FIRON BAR-NIR recrutează avocat | Consultanță

FIRON BAR-NIR își mărește echipa și recrutează avocat cu 3-5 ani experiență pentru a se alătura departamentului de consultanță.

CERINȚE
– cunoștințe teoretice și experiență practică în domeniul dreptului comercial, dreptului civil, în special drepturi reale. Reprezintă un plus experiența în efectuarea de analize juridice de imobile și societăți, experiența în domeniul actelor și procedurilor privind fuziuni și achiziții, gestionarea relațiilor de închiriere a spațiilor de birouri/logistice, experiență în redactarea contractelor de antrepriză și altele asemenea;
– cunoașterea foarte bună a limbii engleze, scris și vorbit;
– bun comunicator, persoană energică, cu spirit de lucru în echipă, preocupat de perfecționarea profesională permanentă.

BENEFICII
Firon Bar-Nir este o societate de avocați internațională a cărei activitate se desfășoară atât în Europa, cât și în Asia și Orientul Mijlociu, și este axată pe identificarea și implementarea de soluții inovatoare pentru clienți în contextul internaționalizării afacerilor.

Societatea noastră pune în centrul atenției persoana, prioritizând crearea și păstrarea unui mediu de lucru prietenos. Avocații noștri sunt implicați în mod constant în activitățile care presupun contact direct cu clientul. Opinia profesională a fiecărui avocat este binevenită.

Firon Bar-Nir oferă un loc de muncă stabil într-o echipă care valorizează parteneriatele de lungă durată și urmărește să asigure perspectiva și mijloacele unei dezvoltări profesionale constante.

Candidații sunt invitați să depună cererile prin email la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 7 noiembrie 2024

KINSTELLAR is recruiting a Lawyer | Employment Litigation

KINSTELLAR is recruiting a junior to mid-level Litigation & Employment Lawyer.

Kinstellar is a full-service law firm, taking on the most complex and high-profile assignments from some of the world’s most successful companies and law firms, who expect the highest level of service and expertise. We are an energetic dispute resolution practice, with exposure to complex dispute resolution matters and colleagues who help each other out by growing together on a daily basis. We promote each other’s strengths and overcome challenges together – clients appreciate our energy, seamless commitment and strategic thinking. We move forward and remain driven.

Therefore, we are looking for a qualified lawyer who has minimum two (2) to five (5) years of practical and broad experience in the dispute resolution practice and employment litigation in an international or reputable domestic law firm or an in-house position, to practice in our Bucharest team with preference for any or all of the following skills sets/practice:
– have a law degree from a reputable Romanian university and is member of the Bucharest Bar;
– have solid knowledge of law;
– experience in all kinds of litigation is welcome, including labour litigation and also employment contracts, employment terminations, employer and employee rights, TUPE;
– find motivation in working on complex matters for international clients and global law firms;
– are flexible and want to work in a team that is praised for the consistently high quality of their work;
– are team players with passion for excellence;
– has full professional proficiency in English.

Experience in employment and labour and/or compliance matters is an advantage.

The job will involve client facing, representation before courts, prosecution offices and other jurisdictional or control/investigative bodies, as well as matter management responsibilities from the outset to completion projects, and will involve responsibility for multiple projects at any given time.

If you are looking to take the next step up in your career and make a valued contribution, this is a fantastic opportunity for you to join an independent law firm across the region and be part of our success.

TO THIS END, WE OFFER
– professional development in a leading CEE law firm and interesting work for reputable local and international clients (more information at www.kinstellar.com;)
– a modern and dynamic flexible work environment;
– technical and soft skills training and development across practice groups and jurisdictions;
– very attractive compensation including future salary growth and annual performance bonus; and
– private medical services subscription.

HOW TO APPLY
We are looking for the best and brightest to help us continue to grow. If that sounds like something you would like to be a part of, please, send your application (CV focused on describing your practical experience and cover letter) in English to Manuela Leptiher, Bucharest HR Manager at [email protected]
Please specify the position you are applying for.
All applications will be treated with strict confidentiality.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 7 noiembrie 2024

TUDOSE, GHEORGHE & ASOCIAŢII recrutează avocaţi stagiari

SCA TUDOSE, GHEORGHE & ASOCIAŢII recrutează avocaţi stagiari, care au promovat examenul de admitere în profesie în anul 2023 sau 2024.

SCA TUDOSE, GHEORGHE & ASOCIAŢII (SCA TGA), este o societate profesională de avocaţi cunoscută pentru profesionalism şi perseverenţă, care oferă servicii juridice în majoritatea domeniilor, preponderent în dreptul civil, dreptul insolvenței, dreptul afacerilor, litigii între profesionişti, dreptul muncii, contencios administrativ şi fiscal şi în subsidiar, în toate celelalte ramuri ale dreptului românesc.

Competenţa şi experienţa noastră, precum şi rezultatele obţinute până în prezent au la bază cunoştinţe temeinice teoretice şi practice, expertiza şi specializarea echipei, iar toate acestea îşi găsesc aplicabilitatea în identificarea celor mai bune soluţii pentru satisfacerea intereselor clienţilor noştri.

TGA este în căutarea unor personalităţi ambiţioase, perseverente, creative şi pline de energie, care doresc să se implice şi dezvolte alături de partenerii şi colaboratorii societăţii.

Persoanele interesate sunt rugate să ne comunice CV şi scrisoare de intenţie la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 7 noiembrie 2024

DARIE, MANEA & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar

DARIE, MANEA & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar.

CERINŢE
– cunoştinţe solide de drept comercial şi civil;
– cunoştinţe avansate de limba engleză;
– persoană organizată, cu abilităţi de management al proiectelor şi spirit de echipă.

DESCRIEREA JOBULUI
Redactarea de acte juridice, analize şi rapoarte, reprezentarea clienţilor în faţa autorităţilor statului, analizarea diverselor probleme ale clienţilor în vederea oferirii celor mai bune soluţii juridice.

DESCRIEREA COMPANIEI
SPRL DARIE, MANEA & ASOCIAȚII – avocaţi specializaţi în dreptul comercial, civil, dreptul proprietăţii industriale.

Persoanele interesate sunt rugate sa transmita un email cu CV pe adresa [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 6 noiembrie 2024

POP SEBASTIAN-IOAN recrutează avocat stagiar

POP SEBASTIAN-IOAN recrutează avocat stagiar.

Cabinetul de avocat POP SEBASTIAN-IOAN își desfășoară activitatea, în principal, în următoarele domenii: drept civil, drept fiscal și administrativ, precum și drept contravențional.

Candidatul trebuie să fie ordonat, organizat și orientat spre atingerea rezultatelor, să utilizeze corect gramatica limbii române, să aibă un vocabular bogat și să utilizeze cu ușurință pachetul MS Office.

Oferim posibilitatea de a desfășura efectiv activitățile specifice profesiei de avocat.

Te invităm să trimiți CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 6 noiembrie 2024

IORDĂCHESCU & ASOCIAŢII recrutează avocați stagiari

Societatea civilă de avocaţi IORDĂCHESCU & ASOCIAŢII recrutează avocați stagiari pentru sediul din București, pentru departamentele de drept penal și drept civil.

CANDIDAŢII TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CERINȚE GENERALE
– să dovedească cunoștințe juridice temeinice;
– să aibă capacitatea de a reacționa rapid şi de a lua decizii corecte în momente critice, asumându-și responsabilități;
– să aibă spirit inovativ, excelente abilități de comunicare şi să prezinte disponibilitate pentru lucrul în echipă;
– să aibă cunoștințe operare PC;
– să fi promovat examenul de primire în profesie în sesiunea septembrie 2024;
– să dețină permis de conducere: categoria B.

DESCRIEREA JOBULUI
– activități de Arhivă și Registratură;
– asistența şi reprezentarea clienților în fața instanțelor de judecată, a organelor judiciare, precum şi a altor instituții publice;
– studierea aprofundată și redactarea de lucrări în dosare;
– alte activități juridice specifice.

DESCRIEREA SOCIETĂȚII
De la data înființării şi până în prezent societatea ”IORDĂCHESCU & ASOCIAȚII” s-a dezvoltat în mod constant, reușind să formeze o echipă modernă, creativă şi profesionistă care îmbină în mod echilibrat experiența şi profesionalismul partenerilor cu dinamismul, dăruirea şi entuziasmul tinerilor avocați. În timp, societatea s-a concentrat spre dezvoltarea unei componente academice, care să susțină la nivel teoretic soluțiile practice propuse, având în vedere specificul fiecărei cauze şi necesitățile fiecărui client în parte.

Datorită experienței dobândite în cadrul diverselor profesii juridice deținute anterior de asociați, a expertizei în toate domeniile dreptului, precum şi a valorilor care guvernează activitatea tuturor membrilor societății, aceasta s-a impus atât la nivel regional cât şi național, tinzând spre o extindere internațională.

Candidații interesați sunt invitați să trimită CV-ul însoțit de o scrisoare de intenție la adresa de e-mail [email protected] până la data de 20 octombrie 2024.
Persoanele selecționate vor fi contactate telefonic pentru interviu.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 6 noiembrie 2024

BMA Legal is looking for a Lawyer

BMA Legal – Bogoiu, Matei & Associates is looking for a lawyer with 3-5 years’ experience.

BMA Legal – Bogoiu, Matei & Associates is an expanding firm located in Bucharest with a solid base of international and Romanian clients.

If you are looking for an exciting opportunity to develop your career in a fast-paced international environment and committed to getting the best results for your clients, then we want to hear from you!

Being part of our dynamic team of lawyers will give you an excellent opportunity to observe different legal cultures and enhance your skillset by working in many areas of law. We can provide challenging assignments, and we will gladly offer support on your professional development opportunities.

We are seeking ambitious people with excellent communication skills who can work well under pressure and time constraints.

LEGAL EXPERTISE REQUIREMENTS
– between 3 and 5 years of experience in the profession;
– solid knowledge of civil and commercial law;
– experience in the practice of civil and commercial litigation.

OTHER REQUIREMENTS
– good communication and legal writing skills;
– proactive attitude, attention to detail, analytical thinking, team player;
– ability to work in English;
– computer skills (MS Office, Windows OS).

WE OFFER
– the opportunity to work in a young expanding law practice;
– an international environment and client focus;
– interesting wide-ranging experience of law;
– competitive remuneration.

This is an exciting time to join our team in Bucharest, so if you are interested, please send your CV in English to [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 6 noiembrie 2024

D&B DAVID şi BAIAS recrutează avocat | Litigii fiscale

D&B DAVID şi BAIAS – societatea de avocatură afiliată PwC în România, recrutează avocat pentru a se alătura echipei de Litigii fiscale.

CANDIDAŢII TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCÃ URMĂTOARELE CONDIȚII GENERALE
– avocat cu experiență de 0-3 ani de la intrarea în Barou;
– deține cunoștințe solide de drept civil, procedură civilă și administrativ;
– abilități de comunicare și capacitate de integrare într-un colectiv;
– deschidere şi disponibilitate spre un progres continuu;
– dă dovadă de acuratețe în redactare;
– capacitate de concentrare şi orientare către obiective şi sarcini;
– perseverență, responsabilitate şi integritate.

OPORTUNITĂŢI
– onorariu avantajos;
– un loc de muncă stabil într-un climat multinațional;
– posibilitate de dezvoltare reală din punct de vedere profesional într-un cadru de profesioniști;
– oportunitatea de a lucra într-o echipă dinamică şi motivată.

Candidații interesați de o dezvoltare profesională într-un climat multinațional în care sunt cultivate excelența şi spiritul de echipă sunt rugați să trimită CV-ul şi o scrisoare de intenție în atenţia Madalinei Garlia la adresa [email protected] până la data de 05.11.2024.

DESPRE D&B DAVID ŞI BAIAS
D&B David şi Baias, societatea de avocatură afiliată a PricewaterhouseCoopers în România (“D&B”), cea mai mare rețea internațională de audit, consultanţă fiscală şi de afaceri, fiind integrată în rețeaua societăților de avocați corespondente PwC care cuprinde mai mult de 2.000 de avocați în 85 de jurisdicții. D&B David şi Baias este concepută ca un parteneriat bazat pe o comunitate de valori între avocații ei, între aceștia şi clienți şi între D&B şi PwC. Pe piața locală, D&B, împreună cu PwC, lucrează cu clienți din România și Republica Moldova prin intermediul rețelei de 5 birouri PwC din Bucureşti, Timișoara, Cluj-Napoca, Constanța şi Chișinău.
D&B este recunoscută și recomandată de cercetători internaționali independenți, cum ar fi Chambers & Partners, Legal 500 și IFLR 1000 ca fiind o firmă de avocatură de top în domenii precum Litigii fiscale şi de drept administrativ, Concurență & Antitrust, Corporate, M & A.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 6 noiembrie 2024

MRI LAWYER STUDIO recrutează avocați

Cabinet de avocatură MIHNEA REMUS IUORAȘ din Cluj-Napoca recrutează avocați pentru ariile de practică drept administrativ, drept civil și drept comercial.
Pozițiile curente vizează avocați definitivi şi avocaţi stagiari, indiferent de anul de stagiatură.

Avocații colaboratori vor beneficia de furnizarea de servicii complete de consultanță și asistență juridică directă pentru clienții Cabinetului de avocatură, de lucru în cadrul unei echipe tinere şi dinamice, în care avocatul coordonator deține o amplă expertiză în domeniul dreptului dar şi în administrația publică.
Colegii noștri sunt întotdeauna încurajați în asumarea unui rol activ în abordarea cauzelor prin realizărea de schimburi de cunoștințe și experiență și printr-o colaborare strânsă cu avocatul coordonator precum și cu ceilalţi avocații din cadrul Cabinetului.

PROFILUL CANDIDATULUI
– experienţa în profesie contituie un avantaj dar nu e obligatorie;
– are cunoștințe juridice aprofundate;
– are o abordare inovatoare și o atitudine proactivă;
– are abilitatea de a revizui, analiza și organiza probele documentare și faptice;
– lucrează bine atât individual, cât și în echipă;
– are capacitate de analiză și atenție la detalii;
– are bune abilități de comunicare;
– tratează cu seriozitate și responsabilitate task-urile asumate.

Oferim un ambient de muncă relaxat dar competitiv, spațiu de lucru într-o clădire de birouri situată în zona zero a orașului, în imediata vecinătate a instanțelor de judecată, remunerație motivantă.

Așteptăm aplicațiile dumneavoastră, însoţite de CV, la adresa de email [email protected]
Interviul va avea loc la sediul de lucru al Cabinetui de Avocatură Mihnea Remus IUORAȘ.

Anunțul este valabil pentru municipiul Cluj-Napoca.

* Anunțul expiră la data de 6 noiembrie 2024

POPESCU TRAIAN recrutează avocat stagiar

CABINET INDIVIDUAL DE AVOCAT POPESCU TRAIAN recrutează un avocat stagiar care a promovat examenul de admitere în barou în sesiunea din septembrie 2024.

Echipa de avocați din cadrul acestuia este una tânără și dinamică și își desfășoară activitatea preponderent în domeniul dreptului comercial, al dreptului civil și al dreptului penal, bucurându-se de o vastă clientelă.
Suntem o echipă ce se dezvoltă constant, adaptându-se în permanență la noutățile din lumea juridică, pentru a veni întotdeauna în întâmpinarea nevoilor clienților.

Cabinet individual de avocat – Popescu Traian are sediul în zona centrală a capitalei, respectiv în zona Unirii, fiind în proximitatea atât a instanțelor de judecată, cât și a altor instituții publice.

PRINCIPALELE RESPONSABILITĂŢI
– research;
– redactarea opiniilor juridice, cererilor de chemare în judecată, a întâmpinărilor, a contestațiilor, a concluziilor scrise, căilor de atac, plângeri penale etc.;
– asistența și reprezentarea juridică a clienților în fața instanțelor, a organelor de urmărire penală și a altor instituții publice.

CERINȚE
– cunoştinţe temeinice în domeniul juridic;
– acurateţe în exprimare și în redactarea documentelor;
– seriozitate, motivație, respectarea deadline-urilor;
– foarte bune abilităţi de comunicare şi lucru în echipă;
– deținerea unui permis de categoria B reprezintă un avantaj.

OFERIM
– atentă îndrumare din partea unor avocați cu vastă experiență;
– mediu propice de dezvoltare;
– lucru într-o echipă tânără, dinamică şi motivată.

Persoanele interesate pot trimite CV-ul și scrisoarea de intenție pe adresa e-mail: [email protected]
Persoanele selecţionate vor fi contactate telefonic pentru interviu.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 6 noiembrie 2024

LEAUA DAMCALI DEACONU PĂUNESCU is looking for Junior Lawyers

LEAUA DAMCALI DEACONU PĂUNESCU – LDDP is looking for Junior Lawyers.

WHO WE’RE LOOKING FOR
– Junior Lawyers for Litigation and Business Advisory Departments;
– good legal writing skills;
– fluency in written and spoken English; any other foreign language is an advantage.

LEAUA DAMCALI DEACONU PAUNESCU – LDDP provides legal assistance and representation services to its clients in international transactions and dispute resolution proceedings, in a wide array of legal fields, such as: international and Romanian business law, corporate law – mergers and acquisitions, insolvency law, competition law, civil law and rights in rem, public law, administrative and constitutional law, public procurement, fiscal law, financial and banking law, insurance law, transport law and particularly aviation law, construction and urban planning law, energy and natural resources law, environmental law, intellectual property law, data protection, IT law and new technologies, labour law.

RECRUITMENT JOURNEY
We thank all applicants in advance for submitting their resumes at [email protected] but please note that only those candidates selected for an interview will be contacted.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 noiembrie 2024

LEAUA DAMCALI DEACONU PĂUNESCU is looking for fully qualified Lawyers

LEAUA DAMCALI DEACONU PĂUNESCU – LDDP is looking for fully qualified Lawyers.

WHO WE’RE LOOKING FOR
– fully qualified lawyer for Litigation Department;
– fully qualified lawyer for Business Advisory Department;
– 3-5 years of professional experience in a law firm, with a well-developed knowledge of and solid experience in legal representation in court proceedings or legal consultancy;
– sound legal reasoning, thoroughness, versatility, ability to work on multiple projects, very good legal writing skills;
– fluency in written and spoken English is a must, any other foreign language is an advantage.

A LAWYER IN OUR TEAM
– deeply involved in all stages of a project, from preliminary discussions, continuing with proposal development, analysis and structuring, drafting and negotiations, as well as throughout implementation, also involving client interaction;
– works in teams on complex projects;
– works in a very dynamic and competitive environment.

LEAUA DAMCALI DEACONU PAUNESCU – LDDP provides legal assistance and representation services to its clients in international transactions and dispute resolution proceedings, in a wide array of legal fields, such as: international and Romanian business law, corporate law – mergers and acquisitions, insolvency law, competition law, civil law and rights in rem, public law, administrative and constitutional law, public procurement, fiscal law, financial and banking law, insurance law, transport law and particularly aviation law, construction and urban planning law, energy and natural resources law, environmental law, intellectual property law, data protection, IT law and new technologies, labour law.

RECRUITMENT JOURNEY
We thank all applicants in advance for submitting their resumes at [email protected] but please note that only those candidates selected for an interview will be contacted.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 noiembrie 2024

RĂDULESCU & MUȘOI recrutează avocaţi | Corporate & Commercial

RĂDULESCU & MUȘOI recrutează colegi pentru echipa de Corporate & Commercial.

Dacă eşti o persoană foarte bine organizată, ai abilităţi bune de comunicare şi relaţionare şi vorbeşti limba engleză la nivel avansat, te invităm să ni te alături.

CERINŢE
– experienţă relevantă în domeniu de minim 3 ani-5 ani;
– cunoştinţe temeinice de drept comercial şi societar;
– bun cunoscător al limbii engleze;
– cunoştinţe avansate de operare pe calculator;
– persoană responsabilă, serioasă, motivată, rezistentă la stres;
– foarte bune abilităţi de comunicare şi lucru în echipă.

OFERTĂ
– o schemă de onorarii motivantă;
– program de lucru flexibil;
– posibilitatea de a lucra în cadrul unei echipe tinere cu perspectivă de dezvoltare profesională;
– posibilitatea de promovare.

Dacă vrei să te alături echipei noastre, trimite un CV pe adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 noiembrie 2024

SPRING LAWYERS recrutează avocat definitiv | Litigii

Echipa SPRING LAWYERS recrutează, în cadrul departamentului de litigii, avocat definitiv cu experienţă de minim 3 ani.

Oferim un mediu plăcut de activitate şi dezvoltare, stabilitate, condiţii financiare deosebit de avantajoase dar şi alte beneficii, posibilitatea de a activa în majoritatea ariilor de practică şi de specializare în domeniile de interes.   

ÎN TEMEIUL UNUI CONTRACT DE CONLUCRARE CU NOI, VEI BENEFICIA DE
– schemă de onorarii motivante, beneficii financiare suplimentare şi alte facilităţi;
– o colaborare stabilă, cu o organizaţie cu vechime în piaţă, aflată în continuă expansiune;
– lucru într-o echipă de avocaţi/profesionişti cu experienţă remarcabilă şi cu disponibilitate de a-ţi oferi îndrumare;
– mediu de lucru plăcut şi relaxant într-o locaţie exclusivistă în Bucureşti.
 
Dacă îţi doreşti să faci parte din echipa noastră, te rog să trimiţi CV-ul tău la adresa noastră de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 noiembrie 2024

DRAGOMIR, LEFTER, NIȚĂ & ASOCIAŢII is looking for Junior Associates

DRAGOMIR, LEFTER, NIȚĂ & ASOCIAŢII is looking for Junior Associates.

We are a dynamic law firm, and we’re on the lookout for emerging legal talents to join our team. If you have a passion for law, enthusiasm, and drive, this could be the ideal opportunity for you!

WHAT WE’RE LOOKING FOR
– a fully qualified lawyer admitted to the Bar in September 2024 or with 1 year of experience;
– strong knowledge of civil and administrative law;
– logical thinking, planning, organization skills, and the ability to manage time effectively while meeting deadlines;
– fluency in English is essential, while French or other languages would be a great bonus;
– a proactive, collaborative attitude, with a good sense of humor and the ability to balance professionalism with positivity.

WHY JOIN US?
– continuous learning and professional development, with access to local and international clients;
– a friendly and stimulating environment that fosters professional and personal growth;
– exciting career opportunities in a growing law firm;
– a supportive, friendly team and a collaborative atmosphere;
– modern office space in Bucharest with stunning views and a serene, green environment.

If you are ready for a new challenge and meet these criteria, we’d love to receive your CV and letter of intent at [email protected]
Let’s have a coffee and talk about your future with us!

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 noiembrie 2024

DRAGOMIR, LEFTER, NIȚĂ & ASOCIAŢII is looking for Senior Associates | Dispute Resolution

DRAGOMIR, LEFTER, NIȚĂ & ASOCIAŢII is looking for Senior Associates | Dispute Resolution.

We are a dynamic law firm, and we’re on the lookout for talented litigation lawyers to join our team.
If you have 3-4 years of experience in administrative and commercial litigation, with a strong interest in arbitration, this could be the perfect opportunity for you!

WHAT WE’RE LOOKING FOR
– a fully qualified lawyer who is a member of the Bar;
3-4 years of experience with a focus on civil and administrative litigation (consultancy experience is an advantage);
– solid knowledge of corporate and commercial law;
– strong legal reasoning, attention to detail, and exceptional writing skills are essential;
– fluency in English is essential, while French or other languages would be a great bonus;
– a proactive, collaborative attitude, with a good sense of humor and the ability to balance professionalism with positivity.

WHY JOIN US?
– continuous learning and professional development, with access to local and international clients;
– a friendly and stimulating environment that fosters professional and personal growth;
– exciting career opportunities in a growing law firm;
– a supportive, friendly team and a collaborative atmosphere;
– a modern office space in Bucharest with stunning views and a serene, green environment.

If you are ready for a new challenge and meet these criteria, we’d love to receive your CV and letter of intent at [email protected]
Let’s have a coffee and talk about your future with us!

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 noiembrie 2024

MITUCĂ & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar | Litigii

Societatea Civilă de Avocați MITUCĂ & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar pentru departamentul de Litigii.

CANDIDAȚII TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CERINȚE
– preferabil entry level în profesia de avocat;
– cunoașterea solidă a instituțiilor juridice;
– acuratețe în redactarea documentelor;
– cunoașterea limbii engleze la nivel avansat;
– abilități de comunicare și integrare într-un colectiv, decență și rezonabilitate;
– persoană organizată, orientată către atingerea obiectivelor, flexibilă și capabilă să lucreze cu termene scurte.

OPORTUNITĂȚILE OFERITE
– șansa de a te dezvolta profesional și de a lucra într-un mediu dinamic și plăcut;
– echilibru între viața profesională și cea personală;
– onorariu motivant, adaptat nivelului de complexitate a activității.

DESCRIEREA JOBULUI
– redactarea de acte juridice, opinii, rapoarte, reprezentarea clienților în fața instanțelor și a autorităților statului, analizarea diverselor probleme juridice ale clienților în vederea găsirii celor mai bune soluții.

DESCRIEREA COMPANIEI
MITUCĂ & ASOCIAȚII este o societate de avocați specializați în domeniul Comercial, Bancar, Civil, Insolvență, Fiscal, Legi de restituire a proprietăților.

DEPUNEREA CV-ULUI
Persoanele interesate vor transmite CV-ul la adresa de e-mail [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 noiembrie 2024

bnt ATTORNEYS IN CEE recrutează avocaţi stagiari

bnt attorneys in CEE | Romania este în căutare de avocați stagiari ambițioși, creativi și pasionați de drept pentru biroul din Timișoara.

Ești în căutarea unui mediu în care să afli ce presupune rolul unui avocat și în care să poți pune în practică tot ce ai învățat? Te invităm să faci parte din biroul local din Timișoara al uneia dintre cele mai importante societăți internaționale de avocatură de business din Europa Centrală și de Est.

AVOCATUL PE CARE ÎL CĂUTĂM TREBUIE SĂ CORESPUNDĂ URMĂTOARELOR CRITERII
– are un raționament juridic riguros și gândește „outside the box”;
– are cunoștințe de limba engleză (vorbită și scrisă);
– știe să gestioneze eficient timpul și este atent la detalii;
– are bune cunoștințe de operare PC;
– este deschis la munca în echipă;
– are abilități de comunicare.

Cunoștințele de limbă germană ale candidatului constituie un avantaj, prin urmare, nu ezitați să menționați acest aspect.

CE OFERIM
bnt attorneys in CEE | Romania îți va oferi suportul necesar în vederea dezvoltării tale profesionale și personale.

Vei dobândi o vastă experiență practică în toate domeniile relevante ale dreptului și vei face parte dintr-un mediu de lucru bazat pe colaborare și muncă în echipă. De asemenea, vei avea acces la resursele și documentația care sunt necesare în vederea practicării profesiei de avocat.

CE REPREZENTĂM CA ECHIPĂ
bnt attorneys in CEE este una dintre cele mai importante societăți de avocatură din Europa Centrală și de Est, fiind prezentă în 10 țări europene.

Principalele domenii de expertiză sunt: dreptul civil, dreptul comercial, dreptul imobiliar, dreptul muncii, proprietate intelectuală, GDPR, reprezentarea în fața instanțelor de judecată și acordarea de asistență juridică.

Credeți că v-ați potrivi bine echipei noastre în continuă creștere?
Așteptăm cu nerăbdare să vă primim CV-ul la adresa: [email protected]
Numai candidații selectați pentru un interviu vor fi contactați.

Anunțul este valabil pentru municipiul Timișoara.

* Anunțul expiră la data de 4 noiembrie 2024

ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAŢII is looking for a Junior Lawyer | Banking & Finance

Tuca-Zbarcea-Asociatii 10

ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII is looking for a Junior Lawyer willing to join our Banking & Finance Team.
Our favorite candidate would be a career-oriented young lawyer eager to build a career in Banking & Finance.

REQUIREMENTS
– a member of the legal profession after passing the Bar examination;
– determined to start a career in Banking & Finance and dedicated to continuous learning;
– very good research skills, attention to detail and analytical thinking;
– good organizational skills and the ability to meet deadlines;
– flexible and adaptable, team player;
– fluency in English;
– computer literacy (MS Office).

BENEFITS
– attractive pay, subject to regular evaluations, which may be raised by reference to performance and annual bonuses;
– opportunity to work and develop in a highly professional team.

ABOUT US
Ţuca Zbârcea & Asociaţii has a team of over 120 legal professionals, offices in Bucharest and Cluj-Napoca, and offers the whole range of advisory services in every aspect of business, covering 21 practice areas in legal consultancy.
The firm is generally described as “one of the most dynamic firms in the Romanian legal market at the moment […] which has built a really successful practice and has emerged as one of the burgeoning outfits in the market.” (IFLR 1000).
Also, according to Chambers Global, it “continues to impress the market with significant mandates” while “its faster than average growth means that Ţuca Zbârcea & Asociaţii is now recognized as a leading law firm”. Furthermore, the firm “offers cutting-edge legal representation and serves clients’ interests beyond the confines of traditional lawyering”, employing a team of “true forward-thinkers” who provide both “innovative and practical solutions to legal problems”.

BECOME PART OF OUR TEAM
If you fit the description and are looking to start your career in a competitive environment, please send us your CV and cover letter (in English) to the e-mail address “[email protected]
Please note that only selected candidates will be contacted and invited to an interview.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 noiembrie 2024

SINESCU & NAZAT recrutează avocat stagiar | Drept privat

SINESCU & NAZAT recrutează avocat stagiar | Drept privat.

CONDIŢII GENERALE
– cunoştinţe juridice temeinice;
– cunoaşterea limbii engleze la un nivel superior (cunoştinţele de limba franceză, germană pot fi considerate un avantaj);
– spirit de echipă;
– cunoştinţe operare PC.

Candidaţii interesaţi de colaborarea cu Societatea noastră, sunt rugaţi să trimită CV-ul şi/sau o scrisoare de intenţie la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 noiembrie 2024

MIHĂILESCU SOFIA IOANA recrutează avocat | Litigii

MIHĂILESCU SOFIA IOANA recrutează avocat pledant.

CERINȚE
– avocat pledant, stagiar sau definitiv;
– specializat pe drept civil, comercial, contencios administrativ, procesual civil;
– experienţă în redactarea de contracte, opinii legale, cereri de chemare în judecată/întâmpinări/alte acte de procedură;

RESPONSABILITĂŢI
– studierea dosarelor încredinţate;
– redactarea de contracte, opinii legale, cereri de chemare în judecată/întâmpinări, concluzii, etc;
– documentarea juridică în vederea pregătirii dosarelor, formulării acţiunilor în instanţă/întâmpinări, etc.;
– reprezentarea clienților în instanță, susținerea cauzelor angajate de Cabinet.

Postul este pentru normă ȋntreagă.

Cabinetul de avocat MIHĂILESCU SOFIA IOANA este specializat în drept civil, drept comercial și contencios administrativ.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită CV la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 noiembrie 2024

MÎNERAN ȘERB & ASOCIAȚII recrutează avocat definitiv | Litigii

MÎNERAN ȘERB & ASOCIAȚII recrutează avocat definitiv – Litigii, membru al Baroului București, cu o experiență de 1-5 ani de la promovarea examenului de definitivat.

CERINȚE
– bune cunoștințe teoretice şi practice ale dreptului civil și ale dreptului procesual civil;
– disponibilitate de a practica în domeniul litigiilor;
– o foarte bună cunoaștere a limbii române, ușurință şi fluență în exprimare;
– cunoștințe avansate ale limbii engleze;
– orice altă limbă străină reprezintă un avantaj.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită cv-ul, redactat în limba română, la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 noiembrie 2024

STRATULAT ALBULESCU is seeking a Lawyer | Banking & Finance

Join our Banking & Finance team at STRATULAT ALBULESCU!

STRATULAT ALBULESCU Attorneys at Law, a leading Romanian law firm based in Bucharest, is seeking a dedicated and experienced lawyer to strengthen our
Banking & Finance department.
With over 60 lawyers and a strong network of international connections, we are committed to delivering top-tier legal services across the globe.

WE ARE LOOKING FOR CANDIDATES WITH
– a minimum of 5 years of experience in the legal profession; and
– at least 2 years of experience in Banking & Finance, Insurance or Capital Markets.

This role offers a unique opportunity to work with clients and lawyers worldwide on diverse, high-stakes banking and finance matters. You will engage in complex, high-value legal work for some of the largest businesses across various industries.

Lawyers with a proactive, can-do attitude and excellent drafting and communication skills will be considered.

If you are interested in learning more about this opening, we would like to hear from you!
To apply, please send your CV to Delia Bijnea at [email protected]

STRATULAT ALBULESCU is a leading full-service Romanian law firm providing strategic and innovative legal solutions to both national and international clients across every business sector.

Our team is comprised of lawyers who are leaders in their disciplines. We serve a diverse client base ranging from multinational corporations to local companies.

Our clients appreciate us for our in-depth knowledge of legal matters in Romania and our prompt and practical legal solutions which we deliver by employing Partner-led close teamwork, cost effectiveness and imaginative thinking.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 noiembrie 2024

POP BRICIU CRAI Attorneys-at-law recrutează avocat definitiv

POP BRICIU CRAI Attorneys-at-law recrutează avocat definitiv.

Dacă ești avocat definitiv cu experiență între 3 și 5 ani de la intrarea în profesie, vrei să faci parte dintr-o echipă cu o reputație excelentă și să fii implicat în litigii și proiecte de consultanță dintre cele mai complexe și exclusiviste, atunci noi suntem alegerea perfectă pentru tine.

La Pop Briciu Crai Attorneys at Law vei învăța de la cei mai buni profesioniști, având în același timp parte de libertatea de a-ți pune în practică ideile și cunoștințele.

Așteptăm CV-ul tău la [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 noiembrie 2024

SÎRBU & VORNICU LAW is seeking a qualified Lawyer

SÎRBU & VORNICU LAW is currently seeking a qualified Lawyer specializing in Public Procurement & Litigation (avocat Achizitii publice & Litigii).

KEY RESPONSIBILITIES
– handle public procurement, litigation, and arbitration matters;
– provide legal counsel on construction law matters.

WHAT WE OFFER
– opportunities for professional growth;
– competitive salary package;
– flexible and dynamic work environment;
– emphasis on legal development and collaboration with partners;
– international client exposure;
– central office location.

QUALIFICATIONS & SKILLS
– qualified Lawyer – Member of the Bar Association (avocat definitiv);
– proficiency in English;
– independent and detail-oriented mindset;
– minimum 3 years of experience;
– experience in Litigation, Arbitration, Public Procurement, and Construction Law preferred.

ABOUT SÎRBU & VORNICU LAW: Visit us at SÎRBU & VORNICU LAW to learn more about our firm.
At Sirbu & Vornicu Law, we distinguish ourselves through personalized client service, deep industry knowledge, and a collaborative approach. We invest time in understanding our clients’ unique needs and challenges, operating as an extension of their businesses. Our team combines global insight with local expertise to deliver unparalleled legal solutions in procurement and construction law.

HOW TO APPLY
Interested candidates are invited to submit their CV to [email protected]

Join us at Sirbu & Vornicu Law and contribute to our commitment to excellence in legal practice.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 noiembrie 2024

OANCEA TRIFAN DUMITRAŞCU recrutează avocat stagiar

OANCEA TRIFAN DUMITRAŞCU SCA recrutează recrutează avocat stagiar – Barou 2024.

CE CĂUTĂM
– avocați stagiari admiși în barou în 2024;
– abilități bune de comunicare și spirit de echipă;
– curiozitate și deschidere către noi provocări;
– energie pozitivă și atitudine proactivă.

CE ÎȚI OFERIM
– un mediu de lucru relaxat, dar profesionist;
– oportunități de dezvoltare și învățare într-o echipă cu experiență;
– proiecte interesante și variate;
– mentorat și suport constant.

CV-urile se transmit pe adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiile București, Timișoara, Deva și Oradea.

* Anunțul expiră la data de 1 noiembrie 2024

ZAMFIRESCU RACOŢI VASILE & PARTNERS recrutează avocaţi stagiari | Consultanță

Zamfirescu Racoti & Parteners

ZAMFIRESCU RACOŢI VASILE & PARTNERS recrutează avocați stagiari pentru departamentul Consultanță.

CANDIDATUL IDEAL
– este absolvent(ă) a(l) Facultăţii de Drept, a acumulat practică în timpul anilor de studii şi a promovat examenul de admitere în profesia de avocat – sesiunea septembrie 2024;
– dovedește cunoştinţe juridice temeinice;
– are competențe avansate de limba engleză (cunoştinţele de limba franceză, germană, italiană şi/sau spaniolă pot fi considerate un avantaj);
– are excelente abilităţi de comunicator şi jucător în echipă.

CE OFERIM
– un mediu de lucru prietenos alături de o echipă tânără, dinamică şi motivată, în care vei avea parte de îndrumare și mentorat pe parcursul proiectelor;
– acces la un portofoliu diversificat de clienți și mandate din industrii diverse;
– ocazia de a te implica activ în proiecte transfrontaliere cu impact strategic și de a lucra în echipe multidisciplinare;
– oportunități de dezvoltare profesională și training continuu;
– acces la resurse juridice de top;
– suport pentru specializarea continuă și evoluția în cadrul firmei, cu posibilitatea de a avansa rapid în funcție de performanță și implicare;
– un echilibru între viața profesională și cea personală și flexibilitate în organizarea timpului de lucru.

Candidaţii interesaţi pot trimite CV-ul însoţit de o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail [email protected]
folosind la subiect: Avocat stagiar pentru departamentul Consultanță, până la data de 01.11.2024.
Doar candidații selectați vor fi contactați pentru interviu.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 noiembrie 2024

POPESCU & ASOCIAŢII recrutează avocaţi stagiari

POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari.

Ești o persoană ambițioasă?
Îți dorești să ai o carieră de succes în avocatură?
Ești pregătit/ă să faci primul pas în cadrul unei firme care încurajează dezvoltarea profesională?

Alătură-te echipei noastre!

OFERIM
– şansa de a lucra în mandate și dosare complexe pentru companii cunoscute, alături de avocați recunoscuți de directoarele juridice;
– remunerație atractivă;
– mediu de lucru plăcut, alături de o echipă tânără, dar cu experiență vastă, care încurajează creșterea profesională continuă;
– birou situat central, aproape de stația de metrou Piața Victoriei.

CRITERII DE SELECȚIE
– recent admis/ă în Baroul București;
– deții cunoștințe bune de limba engleză (cunoașterea unei alte limbi străine este un plus);
– ai abilități analitice și de sinteză;
– ești proactiv/ă, ai curiozitate juridică, disponibilitate și determinare;
– îți dorești să înveți și să te dezvolți în mod continuu;
– îți stabilești cu atenție și urmărești constant obiectivele propuse;
– ai bune abilități de a lucra în echipă, ești flexibil/ă, te adaptezi rapid.

POPESCU & ASOCIAȚII este firma de avocatură din prima linie, cu experiență dovedită în consultanța juridică, precum și ariile litigiilor și dreptului penal. Societatea și avocații săi sunt clasați în toate clasamentele directoarelor juridice prestigioase precum Legal 500, Chambers & Partners, IFLR 1000, ITR World Tax.

În 2023 și 2024 compania a primit titlul Eastern Europe Firm of the Year în cadrul Women in Business Law Awards EMEA de la Londra.

POPESCU & ASOCIAȚII promovează excelența și investește în dezvoltarea profesională continuă a fiecărui avocat stagiar, printr-un program de formare dedicat, mentorat și acces nelimitat la resurse de învățare.

Trimite CV-ul la adresa [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 noiembrie 2024

CORUGĂ & PRODESCU recrutează avocat definitiv | Litigii

CORUGĂ & PRODESCU recrutează avocat definitiv în cadrul departamentului Litigii și Soluționare a Disputelor.

DESCRIEREA COMPANIEI
CORUGĂ & PRODESCU este o societate civilă de avocați fondată în anul 2023, având expertiză diversă, incluzând protecția consumatorului, proprietatea intelectuală, drept comercial, dreptul muncii și protecția datelor.

DESCRIEREA ROLULUI
Aceasta este o poziție pentru un avocat definitiv cu o experiență de 2 până la 4 ani de la admiterea în Barou, în cadrul departamentului Litigii și Soluționare a Disputelor. Responsabilitățile includ cercetarea juridică, redactarea documentelor juridice, asistarea clienților în instanță și în fața altor organe jurisdicţionale sau de control.
Postul de avocat specializat în Litigii este cu normă întreaga, cu prezenţă la biroul situat în Bucureşti.

CALIFICĂRI
– cunoștințe teoretice și practice solide privind procedurile judiciare civile (litigii între profesionişti, contencios administrativ, dreptul muncii, proprietate intelectuală, achiziţii publice);
– experiență în cercetarea juridică și redactarea documentelor juridice (cu precădere a actelor procesuale);
– disponibilitate pentru deplasări în alte oraşe, la instanţele de judecată;
– abilități eficiente de comunicare;
– capacitate de a lucra în echipă;
– atenție la detalii și abilități organizatorice puternice;
– fluență în limba engleză (inclusiv limbaj juridic);
– cunoştinţe operare PC.

CE ÎȚI OFERIM?
– spaţiu de lucru modern;
– un pachet de venituri adaptat nivelului de complexitate al activităţii;
– posibilitatea acordării bonusurilor de performanță.

CUM SĂ APLICI?
Dacă profilul şi interesele tale profesionale se potrivesc cu acest rol, te invităm să începem o conversaţie. Trimite-ne CV-ul tău la [email protected]
Le mulțumim tuturor candidaților în avans pentru trimiterea CV-urilor, însă vă rugăm să rețineți că doar candidații selectați pentru un interviu vor fi contactați.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 31 octombrie 2024

VD LAW GROUP is looking for Lawyers

VD LAW GROUP is looking for Lawyers | Corporate, M&A and FinTech practice areas.

VD Law Group is a Romanian law firm located in Bucharest, providing highly specialized legal services to worldwide projects centered around fintech and new and emerging technologies.

Our expertise has led us to establish an extensive international collaboration network spanning over 15 jurisdictions.

We take pride in our recognition and ranking by leading publications in the legal industry, including Chambers and Partners, Legal 500, International Legal Guide, and Global Legal Insights.

In response to the dynamic nature of the business landscape, we have established a dedicated department focusing on Tech, Blockchain, and New Emerging Technologies. This department is committed to delivering exceptional legal solutions to the most intricate and renowned fintech businesses.

We are looking for aspiring lawyers who not only possess a strong academic foundation and technical aptitudes but also have the ability for simplifying complex issues. These individuals should be committed to excellence, effective problem solvers, and thrive in collaborative, team-oriented environments.

Moreover, we provide opportunities for personal growth, such as direct client interactions, attending meetings and conferences, and taking part in different, large-scale projects covering industries such as technology, blockchain, AI, metaverse, real estate, and corporate transactions.

REQUIREMENTS
– 0-3+ years of legal experience as lawyer in Romania;
– proven ability to provide practical legal advice and drive results in a fast-paced, dynamic environment;
– strong analytical and problem-solving skills, with a keen attention to detail;
– ability to work independently, manage multiple priorities, and meet deadlines effectively;
– demonstrated collaboration and relationship-building skills, with the ability to work well across diverse teams;
– excellent verbal and written communication skills in English.

We welcome you to apply for this exciting position if you have the necessary legal experience, thrive in a dynamic and creative environment and are interested in building a world of true digital ownership.

With your application, please include a cover letter, resume, and any other relevant paperwork. Kindly submit these materials via email to the following address: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 31 octombrie 2024

CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG is looking for an Associate | Banking & Finance

CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for an Associate in the Banking & Finance Team.

SKILLS REQUIRED
– pragmatic approach to problem solving;
– sound legal reasoning;
– critical thinking and commercial awareness;
– attention to detail;
– communication, planning and organisation skills;
– experience with/involvement in finance transactions (lending, taking security).

EDUCATION/PROFESSIONAL QUALIFICATIONS
– degree from a reputable law school;
– fully qualified lawyer with up to 3 years’ experience;
– good spoken and written English;
– good professional legal writing skills.

OTHER ATTRIBUTES
We are open-minded and are interested in people who share that quality. Naturally, we are looking for individuals who can demonstrate strong academic performance. Beyond this, we want to see evidence of:
– hardworking attitude, open and honest approach, collaborative team player, motivation and drive, always looking for the highest level of professionalism, with the ability to develop and work in a fast paced, intellectually rigorous environment;
– eager to learn and develop.

WHAT WE OFFER?
– you will be a part of a team with international outlook and part of a global organisation;
– you will be involved in both local and international transactions;
– you will have the opportunity to work in various sectors: energy, tech;
– we offer you a dynamic work environment and the opportunity to be a part of a leading global law firm with strong people values;
– you will be a part of a young and dynamic team, closely involved in both cross-departmental and cross-border transactions;
– we offer dedicated local and international training programmes;
– we offer career progression.

ABOUT CMS
CMS is a Future Facing firm. With more than 80 offices in over 48 countries and 5,800+ lawyers worldwide, we combine deep local market understanding with a global overview, giving us the ability not only to see what’s coming, but to shape it. In a world of ever-accelerating change where technology is increasingly important in the deployment of global strategies, our clear, business-focused advice helps clients of every size to face the future with confidence. We’re immersed in your world. Your interests and priorities are at the heart of what we do.

Our lawyers are genuine experts in their fields, with a grasp of detail that’s second to none. Our next-generation mindset is woven into all we do. It means we can anticipate the likely challenges, accelerate our pace and create the space to develop innovative solutions. We’re diverse, supportive and inclusive, embracing our corporate social responsibility and creating a culture in which every one of our people, can maximise their potential and thrive.

INTERESTED?
Then please, send your application (CV and cover letter) both in English language to [email protected] mentioning the position you are applying for in the subject of the e-mail.
Your application will be treated with strict confidentiality. Thank you in advance for your interest in joining our firm.
Applications should de submitted by no later than 1 November 2024.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 31 octombrie 2024

KINSTELLAR is looking for Junior Lawyers

KINSTELLAR is looking for Junior Lawyers to join our various practice areas teams.

Kinstellar is a full-service firm, with particularly strong employment, litigation, real estate, M&A/corporate, finance, competition, private equity and energy practices. We take on the most complex and high-profile assignments from some of the world’s most successful companies, who expect the highest level of service and expertise. We have built our reputation by exceeding their expectations.

We are looking for Junior Associates to practice in our various practice areas teams with anywhere from fresh graduate to 2 years of experience at a law firm, with preference for any or all of the following skills sets/practice:
– has a law degree from a reputable Romanian university and is member of the Bucharest Bar;
– has solid knowledge of civil and company law and a keen interest in European Union law;
– has up to two (2) years of practical experience at an international or major domestic law firm;
– finds motivation in working on complex matters for international clients and global law firms;
– is flexible and wants to work in a team that is praised for the consistently high quality of their work;
– is a team player with passion for excellence.
Very good written and spoken English is a must; knowledge of further foreign languages is an advantage.

If you are looking to take the next step up in your career and make a valued contribution, this is a fantastic opportunity for you to join an independent law firm across the region and be part of our success.

WE OFFER
– professional development in a leading CEE law firm and interesting work for reputable local and international clients (more information at www.kinstellar.com);
– a modern, dynamic and flexible work environment;
– technical and soft skills training and development across practice groups and jurisdictions;
– competitive compensation including future salary growth and annual performance bonus; and
– private medical services subscription.

INFORMATION FOR THE APPLICANT
As a law firm providing premium legal services, we have a vested interest to ensure that our people have the best opportunities for professional development. We invest significantly in knowledge, learning and professional development.

HOW TO APPLY
We are looking for the best and brightest to help us continue to grow. If that sounds like something you would like to be a part of, please, send your application (CV and cover letter) in English to Manuela Leptiher, Bucharest HR Manager at [email protected]
Please specify the position you are applying for.
All applications will be treated with strict confidentiality.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 31 octombrie 2024

KINSTELLAR is looking for a Lawyer | Banking & Finance

KINSTELLAR is looking for a Lawyer to join our Banking & Finance team.

Kinstellar is a full-service firm, with particularly strong employment, litigation, real estate, M&A/corporate, finance, competition, private equity and energy practices. We take on the most complex and high-profile assignments from some of the world’s most successful companies, who expect the highest level of service and expertise. We have built our reputation by exceeding their expectations.

We are looking for a lawyer to practice in our Banking & Finance Bucharest team with anywhere from 2 to 6 years of experience at a law firm, with preference for any or all of the following skills sets/practice:
– have a law degree from a reputable Romanian university and is member of the Bucharest Bar;
– have solid knowledge of civil and company law;
– have practical experience of least two (2) years and up to six (6) years at an international or major domestic law firm;
– find motivation in working on complex matters for international clients and global law firms;
– are flexible and want to work in a team that is praised for the consistently high quality of their work;
– are team players with passion for excellence;
Very good written and spoken English is a must; knowledge of further foreign languages is an advantage.

If you are looking to take the next step up in your career and make a valued contribution, this is a fantastic opportunity for you to join an independent law firm across the region and be part of our success.

WE OFFER
– professional development in a leading CEE law firm and interesting work for reputable local and international clients (more information at www.kinstellar.com);
– a modern and dynamic flexible work environment;
– technical and soft skills training and development across practice groups and jurisdictions;
– competitive compensation including future salary growth and annual performance bonus: and
– private medical services subscription.

INFORMATION FOR THE APPLICANT
As a law firm providing premium legal services, we have a vested interest to ensure that our people have the best opportunities for professional development. We invest significantly in knowledge, learning and professional development.

HOW TO APPLY
We are looking for the best and brightest to help us continue to grow. If that sounds like something you would like to be a part of, please, send your application (CV focused on describing the practical employment experience and cover letter) in English to Manuela Leptiher, Bucharest HR Manager at [email protected]
Please specify the position you are applying for.
All applications will be treated with strict confidentiality.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 31 octombrie 2024

IJDELEA & ASSOCIATES is looking for Lawyers

IJDELEA & ASSOCIATES is looking for lawyers.

IDEAL CANDIDATES WILL MEET THE FOLLOWING CRITERIA
– minimum 3 years of experience in Real Estate and Corporate. Expertise in other practice areas such as Energy and Regulatory is a plus;
– experience in respectable international or local law firms;
– law degree from a reputable Romanian university;
– strong academic background, good knowledge of civil, commercial and corporate law;
– excellent command of English;
– individual flair and independence of mind, inside-the-box analyzer and out-of-the box thinker;
– team player.

We offer a wide variety of high-quality work and a pleasant working environment.

If you think we would enjoy working together, please send your application to [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 31 octombrie 2024

VELICU & ASOCIAŢII recrutează avocaţi stagiari

Cabinet Avocat VELICU & ASOCIAŢII recrutează avocați stagiari.

Scopul colaborării constă în depunerea tuturor diligențelor profesionale pentru a obține soluţionarea cu succes a litigiilor.

CERINŢE
– capacitatea de a identifica şi folosi cunoştinţele juridice într-o manieră clară și structurată;
– capacitate riguroasă de analiză și cunoștințe solide de drept substanţial şi procedură;
– persoană organizată, cu bune abilități de comunicare;
– candidatul trebuie să fie interesat de învățare continuă;
– este energic și animat de curiozitate profesională în tot ceea ce ține de inovație în drept și afaceri;
– persoana ar trebui să deţină o capacitate de concentrare crescută pentru atingerea obiectivelor şi sarcinilor primite.

BENEFICII
– îndrumare profesională şi bonusuri pe măsura implicării în proiectele încredinţate;
– onorariu, bonusuri de masă şi plata cheltuielilor cu deplasarea;
– vrem să ne intersectăm cu avocaţi curajoşi şi pasionaţi de litigii, beneficiul, pe termen mediu, constând în posibilitatea asocierii.

Vrem să ne intersectăm cu avocaţi curajoşi şi pasionaţi de litigii, beneficiul, pe termen mediu, constând în posibilitatea asocierii.

Aşteptăm CV-ul la adresa de e-mail [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 31 octombrie 2024

ZAMFIRESCU RACOŢI VASILE & PARTNERS recrutează avocaţi stagiari | Litigii

Zamfirescu Racoti & Parteners

ZAMFIRESCU RACOŢI VASILE & PARTNERS recrutează avocaţi stagiari pentru departamentul Litigii.

CANDIDAŢII VOR TREBUI SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIŢII GENERALE
– să fie absolvenți ai Facultăţii de Drept care au acumulat practică în timpul anilor de studii şi au promovat examenul de admitere în profesia de avocat – sesiunea septembrie 2024;
– să dovedească cunoştinţe juridice temeinice;
– să dețină cunoștințe avansate de limba engleză;
– capacitate de a reacţiona rapid şi de a lua decizii corecte în momente critice, asumându-şi responsabilităţi;
– să aibă excelente abilităţi de comunicator şi jucător în echipă;
– să aibă cunoştinţe operare PC.

Candidaţii interesaţi pot trimite CV-ul însoţit de o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail [email protected] până la data de 01.11.2024.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 30 octombrie 2024

CORINA POPESCU LAW OFFICE recrutează avocat definitiv

INOVAŢIE, ÎNDRĂZNEALĂ, IMPLICARE, PERSEVERENŢĂ

CORINA POPESCU LAW OFFICE recrutează avocat definitiv pentru poziția de avocat colaborator (full time, exclusiv).

Condiții esențiale candidați: pasiune pentru drept și cunoștințe juridice solide; cunoașterea limbii engleze și/sau franceze constituie un plus.
Condiții esențiale oferite: mediu de lucru activ, care îndeamnă și provoacă la dezvoltare şi evoluție, ca avocat și ca persoană.

CORINA POPESCU LAW OFFICE reprezintă clienți începând cu anul 2000 la nivel intern și internațional, cu o echipă de 9 avocați specializați multidisciplinar.

Așteptăm CV la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 30 octombrie 2024

MIHAELA LUPU recrutează avocat stagiar

Cabinetul Individual de Avocat MIHAELA LUPU își extinde echipa de Litigii, Arbitraj și Consultanță și recrutează un avocat stagiar.

CERINȚE
– pregătire juridică temeinică (preponderent cunoștințe juridice de drept civil și drept comercial);
– abilități de lucru în echipă;
– foarte bune abilități de utilizare a pachetului Microsoft Office;
– bună gestionare a sarcinilor și timpului de lucru;
– acuratețe în exprimare juridică (verbal și scris);
– capacitate de analiză și sinteză;
– orientare spre îndeplinirea sarcinilor de o manieră eficientă și deopotrivă, calitativă;
– deschidere spre o cât mai bună cunoaștere.

BENEFICII
– oportunitatea de a lucra într-un mediu tânăr și dinamic;
– implicare în proiecte complexe;
– onorarii avocațiale corespunzătoare implicării și contribuției în realizarea proiectelor.

Avocații stagiari sunt invitați să trimită CV-ul lor adresa de e-mail [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 30 octombrie 2024

SAVIN & ASOCIAŢII recrutează avocat asociat

SCPA SAVIN & ASOCIAŢII recrutează avocat asociat cu experienţă de 3-4 ani în Consultanță dar şi în Litigii, Drept civil şi Drept procesual civil.

Candidatul potrivit va trebui să dețină o pregătire academică relevantă și experiență dobândită în cadrul societăților de avocatură de renume, precum și o cunoaștere excelentă a limbii engleze.

CERINȚE
– acuratețe în exprimare şi în redactarea actelor de procedură/analizelor legale;
– cunoașterea legislației speciale şi a jurisprudenței obligatorii în domeniile de interes;
– disciplină și seriozitate în organizarea lucrărilor;
– disponibilitate deplină pentru performanță şi dezvoltare profesională;
– interes activ pentru implicarea în proiecte diverse;
– atitudine pozitivă și abordare entuziastă;
– aptitudini interpersonale bine definite și abilitatea de a colabora cu colegii.

PRINCIPALELE RESPONSABILITĂȚI
– pregătirea de memorandumuri, opinii legale și strategii legale în chestiuni de drept societar, de insolvență, de drept civil în general;
– redactare, revizuire, asistare clienți în structurarea de tranzacții, negocierea de contracte comerciale, asistat de un coleg avocat senior;
– redactare contestații administrative, plângeri prealabile, acțiuni, cereri de chemare în judecată în legătură cu dreptul civil, în general;
– reprezentarea în fața autorităţilor publice, instanțelor de judecată și a altor organe jurisdicționale, la început însoţit de un avocat senior.

Toate aceste cerinţe se vor raporta la nivelul de experienţă a unui avocat asociat.

În cazul în care vă consideraţi potrivit şi doriţi să profesați într-un mediu competitiv, care promovează competenţa profesională şi spiritul de echipă, sunteţi rugaţi să trimiteţi un Curriculum Vitae şi o scrisoare de intenţie la adresa de email [email protected]

Ofertă financiară considerabilă, mod de colaborare de comun acord agreat, nevoie urgentă.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 30 octombrie 2024

SAVIN & ASOCIAŢII recrutează avocat senior

SCPA SAVIN & ASOCIAŢII recrutează recrutează avocat senior, cu experienţă de 5 ani în Consultanță dar şi în Litigii, Drept civil şi Drept procesual civil.

Candidatul potrivit va trebui să dețină o pregătire academică relevantă și experiență dobândită în cadrul societăților de avocatură de renume, precum și o cunoaștere excelentă a limbii engleze.

CERINȚE
– acuratețe în exprimare şi în redactarea actelor de procedură/analizelor legale;
– cunoașterea legislației speciale şi a jurisprudenței obligatorii în domeniile de interes;
– disciplină și seriozitate în organizarea lucrărilor;
– disponibilitate deplină pentru performanță şi dezvoltare profesională;
– abilităţi de lucru sub presiune, comunicare şi spirit de echipă;
– interes activ pentru implicarea în proiecte diverse;
– atenție deosebită la detalii, performanță înaltă și etică profesională impecabilă;
– atitudine pozitivă și abordare entuziastă;
– aptitudini interpersonale bine definite și abilitatea de a colabora cu colegii.

PRINCIPALELE RESPONSABILITĂȚI
– pregătirea de memorandumuri, opinii legale și strategii legale în chestiuni de drept societar, de insolvență, de drept civil în general;
– redactare, revizuire, asistare clienți în structurarea de tranzacții, negocierea de contracte comerciale;
– redactare contestații administrative, plângeri prealabile, acțiuni, cereri de chemare în judecată în legătură cu dreptul civil, în general;
– reprezentarea în fața autorităţilor publice, instanțelor de judecată și a altor organe jurisdicționale.

În cazul în care vă consideraţi potrivit şi doriţi să profesați într-un mediu competitiv, care promovează competenţa profesională şi spiritul de echipă, sunteţi rugaţi să trimiteţi un Curriculum Vitae şi o scrisoare de intenţie la adresa de email [email protected]

Ofertă financiară considerabilă, mod de colaborare de comun acord agreat, nevoie urgentă.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 30 octombrie 2024

SAVIN & ASOCIAŢII recrutează avocat stagiar

SCPA SAVIN & ASOCIAŢII recrutează urgent avocat stagiar.

Candidatul potrivit va trebui să dețină o pregătire academică relevantă, să fie membru al Baroului București și să aibă cunoștințe avansate de limba engleză.

CERINŢE
– cunoştinţe temeinice în domeniul juridic;
– experienţă în pregătirea şi gestionarea de acţiuni în justiţie, pe întreg parcursul procesual;
– acurateţe în exprimare şi în redactarea cererilor de chemare în judecată, a întâmpinărilor, contestațiilor, notelor de şedinţă, concluziilor scrise, căilor de atac, atenţie şi răbdare pentru lucru de research;
– bune abilităţi de comunicare şi lucru în echipă;
– atenție la detalii și spirit de echipă.

PRINCIPALELE RESPONSABILITĂŢI ale viitorul nostru colaborator
– cercetare/documentare juridică şi redactare cereri, note şi alte asemenea în materie civilă;
– redactarea de documente specifice;
– disponibilitate deplină pentru performanţă şi dezvoltare profesională;
– atenție deosebită la detalii, performanță înaltă și etică profesională impecabilă;
– aptitudini interpersonale bine definite și abilitatea de a colabora cu echipa și cu Managing Partnerul.

În cazul în care vă consideraţi potrivit şi doriţi să profesați într-un mediu competitiv, care promovează competenţa profesională şi spiritul de echipă, sunteţi rugaţi să trimiteţi un Curriculum Vitae şi o scrisoare de intenţie la adresa de email [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 30 octombrie 2024

TALPEȘ – LAW FIRM recrutează avocat stagiar

SCPA TALPEȘ caută avocat stagiar responsabil și organizat, dornic să performeze!

CUM ȘTII CĂ EȘTI POTRIVIT
– ești în mod real interesat de drept, și înclinat spre avocatură;
– îți dorești să te dezvolți profesional într-un mediu de lucru constructiv, în care să înveți din practică și să lucrezi cot la cot cu avocați experimentați;
– ai cunoștințe solide de Drept civil, Procedură civilă, Drept comercial, și, eventual, Drept administrativ;
– comunici cu ușurință în limba engleză (cunoașterea limbii germane reprezintă un mare plus);
– ești proactiv, înțelegi rolul ocupat în echipă și îți asumi responsabilitatea pentru munca livrată;
– te concentrezi la câte un task pe rând, și faci din calitate o prioritate. Atenția la detalii este esențială în profesia de avocat!
– îți setezi obiective, respecți deadline-uri și estimezi corect alocarea de resurse pentru că ești o persoană organizată;
– îți place mult să citești și ai deschidere spre învățare și dezvoltare continuă;
– ştii să lucrezi în Microsoft Office (Word, Excel);
– deții permis auto categoria B.

Dacă te regăsești în această descriere, atunci locul tău este alături de noi!

CE RESPONSABILITĂȚI VEI AVEA
– activități de legal research – studierea dosarelor, a legilor, a doctrinei și jurisprudenței;
– redactare rapoarte de consultanță sau opinii juridice;
– redactarea documentelor juridice necesare în dosarele de instanță;
– pregătirea actelor pentru Registrul Comerțului, Cartea funciară, și alte instituții;
– păstrarea legăturii cu instituțiile statului și cu partenerii notari, executori, traducători, etc.;
– participare la brainstorming și la ședințe săptămânale de review și planificare a activității;
– deplasări la instanțe și instituții publice din Cluj, București, și din alte localități;
– păstrarea ordinii documentelor, pregătirea corespondenței și orice alte activități administrative de birou.

OPORTUNITĂȚILE COLABORĂRII CU NOI
– creștere profesională cu oportunitatea de a învăța direct de la avocați experimentați care sunt prezenți când e cazul și oferă ajutor în provocările cu care te confrunți;
– mediu de lucru colaborativ, în care ne respectăm între noi și avem claritate asupra procedurilor de lucru, și a responsabilităților fiecăruia în parte;
– program de formare structurat, care te ajută să îți însușești skill-urile specifice avocaturii (legal speaking, legal writing, legal/factual research);
– proiecte și spețe cu implicații transfrontaliere;
– cultură de start-up cu implicare în proiecte from start-to-finish, suport și deschidere;
– onorariu peste medie;
– spațiu de birou într-o clădire din zona istorică a orașului, vis-a-vis de Facultatea de Drept UBB.

DESPRE NOI
SCPA Talpeș este o societate de avocatură compusă în prezent din doi avocați cu experiență de peste 10 ani în domeniul juridic, și trei avocaţi colaboratori. Ne desfășurăm activitatea în sfera dreptului afacerilor, dreptului proprietăţii private și a dreptului internaţional, cu predilecție pentru clienți internaționali (vorbitori de limbă engleză sau germană). Punem un accent deosebit pe formarea tinerilor avocați și studenți, prin organizarea de training-uri pe teme specifice profesiei de avocat, stagii de practică, și prin activitatea academică desfășurată de unul dintre avocații noștri coordonatori în cadrul Facultății de Drept a UBB.

Ești pregătit să începi?
Trimite-ne CV-ul și o scrisoare de intenție la adresa de email [email protected], până în 20 Octombrie 2024!
Interviurile se vor putea desfășura și înainte de data-limită, pe măsură ce candidații aplică pentru această poziție.

Anunțul este valabil pentru municipiul Cluj-Napoca.

* Anunțul expiră la data de 20 octombrie 2024

ARDELEANU LAW recrutează avocaţi

Cabinet de avocat ADINA ARDELEANU recrutează avocaţi.

CERINŢE PROFESIONALE
– cunoştinţe solide de drept civil, procesual civil şi societar, precum şi cunoștințe de dreptul muncii;
– motivație pentru dezvoltare profesională continuă;
– abilităţi de comunicare şi de negociere, spirit de echipă, flexibilitate, eficienţă şi responsabilitate;
– cunoștinţe de limba engleză – nivel avansat (scris, citit, vorbit);
– persoană organizată, perseverentă și atentă la detalii.

RESPONSABILITĂŢI
– studierea temeinică a dosarelor încredinţate;
– urmărirea modificărilor legislative;
– redactarea de contracte, informări, opinii legale, note scrise, concluzii etc;
– realizarea operaţiunilor ce ţin de autorizări și avize de la autorităţi;
– documentarea juridică în vederea formulării acţiunilor în instanţă;
– redactare de cereri în instanţă şi la diverse instituţii;
– întocmirea dosarelor şi monitorizarea acestora;
– menţinerea constantă a relaţiilor cu instanţele judecătoreşti, precum şi cu celelalte autorităţi;
– reprezentare în fața clienţilor şi a diverselor autorități.

Tip contract: cu normă ȋntreagă, ca avocaţi colaboratori.

OFERTĂ
Bonusurile şi beneficiile se discută la interviu.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită un Curriculum Vitae la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul Bucureşti.

* Anunțul expiră la data de 30 octombrie 2024

MURAR & ASOCIAŢII recrutează avocați

MURAR & ASOCIAŢII recrutează avocați.

Solicităm bune cunoștințe teoretice și/sau practice ale dreptului comercial și civil, precum și ale procedurii civile.
De asemenea, este importantă o foarte bună cunoaștere a limbii române, ușurința şi fluența în exprimarea scrisă şi vorbită.
Constituie un avantaj cunoașterea dreptului insolvenței, dreptului fiscal și administrativ.

Căutam persoane serioase, responsabile, care doresc crearea și dezvoltarea unei cariere în cadrul unei societăți de avocați specializată în materia dreptului afacerilor (drept fiscal, recuperare de creanțe, litigii și consultanță în materie comercială etc.).

SCPA MURAR & ASOCIAŢII este o societate de avocați înfiinţată în anul 2009 ce oferă servicii de consultanță și reprezentare juridică îndeosebi persoanelor juridice de drept privat ori public.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită cv-ul, redactat în limba română, la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 11 octombrie 2024

CRISTINA TIMARU recrutează avocaţi

CRISTINA TIMARU Cabinet de Avocat recrutează trei avocaţi.

CERINŢE
– full time colaborare;
– remote;
– cunoştinţe drept civil, comercial, dreptul munii, dreptul familiei, contracte speciale;
– deplasare dosare instanţă în Bucureşti şi restul ţării.

OFERIM
– program de lucru flexibil;
– pachet salarial atractiv şi bonusuri;
– mediu foarte plăcut de lucru.

Cv urile se pot trimite până la 01.11.2024 la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 28 octobrie 2024

LUCA MIHAI-CĂTĂLIN recrutează avocaţi

Cabinet de Avocat LUCA MIHAI CĂTĂLIN recrutează avocaţi.

Cabinet de Avocat LUCA MIHAI-CĂTĂLIN este specializat în domeniul jocurilor de noroc, drept civil, dreptul afacerilor, drept contravențional, drept administrativ, drept fiscal, GDPR și proprietate intelectuală.

CANDIDATUL IDEAL
– deține cunoștințe juridice temeinice de drept civil și procesual civil; cunoașterea legislației privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc reprezintă un avantaj;
– demonstrează raționament juridic riguros, capacitate de analiză și interpretare a dispozițiilor legale incidente raportat la particularitățile fiecărui proiect;
– cunoaște limba engleză scris/vorbit la nivel avansat;
– este o persoană organizată, cu abilități de management al proiectelor;
– are spirit inovativ, excelente abilități de comunicare și dă dovadă de spirit de echipă.

CE OFERIM
– mediu de lucru prielnic unei dezvoltări profesionale în arii diverse ale dreptului;
– echipă tânără, pasionată și energică;
– pachet financiar atractiv, actualizat periodic în funcție de performanțe.

Candidații interesați sunt rugați să transmită CV-urile la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 28 octombrie 2024

CHIRIC & CHIRIC recrutează avocaţi stagiari

CHIRIC & CHIRIC recrutează avocaţi colaboratori stagiari.

Tip Job: Full time
Nivel Carieră: Entry-Level/primii 3 ani exp.
Permis Conducere: B (vechime cel puţin 1 an)

CANDIDATUL IDEAL
– integritate morală şi profesională;
– dorinţa de a învăţa şi de a se perfecţiona, capacitatea de a gândi şi acţiona responsabil;
– abilităţi de analiză, sinteză şi adoptare a deciziilor cu promptitudine;
– persoană organizată;
– capacitatea de a respecta termenele;
– foarte bune abilităţi de operare PC: Internet, E-mail, Microsoft Office.

RESPONSABILITĂŢI/BENEFICII
– experienţă în formularea actelor de procedură: cereri de chemare în judecată, întâmpinări, căi de atac, contestaţii, concluzii, note, etc;
– experienţă în reprezentarea în instanţă, în vederea susţinerii cauzelor;
– abilităţi de comunicare, excelenta cunoaştere a limbii române, exprimare coerentă şi corectă, atât verbal, cât şi în scris;
– urmărirea şi gestionarea dosarelor aflate pe rolul instanţelor de judecată, consultanţă pe marginea acestora şi formularea de avize legale;
– abilităţi în vederea documentării juridice, în vederea formulării acţiunilor, întocmirea şi completarea dosarelor pentru instanţă;
– abilităţi în redactarea de acte/documente juridice (adrese, cereri, notificări, opinii legale, rapoarte juridice, corespondenţă juridică, etc.).

DESCRIEREA COMPANIEI
Societate Civila de Avocati, membră a Baroului Bucuresti.
Activitatea societatii se desfasoara in spiritul profesionalismului și onestitatii.

CV-urile se vor transmite la adresa de mail: [email protected]
Persoanele selectate vor fi contactate telefonic pentru interviu.
Toate aplicaţiile vor fi tratate cu confidenţialitate.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 28 octombrie 2024

SCHOENHERR & ASOCIAȚII is looking for an Attorney at Law | Real Estate

SCHOENHERR_LOGO

SCHOENHERR & ASOCIAȚII is looking for a motivated Attorney at Law specializing in Real Estate to join our team in Bucharest.

REQUIERED QUALIFICATIONS
– Law school graduate with Bar membership;
– 4-5 years of professional experience, particularly in real estate matters;
– excellent command of written and spoken English; knowledge of additional languages is a plus.

SKILLS
– outstanding knowledge of the real estate legal framework and practice;
– strong commitment to continuous learning and professional development;
– proactive attitude and positive approach to work;
– strong analytical skills and meticulous attention to detail;
– excellent research, writing and verbal communication skills;
– dedication to client service;
– efficient, good communicator, flexible and adaptable.

WHAT WE OFFER
– interesting and challenging work for renowned clients;
– an innovative and international working environment with high profile mandates;
– the opportunity to work closely with other practice groups on a domestic and cross-border basis;
– regular trainings at the Schoenherr Academy and specific trainings held in various CEE countries where we have offices;
– recognized state of the art legal skills. We will constantly help you improve your knowledge and management abilities;
– continuous coaching & mentorship. We are passionate about our work. We will make sure you receive both formal training and as regular- mentorship from your manager and others;
– ability to work with an exclusive clientele;
– dynamic and supportive work environment.

If you meet these qualifications and are excited about working with international clients, we invite you to apply. Join our successful, career-minded team and take the next step in your professional journey!
We look forward to hearing from you!
Please send your CV and motivational letter in English to Ana Lupsor at [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 28 octombrie 2024

SCHOENHERR & ASOCIAȚII is looking for an Attorney at Law | Data Protection

SCHOENHERR_LOGO

SCHOENHERR & ASOCIAȚII is looking for a motivated Attorney at Law specializing in Data Protection to join our team in Bucharest.

REQUIERED QUALIFICATIONS
– Law school graduate with Bar membership;
– 3-5 years of professional experience, particularly in data protection matters;
– excellent command of written and spoken English; knowledge of additional lan-guages is a plus.

SKILLS
– outstanding knowledge of the data protection legal framework and practice;
– strong commitment to continuous learning and professional development;
– proactive attitude and positive approach to work;
– strong analytical skills and meticulous attention to detail;
– excellent research, writing and verbal communication skills;
– dedication to client service;
– efficient, good communicator, flexible and adaptable.

WHAT WE OFFER
– interesting and challenging work for renowned clients;
– an innovative and international working environment with high profile man-dates;
– the opportunity to work closely with other practice groups on a domestic and cross-border basis;
– regular trainings at the Schoenherr Academy and specific trainings held in vari-ous CEE countries where we have offices;
– recognized state of the art legal skills. We will constantly help you improve your knowledge and management abilities;
– continuous coaching & mentorship. We are passionate about our work. We will make sure you receive both formal training and as regular- mentorship from your manager and others;
– ability to work with an exclusive clientele;
– dynamic and supportive work environment.

If you meet these qualifications and are excited about working with international cli-ents, we invite you to apply. Join our successful, career-minded team and take the next step in your professional journey!
We look forward to hearing from you!
Please send your CV and motivational letter in English to Ana Lupsor at [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 28 octombrie 2024

PIPEREA & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar | Litigii

PIPEREA & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar pentru a se alătura echipei de litigii.

PIPEREA & ASOCIAȚII este una dintre societățile de avocați cu tradiție în spațiul juridic național, începându-și activitatea, sub această formă, în anul 2005 și reunind în prezent aproximativ 20 de avocați cu experiență consolidată în domeniile de specializare ale societății, precum și cadre didactice universitare.

Activitatea SCA PIPEREA & ASOCIAȚII prezintă caracter complex, sprijinind formarea profesională exhaustivă a colaboratorilor societății în diverse domenii de activitate, precum insolvență, drept societar, protecția consumatorului, dreptul muncii, contencios administrativ și fiscal, malpraxis medical, drept sportiv.

CE OFERĂ ECHIPA SCA PIPEREA & ASOCIAȚII
– un mediu de lucru dinamic, entuziast și motivant;
– oportunități pentru consolidarea constantă a cunoștințelor teoretice și practice, precum și evoluția profesională, în deplină concordanță cu cea personală;
– echilibru între viaţa profesională și viaţa personală;
– implicarea în proiecte complexe și provocatoare în diverse domenii de activitate.

CE NE DORIM PENTRU AVOCAȚII DIN ECHIPA SCA PIPEREA & ASOCIAȚII
– vocație pentru litigii și motivație pentru dezvoltare profesională continuă;
– deontologie profesională;
– cunoștințe teoretice solide de drept civil și drept procesual civil;
– excelente abilități de comunicare și lucru în echipă, precum și de adaptabilitate într-un colectiv nou;
– capacitatea de a lucra sub presiune, de a identifica soluții coerente, perseverență, responsabilitate și atenție la detalii;
– cunoașterea și stăpânirea limbajului juridic în limba română și în limba engleză la un nivel superior, raționament juridic solid, foarte bune abilități de scriere juridică; (cunoașterea și stăpânirea limbajului juridic în franceză și/sau alte limbi străine reprezintă un avantaj);
– utilizarea pachetului Microsoft și capacitate de documentare rapidă pe Internet;
– disponibilitate pentru deplasări la instanțele judecătorești din țară.

RESPONSABILITĂȚILE
– oferirea de consultanță juridică, respectiv asistență juridică și reprezentare pentru clienții din portofoliu, atât în fața instanțelor judecătorești, cât și în fața diferitelor autorități publice, în domenii diverse de activitate;
dezvoltarea strategiei juridice în spețele încredințate;
– contribuirea la învățarea și dezvoltarea continuă a echipei.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită un Curriculum vitae la adresa de e-mail [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 28 octombrie 2024