achiziții publice constituie un avantaj.

Candidaţii interesaţi de o dezvoltare profesională într-un climat multinaţional sunt rugaţi să transmitã CV-ul în atenţia doamnei Steriana Albu la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 29 martie 2018

MIHAI KEHAIYAN recrutează avocat | Litigii

Cabinet de Avocat MIHAI KEHAIYAN recrutează avocat stagiar / definitiv pentru activitatea de litigii, din zona Bucureşti şi Argeş.

CANDIDAŢII VOR TREBUI SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIŢII
– cunoştinţe juridice, teoretice și practice, de drept civil și procesual civil;
– experiența în materia dreptului consumului / drept bancar constituie un avantaj.

Candidaţii interesaţi pot trimite scrisoare de intenție și CV + foto la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București și județul Argeș.

* Anunțul expiră la data de 25 martie 2018

LOSPA LAWYERS is currently looking for a junior associate / associate

LOSPA LAWYERS

LOSPA LAWYERS is currently looking for a junior associate / associate.

THE ROLE
As part of our continued growth plans, Lospa Lawyers is recruiting civil & commercial litigator with 1 – 3 years of practical experience in Bucharest. Some experience of dealing with personal injury liability (i.e. car accidents, malpraxis) is highly desirable.

The role is full time and the position is immediate.

MINIMUM QUALIFICATIONS
– graduate from an accredited law school and Bucharest Bar admission;
– 1 – 3 years of recent full-time responsible, relevant legal experience in a law firm;
– a strong academic background and good litigation acumen.

THE SUCCESSFUL CANDIDATE WILL
– act as a self-starter who proactively takes advantage of every learning opportunity;
– tap one’s creativity and resourcefulness to take a thoughtful and business-minded approach to the practice of law;
– add personality, social intelligence and exceptional communication skills to a “can-do” approach to achieving goals;
– be agile enough to anticipate client needs and respond to unforeseen conditions;
– mandatory have a B-category driving license.

THE RECRUITMENT PROCESS
Please send your CV in English to: [email protected]
We will respond to every application received and we aim to do so within 5 business days.

LOSPA LAWYERS BACKGROUND
LL was founded in 2015 upon the principles of unwavering client service, a tireless work ethic, sound judgment, and the highest quality written and courtroom skills.

We are a meritocracy. Newcomers will not be judged by anything other than the quality of their work. Because we value talent, not seniority.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 23 martie 2018

VASILIU & MICLEA recrutează avocat

VASILIU & MICLEA SCA recrutează avocat.

CANDIDATUL IDEAL
– absolvent al examenului de intrare în Baroul Bucureşti;
– bune abilităţi de operare PC: Microsoft Office, E-mail, Internet;
– limba engleză – nivel avansat;
– excelente abilităţi de comunicare şi relaţionare;
– profesionalism, responsabilitate şi conştiinciozitate, atenţie la detalii, spirit de echipă;
– capacitate de lucru rapid şi eficient şi respectare a deadline-urilor;
– disponibilitate deplasare în ţară;
– permis conducere categoria B.

RESPONSABILITĂŢI
– să participe la întâlniri şi să asigure asistenţă clienţilor în diverse aspecte legate de dreptul muncii;
– să ofere consultanţă în dreptul muncii;
– să redacteze documente aferente activităţii cabinetului;
– să ofere suport echipei de avocaţi;
– să asigure legătura cabinetului cu instanţa;
– să reprezinte clienţii repartizaţi în instanţă, atât în Bucureşti cât şi în ţară.

BENEFICII
– posibilitatea de dezvoltare alături de o echipă de experţi cu nenumărate succese în litigii de muncă, precum şi o vastă experienţă în oferirea de consultanţă specializată, în medierea conflictelor şi negocierea unor clauze litigioase;
– munca în cadrul unei echipe tinere şi dinamice de profesionişti;
– lucrul într-o organizaţie care încurajează dezvoltarea personală şi profesională;
– stabilitate în muncă şi posibilitatea de promovare.

CV-urile însoţite de scrisoarea de intenţie se pot trimite la adresa: [email protected]

Numai candidaţii care îndeplinesc criteriile menţionate vor fi contactaţi.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 23 martie 2018

BARBU & ASOCIAȚII recrutează avocat definitiv

BARBU & ASOCIAȚII SPARL recrutează avocat, 1-3 ani de experiență ca avocat definitiv.

CERINȚE
– experiență anterioară și cunoștințe juridice solide în următoarele arii de practică: drept comercial, insolvență, drept societar, drept civil și procesual civil;
– experiența practică în susținerea intereselor clienților în fața instanței;
– bună cunoaștere a limbii engleze, scris și vorbit;
– bune cunoștințe de operare calculator (pachetul Microsoft Office).

ABILITĂȚI PERSONALE ȘI PROFESIONALE
– abordare pozitivă și pro activă a sarcinilor de lucru;
– optimism, seriozitate, creativitate, punctualitate, ambiție;
– capacitate de analiză și sinteză;
– permis de conducere categoria B.

Vă rugăm să trimiteți un CV care să detalieze experiența anterioară la adresa de e-mail: [email protected]

Vor fi contactați doar candidații selectați.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 23 martie 2018

PETRE, IONAŞCU & ASOCIAŢII recrutează avocați

PETRE, IONAŞCU & ASOCIAŢII recrutează avocat definitiv / stagiar pentru departamentul Litigii / Consultanţă.

CANDIDAŢII VOR TREBUI SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIŢII GENERALE
– avocat definitiv, cu experienţă de minim 3 ani şi avocat stagiar de minim 1 an, în reprezentarea clienţilor în faţa instanţelor judecătoreşti şi/ sau arbitrale;
– capacitate de analiză şi sinteză;
– excelente abilităţi de comunicare în limba engleză (candidatul trebuie să fie capabil inclusiv să redacteze documente cu conţinut juridic în engleză);
– disponibilitate pentru deplasări în ţară şi în străinătate.

Persoana selectată va fi implicată în proiecte din domenii diverse, va beneficia de un mediu de lucru propice pentru atingerea unor performanţe profesionale deosebite şi posibilitatea de a promova în conformitate cu pregătirea şi experienţa profesională.

Candidaţii sunt rugaţi să trimită CV însoţit de scrisoare de intenţie la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 21 martie 2018

MIRCEA & ASOCIAȚII recrutează avocați definitivi

MIRCEA & ASOCIAȚII recrutează avocați care doresc să evolueze într-o echipă dinamică, aflată în avantgarda serviciilor de asistență juridică din România.

CERINŢE
– avocat definitiv, cu experienţă de minim 3 ani în reprezentarea clienţilor în faţa instanţelor judecătoreşti, în litigii civile şi de contencios administrativ;
– experiența în proceduri de achiziție publică constituie un avantaj important;
– cunoştinţe temeinice de drept civil şi drept procesual civil;
– capacitate de analiză și sinteză, atenție la detalii;
– abilităţi de comunicare scrisă și verbală în limba engleză;
– disponibilitate pentru deplasări la instanțe din țară.

Dacă te consideri potrivit și vrei să ni te alături, te rugăm să trimiți CV-ul actualizat la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 martie 2018

GHERGULESCU LAW OFFICE recrutează avocat definitiv | Litigii

GHERGULESCU LAW OFFICE recrutează avocat definitiv specializat în litigii.

COMPETENŢE PROFESIONALE
– cunoştinţe solide de drept civil, dreptul afacerilor şi procesual civil;
– proceduri de drept societar, inclusiv în faţa Registrului Comerţului;
– redactare opinii legale, legal due diligence;
– redactarea de acte cu conţinut juridic, notificări, somaţii, contracte civile şi comerciale; transport intern & internaţional şi/sau dreptul muncii;
– asigurarea asistenţei şi consultanţei juridice pentru clienţi;
– asigurarea reprezentării clienţilor în instanţă.

CERINŢE
– experienţă relevantă de minimum 2 ani în reprezentarea clienţilor în faţa instanţelor judecătoreşti;
– abilitatea de a lucra în echipă;
– disponibilitate în vederea eventualelor deplasări;
– flexibilitate la program de lucru prelungit, după caz;
– fluenţă în limba engleză (cunoştinţele de limba germană pot fi considerate un avantaj);
– abilităţi de urmărire a obiectivelor unui proiect şi îndeplinire integrală a sarcinilor necesare atingerii rezultatului.

Aplicanţii sunt rugaţi să trimită CV-ul cu fotografie la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 14 martie 2018

NICOLESCU ATTORNEYS AT LAW recrutează avocat definitiv

NICOLESCU ATTORNEYS AT LAW recrutează avocat definitiv.

CERINŢE
– studii superioare juridice;
– avocat definitiv pledant – minim 2 ani experienţă de la intrarea în profesie;
– membru al Baroului Bucureşti;
– cunoştinţe solide în domeniul dreptului comericial, civil, administrativ şi procedural civil;
– orientare spre respectarea deadline-urilor, punctualitate, abilităţi dezvoltate de comunicare;
– cunoştinţe de utilizare PC (word, excel, ppt);
– bună utilizare a limbii române şi a limbii engleze.;
– cunoaşterea altor limbi străine constituie un avantaj.

RESPONSABILITĂŢI
Activităţi de reprezentare în instanţă (în materie civilă, comercială, administrativă) şi de consultanţă juridică precum:
– redactare de acţiuni, întâmpinări, cereri reconvenţionale, contestaţii, memorii, plângeri, alte acte cu caracter jurisdicţional sau procedural şi formularea de căi de atac ordinare şi extraordinare;
– menţinerea unui contact permanent cu arhivele şi registraturile instanţelor de judecată şi alte instituţii de stat sau private;
– reprezentare / asistare clienţi în instanţă şi susţinerea cauzelor;
– consultanţă pe marginea dosarelor de instanţă şi formularea de avize legale;
– urmărirea dosarelor pe rolul instanţelor.

BENEFICII OFERITE
– pachet salarial motivant, ce se va negocia în urma susţinerii unui interviu;
– posibilitatea de a activa într-un mediu stabil;
– alte beneficii în funcţie de evoluţie şi eficienţă.

DESCRIEREA COMPANIEI
Societate de avocatură cu activitate de consultanţă şi litigii cu preponderenţă în dreptul civil, comercial şi administrativ.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită un Curriculum Vitae la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 9 martie 2018

DBO recrutează avocaţi definitivi | Litigii

DBO – Andrei Dumitrescu | Mihai Băjenaru | Robert Oancea | Avocaţi recrutează avocaţi definitivi, departament litigii (două posturi disponibile) – minimum 3 ani de la intrarea în profesie.

CERINŢE MINIME CANDIDAŢI
– membri ai Baroului Bucureşti;
– cunoștinte temeinice de drept procesual civil şi drept civil;
– foarte bună cunoaştere a limbii engleze;
– are iniţiativă, colaborează bine într-o echipă, înțelege exigențele unui program prelungit;
– disponibilitate la deplasări în țară (prezintă un avantaj deținere permis auto).

Aşteptăm colegii interesaţi să ne trimită un CV la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 8 martie 2018

SAVU | CRISTESCU & ASOCIAŢII recrutează avocat definitiv | Consultanţă

SAVU | CRISTESCU & ASOCIAŢII recrutează avocat definitiv | Consultanţă.

OFERTA NOASTRĂ
– colectiv de înaltă calitate profesională şi umană;
– birou central şi condiţii de muncă la standarde înalte;
– remuneraţie atractivă în funcţie de performanţă.

CANDIDATUL IDEAL
– membru al baroului (preferabil Baroul Bucureşti);
– experienţă profesională ca avocat de 2-5 ani (domeniul dreptului afacerilor reprezintă un avantaj);
– cunoştinţe teoretice solide în domeniul dreptului;
– cunoştinţe avansate de limba engleză scris, vorbit, citit (diploma în urma unor cursuri speciale/specializate reprezintă un avantaj);
– cunoştinţe avansate operare PC (Windows, Outlook, Office, Internet);
– dorinţă şi capacitate de a învăţa, disponibilitate la program extins şi la călătorii în interesul clienţilor, responsabilitate, bune abilităţi de organizare şi comunicare.

DESCRIEREA POSTULUI
– redactare şi susţinere de acţiuni, întâmpinări, formulare căi de atac, plângeri etc.;
– redactare şi negociere de contracte, acte adiţionale, notificări etc.;
– reprezentare în faţa executorilor judecătoreşti, administratorilor judiciari/lichidatorilor etc.;
– redactare documente specifice şi înregistrare dosare la Registrul Comerţului;
– menţinerea legăturii cu instanţele judecătoreşti şi alte instituţii.

CANDIDAȚII INTERESAȚI SUNT RUGAȚI SĂ DEPUNĂ
– C.V. bilingv rom/eng;
– scrisoare de intenție;
– fotografie recentă.

La SAVU | CRISTESCU & ASOCIAŢII preţuim adevăratele valori
Excelenţa
Misiunea noastră este să asigurăm servicii profesionale, bazate pe o pregătire riguroasă, elaborarea de soluţii eficiente, înţelegerea nevoilor clientului şi, nu în ultimul rând, pe vasta experienţă a specialiştilor noştri.

Devotament
Eforturile noastre servesc întotdeauna interesul clienţilor, prin anticiparea nevoilor acestora şi identificarea celor mai bune soluţii pentru satisfacerea lor. Aşadar, preţuim încrederea reciprocă şi devotamentul total.

Integritate
Orice profesionist se ghidează după înalte standarde etice – este, deci, firesc ca integritatea să fie un principiu omniprezent şi decisiv în activitatea noastră, atât în soluţiile propuse clienţilor, cât şi în interacţiunea cu parteneri şi adversari.

Respect
Credem cu fermitate că este fundamental să acordăm tuturor – clienţi, parteneri, angajaţi sau adversari – respectul şi consideraţia cuvenite. În consecinţă, apreciem diferenţa de opinii, preţuim diversitatea şi ne străduim să jucăm un rol activ în comunitate.

Cei interesaţi pot trimite documentele la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 28 februarie 2018

ERINI DIMA recrutează avocat stagiar / definitiv

Cabinet Individual de Avocatură „ERINI DIMA” recrutează avocat stagiar sau definitiv atât pentru consultanţă cât şi pentru instanţă.

CANDIDATUL IDEAL TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CERINȚE MINIME
– are statut de avocat membru al Baroului București;
– are cunoștințe teoretice solide;
– cunoaște limba engleză, la nivel avansat;
– persoană serioasă, dinamică, capabilă să identifice rapid soluții juridice adecvate cazurilor/proiectelor alocate;
– persoană cu foarte bune abilități de comunicare și de lucru în echipă;
– persoană foarte bine organizată, capabilă să respecte procedurile interne, să își asume responsabilități.

Reprezintă un avantaj experienţa în relaţia cu: instanţele, Registrul Comerţului, primării şi alte instituţii publice.

Persoanele interesate sunt invitate să trimită CV-ul la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 28 februarie 2018

BURADA ALEXANDRA recrutează avocat definitiv | Litigii

BURADA ALEXANDRA CABINET DE AVOCAT recrutează avocat definitiv pentru activitatea de litigii cu profesioniștii.

CANDIDAŢII VOR TREBUI SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIŢII
– cunoştinţe juridice temeinice, teoretice și practice, de drept civil și procesual civil;
– experiența în materia dreptului consumului/drept bancar constituie un avantaj;
– persoană dornică de a evolua profesional, orientată către calitate și rezultat.

Poziția necesită foarte bune cunoştinţe de operare PC (Word, Excel).

OFERIM
– remunerație competitivă, adaptată la experiența fiecărui candidat și la rezultatele obținute de acesta;
– arie de practică dinamică și inovativă.

Candidaţii interesaţi pot trimite CV-ul însoţit de o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 28 februarie 2018

STAN ELISABETA recrutează avocat stagiar / definitiv

STAN ELISABETA recrutează avocat stagiar / definitiv.

CRITERII DE SELECȚIE \
– cunoștințe de limba engleză, scris şi vorbit;
– cu experiență în domeniul juridic, minim 1 an.

CANDIDATUL IDEAL
– limba engleză avansat;
– bune cunoștințe de operare PC (Microsoft Office, e-mail, scanare documente);
– punctual, organizat, perseverent;
– cunoștințe temeinice de drept civil, procedură civilă, drept societar, drept imobiliar, dreptul construcțiilor, drept fiscal, dreptul muncii;
– experiența în domeniul achizițiilor imobiliare constituie un avantaj;
– abilităţi de a lucra independent, cât şi în echipă.

DESCRIEREA JOBULUI
– documentare juridică și transmitere de informații cu privire la noile modificări legislative;
– redactare contracte, acte adiționale, opinii legale;
– redactare plângeri, acțiuni, cereri de apel, cereri de recurs, întâmpinări;
– depunere mențiuni și înfiinţări de societăți la registrul comerțului;
– recepționare și transmitere corespondență;
– redactare documente: e-mailuri, adrese, notificări, acțiuni, somații de plată etc.;
– traducere documente;
– întocmire documentații pentru obținere avize și autorizații;
– legalizare, apostilare și supralegalizare documente.

Candidaţii interesaţi pot transmite CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 26 februarie 2018

KINSTELLAR is recruiting experienced litigation lawyer

Kinstellar

KINSTELLAR is recruiting experienced litigation lawyer.

Kinstellar is a full-service firm, with particularly strong dispute resolution (including white-collar crime), finance, M&A/corporate, competition, private equity, energy and real estate practices. We take on the most complex and high profile assignments from some of the world’s most successful companies, who expect the highest level of service and expertise. We have built our reputation by exceeding their expectations.

THE IDEAL CANDIDATE WILL MEET THE FOLLOWING CRITERIA
– has a law degree from a reputable Romanian university with a minimum of three (3) – four (4) years of practical experience in the litigation practice in an international or reputed domestic law firm;
– any additional practice area expertise would be beneficial and will bring additional value;
– finds motivation in working on complex cases (including white-collar crime cases) for international clients and global law firms;
– is flexible and wants to work in a team that is praised for the consistently high quality of their work;
– is a team player with passion for excellence;
– has full professional proficiency in English.

The job will involve client facing and matter management responsibilities from the outset to completion projects, and will involve responsibility for multiple projects at any given time.

WE OFFER
– interesting and challenging work for both local and international clients;
– professional development in a leading CEE law firm;
– a modern and dynamic work environment;
– development across practice groups and jurisdictions;
– competitive compensation.

INFORMATION FOR THE APPLICANT
Kinstellar is a place where exceptional people build exceptional careers and our inclusive and entrepreneurial culture is part of our competitive advantage.

HOW TO APPLY
We are looking for the best and brightest to help us continue to grow. If that sounds like something you would like to be a part of, please, send your application (CV focused on describing the practical litigation experience and cover letter) in English to Manuela Leptiher, Regional / Bucharest HR Manager at: [email protected]

Please specify the position you are applying for.
All applications will be treated with strict confidentiality.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 21 februarie 2018

COSTEA | MARIAN & ASSOCIATES recrutează avocat definitiv | Litigii

COSTEA | MARIAN & ASSOCIATES își extinde echipa de litigatori.

CERINŢE
– avocat definitiv, cu experienţă de minim 5 ani în reprezentarea clienţilor în faţa instanţelor judecătoreşti și/sau arbitrale, cu precădere în litigii civile şi de contencios administrativ.
– experiența în proceduri de achiziție publică constituie un avantaj.
– cunoştinţe solide de drept civil şi drept procesual civil;
– capacitate de analiză și sinteză;
– excelente abilităţi de comunicare în limba engleză [candidatul trebuie să fie capabil inclusiv să redacteze documente cu conținut juridic în engleză];
– disponibilitate pentru deplasări în țară și în străinătate.

Persoana selectată va fi implicată în proiecte interesante din diverse domenii, va beneficia de un onorariu motivant, un mediu de lucru propice pentru atingerea unor performanțe profesionale deosebite, și posibilitatea de a promova în conformitate pregătirea și experiența profesională, cu efortul depus și rezultatele obținute.  

Candidaţii sunt rugaţi să trimită CV însoţit de scrisoare de intenţie la adresa de email: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 19 februarie 2018

BOHÂLȚEANU & ASOCIAŢII recrutează avocaţi

Logo_BSMP

BOHÂLȚEANU & ASOCIAŢII recrutează avocaţi cu experienţă în profesie de până la 6 ani şi un nivel avansat a limbii engleze (obligatoriu), atât pentru activitatea desfăşurată în cadrul Departamentului de litigii, cât şi pentru activitatea de consultanţă.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită CV-ul şi Foaia Matricolă la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 14 februarie 2018

MERIDIAN GRUP recrutează avocat definitiv in-house

MERIDIAN GRUP recrutează avocat definitiv in-house.

CANDIDATUL IDEAL
– studii superioare juridice; Avocat definitiv;
– experienţă relevantă în domeniul dreptului comercial;
– foarte bune abilităţi de comunicare, relaţionare şi negociere;
– abilităţi de analiză şi sinteză;
– persoană responsabilă, serioasă şi cu iniţiativă.

DESCRIEREA POSTULUI
– asigură consultanţă juridică de specialitate tuturor departamentelor şi managementului din cadrul Grupului Meridian;
– redactează cu acurateţe documentele contractuale privind relaţia societăţii cu clienţii persoane fizice sau juridice;
– revizuieşte şi avizează din punct de vedere juridic contractele necesare desfăşurării activităţii societăţii;
– elaborează notificări/convocări la conciliere către debitori;
– reprezintă societatea în relaţia cu autorităţile statului;
– asigură relaţia cu instanţele judecătoreşti şi alte instituţii cu care societatea intră în contact.

MERIDIAN GRUP OFERĂ
– onorariu motivant, cert;
– mediu de lucru profesionist în cadrul unei echipe unite.

Să formezi o echipă este doar începutul, să rămâi împreună este progresul, să lucrezi împreună este succesul.” (Henry David Thoreau)

DESCRIEREA COMPANIEI
MERIDIAN este unul dintre cei mai performanţi concesionari ai mărcilor Dacia şi Renault, datorită valorilor care i-au guvernat evoluţia în cei peste 20 de ani de activitate din domeniul auto: excelenţă, profesionalism şi inovaţie.
Cu o preocupare continuă pentru furnizarea unor produse şi servicii la standarde înalte de calitate, am devenit atât o companie importantă din mediul de business din România, cât şi un partener de încredere pentru toţi clienţii şi colaboratorii noştri.

Te aşteptăm alături de noi să realizăm lucruri măreţe împreună!

Persoanele interesate sunt invitate să trimită CV-ul la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 12 februarie 2018

MARAVELA & ASOCIAŢII is looking for a competition senior / managing associate

Maravela & Asociatii

MARAVELA & ASOCIAŢII is looking for a competition senior / managing associate.

Our highly professional competition practice and its client portfolio are ever growing, hence we are looking for a qualified competition specialist with 5-7+ years of experience in the field, who would be also open to work in other advisory related practice areas.

Please note that this is an opening that may lead to salary partner position within 2-5 years, depending on profile, achievements and abilities.

WHAT WE ARE OFFERING
– the opportunity to work with an award-winning team that is highly appraised by clients;
– high profile clients;
– interesting and precedent setting mandates;
– work environment centred on strong ethics, integrity and team spirit;
– development of management skills.

WHAT WE ARE SEEKING
– intensive hands-on experience of 5-7+ years in competition matters;
– full working proficiency in English (written and spoken) is an absolute must, including strong knowledge of legal English terms and terminology; fluency in a second foreign language is an advantage;
– patience and dedication to forming junior team members;
– LL.M or legal PhD and any other degrees in competition awarded by a foreign university are a plus.

Please send your resume and letter of intent (explaining why you chose to be part of our team and what motivates you in your legal career) to [email protected] using the subject line: Senior/Managing Competition.

Due to high number of applications received, only selected candidates will be contacted.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 11 februarie 2018

DOBRINESCU DOBREV recrutează avocat definitiv

DOBRINESCU DOBREV SCA recrutează avocat colaborator (definitiv) pentru biroul din București. Mai mulți ani de experiență în alte profesii juridice sau ca avocat definitiv constituie un avantaj.

COMPETENŢE PROFESIONALE
– cunoştinţe juridice temeinice și experiență relevantă în dreptul insolvenţei, dreptul executării silite, drept comercial, drept civil (în principal materia drepturilor reale și a obligațiilor, litigii generate de legislația retrocedărilor), contencios administrativ (inclusiv litigii în materia achizițiilor publice), litigii de muncă;
– candidatul ideal deţine cunoştinţe temeinice de limba engleză (scris şi vorbit), cunoştinţe avansate de operare pe calculator (în special, suita MS Office), este capabil să îşi asume responsabilităţi, să conceapă, să aplice şi să respecte strategiile stabilite pentru atingerea rezultatului propus, preocupat constant pentru dezvoltarea cunoştinţelor şi a competenţelor profesionale; este o persoană dinamică, dedicată, meticuloasă, organizată, rezistentă la stres, gândire constructivă, cu bune abilităţi de comunicare şi relaţionare, abilităţi de a lucra şi a se integra într-o echipă deja formată, cu vocaţie pentru litigii, cu disponibilitate de a efectua deplasări la instanţele din ţară, deţinător de permis de conducere categoria “B”.

RESPONABILITATI
– reprezentarea în instanţă, asigurarea asistenţei şi consultanţei juridice pentru clienţii societăţii, redactarea la timp şi în condiţiile prevăzute de lege a documentelor necesare în relaţia cu instanţele de judecată (acţiuni, întâmpinări, cereri, note, concluzii scrise, căi de atac etc.);
– elaborarea de opinii legale, efectuarea de formalităţi specifice în faţa unor instituţii şi autorităţi publice, urmărirea obiectivelor unui proiect şi îndeplinirea integrală a tuturor sarcinilor atribuite;
– întocmirea oricăror documente juridice (contracte, notificări, somaţii, adrese, etc.);
– efectuarea raportărilor administative în termenele şi în condiţiile stabilite.

Vă așteptăm CV-urile la următoarea adresă de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 19 ianuarie 2018

RĂDULESCU & MUȘOI recrutează avocat definitiv | Litigii

RĂDULESCU & MUȘOI recrutează avocat definitiv pentru practica de litigii.

CERINŢE
– experienţă relevantă de mimim 4 ani;
– cunoştinţe temeinice de drept civil, comercial, societar, administrativ, fiscal, penal;
– bun cunoscător al limbii engleze;
– cunoştinţe de operare pe calculator (MS Office, Windows OS, Internet Explorer);
– persoane responsabile, serioase, motivate, rezistente la stres;
– foarte bune abilităţi de comunicare şi lucru în echipă.

Dacă vrei să te alături echipei noastre, trimite un CV în limba engleză pe adresa: [email protected]

Vor fi contactaţi doar candidaţii care îndeplinesc criteriile anunţate.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 19 ianuarie 2018

TROFIN & ASSOCIATES recruits dispute resolution lawyer

TROFIN & ASSOCIATES Law Firm recruits Dispute Resolution Lawyer with a minimum experience of 2-3 years.

In this role, you will become part of a large team and having the opportunity to manage your own portfolio of SME and corporate clients. Trofin & Associates is law firm specializing in construction law, commercial arbitration, intellectual property, insurances, insolvency, freaquntlly involved in cross border projects and international disputes.

JOBE TYPE
Full time

JOB DESCRIPTION
– assisting and representing clients in front of the courts and arbitration forums, litigation regarding construction law, litigation with professionals, intellectual property, insurance law, administrative law, fiscal law, criminal law, corporate law;
– drawing up legal documents, legal analysis and reports, analyzing the various issues of the clients in order to offer the best legal solutions;
– drawing up legal documents, opinions, notifications, summonses, civil and commercial contracts, building law and/or corporate law.

REQUIREMENTS
– a law degree and at least 2 years’ experience in the legal profession;
– sound knowledge of civil law, civil procedure, administrative law;
– sound knowledge of English – written, spoken (legal English);
– sound knowledge of PC operation, including MS Office, Word, Excel, PowerPoint.

BENEFITS
– competitive wage plus bonuses;
– opportunity to fast growing career;
– continue Legal Education courses.

This role represents a great opportunity within a dynamic, challenging and professional environment.

If you are interested and meet the selection criteria, please send your resume and cover letter to Oana Cuciureanu, Trofin & Associates: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 17 ianuarie 2018

COSTEA | MARIAN & ASSOCIATES recrutează avocat definitiv | Litigii

COSTEA | MARIAN & ASSOCIATES își extinde echipa de litigatori.

CERINŢE
– avocat definitiv, cu experienţă de minim 5 ani în reprezentarea clienţilor în faţa instanţelor judecătoreşti și/sau arbitrale, cu precădere în litigii civile şi de contencios administrativ.
– experiența în proceduri de achiziție publică constituie un avantaj.
– cunoştinţe solide de drept civil şi drept procesual civil;
– capacitate de analiză și sinteză;
– excelente abilităţi de comunicare în limba engleză [candidatul trebuie să fie capabil inclusiv să redacteze documente cu conținut juridic în engleză];
– disponibilitate pentru deplasări în țară și în străinătate.

Persoana selectată va fi implicată în proiecte interesante din diverse domenii, va beneficia de un onorariu motivant, un mediu de lucru propice pentru atingerea unor performanțe profesionale deosebite, și posibilitatea de a promova în conformitate pregătirea și experiența profesională, cu efortul depus și rezultatele obținute.  

Candidaţii sunt rugaţi să trimită CV însoţit de scrisoare de intenţie la adresa de email: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 17 ianuarie 2018

LIDER DE PIAŢĂ ÎN DOMENIUL DEŞEURILOR recrutează avocaţi

Companie din București, lider de piaţă în domeniul deşeurilor, recrutează avocaţi interni nivel senior executive.

DESCRIEREA POSTULUI
Asigură consultanţa juridică pentru companie, oferind soluţii juridice pentru activitatea curentă a societăţii şi reprezintă interesele societăţii în toate problemele juridice în care este angajat în relaţia cu persoanele juridice, instituţiile publice, reprezentarea în instanță în litigii comerciale litigii aferente achizițiilor publice.

PRINCIPALELE ATRIBUŢII
– consultanţă juridică în domeniul achiziţiilor publice (înregistrări SEAP, realizare şi publicare anunţuri, acte normative, contestaţii, participare în comisii de atribuire, reprezentare ofertanţi la deschidere oferte, negociere acte adiţionale);
– formularea contestațiilor și a plângerilor, în conformitate cu legislația achizițiilor publice;
– conceperea, redactarea şi avizarea contractele societăţii sau alte acte juridice încheiate cu persoanele juridice;
– verificarea şi urmărirea executării contractelor încheiate cu beneficiarii;
– soluţionarea problemelor apărute în activitatea societăţii din punct de vedere legal;
– elaborarea şi redactarea documentelor şi situaţiilor cerute de management;
– activitate de consiliere privind problemele legale cu care se confruntă societatea;
– consultanţă juridică în domeniul proiectelor obţinute pe Fonduri Europene;
– redactare acte juridice (contracte individuale de muncă şi acte adiţionale, contracte comerciale, civile, acte constitutive şi acte adiţionale, documente de atribuire achiziţii publice, acţiuni în instanţă);
– consultanţă drept comercial (negociere contracte comerciale, înfiinţare societăţi, modificare acte constitutive societăţi, recuperare debite);
– consultanţă în dreptul muncii (reprezentare persoane juridice în faţa diferitelor autorităţi, instituţii şi instanţe judecătoreşti).

CERINŢE MINIME DE COMPETENŢĂ
– educaţie minimă: studii universitare juridice (constituie avantaj studiile postuniversitare de specialitate juridică);
– minimum 10 ani experienţă în poziţii similare şi în asigurarea consultanţei în domeniile sus-menţionate;
– experiență în susținerea în instanță a acțiunilor aferente achizițiilor publice;
– experiență în susținerea în instanță a acțiunilor comerciale şi civile.

BENEFICII OFERITE
Oferim venituri importante în raport cu nivelul de pregătire şi rezultatele obținute de candidat.

CV-urile redactate în limba română se pot transmite la adresa de e-mail: [email protected]
Doar candidaţii selectaţi vor fi contactaţi.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 17 ianuarie 2018

D&B DAVID și BAIAS recrutează avocaţi definitivi | Litigii

D&B David si Baias

Societatea de avocatură D&B DAVID şi BAIAS – societatea de avocatură afiliată PricewaterhouseCoopers în România, recrutează avocați definitivi pentru departamentul de Litigii, specializarea litigii comerciale și administrative, cu experienţă de minim 3-4 ani.

Experiența în achiziții publice constituie un avantaj.

Candidaţii interesaţi de o dezvoltare profesională într-un climat multinaţional sunt rugaţi să transmitã CV-ul în atenţia doamnei Steriana Albu la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 8 ianuarie 2018

TONUCCI & PARTNERS recrutează avocat definitiv | Litigii

TONUCCI & PARTNERS

TONUCCI & PARTNERS – societate internaţională de avocaţi activă din 2001 în România recrutează avocat definitiv (peste 4 ani de experienţă) specializat în litigii.

CERINŢE MINIME
– avocat definitiv înscris în Baroul Bucureşti;
– minimum 4 ani de experienţă în domeniul litigiilor comerciale;
– excelente cunoştinţe de drept comercial şi procedură civilă;
– cunoştinţe de dreptul muncii, drept administrativ şi achiziţii publice;
– cunoaşterea excelentă a limbii engleze;
– disponibilitatea de a efectua deplasări în afara localităţii.

ÎN PLUS, CANDIDATUL IDEAL VA AVEA UNA SAU MAI MULTE DINTRE URMĂTOARELE CARACTERISTICI
– cunoaşterea limbii italiene (avantaj major) şi/sau a altor limbi străine;
– solidă experienţă profesională cu clienţi internaţionali, preferabil într-o societate internaţională de avocaţi;
– solidă experienţă de lucru în echipă;
– excelent parcurs academic.

Oferim întotdeauna posibilitatea de a se alătura echipei noastre celor care împărtăşesc înaltele noastre standarde profesionale şi etice. Procesul nostru de recrutare îşi propune să fie unul interactiv şi eficient, constând în interviuri cu avocaţii experimentaţi ai biroului.

Dacă simţiţi că pregătirea şi aspiraţiile Dvs. corespund cu ale noastre, am fi interesaţi să aflăm mai multe despre Dvs.

E-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 ianuarie 2018

HAMMOND, MINCIU & ASSOCIATES is recruiting a qualified lawyer

HAMMOND, MINCIU & ASSOCIATES is recruiting a qualified lawyer with extensive experience on consulting projects in the fields of Corporate, Mergers and Acquisitions, Commercial, Real Estate.

PROFILE & QUALIFICATIONS
– 5-6 years of expertise as a fully qualified lawyer;
– knowledge of civil law and civil procedure law, corporate law, national and EU legislation;
– excellent communication and legal writing skills (business English);
– advanced PC knowledge;
– experience in litigation is an advantage;
– proactive attitude, attention to detail, analytical thinking, ability to synthesize, ability to work on multiple projects.

In case you believe you meet our requirements, please send your CV and cover letter in English to the following e-mail address: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 ianuarie 2018

EGNA Law Firm Navridis & Associates is seeking for a senior lawyer | Litigation & consultancy

logotypo

We are committed to recruiting, developing, advancing and retaining the best legal talent.

Selecting a law firm that will both stimulate and support your growth as a lawyer is a critical step in your personal and professional development.

The Bucharest office of EGNA Law Firm Navridis & Associates is seeking for a senior lawyer with minimum 5 years of experience in litigation and consultancy.
Candidate should have strong academic credentials and prior work experience, preferably within an international law firm; fluent English it is a must (professional knowledge of another foreign language and relevant work experience would be a plus).

Why EGNA LAW FIRM E.G.NAVRIDIS & ASSOCIATES?
We are an INTERNATIONAL law firm with an enterprising strategy and real momentum. The work we are winning and the places we now reach have created a widespread international platform. And we are striving for more. We are committed to providing excellent client service, fostering a culture of cooperation and mutual respect and creating opportunities for lawyers of all backgrounds.

Our shared values define our culture and our workplace. As an experienced lawyer, you will find us to be unusually collegial, team-oriented and ready to innovate.

QUALITY. UNITY. INTEGRITY.
We have one global set of business principles that guide behavior and ensure that the business operates to the highest standards. We must be a world class business, profitable, ambitious, cooperative and considerate, supporting our clients and people through our principles of Quality, Unity and Integrity.

They describe our culture and personality both internally and externally―the way we work and what we stand for:

UNITY
– we operate in a team culture, collaborating and sharing information and knowledge across disciplines and markets to achieve the best results for our clients.
– we value our culture and work hard to preserve it.

INTEGRITY
– we value our people—they are our most important asset—and we promote a culture of respect for the individual;
– we expect to deliver work that meets the highest professional, ethical and business standards;
– we build long-term relationships with our clients and colleagues by being trustworthy, open and fair.

Please submit a letter of interest and a current resume in English by e-mail to: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 29 decembrie 2017