COMAN MÎNDRU POPESCU recrutează avocați stagiari

COMAN MÎNDRU POPESCU – SOCIETATE CIVILĂ DE AVOCAȚI recrutează avocați stagiari.

Societatea noastră oferă servicii juridice de cea mai înaltă calitate, într-o abordare modernă și eficientă. Suntem profesioniști cu idei inovative și o experiență considerabilă, care se reflectă în multitudinea ariilor de expertiză pe care le acoperim. Dezvoltăm strategii care funcționează pentru că înțelegem cu adevărat sectoarele în care activăm.

Un alt atu al societății noastre îl reprezintă excelenta colaborare dintre membrii echipei, motiv pentru care ne dorim extinderea echipei cu avocați care să împărtășească același set de valori, să fie dornici să se dezvolte într-un cadru organizat, sub îndrumarea unor avocați cu o vastă experiență într-o gamă variată de domenii ale dreptului și să își cultive calitățile profesionale la cele mai înalte standarde.

NE DORIM CA NOUL COLEG CARE VA FACE PARTE DIN ECHIPA CMPLAW SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CERINȚE
– a promovat examenul de primire în profesia de avocat în sesiunea septembrie 2021, aprilie 2022 sau în sesiunea septembrie 2022;
– este bun cunoscător al limbii engleze;
– manifestă deschidere față de provocările și dinamismul specifice profesiei de avocat, față de lucrul în echipă și de flexibilitatea pe care o solicită activitățile specifice profesiei;
– este o persoană orientată către dezvoltarea sa profesională și personală în jurul unor valori precum responsabilitatea, onestitatea, respectul și scopul comun.

Așteptăm cu interes CV-urile dumneavoastră, însoțite de o scurtă scrisoare de intenție pe e-mail la adresa [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 13 octombrie 2022

ANTICO & PARTNERS recrutează avocat stagiar

Societatea Civilă de Avocați ANTICO & PARTNERS SPRL recrutează avocat stagiar.

PROFILUL CANDIDATULUI
– persoană proactivă care își dorește crearea și dezvoltarea unei cariere în cadrul unei Societăți civile profesionale de avocați cu experienţă internațională;
– persoană responsabilă, organizată, comunicativă, loială;
– să fie membru al Baroului București;
– să aibă cunoștințe juridice solide de drept civil, societar;
– să cunoască limba engleză – limbaj juridic. Cunoașterea limbii italiene poate constitui avantaj;
– să aibă abilități de structurare, revizuire şi sintetizare a ideilor şi a textelor juridice;
– să aibă disponibilitate de a lucra în afara birolului.

În funcţie de experienţa deţinută, la interviu se poate solicita candidatului să susţină un test de evaluare a cunoştinţelor.

PROFILUL ANGJATORULUI
Societatea civilă de avocați Antico & Partners SPRL activează de peste 10 ani în domeniul juridic şi oferă servicii de asistență și reprezentare juridică atât în România cât și prin colaboratorii săi, în Italia şi Republica Moldova.
Domeniul în care își desfășoară activitatea societatea de avocatură include dreptul civil, dreptul societar și comercial, achizițiile publice, dreptul administrativ, dreptul fiscal, insolvență și faliment, dreptul imobiliar, dreptul muncii etc.

Candidații interesați pot transmite CV la adresa de email: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 12 octombrie 2022

MIHAI & Co. Business Lawyers is looking for a lawyer | Consultancy

MIHAI & CO. is looking for a lawyer | Consultancy.

OUR FUTURE COLLEAGUE SHOULD MEET THE FOLLOWING
– fully qualified lawyer;
three to five years of experience as a consultancy lawyer; litigation experience is an advantage;
– work experience in civil law, corporate law, labor law, intellectual property law; competition law. Sports law is a plus;
– English fluency (speaking and writing) is mandatory; French language is valued;
– technology skills are implicit;
– well organized and proactive person.

YOUR DAILY ACTIVITY IN OUR OFFICE WILL INCLUDE
– analysis of the legal or contractual frame applicable to various situations of the client/s current activity;
– legal services concerning the daily legal matters related to the client’s business;
– drafting legal reports/memos, and/or reviewing any type of contracts used in the practice, assistance to negotiation of contracts;
– assistance and/or representation in front of authorities (such as: Trade Registry; State Office for Inventions and Trademarks, Labor Office, courts);
– research for different legal issues/projects;
– contribution to the internal projects (such as drafting newsletters/articles, participation to professional seminars, networking meetings).

WE ARE
If you are curious who we are and what we do, please see our Linkedin, Facebook, Instagram pages and our website.

WE OFFER
We offer a modern working environment. That puts an emphasis on the balance between private and professional life, and we encourage our colleagues to follow their passions and fulfill their dreams.
We enjoy our annual team buildings, and support the constant personal and professional development of our team.
We believe in a good collaboration between our members, and we support each other daily.
We are part of several professional networks and encourage our colleagues to be actively involved and participate in all related activities.

Our team will be happy to get to know you and discover together if you could be our future colleague.
If you are curious to meet us and have a relaxed talk in our cosy and artistic workplace &/or beautiful garden, please send your CV and a short note (in English) with some highlights about you so we could better understand who you are to the following e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 12 octombrie 2022

SÎRBU & VORNICU LAW is hiring an Associate lawyer | Commercial & Business

SÎRBU & VORNICU LAW is hiring an Associate lawyer | Commercial & Business Law.

We’re looking for qualified lawyers with experience in commercial & business law.
An interest in corporate and M&A, intellectual property, contracts drafting and negotiation, and/or investment related matters are a plus. Of course, since we advise corporations offering diverse technology and investment related products, applicants with an interest in software, fintech, blockchain, AI, etc. legal related matters are more than welcomed to apply.

WHAT WE OFFER
– the opportunity to advise on top-notch projects (e.g. business and technology oriented);
– remote working flexibility;
– growing and learning opportunities in technology and investment markets;
– a flexible & dynamic work environment;
– a focus on a sound legal development and growth at the side of the partners;
– an international client focus;
– the possibility to become a member in expert working groups advising on legislative changes improving the Romanian business ecosystem.

QUALIFICATIONS & REQUIRED SKILLS
– qualified Lawyer – Member of the Bar Association (stagiar/definitiv);
– good legal English (knowledge of other languages, especially Spanish and Italian, are a plus);
– knowledge of Romanian civil, business and commercial law;
– experience involving contracts, corporate, consultancy, due diligence;
– attention to details & rigorous and creative legal thinking;
– business focused thinking, having the ability to make smart decisions in complex (legal and business) situations
pragmatic and an independent mindset and a “can-do” attitude.

If you are interested, we would be happy to hear from you at [email protected] with a CV attached.

ABOUT S&V LAW
What really sets us apart is our personalized approach.
We take time to get to know our clients and their business.
We make sure we understand them and what their unique needs and challenges are. Then we get to work and we deliver fast and tailored solutions.
And because we are a small team, we operate as an extension of our clients’ businesses. Agile, flexible, and able to empower them to achieve great things, even when we’re not in the room.

Individuals and businesses come to S&V LAW for our unparalleled legal expertise in technology, corporate, business, procurement, and construction law, our years of experience, our academic nous and our passion for the law. We study global and local issues, we collaborate with like-minded lawyers, and we work with clients internationally.

This offers us rich, diverse perspectives of the industries and sectors we support.

Anunțul este valabil pentru municipiile București, Cluj, Iași, Timișoara.

* Anunțul expiră la data de 12 octombrie 2022

BONDOC & ASOCIAȚII is recruiting junior associates

Bondoc & Asociatii

BONDOC & ASOCIAȚII is recruiting Junior Associates.

We are looking for skilled and proactive junior lawyers.

Candidates must have appropriate knowledge, solid analytical and excellent communication skills.

We are offering attractive remuneration and a friendly working environment.

Please send your CV at: [email protected] (ref. Junior Associate).

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 12 octombrie 2022

SAVIN & ASOCIAŢII recrutează avocat stagiar

SCPA SAVIN & ASOCIAŢII recrutează urgent avocat stagiar.

Candidatul potrivit va trebui să dețină o pregătire academică relevantă, să fie membru al Baroului București și să aibă cunoștințe avansate de limba engleză.

CERINŢE
– cunoştinţe temeinice în domeniul juridic;
– experienţă în pregătirea şi gestionarea de acţiuni în justiţie, pe întreg parcursul procesual;
– acurateţe în exprimare şi în redactarea cererilor de chemare în judecată, a întâmpinărilor, contestațiilor, notelor de şedinţă, concluziilor scrise, căilor de atac, atenţie şi răbdare pentru lucru de research;
– bune abilităţi de comunicare şi lucru în echipă;
– atenție la detalii și spirit de echipă.

PRINCIPALELE RESPONSABILITĂŢI ale viitorul nostru colaborator
– cercetare/documentare juridică şi redactare cereri, note şi alte asemenea în materie civilă;
– redactarea de documente specifice;
– disponibilitate deplină pentru performanţă şi dezvoltare profesională;
– atenție deosebită la detalii, performanță înaltă și etică profesională impecabilă;
– aptitudini interpersonale bine definite și abilitatea de a colabora cu echipa și cu Managing Partnerul.

În cazul în care vă consideraţi potrivit şi doriţi să profesați într-un mediu competitiv, care promovează competenţa profesională şi spiritul de echipă, sunteţi rugaţi să trimiteţi un Curriculum Vitae şi o scrisoare de intenţie la adresa de email [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 12 octombrie 2022

SÎRBU & VORNICU LAW is hiring an Associate lawyer | Public procurement & Litigation

SÎRBU & VORNICU LAW is looking for an associate qualified lawyer with an interest in construction law & public procurement and litigation (avocat definitiv).

WHAT WE OFFER
– growing opportunities;
– a very flexible & dynamic work environment are the core of our work;
– a focus on a sound legal development and growth at the side of the partners;
– an international client focus.

QUALIFICATIONS & REQUIRED SKILLS
– qualified Lawyer – Member of the Bar Association (definitiv);
– very good English (knowledge of other languages, especially Spanish and Italian, are an important plus);
– independent mindset;
– attention to details & rigorous legal thinking;
– experience of minimum 2 years;
– experience involving REAL ESTATE, DUE DILIGENCE, CONTRACTS are a plus.

If you are interested, we would be happy to hear from you at [email protected] with a CV attached.

ABOUT S&V LAW
What really sets us apart is our personalized approach.
We take time to get to know our clients and their business.
We make sure we understand them and what their unique needs and challenges are. Then we get to work.
And because we are a small team, we operate as an extension of our clients’ businesses. Agile, flexible, and able to empower them to achieve great things, even when we’re not in the room.

Individuals and business come to S&V LAW for our unparalleled legal expertise in procurement and construction law, our years of experience, our academic nous and our passion for the law. We study global and local issues, we collaborate with like-minded lawyers, and we work with clients internationally.

This offers us rich, diverse perspectives of the industries and sectors we support.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 octombrie 2022

FINECO INSOLVENCY recrutează avocat definitiv

FINECO INSOLVENCY recrutează avocat definitiv.

CRITERII PROFESIONALE ŞI PERSONALE
– absolvent al Facultăţii de Drept;
– experienţă 2-3 ani în domeniul juridic;
– cunoştinţe de drept civil, drept comercial, fiscal şi din domeniul insolvenţei;
– cunoştinţe operare PC (Office);
– cunoştinţe limba engleză – nivel mediu sau avansat;
– disponibilitate pentru deplasări;
– preocupare permanentă pentru actualizarea cunoştinţelor şi a legislaţiei în domeniu;
– abilităţi de organizare şi planificare;
– capacitatea de a lucra cu termene limită;
– rezistenţă la stres şi atenţie distributivă;
– capacitatea de a lucra eficient în echipă;
– limbaj coerent şi elevat;
– prestanţă şi comportament profesional;
– iniţiativă, discreţie, corectitudine şi punctualitate;
– atitudine pozitivă şi fire comunicativă.

CERINŢE
– avocat definitiv cu experienţă de 2-3 ani în domeniu;
– constituie avantaj experienţă în domeniul insolvenţei sau calitatea de practician în insolventă (stagiar sau definitiv).

RESPONSABILITĂŢI
– asigură consultanţa juridică şi reprezentare în raporturile cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană juridică sau fizică, romană sau străină;
– asigură asistenţă juridică în faţa oricăror organe jurisdicţionale;
– actualizează permanent informaţiile referitoare la noile modificări de legislaţie şi pune la dispoziţie către persoanele interesate din organizaţie noile informaţii şi implicaţii pentru activitatea acestora;
– oferă celorlalţi angajaţi suport în desfăşurarea procedurilor specifice insolvenţei din punct de vedere juridic.

BENEFICII
– mediu de lucru profesional şi cordial, alături de o echipă tânără şi dinamică de practicieni în insolventă;
– bonusuri în funcţie de performanţa profesională.

Candidaţii interesaţi de o dezvoltare profesională, într-un climat în care sunt cultivate excelenţa şi spiritul de echipă, sunt rugaţi să transmită CV-ul, în care vor menționa și beneficiul financiar așteptat, la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 octombrie 2022

VLAD-ADRIAN MIHALACHE LAW FIRM recrutează avocaţi

VLAD-ADRIAN MIHALACHE LAW FIRM recrutează tinere talente cu experienţă medie (2-4 ani) în domeniile dreptului civil şi a dreptului procesual civil, adaptabile la lucrul în echipă, comunicative, tenace şi perseverente.

Candidaţii interesaţi sunt rugaţi să transmită CV-ul la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 octombrie 2022

ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAŢII is looking for a lawyer | Banking & Finance

Tuca-Zbarcea-Asociatii 10

ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII is looking for a fully-fledged lawyer to join our Banking & Finance team.

REQUIREMENTS
– at least 3 years of experience;
– fluent in English;
– computer skills (MS Office);
– willing to improve and develop professionally;
– experience in any of the following areas is a plus: Corporate & Commercial, M&A.

BENEFITS
– attractive pay, subject to regular evaluations and which may be raised by reference to performance;
– opportunity to work and develop in a professional team, experienced in and open to lawyer training;
– friendly work environment.

If you fit the description, please send your CV and cover letter to the following e-mail address: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 octombrie 2022

DENTONS is seeking junior associates

DENTONS is seeking junior associates (class of 2022 graduates) who are looking to develop their careers as lawyers in the world’s largest law firm.

The positions require highly responsible and well-organized persons, able to communicate effectively in spoken and written English. High computer literacy and mastery of new technology will be considered a plus. This is a great opportunity to work with a group of dedicated professionals who are passionate about their work and to enjoy the benefits of the world’s largest law firm.

To be considered for a position within Dentons, please send your CV to [email protected]

All applications are treated fairly and equally. We do not discriminate on the basis of race, color, sex, language, religion, political or other opinion, national or social origin, property, birth or other status such as disability, age, marital and family status, sexual orientation and gender identity, health status, place of residence, economic or social situation. Only candidates selected for an interview will be contacted.

Dentons is the world’s largest law firm, delivering quality and value to clients around the globe. Dentons is a leader on the Acritas Global Elite Brand Index, a BTI Client Service 30 Award winner and recognized by prominent business and legal publications for its innovations in client service, including founding Nextlaw Labs and the Nextlaw Referral Network. Dentons’ polycentric approach and world-class talent challenge the status quo to advance client interests in the communities in which we live and work.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 octombrie 2022

DENTONS is looking for a lawyer | Litigation

DENTONS is looking for a lawyer to join our leading Litigation practice.

Send your CV to [email protected] if you are a fully qualified lawyer with 3 – 8 years experience in this area.

We are first of all passionate about our work and look for the same in our candidates, together with good command of Romanian civil and commercial law and of written and spoken English, as well as project management skills.

All applications are treated fairly and equally. We do not discriminate on the basis of race, color, sex, language, religion, political or other opinion, national or social origin, property, birth or other status such as disability, age, marital and family status, sexual orientation and gender identity, health status, place of residence, economic or social situation. Only candidates selected for an interview will be contacted.

Dentons is the world’s largest law firm, delivering quality and value to clients around the globe. Dentons is a leader on the Acritas Global Elite Brand Index, a BTI Client Service 30 Award winner and recognized by prominent business and legal publications for its innovations in client service, including founding Nextlaw Labs and the Nextlaw Referral Network. Dentons’ polycentric approach and world-class talent challenge the status quo to advance client interests in the communities in which we live and work.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 octombrie 2022

DARIE, MANEA & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar

DARIE, MANEA & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar.

CERINŢE
– cunoştinţe solide de drept comercial şi civil;
– cunoştinţe avansate de limba engleză;
– persoană organizată, cu abilităţi de management al proiectelor şi spirit de echipă.

DESCRIEREA JOBULUI
Redactarea de acte juridice, analize şi rapoarte, reprezentarea clienţilor în faţa autorităţilor statului, analizarea diverselor probleme ale clienţilor în vederea oferirii celor mai bune soluţii juridice.

DESCRIEREA COMPANIEI
SPRL DARIE, MANEA & ASOCIAȚII – avocaţi specializaţi în dreptul comercial, civil, dreptul proprietăţii industriale.

Vă rugăm să trimiteţi CV-ul pe adresa de email: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 6 octombrie 2022

D&B DAVID şi BAIAS recrutează avocați stagiari | Litigii

D&B DAVID şi BAIAS – societatea de avocatură afiliată PwC în România, recrutează avocați stagiari pentru a se alătura echipei de Litigii comerciale, administrative și dreptul muncii.

CANDIDAŢII TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCÃ URMĂTOARELE CONDIŢII GENERALE
– avocat stagiar ;
– deține cunoștințe solide de drept civil, procedură civilă și drept administrativ;
– inteligenţă, motivaţie şi perseverenţă în viitoarea carieră de avocat;
– spirit de echipă și capacități de consolidare a relațiilor, excelente capacități de comunicare, flexibil, adaptabil și proactiv;
– raționament juridic solid, dedicație, foarte bune abilități de scriere juridică;
– dorinţă de a lucra în cadrul unei echipe profesioniste şi exigente.

OPORTUNITĂŢI
– onorariu foarte avantajos;
– un loc de muncă stabil într-o companie de prestigiu;
– posibilitate de dezvoltare reală din punct de vedere profesional într-un cadru de profesioniști;
– oportunitatea de a lucra într-o echipă tânără, dinamică şi motivată.

Candidații interesați de o dezvoltare profesională într-un climat multinațional în care sunt cultivate excelența şi spiritul de echipă sunt rugați să trimită CV-ul şi o scrisoare de intenție la adresa [email protected] în atenția dnei. Maria Garlia.

DESPRE D&B DAVID ŞI BAIAS
D&B David şi Baias, societatea de avocatură afiliată a PricewaterhouseCoopers în România (“D&B”), cea mai mare rețea internațională de audit, consultanţă fiscală şi de afaceri, fiind integrată în rețeaua societăților de avocați corespondente PwC care cuprinde mai mult de 2.000 de avocați în 85 de jurisdicții. D&B David şi Baias este concepută ca un parteneriat bazat pe o comunitate de valori între avocații ei, între aceștia şi clienți şi între D&B şi PwC. Pe piața locală, D&B, împreună cu PwC, lucrează cu clienți din România și Republica Moldova prin intermediul rețelei de 5 birouri PwC din Bucureşti, Timișoara, Cluj-Napoca, Constanța şi Chișinău.
D&B este recunoscută și recomandată de cercetători internaționali independenți, cum ar fi Chambers & Partners, Legal 500 și IFLR 1000 ca fiind o firmă de avocatură de top în domenii precum Litigii fiscale şi de drept administrativ, Concurență & Antitrust, Corporate, M & A.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 6 octombrie 2022

IACOB & ALEXANDRU recrutează avocaţi stagiari

IACOB & ALEXANDRU recrutează avocaţi stagiari.

Tip contract: FULL TIME / Normă ȋntreagă

Nivel de carieră: ENTRY LEVEL / Primii 2 ani de experienţă

Domenii de practică predilecte: Drept Civil, Corporate & Commercial, Dreptul Muncii, Dreptul mediului, Drept medical, Dreptul proprietăţii intelectuale.

CERINŢE MINIME PENTRU COLEGII CANDIDAŢI
– membri ai Baroului Bucureşti;
– o bună cunoaştere a limbii engleze;
– spirit de inițiativă și etică profesională;
– spirit de echipă.

RESPONSABILITĂŢI
– cercetări legislative şi documentare juridică;
– menţinerea relaţiilor cu instituţiile publice;
– efectuarea de operaţiunilor la Registrul Comerţului;
– efectuarea de operaţiuni la OSIM; monitorizări de baze de date; redactare de cereri;
– activităţi de natură juridică şi administrativă specifice societăţii;
– studierea temeinică a dosarelor încredinţate;
– urmărirea modificărilor legislative;
– redactarea de cereri de chemare în judecată, întâmpinări, pregătirea probatoriului şi reprezentarea în instanţă a clienţilor societăţii;
– întocmirea şi evidenţa dosarelor societăţii.

Aşteptăm colegii interesaţi să ne trimită un CV la adresa de e-mail:
[email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 6 octombrie 2022

STAN ELISABETA LAW OFFICE recrutează avocat stagiar

STAN ELISABETA LAW OFFICE recrutează avocat stagiar.

În calitate de avocat stagiar vei contribui la acordarea de servicii de consultanță juridică și la menținerea unei relații de succes cu clienții noștri.

RESPOSABILITĂȚI
– redactarea de opinii legale bazate pe cunoștințele acumulate de drept civil și drept societar;
– informarea colegilor și clienților despre noutățile legislative;
– redactare și transmite e-mailuri, adrese, notificări, în funcție de solicitările clienților;
– acordarea suportului juridic necesar colegilor pentru studierea dosarelor de instanță;
– vei depune cereri și vei obține acte de la diverse instituții;
– vei pregăti actele necesare soluționării anumitor cereri sau tranzacții sub îndrumarea avocatului coordonator.

CERINȚE
– cunoștințe solide de drept civil, procedură civilă și drept societar;
– bune cunoștințe de operare PC (Microsoft Office, redactare, e-mail, scanare documente);
– limba engleză avansat;
– punctual, organizat, perseverent;
– abilități de a lucra independent, cât și în echipă.

BENEFICII
– bonus anual pentru îndeplinirea cu succes a sarcinilor atribuite;
– 21 de zile libere plătite/an;
– susținerea formării profesionale continue prin decontarea costurilor unui curs/an;
– abonament gratuit la conferințe juridice.

DESCRIEREA CABINETULUI DE AVOCATURĂ
STAN ELISABETA LAW OFFICE este un cabinet de avocatură care activează pe litigii și consultanță în următoarele domenii: drept civil, dreptul afacerilor, drept imobiliar, drept fiscal, dreptul construcțiilor, dreptul muncii şi drept administrativ.

Aşteptăm cv-ul tău împreună cu scrisoare de intenție la adresa de e-mail [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 5 octombrie 2022

CHERECHEȘ LUCIA recrutează avocați definitivi

Cabinet de Avocat CHERECHEȘ LUCIA recrutează avocaţi definitivi, membri ai Baroului Bucureşti.

Solicităm bune cunoștințe teoretice ale dreptului civil, precum și ale procedurii civile.

Constituie un avantaj cunoașterea legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii (în special Legea nr. 10/2001, Legea 165/2013), precum şi cunoaşterea, la nivel avansat a limbii franceze.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită cv-ul, redactat în limba română, la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 5 octombrie 2022

GRIGORESCU CRISTIANA & ASSOCIATES recrutează avocat | Consultanţă

GRIGORESCU CRISTIANA & ASSOCIATES recrutează avocat stagiar sau definitiv pentru practica de consultanţă.

CE NE DORIM
– să ai între 2 şi 4 ani de experienţă în domeniu;
– să deţii cunoştinţe de limba engleză la un nivel avansat;
– în cazul în care cunoşti orice altă limbă străină, vei avea un avantaj;
– să deţii cunoştinţe de operare PC;
– să fii dornic să lucrezi în echipa noastră.

Dacă îndeplineşti condiţiile de mai sus, am vrea să ne cunoaştem, aşa că trimite-ne CV-ul tău la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunţul expiră la data de 5 octombrie 2022

PÂRVU & ASOCIAȚII recrutează avocat

SCPA PÂRVU & ASOCIAȚII este o societate de avocatură dinamică, orientată spre nou, cu o experiență variată și o constantă dorință de îmbunătățire.

Suntem o echipă tânără, deschisă și prietenoasă, optimistă și competitivă în același timp, compusă momentan din 3 avocați definitivi, 1 avocat definitiv conlucrător, 3 avocați stagiari și 2 membri în departamentul administrativ.

În această perioadă dorim să mărim echipa cu încă un avocat, cu bune abilități de comunicare, atât în echipă, cât și cu clienții.

Avocat stagiar – experiența constituie avantaj
Avocat definitiv – 2 – 4 ani experiență din momentul intrării în profesie

Cu ajutorul nostru îți vei planifica și organiza proiectele încredințate și vei acumula cunoștințe și experiență pe parcursul stagiaturii, atât în ceea ce privește dezvoltarea carierei tale juridice, cât și conduita ta profesională.

RESPONSABILITĂȚILE PE CARE NOII NOȘTRI COLEGI LE VOR PRIMI, SUB COORDONAREA UNUI AVOCAT DEFINITIV, VIZEAZĂ
– redactare de opinii juridice, în special pe aspecte de drept comercial, dreptul muncii, dreptul proprietății intelectuale;
– redactare de contracte, în special pe aspecte de drept comercial, dreptul muncii, dreptul proprietății intelectuale;
– identificarea riscurilor juridice și recomandarea de soluții care să ajute la atingerea obiectivelor clientului;
– activitate în instanță (inclusiv redactare cereri de chemare în judecată, întâmpinări, note/concluzii scrise, verificarea dosarelor în arhive);
– coordonarea relației cu alte profesii juridice (notari, executori judecătorești, experți, etc.);
– menținerea legăturii cu Registrul Comerțului (închidere/deschidere punct de lucru, suplimentare obiect de activitate, numire /revocare administrator, etc) și redactarea documentelor necesare.

CE DORIM DE LA TINE?
– experiența de cel puțin un an ca avocat stagiar reprezintă un plus;
– să fii curios și dornic de a învăța mereu lucruri noi, să fii ambițios și orientat către găsirea de soluții variate pentru sarcinile gestionate;
– să fii dornic să-ți însușești principii profesionale corecte și să lucrezi constant pentru perfecționarea ta perpetuă – inclusiv prin însușirea procedurilor noastre interne;
– să interacționezi cu clienții și să participi în mod activ în procesul de realizare a vânzărilor.

Domeniile noastre de practică sunt multiple și includ, în principal, consultanță și reprezentare în materie civilă și comercială, proprietate intelectuală, dreptul muncii, drept penal.

Dacă ești interesat de o poziție în cadrul SCPA Pârvu și Asociații, așteptăm CV-ul tău la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 octombrie 2022

MAXIM / Asociații recrutează avocat stagiar

MAXIM / Asociații recrutează avocat stagiar absolvent al facultății de drept din Cluj (Universitatea Babeș-Bolyai), București sau Iași.

CE CĂUTĂM
– cunoștințe teoretice temeinice în domeniul juridic, cu predilecție în domenii precum: contencios administrativ și fiscal, achiziții publice, urbanism, dreptul afacerilor, insolvență;
– bune abilități de comunicare și organizare, gândire analitică, seriozitate, spirit de echipă;
– acuratețe în exprimare și în redactare;
– cunoștințe avansate de limba engleză;
– cunoștințe operare PC (Microsoft Word, Microsoft Excel);
– deschidere spre învățare și sugestii de îmbunătățire;
– dornic/ă de evoluție profesională.

Deținerea unui carnet de conducere categoria B este un plus.
Este importantă compatibilitatea de viziune cu echipa deja existentă.

CE OFERIM
– onorariu atractiv și bonusuri periodice;
– mediu de lucru prietenos;
– posibilități de avansare fundamentate pe meritocrație;
– birou situat în zona centrală;
– echipă de profesioniști pregătită temeinic (legal, tax, audit);
– dezvoltare profesională (publicații, workshop-uri, traininguri), dar și personală;
– oportunitatea de a fi implicat în proiecte juridice complexe, multidiscipinare;

DESPRE NOI
Proiectul MAXIM / Asociații a debutat în 2014, fiind o societate civilă profesională de avocați cu sediul central în
Cluj-Napoca.
MAXIM / Asociații oferă servicii juridice complete, care includ atât servicii de consultanță juridică cât și asistență și reprezentare în fața instanțelor de judecată în domeniul avocaturii de afaceri din România.

DETALII PENTRU APLICARE
Persoanele interesate sunt rugate să transmită un CV și o scrisoare de intenție pe adresa [email protected]
urmând să ne întâlnim cu acei candidați care par a se potrivi cu actualul colectiv, și care corespund exigențelor căutate.

Anunțul este valabil pentru municipiul Cluj-Napoca.

* Anunțul expiră la data de 3 octombrie 2022

D&B DAVID şi BAIAS is looking for a Junior Lawyer | Tax and Administrative Litigation

D&B DAVID şi BAIAS is looking for a Junior Lawyer to join our Tax and Administrative Litigation department.

IF YOU
– would like to be part of a dynamic and fun-to-work-with team;
– are smart and creative;
– are willing to learn and develop every day while working on very interesting projects;
– have an interest in administrative and tax matters, we would love to receive your application.

WE OFFER
– attractive rewards and flexible working arrangements;
– access to interesting local and cross-border projects for high-profile clients;
– an international working environment and a friendly work atmosphere;
– continuous coaching & mentorship;
– the chance to work in a professional environment, exceptional opportunities for career growth, as well as a strong learning and development culture.
– good career advancement opportunities;
– a flexible workplace and work environment.

If you are interested kindly send your CV to: [email protected]

ABOUT D&B DAVID SI BAIAS
D&B David si Baias is the connected law firm of PricewaterhouseCoopers in Romania (“D&B”) and it is integrated within the international network of the connected law firms of PricewaterhouseCoopers (“PwC”), that has more than 3,000 lawyers in 85 jurisdictions. D&B benefits therefore both from in-depth local knowledge and from an international perspective.
On the local market, D&B, together with PwC, work with clients in Romania and Moldavian Republic through the network of 5 PwC offices located in Bucharest, Timisoara, Cluj-Napoca, Constanta and Chisinau.
D&B is recognised and recommended by independent international researchers such as Chambers & Partners, Legal 500, IFLR 1000 and Best Lawyers as top Romanian law firm for Corporate M&A, Competition & Antitrust, Tax and other law areas.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 noiembrie 2022

PÎRVU DRĂGOIANU PARTNERS team is growing – junior lawyer wanted

PÎRVU DRĂGOIANU PARTNERS team is growing – junior lawyer wanted.

Multiple practice areas, many interesting mandates, happy clients, all in a very chic and friendly office & team. Even if it sounds too good to be true, it is a brief and accurate description of our everyday work, colleagues and premises.

We would be very pleased to welcome a lawyer with 1 to 2 years of experience since Bar admission as our ranks need enforcement.
Our areas of practice are mainly criminal law, dispute resolution and insolvency, but we deal with corporate and commercial, employment and public procurement on a daily basis as well. And so will you.

ABOUT YOU
You are analytical, passionate about your legal career and the said practice areas and you realize that what makes you stand out is the quality and the promptitude of the legal services you provide. You are fluent in English and your determination goes hand in hand with your curiosity. You have initiative and have more proactive than executional elements.

ABOUT PDP
Friendly solutions and legal advice provider to a variety of clients (large companies as well as private individuals). We are specialized (founding partners have more than 20 years of experience) and rigorous (due to years of practice in award winning major law firms) but we do not forget the importance of fun and friendship within the working environment. Firm’s founding partners offer continuous support and mentoring to every member of the team.

SOUNDS GOOD?
Send us your CV at [email protected] for the associate or junior position and we will give you a call in order to meet and discuss further. We would be delighted to get to know you and have you meet us. Our hands-on approach applies to recruitment as well, therefore a face-to-face discussion is the key starting point of our potential future collaboration.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 octombrie 2022

DRAGNE & ASOCIAȚII recrutează avocați definitivi | Litigii

Dragne & Asociatii

DRAGNE & ASOCIAȚII recrutează avocați definitivi care doresc să se alăture echipei de litigii.

CERINȚE
– experiența între 2 și 6 ani în domeniul litigiilor între profesioniști, litigiilor în materia dreptului societar, litigiilor în materia dreptului fiscal și a contenciosului administrativ;
– cunoașterea temeinică a legislației și a practicii judiciare în domeniile de practică solicitate;
– excelente abilități de comunicare, analiză și sinteză, lucru în echipă;
– cunoștințe temeinice în Microsoft Word, Excel, PowerPoint, Outlook;
– o foarte bună cunoaștere a limbii engleze – limbaj juridic (atât la nivel conversațional cât și în redactarea documentelor).

Pentru a depune candidatura vă invităm să ne transmiteţi CV-ul la următoarea adresa de email: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 octombrie 2022

VOLCIUC • IONESCU is looking for associates | Real Estate

VOLCIUC • IONESCU is looking for real estate associates to join our team (2-3 years of experience)!

You may be our new colleague,
IF YOU
– have relevant experience in real estate (ranging from due diligence exercises to transactional work, namely drafting sale-purchase agreements, superficies arrangements, lease contracts);
– are fluent in English;
– are eager to be a part of the world of transactional business law in a supportive team.

Please send your CV to [email protected] at your earliest convenince.

We are offering great opportunities for career growth, a fun and easy to work with team and attractive compensation.
We are looking forward to meeting you!
Please kindly note that only selected applicants will be contacted.

ABOUT VOLCIUC • IONESCU
Founded as a spin-off of several lawyers led by the heads of the energy, finance and projects teams of a global international law firm, Volciuc-Ionescu is an independent Romanian law firm that strives for excellence and guarantees fast and flexible specialised services, recommended as a leading firm by the international legal directories (Chambers Global, Legal500 and IFLR1000). Our main objectives are to build long-term working relationships with clients (traditionally, financial institutions, global corporations and local champions from key sectors of Romania) and to offer a high level of quality and efficiency in all legal matters we work on.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 octombrie 2022

ZAMFIRESCU RACOŢI VASILE & PARTNERS is looking for a lawyer | Litigation & Arbitration

ZAMFIRESCU RACOŢI VASILE & PARTNERS is looking for a lawyer to join our leading Litigation & Arbitration Practice.

YOUR PROFILE
– definitive lawyer with ~ 3-5 years of prior experience in litigation and arbitration;
– thorough knowledge of civil law, administrative law, civil procedural law, and arbitration; knowledge of construction law and/or competition law is an advantage;
– fluency in written and spoken English;
– proactive attitude, well-organized, high level of attention to detail, willingness to improve skills, professional growth mindset.

WHAT WE OFFER
– interesting work on high-profile cross-border disputes in the most diversified and ample portfolio of arbitrations and litigations on the market, and exposure to international clients;
– competitive pay and performance bonuses;
– opportunity to work with the best specialists and great environment for driven young lawyers to succeed.

If you are interested, tell us why in a cover letter and send us your CV to [email protected]
We look forward to receiving your application until the latest 30.09.2022, using the subject line: LITIGATION & ARBITRATION PRACTICE.
Only shortlisted candidates will be contacted for an interview.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 octombrie 2022

JGV & ASOCIAŢII recrutează avocat definitiv

SCPA JERCAN GHEORGHE VLAD & ASOCIAŢII recrutează avocat – ASSOCIATE – Litigation, Personal Injury and Insurance Law Department – pentru Bucureşti.

JGV & ASOCIAŢII este o societate de avocaţi înfiinţată în anul 2005,  în prezent cuprinzând o echipă tânără şi dinamică formată din aproximativ 55 de avocaţi, jurişti şi specialişti.

Peste 16 de ani de excelență într-o societate în continuă schimbare, JGV și Asociații este recunoscută ca fiind unul dintre principalii jucători ai avocaturii de tip ,,personal injury” din România.

JGV şi Asociaţii este specializată în dreptul asigurărilor, fiind cotată ca cea mai activă societate în domeniu, şi pe lângă sediul central din Bucureşti are deschise cinci birouri teritoriale în: Timişoara, Craiova, Cluj, Galaţi şi Iaşi.
O organizaţie care creşte constant, se adaptează permanent la nou şi întroduce noi servicii pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor săi.

CANDIDATUL IDEAL
– avocat definitiv cu o experiență de minim 1 an în profesia de avocat;
– deține cunoștințe solide de drept civil, răspundere civilă delictuală, procedura civilă, procedură penală;
– deține permis de conducere cat. B;
– disponibil pentru deplasări dese la instanțe din țară;
– are spirit de echipă, excelente abilități de comunicare și se adaptează repede într-un colectiv nou;
– dă dovadă de cunoștințe avansate de Microsoft Word, utilizare internet și acuratețe în redactarea documentelor;
– redactează și susține coerent argumentele juridice invocate;
– capacitate superioară de concentrare şi orientare către obiective şi sarcini;
– perseverenţă, responsabilitate şi integritate.

RESPONSABILITĂȚI
– reprezentare juridică în instanță (judecătorie, tribunal, curte de apel, secțiile civile și penale);
– redactare acte necesare asistării clienților în fața instanțelor;
– redactare cereri de chemare în judecată, întâmpinări, cereri de intervenție, etc;
– asistentă și reprezentare în fața organelor de cercetare penală;
– alte activități juridice.

CE OFERIM NOI
– program de lucru flexibil;
– o schemă de onorarii motivantă;
– condiţii clare de decontare şi compensare;
– oportunitatea de a te implica în dezvoltarea de soluţii inovatoare;
– ghidaj constant în realizarea sarcinilor de lucru şi suport profesional în dezvoltarea carierei;
– un mediu de lucru prietenos într-o echipă tânără, dinamică şi motivată.

Persoanele interesate pot trimite CV-urile pe adresa: [email protected]
CV-urile trimise vor avea şi fotografia candidatului.
Persoanele selectate vor fi contactate telefonic pentru interviu.
Toate aplicaţiile vor fi tratate cu confidenţialitate.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 30 septembrie 2022

ONV LAW recrutează avocat definitiv | Business Law

ONV LAW recrutează avocat definitiv, cu experiență relevantă de minimum 3 ani de la defintivatul în profesie.

CE NE DORIM DE LA TINE
– să ai cunoștințe temeinice în materia dreptului societar, tranzacții M&A și experiență în gestionarea de proiecte complexe pentru clienți multinaționali;
– să ai fluență în limba engleză;
– să ai experiență atât în ceea ce privește activitatea de consultanță, cât și de instanță;
– capacitate bună de analiză și atenție la detalii;
– proactivitate și spirit de echipă;
– disponibilitatea pentru a efectua deplasări în țară;
– experiența în domenii precum dreptul muncii, drept fiscal, insolvență și cunoașterea oricărei alte limbi străine (germană, italiană) constituie un avantaj.

Vei lucra într-un mediu prietenos, cu o echipă dinamică și orientată spre rezultate, care consiliază preponderent clienți privați români și internaționali, într-o varietate de sectoare industriale.

OPORTUNITĂȚI
– posibilitate de dezvoltare din punct de vedere profesional;
– loc de muncă stabil într-o echipă care valorizează parteneriatele de lungă durată;
– oportunitatea de a lucra într-o echipă care prețuiește echilibrul dintre viața profesională și viața personală.

Îi rugăm pe cei interesați să trimită un Curriculum Vitae la adresa de e-mail: [email protected]
Doar candidații selectați vor fi contactați pentru interviu.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 31 octombrie 2022

STĂNCULESCU DAVID & ASOCIAŢII recrutează avocaţi definitivi

STĂNCULESCU DAVID & ASOCIAŢII recrutează avocaţi definitivi.

CERINŢE OBLIGATORII
– avocaţi cu cunoştinţe teoretice solide de drept substanţial şi drept procesual;
– experienţă minim 3 ani în sfera dreptului civil / penal de la definitivat;
– experienţă în instanţă;
– claritate, concizie şi coerentă la redactarea actelor;
– experienţă pe partea de urmărire penală;
– înţelegerea economiei unui proces penal;
– cunoaşterea aprofundată atât a dreptului penal şi a procedurii penale, cât şi a dreptului civil şi a procedurii civile;
– reprezentare în fata instanţelor judecătoreşti, redactarea tuturor actelor, cererilor, documentelor necesare.
– redactarea opinilor juridice pe teme de drept civil, drept comercial, dreptul muncii, drept fiscal, drept comunitar, drept administrativ, dreptul de proprietate intelectuală;
– întocmirea, redactarea, avizarea tuturor actelor cu caracter juridic.
– elaborarea şi modificarea de contracte civile şi comeciale;
– participare la întâlniri de afaceri, concilieri directe, negocieri contractuale;
– constituie un avantaj cunoașterea limbii engleze, a dreptului insolvenței, dreptului fiscal și administrativ.

EXPERIENŢĂ ÎN PRACTICA JUDICIARĂ ÎN UNUL SAU MAI MULTE DIN URMĂTOARELE DOMENII
– Comercial – pretenţii şi falimente;
– Penal – infracţiuni economice, infracţiuni de corupţie, infracţiuni privind proprietatea intelectuală, infracţiuni privind legislaţia rutieră;
– Civil – divorţuri, acţiuni posesorii, acţiuni în granituire, contestaţii la executare; plângeri contravenţionale; exproprieri;
– Dreptul muncii şi drept administrativ şi fiscal.

DESCRIEREA COMPANIEI
Societate Profesională de Avocaţi Stanculescu, David şi Asociaţii oferă servicii de reprezentare la toate treptele de jurisdicţie din România. Societatea este structurată şi funcţionează potrivit principiului specializării. În cadrul Societăţii îşi desfăşoară activitatea avocaţi specializaţi pe domenii şi subdomenii ale dreptului, oferind posibilitatea de a acoperi din punct de vedere al soluţiilor legale, întreaga arie de activitate.

Aplicaţiile pot fi trimise pe adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 30 septembrie 2022

STĂNCULESCU DAVID & ASOCIAŢII recrutează avocaţi stagiari

STĂNCULESCU DAVID & ASOCIAŢII recrutează avocaţi stagiari.

Căutam persoane proactive care își doresc crearea și dezvoltarea unei cariere în cadrul unei Societăți civile profesionale de avocați.

Candidatul ideal este o persoană responsabilă, organizată, comunicativă, punctuală, loială și interesată să dobândească experiență în activitatea de litigii și consultanță juridică și care privește această oportunitate de colaborare ca pe un proiect pe termen lung.

CERINŢE OBLIGATORII
– avocaţi cu cunoştinţe teoretice solide într-unul din următoarele domenii: drept civil, drept comercial, dreptul muncii, drept administrativ, drept penal, drept fiscal, apărarea dreptului omului;
– persoană responsabilă, disciplinată, dinamică, serioasă, corectă, motivată, rezistentă la stres pentru atingerea datelor limită;
– atenția la amănunte constituie un atribut esențial al candidatului ideal;
– cunoașterea limbii române şi a limbii engleze, fluență și corectitudine în exprimare, atenție distributivă, dicție bună, simț analitic;
– redactare cu acurateţe a documentelor.

Experienţă minimă în instanţă constituie un avantaj.

DESCRIEREA COMPANIEI
Societate Profesională de Avocaţi Stanculescu, David şi Asociaţii oferă servicii de reprezentare la toate treptele de jurisdicţie din România. Societatea este structurată şi funcţionează potrivit principiului specializării. În cadrul Societăţii îşi desfăşoară activitatea avocaţi specializaţi pe domenii şi subdomenii ale dreptului, oferind posibilitatea de a acoperi din punct de vedere al soluţiilor legale, întreaga arie de activitate.

Aplicaţiile pot fi trimise pe adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 30 septembrie 2022

JGV & ASOCIAŢII recrutează avocat definitiv | Craiova

SCPA JERCAN GHEORGHE VLAD & ASOCIAŢII recrutează avocat definitiv – Litigation, Personal Injury and Insurance Law Department – pentru Craiova.

JGV & ASOCIAŢII este o societate de avocaţi înfiinţată în anul 2005,  în prezent cuprinzând o echipă tânără şi dinamică formată din aproximativ 55 de avocaţi, jurişti şi specialişti.

Peste 16 de ani de excelență într-o societate în continuă schimbare, JGV și Asociații este recunoscută ca fiind unul dintre principalii jucători ai avocaturii de tip ,,personal injury” din România.

JGV şi Asociaţii este specializată în dreptul asigurărilor, fiind cotată ca cea mai activă societate în domeniu, şi pe lângă sediul central din Bucureşti are deschise cinci birouri teritoriale în: Timişoara, Craiova, Cluj, Galaţi şi Iaşi.
O organizaţie care creşte constant, se adaptează permanent la nou şi introduce noi servicii pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor săi.

CANDIDATUL IDEAL
– avocat definitiv cu o experiență între 2 ani şi 5 ani în profesia de avocat;
– deține cunoștințe solide de drept civil, răspundere civilă delictuală, procedură civilă, procedură penală;
– deține permis de conducere cât. B;
– disponibil pentru deplasări dese la instanțe din țară;
– are spirit de echipă, excelente abilități de comunicare și se adaptează repede într-un colectiv nou;
– dă dovadă de cunoștințe avansate de Microsoft Word, utilizare internet și acuratețe în redactarea documentelor;
– redactează și susține coerent argumentele juridice invocate;
– capacitate superioară de concentrare şi orientare către obiective şi sarcini;
– perseverenţă, responsabilitate şi integritate.
 
RESPONSABILITĂȚI
– reprezentare juridică în instanță (judecătorie, tribunal, curte de apel, secțiile civile și penale);
– redactare acte necesare asistării clienților în fața instanțelor;
– redactare cereri de chemare în judecată, întâmpinări, cereri de intervenție, etc;
– asistentă și reprezentare în fața organelor de cercetare penală;
– alte activități juridice.

CE OFERIM NOI
– program de lucru flexibil;
– o schemă de onorarii motivantă;
– condiţii clare de decontare şi compensare;
– oportunitatea de a te implica în dezvoltarea de soluţii inovatoare;
– ghidaj constant în realizarea sarcinilor de lucru şi suport profesional în dezvoltarea carierei;
– un mediu de lucru prietenos într-o echipă tânără, dinamică şi motivată.

Persoanele interesate pot trimite CV-urile pe adresa: [email protected]
CV-urile trimise vor avea şi fotografia candidatului.
Persoanele selectate vor fi contactate telefonic pentru interviu.
Toate aplicaţiile vor fi tratate cu confidenţialitate.

Anunțul este valabil pentru municipiul Craiova.

* Anunțul expiră la data de 30 septembrie 2022

COJOCARU & ASOCIAȚII recrutează avocat definitiv

COJOCARU & ASOCIAȚII este o societate de avocatură ce oferă clienților săi servicii de consultanță juridică, precum și asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor de judecată.

CĂUTĂM AVOCAT DEFINITIV CU MINIM 3 ANI DE EXPERIENȚĂ CARE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIȚII
– deține cunoștințe solide de drept civil, drept comercial, drept administrativ și drept procesual civil;
– are experiență în acordarea de asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor de judecată;
– disponibilitate pentru deplasări în țară;
– cunoștințe avansate de limbă engleză (cunoașterea unei alte limbi de circulație internațională reprezintă un avantaj);
– are o atitudine orientată spre găsirea de soluții;
– este un bun comunicator și are spirit de echipă;
– este membru al Baroului București.

ATRIBUȚII
– redactare acte necesare asistării clienților în fața instanțelor – cereri de chemare în judecată, întâmpinări, cereri de intervenție, etc.;
– redactarea de analize/rapoarte juridice, corespondență juridică;
– urmărirea dosarelor și informarea clienților cu privire la stadiul acestora;
– alte activități juridice.

OFERIM
– mediu de lucru prietenos;
– program flexibil;
– onorariu competitiv;
– oportunitatea de a fi implicat în dosare complexe.

Așteptăm CV-urile la adresa: [email protected]
Vă rugăm să aveți în vedere că vom contacta exclusiv candidații selectați.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 29 septembrie 2022

EVERSHEDS SUTHERLAND ROMANIA is looking for lawyers

EVERSHEDS SUTHERLAND ROMANIA is looking for lawyers.

We do amazing business with some of the biggest brands on the planet and with remarkable local companies and are recruiting lawyers with both entry and mid-level experience on business law consultancy services and litigation to be part of this success story.

To work with us, you need to be a certain type of person. Talented and commercially focused, willing to go the extra mile, with an inquisitive mind and possessing the ability to get on with people at all ends of the spectrum. If that’s you then we’re here to help you develop personally and professionally.

TO ENSURE YOU HAVE THE BEST EXPERIENCE AND THE OPPORTUNITIES TO THRIVE, WE
– actively promote the development of client relationships at every level and encourage our lawyers to develop a profile that will attract local and international clients;
– have a global reach with offices all over the world and provide opportunities to work in other countries;
– take an entrepreneurial and collaborative approach to the way work is won and how client relationships are built;
– ensure feedback is regularly given and our lawyers and partners have regular check-in meetings to support development and their ambitions;
– promote a friendly and inclusive environment, built around our core team values: ‘be kind’, ‘be fair’, ‘take pride in your work’, ‘do care’ and ‘be fun’.

If interested and suitable, please send us your application at [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 28 septembrie 2022

DAVO LAW OFFICES recrutează avocat definitiv | Consultanță

DAVO LAW OFFICES este în căutarea unui avocat definitiv care să se alăture echipei de consultanță.

Suntem un birou româno-spaniol, cu activitate în plan internațional având standarde profesionale înalte în ceea ce privește serviciile diverse pe care le oferim clienților noștri români și străini.
Oferim, pe lângă avantajele financiare, un mediu de lucru profesionist şi dinamic, într-o companie aflată în dezvoltare, în condiţii moderne de desfăşurare a activităţii și cu un program de muncă atractiv.

PROFILUL CANDIDATULUI
– avocat definitiv admis în Barou, cu o experiență de minimum patru ani în domeniul consultanței juridice;
– cunoștințe solide de drept civil, drept societar, drept imobiliar, dreptul muncii, metodologie de redactare a contractelor, tehnici de negociere și experiență aplicată în aceste domenii;
– excelente abilități de redactare juridică, exigență în exprimare verbală și scriere;
– cunoștințe avansate de limba engleză și cel puțin cunoștințe de nivel mediu de limba franceză; cunoașterea limbii spaniole constituie un avantaj;
– orientat către nevoile clienților, deschis spre a comunica direct cu aceștia și a identifica soluții adecvate pentru problemele lor;
– atitudine pozitivă de lucru, abilități de comunicare și cooperare cu colegii, flexibilitate și proactivitate.

Candidații interesați sunt rugați să trimită CV-ul şi o scrisoare de intenție, la adresa [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 26 septembrie 2022

RADU și ASOCIAȚII recrutează avocaţi

S.C.P.A. RADU și ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari sau junior level.

Ești interesat să te dezvolți, ești interesat de un mediu de lucru prietenos, dinamic și profesionist
în cadrul unei echipe experimentate?

Oferim perfecționarea ca avocat în domenii precum drept administrativ, achiziții publice, drept comercial,
drept civil etc.

Aşteptăm să ne contactezi la 0785276357 sau pe email la: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 23 septembrie 2022

DOJANĂ & ASOCIAȚII recrutează avocați definitivi

DOJANĂ & ASOCIAȚII S.C.A. recrutează un număr de 3 avocați definitivi.

CE CĂUTĂM LA VIITORI NOȘTRI COLEGI?
– experiență minim 1-2 ani de la absolvirea examenului de definitivat (experiența în contenciosul administrativ și în dreptul administrativ reprezintă un plus);
– abilități de administrare și prioritizare a proiectelor repartizate;
– acuratețe în redactarea documentelor;
– capacitatea de gestionare eficientă a timpului de lucru;
– atitudine proactivă, flexibilitate, capacitatea de a lucra în echipă și de a se adapta ușor;
– încredere, prezență de spirit și simțul umorului;
– atenție la detalii și meticulozitate în gestionarea activităților;
– nivel ridicat de competență în utilizarea pachetului Office și în documentarea online.

CE AI DE CÂȘTIGAT?
– vei fi implicat în proiecte complexe;
– vei face parte dintr-o echipă de profesioniști nu doar în drept, ci și în înțelegerea activității fiecărui client în parte în vederea livrării unui serviciu integrat și complex;
– vei beneficia de îndrumare și dezvoltare profesională continuă;
– vei lucra într-un mediu prietenos;
– pachet de beneficii patrimoniale negociat prin raportare la profilul fiecărui membru al echipei.

DESPRE NOI
DOJANĂ ȘI ASOCIAȚII este o societate profesională de avocați înființată în anul 2000 ce oferă o paletă largă de servicii juridice, la un nivel profesional foarte ridicat, bazându-se pe o echipă de avocați tânără, dar cu o bogată experiență în domeniul juridic.
Experiența noastră de peste 20 de ani ne recomandă pentru prestarea cu profesionalism a serviciilor juridice specializate constând în consultanță juridică, asistență juridică și reprezentare juridică în fața instanțelor de judecată și a autorităților cu atribuții jurisdicționale naționale și internaționale.
Sediul societății noastre este situat în București, strada Mihai Eminescu, însă deținem și un punct de lucru situat în Piața Alba Iulia ce va deveni funcțional începând cu luna septembrie a acestui an.

Dacă vrei să faci parte din echipa noastră, așteptăm CV-ul și scrisoarea de intenție la adresa de email [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 23 septembrie 2022

REFF & ASSOCIATES is looking for an Attorney at Law | Dispute Resolution

REFF & ASSOCIATES is looking for an Attorney at Law | Dispute Resolution practice.

WHO WE’RE LOOKING FOR
– fully qualified lawyer member of the Bar;
– 2 – 6 years’ experience in litigation and arbitration;
– sound legal reasoning, thoroughness, very good legal writing skills;
– fluency in written/spoken English is a must;
– team player, efficient, good communicator, flexible and adaptable.

YOUR FUTURE ROLE
Reff & Associates is looking for fully qualified lawyers to join our Dispute Resolution department.

As an Associate or Senior Associate in our team:
– you will join a dynamic and competitive environment, which preserve a uniquely collegial culture and considers work/life balance as a strategic priority. With a high year on year business growth rate, Reff & Associates offers distinctive accelerated career progression opportunities in an international environment;
– you will be involved in complex and interesting dispute resolution projects, assisting industry leading clients;
– depending on your experience level, you may get the opportunity to take a leading role in complex projects, including in cases involving multidisciplinary teams, where you can broaden your legal expertise by interacting with other tax and legal professionals;
– last but not least, you will become part of a team where we believe that success is measured in the long run and therefore we approach relationships with a desire to build long-lasting partnerships. We enjoy a remarkable long-term trust from clients and commitment from colleagues. We seek balance and sustainability in everything we do and have grown profitably while constantly investing in our people, nurturing new relationships in the market and contributing to various initiatives of the business community. We believe most strongly in integrity, loyalty, and commitment towards clients and colleagues.

ABOUT DELOITTE
Reff & Associates | Deloitte Legal has a team of 70 lawyers and is recognized as a leading law firm in Romania for the quality of services and ability to deliver solutions on complex legal matters. The areas of practice include banking and finance, capital markets, competition law, employment law, energy and environment law, insolvency law, legal management consulting, litigation, mergers and acquisitions, public sector, real estate.
Reff & Associates is independent law firm in accordance with the Bucharest Bar rules and is a member of Deloitte Legal, a global network with more than 2,500 lawyers in 80 countries. The continuous and consistent involvement of Reff & Associates in landmark transactions are recognized also by the international legal guides and EMEA Legal 500 ranks Reff & Associates as a leading law firm in Romania and particularly recommends its lawyers for their expertise in Real Estate and Construction, Banking & Finance, Commercial, Corporate and M&A, Employment, Tax & Commercial Litigation, Competition Law, PPP and Public Procurement and TMT.

ABOUT THE TEAM
In the our Dispute Resolution practice, our combined tax and legal expertise allows us to defend our Clients’ interest in the most complex tax and administrative, commercial, competition, employment litigation cases. With respect to the tax and administrative litigation, our tax and legal team work together from the initial stages of a tax dispute, usually a tax audit, covering both the legal and tax matters of the case. With respect to the commercial litigation, we assist our Clients in business-related disputes relating to recovery of commercial debts, corporate conflicts, enforcement proceedings, breach of contractual provisions. We are also representing our clients in competition and employment litigation.
Our combined expertise brings new and innovative solution in court to respond to our client’s needs.
Our team is comprised of experienced and dedicated lawyers who have assisted Clients in various proceedings before all levels of jurisdiction throughout the country.

HOW TO APPLY
Please apply with your Resume, which must contain all your major relevant projects.
Candidates interested in applying for this vacancy are required to send an updated CV by e-mail to: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 23 septembrie 2022

IORDACHE PARTNERS is looking for Junior-Mid-Level lawyer

IORDACHE PARTNERS is looking for Junior-Mid-Level lawyer with Corporate/Commercial experience (Romanian qualified, 0-5 PQE).

Bucharest-based full service commercial law firm with offices in London and Bucharest – looking for Junior-Mid-Level lawyer to bolster its growing Corporate/Commercial practice. Prior experience in a corporate/commercial law environment (private-practice or in-house) is desirable but not a requirement.

The candidate must already be admitted to practice in Romania as stagiar or avocat definitiv and must have strong legal English skills.

Our Corporate/Commercial practice is extremely diverse and can involve multi-jurisdictional work and niche industry sectors, as well as more plain vanilla corporate work. Expectations are correspondingly high. We are looking for an intrepid young lawyer willing to be challenged on a daily basis and to undertake a steep learning curve with each new matter.

Candidates are encouraged to fill in this form by way of application: https://lnkd.in/dHNMBPA7

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 22 septembrie 2022

ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAŢII is looking for a lawyer | Consultancy

Tuca-Zbarcea-Asociatii 10

ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII is looking for a lawyer to join our Consultancy team.

REQUIREMENTS
– admitted to general practice as fully qualified lawyer;
– minimum 2 years of experience in Consultancy. Some experience in AML or crypto-assets field would be a plus;
– proficient in English;
– computer literacy (MS Office).

BENEFITS
– attractive performance-oriented pay;
– opportunity to work and develop in a professional environment.

If you fit the description, please send your CV and cover letter (in English) to the following e-mail address: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 22 septembrie 2022

GHERASIM ANDREI-GHEORGHE recrutează avocat stagiar

Cabinet individual de Avocat GHERASIM ANDREI-GHEORGHE este în căutarea unui avocat stagiar, membru în Baroul București, pentru activitate de consultanță și litigii.

AȘTEPTĂRILE NOASTRE SUNT URMĂTOARELE
– să dețină cunoștințe temeinice de drept civil și drept procesual civil;
– să posede abilități de comunicare și de redactare corectă și coerentă a actelor de procedură;
– disponibilitate de a activa atât în zona de consultanță, cât și în litigii;
– să dea dovadă de punctualitate, seriozitate, dinamism, proactivitate, capacitate bună de organizare și de respectare a termenelor-limită.

CONSTITUIE AVANTAJE
– permis de conducere categoria B;
– cunoștințe de limba engleză/franceză.

OFERTA NOASTRĂ INCLUDE
– mediu de lucru plăcut și profesionist;
– pachet salarial motivant cu posibilitate de creștere și bonusuri adaptate performanței;
– cabinet în zona centrală: Nerva Traian-viitorul Cartier al Justiției.

Candidații sunt rugați să transmită CV pe adresa de email: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 22 septembrie 2022

ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAŢII is looking for lawyers | Litigation

Tuca-Zbarcea-Asociatii 10

ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII is looking for fully-fledged lawyers willing to join our Litigation team.

REQUIREMENTS
– min. 6 years of experience in civil and commercial law;
– outstanding knowledge of law and jurisprudence in civil and civil procedure fields;
– strong litigation skills;
– experienced in pleading before courts of all level;
– fluent in English.

BENEFITS
– attractive pay, subject to regular evaluations and which may be raised by reference to performance;
– opportunity to work and develop in a professional team.

If you fit the description, please send your CV and cover letter to the following e-mail address: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 22 septembrie 2022

GALU & PARTNERS recrutează avocat

GALU & PARTNERS selectează pentru biroul din Timișoara avocat stagiar/ definitiv cu 1-4 ani vechime în profesie.

CERINȚE
– cunoștințe solide de drept civil, dreptul muncii și dreptul afacerilor;
– excelentă utlilizare a englezei juridice; cunoașterea limbii germane sau a altei limbi străine constituie un avantaj;
– experienţă în consultanța juridică (negocierea, redactarea și revizuirea contractelor, elaborarea de opinii și analize juridice, drept societar etc.); experiența în domeniul litigiilor comerciale constituie un avantaj;
– bune abilități de exprimare și redactare în limbaj juridic;
– căutăm o persoană cu o foarte bună capacitate de analiză și sinteză, atentă la detalii, responsabilă, comunicativă, proactivă.

CE OFERIM
– un mediu de lucru tânăr, dinamic, flexibil, cu o experiență vastă în consultanța de business și litigii comerciale;
– expunere la proiecte interdisciplinare, inovatoare, cu componentă multinațională și posibilitatea de a contribui la povești de succes pe piața de afaceri;
– posibilitate de a crește profesional și de a vă dezvolta personal într-un mediu de lucru competitiv.

Dacă considerați că vă potriviți profilului, trimiteți CV-ul dumneavoastră la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul Timișoara.

* Anunțul expiră la data de 21 septembrie 2022

FIRON BAR-NIR recrutează avocat | Litigii & insolvență

FIRON BAR-NIR, societate de avocați internațională, recrutează avocat cu 1-4 ani experiență pentru a se alătura echipei departamentului de litigii și insolvență.

CERINȚE
– cunoștințe teoretice extinse și experiență practică în domeniul dreptului civil, dreptului procesual civil, dreptului administrativ și contenciosului administrativ;
– cunoștințele teoretice și experiența practică în domeniul procedurilor de prevenire a insolvenței și de insolvență (restructurare, insolvență, reorganizare și lichidare) reprezintă un plus;
– cunoașterea foarte bună a limbii engleze, scris și vorbit;
– bun comunicator, persoană energică, cu spirit de lucru în echipă, preocupat de perfecționarea profesională permanentă.

BENEFICII
Firon Bar-Nir este o societate de avocați internațională, cu o filosofie organizațională semnificativ diferită în multe privințe de societățile similare din România.
Societatea noastră pune în centrul atenției persoana și prioritizează crearea și păstrarea unui mediu de lucru prietenos. Avocații noștri sunt implicați în măsura maxim posibilă în toate activitățile care presupun contact direct cu clientul. Opinia profesională a fiecărui avocat este nu numai binevenită, ci este în mod constant solicitată.
Firon Bar-Nir oferă salarii atractive pentru nivelele de experiență profesională și urmărește să asigure perspectiva și mijloacele unei dezvoltări profesionale constante.

Candidații sunt invitați să depună cererile prin email la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 21 septembrie 2022

MILCEV BURBEA recrutează avocaţi şi consilieri | Proprietate industrială

MILCEV BURBEA recrutează avocaţi definitivi, avocaţi stagiari şi consilieri | Proprietate industrială.

Căutăm colegi implicaţi şi ambiţioşi care să se alăture echipei noastre în dosare de consultanţă şi litigii de Proprietate industrială şi intelectuală, Dreptul concurenţei, Drept societar.

CANDIDAŢII CARE
– au cunoştinţele necesare şi atracţie către domeniile de interes menţionate;
– dau dovadă de determinare şi integritate;
– sunt capabili de lucru intens şi se dovedesc buni jucători de echipă;
– se descurcă excelent în limba engleză;
– se descurcă excelent în lucrul cu computerul,
vor avea oportunitatea să lucreze într-o echipă profesionistă, cu experienţă şi în continuă dezvoltare, cu expunere naţională şi internaţională. Sunt oferite condiţii financiare motivante şi oportunităţi corecte de creştere profesională.

Reprezintă un avantaj experienţa practică în domeniul proprietăţii industriale/intelectuale şi/sau calitatea de consilier în domeniu.

Dacă vă interesează să vă alăturaţi echipei noastre şi dacă indeplinti cerinţele menţionate vă rugăm trimiteţi CV-ul detaliat şi o scrisoare prin care să vă exprimaţi intenţia de a lucra împreună cu noi, la: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 19 septembrie 2022

GUNE & ASOCIAŢII recrutează avocat stagiar

GUNE & ASOCIAŢII recrutează avocat stagiar.

CANDIDAŢII VOR TREBUI SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIŢII GENERALE
– persoană ce deţine cunoştinţe foarte bune de procedură civilă şi care îşi doreşte să reprezinte clienţii în faţa instanţelor de judecată, organizată şi cu capacitate de analiză şi sinteză;
– să fie o persoană organizată, cu abilități de management al proiectelor;
– capacitatea de a lucra în mod autonom, de a stabili prioritățile şi de a respecta termene limită;
– să aibă spirit inovativ şi excelente abilităţi de comunicator;
– să aibă cunoştinţe operare PC;
– carnet de conducere categoria B, disponibilitate pentru deplasări.

Candidaţii interesaţi pot trimite CV-ul însoţit de o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail [email protected]
Vor fi contactați doar candidații selectați.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 19 septembrie 2022

DOMOKOS PARTNERS is recruiting a lawyer | Corporate/M&A

DOMOKOS PARTNERS is looking for Corporate/M&A lawyer with 3-4 years of practical experience.

DOMOKOS PARTNERS is a full-service law firm, with services covering all fields of law, with the purpose of offering innovative legal services of the highest quality, combining the local know-how of its partners with the international experience gained over the course of more than 16 years of professional activity.

REQUIREMENTS
– at least 3-4 years of practical experience in the Corporate/M&A law practice;
– very good written and spoken English;
– any additional practice area/sector expertise would be beneficial and will bring additional value;
– team player with passion for excellence;
– strong attention to details.

BENEFITS
– attractive remuneration;
– opportunity to work and develop in a professional team;
– friendly working environment.

Please send your CV at: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 16 septembrie 2022

BEREA LEGAL is looking for a Business Lawyer

BEREA LEGAL is looking for a Business Lawyer.

If you are a passionate & constant learner lawyer, client-centred and committed to a long-term approach, you’re about to find your next career opportunity.

JOB BRIEF
We are looking for a highly qualified Business Lawyer specialised in General Corporate, M&A and Labour law. Expertise and knowledge in Consumer Protection, Information Technology and/or Data Privacy would be a plus.
You will provide legal advice in relation to our clients’ day-today business and operations. The successful candidate will seek to identify the best solution for our clients, as to ensure legal conformity and minimize the probability of risk exposure.

RESPONSABILITIES
– providing accurate and timely advice in a variety of legal fields (corporate, M&A, labour law, corporate finance, etc.);
– collaborate with the other attorneys to identify the best strategy and legal approach;
– drafting and reviewing contracts and other legal documents, to ensure client protection and legal compliance;
– performing legal and doctrine research;
– drafting memorandums and legal advice for clients;
– apply effective risk management techniques and offer proactive advice on possible legal issues;
– communicate and negotiate with external parties (regulators, external counsel, public authority etc.), creating relations of trust;
– deal with complex matters with multiple stakeholders.

HOW YOU WILL KNOW YOU FIT THIS SPECIFIC ROLE
Here are 3 main rules of thumb to help you decide if it’s worth investing your time in this opportunity:
– you are solution-driven, you focus on understanding the logic of a situation, instead of strictly quoting from the law;
– you have a good discipline in doing your research for different cases and you do the follow-up for all the open actions on your work board;
– you enjoy interacting with the clients directly and you listen before giving any advice.

QUALIFICATIONS
– be a definitive member of the Bucharest Bar with 2-4 years of experience;
– have experience in business consultancy law;
– have in-depth knowledge of the national and European legislation;
– have a solid practice in corporate/commercial law;
– have excellent command of English. Another language is a plus (e.g. French or German language);
– pay attention to the client’ needs and interests;
– be organised and structured;
– have capacity to work autonomously and to coordinate with other colleagues;
– have the ability to manage complex cases;
– have a positive attitude;
– be a team player;
– have deep awareness of the confidentiality duty;
– have a high degree of professional ethics and integrity.

WHAT YOU WILL GAIN
– become part of an entrepreneurial and hard-working legal team with good reputation for its long-term partnership and approach, legal advice, negotiated deals and drafted contracts;
– work for a boutique law firm and with a great national and international client portfolio, on complex corporate, M&A, consumer protection, data protection and regulatory matters;
– work alongside experienced lawyers who are willing to share their knowledge and expertise to allow you a growth in a career, in the field of Information Technology, FMCG, Banks and Financial Institutions, Transportation, Industrials, Energy & Natural Resources;
– client exposure;
– opportunity to become a voice of the Romanian legal market and gain experience in various essential fields.

THE COMPANY – BEREA LEGAL
We are a full-service boutique law firm, offering top quality legal services to our clients based on our previous experience deriving from significant cross-border matters, covering corporate, M&A, data privacy, contracts, consumer protection and regulatory matters.
By associate the commercial insights gathered from our previous engagements, with the specific legal expertise acquired in Magic Circle Law Firms, as well as in highly ranked Law Firms from the Romanian market, we offer agile and practical solutions according to the clients’ needs.
We have been assisting clients from national and international companies activating in a broad range of industries, such as Private Equity, Technology, Oil and Gas, Fast Moving Consumer Goods, Real Estate, Roads and Railway Infrastructure and Transportation, Tourism.
Additionally, our legal assistance usually starts upon the clients’ entry on the Romanian market and extends throughout their overall operations, as our main goal is to build a long-lasting partnership, rather than one-off assignments.
Our founding lawyer, Iulia Berea, is a member of the Romanian Union of Lawyers and of the Romanian Bar Association since 2004. Before establishing her own law practice, she was a founding Partner of a prestigious Romanian law firm, where she co-headed the Corporate and M&A and the Labour Department. Previously, Iulia Berea has been an associate with the Bucharest office of a Magic Circle Law Firms.

If you fit the description, please send your CV to the following e-mail address: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 septembrie 2022

DENTONS is seeking a definitive lawyer | Banking & Finance

Our Banking & Finance practice is extending – come join the DENTONS professional league of high profile transactional work!

Send your CV to [email protected] if you are a definitive lawyer with two-year years experience in this area.

We are first of all passionate about our work and look for the same in our candidates, together with good command of Romanian civil and commercial law and of written and spoken English, as well as project management skills.

All applications are treated fairly and equally.
We do not discriminate on the basis of race, color, sex, language, religion, political or other opinion, national or social origin, property, birth or other status such as disability, age, marital and family status, sexual orientation and gender identity, health status, place of residence, economic or social situation.
Only candidates selected for an interview will be contacted.

Dentons is the world’s largest law firm, delivering quality and value to clients around the globe.
Dentons is a leader on the Acritas Global Elite Brand Index, a BTI Client Service 30 Award winner and recognized by prominent business and legal publications for its innovations in client service, including founding Nextlaw Labs and the Nextlaw Referral Network.
Dentons’ polycentric approach and world-class talent challenge the status quo to advance client interests in the communities in which we live and work.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 septembrie 2022

ŢIRIAC GROUP recrutează avocat/consilier juridic | Protecţia datelor

ŢIRIAC GROUP recrutează avocat sau consilier juridic specializat în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal.

Excelența se construiește prin ideile, valorile și oamenii care stau la baza unei companii. Astfel a început povestea Grupului Țiriac. Creat la inițiativa domnului Ion Țiriac, grupul reunește în prezent peste 40 de companii private autohtone, activând în următoarele sectoare principale: automotive, real-estate, transport aerian și energie. Pe lângă acestea, Țiriac Group desfășoară activități în câteva domenii conexe, precum servicii de pază și protecție, property management, servicii media.

CERINŢELE PENTRU VIITORUL NOSTRU COLEG
– este avocat sau consilier juridic definitiv, are vechime în profesie de minim 5 ani (din care asistenţă juridică pentru companii minim 3 ani);
– a participat la implementarea proiectelor în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal;
– are abilităţi analitice şi de sinteză, intuiţie şi imaginaţie bazată pe cunoaştere;
– are capacitatea de a aplica logica juridică;
– persoană proactivă cu dorinţa de perfecţionare juridică, determinare, implicare, capacitate de înţelegere a afacerilor şi fluxurilor de date;
– îşi doreşte să înveţe şi să se dezvolte în mod continuu, dar are şi puterea de a solicita sau accepta sprijin sau de a spune „nu ştiu”;
– are capacitatea de a lucra în echipă, este o persoană flexibilă, comunicativă, relaţionează foarte bine cu oamenii şi se adaptează uşor modului de lucru; este responsabilă, conştiincioasă şi dedicată; îşi respectă profesia;
– are experienţă şi cunoştinte temeinice privind organizarea şi funcţionarea entităţilor juridice, indiferent de forma lor de organizare;
– are cunoştinţe IT, Microsoft Office, program legislativ, internet;
– are capacitatea de a-şi desfăşura activitatea în mod independent, de a-şi asuma răspunderi cu orientarea spre rezultat şi de a identifica noi soluţii;
– îşi poate gestiona eficient timpul şi priorităţile, poate anticipa şi evalua consecinţele propriilor soluţii profesionale.

DESCRIEREA COLABORĂRII
– persoană capabilă să propună, să implementeze şi să contribuie la îmbunătăţirea măsurilor tehnice şi organizatorice pentru protecţia datelor cu caracter personal, conform cu Regulamentul general de protecţia a datelor nr. 679/2016 (EU) şi legislaţia naţională, pentru entităţi diferite şi în diverse arii de business (analiză şi elaborare documente: politici, proceduri, informări persoane vizate, acorduri între operatori, LIA, DPIA, altele);
– persoană care deţine suficiente cunoştinţe juridice şi în domeniul protecţiei datelor pentru consilierea şi instruirea conducerii entităţilor şi angajaţilor cu privire la obligaţiile ce le revin în temeiul Regulamentului (EU) 2016/679 şi al altor dispoziţii de drept al Uniunii sau drept intern referitoare la protecţia datelor;
– persoană care să preia integral respectarea principiilor protecţiei datelor, inclusiv cu: actualizarea permanentă a registrului inventar de date, verificarea planului de conformare şi actualizarea permanentă a informărilor destinate persoanelor vizate, dar şi a măsurilor implementate, potrivit cerinţelor companiilor.

Ca viitor colaborator, va primi sprijin pentru acomodare şi activitatea curentă, cunoaşterea modului de lucru şi a partenerilor/colaboratorilor.
Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 septembrie 2022

GRECU & ASOCIAȚII is looking for a mid to senior attorney at law

GRECU & ASOCIAȚII is looking for a mid to senior attorney at law to expand our Dispute Resolution/Commercial Department.

Are you ready for your next adventure in your career as an attorney at law? Then this announcement is for you!

IF YOU HAVE
– at least 1 year of professional experience as a fully-fledged attorney;
– previous experience in working with business clients (mandatory);
– previous experience in M&A/Private Equity/VC (would be an advantage);
– top notch writing and speaking skills in English and Romanian;
– sound legal reasoning, thoroughness, very good legal drafting skills;
– business drive;
– excellent communication and teamworking skills;
– proactivity, inventiveness, capacity of bringing new ideas to the team (and passion) to implement;
– bottom line, if you are a passionate business lawyer 😊,

than our team is your answer!

WE OFFER

– an open, friendly and flexible working environment, driven by permanent learning and excellent results for our clients;
– development opportunities by (e.g.) facilitating access to legal and business conferences, in-house trainings, publication of articles in company’s legal blog and top professional legal magazines;
– networking opportunities;
– opportunity to interact directly with people in key positions from high profile companies;
– opportunity for periodic evaluations and remuneration adaptation;
– ongoing dialogue and communication to develop new ideas.

HOW TO APPLY
If anything you have read here has ringed a bell for you, then please apply by sending your up to date curriculum vitae (maximum 3 pages) to the email address [email protected]

We value your privacy. Hence all applications will be kept strictly confidential.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 septembrie 2022

RALUCA COMANESCU & PARTNERS recrutează avocat

RALUCA COMANESCU & PARTNERS recrutează avocat stagiar/definitiv.

CERINȚE
– minimum 1 an de experiență în drept comercial consultanță/litigii;
– experiența în dreptul muncii, proprietate intelectuală sau dreptul publicității constituie un avantaj;
– capacitate de lucru în echipă, eficienţă, adaptabilitate şi responsabilitate;
– bun cunoscător al limbii engleze (scris şi vorbit);
– dorința de a prelua inițiativa, de a documenta și de a soluționa probleme avocațiale dificile sau nefamiliare;
– competențe organizatorice, eficiență în realizarea activităților (un bun management al timpului și capacitatea de prioritizare a activităţilor);
– gândire logică şi spirit de observaţie dezvoltat;
– abilităţi de planificare, organizare şi comunicare;

Pentru a aplica, te rugăm să ne trimiți CV-ul pe adresa de e-mail: [email protected]

Succes!

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 sepembrie 2022