OLTEANU & PARTNERS recrutează avocat definitiv | Consultanţă

Olteanu & Partners

OLTEANU & PARTNERS recrutează avocat cu experienţă de minim 5 ani pentru poziţia de coordonator al departamentului de consultanţă.

DESCRIEREA POSTULUI
coordonarea activităţii de consultanţă din cadrul societăţii;
– redactare opinii juridice şi memorandumuri;
– redactare şi revizuire contracte.

CERINŢE
minim 5 ani experienţă în consultanţă corporate, civil;
– persoană organizată cu o gândire critică;
– specializare în real estate şi dezvlotarea proiectelor imobiliare;
– cunoaşterea limbii engleze la un nivel avansat, scris şi vorbit – limbaj juridic.

AVANTAJE
– practician în reorganizare şi lichidare, membru al UNPIR;
– experienţă în domeniul litigiilor în materie comercială;
– experienţă în domeniul achiziţiilor publice;
– experienţă în materia contractelor FIDIC;
– experienţă în fuziuni şi achiziţii;
– cunoaşterea limbii franceze sau germane.

Avocaţii interesaţi pot trimite CV-ul la adresa de e-mail: [email protected] în atenţia domnului Alin Olteanu.

Anunţul este valabil pentru municipiul Bucureşti.

Anunţul expiră la data de 29 februarie 2016

REWE ROMÂNIA recrutează avocat / consilier juridic

Penny

REWE ROMÂNIA companie internaţională ce face parte din concernul german REWE, unul dintre liderii europeni din domeniul alimentar, prezentă în ţara noastră prin liniile de desfacere XXL Megadiscount şi prin magazinele Penny Market, recrutează:

Avocat in-house, membru al Baroului Bucureşti sau Consilier juridic, membru al Colegiului Consilierilor Juridici Bucureşti, cu experienţă profesională între 3 şi 5 ani

CERINŢE MINIME
– experienţă şi excelente cunoştinţe de legislaţie în dreptul comercial, civil, inclusiv procedură civilă;
– limba Engleză – nivel avansat;
– limba Germană nivel mediu- scris, vorbit;
– atenţie, seriozitate, orientare spre rezultate, cu simţ de răspundere capabil să lucreze eficient;
– bune abilităţi de analiză şi sinteză.

DESCRIEREA JOBULUI
– redactare documente juridice (opinii legale, cereri de chemare în judecată, întâmpinări, notificări, adrese, hotărâri A.G.A., împuterniciri etc);
– redactare şi revizuire contracte (civil, comercial);
– efectuarea formalităţilor în faţa autorităţilor (Registrul Comerţului; OSIM; ANPC etc);
– asigurarea reprezentării societăţii în instanţe;
– asigurarea suportului legal departamentelor societăţii.

Cei interesaţi pot trimite CV-ul la adresa de e-mail: [email protected], în atenţia dnei Emilia Stanciu.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 18 martie 2016

SORESCU & MATEESCU recrutează avocat stagiar / definitiv

SORESCU&MATEESCU

SORESCU & MATEESCU SCPA recrutează avocat stagiar anul II sau avocat definitiv, anul I sau II de la promovarea examenului de definitivare în profesie.

CERINŢE MINIME OBLIGATORII
– cunoştinţe teoretice şi practice de drept civil/procesual civil, drept societar, dreptul muncii.

Experienţa în administrarea litigiilor constituie un avantaj.

Experienţa în dreptul penal/drept procesual penal poate constitui un avantaj.

CV-urile vor fi trimise la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 martie 2016

D&B DAVID și BAIAS is recruiting lawyers

D&B David si Baias

D&B DAVID şi BAIAS, the connected law firm of PricewaterhouseCoopers in Romania, looks to ramp up it’s expertise by making 2 hires:

– 1 lawyer (1-2 year experience). If you are passionate about competition law, this is your opportunity to join us. Acceptance to the Bar and English proficiency are a must. We look to fill in a Junior Associate position.

– 1 lawyer (3-6 year experience). The person we are looking for should be eager to play a key role in our Pharma Practice and to take part to important transactional, commercial/regulatory projects within the Pharma sector. Our candidate must be technically strong and able to show a clear track record in client development (alternatively, in seeking to develop client relationships). We look to fill in an Associate or a Senior Associate position.

All resumes should be sent to the attention of Manuela Guia, partner D&B at [email protected] or to Bianca Naghi, senior associate D&B at [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 8 martie 2016

CRISTINA TRONCEA recrutează avocat stagiar

Cabinet de avocat CRISTINA TRONCEA recrutează avocat stagiar colaborator, membru al Baroului Bucureşti.

CERINŢE
– cunoştinţe temeinice de drept civil şi procedură civilă;
– cunoştinţe de drept administrativ şi drept fiscal;
– abilităţi de comunicare, sinteză şi analiză;
– bună cunoaştere a limbii engleze – limbaj juridic;
– disponibilitate de a efectua deplasări în afara oraşului.

DESCRIEREA JOBULUI
– activităţi de consultanţă juridică şi reprezentare în litigii civile, comerciale şi de contencios administrativ.

Aplicanţii interesaţi sunt rugaţi să trimită CV-ul la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 9 martie 2016

HILL INTERNATIONAL is recruiting Lawyer

HILL

HILL INTERNATIONAL is recruiting Lawyer – Covering Romania.

Our Client is a big multinational company within the Healthcare industry, currently looking for a Lawyer who will be based in their offices in Bucharest.

The job holder will be primarily responsible for advising and handling Public Procurement issues in Romania, advising on legal aspects of Romanian law related to commercial contracts with our Client which typically includes a wide range of our Client’s equipment, software and service product offerings.
He or she will provide general ongoing support to the Romanian team on various legal issues afferent to business day to day activity. Reports directly to the Senior Legal Counsel for SEE.

KEY RESPONSIBILITIES/ESSENTIAL FUNCTIONS INCLUDE
– advise on public tender issues, tender proclamations, tender offers, clarifications before contracting authority. Drafting claims and support thereof where needed;
– drafting, reviewing and negotiating business/commercial agreements and transactions;
– advising the business on Romania law aspects, related to commercial, healthcare industry and collection issues;
– managing and legally supporting collection cases (desired).

REQUIRED QUALIFICATIONS (minimum requirements)
– legal studies at University level, with active bar membership;
– experience of 2-5 years of public procurement and commercial law experience at a law firm or corporate legal department, including previous experience of advising on Public Procurement issues, drafting and supporting Public tender related claims, drafting, negotiating and closing complex commercial transactions in both English and Romanian language;
– previous experience in resolving legal issues quickly and effectively in an extremely fast paced environment. Ability to provide concise and to-the-point responses to legal issues in a business oriented way and to communicate such to the commercial teams;
– communication skills, inclusiveness;
– ability to use PowerPoint, make presentations and summarize key issues to reporting Manager;
– fluency in English and Romanian language.

PREFERRED QUALIFICATIONS
– experience of the Healthcare industry and previous exposure to medical industry regulations (antikickback, transparency etc.);
– demonstrated experience providing legal advice in a highly regulated environment;
– experience in relation to handling collection cases (incl. court debt collection).

If you consider this position as a next step in your career, please send in strictest confidence a CV in English, completed by an intention letter, mentioning the position title, to:

HILL International Romania
Str. Tudor Ştefan 34, Sector 1
011658 – Bucureşti, România
Tel +4 021 230 78 96
Email: [email protected]

Please note that only suitable candidates will be contacted by the client for an interview.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 7 martie 2016

MĂRGĂRIT, FLOROV & PARTNERS recrutează avocat definitiv

MFP

MĂRGĂRIT, FLOROV & PARTNERS recrutează avocat definitiv cu experienţă de instanţă de 1 an incluzând perioada stagiaturii.

Obligatoriu cunoştinţe de procedură civilă.

CV-urile și scrisorile de intenție se pot transmite la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 7 martie 2016

CIURARU, LOHAN, MANOLE & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar / definitiv

sigla

S.C.P.Av. CIURARU, LOHAN, MANOLE & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar / definitiv colaborator.

Candidatul trebuie să fi absolvit examenul de intrare în avocatură, să dețină cunoștințe teoretice ale dreptului comercial și civil, precum și ale procedurii civile.

Constituie avantaje cunoașterea unei limbi străine, a dreptului insolvenței, a dreptului fiscal și administrativ.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită CV-ul, redactat în limba română, la adresa de e-mail: [email protected]

Examinarea se va face, după o analiză preliminară, pe bază de interviu.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 martie 2016

BOHĂLȚEANU & ASOCIAŢII recrutează avocat stagiar

Logo_BSMP

BOHĂLȚEANU & ASOCIAŢII recrutează avocat stagiar cu experienţă în profesie de până la trei (3) ani şi cu o cunoaştere la nivel avansat a limbii engleze (obligatoriu).

Persoanele interesate sunt rugate să transmită CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 martie 2016

BOHĂLȚEANU & ASOCIAŢII recrutează avocat definitiv

Logo_BSMP

BOHĂLȚEANU & ASOCIAŢII recrutează avocat definitiv cu experienţă în profesie între trei (3) şi cinci (5) ani, cunoaştere la nivel avansat a limbii engleze (obligatoriu) şi experienţă în domeniile Pieţei de Capital, Banking and Finance şi Energie.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 martie 2016

DELEANU VASILE ATTORNEYS AT LAW recrutează avocat definitiv

sigla SCA DELEANU

DELEANU VASILE ATTORNEYS AT LAW recrutează avocat definitiv cu experienţă.

Experienţă în domeniul insolvenţei sau deţinerea calităţii de practician în insolvenţă, precum şi cunoaşterea limbii engleze constituie avantaje importante.

Candidaţii interesaţi pot trimite CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 martie 2016

BENCLINOV & ASSOCIATES recrutează avocat stagiar | Corporate

BENCLINOV & ASSOCIATES

www.benclinov.ro

BENCLINOV & ASSOCIATES recrutează avocat stagiar pentru Departamentul Corporate.

Tipul ofertei: Full time
Examen admitere în Barou promovat în sesiunea 2014 şi 2015.

COMPETENŢE PROFESIONALE
– cunoştinte solide de drept comercial, civil şi procesual civil;
– documentare şi actualizare a informaţiei legislative;
– abilităţi de urmărire a obiectivelor unui proiect şi îndeplinire integrală a sarcinilor necesare atingerii rezultatului.

ABILITĂŢI PERSONALE / PROFESIONALE
– flexibilitate la program de lucru prelungit;
– respectarea deadline-urilor;
– seriozitate, creativitate, punctualitate, ambiţie, sociabilitate, anticipativ, orientare spre soluţii şi spre client;
– implicarea în proiecte care necesită un ritm alert de lucru;
– capacitate de analiză şi sinteză;
cerinţă eliminatorie: fluent franceză şi engleză.

OFERTĂ (BONUSURI, BENEFICII)
– remuneraţie corespunzătoare nivelului de pregătire profesională;
– bonusuri în funcţie de performanţe;
– perioadă de probă patru – şase luni, în funcţie de experientă;
– posibilitatea dezvoltării unei cariere.

Candidaţii interesaţi să ne cunoască sunt rugaţi să ne comunice candidatura la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 martie 2016

D&B DAVID și BAIAS recrutează avocaţi stagiari şi avocaţi definitivi

D&B David si Baias

D&B DAVID şi BAIAS – societatea de avocatură corespondentă a PricewaterhouseCoopers în România, recrutează avocaţi stagiari (1) şi avocaţi definitivi cu experienţă de 2-3 ani (1) pentru a se alătura echipei de consultanţă.

Domeniile de interes sunt drept comercial în general şi drept societar în special. Experienţa în domeniile drept bancar sau achiziţii publice constituie un avantaj.

CERINŢE SUPLIMENTARE
– cunoaşterea limbii engleze – avansat;
– curiozitate profesională şi dorinţa de a învăţa;
– spirit inovativ, orientat spre rezultat.

Candidaţii interesaţi de o dezvoltare profesională într-un climat multinaţional în care sunt cultivate excelenţa şi spiritul de echipă sunt rugaţi să trimită CV-ul şi o scrisoare de intenţie la adresa [email protected] în atenţia dlui. Ovidiu Bold sau prin fax la nr. 021-225.37.71

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 martie 2016

BOGARU BRAUN NOVIELLO & ASOCIAŢII recrutează avocaţi definitivi şi stagiari

BOGARU-BRAUN-NOVIELLO-1024x585

BOGARU BRAUN NOVIELLO & ASOCIAŢII (fostă BWSP Hammond Bogaru & Asociaţii) recrutează avocaţi definitivi şi stagiari cu examenul de Barou promovat.

CERINŢE OBLIGATORII AVOCAT DEFINITIV
– cunoştinţe teoretice solide de drept;
– 5 ani experienţă ( ca avocat definitiv) susţinută în consultanţă/litigii comerciale şi civile şi drept penal;
– cunoaşterea limbilor engleză şi franceză la nivel avansat. Cunoaşterea limbii germane reprezintă un plus;
– persoane dedicate, serioase, motivate, rezistente la stres;
– foarte bune abilităţi de comunicare şi lucru în echipă.

CERINŢE OBLIGATORII AVOCAT STAGIAR
– examenul de Barou promovat;
– cunoştinţe teoretice solide de drept;
– cunostiinte avansate de limba engleză şi franceză şi/sau italiană;
– persoane dedicate, serioase, motivate, rezistente la stres;
– foarte bune abilităţi de comunicare şi lucru în echipă.

Candidaţii care nu îndeplinesc condiţiile menţionate sunt rugaţi să nu transmită CV-ul, deoarece nu vor fi luate în considerare.

OFERTĂ
Posibilitatea dezvoltării carierei într-o societate cu renume pe piaţă serviciilor juridice.

DESCRIEREA FIRMEI
Bogaru Braun Noviello & Asociaţii este o societate de avocaţi cu experienţă pe piaţa de avocatură naţională şi internaţională, avându-l ca avocat coordonator pe dl. av. Christian Bogaru, fost co-fondator al societăţii de avocatură BWSP Hammond Bogaru & Asociaţii.

Avocaţii interesaţi pot trimite CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 28 februarie 2016

LOSPA LAWYERS is currently looking for litigators

LOSPA LAWYERS

LOSPA LAWYERS is currently looking for litigators.

THE ROLE
As part of our continued growth plans, Lospa Lawyers is recruiting civil & commercial litigator with 2 – 4 years of practical experience in Bucharest. Some experience of dealing with personal injury liability (i.e. car accidents, malpraxis) is highly desirable.

The role is part time – 2 to 3 days per week – and the hours can be reduced to fit commitments outside of work.

MINIMUM QUALIFICATIONS
– graduate from an accredited law school from Bucharest and Bucharest Bar admission;
– 2 – 4 years of recent full-time responsible, relevant, satisfactory legal experience in a law firm;
– a strong academic background and good litigation acumen.

THE SUCCESSFUL CANDIDATE WILL
– devise new solutions to seemingly impossible tasks;
– act as a self-starter who proactively takes advantage of every learning opportunity;
– tap one’s creativity and resourcefulness to take a thoughtful and business-minded approach to the practice of law;
– pursue transformative ideas;
– add personality, social intelligence and exceptional communication skills to a “can-do” approach to achieving goals;
– be agile enough to anticipate client needs and respond to unforeseen conditions.

THE RECRUITMENT PROCESS
Please send your CV in English to: [email protected]
We will respond to every application received and we aim to do so within 5 business days.

LOSPA LAWYERS BACKGROUND
LL was founded in 2015 upon the principles of unwavering client service, a tireless work ethic, sound judgment, and the highest quality written and courtroom skills.

Efficiency, hands-on mentality and a favorable cost structure are the benchmarks of our services.

We are a meritocracy. Newcomers will not be judged by anything other than the quality of their work. Because we value talent, not seniority.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 29 februarie 2016

GRECU & LAWYERS recrutează avocaţi stagiari

GrecuLawyers

GRECU & LAWYERS recrutează avocaţi stagiari.

CANDIDATUL IDEAL
– studii superioare de specialitate (eventual completate cu studii de master etc);
– admis în Barou;
– experienţă de minim un an într-un Cabinet de avocat sau Societate de avocaţi
– are abilități de negociere, comunicare;
– limba engleză avansat (scris/vorbit);
– persoană organizată, dornică să învețe lucruri noi.

DESCRIEREA JOBULUI
– activități de consultanță juridică și de reprezentare în instanță ( în materie civilă și comercială / proprietate intelectuală);
– studierea temeinică a dosarelor încredințate;
– documentarea juridică în vederea formulării acțiunilor în instanță;
– urmărirea “la zi” a modificărilor legislative;
– redactarea de cereri de chemare în judecată, note scrise, concluzii etc.;
– întocmirea dosarelor pentru instanță și completarea acestora;
– reprezentare la Registrul Comerțului.

DESCRIEREA COMPANIEI
Prezenți pe piața de servicii legale încă din anul 2006, avocații noștri oferă servicii de consultanță juridică pentru o paletă de clienți din România care activează în diverse industrii:
– telecomunicații;
– IT&C;
– pharma;
– consultantă management;
– consultantă financiară;
– mass-media, publicitate.

Urmărim ca orice client al nostru să beneficieze de servicii excelente și soluții la problemele pe care le întâmpină în desfășurarea activităților, toate acestea prin calitățile profesionale ale avocaților noștri, prin respectul, devotamentul și confidențialitatea pe care le oferim.

Candidații interesați sunt rugați să trimită un CV, însoțit de o scrisoare de intenție la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 29 februarie 2016

RĂDULESCU, ILIESCU, MARAVELA & ASOCIAŢII recrutează avocat stagiar

RIMA

RĂDULESCU, ILIESCU, MARAVELA & ASOCIAŢII recrutează avocat stagiar.

CANDIDAŢII TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CRITERII
– absolvent de drept la o facultate de stat;
– examenul de intrare în Barou promovat;
– cunoştinţe bune de limbă engleză;
– bune abilităţi de operare PC;
– seriozitate.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV-urile pe adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 26 februarie 2016

GLONT, ARSENESCU & ASSOCIATES recrutează avocați

GLONT, ARSENESCU & ASSOCIATES

GLONT, ARSENESCU & ASSOCIATES recrutează avocați: debutanţi (fără vechime) sau cu mai puţin de 5 ani vechime.

CERINȚE GENERALE OBLIGATORII
– absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității București – cursuri de zi;
– promovat examenul de admitere în barou;
– responsabilitate, seriozitate, corectitudine în aprecierea propriilor capacităţi și în relațiile cu terții;
– eficiență în activitate, rigurozitate;
– cunoștințe temeinice ale gramaticii limbii române;
– cunoștințe temeinice ale materiilor de drept (cu preponderenţă, drept civil și procedură civilă);
– abilități de organizare a activității, adaptabilitate;
– operare PC.

Cunoașterea limbii engleze constituie un avantaj.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită un CV și datele de contact la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 25 februarie 2016

TĂNĂSESCU, GAVRILĂ & ASOCIAȚII is recruiting Litigation Lawyer

Tanasescu & Gavrila

TĂNĂSESCU, GAVRILĂ & ASOCIAȚII is a highly specialized dispute resolution law firm, mainly dealing with the following areas of practice: Arbitration & Mediation, Competition, Public Procurement, Regulatory.

Interested in maintaining its small-sized profile, our law firm has only one opening, for a lawyer with a minimum 3 year-experience.

REQUIREMENTS
– previous work experience in Top 10 Law firms shall be considered an advantage;
– previous involvement in large-scale litigations shall be considered an advantage;
– previous involvement in litigations related to our law firm’s main areas of practice shall be considered an advantage;
– fluent English (German/French shall be considered an advantage);
– highly developed work ethics.

Kindly send in your CV at the following e-mail address [email protected], for the attention of Mrs. Alexandra Birsan.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 25 februarie 2016

ZAMFIRESCU RACOȚI & PARTNERS recrutează avocat definitiv / consilier juridic

Zamfirescu Racoti & Parteners

ZAMFIRESCU RACOŢI & PARTNERS recrutează avocat definitiv / consilier juridic în vederea încheierii unei colaborări pe perioadă nedeterminată cu o societate națională ce activează în domeniul construcțiilor.

CERINŢE
Candidaţii vor trebui să îndeplinească următoarele condiţii generale:
– experienţă profesională de minim 5 ani dobândită în proiecte majore de investiții și infrastructură, perioadă în care să fi coordonat activitatea (ori să fi participat în cadrul activității) de suport juridic ca parte a activității generale de management a unor contracte de acest gen, ori să fi făcut parte din echipa care a gestionat procedurile litigioase în fața DAB / Curtea de Arbitraj / instanțele de judecată;
– să dovedească cunoştinţe juridice temeinice;
– capacitatea de a reacţiona rapid şi de a lua decizii corecte în momente critice, asumându-şi responsabilităţi;
– cunoaşterea limbii române la un nivel superior şi o bună stăpânire a limbii engleze (cunoştinţele de limba franceză, germană, italiană şi/sau spaniolă pot fi considerate un avantaj);
– să aibă excelente abilităţi de comunicator şi jucător în echipă;
– să aibă cunoştinţe operare PC.

Candidaţii interesaţi pot trimite CV-ul însoţit de o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 februarie 2016

CHERECHEȘ & CHERECHEȘ recrutează avocați stagiari / definitivi

C&C

CHERECHEȘ & CHERECHEȘ recrutează avocați stagiari / definitivi, membri ai Baroului București.

Solicităm bune cunoștințe teoretice ale dreptului civil, precum și ale procedurii civile.
Constituie un avantaj cunoașterea legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii (în special Legea nr. 10/2001, Legea nr. 165/2013), precum şi cunoaşterea, la nivel avansat a limbii franceze/engleze.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită CV-ul, redactat în limba română, la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 24 februarie 2016

APS ROMANIA is recruiting lawyers | Dispute Resolution & Insolvency

APS Romania

ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMANIA is part of the APS Group of companies, headquartered in Prague, Czech Republic.

APS Romania was founded at the end of 2007, rapidly growing into one of the most active investors and managers of the performing and non-performing loans, partner of the strongest financial and non-financial companies in Romania.

APS is always looking for the most talented individuals to join our team.

At the moment, our Legal Department is looking to expand its team of Dispute Resolution & Insolvency Lawyers.

RESPONSIBILITIES OF THE JOB
– representing our company and clients in any legal matters according to company objectives;
– interpreting laws, rulings and regulations;
– preparing legal briefs and opinions for different presentations;
– managing and reviewing all the contracts;
– maintaining an excellent relationship with internal and external clients;
– representations in front of the law courts throughout all geographical areas.

QUALIFICATIONS REQUIRED
– the ideal candidate for this role will have between 3 and 6 years of professional experience as a fully qualified lawyer, or working in a law/ insolvency firm, with a proven track record in dispute resolution;
– good understanding of the insolvency law;
– bar membership;
– solid knowledge of civil and commercial law, civil debt recovery and insolvency procedure;
– intermediate level of English language;
– team worker, efficient, good communicator, flexible and adaptable;
– availability to travel.

You will join a collegiate litigation team and your work will imply advising liquidators, creditors and shareholders on a broad range of pre and post liquidation disputes.

All those interested in this opportunity are required to apply by sending an updated CV to: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiile București, Iași și Timișoara.

* Anunțul expiră la data de 19 februarie 2016

TRANDAFIR & ASSOCIATES recrutează avocat

TRANDAFIR & ASSOCIATES

TRANDAFIR & ASSOCIATES recrutează avocat colaborator.

CANDIDATUL IDEAL TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CERINȚE MINIME
– are statut de avocat membru al Baroului București;
– are experiență generală în profesie de maxim 3 ani;
– are cunoștințe teoretice solide și experiență practică, în domeniul consultanței juridice (e.g. redactarea și negocierea de contracte, fuziuni și achiziții, achiziții publice, fonduri europene, dreptul muncii) și/sau în domeniul litigiilor;
– cunoaște limba engleză, la nivel avansat (se recomandă deținerea unei certificări de tip TOEFL sau echivalent); reprezintă un avantaj cunoașterea unei alte limbi de circulație internațională;
– persoană serioasă, dinamică, capabilă să identifice rapid soluții juridice adecvate cazurilor/proiectelor alocate;
– persoană cu foarte bune abilități de comunicare și de lucru în echipă;
– persoană foarte bine organizată, capabilă să respecte procedurile interne, să își asume responsabilități;
– rezistența la efort este un avantaj esențial.

DESCRIEREA GENERALĂ A ACTIVITĂȚILOR AFERENTE POZIȚIEI DE AVOCAT COLABORATOR
– redactarea de memorandum-uri, contracte, analize juridice, acțiuni în justiție;
– activități de due diligence, participarea la negocieri;
– asigurarea managementului dosarelor și al proiectelor, sub îndrumarea unui avocat coordonator;
– susținerea cauzelor în fața instanțelor.

PROCEDURA DE RECRUTARE
Candidații interesați vor transmite un curriculum vitae (în format Europass), prin e-mail la adresa: [email protected]

CV-ul trebuie să fie însoțit de o scrisoare de intenție.

DESPRE TRANDAFIR & ASOCIAŢII
Trandafir & Asociaţii este o societate de avocați înființată recent, de avocații asociați Georgiana-Raluca Trandafir și George Trandafir.
Avocații asociați dispun de o experiență profesională substanțială, în varii domenii de drept, dobândită în cadrul celor mai reputate și competitive medii profesionale avocațiale din România, prin implicarea în cadrul unor proiecte care au marcat piața avocaturii românești în ultimii 10 ani.

Trandafir & Asociaţii asigură servicii juridice în domenii precum: soluționarea litigiilor, achiziții publice, fonduri europene, drept imobiliar, consultanță generală în domeniul afacerilor (inclusiv dreptul muncii).

Oferim avocaților interesați oportunitatea dezvoltării profesionale armonioase, alături de avocați care asigură servicii juridice la cele mai înalte standarde profesionale.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 29 februarie 2016

SIOUFAS & COLABORATORII recrutează avocaţi colaboratori

SIOUFAS

SIOUFAS & COLABORATORII recrutează avocaţi colaboratori.

CERINȚE
– avocați stagiari sau definitivi cu maxim 2 ani experiență de la data promovării examenului de definitivat;
– cunoștințe solide de drept civil, procedură civilă, drept societar;
– abilități de comunicare și persuasiune;
– limba engleză – nivel avansat;
– cunoștințe Microsoft Office nivel avansat.

CE OFERIM
– lucrul într-un colectiv tânăr și profesionist;
– accesul la traininguri și posibilitatea dezvoltării profesionale;
– remunerație competitivă;
– implicarea în proiecte de anvergură.

DESCRIEREA COMPANIEI
SIOUFAS & COLABORATORII este o societate internațională de avocați cu birouri în Atena, Thessalonic, Patra și București și care înregistrează peste 400 de angajați, având un portofoliu vast de clienți atât din domeniul de banking, retail, cât și alte ramuri ale economiei.

Cei interesaţi pot trimitie CV la: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 30 ianuarie 2016

SIOUFAS & COLABORATORII recrutează avocat | Executare Silită

SIOUFAS

SIOUFAS & COLABORATORII recrutează avocat pentru departamentul de executare silită.

RESPONSABILITĂŢI
– responsabil cu îndeplinirea formelor legale specifice activităţii de executare silită;
– planificarea, organizarea, controlul şi monitorizarea efectuării acţiunilor necesare procesului de executare silită desfăşurate de executorii judecătoreşti colaboratori;
– managementul relaţiei cu executorii judecătoreşti în toată ţara;
– pregăteşte rapoarte interne specifice activităţii de executare silită către management;
– oferă suport în toate aspectele legate de relaţia cu Executorii Judecătoreşti colaboratori;
– furnizează feedback constant în scopul sporirii eficienţei în cadrul procesului de executare silită;
– propune continuarea/încetarea colaborării cu executori judecătoreşti existenţi în portofoliu;
– menţine relaţia cu Departamentul Juridic, în privinţa solicitărilor primite de la instanţele judecătoreşti sau Poliţie;
– efectuează vizite la sediul Birourilor Executorilor Judecătoreşti colaboratori aflaţi în portofoliu şi redactează rapoarte specifice în urma vizitelor efectuate;
– verifică respectarea condiţiilor contractuale de către Executorii Judecătoreşti colaboratori;
– monitorizarea performanţei şi propune măsuri de îmbunătăţire în relaţia cu Executorii Judecătoreşti colaboratori;
– monitorizarea programarea licitaţiilor şi participă la licitaţii;
– se implică direct în procesul de valorificare garanţii atât prin negocieri amiabile cât şi în cadrul licitaţiilor.

CERINŢE
– experienţă în executarea silită minim 3 ani (Cel puţin 1 an experienţă într-o poziţie de coordonare);
– studii superioare;
– disponibilitate de deplasare (postul presupune deplasare 50% din program);
– abilităţi foarte bune de comunicare şi negociere;
– abilităţi de organizare, planificare şi coordonare;
– abilităţi de analiză a indicatorilor de performanţă şi de stabilire a planurior de acţiune corespunzătoare;
– capacitatea de a soluţiona problemele;
– cunoştinţe Microsoft Office nivel avansat;
– permis de conducere categoria B – vechime cel puţin 3 ani;
– limba engleză – nivel mediu.

CE OFERIM
– lucrul într-un colectiv tânăr și profesionist;
– accesul la traininguri și posibilitatea dezvoltării profesionale;
– remunerație competitivă;
– implicarea în proiecte de anvergură.

DESCRIEREA COMPANIEI
SIOUFAS & COLABORATORII este o societate internațională de avocați cu birouri în Atena, Thessalonic, Patra și București și care înregistrează peste 400 de angajați, având un portofoliu vast de clienți atât din domeniul de banking, retail, cât și alte ramuri ale economiei.

Cei interesaţi pot trimitie CV la: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 30 ianuarie 2016

MARAVELA & ASOCIAŢII recrutează senior associate / managing associate | Consultanţă

Maravela & Asociatii

MARAVELA & ASOCIAŢII recrutează senior associate / managing associate competitiv, pentru departamentul de consultanţă.

CE OFERIM
– oportunitatea de a lucra într-o echipă de înalt nivel profesional;
– mediu de lucru în care se pune accentul pe integritate, colegialitate și spirit de echipă;
– proiecte și clienți de anvergură;
– oportunități reale de promovare bazate pe calitățile profesionale și umane;
– dezvoltarea calităților de management prin posibilitatea de a participa în mod direct la administrarea și dezvoltarea firmei;
– onorariu competitiv;
– spațiu de lucru elegant.

CE CĂUTĂM
– experiență de minim 5 ani de la admiterea în barou, în societăți de avocatură cu echipe formate din cel puțin 10 avocați;
– cunoștințe solide de drept, rigurozitate și raționament juridic impecabil (diploma de master acordată de o universitate străină reprezintă un avantaj);
– experiență anterioară în proiecte corporate & commercial și regulatory (experiența suplimentară în proiecte M&A și real estate & construction reprezintă un avantaj);
– deschiderea și capacitatea de a se implica într-un număr mare de arii de practică în domeniul dreptului afacerilor;
– capacitatea de a coordona de facto proiecte și echipe de avocați, dovedite prin experiența anterioară, reprezintă un avantaj;
– fluență în limba engleză, scris și vorbit (nivel avansat-proficiency); fluența în a doua limbă străină reprezintă un avantaj;
– deschiderea reală pentru formare profesională continuă, adaptarea la exigențele firmei și coordonarea avocaților asociați.

Vă invităm să ne transmiteţi CV-urile şi scrisorile de intenţie pe adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 17 februarie 2016

BONDOC & ASOCIAȚII is recruiting lawyers

Bondoc & Asociatii

www.bondoc-asociatii.ro

BONDOC & ASOCIAȚII continues its expansion and is recruiting: senior associate (1 position), associate (1 position) and junior lawyers (2 positions).

We are looking for passionate and ambitious lawyers to join our teams in Pharmaceutical & Healthcare and Data Privacy practices.

More details at http://bondoc-asociatii.ro/careers

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 februarie 2016

HODOȘ MIHEȚ & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar

HODOS MIHAT & ASOCIATII

HODOȘ MIHEȚ & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar.

PREFERĂM AVOCATUL STAGIAR CARE
– este membru al Baroului Bucureşti;
– cunoaște limba engleză, scris și vorbit;
– deține cunoştinţe de drept civil şi drept procesual civil;
– este organizat și creativ;
– este capabil să respecte procedurile interne ale societăţii, să organizeze ziua de lucru din punct de vedere administrativ, să îşi asume responsabilităţi, să conceapă strategii de lucru, să urmărească agenda societății, cu atenție la detalii și cu inițiativă;
– permis de conducere B și experiență ca șofer constituie avantaje.

Trimite-ne CV-ul în limba română și scrisoarea de intenție personalizată, în limba română și engleză, la adresa de e-mail: [email protected] și/sau [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 14 februarie 2016

GEORGIANA HAVRILEŢ recrutează avocat stagiar

Georgiana Havrilet

GEORGIANA HAVRILEŢ, cabinet individual specializat în practicarea dreptului penal, recrutează avocat stagiar.

CERINŢE MINIME
– membru în baroul Bucureşti;
– cunoştinţe temeinice de drept penal şi drept procesual penal;
– cunoaşterea limbii engleze;
– cunoaşterea şi a altei limbi străine reprezintă un avantaj.

Pentru persoanele interesate, adresa de contact unde se pot trimite CV-uri este: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 14 februarie 2016

DOBRINESCU DOBREV recrutează avocat | Drept fiscal

DOBRINESCU DOBREV SCA recrutează avocat cu experiență de 2-5 ani în dreptul fiscal, bun cunoscător al limbii engleze.

ARIA DE LUCRU
– redactare contestații împotriva actelor administrativ-fiscale;
– asistență în timpul inspecțiilor fiscale;
– asistență și reprezentare în litigiile fiscale;
– consultanță de drept fiscal;
– etc.

Garantăm spețe frumoase și un mediu de lucru profesionist.

Așteptăm CV-urile voastre pe adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 12 februarie 2016