IACOB & ALEXANDRU recrutează asistent avocat / paralegal

IACOB & ALEXANDRU

IACOB & ALEXANDRU recrutează asistent avocat / paralegal.

CANDIDATUL IDEAL
– studii superioare de specialitate (finalizate sau ȋn curs);
– abilităţi de comunicare şi de negociere, spirit de echipă;
– flexibilitate, eficienţă şi responsabilitate;
– utilizează cu ușurință construcții gramaticale complexe și vocabular bogat în limba română (scris și vorbit);
– limba engleză (scris și vorbit);
– persoană organizată, dornică să înveţe lucruri noi și proactivă;
– punctualitate, seriozitate şi atenţie la detalii şi la respectarea termenelor;
– disponibilitate la deplasări.

RESPONSABILITĂŢI
– cercetări legislative şi documentare juridică pentru avocaţii societăţii;
– menţinerea relaţiilor de natură administrativă cu instituţiile publice, instanţele judecătoreşti, Registrul Comerţului, autorităţile cu atribuţii jurisdicţionale, notari publici şi executori judecătoreşti, traducători, organe ale administraţiei publice, precum şi a altor persoane juridice, inclusiv, dar fără a se limita la:
– depunere şi ridicare documente, studiu dosare aflate pe rol în instanţă şi la diverse instituţii;
– efectuarea operaţiunilor la Registrul Comerţului: depunere şi ridicare documente, plată taxe, obţinere informaţii, prezenţă în audienţă;
– depunere şi ridicare documente de la OSIM; monitorizări de baze de date;
– efectuarea diverselor operaţiuni la Administraţiile Financiare, Primării;
– orice alte deplasări impuse de natura activităţii desfăşurate în cadrul societăţii;
– activităţi de natură juridică şi administrativă specifică societăţii, precum, dar fără a se limita la ţinerea evidenţei documentelor interne;
– studierea temeinică a dosarelor încredinţate
– urmărirea modificărilor legislative;
– redactarea de cereri, pregătire probatoriu;
– întocmirea şi evidenţa dosarelor societăţii;
– gestionarea activităţilor de traducere şi legalizare a actelor necesare în dosarele în care este implicat.

OFERTĂ
Bonusurile şi beneficiile se discută la interviu.

NIVEL DE CARIERĂ
Entry level / Primii 3 ani de experienţă.

TIP CONTRACT
Full time.

Candidații interesați sunt rugați să trimită un CV la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 12 martie 2018

HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER recrutează consilier juridic

HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER este o companie ce activează cu succes în industria de prelucrare a lemnului.

Pentru a ne consolida echipa de profesioniști, căutăm pentru fabrica de panel din Comănești o persoană pentru postul de Consilier juridic.

RESPONSABILITĂȚI
– asigurararea legalității funcționării organizației și încadrarea în normele legislative în vigoare;
– acordarea de asistență juridică și reprezintarea Companiei, apărând drepturile și interesele acesteia în raporturile ei cu autoritățile publice și instituțiile de orice natură;
– urmărirea termenelor de expirare ale contractelor, care îi sunt aduse la cunoștință;
– informarea asupra modificărilor legislative, asupra măsurilor ce trebuiesc luate și termenul în care acestea trebuie să intre în vigoare, precum și asupra consecințelor nerespectării acestora.

CERINȚE
– studii superioare finalizate în domeniul juridic;
– cunoștințe de operare PC, pachetul MS Office;
– minim 3 ani experiență în domeniul juridic;
– personalitate ordonată, analitică, pragmatică;
– cunoștințe de limbă engleza – nivel avansat.

Dacă sunteți interesat/ă de acest post vacant din compania noastră, vă rugăm să ne trimiteți CV-ul dvs. detaliat la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru oraşul Comănești, județul Bacău.

* Anunțul expiră la data de 12 martie 2018

NNDKP recrutează avocat pentru biroul din Timişoara

Societatea Civilă de Avocaţi NESTOR NESTOR DICULESCU KINGSTON PETERSEN recrutează avocat pentru Biroul din Timişoara.

Dacă sunteţi avocat, aveţi cunoştinţe solide în domeniile drept corporatist, drepturi reale, dreptul muncii, contracte civile şi comerciale şi/sau experienţă în reprezentarea clienţilor în litigii comerciale (inclusiv în domeniul insolvenţei) şi cunoaşteţi bine limba engleză, vă invităm să vă alăturaţi echipei noastre!

NNDKP vă oferă oportunitatea de dezvoltare profesională în Timişoara, într-un mediu profesionist, de prestigiu pe piaţa românească, şi un onorariu motivant.

Candidaţii interesaţi sunt rugaţi să trimită un CV, însoţit de o scrisoare de intenţie, la adresa de e-mail: [email protected]

NESTOR NESTOR DICULESCU KINGSTON PETERSEN este promotor al avocaturii de afaceri în România şi are în prezent o echipă formată din peste 145 avocaţi şi consultanţi şi peste 80 de angajaţi, birouri operaţionale la Bucureşti, Braşov, Timişoara, Craiova şi Cluj-Napoca. Firma oferă servicii de avocatură complete companiilor care îşi desfăşoară activitatea în România.

NNDKP este cea mai bine clasată firmă din România de către publicaţiile internaţionale Chambers Global, The European Legal 500 şi IFLR 1000, ca recunoaştere a poziţiei de lider în domenii precum: Drept corporatist / Fuziuni şi achiziţii, Litigii, Drept bancar, Finanţări şi Pieţe de capital, Energie şi resurse naturale, IT, Telecom şi media, Privatizare şi PPP, Finanţarea proiectelor, Drept imobiliar şi construcţii, Restructurări şi insolvenţă.

Anunțul este valabil pentru municipiul Timişoara.

* Anunțul expiră la data de 9 martie 2018

DLA PIPER DINU is looking for a junior associate / associate | Real estate

DLA PIPER DINU is looking for a a Junior Associate / Associate to join our Real estate team.

Junior Associate / Associate – Real estate team

JOB DESCRIPTION
An opportunity is available for a high performing, young and ambitious Real estate lawyer to join our team in Bucharest.

Our highly regarded Real estate team advises top tier clients on acquisitions and disposals, as well as in relation to construction and lease activities, often as part of a multi-jurisdictional team comprising of lawyers from DLA Piper offices around the world.

The successful candidate will work in an inspiring and collaborative environment, together with reputed practitioners and will be responsible for advising local, regional and international clients from a wide variety of sectors.

DESIRED SKILLS AND EXPERIENCE
To be considered for this opportunity you will need to have between 2 and 5 years post admission experience at a recognized business law firm. You will also need to demonstrate a strong willingness to pursue a carrier in Real estate area as well as a track record of consistent high performance during the academic studies and good results at the Bar admission exam.

You will pride yourself on your exceptional client focus, legal, analytical and interpersonal skills, and you will be energized by working in a very driven, ambitious, hard-working and high performing team.

If you are looking to take the next step up in your career and make a valued contribution, this is a fantastic opportunity for you to join a progressive global firm and be part of our success.

If you are interested in applying, please send your CV together with a brief cover letter highlighting your key achievements to date to Monica Brusalis, HR Advisor, at: [email protected]

We welcome applications until 20 February 2018, but we will close the role earlier than advertised if we find our new future colleague sooner than this date, so please apply at your earliest opportunity.

We are defined by our people. They are our global identity as an organization. Our brand is based on relationships and our people define our relationships.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 8 martie 2018

MOCANU & ASOCIAȚII recrutează avocat definitiv

MOCANU & ASOCIAȚII recrutează avocat definitiv cu experienţa de 1 sau 2 ani, cunoştinţe temeinice de drept civil şi drept administrativ.

Îi invităm pe cei interesaţi să trimită un CV şi o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail: [email protected]

Anunţul este valabil pentru Municipiul Bucureşti.

* Anunțul expiră la data de 5 martie 2018

DARIE, MANEA & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar

darie-manea-asociatii

DARIE, MANEA & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar.

CERINŢE
– cunoştinţe solide de drept comercial şi civil;
– cunoştinţe de limba engleză;
– capacitate analitică, aptitudini de sintetizare;
– spirit de echipă.

DESCRIEREA JOBULUI
Redactarea de acte juridice, analize şi rapoarte, reprezentarea clienţilor în faţa instituţiilor/autorităţilor, în special a Registrului Comerţului, analizarea diverselor probleme ale clienţilor în vederea oferirii celor mai bune soluţii juridice.

DESCRIEREA COMPANIEI
SPRL DARIE, MANEA & ASOCIAŢII: Societate civilă de avocatură, avocaţi specializaţi în dreptul comercial, civil, dreptul muncii, dreptul proprietăţii industriale.

Rugăm colegii interesaţi să trimită CV-ul pe adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 martie 2018

SAVU | CRISTESCU & ASOCIAŢII recrutează avocat definitiv | Consultanţă

SAVU | CRISTESCU & ASOCIAŢII recrutează avocat definitiv | Consultanţă.

OFERTA NOASTRĂ
– colectiv de înaltă calitate profesională şi umană;
– birou central şi condiţii de muncă la standarde înalte;
– remuneraţie atractivă în funcţie de performanţă.

CANDIDATUL IDEAL
– membru al baroului (preferabil Baroul Bucureşti);
– experienţă profesională ca avocat de 2-5 ani (domeniul dreptului afacerilor reprezintă un avantaj);
– cunoştinţe teoretice solide în domeniul dreptului;
– cunoştinţe avansate de limba engleză scris, vorbit, citit (diploma în urma unor cursuri speciale/specializate reprezintă un avantaj);
– cunoştinţe avansate operare PC (Windows, Outlook, Office, Internet);
– dorinţă şi capacitate de a învăţa, disponibilitate la program extins şi la călătorii în interesul clienţilor, responsabilitate, bune abilităţi de organizare şi comunicare.

DESCRIEREA POSTULUI
– redactare şi susţinere de acţiuni, întâmpinări, formulare căi de atac, plângeri etc.;
– redactare şi negociere de contracte, acte adiţionale, notificări etc.;
– reprezentare în faţa executorilor judecătoreşti, administratorilor judiciari/lichidatorilor etc.;
– redactare documente specifice şi înregistrare dosare la Registrul Comerţului;
– menţinerea legăturii cu instanţele judecătoreşti şi alte instituţii.

CANDIDAȚII INTERESAȚI SUNT RUGAȚI SĂ DEPUNĂ
– C.V. bilingv rom/eng;
– scrisoare de intenție;
– fotografie recentă.

La SAVU | CRISTESCU & ASOCIAŢII preţuim adevăratele valori
Excelenţa
Misiunea noastră este să asigurăm servicii profesionale, bazate pe o pregătire riguroasă, elaborarea de soluţii eficiente, înţelegerea nevoilor clientului şi, nu în ultimul rând, pe vasta experienţă a specialiştilor noştri.

Devotament
Eforturile noastre servesc întotdeauna interesul clienţilor, prin anticiparea nevoilor acestora şi identificarea celor mai bune soluţii pentru satisfacerea lor. Aşadar, preţuim încrederea reciprocă şi devotamentul total.

Integritate
Orice profesionist se ghidează după înalte standarde etice – este, deci, firesc ca integritatea să fie un principiu omniprezent şi decisiv în activitatea noastră, atât în soluţiile propuse clienţilor, cât şi în interacţiunea cu parteneri şi adversari.

Respect
Credem cu fermitate că este fundamental să acordăm tuturor – clienţi, parteneri, angajaţi sau adversari – respectul şi consideraţia cuvenite. În consecinţă, apreciem diferenţa de opinii, preţuim diversitatea şi ne străduim să jucăm un rol activ în comunitate.

Cei interesaţi pot trimite documentele la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 28 februarie 2018

STAN ELISABETA recrutează avocat stagiar / definitiv

STAN ELISABETA recrutează avocat stagiar / definitiv.

CRITERII DE SELECȚIE \
– cunoștințe de limba engleză, scris şi vorbit;
– cu experiență în domeniul juridic, minim 1 an.

CANDIDATUL IDEAL
– limba engleză avansat;
– bune cunoștințe de operare PC (Microsoft Office, e-mail, scanare documente);
– punctual, organizat, perseverent;
– cunoștințe temeinice de drept civil, procedură civilă, drept societar, drept imobiliar, dreptul construcțiilor, drept fiscal, dreptul muncii;
– experiența în domeniul achizițiilor imobiliare constituie un avantaj;
– abilităţi de a lucra independent, cât şi în echipă.

DESCRIEREA JOBULUI
– documentare juridică și transmitere de informații cu privire la noile modificări legislative;
– redactare contracte, acte adiționale, opinii legale;
– redactare plângeri, acțiuni, cereri de apel, cereri de recurs, întâmpinări;
– depunere mențiuni și înfiinţări de societăți la registrul comerțului;
– recepționare și transmitere corespondență;
– redactare documente: e-mailuri, adrese, notificări, acțiuni, somații de plată etc.;
– traducere documente;
– întocmire documentații pentru obținere avize și autorizații;
– legalizare, apostilare și supralegalizare documente.

Candidaţii interesaţi pot transmite CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 26 februarie 2018

STAN ELISABETA recrutează paralegal

STAN ELISABETA recrutează paralegal.

CRITERII DE SELECȚIE
– cunoștințe temeinice de limbă engleză, scris şi vorbit;
– cu experiență în domeniul juridic, minim 1 an.

CANDIDATUL IDEAL
– limba engleză avansat;
– bune cunoştinţe de operare PC (Microsoft Office, e-mail, scanare documente);
– absolvent al Facultății de Drept;
– punctual, organizat, perseverent;
– cunoștințe temeinice de drept civil, procedură civilă, drept societar, drept imobiliar, dreptul construcțiilor, drept fiscal, dreptul muncii.

DESCRIEREA JOBULUI
– documentare juridică și transmitere informații cu privire la noile modificări legislative;
– redactare contracte, acte adiționale, opinii legale;
– redactare plângeri, acțiuni, cereri de apel, cereri de recurs, întâmpinări;
– depunere mențiuni şi înfiinţare societăţi la registrul comerțului;
– recepționare și transmitere corespondență;
– redactare documente: e-mailuri, adrese, notificări, acțiuni, somații de plată etc;
– traducere documente;
– întocmire documentații pentru obținere avize și autorizații;
– aranjare și evidența dosare;
– preluare apeluri telefonice;
– asigurare protocol;
– scanare și fotocopiere documente;
– programare interviuri și întâlniri;
– preluare, predare traduceri;
– apostilări şi supralegalizări;
– plată facturi, taxe și impozite.

Candidaţii interesaţi pot transmite CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 26 februarie 2018

EXECUTORIS recrutează consilieri juridici | Executare silită

executoris

BIROUL EXECUTORILOR ASOCIAȚI EXECUTORIS recrutează consilieri juridici cu experienţă în domeniul procedurii privind executarea silită.

Vă rugăm să trimiteţi CV-ul dvs. la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 25 februarie 2018

FRESENIUS MEDICAL CARE is looking for a legal counsel & privacy liaison

FRESENIUS MEDICAL CARE is the world’s leading provider of products and services for people with chronic kidney failure, with an important presence in Romania.

POSITION OPEN
Legal Counsel & Privacy Liaison has the responsibility and competence to provide legal support to the Romanian organization in commercial business support matters, corporate and M&A, supporting business strategy and assuring compliance with corporate guidelines and local law.

Legal Counsel & Privacy Liaison will coordinate all activities related to implementation of and adherence to the relevant FMC Policies & Procedures and applicable (Romanian) data protection laws, in accordance with the FMC Global Privacy Foundation.

Department: Legal

MAIN TASKS

LEGAL
– works within the Romanian Legal Department and assists with all legal matters as instructed;
– manages a wide range of transactional legal business support matters, including contract review, drafting and negotiation;
– expertise in drafting and negotiating various M&A and corporate law agreements and arrangements, as well as (ancillary) commercial agreements and arrangements;
– supports Local Legal Manager with legal advice and research with respect to management, business and general operations in the following areas:
– commercial law incl. public procurement law – expertise in public procurement law is a plus;
– corporate law;
– M&A;
– regulatory matter – expertise in medical services sector is a plus;
– competition law;
– preparation and review of agreements and negotiation thereof;
– assuring compliance with Fresenius Medical Care’s corporate guidelines, compliance and governance policies and implements supporting processes and controls together with local and EMEA compliance department as well as EMEA legal team;
– interfaces with EMEA legal department & EMEA Compliance department to ensure alignment in different strategies.

PRIVACY
– ensures local and/or functional oversight of the privacy and data protection program;
– advises country senior management of their responsibilities and obligations and drives a culture of compliance with privacy and data protection requirements;
– plans and deploys a local Privacy and data protection program;
– provides or coordinates the roll out of Privacy and data protection training in accordance with agreed training plan in company to local employees on regular and ad hoc basis and ensures tracking of participations;
– assists with internal and external audits and inspections, requests for access and correction of personal data or complaints, if the case;
– builds and maintains knowledge about local applicable laws and regulations and assesses impact of changes in laws to Privacy and data protection program.

REQUIRED QUALIFICATIONS, EXPERIENCE, KNOW-HOW AND SKILLS
– law university degree in Romanian law;
– meets local legal license requirements; admission to Romanian law association/bar or equivalent (e.g. legal counsel);
– experience in civil law, corporate, contractual law;
– experience in competition, public procurement, regulatory is a plus;
– experience in privacy is mandatory;
– minimum 2-3 years of relevant post-qualification experience of legal practice advice, as an in-house counsel of an internationally/global acting enterprise or law firm;
– good working level of experience in one or more general or speciality law practice areas acquired through being a good resource in-house or in health industry or law firm environment;
– experience in handling legal privacy matters and managing a privacy program.

PERSONAL QUALITIES
– team player;
– highly motivated, combining personal modesty with the highest professionalism for the company;
– persuasive, good communication skills;
– proactive and effective communicator of valuable information to clients and colleagues;
– ability to see the big picture and work with the necessary details at the same time;
– a pragmatic “can-do” mentality focused on prevention of (legal) risks;
– global mind set and preparedness to incorporate global standards and practices;
– ability to work autonomously.

Interested candidates may forward your CV’s to: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 22 februarie 2018

VOICU & FILIPESCU is looking for mid-level business lawyers

VOICU & FILIPESCU is looking for mid-level business lawyers, 3 to 6 years from Bar admission.

In addition to general commercial and corporate experience and a legal consultancy focus, relevant track record in one or more of these practice areas would be a plus: employment, real estate, competition, public procurement, data protection.

Our ideal candidate has strong theoretical knowledge and creative thinking. He/she is a good team player, capable to handle multiple tasks and is focused on achieving the clients’ business objectives.

If you are interested in joining our team, please send us your CV and cover letter at: [email protected]

We look forward to receiving your applications. Thank you for understanding that only selected candidates will be contacted.

VOICU & FILIPESCU is one of the largest Romanian law firms in terms of turnover, market position and reputation and an independent associated office of Squire Patton Boggs – one of the top25 law firms globally by lawyer headcount and eighth by the number of countries occupied. Focused on delivering the highest levels of quality, we provide integrated business law services to our multinational and local clients.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 februarie 2018

SPRING&CO JURIDICAL & BUSINESS CONSULTING recrutează avocat definitiv

SPRING&CO JURIDICAL & BUSINESS CONSULTING recrutează avocat definitiv, cu program full time, în Bucureşti.

Alătură-te echipei Spring&CO Juridical & Business Consulting dacă eşti interesat să împărtăşeşti aceleaşi valori profesionale şi etice!

CANDIDATUL IDEAL
– absolvent/ă al/a Facultăţii de Drept, admis/ă în cadrul Baroului Bucureşti;
– cunoştinţe juridice aprofundate şi abilităţi analitice, precum şi ambiţie şi integritate;
– capabil/ă să înţeleagă rapid concepte complexe şi să evalueze cantităţi mari de informaţii în scopul identificării aspectelor cheie;
– pasiune pentru domeniul juridic;
– cunoştinţe de operare PC;
– cunoştinţe avansate ale limbii române şi engleze, scris/vorbit, acurateţe în redactarea documentelor;
– abilităţi de comunicare şi lucru în echipă;
– eficienţă, responsabilitate, punctualitate, bună organizare, seriozitate şi atenţie la detalii.

SPRING&CO JURIDICAL & BUSINESS CONSULTING ÎŢI OFERĂ
– posibilitatea de dezvoltare reală din punct de vedere profesional într-un cadru tânăr, de profesionişti;
– compensaţie financiară competitivă;
– locaţie exclusivistă în Bucureşti.

Aşteptăm CV-urile însoţite de o fotografie,la adresa noastră de e-mail: [email protected]

Mai multe detalii se vor oferi persoanelor selectate pentru interviu.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 14 februarie 2018

BOHÂLȚEANU & ASOCIAŢII recrutează paralegal

Logo_BSMP

BOHÂLȚEANU & ASOCIAŢII recrutează paralegal cu experienţă în profesie între zero (0) şi trei (3) ani, cunoaştere la nivel avansat a limbii engleze (obligatoriu).

Printre responsabilităţi se numără activităţi juridice şi administrative interne (cercetări legislative, monitorizare siteuri ale instituţiilor publice şi întocmire oferte de servicii juridice, întocmire şi menţinere dosare ale clienţilor), precum şi gestionarea relaţiilor administrative cu instanţe judecătoreşti, Registrul Comerţului, Administraţii Financiare, notări publici, precum şi alte persoane juridice în relaţie cu societatea.

Tip contract: full time

Persoanele interesate sunt rugate să transmită CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 9 februarie 2018

REWE ROMÂNIA recrutează avocat / consilier juridic

Penny

REWE ROMÂNIA companie internaţională ce face parte din concernul german REWE, unul dintre liderii europeni din domeniul alimentar, prezentă în ţara noastră prin magazinele Penny Market, recrutează

Avocat in-house, membru al Baroului Bucureşti sau Consilier juridic, membru al Colegiului Consilierilor Juridici Bucureşti, cu experienţă profesională între 4 şi 6 ani

CERINŢE MINIME
– experienţă şi excelente cunoştinţe de legislaţie în dreptul comercial, civil, inclusiv procedură civilă;
– limba Engleză – nivel avansat;
– atenţie, seriozitate, orientare spre rezultate, cu simţ de răspundere capabil să lucreze eficient;
– bune abilităţi de analiză şi sinteză.

DESCRIEREA JOBULUI
– redactare documente juridice (opinii legale, cereri de chemare în judecată, întâmpinări, notificări, adrese, hotărâri A.G.A., împuterniciri etc);
– redactare şi revizuire contracte (civil, comercial);
– efectuarea formalităţilor în faţa autorităţilor (Registrul Comerţului; OSIM; ANPC etc);
– asigurarea reprezentării societăţii în instanţe;
– asigurarea suportului legal departamentelor societăţii.

Cei interesaţi pot trimite CV-ul la adresa de e-mail: [email protected] în atenţia dnei Emilia Stanciu.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 2 februarie 2018

NICULESCU & STAN recrutează asistent front office

NICULESCU & STAN recrutează asistent front office.

Dacă ai abilităţi excelente de organizare şi comunicare, optimism şi prezenţă plăcută, eşti o persoană dinamică, entuziastă, ai spirit de echipă, rezistentă la stres, atenţie distributivă, multi-tasting, cunoştinţe medii de lb engleză sau/şi germană, cunoştinţe PC (în special pachet Office), te aşteptăm în echipa noastră.

Cei interesaţi sunt rugaţi să trimită CV cu fotografie, fără scrisoare de intenţie, la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 6 februarie 2018

IACOB & ALEXANDRU recrutează asistent avocat / paralegal

IACOB & ALEXANDRU

IACOB & ALEXANDRU recrutează asistent avocat / paralegal.

CANDIDATUL IDEAL
– studii superioare de specialitate;
– abilităţi de comunicare şi de negociere, spirit de echipă;
– flexibilitate, eficienţă şi responsabilitate;
– utilizează cu ușurință construcții gramaticale complexe și vocabular bogat în limba română (scris și vorbit);
– limba engleză avansat (scris/vorbit);
– persoană organizată, dornică să înveţe lucruri noi și proactivă;
– punctualitate, seriozitate şi atenţie la detalii şi la respectarea termenelor;
– disponibilitate la deplasări.

RESPONSABILITĂŢI
– cercetări legislative şi documentare juridică pentru avocaţii societăţii;
– menţinerea relaţiilor de natură administrativă cu instituţiile publice, instanţele judecătoreşti, Registrul Comerţului, autorităţile cu atribuţii jurisdicţionale, notari publici şi executori judecătoreşti, traducători, organe ale administraţiei publice, precum şi a altor persoane juridice, inclusiv, dar fără a se limita la:
– depunere şi ridicare documente, studiu dosare aflate pe rol în instanţă şi la diverse instituţii;
– efectuarea operaţiunilor la Registrul Comerţului: depunere şi ridicare documente, plată taxe, obţinere informaţii, prezenţă în audienţă;
– depunere şi ridicare documente de la OSIM;
– monitorizări de baze de date;
– efectuarea diverselor operaţiuni la Administraţiile Financiare, Primării;
– orice alte deplasări impuse de natura activităţii desfăşurate în cadrul societăţii;
– activităţi de natură juridică şi administrativă specifică societăţii, precum, dar fără a se limita la ţinerea evidenţei documentelor interne;
– studierea temeinică a dosarelor încredinţate
– urmărirea modificărilor legislative;
– redactarea de cereri, pregătire probatoriu;
– întocmirea şi evidenţa dosarelor societăţii;
– gestionarea activităţilor de traducere şi legalizare a actelor necesare în dosarele în care este implicat.

OFERTĂ
Bonusurile şi beneficiile se discută la interviu.

NIVEL DE CARIERĂ
Entry level / Primii 3 ani de experienţă.

TIP CONTRACT
Full-time

Candidații interesați sunt rugați să trimită un CV la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 21 ianuarie 2018

NEGOIȚĂ, IANCU & PANAITESCU recrutează avocați definitivi

Societatea civilă profesională de avocați NEGOIȚĂ, IANCU & PANAITESCU organizează interviuri în vederea selecţiei de avocați definitivi.

CERINŢE
– absolvent INPPA sesiunea noiembrie-decembrie 2017;
– abilități foarte bune de comunicare, analiză, sinteză;
– cunoștințe Microsoft Word;
– cunoștințe limbă engleză, scris și vorbit nivel avansat, cunoașterea unei a doua limbi este un plus.

Candidaţii interesaţi sunt invitaţi să transmită CV-ul şi o scrisoare de intenţie la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 21 ianuarie 2018

TROFIN & ASSOCIATES recruits dispute resolution lawyer

TROFIN & ASSOCIATES Law Firm recruits Dispute Resolution Lawyer with a minimum experience of 2-3 years.

In this role, you will become part of a large team and having the opportunity to manage your own portfolio of SME and corporate clients. Trofin & Associates is law firm specializing in construction law, commercial arbitration, intellectual property, insurances, insolvency, freaquntlly involved in cross border projects and international disputes.

JOBE TYPE
Full time

JOB DESCRIPTION
– assisting and representing clients in front of the courts and arbitration forums, litigation regarding construction law, litigation with professionals, intellectual property, insurance law, administrative law, fiscal law, criminal law, corporate law;
– drawing up legal documents, legal analysis and reports, analyzing the various issues of the clients in order to offer the best legal solutions;
– drawing up legal documents, opinions, notifications, summonses, civil and commercial contracts, building law and/or corporate law.

REQUIREMENTS
– a law degree and at least 2 years’ experience in the legal profession;
– sound knowledge of civil law, civil procedure, administrative law;
– sound knowledge of English – written, spoken (legal English);
– sound knowledge of PC operation, including MS Office, Word, Excel, PowerPoint.

BENEFITS
– competitive wage plus bonuses;
– opportunity to fast growing career;
– continue Legal Education courses.

This role represents a great opportunity within a dynamic, challenging and professional environment.

If you are interested and meet the selection criteria, please send your resume and cover letter to Oana Cuciureanu, Trofin & Associates: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 17 ianuarie 2018

MUŞAT & ASOCIAŢII recrutează avocaţi definitivi

MUŞAT & ASOCIAŢII recrutează avocaţi definitivi pentru toate ariile de practică.

Vă oferim oportunitatea de a vă continua carieră într-una dintre cele mai respectate case de avocatură din România, de a vă specializa alături de avocaţi renumiţi în întreaga ţară. Veţi face astfel parte dintr-o echipă dinamică şi veţi avea acces la training şi mentorat profesional, fiind sprijiniţi să dobândiţi experienţă consistentă în avocatura de afaceri.

Este locul ideal pentru tineri dedicaţi, cu spirit de echipă, cu abilităţi bune de comunicare şi relaţionare, cu talent analitic şi atenţie la detalii, pasionaţi de dezvoltare personală şi învăţare continuă.

Dacă sunteţi interesaţi să vă alăturaţi echipei noastre, aşteptăm aplicaţiile voastre adresate direct Managerului nostru HR la: [email protected]
Vă rugăm să vă trimiteţi CV-ul detaliat şi scrisoarea de intenţie – ambele în limba engleză.

DESPRE FIRMĂ
Numele Muşat & Asociaţii este sinonim cu excelenţa în practica avocaturii de afaceri din România. În timp, am devenit una dintre cele mai respectate case de avocatură din ţară, la care atât clienţii, cât şi competitorii noştri se raportează ca la un lider în domeniu. În relaţia cu colaboratorii şi clienţii noştri, acţionăm conform principiilor noastre de afaceri: calitate, integritate şi responsabilitate. Experienţa noastră de peste un sfert de secol şi valorile solide după care ne conducem zi de zi sunt garanţia succesului nostru şi al clienţilor noştri pentru următorii ani.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 ianuarie 2018

D&B DAVID și BAIAS recrutează avocaţi stagiari și avocați cu experienţă de 2-4 ani | Litigii fiscale

D&B David si Baias

D&B DAVID şi BAIAS – societatea de avocatură afiliată PricewaterhouseCoopers în România, recrutează avocaţi stagiari și avocați cu experienţă de 2-4 ani, pentru echipa de Litigii fiscale.

Candidaţii interesaţi de o dezvoltare profesională într-un climat multinaţional în care sunt cultivate excelenţa şi spiritul de echipă, sunt rugaţi să transmită CV-ul în atenţia doamnei Nicoleta Calin, la adresa de e-mail: [email protected]

DESPRE D&B DAVID ŞI BAIAS
D&B David şi Baias, societatea de avocatură afiliată a PricewaterhouseCoopers în România (“D&B”), cea mai mare reţea internaţională de audit, consultanţă fiscală şi de afaceri, fiind integrată în reţeaua societăţilor de avocaţi corespondente PwC care cuprinde mai mult de 2.000 de avocaţi în 85 de jurisdicţii. D&B David şi Baias este concepută ca un parteneriat bazat pe o comunitate de valori între avocaţii ei, între aceştia şi clienţi şi între D&B şi PwC. Pe piața locală, D&B, împreună cu PwC, lucrează cu clienți din România și Republica Moldova prin intermediul rețelei de 5 birouri PwC din Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Constanţa şi Chișinău.

D&B este recunoscută și recomandată de cercetători internaționali independenți, cum ar fi Chambers & Partners, Legal 500 și IFLR 1000 ca fiind o firmă de avocatură de top în domenii precum Litigii fiscale şi de drept administrativ, Concurență & Antitrust, Corporate, M & A.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 28 decembrie 2017

MOSCOVITS, ȘTEOPAN, ILIAN, LASCĂU recrutează avocați definitivi

MOSCOVITS, ȘTEOPAN, ILIAN, LASCĂU recrutează colaboratori – avocați definitivi.

Societatea noastră vă oferă oportunitatea de a vă dezvolta profesional în cadrul unei echipe ambițioase, care își desfășoară activitatea în diferite domenii (precum contencios administrativ şi fiscal, achiziții publice, drept societar, drept civil, inclusiv litigii cu profesioniștii, dreptul muncii).

Anunțul se adresează în primul rând colegilor care au promovat examenul de absolvire a INPPA într-una din sesiunile din ultimii ani, în vederea ocupării poziţiei de avocat definitiv în cadrul societăţii noastre.

Candidații ideali au cunoștințe teoretice solide, sunt ambițioși, dedicați și dispus să lucreze în echipă și să prioritizeze dezvoltarea profesională. Cunoaşterea a cel puţin unei limbi străine este obligatorie.

Persoanele interesate să facă parte din echipa noastră sunt rugate să trimită cv-ul, însoțit de o scrisoare de intenție, la adresa de e-mail: [email protected]

Candidaţii selectaţi pentru interviu vor fi încunoştinţaţi ulterior despre data şi modalitatea de desfăşurarea a acestuia.

Anunțul este valabil pentru municipiul Cluj-Napoca.

* Anunțul expiră la data de 27 decembrie 2017

PRO CAPITAL Restructuring recrutează avocat / practician în insolvenţă

PRO CAPITAL Restructuring recrutează avocat / practician în insolvenţă.

PRO CAPITAL Restructuring îţi oferă oportunitatea de a face parte din una dintre cele mai dinamice şi experimentate echipe de practicieni în insolvenţă.

RESPONSABILITĂŢI
– redactare acte juridice de bază (ex.notificări, procese-verbale, convocări);
– redactare diferite alte acte juridice, inclusiv acţiuni în judecată, sub îndrumarea/coordonarea unui avocat senior, cu posibilitatea dobândirii unei experienţe profesionale extrem de valoroase;
– reprezentare în instanţă în litigii civile/comerciale/de muncă şi/sau proceduri de insolvenţă, sub îndrumare/coordonare, ceea ce oferă candidatului un bagaj profesional important pentru dezvoltarea sa ulterioară în oricare dintre aceste domenii;
– reprezentare în faţa Registrului Comerţului şi/sau altor instituţii/autorităţi, comunicare şi menţinerea relaţiei cu astfel de autorităţi;
– diferite activităţi administrative necesare unei bune şi eficiente organizări a activităţii aferente serviciilor juridice prestate clienţilor (ex. predare-primire documente clienţi, plată taxe de timbru, expediere acţiuni către instanţe).

CERINŢE
– studii superioare juridice;
– experienţă între 1-5 ani în domeniul juridic ca avocat şi/sau practician în insolvenţă;
– experienţa/pregătirea în domeniul economic, tehnic, marketing poate reprezenta un avantaj;
– cunoştinţe de operare PC;
– cunoaşterea limbii engleze cel puţin la un nivel mediu;
– personalitate dinamică, comunicativă, pozitivă, organizată, conştiincioasă, serioasă;
– deschidere spre cunoaştere, învăţare, progres profesional; flexibilitate;
– disponibilitate pentrudeplasari în interes de serviciu;
– loialitate şi confidenţialitate.

BENEFICII
– mediu de lucru foarte prietenos şi onest;
– posibilitate de dezvoltare profesională de calitate;
– expunere la un mediu de lucru extrem de profesionist, sub îndrumare şi coordonare de calitate, pentru importanţi clienţi, investitori pe piaţa internaţională şi/sau locală;
– beneficii financiare.

Candidaţii interesaţi sunt invitaţi să transmită CV-ul la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul Bucureşti.

* Anunțul expiră la data de 22 decembrie 2017

TMO in association with KPMG Legal is seeking for a senior lawyer | Data protection

MMO

TMO Attorneys at law the law firm associated with KPMG Legal in Romania provides legal services for Romanian and international companies, including assistance and representation of clients in labor law litigation cases in courts throughout Romania. We are seeking a Senior lawyer to join our team, who is interested in participating in challenging projects. We offer the chance to work in a professional environment, exceptional opportunities for career growth, as well as a strong learning and development culture.

DATA PROTECTION
Our Privacy Data Protection practice is growing and we are looking for a great candidate to join us our team in this exciting field!

Data Protection and Privacy is a fast developing field, highly influenced by digital transformation. Technological changes are usually impacting the data processing operations of organizations in all industries. The entrance of cloud computing, data and analytics, artificial intelligence, robotics and other technologies are all creating privacy threats. In response, the EU regulator has issued a strong data protection legislation – the General Data Protection Regulation (GDPR) – one of the most complex Regulations issued in recent years.

We at TMO Attorneys assist our clients to be compliant with the GDPR and to apply the best data protection practices, while adopting these technologies and remaining competitive in their respective markets.

If you are interested in the intersection of law and technology, across industries – come and join us!

WHAT ARE WE LOOKING FOR?
Senior Lawyer for our office in Bucharest who:
– has 3 – 5 years of work experience in a law firm, with a well-developed knowledge of data protection and privacy legislation;
– has a Law Degree from a leading university;
– membership of a Bar in Romania;
– is an ambitious and dedicated mid-level lawyer, open to technology, and is highly engaged in each project;
– has knowledgeable about data protection and interested to dive into the subject;
– is able to lead preliminary consultations, work on development of proposals, drafting and negotiations, and throughout the implementation;
– is highly collaborative and has excellent communication skills both in Romanian and English;
– is capable of working in teams on complex projects and for sophisticated clients;
– experience in GDPR projects is highly desirable.

WHAT DO WE OFFER?
– attractive rewards and flexible working arrangements (short Friday, gliding hours, short week);
– continuous feedback from the people you work with, professional coaching and mentoring with any of the leaders in the firm;
– challenging projects;
– unique perks like sport and massage in the office, lemonade Thursday, social breakfasts with the partners and many more.

HOW TO APPLY?
We are looking forward to receiving your CV and letter of motivation, in English, at: [email protected]
Shortlisted candidates will be invited for interviews.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 22 decembrie 2017

POP, BRICIU, CRAI – Avocaţi recrutează avocaţi stagiari

POP, BRICIU, CRAI – Avocaţi recrutează avocaţi stagiari.

NE DORIM CA CEI CE SE VOR ALĂTURA ECHIPEI NOASTRE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CERINŢE
– bună cunoaştere a dreptului privat, în special a dreptului civil şi dreptului procesual civil;
– bună cunoaştere a dreptului public, în special a dreptului administrativ, dreptului fiscal, achiziţii publice;
– experienţă în consultanţă de afaceri, respectiv în redactarea de contracte / opinii legale;
– experiență în activitatea administrativă, respectiv cu arhivele și registraturile instanțelor, ONRC, instituții publice;
– atenţie la detalii şi rigurozitate la redactarea documentelor;
– raţionament logic, structurat, empatic şi intuitiv;
– bun simţ al organizării;
– abilităţi de comunicare, concentrare, analiză (urgenţă/importanţă) şi sinteză rapidă;
– dinamic(ă), punctual(ă), disponibilă să lucreze în mod susţinut pentru a respecta termene scurte;
– cunoaşterea limbii engleze – la nivel avansat – obligatorie (o a doua limbă străină reprezintă un avantaj);
– spirit de echipă, capacitate de conlucrare, o bună organizare a propriei activităţi, o atitudine pozitivă şi proactivă, o bună putere de sinteză şi de analiză;
– bună cunoaştere a programelor informatice de birou (MS Office).

Îi invităm pe cei interesaţi să trimită un CV şi o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 18 decembrie 2017

STRĂTULĂ MOCANU & ASOCIAŢII recrutează avocaţi | Litigii

Stratula Mocanu

STRĂTULĂ MOCANU & ASOCIAȚII recrutează avocaţi care să se alăture departamentului specializat în soluţionarea litigiilor.

Căutăm avocaţi motivaţi, ambiţioşi, entuziaşti. În acest sens, selecţia noastră se bazează în principal pe cunoştinţe juridice aprofundate şi pe cunoaşterea avansată a limbii engleze. Oferim oportunităţi importante de dezvoltare profesională, accesul la proiecte complexe şi un portofoliu de clienţi de top, sub supravegherea şi îndrumarea constantă a unui partener.

DESCRIEREA POSTULUI: AVOCAT SPECIALIZAT ÎN LITIGII COMERCIALE ŞI ADMINISTRATIVE
– redactare acţiuni, întâmpinări, plângeri, căi de atac, opinii juridice etc;
– reprezentare în faţa instanţelor de judecată.

CERINŢE
– avocat membru al UNBR;
– utilizarea ireproşabilă a limbii române, şi cunoaşterea limbii engleze la un nivel avansat, scris şi vorbit;
– gândire critică şi creativă; abilitatea de a redacta lucrări profesionale aprofundate;
– persoană organizată şi de încredere, dornică să înveţe lucruri noi şi să furnizeze servicii juridice excelente, cu disponibilitate la eforturi suplimentare în acest sens, într-un mediu profesional definit prin rigoare şi performanţă.

OFERIM
– oportunitatea de a lucra şi de a se dezvolta într-un mediu profesional de performanţă juridică, recunoscut şi premiat pe plan internaţional;
– o perspectivă pe termen lung, stabilitate şi ascensiune profesională;
– un sistem de remunerare atractiv, bazat pe performanţa individuală dovedită.

Candidaţii care consideră că se potrivesc întru totul cerinţelor de mai sus pot trimite CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 decembrie 2017

NCH Capital recrutează head of legal

NCH CAPITAL Inc. WILMINGTON – Sucursala București recrutează avocat definitiv – in house, cu experiență juridică de minimum 10 ani, pentru un post ce implică coordonare și management juridic în cadrul unuia din cele mai importante fonduri de investiții ce activează în piața din România.

Persoanele care dețin cel puțin o experiență relevantă de management și coordonare a unui departament juridic (minimum 2 ani ca Managing Associate / Head of Legal Department) și sunt interesate de o colaborare de lungă durată, cu oportunități de dezvoltare în variate arii de practică, sunt invitate să trimită un CV la adresa de e-mail: [email protected]

UN MANAGER JURIDIC ÎN CADRUL NCH CAPITAL
– este implicat în proiectele echipei coordonate, precum și în proiecte majore ale fondului, atunci când acestea necesită consultanță juridică multidisciplinară și/sau reprezentare în fața autorităților/instituțiilor publice din România și nu numai;
– coordonează în mod direct sau cu sprijinul celorlalți membri ai echipei proiecte și dosare în care sunt implicate companii din cadrul grupului;
– oferă consultanță juridică integrată în context organizațional, cu aplecare deosebită asupra businessului clientului;
– colaborează cu toate departamentele relevante în cadrul unei companii (financiar-contabil/operațional/investiții/HR/alte departamente juridice);
– consiliază și păstrează contact permanent cu directorii companiilor din cadrul grupului și cu top-managementul fondului.

CANDIDATUL IDEAL
– trebuie să fie un bun cunoscător al practicii de litigii din România;
– are cunoștințe juridice temeinice și a activat în mai multe arii de practică juridică, cum ar fi: imobiliar, contracte, societar, comercial, internet, fuziuni și achiziții;
– are capacitatea de a decide și reacționa rapid în împrejurări care presupun acordarea de consultanță ad-hoc sau adoptarea unei decizii imediate;
– a mai activat sau are cunoștință de activitatea organizațională a unui grup de societăți;
– înțelege cu ușurință și are capacitatea de a extrage rapid informațiile relevante din proiectele gestionate de ceilalți membri ai echipei, oferind suport în adoptarea de strategii și decizii juridice adecvate cauzei;
– este persuasiv și deține excelente abilități de comunicare și lucru în echipă;
– deține cunoștințe avansate de limbă engleză.

Anunţul este valabil pentru municipiul Bucureşti.

* Anunțul expiră la data de 13 decembrie 2017

VALENTINA TOPOR recrutează avocați

Valentina Topor

CABINET AVOCAT VALENTINA TOPOR recrutează avocaţi stagiari şi avocat definitiv (minim 5 ani vechime) specializat pe Drept civil / Drept administrativ / Drept comercial.

Transmiteţi CV la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 7 decembrie 2017

ZAMFIRESCU RACOŢI & PARTNERS recrutează paralegal

Zamfirescu Racoti & Parteners

ZAMFIRESCU RACOŢI & PARTNERS recrutează paralegal în vederea unei colaborări full-time pe perioadă nedeterminată.

CANDIDAŢII VOR TREBUI SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIŢII GENERALE
– să fie studenţi ai Facultăţii de Drept sau absolvenţi de studii superioare (cu excepţia licenţiaţilor în drept);
– cunoaşterea limbii române la un nivel avansat;
– cunoașterea unei limbi străine de circulație internațională constituie un avantaj;
– spirit organizatoric şi aplecare spre detaliu;
– capacitatea de a lucra atât individual, cât şi în echipă;
– cunoştinţe operare PC.

RESPONSABILITĂȚI
– asigură înregistrarea documentelor la instanțele, birourile și instituțiile competente;
– colaborează cu instituțiile abilitate pentru obținerea informațiilor solicitate de avocații colaboratori și asociați (instanțe judecătorești, Birourile Executorilor Judecătorești, Cabinete Notariale, OCPI, Parchet, Ministere, Inspectorate de Poliție);
– se deplasează la instituțiile cu care colaborează pentru predarea și obținerea documentelor;
– transmite periodic informări cu privire la stadiul dosarelor și informațiile obținute;
– dactilografiază materiale şi documente solicitate de asociați și colaboratori: împuterniciri, împuterniciri avocațiale, delegații, cereri;
– pregătește dosare pentru instanță (fotocopiază documente, verifică existenţa documentelor necesare la dosar, redactează cereri, delegații, împuterniciri);
– caută periodic pe portalul instanțelor și alte site-uri de specialitate informații cu privire la dosare sau alte aspecte solicitate de colaboratorii și asociații societății.

Candidaţii interesaţi pot trimite CV-ul însoţit de o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 decembrie 2017

MURAR & ASOCIAŢII recrutează avocați stagiari

Murar & Asociatii

MURAR & ASOCIAŢII recrutează avocați stagiari, membri ai Baroului București.

Solicităm bune cunoștințe teoretice şi practice ale dreptului civil, precum și ale procedurii civile. De asemenea, este importantă o foarte bună cunoaștere a limbii române, ușurința şi fluența în exprimarea scrisă şi vorbită.

Experienţa relevantă în materia dreptului afacerilor, precum și cunoașterea temeinică a dreptului insolvenței, dreptului fiscal și administrativ reprezintă un avantaj.

Căutam persoane serioase, responsabile, care doresc crearea și dezvoltarea unei cariere în cadrul unei societăți de avocați specializată în materia dreptului afacerilor (drept fiscal, recuperare de creanțe, insolvenţă, litigii și consultanță în materie comercială etc.).

SCPA MURAR & ASOCIAŢII este o societate de avocați înfiinţată în anul 2009 ce oferă servicii de consultanță, asistență și reprezentare juridică îndeosebi persoanelor juridice de drept privat ori public.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită cv-ul, redactat în limba română, la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 decembrie 2017

CHERECHEȘ & CHERECHEȘ recrutează avocați definitivi

CHERECHEȘ & CHERECHEȘ recrutează avocați definitivi, membrii ai Baroului București.

Solicităm bune cunoștințe teoretice ale dreptului civil, precum și ale procedurii civile.

Constituie un avantaj cunoașterea legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii (în special Legea nr. 10/2001, Legea nr. 165/2013), precum şi cunoaşterea, la nivel avansat a limbii franceze.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită cv-ul, redactat în limba română, la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 23 noiembrie 2017

MERIDIAN GRUP recrutează avocat definitiv in-house

MERIDIAN GRUP recrutează avocat definitiv in-house.

CANDIDATUL IDEAL
– studii superioare juridice;
– avocat definitiv;
– experienţă relevantă în domeniul dreptului comercial;
– doarte bune abilităţi de comunicare, relaţionare şi negociere;
– abilităţi de analiză şi sinteză;
– persoană responsabilă, serioasă şi cu iniţiativă.

DESCRIEREA POSTULUI
– asigură consultanţă juridică de specialitate tuturor departamentelor şi managementului din cadrul Grupului Meridian;
– redactează cu acurateţe documentele contractuale privind relaţia societăţii cu clienţii persoane fizice sau juridice;
– revizuieşte şi avizează din punct de vedere juridic contractele necesare desfăşurării activităţii societăţii;
– elaborează notificări/convocări la conciliere către debitori;
– reprezintă societatea în relaţia cu autorităţile statului;
– asigură relaţia cu instanţele judecătoreşti şi alte instituţii cu care societatea intră în contact.

MERIDIAN GRUP OFERĂ
– onorariu motivant, cert;
– mediu de lucru profesionist în cadrul unei echipe unite.

DESCRIEREA COMPANIEI
MERIDIAN este unul dintre cei mai performanţi concesionari ai mărcilor Dacia şi Renault, datorită valorilor care i-au guvernat evoluţia în cei peste 20 de ani de activitate din domeniul auto: excelenţă, profesionalism şi inovaţie.
Cu o preocupare continuă pentru furnizarea unor produse şi servicii la standarde înalte de calitate, am devenit atât o companie importantă din mediul de business din România, cât şi un partener de încredere pentru toţi clienţii şi colaboratorii noştri.

Te aşteptăm alături de noi să realizăm lucruri măreţe împreună!
Persoanele interesate sunt invitate să trimită CV-ul la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 17 noiembrie 2017

RĂDUȚĂ NICOLETA recrutează asistent executor

Biroul Executorului Judecătoresc RĂDUȚĂ NICOLETA recrutează asistent executor.

CERINȚE
– entuziasm, creativitate, integritate morală;
– capacitate de însușire rapidă a informațiilor;
– excelente abilități de organizare și planificare a activității;
– abilitatea de a-și prioritiza sarcinile;
– abilități de lucru în echipă;
– foarte bună cunoaștere a limbii române;
– cunoșterea pachetului de programe Microsoft Office și foarte bună viteză tehnoredactare;
– cunoștințele temeinice de drept civil și drept procesual civil reprezintă un avantaj.

ATRIBUȚII
– primirea și formarea dosarelor de executare silită;
– urmărirea bunei derulări a procedurii de executare silită pentru orice formă de executare, cu respectarea termenelor și condițiilor prevăzute de lege;
– negocierea directă cu debitorii cu privire la modalitățile de plată și urmărirea respectării termenelor stabilite;
– asigurarea îndeplinirii operațiunilor contabile legate de dosarul de executare instrumentat.

Biroul Executorului Judecătoresc Răduță Nicoleta desfășoară activități specifice de executare silită în Circumscripția Curții de Apel București.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită cv-ul însoțit de o scrisoare de intenție la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 13 noiembrie 2017

MURAR & ASOCIAŢII recrutează avocați stagiari

Murar & Asociatii

MURAR & ASOCIAŢII recrutează avocați stagiari, membri ai Baroului București.

Solicităm bune cunoștințe teoretice şi practice ale dreptului civil, precum și ale procedurii civile. De asemenea, este importantă o foarte bună cunoaștere a limbii române, ușurința şi fluența în exprimarea scrisă şi vorbită.

Experienţa relevantă în materia dreptului afacerilor, precum și cunoașterea temeinică a dreptului insolvenței, dreptului fiscal și administrativ reprezintă un avantaj.

Căutam persoane serioase, responsabile, care doresc crearea și dezvoltarea unei cariere în cadrul unei societăți de avocați specializată în materia dreptului afacerilor (drept fiscal, recuperare de creanțe, insolvenţă, litigii și consultanță în materie comercială etc.).

SCPA MURAR & ASOCIAŢII este o societate de avocați înfiinţată în anul 2009 ce oferă servicii de consultanță, asistență și reprezentare juridică îndeosebi persoanelor juridice de drept privat ori public.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită cv-ul, redactat în limba română, la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 noiembrie 2017

A LEADING COMPANY IN THE FINANCE AND INSURANCE SECTOR is seeking lawyers

A LEADING COMPANY IN THE FINANCE AND INSURANCE SECTOR is seeking Romanian Lawyers qualified for the Bucharest office of the company.

JOB REQUIREMENTS
– excellent command of Romanian and English is mandatory, good knowledge of other European languages will be also taken into consideration;
– graduate in Law from a Romanian Law School;
– strong knowledge of civil procedure;
– self-driven, motivated, proactive and able to fit in with the team;
– proficient user of modern IT tools, especially MS Office suite;
– clean criminal record and driving license;
– availability to travel;
– satisfactory professional experience as a legal adviser, solicitor and/or barrister dealing with different legal issues;
– membership in the BAR;
– detail oriented;
– high sense of responsibility;
– ability to work independently and manage various projects;
– good time management skills and ability to prioritize and utilize resources as available.

RESPONSIBILITIES FOR QUALIFIED LAWYER
– providing assistance and delivering legal advice in Romanian legal topics;
– representing the company alone or in groups to Romanian judicial and administrative authorities;
– constantly monitoring financial and insurance legislation and regulation in Romania and EU at large.

WHAT WE OFFER
– the chance to join a vibrant and fast-growing company;
– excellent working conditions in a dynamic work environment. Friendly and helpful colleagues;
– a highly competitive salary according to experience and overall professional merits.

Interested candidates are invited to send their CV in European format (photo included) – in English, as well as a very brief description – attached to or included at the end of the CV – of how they imagine their further professional development, to the following email: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 29 octombrie 2017

GRECU & ASOCIAŢII recrutează avocat definitiv

Grecu & Asociatii

GRECU & ASOCIAȚII recrutează avocat definitiv.

Dorim să ne extindem echipa, fiind în căutarea unui avocat definitiv colaborator cu o experienţă de minim 3 ani în avocatura de consultanţă în afaceri şi/sau în drept civil, experienţa în litigii fiind un plus.

CE OFERIM
– oportunitatea de a lucra într-un mediu profesional, în cadrul unei echipe dinamice, orientată spre performanţă;
– oportunitatea de a lua contact cu multiple domenii în cadrul activităţii de consultanţă: dreptul proprietăţii intelectuale, dreptul muncii, dreptul societar, dreptul transporturilor, executări silite, dreptul publicităţii, protecţia consumatorilor, s.a.;
– încurajarea şi asigurarea unei dezvoltări atât profesionale, cât şi pesonale în cadrul firmei, prin facilitarea participării la varii conferinţe, traininguri, respectiv prin facilitarea unei activităţi publicistice.

CE CĂUTĂM
– experienţă practică de cel puţin 3 ani (calculaţi de la data promovării examenului de admitere în profesie) în special în domeniul consultanţei în afaceri şi în drept civil (contracte de vânzare-cumpărare, contracte de închiriere, contracte de mandat/comision/casă de expediţii, contracte de transport, contracte de antrepriză/prestări servicii, contracte de cesiune/licenţă a drepturilor de proprietate industrială, s.a.);
– cunoştinţe teoretice solide şi actualizate în domeniile de practică mai sus enunţate;
– cunoştinţe avansate de engleză juridică (scris şi vorbit);
– deschidere şi disponibilitate pentru o pregătire profesională şi personală continuă, spirit de echipă, adaptabilitate la politicile interne ale firmei.

Vă rugăm să ne transmiteţi CV-ul, împreună cu o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 20 octombrie 2017

LICIU & LAWYERS recrutează paralegal

Liciu & Lawyers

LICIU & LAWYERS este o societate de avocaţi cu înaltă calificare și experiență, care oferă servicii juridice în domeniul Dreptului Afacerilor, Comercial, Fiscal, Health & Pharma, Publicitate, Sport, Muncii.

CANDIDATUL IDEAL
– organizare bună, comunicare, spirit de echipă și flexibilitate;
– eficienţă, responsabilitate, punctualitate, seriozitate şi atenţie la detalii şi la respectarea termenelor;
– disponibilitate la deplasări;
– promptitudine în rezolvarea sarcinilor zilnice.

DESCRIEREA POSTULUI
– cercetări legislative pentru avocaţii seniori;
– menţinerea relaţiilor de natură administrativă cu instituţiile publice, instanţele judecătoreşti, Registrul Comerţului, autorităţile cu atribuţii jurisdicţionale, notari publici şi executori judecătoreşti, traducători, organe ale administraţiei publice, precum şi a altor persoane juridice, inclusiv, dar fără a se limita la:
– depunere şi ridicare documente, studiu dosare aflate pe rol în instanţă şi la diverse instituţii;
– efectuarea operaţiunilor la Registrul Comerţului: depunere şi ridicare documente, plată taxe, obţinere informaţii, prezenţă în audienţă;
– depunere şi ridicare documente de la OSIM;
– efectuarea diverselor operaţiuni la Administraţiile Financiare, Primării;
– orice alte deplasări impuse de natura activităţii desfăşurate în cadrul societăţii;
– activităţi de natură juridică şi administrativă specifică societăţii, precum, dar fără a se limita la ţinerea evidenţei documentelor interne.

Nivel de carieră: Entry level / Primii 3 ani de experienţă

Tip contract: Full-time

Candidaţii interesaţi pot trimite CV-ul însoţit de o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 octombrie 2017

CHIRIC & CHIRIC recrutează avocaţi stagiari

CHIRIC & CHIRIC recrutează avocaţi stagiari.

Tip job: Full time
Permis conducere: B (vechime cel puţin 1 an)

CANDIDATUL IDEAL
– dorinţa de a învăţa şi de a se perfecţiona, capacitatea de a gândi şi acţiona responsabil;
-abilităţi de analiză, sinteză şi adoptare a deciziilor cu promptitudine;
– persoană organizată;
– capacitatea de a respecta termenele;
– foarte bune abilităţi de operare PC: Internet, E-mail, Microsoft Office sau echivalent;
– cunoaşterea limbii engleze constituie un avantaj.

RESPONSABILITĂŢI / BENEFICII
– formularea actelor de procedură: cereri de chemare în judecată, întâmpinări, căi de atac, contestaţii, concluzii, note, etc;
– reprezentarea în instanţă, în vederea susţinerii cauzelor;
– abilităţi de comunicare, exprimare coerentă şi corectă, atât verbal, cât şi în scris;
– urmărirea şi gestionarea dosarelor aflate pe rolul instanţelor de judecată, consultanţă pe marginea acestora şi formularea de avize legale;
– abilităţi în vederea documentării juridice, în vederea formulării acţiunilor, întocmirea şi completarea dosarelor pentru instanţă;
– abilităţi în redactarea de acte / documente juridice (adrese, cereri, notificări, opinii legale, rapoarte juridice, corespondenţă juridică, etc.);
– experienţă în lucru cu autorităţile (ANAF, ORC, etc.).

Avocaţii interesaţi pot trimite un CV la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 9 octombrie 2017

MURAR & ASOCIAŢII recrutează avocați stagiari

Murar & Asociatii

MURAR & ASOCIAŢII recrutează avocați stagiari, membri ai Baroului București.

Solicităm bune cunoștințe teoretice şi practice ale dreptului civil, precum și ale procedurii civile. De asemenea, este importantă o foarte bună cunoaștere a limbii române, ușurința şi fluența în exprimarea scrisă şi vorbită.

Experienţa relevantă în materia dreptului afacerilor, precum și cunoașterea temeinică a dreptului insolvenței, dreptului fiscal și administrativ reprezintă un avantaj.

Căutam persoane serioase, responsabile, care doresc crearea și dezvoltarea unei cariere în cadrul unei societăți de avocați specializată în materia dreptului afacerilor (drept fiscal, recuperare de creanțe, insolvenţă, litigii și consultanță în materie comercială etc.).

SCPA MURAR & ASOCIAŢII este o societate de avocați înfiinţată în anul 2009 ce oferă servicii de consultanță, asistență și reprezentare juridică îndeosebi persoanelor juridice de drept privat ori public.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită cv-ul, redactat în limba română, la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 6 octombrie 2017

STRĂTULĂ MOCANU & ASOCIAŢII recrutează avocaţi stagiari şi definitivi | Litigii

Stratula Mocanu

STRĂTULĂ MOCANU & ASOCIAȚII recrutează avocaţi stagiari şi definitivi care să se alăture departamentului specializat în soluţionarea litigiilor.

Căutăm avocaţi motivaţi, ambiţioşi, entuziaşti. În acest sens, selecţia noastră se bazează în principal pe cunoştinţe juridice aprofundate şi pe cunoaşterea avansată a limbii engleze. Oferim oportunităţi importante de dezvoltare profesională, accesul la proiecte complexe şi un portofoliu de clienţi de top, sub supravegherea şi îndrumarea constantă a unui partener.

DESCRIEREA POSTULUI: AVOCAT SPECIALIZAT ÎN LITIGII COMERCIALE ŞI ADMINISTRATIVE
– redactare acţiuni, întâmpinări, plângeri, căi de atac, opinii juridice etc;
– reprezentare în faţa instanţelor de judecată.

CERINŢE
– avocat stagiar/definitiv, membru al UNBR;
– utilizarea ireproşabilă a limbii române, şi cunoaşterea limbii engleze la un nivel avansat, scris şi vorbit;
– gândire critică şi creativă; abilitatea de a redacta lucrări profesionale aprofundate, la standardul solicitat de societatea de avocaţi;
– persoană organizată şi de încredere, dornică să înveţe lucruri noi şi să furnizeze servicii juridice excelente, cu disponibilitate la eforturi suplimentare în acest sens, într-un mediu profesional definit prin rigoare şi performanţă.

OFERIM
– oportunitatea de a lucra şi de a se dezvolta într-un mediu profesional de performanţă juridică, recunoscut şi premiat pe plan internaţional;
– o perspectivă pe termen lung, stabilitate şi ascensiune profesională;
– un sistem de remunerare atractiv, bazat pe performanţă individuală dovedită.

Candidaţii care consideră că se potrivesc întru totul cerinţelor de mai sus pot trimite CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 5 octombrie 2017

D&B DAVID și BAIAS recrutează avocaţi definitivi | Real estate

D&B David si Baias

D&B DAVID şi BAIAS, societatea de avocatură afiliată PwC în România, recrutează avocaţi definitivi, cu experienţă în consultanță în domeniul Dreptului Imobiliar, pentru a se alătura echipei de Real Estate.

Candidaţii interesaţi de o dezvoltare profesională într-un climat multinaţional în care sunt cultivate excelenţa şi spiritul de echipă, sunt rugaţi să transmitã CV-ul în atenţia doamnei Nicoleta Călin la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 25 septembrie 2017

DOBRINESCU DOBREV recrutează senior tax consultant

DOBRINESCU DOBREV SCA recrutează senior tax consultant.

CERINŢE
– diplomă universitară (Ştiinţe Economice și/sau Drept);
– bun cunoscător al legislaţiei fiscale;
– minimum 4 ani experienţă în domeniul consultanţei fiscale, în companii de profil;
– fluent în Engleză;
– foarte bune abilităţi de comunicare;
– spirit de echipă:
– motivat pentru performanţă profesională.

RESPONSABILITĂŢI
– consultanță și implementare a operațiunilor de reorganizare (divizări, fuziuni etc);
– redactarea de opinii fiscale cu privirea la toate taxele și impozitele;
– revizuiri fiscale;
– asistenţă în cadrul inspecţiilor fiscale;
– asistenţă în procedurile administrative (eşalonări la plată, restituiri de impozite şi taxe, compensări etc);
– redactare contestații fiscale;
– reprezentare în dosarele de contencios fiscal.

Vă așteptăm CV-urile până pe data de 20 septembrie 2017, la următoarea adresă de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 22 septembrie 2017

LULEA & ASOCIAŢII recrutează avocat definitiv

Lulea

SCA LULEA & ASOCIAŢII recrutează avocat definitiv.

CANDIDAŢII VOR TREBUI SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIŢII
– să deţină cunoştinţe temeinice de Drept Civil, Procedură Civilă, Drept Fiscal şi Procedură Fiscală;
– cunoştinţele de procedură penală şi drept penal constituie un avantaj;
– abilităţi de redactare coerentă a argumentelor juridice invocate şi de susţinere a acestora;
– cunoştinţe de limba engleză;
– deţinerea permisului de conducere cat. B constituie un avantaj;
– să aibă disponibilitate la deplasări pe teritoriul României;
– perseverenţă, responsabilitate şi integritate.

RESPONSABILITĂŢI
– reprezentare juridică în instanţă;
– redactarea actelor necesare asistării clienţilor în faţa instanţelor precum cererile de chemare în judecată, întâmpinări, cererile de intervenţie;
– asistenţă şi reprezentare în faţa organelor de cercetare penală precum şi alte activităţi juridice.

OFERIM
– onorării motivante;
– lucru într-o echipă dinamică şi motivată.

DESCRIEREA SOCIETĂŢII
Societate de avocaţi având în componenţa sa un număr de 8 avocaţi, jurişti şi specialişti.

Puteţi transmite CV-ul la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 18 septembrie 2017

LUGERA & MAKLER recrutează consilier juridic

Lugera

LUGERA & MAKLER recrutează, pentru unul dintre clienţii săi, companie specializată în domeniul producţiei, consilier juridic.

JOB DESCRIPTION
– verifică, avizează sau, după caz, redactează orice tip de contract / acord / convenţie sau propunere înaintată în acest sens departamentului juridic;
– reprezintă societatea în relaţiile cu Oficiul Registrului Comerţului, dar şi cu alte autorităţi, întocmind toate documentele necesare;
– furnizează consultanţă de specialitate tuturor departamentelor companiei;
– asigură reprezentarea societăţii în faţa autorităţilor, în cazul controalelor efectuate de acestea, în absenţa Managerului juridic;
– pregăteşte şi asigură respectarea conformităţii cu legea / actul constitutiv / procedurile interne a tuturor documentelor înaintate spre analiză departamentului juridic.

REQUIREMENTS
– experienţă 2-3 ani pe o poziţie similară;
– absolvent al facultăţii de Drept;
– experienţă în comunicarea cu autorităţile (Registrul Comerţului, executori judecătoreşti, administratori judiciari, ASF, ANAF, BCPI, OSIM, etc);
– experienţă în activitatea de reprezentare în instanţă reprezintă un avantaj;
– cunoştinţe drept imobiliar, dreptul muncii;
– cunoştinţe operare PC (MS Office);
– excelente abilităţi de comunicare, negociere, capacitate de analiză / sinteză şi decizie.

TYPE OF JOB
Full-time.

Candidaţii interesaţi să ne cunoască sunt rugaţi să ne comunice candidatura la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul Dej.

* Anunțul expiră la data de 10 septembrie 2017

CORTECH MED recrutează avocat definitiv

CORTECH MED SRL recrutează avocat definitiv, minim 3 ani experienţă de la definitivat.

CANDIDAŢII TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ MINIM URMĂTOARELE CERINŢE

– cunoştinţe solide în domenii precum: drept civil, comercial, corporate, contractual, dreptul muncii, drept fiscal, contencios şi achiziţii publice, excutari silite, procedura insolvenţei, operaţiuni ce implică Registrul Comerţului;
– concepe, redactează, modifică şi avizează contracte sau alte acte juridice încheiate cu terţi, persoane fizice sau juridice;
– redactează şi avizează contractele din cadrul procedurilor de achiziţii publice desfăşurate de societate;
– urmăreşte respectarea legalităţii în cazul încheierii, modificării şi desfacerii contractelor individuale de muncă şi orice alte documente din sfera raporturilor de muncă;
– avizează toate documentele cu caracter de norme şi regulamente care reglementează activitatea societăţii;
– identifică riscurile din punct de vedere juridic din activitatea societăţii şi propune soluţii la problemele apărute din punct de vedere legal;
– gestionează litigiile din punct de vedere al modului de evoluţie al acestora, realizând rapoarte periodice adresate conducerii;
– întocmeşte, verifică şi actualizează documentele legale ale firmei şi modificările acestora (modificare Act Constitutiv, decizii, regulamente, proceduri interne, precum şi alte acte de natură juridică specifice);
– redactează şi înregistrează înscrierile menţiunilor care privesc modificări ale documentelor la Oficiul Registrului Comerțului şi alte instituţii ale statului;
– efectuează şi monitorizează procedurile legale pentru recuperarea de creanţe;
– reprezintă interesele societăţii în faţa autorităţilor;
– asigură consultanţă şi informare permanentă conducerii societăţii cu privire la modificările legislative;
– cunoştinţe operare PC;
– cunoaşterea limbii engleze la nivel avansat reprezintă un avantaj;
– disponibilitate de deplasare;
– abilităţi de comunicare şi negociere;
– capacitate de a identifica, soluţiona problemele şi auto-organizare.

BENEFICII
– oportunitatea de a lucra într-un mediu profesionist şi de dezvoltare a carierei în cadrul companiei.

Candidaţii care consideră că se potrivesc cerinţelor de mai sus pot trimite CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 septembrie 2017

SOCIETATE CU DOMENIU ACTIVITATE CONSTRUCȚII recrutează consilier juridic / avocat

SOCIETATE CU DOMENIU ACTIVITATE CONSTRUCȚII recrutează consilier juridic / avocat.

Se cer cunoştinţe de drept civil, drept comercial, drept fiscal, constituie avantaj cunoașterea legislației în construcții.

Postul este full time, activitatea se desfăşoară în principal la sediul firmei (zona Cotroceni), cu deplasări ocazionale, dacă este cazul, în Bucureşti, la diverse instituţii.

Poziţia este mid-level/entry-level.

Pachet salarial bun, condiţii de muncă excelente, echipă dinamică, atmosferă colegială.

Pentru detalii, vă rugăm să transmiteţi CV-ul dumneavoastră pe adresa de e-mail: [email protected]

Anunţul este valabil pentru Municipiul Bucureşti.

* Anunțul expiră la data de 28 august 2017

SILVAN GĂVENEA LAW FIRM recrutează avocat definitiv

SILVAN GĂVENEA LAW FIRM recrutează avocat definitiv.

PERSOANA PE CARE O AVEM ÎN VEDERE
– este absolventă a unei facultăţi de stat;
– este avocat, are minimă experienţă de reprezentare în instanţă şi în relaţia cu registraturile, arhivele şi autorităţile publice;
– este o persoană motivată, ambiţioasă, mătură şi responsabilă, cu un nivel ridicat de cunoştinţe profesionale.

Oferim un mediu matur şi dinamic, o îndrumare profesională continuă şi efectivă, cu posibilitatea de specializare în domenii de nişă. Avocatul pe care îl vom alege are oportunitatea de a conlucra cu trei avocaţi şi un cabinet de insolvenţă cu experienţă de circa 20 de ani.

RESPONSABILITĂŢI
– reprezentare în faţa instanţelor judecătoreşti;
– gestionarea activităţii curente a unui cabinet de insolvenţă;
– redactarea de contracte, cereri adresate instanţelor, adrese, notificări, somaţii, corespondenţă comercială;
– îndeplinirea activităţilor administrative legate de arhive, registraturi, registrul comerţului, executori judecătoreşti, etc.

Activităţile care vor fi realizate efectiv şi onorariul sunt în raport de responsabilităţile care pot fi îndeplinite.

Candidaţii interesaţi sunt invitaţi să transmită CV-ul la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 24 august 2017

CLINCIU DANIELA recrutează avocat

Cabinet de Avocat CLINCIU DANIELA recrutează avocat stagiar / definitiv.

CERINŢELE POSTULUI
– cunoştinţe solide în domeniul dreptului civil, dreptului comercial şi al insolvenţei;
– experienţă în relaţia cu Registrul Comerţului şi autorităţi ale administraţiei publice;
– experienţă în litigii de drept civil, comercial, insolvenţă.

Candidaturile pot fi transmise la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 17 august 2017

FIRON BAR-NIR is looking for a lawyer | Insolvency

FIRON

FIRON BAR-NIR, international law firm, is looking for 1 lawyer with 3 to 7 years of practical experience in insolvency area to join the team.

Being also a registered insolvency practitioner is highly desirable and would be a plus.

QUALIFICATIONS
– very good command of written and spoken English;
– a strong academic background and experience firstly in insolvency procedure, particularly as concerns good knowledge of procedural course and milestones, prerogatives and duties of all actors involved the insolvency procedure (insolvency judge, judicial administrator / liquidator, special administrator, creditors’ bodies), requirements and implementation of procedural acts and actions opened to the debtor / special administrator, the judicial administrator / liquidator and / or the creditors (e.g. perusing or challenging receivables tables, procedural reports, agreements or deeds of the debtor etc.);
– experience in a broad range of disputes including civil claims, commercial, securities, administrative and contract law is a plus;
– committed lawyer with excellent legal skills in dispute resolutions and client experience;
– we are particularly keen to recruit lawyers who are also great communicators with strong relationship-building skills and proactive attitude, good energy and team players;
– generally we are continuously looking for people with the qualifications, intellect, character and motivation to become outstanding lawyers and part of Firon Bar-Nir international team.

BENEFITS
Firon Bar-Nir an international law firm that has a work culture which is significantly different from similar law companies of Romania in many respects.
Our firm has a culture rich in personality with a friendly group of individuals. Our attorneys are included openly in client-facing activities. Though our workforce is abundant in brilliance, it is free from ego and arrogance. We celebrate diversity. In fact, we seldom overlook an opportunity to celebrate anything wonderful that happens to our firm or the people within it. We do more than listen to our colleagues – we actively seek their input, perspective and ideas.
We have an open door policy which means the partners are accessible at all times. We offer market related salaries at all levels and all attorneys participate in ongoing professional training and career development. We promote a healthy work/life balance and achieve this through providing flexibility, health benefits, sporting and social activities.

Applicants are welcome to file their applications (CV and letter of intent in English) at [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 13 august 2017