CHERECHEȘ LUCIA recrutează avocați stagiari

Cabinet de Avocat CHERECHEȘ LUCIA recrutează avocați stagiari, membri ai Baroului București.

Solicităm bune cunoștințe teoretice ale dreptului civil, precum și ale procedurii civile.

Constituie un avantaj cunoașterea legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii (în special Legea nr. 10/2001, Legea nr. 165/2013), precum şi cunoaşterea, la nivel avansat a limbii franceze.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită cv-ul, redactat în limba română, la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 noiembrie 2021

FIDASmart recrutează junior associate

FIDASmart recrutează Junior Associate.

FIDASmart – societate de avocaţi cu activităţi axate pe consilierea clienţilor persoane juridice şi a investitorilor profesionişti, cu o vastă experienţă în domeniul societar, comercial, imobiliar şi insolvenţă – îşi caută noi colegi. Dacă eşti avocat stagiar şi te regăseşti în profilul pe care îl căutăm, avem un loc pentru tine la noi în echipă!

În cadrul FIDASmart vei găsi o echipă tânără, proiecte interesante atât pe plan local cât şi internaţional, un program ce ţine cont de echilibrul activitate profesională – viaţa privată, oportunităţi de dezvoltare şi o ofertă financiară motivantă.

CRITERII PROFESIONALE
– promovarea examenului de admitere în profesie (calitatea de avocat stagiar);
– limba engleză – nivel avansat.

CRITERII PERSONALE
– plăcere pentru munca în echipă;
– curiozitate şi interes pentru expunerea la proiecte diverse şi pentru dezvoltarea în arii de drept variate.

Candidaţii interesaţi sunt rugaţi să trimită CV-ul pe adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 22 noiembrie 2021

MITUCĂ & ASOCIAȚII recrutează avocat | Litigii

Societatea Civilă de Avocați MITUCĂ & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar / definitiv pentru departamentul de Litigii.

CANDIDAȚII TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CERINȚE
– preferabil 1-3 ani experiență în profesia de avocat;
– cunoașterea solidă a instituțiilor juridice;
– acuratețe în redactarea documentelor;
– cunoașterea limbii engleze la nivel avansat;
– abilități de comunicare și integrare într-un colectiv, decență și rezonabilitate;
– persoană organizată, orientată către atingerea obiectivelor, flexibilă și capabilă să lucreze cu termene scurte.

OPORTUNITĂȚILE OFERITE
– șansa de a te dezvolta profesional și de a lucra într-un mediu dinamic și plăcut;
– echilibru între viața profesională și cea personală;
– onorariu motivant, adaptat nivelului de complexitate a activității.

DESCRIEREA JOBULUI
Redactarea de acte juridice, opinii, rapoarte, reprezentarea clienților în fața instanțelor și a autorităților statului, analizarea diverselor probleme juridice ale clienților în vederea găsirii celor mai bune soluții.

DESCRIEREA COMPANIEI
MITUCĂ & ASOCIAȚII este o societate de avocați specializați în domeniul Comercial, Bancar, Civil, Insolvență, Fiscal, Legi de restituire a proprietăților.

DEPUNEREA CV-ULUI
Persoanele interesate vor transmite CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 12 noiembrie 2021

PÎRVU DRĂGOIANU PARTNERS expects +2

PÎRVU DRĂGOIANU PARTNERS expects +2.

We are proud to admit that we need more hands in our friendly & chic office. Our current workload could use the direct attention and assistance of a lawyer with 3 to 7 years of experience since Bar admission and could professionally shape the experience of a junior lawyer.

Our areas of practice are mainly criminal law, dispute resolution and insolvency, but we deal with corporate and commercial, employment and public procurement on a daily basis as well. And so will you.

ABOUT YOU
You are analytical, passionate about your legal career and the said practice areas and you realize that what makes you stand out is the quality and the promptitude of the legal services you provide. You are fluent in English and your determination goes hand in hand with your curiosity. You have initiative and have more proactive than executional elements.

ABOUT PDP
Friendly solutions and legal advice provider to a variety of clients (large companies as well as private individuals). We are specialized (founding partners have more than 20 years of experience) and rigorous (due to years of practice in award winning major law firms) but we do not forget the importance of fun and friendship within the working environment. Firm’s founding partners offer continuous support and mentoring to every member of the team.

SOUNDS GOOD?
Send us your CV at [email protected] for the associate or junior position and we will give you a call in order to meet and discuss further. We would be delighted to get to know you and have you meet us. Our hands-on approach applies to recruitment as well, therefore a face-to-face discussion is the key starting point of our potential future collaboration.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 12 noiembrie 2021

LawHouse is looking for junior associates

LawHouse is looking for junior associates.

The ideal candidate would be a career-oriented young lawyer looking to improve his or her professional record and soft skills as part of a vision.

REQUIREMENTS
– 1 to 3 years of experience at a law firm;
– very good written and spoken English is a must; knowledge of further foreign languages is an advantage;
– has a law degree from a reputable Romanian university and is member of the Bucharest Bar;
– problem solving abilities;
– ethics, fairness and morality.

BENEFITS
– opportunity to work and develop in a professional team;
– friendly work environment;
– competitive compensation.

If you believe that you can be part of our vision about law firms, please send your CV and cover letter (in English) to the following e-mail address: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 11 noiembrie 2021

CABINET INDIVIDUAL DE AVOCAT recrutează avocat stagiar

CABINET INDIVIDUAL DE AVOCAT care îşi desfăşoară activitatea în domeniul asigurărilor auto recrutează avocat stagiar.

CERINŢE
– calitatea de avocat stagiar (sau care urmează să îşi înceapă stagiatura anul acesta);
– spontan, serios, dornic de a învăţa lucruri noi;
– capacitate de adaptare;
– bună organizare a sarcinilor de lucru;
– cunoscător de Microsoft Office;
– experienţa în domeniu nu este un criteriu de selecţie.

SARCINI
– să exercite acitivitati de reprezentare în faţa instanţelor de judecată;
– să redacteze acte juridice.

BENEFICII
– faci parte de dintr-o echipă tânără şi prietenoasă;
– ai parte de o atentă îndrumare din partea avocatului titular;
– salariu motivant (stabilit de comun acord cu avocatul titular);
– weekendurile şi sărbătorile legale libere.

Sediul este în zona Foişorului de Foc. Persoanele interesate sunt rugate să depună CV-ul la adresa de email: [email protected]
Dacă sunteţi o persoană ambiţioasă şi responsabilă vă aşteptăm să faceţi parte din echipa noastră!

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 11 noiembrie 2021

BACIU IACOB recrutează avocat stagiar

Cabinet de Avocat BACIU IACOB recrutează avocat stagiar.

CERINȚE
– studii superioare de specialitate (eventual completate cu studii de master, cursuri de specializare);
– a susținut examenul de admitere ȋn Barou;
– abilităţi de comunicare şi de negociere, spirit de echipă, flexibilitate, eficienţă şi responsabilitate, atenție la detalii;
– utilizează cu ușurință construcții gramaticale complexe și are un vocabular bogat în limba română (scris și vorbit);
– limba engleză avansat (scris/ vorbit);
– bună cunoaștere a pachetului MS Office;
– persoană organizată, dornică să înveţe lucruri noi.

RESPONSABILITĂŢI
– activităţi de consultanţă juridică şi de reprezentare în instanţă;
– studierea temeinică a dosarelor încredinţate;
– urmărirea modificărilor legislative;
– documentarea juridică în vederea formulării acţiunilor în instanţă;
– redactarea de cereri de chemare în judecată, note scrise, concluzii, etc;
– întocmirea dosarelor pentru instanţă, depunerea dosarelor în instanţă;
– depunerea/ ridicarea cererilor în instanţă şi la diverse instituţii;
– reprezentarea ȋn fața autorităților;
– revizuirea contractelor specifice obiectului de activitate al clienţilor cabinetului;
– îndeplinirea oricăror formalităţi la Oficiul Registrului Comerțului;
– activități administrative.

OFERTĂ
Salariul se discută la interviu, în funcţie de experienţă.

Candidații interesați sunt rugați să trimită CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 11 noiembrie 2021

AB Abogados recrutează avocat

AB Abogados recrutează avocat stagiar anul II sau avocat definitiv anul I pentru:

– redactare cereri de chemare în judecată, apel, recurs și alte căi de atac, contestații la executare, note de ședința, concluzii;
– reprezentare în instanța;
– redactare documente pentru modificări în faţa Registrului Comerțului;
– redactare, revizuiri de contracte.

CERINȚE
– cunoștințe foarte bune în domeniul juridic;
– cunoașterea limbii engleze;
– cunoașterea limbii spaniole este un avantaj;
– cunoștințe pentru operare PC;
– persoane responsabile, serioase, muncitoare.

Persoanele interesate pot trimite CV-urile la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 noiembrie 2021

LEAUA DAMCALI DEACONU PĂUNESCU recrutează avocați stagiari

LEAUA DAMCALI DEACONU PĂUNESCU – LDDP recrutează avocați stagiari pentru a se alătura echipelor de consultanţă, litigii şi arbitraj.

CANDIDAŢII TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCÃ URMĂTOARELE CONDIŢII
– capacitate bună de organizare și redactarea documentației juridice într-o manieră clară și structurată;
– capacitate riguroasă de analiză și cunoștințe solide de drept civil, comercial, procedură civilă, drept administrativ şi fiscal;
– cunoașterea limbii engleze la un nivel avansat (scris/vorbit);
– abilități de comunicare și capacitate de integrare rapidă în colectiv;
– deschidere şi disponibilitate spre învățare continuă;
– capacitate de concentrare pentru atingerea obiectivelor şi sarcinilor primite.

OPORTUNITĂŢI
– onorariu lunar avantajos și motivant;
– loc de muncă stabil într-o societate de avocatură de prestigiu;
– posibilitate de dezvoltare din punct de vedere profesional alături de profesioniști;
– oportunitatea de a lucra într-o echipă tânără, dinamică şi motivată.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită un email conținând Curriculum Vitae la următoarea adresă: [email protected]

DESPRE Leaua Damcali Deaconu Păunescu – LDDP
LDDP este o societate de avocatură ce  s-a impus cu rapiditate prin echilibru și performanță, grație principiilor ce stau la baza structurării echipei: profesionalism, implicare și flexibilitate. Echipa LDDP este formată dintr-un nucleu echilibrat de avocați, incluzând atât  profesioniști cu o experiență îndelungată, cât și avocați tineri, cu toții având o abordare flexibilă și o reacție promptă și eficientă. O caracteristică a avocaților LDDP este capacitatea de adaptare la noile domenii ale dreptului (dreptul IT, comerțul electronic, dreptul internetului, dreptul energiei, dreptul mediului) și permanentă participare la programe de educație legală continuă în aceste domenii și, în general, în domeniile de nișă. LDDP este recunoscută și recomandată de specialiști internaționali independenți, cum ar fi Global Arbitration Review sau Chambers & Partners ca fiind o firmă de avocatură de top în domenii precum Arbitraje internaționale sau Dreptul aviației.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 noiembrie 2021

RADU și ASOCIAȚII recrutează avocaţi

S.C.P.A. RADU și ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari sau junior level.

Ești interesat să te dezvolți, ești interesat de un mediu de lucru prietenos, dinamic și profesionist în cadrul unei echipe experimentate?

Oferim perfecționarea ca avocat în domenii precum drept administrativ, achiziții publice, drept comercial, drept civil etc.

Aşteptăm să ne contactezi la 0785276357 sau pe email la: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 8 noiembrie 2021

PERJU, ROTARU & ASOCIAŢII recrutează avocați | Litigii

PRA

PERJU, ROTARU & ASOCIAŢII recrutează avocat stagiar și definitiv | Litigii.

CERINȚE
– persoane responsabile, serioase, motivate, rezistente la un program susținut de muncă;
– foarte bune abilităţi de comunicare şi de lucru în echipă;
– acurateţe în raționamentul juridic, în exprimare şi în redactarea oricărui act elaborat;
– cunoștințe avansate de limba engleză (limbaj juridic);
– experiență de 0-5 ani în domeniul litigiilor de drept civil, administrativ și fiscal, penal, litigii între profesioniști, litigii arbitrale.

Societatea Civilă de Avocaţi „PERJU, ROTARU & ASOCIAŢII” s-a înfiinţat în anul 2006, cu obiectivul asumat de avocaţii parteneri de a-şi pune amprenta în domeniul juridic şi de a realiza un lucru durabil, pentru ei şi pentru clienții lor.

Clienții deserviți sunt actori importanți din România, lideri de necontestat în domeniile în care își desfășoară activitatea, serviciile de avocatură oferite privind dreptul civil, comercial, societar, administrativ și fiscal, achiziţiile publice şi concesiunile, proiecte de real estate, drepturi de autor, drept penal.

Cu un leadership consolidat, partenerii societăţii lucrează împreună cu un nucleu de avocați permanenți și un grup de colaboratori externi, în București și în alte orașe importante din țară, asigurând astfel o derulare adecvată a activității și în teritoriu. Pentru parteneri, formarea, dezvoltarea și păstrarea oamenilor performanți alături de ei reprezintă un obiectiv și o preocupare permanentă. Astfel, exigența, dorința de autodepășire și progresul sunt cerințe pe care partenerii și le impun lor și întregii echipe pentru atingerea rezultatelor propuse și a performanței.

Candidaţii interesaţi sunt invitaţi să transmită CV-ul şi o scrisoare de intenţie la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 8 noiembrie 2021

BĂICULESCU & ASOCIAȚII is looking for a junior lawyer

BĂICULESCU & ASOCIAȚII is looking for a junior lawyer to join our team.

We are looking for an inquisitive person, who can think on their feet and has a strong work ethic.

At BĂICULESCU & ASOCIAȚII you will be working on various projects, both in litigation and consultancy and will represent our clients both locally and internationally.

WHAT WE ARE LOOKING FOR
– junior Member of the BAR (stagiar);
– great English speaking and writing skills;
– availability to travel to courts in Romania;
– good Organizational and time-management skills to meet deadlines;
– good writing and oral communication skills in Romanian.

WHAT WE OFFER
– flexible working hours;
– work from home schedule (where and when it is possible);
– friendly working environment;
– training and Guidance in various legal fields;
– competitive salary.

If you think you might be a good fit for either of the positions let us know by sending your CV at: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 noiembrie 2021

STĂNCULESCU DAVID & ASOCIAŢII recrutează avocaţi stagiari

STĂNCULESCU DAVID & ASOCIAŢII recrutează avocaţi stagiari.

Căutam persoane proactive care își doresc crearea și dezvoltarea unei cariere în cadrul unei Societăți civile profesionale de avocați.

Candidatul ideal este o persoană responsabilă, organizată, comunicativă, punctuală, loială și interesată să dobândească experiență în activitatea de litigii și consultanță juridică și care privește această oportunitate de colaborare ca pe un proiect pe termen lung.

CERINŢE OBLIGATORII
– avocaţi cu cunoştinţe teoretice solide într-unul din următoarele domenii: drept civil, drept comercial, dreptul muncii, drept administrativ, drept penal, drept fiscal, apărarea dreptului omului;
– persoană responsabilă, disciplinată, dinamică, serioasă, corectă, motivată, rezistentă la stres pentru atingerea datelor limită;
– atenția la amănunte constituie un atribut esențial al candidatului ideal;
– cunoașterea limbii române, fluență și corectitudine în exprimare, atenție distributivă, dicție bună, simț analitic;
– redactare cu acurateţe a documentelor.

Experienţa minimă în instanţă constituie un avantaj.

DESCRIEREA COMPANIEI
Societate Profesională de Avocaţi STĂNCULESCU DAVID & ASOCIAŢII oferă servicii de reprezentare la toate treptele de jurisdicţie din România. Societatea este structurată şi funcţionează potrivit principiului specializării. În cadrul Societăţii îşi desfăşoară activitatea avocaţi specializaţi pe domenii şi subdomenii ale dreptului, oferind posibilitatea de a acoperi din punct de vedere al soluţiilor legale, întreaga arie de activitate.

Aplicaţiile pot fi trimise pe adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 noiembrie 2021

BOGARU CRISTIAN recrutează avocat stagiar

CABINET DE AVOCAT – BOGARU CRISTIAN recrutează avocat stagiar cu examenul de Barou promovat.

CERINŢE
– persoane dedicate, serioase, motivate, rezistente la stres;
– foarte bune abilităţi de comunicare şi lucru în echipă.

OFERTĂ
Posibilitatea dezvoltării carierei într-o societate cu renume pe piaţa serviciilor juridice.

Avocaţii interesaţi pot trimite CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 noiembrie 2021

LUŢU & ASOCIAŢII recrutează avocaţi stagiari

LUŢU & ASOCIAŢII recrutează avocaţi stagiari.

CANDIDAŢII TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIŢII GENERALE
– să dovedească cunoştinţe juridice temeinice;
– cunoștințe avansate de limba engleză;
– capacitate de a-şi asuma responsabilităţi şi de reacţiona rapid în moment dificile;
– să aibă abilităţi de comunicator;
– să aibă cunoştinţe operare PC.

Candidaţii pot trimite CV ul la adresele de e-mail [email protected] şi [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 noiembrie 2021

CLIZA LAW OFFICE recrutează avocat stagiar

CLIZA LAW OFFICE intenţionează să îşi extindă echipa, prin recrutarea unui avocat stagiar, admis în profesia de avocat în cadrul sesiunii din septembrie 2021.

AVOCATUL CE NI SE VA ALĂTURA TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ CEL PUŢIN URMĂTOARELE CERINŢE
– să dovedească rezultate academice exemplare şi cunoştinţe juridice temeinice;
– să dețină cunoștințe avansate de limba engleză;
– să aibă dorință de învățare și de dezvoltare a carierei profesionale într-un mediu ambițios și dinamic (deținerea unui permis de conducere pentru categoria de vehicule B, reprezintă un avantaj).

CLIZA LAW OFFICE se mândrește cu mandate încredințate de prestigioase entități publice și private atât din România, cât și din afara ţării, fiind un birou recunoscut pentru profesionalismul și inovarea cu care acționează în cauze complexe, dar și pentru pregătirea juridică solidă a echipei sale.

Persoanele interesate sunt rugate să transmit CV-ul și foaia matricolă la adresele de e-mail [email protected] și [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 noiembrie 2021

D&B DAVID şi BAIAS recrutează avocați | Real estate

D&B David si Baias

D&B DAVID şi BAIAS – societatea de avocatură afiliată PwC în România, recrutează avocați pentru a se alătura echipei de Real Estate.

CANDIDATUL IDEAL TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCÃ URMĂTOARELE CONDIŢII
– avocat admis în barou, inclusiv în 2021;
– cunoștințe solide de drept civil;
– stăpânirea limbii engleze la un nivel avansat;
– bune abilități de comunicare;
– curiozitate și dorința de a învăța.

OPORTUNITĂŢI
– onorariu competitiv;
– oportunități de dezvoltare profesională prin expunerea la proiecte complexe, cursuri specializate, lucru în echipe multidisciplinare;
– oportunitatea de a lucra într-o echipă tânără, dinamică şi motivată.

Candidații interesați de o dezvoltare profesională într-un climat multinațional în care sunt cultivate excelența şi spiritul de echipă sunt rugați să trimită CV-ul şi o scrisoare de intenție, în atenția dnei.Cristina Chiriac la adresa de e-mail: [email protected]

DESPRE D&B DAVID ŞI BAIAS
D&B David şi Baias, societatea de avocatură afiliată a PricewaterhouseCoopers în România (“D&B”), cea mai mare rețea internațională de audit, consultanţă fiscală şi de afaceri, fiind integrată în rețeaua societăților de avocați corespondente PwC care cuprinde mai mult de 2.000 de avocați în 85 de jurisdicții. D&B David şi Baias este concepută ca un parteneriat bazat pe o comunitate de valori între avocații ei, între aceștia şi clienți şi între D&B şi PwC. Pe piața locală, D&B, împreună cu PwC, lucrează cu clienți din România și Republica Moldova prin intermediul rețelei de 5 birouri PwC din Bucureşti, Timișoara, Cluj-Napoca, Constanța şi Chișinău.
D&B este recunoscută și recomandată de cercetători internaționali independenți, cum ar fi Chambers & Partners, Legal 500 și IFLR 1000 ca fiind o firmă de avocatură de top în domenii precum Litigii fiscale şi de drept administrativ, Concurență & Antitrust, Corporate, M&A.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 noiembrie 2021

MOROIANU MIHAI SORIN recrutează avocat stagiar | Litigii

CIA MOROIANU MIHAI SORIN recrutează avocat stagiar | Litigii.

Solicităm cunoştinţe teoretice solide în materia dreptului civil, comercial precum şi ale procedurii civile. Constituie un avantaj cunoașterea dreptului asigurărilor.

Căutam persoane serioase, responsabile, care doresc crearea și dezvoltarea unei cariere în cadrul unui cabinet individual de avocat specializat în materia dreptului civil şi al asigurărilor.

DESCRIEREA FIRMEI
Cabinetul Individual de Avocatură SORIN MIHAI MOROIANU a luat naștere în anul 2008, în prezent reunind mai mulţi avocaţi şi colaboratori specializaţi în drept comercial, civil şi asigurări.

Activitatea profesională se va desfăşura la sediul situat în Municipiul Bucureşti, B-dul. Mircea Vodă nr. 39H, et. 4, ap. 11, sector 3. (imobilul se află situat în vecinătatea Tribunalului Bucureşti).

Drept urmare, dacă doreşti să-ţi desfăşori activitatea profesională într-un mediu plăcut, unde îţi este respectat programul de lucru, opiniile, libertatea de decizie şi nu în ultimul rând oferindu-ţi posibilitatea de aţi dezvolta cariera profesională, te rugăm să transmiţi CV-ul, la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 noiembrie 2021

WOLF THEISS is looking for junior lawyers

Wolf Theiss

WOLF THEISS is a leading business law firm in Central, Eastern and South-Eastern Europe with over 600 people in 13 countries. We have built our reputation on a combination of unrivalled local knowledge and strong international capability.

We are currently recruiting highly motivated junior lawyers (who passed the Bar exam this year).

WHAT WE OFFER
– professional growth with the opportunity to learn from internationally recognized legal experts;
– young and dynamic team with interesting domestic and global clients;
– opportunity to work on large multinational cross-border projects;
– solid company culture with team support and clear career development prospects;
– interesting ongoing training opportunities in Vienna or other CEE countries as part of the WOLF THEISS School of Excellence;
– excellent conditions and attractive benefits of an international company.

WHAT WE LOOK FOR
– you have thorough knowledge of civil law, civil procedural law and company law;
– you are willing to learn and have a growth orientated mentality;
– you are detail-oriented, organised and flexible;
– you have advanced knowledge of PC operation and MS Office;
– you have excellent writing skills and an outstanding command of the English language;
– previous internship experience in an international law firm is an advantage;
– we are committed to providing a working environment that values diversity as part of our corporate culture.

If you fulfil the above requirements, please send us your motivation letter and CV in English language at: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 noiembrie 2021

AURA IOVAN LAW OFFICE recrutează avocat stagiar

AURA IOVAN LAW OFFICE recrutează avocat stagiar.

CERINȚE
– cunoașterea limbii engleze la nivel avansat;
– cunoștințe temeinice de drept civil, drept procesual civil, drept societar;
– cunoștințe avansate de operare PC;
– experiența anterioară de reprezentare a clienților în fața Registrului Comerțului constituie un avantaj.

ACTIVITĂȚI
– redactarea documentelor juridice;
– operațiuni Registrul Comerțului;
– reprezentare în fața instanțelor de judecată.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV-ul la adresa de e-mail: [email protected] sau să ne contacteze la nr. tel. 0753 110 011.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 noiembrie 2021

STOENESCU RADU NICOLAE recrutează avocat stagiar

STOENESCU RADU NICOLAE recrutează avocat stagiar.

CANDIDAŢII VOR TREBUI SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIŢII GENERALE
– avocat stagiar;
– redactare acte (cereri de chemare în judecată, întâmpinări, plângeri, căi de atac, opinii juridice, etc.);
– reprezentare în fața instanțelor de judecată, parchet, poliție;
– activități specifice profesiei;
– persoană responsabilă, organizată, aptă să facă față cerințelor din domeniul avocaturii;
– redactare cu acuratețe și atenție a documentelor, exprimare care să reflecte buna stăpânire a termenilor juridici și un studiu aprofundat al doctrinei și jurisprudenței;
– capabil să identifice soluții adecvate cerințelor clienților;
– cunoscător al limbii engleze (vorbit și scris).

Candidaţii interesaţi pot trimite cv-ul însoţit de o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 noiembrie 2021

MIHAI & Co. Business Lawyers is looking for a junior lawyer

MIHAI & CO. is looking for a junior lawyer.

THE CANDIDATE SHOULD BE AND HAVE THE FOLLOWING
– fresh junior lawyer, member of the Bucharest Bar;
– solid law school results;
– good knowledge of standard legal concepts and procedures;
– any previous experience (0-2 years) at a law firm represents an advantage;
– English fluency (speaking and writing) is mandatory; French language is an advantage;
– strong attention to details;
– desire to grow as a professional and learn;
– very good MS Office skills;
– good team partner;
– well organized and proactive person.

THE DAILY DUTIES AND ACTIVITIES SHALL INCLUDE THE FOLLOWING
– performing a variety of specific tasks under supervision;
– assistance and/or representation in front of different authorities and/or Public Offices (such as: Trade Registry; State Office for Inventions and Trademarks, Labor Office, courts, as well as Post Office, Notary Public, Translator’s Office;
– drafting different legal documents and requests;
– drafting legal reports and/or reviewing any type of contracts used in the practice;
– research for different legal issues/projects;
– contribution to the internal projects (such as drafting newsletters/articles, participation to professional seminars, networking meetings).

WE ARE
Mihai & Co. Business Lawyers is a medium-sized independent full-service business law firm based in Bucharest – Romania with an extended national and international transaction and litigation practice
The members of our Law Office have been working since 1998 in the Romanian legal business environment, having as clients Romanian companies as well as companies that are part of international groups. This background permits us to have a deep understanding of the local legal environment as well as a corporate culture of international clients.
Among our long-term clients, we have companies which activate in various fields of business, including retail & manufacturing products, which offer us an understanding and expertise of the needs in these industries.

WE OFFER
We offer you the possibility to work in a professional and friendly environment. Our team will be happy to meet you and discover if you could be our colleague.

If you meet the description, please send your CV and letter of intention (in English) to the following e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 noiembrie 2021

IONESCU, BEDREAGA, BADEA & ASOCIAȚII recrutează avocat

SCA IONESCU, BEDREAGA, BADEA & ASOCIAȚII își mărește echipa și recrutează un avocat stagiar chiar și definitiv pentru:

– redactarea cererilor de chemare în judecată, a întâmpinărilor, contestațiilor, notelor de şedinţă, concluziilor scrise, căilor de atac;
– reprezentarea în instanţă a cazurilor date în lucru de către clienţii noştri.

CERINȚE
– cunoştinţe în domeniu juridic;
– cunoştinţe operare PC;
– foarte bune abilităţi de comunicare şi lucru în echipă;
– acurateţe în exprimare şi în redactarea cererilor de chemare în judecată, a întâmpinărilor, contestațiilor, notelor de şedinţă, concluziilor scrise, căilor de atac;
– persoane responsabile, serioase, motivate, rezistente la stres.

Persoanele interesate pot trimite CV-urile la: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 noiembrie 2021

MOSCOVITS, ȘTEOPAN, ILIAN, LASCĂU recrutează avocați

SCA MOSCOVITS, ȘTEOPAN, ILIAN, LASCĂU recrutează avocați definitivi sau stagiari.

Vrem să ne mărim echipa și căutăm colaboratori: Avocați Definitivi sau Stagiari (dar care își vor da definitivatul anul acesta).

CANDIDAȚII IDEALI
✔️ au cunoștințe practice și teoretice solide;
✔️ sunt perseverenți;
✔️ sunt dispuși să lucreze în echipă;
✔️ cunosc cel puțin o limbă străină.

MSIL este o societate de avocatură din Cluj-Napoca ce oferă consultanță și reprezentare în orice domeniu al dreptului, de la cel civil, administrativ și comercial la dreptul fiscal sau penal.

Persoanele interesate să facă parte din echipa noastră își pot trimite CV-ul pe adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul Cluj-Napoca.

* Anunțul expiră la data de 29 octombrie 2021

BĂLĂNOIU & ASSOCIATES recrutează avocați stagiari

BĂLĂNOIU & ASSOCIATES recrutează avocați stagiari.

Cunoașterea foarte bună a limbii engleze este o condiție obligatorie.

Așteptăm CV-ul și scrisoarea de intenție pe: [email protected]

SCA BĂLĂNOIU & ASSOCIATES s-a constituit în anul 2009. Societatea noastră oferă servicii juridice complete. Ne concentrăm pe dreptul afacerilor, real estate, dreptul muncii, dreptul concurenței, litigiile comerciale sau civile și arbitraj. Activitatea firmei este orientată către furnizarea de servicii de calitate societăților, care se bazează pe noi pentru sprijin legal în desfășurarea activității lor și soluționarea litigiilor.

Reputația și încrederea în SCA BĂLĂNOIU & ASSOCIATES a fost câştigată datorită profesionalismului și seriozității cu care avocații societății tratează toate aspectele juridice, specialiștii noștri încercând de fiecare dată rezolvarea problemelor în maniera cea mai eficientă pentru clienți.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 29 octombrie 2021

LUCA MIHAI CĂTĂLIN recrutează avocați

Cabinet de Avocat LUCA MIHAI CĂTĂLIN recrutează avocați stagiari și definitivi.

CANDIDAȚII VOR TREBUI SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIȚII
– cunoștințe solide de drept civil și drept procesual civil;
– cunoașterea limbii engleze scris/vorbit la nivel avansat;
– persoană organizată, cu atenție la detalii și spirit de echipă.

Candidații interesați sunt rugați să transmită CV-urile la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 29 octombrie 2021

BONDOC & ASOCIAȚII is recruiting junior associates

Bondoc & Asociatii

BONDOC & ASOCIAȚII is recruiting Junior Associates.

We are looking for skilled and proactive junior lawyers.

Candidates must have appropriate knowledge, solid analytical and excellent communication skills.

We are offering attractive remuneration and a friendly working environment.

Please send your CV at: [email protected] (ref. Junior Associate)

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 29 octombrie 2021

CONTEXPERT recrutează avocat stagiar

CONTEXPERT recrutează un avocat stagiar cu reale abilităţi de comunicare şi relaţionare, atent la detalii şi perseverent în vederea atingerii rezultatelor cu minim de experienţă în întocmirea de contracte comerciale şi activităţi legate de Registrul Comerţului.

CERINŢE
– studii superioare în domeniu;
– cunoaşterea la un nivel avansat a limbii engleze juridice (vei redacta documente juridice bilingve, vei negocia şi vei discuta cu parteneri de afaceri străini);
– cunoaşterea legislaţiei specifice, Codului Civil, Codului de Procedură Civilă şi a tuturor normelor/ actelor normative care le completează, inclusiv legislaţia Registrului Comerţului, Codul Muncii;
– membru UCCJR (reprezintă un avantaj).

Asigurăm stagiu sub îndrumarea unui avocat îndrumător.

CUM SĂ APLICI
Aşteptăm CV-urile voastre la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 28 octombrie 2021

RTPR is looking for junior lawyers

We are looking for junior lawyers to join RTPR.

Radu Taracila Padurari Retevoescu SCA (RTPR) is a leading Romanian law firm providing advice to major companies, financial institutions and entrepreneurs on the full range of legal issues and on their most challenging legal transactions and assignments. We offer our clients a strong team which delivers a first-class service, providing pragmatic and commercially-oriented advice.

We have built a firm in which individuals can achieve their own potential. Working with the best, acquiring new skills, applying the law in practice, developing personally – all these are vital to the individual and our future. To fulfil our aims, we need people who will take us forward, bringing new energy and thinking to the firm and blend well with our existing team. We need individuals who are ready to learn and are unafraid of change. Most importantly, we require people with confidence to take a major step on their own career path, those ready to start at the top and then go further.

WHO WE ARE LOOKING FOR
We are open-minded and are interested in people who share that quality. Naturally, we are looking for individuals who can demonstrate strong academic performance. Beyond this, we want to see evidence of teamwork, motivation and drive, communication skills, planning and organisation, critical thinking, commercial awareness and commitment to a career with RTPR.

WHAT WE OFFER
– you will be a part of a well-integrated team that works on high profile local and international deals;
– we offer you a dynamic work environment and the opportunity to be a part of a leading law firm;
– you will be a part of a young and dynamic team, closely involved in both cross-departmental and cross-border transactions;
– we offer dedicated local and international training programs;
– we offer career progression and an attractive financial package.

REQUIREMENTS
– junior lawyer;
– strong academic performance;
– excellent English skills;
– detail-focused and self-motivated approach;
– excellent communication and interpersonal skills, with the ability to interface at all levels, building strong relationships internally and externally;
– collaborative team player with the ability to develop and work in a fast paced, intellectually rigorous environment;
– committed to a career in law.

If you are interested in joining our team, please send your CV and a cover letter, both in English, together with your grade transcript to: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 28 octombrie 2021

TROFIN & ASOCIAŢII recrutează avocaţi

TROFIN & ASOCIAŢII recrutează avocaţi definitivi şi stagiari pentru a se alătura echipelor de consultanţă şi litigii.

CANDIDAŢII TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIŢII
– experienţă în profesia de avocat de 1- 3 ani;
– abilităţi de comunicare, deschidere şi disponibilitate spre învăţare continuă;
– capacitate bună de organizare, capacitate de analiză, capacitate de concentrare pentru atingerea obiectivelor şi a sarcinilor primite, capacitate de integrare rapidă în colectiv, perseverenţă, responsabilitate şi integritate;
– cunoaşterea limbii engleze la un nivel avansat (scris/ vorbit);
– cunoştinţe solide de drept civil, comercial, procedură civilă, drept administrativ;
– redactarea actelor necesare asistării clienţilor în faţa instanţelor într-o manieră clară şi structurată.

OPORTUNITĂŢI
– onorariu lunar avantajos și motivant;
– oportunitatea de a lucra într-o echipă tânără şi dinamică;
– posibilitate de dezvoltare reală din punct de vedere profesional.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită CV-ul, precizând în subiect postul pentru care aplică la adresa noastră de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 28 octombrie 2021

D&B DAVID și BAIAS recrutează avocaţi stagiari | Corporate, M&A

D&B David si Baias

D&B DAVID şi BAIAS – societatea de avocatură afiliată PwC în România, recrutează avocaţi stagiari, pentru echipa de Corporate M&A.

Candidaţii interesaţi de o dezvoltare profesională într-un climat multinaţional în care sunt cultivate excelenţa şi spiritul de echipă, sunt rugaţi să transmită CV-ul în atenţia doamnei Cristina Chiriac la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 28 octombrie 2021

SĂVESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari

SĂVESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari.

CERINȚE
– pasiune pentru avocatură, bucurie și energie;
– cunoaștere foarte bună a materiei preferate;
– cunoaştere corespunzătoare a limbii engleze;
– ușurință în utilizarea computerului;
– neapărat receptivitate, reactivitate, rapiditate, precizie, responsabilitate, implicare, concentrare, calm și simțul umorului;
– furnizarea de încredere este un avantaj;
– competențele speciale sunt un avantaj.

RESPONSABILITĂȚI
– studiu și redactare;
– asistență;
– în caz de competență specială, reprezentare.

OFERIM AVANTAJE
– integrare într-un grup special;
– venituri frumoase.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE
– Echipa
– Confidențialitate

Tip activitate: full-time

CV, scrisoare de intenţie și un referat școlar redactat interesant: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 27 octombrie 2021

ONCESCU ASOCIAŢII recrutează avocaţi stagiari | Litigii

ONCESCU ASOCIAŢII SCA recrutează avocaţi stagiari pentru departamentul de Litigii.

CERINȚE
– intrare în profesia de avocat în 2021;
– bune cunoştinţe teoretice de drept civil și procedură civilă, deschidere pentru activitate în domeniul procedurilor de restructurare, reorganizare judiciară/ faliment şi executări silite;
– cunoștințe avansate de limba engleză (cunoaşterea suplimentară a unei/ altor limbi străine constituie un avantaj), abilități de procesare Word/ PowerPoint/ Excel – Microsoft Office;
– aptitudini de exprimare orală și în scris, abilități dezvoltate de relaționare, bună capacitate de gestionare și rezolvare a problemelor, inițiativă și proactivitate, înțelegerea specificului activității, orientare către rezultate şi respectarea termenelor stabilite;
– abilităţi avansate de operare a calculatorului (Microsoft Office), disponibilitate de a călători în provincie, permis de conducere categoria “B” – opțional.

Candidaţii interesaţi sunt rugaţi să trimită un CV, la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 27 octombrie 2021

VERNON | DAVID is looking for new law associates

VERNON | DAVID is currently looking for new law associates from entry level (recent graduates) to 2 years of experience. Recently graduated law students/ attorneys (including those who are not yet members of the bar) are strongly encouraged to apply.

We provide many roads for personal growth and satisfaction and will help you develop your career and meet your personal goals. In addition, we offer a challenging, dynamic and fun work environment and an attractive salary package.

A lawyer with Vernon | David will work closely with partners and senior attorneys in developing commercial and technical solutions for complex legal matters.

The perfect candidates will have a solid understanding of Romanian law. In addition, the candidate will be a self-starter and able to manage his/ her time and assignments within agreed budgets and deadlines. Thinking “outside the box” and the ability to handle multiple assignments and matters is highly desired. A proactive approach to client requests and matters is essential.

REQUIREMENTS
– fluent in English (both verbal and written);
– good communication and organizational skills;
– computer skills (MS Office, Windows OS, Internet Explorer);
– strong motivation, dedication and enthusiasm.

THE FOLLOWING WILL BE HIGHLY APPRECIATED
– proficiency in other foreign languages (German or Russian is a significant plus);
– relevant work experience in similar positions.

To be considered for a position within our law firm, interested persons who meet the above requirements should submit a letter of interest and a current resume in English by e-mail to [email protected] or by fax at 021-311-5650.
Only candidates selected for an interview will be contacted.

COMPANY DESCRIPTION
Vernon, David & Associates is a US/Romanian/Moldovan law firm providing full-service legal advice to a wide array of domestic and international clients ranging from start-ups to large multinational companies and foreign governments.
We are a leading regional law firm and have worked on some of Romania’s and Moldova’s largest financial, corporate and property transactions.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 27 octombrie 2021

DENTONS is seeking junior associates

DENTONS is seeking junior associates (class of 2020 or 2021 graduates) who are looking to develop their careers as lawyers in one of the world’s leading law firms.

The positions require highly responsible and well-organized persons, able to communicate effectively in spoken and written English. High computer literacy and mastery of new technology will be considered a plus. This is a great opportunity to work with a group of dedicated professionals who are passionate about their work and to enjoy the benefits of the world’s largest law firm.

To be considered for a position within Dentons, please send your CV to: [email protected]

All applications are treated fairly and equally. We do not discriminate on the basis of race, color, sex, language, religion, political or other opinion, national or social origin, property, birth or other status such as disability, age, marital and family status, sexual orientation and gender identity, health status, place of residence, economic or social situation. Only candidates selected for an interview will be contacted.

Dentons is the world’s largest law firm, delivering quality and value to clients around the globe. Dentons is a leader on the Acritas Global Elite Brand Index, a BTI Client Service 30 Award winner and recognized by prominent business and legal publications for its innovations in client service, including founding Nextlaw Labs and the Nextlaw Referral Network. Dentons’ polycentric approach and world-class talent challenge the status quo to advance client interests in the communities in which we live and work.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 27 octombrie 2021

ENACHE PIRTEA & ASOCIAŢII recrutează avocați stagiari

ENACHE PIRTEA & ASOCIAŢII recrutează avocați stagiari.

ENACHE PIRTEA & Asociații își mărește echipa cu avocați stagiari. Ne dorim colegi tineri (admiși în Barou în sesiunile 2020 sau 2021), având cunoștințe solide de drept, buni cunoscători ai limbii engleze (scris și vorbit), cu dorința și puterea de a excela în profesia de avocat.

Dacă vrei să fii unul dintre noi, trimite-ne un e-mail conținând intenția ta de a ni te alătura, precum și un CV, pe adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 27 octombrie 2020

PAULOPOL ATTORNEYS & COUNSELORS recrutează avocat stagiar

Căutăm profesionistul potrivit pentru a face parte din echipa PAULOPOL ATTORNEYS & COUNSELORS.

Societatea de avocați Paulopol Attorneys&Counselors oferă de peste 15 ani servicii de consultanță, asistență juridică și reprezentare atât în plan național, cât și pentru clienți din mediul internațional. Activitatea noastră este specializată în următoarele domenii şi industrii: drept civil, drept comercial, real estate, dreptul construcţiilor, dreptul transporturilor, achiziţii publice, finanțări și fonduri structurale, GDPR, CEDO.

CANDIDATUL POTRIVIT
– a promovat examenul de admitere în barou în sesiunea septembrie 2021;
– are abilităţi excelente de comunicare și reușește să interacționeze fără dificultăți cu clienții și cu ceilalți membri ai echipei;
– este proactiv și își organizează activitatea astfel încât să respecte termenele limită;
– are o abordare flexibilă, orientată către rezolvarea problemelor și identificarea soluțiilor potrivite pentru nevoile clientului;
– utilizează pachetul MS Office la nivel avansat.

OFERTA NOASTRĂ INCLUDE
– un mediu de lucru profesionist;
– o echipă dinamică, care încurajează dezvoltarea profesională;
– pachet de venituri adaptat nivelului de complexitate al activităţii;
– birou în zona centrală a Bucureștiului (vizavi de Camera de Comerț, zona Unirii – pasajul Mărăşeşti).

Vă rugăm să ne transmiteți CV-ul pe adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 27 octombrie 2021

MUȘAT & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari

MUȘAT & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari.

De multe ori cel mai important pas în carieră este primul. Alege Programul de Pregătire Inițială care a format cei mai mulți lideri în avocatură din România!

Dacă sunteți bine pregătiți, ambițioși și hotărâți, alăturați-vă Mușat & Asociații pentru a porni pe drumul spre vârf în avocatura de afaceri.

Mușat & Asociații recrutează avocați stagiari pentru ariile de practică în care activează în cadrul Programului de Pregătire Inițială 2021-2025.

Pe parcursul acestuia, avocații selectați vor lucra într-o echipă specializată unde se vor familiariza cu abordarea integrată a unei firme full-service de top, vor aprofunda pregătirea juridică în diverse domenii ale dreptului prin participarea la proiecte dintre cele mai complexe și inovative existente pe piață, vor învăța cum să se integreze și să gestioneze munca în echipe interdisciplinare și cum să se afirme pe piața avocațială ca adevărați lideri în domeniu.

PROFILUL CANDIDATULUI
– stăpânește foarte bine limba engleză;
– lucrează bine în echipă;
– are capacitate de analiză și atenție la detalii;
– are bune abilități de comunicare;
– este energic și animat de curiozitate profesională în tot ceea ce ține de inovație în drept și afaceri;
– dorește să contribuie pozitiv la dezvoltarea profesiei de avocat.

Așteptăm aplicațiile voastre (diplomă, foaie matricolă sau adeverință de licență, după caz, eventualele referințe, CV-ul și scrisoarea de intenție – ambele în limba engleză) la adresa de email: [email protected]

Interviul va avea loc la sediul Mușat & Asociații, cu partenerii implicați.

DESPRE FIRMĂ
Mușat & Asociații este una dintre primele case de avocatură înființate în România imediat după căderea regimului comunist. Cu 13 parteneri și peste 100 de avocați și consultanți, Mușat & Asociații acordă servicii de consultanță în toate domeniile avocaturii de business: fuziuni și achiziții, privatizări, drept bancar și financiar, energie și resurse naturale, drept imobiliar și dreptul construcțiilor, concurență și practici antitrust, drept societar şi comercial, telecomunicații, IT și media, dreptul muncii și beneficii extra-salariale, drept fiscal, piețe de capital, infrastructură și parteneriate public-privat/achiziții publice, dreptul mediului, litigii și arbitraj, drept penal. Echipa de avocați beneficiază de vasta experiență a firmei în multiple tranzacții complexe naționale și plurijurisdicționale și oferă servicii juridice integrate printr-o abordare multidisciplinară.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 27 octombrie 2021

ALMAJ, IORDACHE is looking for a junior lawyer

ALMAJ, IORDACHE SCA is looking to expand its team with a junior lawyer.

We appreciate authentic, positive and energetic individuals who believe in teamwork.

THE IDEAL CANDIDATE
– has a law degree from a reputable Romanian university; previous experience in a working environment constitutes and advantage;
– is focused to finding solutions and willingness for continuous learning and for doing things better;
– has right pragmatism and business orientated mind to look for practical support for our clients;
– is proficient in written and spoken English.

WHAT WE OFFER
– a friendly environment where we praise the highest level of services and expertise;
– a multi-disciplinary team which advices a wide range of international companies;
– we foster knowledge transfers across all levels and departments, and we support our professionals to reach their best self.
– we compensate our team’s efforts with competitive compensation including future salary growth.
– we also believe that people should enjoy their work.

If you want to stop working and start loving what you do, we might be the answer.

If you are interested in becoming a member of Almaj, Iordache team, send us your CV and letter of intent (in English) at: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 25 octombrie 2021

BURUIAN, CARACAȘ & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar

Societatea Civilă de Avocați BURUIAN, CARACAȘ & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar.

CANDIDATUL IDEAL TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CERINȚE MINIME
– persoană dinamică, serioasă, capabilă să identifice rapid soluții juridice adecvate proiectelor alocate;
– cunoștințe teoretice solide;
– persoană organizată, capabilă să își asume responsabilități;
– excelente abilități de comunicare și lucru în echipă, precum și de adaptabilitate într-un colectiv nou;
– capacitatea de a lucra sub presiune, de a identifica soluții coerente, perseverență, responsabilitate și atenție la detalii;
– cunoașterea și stăpânirea limbajului juridic în limba română și în limba engleză la un nivel superior, raționament juridic solid, bune abilități de scriere juridică;
– cunoștințe avansate de Microsoft Word, internet;
– deontologie profesională;
– disponbilitatea pentru deplasări la instanțele judecătorești din țară, deținător permis de conducere categoria ”B”.

PROCEDURA DE RECRUTARE
Candidații interesați sunt rugați să trimită CV-ul la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 25 octombrie 2021

ZAMFIRESCU RACOŢI VASILE & PARTNERS recrutează avocați stagiari | Litigii

Zamfirescu Racoti & Parteners

ZAMFIRESCU RACOŢI VASILE & PARTNERS recrutează 2 avocați stagiari pentru departamentul Litigii.

CANDIDAŢII VOR TREBUI SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIŢII GENERALE
– să fie absolvenți ai Facultăţii de Drept care au acumulat practică în timpul anilor de studii şi au promovat examenul de admitere în –
– profesia de avocat – sesiunea septembrie 2021;
– să dovedească cunoştinţe juridice temeinice;
– să dețină cunoștințe avansate de limba engleză;
– capacitate de a reacţiona rapid şi de a lua decizii corecte în momente critice, asumându-şi responsabilităţi;
– să aibă excelente abilităţi de comunicator şi jucător în echipă;
– să aibă cunoştinţe operare PC.

Candidaţii interesaţi pot trimite CV-ul însoţit de o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 25 octombrie 2021

COJOCARU ILINCA recrutează avocat stagiar

Cabinet de avocat COJOCARU ILINCA recrutează avocat stagiar.

CERINȚE PROFESIONALE
– avocat stagiar;
– cunoștințe solide de drept civi, drept procesual civil, dreptul muncii, drept contencios;
– gândire analitică, abiltăți de comunicare, seriozitate, punctualitate;
– abilități de bună organizare și planificare a activității;
– cunoștințe limba engleză scris și vorbit;
– cunoștințe MS Office;
– permis de conducere categoria B constituie un avantaj.

ATRIBUȚII PRINCIPALE
– studierea şi analizarea dosarelor încredințate;
– documentarea juridică în vederea formulării acțiunilor în justiţie ori a diferitelor acte de procedură, în diferite faze procesuale;
– redactare acțiuni, întâmpinări, concluzii scrie, diverse cereri;
– redactarea de contracte, acte adiţionale, opinii legale, etc;
– reprezentarea juridică a clienților în fața instanțelor de judecată, precum şi în faţa altor instituţii;
– redactare acte societăţi comerciale, precum şi întocmirea dosarului în vederea depunerii la ONRC (înfiinţări sau menţiuni);
– activităţi administrative specifice activităţii desfăşurate.

Candidații interesați pot trimite CV ul la adresa de email: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 25 octombrie 2021

LOSPA LAWYERS is currently looking for an associate | Dispute resolution

LOSPA LAWYERS

LOSPA LAWYERS is currently looking for an associate | Dispute resolution.

THE ROLE
Lospa Lawyers is recruiting litigator with max. 1 year of practical experience in Bucharest. The role is involving driving, is full time and immediate.

MINIMUM QUALIFICATIONS
– graduate from an accredited law school and Bucharest Bar admission;
– max. 1 year of recent full-time responsible, relevant legal experience in a law firm or 2021 Bar Exam successful candidate;
– a strong academic background and good litigation acumen;
– B-category driving license and ability to drive.

THE RECRUITMENT PROCESS
Please send your CV in English to: [email protected]
We will respond to every application received and we aim to do so within 5 business days.
Please note that your personal information will be treated in accordance with our Privacy Policy.

LOSPA LAWYERS BACKGROUND
LL was founded in 2015 upon the principles of unwavering client service, a tireless work ethic, sound judgment, and the highest quality written and courtroom skills.
We are a meritocracy. Newcomers will not be judged by anything other than the quality of their work. Because we value talent, not seniority.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 25 octombrie 2021

VOINESCU LAWYERS recrutează avocați stagiari

VOINESCU LAWYERS recrutează avocați stagiari admiși în profesia de avocat în cadrul sesiunii derulate în septembrie 2021 pentru a se alătura echipei noastre.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV-ul și scrisoarea de intenție, ambele redactate în limba engleză, la următoarele adrese de e-mail: [email protected] și/sau [email protected]

Voinescu Lawyers este una dintre puținele societăți de avocatură active pe piața din România care oferă clienților săi o gamă completă de servicii în domeniul dreptului afacerilor, inclusiv în sfera criminalității economice, și care are o afiliere cu două rețele juridice internaționale.

Clienții ne recomandă drept profesioniști desăvârșiți, cu o viziune pro-business și care abordează în mod creativ orice problemă cu care sunt însărcinați.

Toate succesele repurtate constituie însă rezultatul efortului depus de strălucita noastră echipă de avocați tineri, dinamici și prietenoși. Mai multe informații privind evoluția Voinescu Lawyers și echipa noastră puteți afla prin accesarea următorului link: https://www.voinesculawyers.com/

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 6 octombrie 2021

GNP Guia Naghi Partners recrutează tineri avocați | Consultanță

GNP Guia Naghi Partners recrutează tineri avocați (proaspăt admişi în Baroul Bucureşti sau cu 1-2 ani vechime) pentru practica de consultanță.

Pentru că cea mai de preț valoare a GNP Guia Naghi & Partners sunt OAMENII (atât oamenii cu care lucrăm, cât și oamenii pentru care lucrăm) ne dorim ca avocații care se alătură echipei noastre să fie creativi, curioși, versatili și doritori să lucreze într-o echipă dinamică, competitivă, în plină expansiune.

Ne dorim în echipa noastră persoane entuziaste, curioase să lucreze în arii diverse pentru proiecte complexe și interesante.

Garantăm un mediu de lucru prietenos, gata să recunoască și să recompenseze deschiderea către cercetare și soluții inovatoare.

Așteptăm CV-urile voastre la: [email protected] şi/sau [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 25 octombrie 2021

VOLCIUC • IONESCU recrutează avocați stagiari

VOLCIUC • IONESCU recrutează avocați stagiari promoția 2020 și 2021!

CONDIȚII
– promovarea examenului de admitere în profesia de avocat în sesiunile septembrie 2020 / septembrie 2021;
– abilități avansate de comunicare și de scriere în limba engleză;
– rezultate academice bune (în special drept civil și drept comercial);
– avocați cu dorință de învățare continuă, proactivi.

BENEFICII
– un mediu de lucru dinamic și prietenos;
– cadru de lucru mixt – prezență fizică & work from home;
– oportunitatea de a se implica în proiecte complexe.

CUM SĂ APLICI
Așteptăm CV-urile în limba engleză la adresa: [email protected]
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că doar candidații selectați vor fi contactați.

DESPRE VOLCIUC • IONESCU
Fondată ca urmare a desprinderii mai multor avocați, coordonați de conducătorii departamentelor de energie, finanțări și proiecte ale unor prestigioase firme internaționale de avocatură, Volciuc-Ionescu este o firmă independentă de avocatură din România care urmărește excelența și garantează servicii specializate, rapide și flexibile, fiind recomandată drept una dintre cele mai bune firme de către directoarele juridice internaționale: Chambers Global, Legal500 și IFLR 1000. Obiectivele noastre principale sunt să construim o relație pe termen lung cu partenerii noștri (de regulă, societăți consacrate din domenii cheie, instituții financiare precum și companii multinaționale), precum și să oferim un nivel cât mai ridicat de calitate și eficiență în toate domeniile juridice în care activăm.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 22 octombrie 2021

TITU EUGEN recrutează avocați

TITU EUGEN recrutează avocat stagiar și definitiv.

RESPONSABILITĂȚI
– reprezentarea în fața instanțelor de judecată / urmărire penală / Registrul Comerțului;
– redactare diverse documente juridice.

CERINȚE
– este necesară înscrierea în Barou;
– disponibilitate la deplasări și rezistență la stres;
– capacitate de adaptare, spirit de echipă;
– capacitate de muncă susținută.

Cei ce vor trimite cv, vor consemna obligatoriu ce venit îşi doresc.

Mediu de lucru ultracentral și profesionist.

CV-urile vor fi trimise la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 22 octombrie 2021

IACOB & ALEXANDRU recrutează avocat stagiar

Societatea Civilă de Avocaţi IACOB & ALEXANDRU recrutează avocat stagiar.

Tip contract: Full time / Normă ȋntreagă

Nivel de carieră: Entry level / Primii 3 ani de experienţă

CERINŢE PROFESIONALE
– are studii superioare ȋn domeniul juridic;
– abilităţi de comunicare, spirit de echipă;
– flexibilitate, eficienţă şi responsabilitate;
– utilizează cu ușurință construcții gramaticale complexe;
– limba engleză – nivel avansat (scris/vorbit);
– persoană organizată, dornică să înveţe lucruri noi și proactivă;
– spirit organizatoric;
– seriozitate și conștiinciozitate.
– punctualitate, seriozitate şi atenţie la detalii şi la respectarea termenelor;
– disponibilitate la deplasări.

RESPONSABILITĂŢI
– cercetări legislative şi documentare juridică pentru avocaţii societăţii;
– menţinerea relaţiilor de natură administrativă cu instituţiile publice, instanţele judecătoreşti, Registrul Comerţului, autorităţile cu atribuţii jurisdicţionale, notari publici şi executori judecătoreşti, traducători, organe ale administraţiei publice, precum şi a altor persoane juridice, inclusiv, dar fără a se limita la:
– depunere şi ridicare documente, studiu dosare aflate pe rol în instanţă şi la diverse instituţii;
– efectuarea operaţiunilor la Registrul Comerţului: depunere şi ridicare documente, plată taxe, obţinere informaţii, prezenţă în audienţă;
– depunere şi ridicare documente de la OSIM; monitorizări de baze de date; redactare de cereri;
– orice alte deplasări impuse de natura activităţii desfăşurate în cadrul societăţii;
– activităţi de natură juridică şi administrativă specifică societăţii, precum, dar fără a se limita la ţinerea evidenţei documentelor interne;
– studierea temeinică a dosarelor încredinţate;
– urmărirea modificărilor legislative;
– redactarea de cereri de chemare în judecată, întâmpinări, pregătirea probatoriului şi reprezentarea în instanţă a clienţilor societăţii;
– întocmirea şi evidenţa dosarelor societăţii;
– gestionarea activităţilor de traducere şi de legalizare a actelor necesare în dosarele în care este implicat.

OFERTĂ
Bonusurile şi beneficiile se discută la interviu.

Candidații interesați sunt rugați să trimită un CV la adresa de e-mail: [email protected] indicând ȋn subiect postul pentru care aplică.

Mult succes!

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 22 octombrie 2021