GHERGULESCU LAW OFFICE recrutează avocat definitiv | Litigii

GHERGULESCU LAW OFFICE recrutează avocat definitiv specializat în litigii.

COMPETENŢE PROFESIONALE
– avocat definitiv, membru al Baroului Bucureşti;
– cunoştinţe solide de drept civil, dreptul afacerilor şi procesual civil;
– proceduri de drept societar, inclusiv în faţa Registrului Comerţului;
– redactare opinii legale, legal due diligence;
– redactarea de acte cu conţinut juridic, notificări, somaţii, contracte civile şi comerciale; transport intern & internaţional şi/ sau dreptul muncii;
– asigurarea asistenţei şi consultanţei juridice pentru clienţi;
– abilităţi de urmărire a obiectivelor unui proiect şi îndeplinire integrală a sarcinilor necesare atingerii rezultatului.

CERINŢE
– experienţă relevantă de minimum 2 ani în reprezentarea clienţilor în faţa instanţelor judecătoreşti;
– abilitatea de a lucra în echipă;
– disponibilitate în vederea eventualelor deplasări;
– experienţă în achiziţii publice constituie un avantaj;
– flexibilitate la program de lucru prelungit, după caz;
– fluenţă în limba engleză;
– unostinte de operare PC;
– permis de conducere.

Aplicanţii sunt rugaţi să trimită CV-ul însoţit de scrisoarea de intenţie (ambele în limba engleză) la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 iunie 2022

ONV LAW recrutează avocat definitiv | Drept administrativ

ONV LAW recrutează avocat definitiv cu minim 4 ani de experiență în profesie, care să se alăture echipei de drept administrativ, achiziții publice și infrastructură.

CE NE DORIM
– să ai experiență în domeniul dreptului administrativ (experiența în domeniul achizițiilor publice și al dreptului construcțiilor constituie un avantaj);
– să ai experiență atât în domeniul litigiilor, cât și al consultanței;
– să ai cunoştinţe juridice temeinice în drept administrativ, drept civil, procedură civilă;
– să ai fluență în limba engleză;
– capacitate bună de analiză și atenție la detalii;
– capacitate de sinteză și redactarea documentelor juridice într-o manieră clară și structurată;
– proactivitate și spirit de echipă.

Vei lucra într-un mediu prietenos, cu o echipă dinamică și orientată spre rezultate, care consiliază clienți privați, companii de stat și autorități publice, într-o varietate de sectoare industriale precum construcții civile și edilitare, infrastructură, energie, mediu, imobiliare.

OPORTUNITĂȚI
– posibilitatea de specializare în domenii de nișă ale dreptului;
– posibilitatea de dezvoltare din punct de vedere profesional prin implicarea în proiecte complexe, multidisciplinare;
– loc de muncă stabil într-o echipă care valorizează parteneriatele de lungă durată;
– oportunitatea de a lucra într-o echipă care prețuiește echilibrul dintre viața profesională și viața personală.

Îi rugăm pe cei interesați să trimită un Curriculum Vitae însoțit de o scrisoare de intenție la adresa de e-mail: [email protected]
Doar candidații selectați vor fi contactați pentru interviu.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 iunie 2022

ONV LAW recrutează avocat stagiar | Drept administrativ

ONV LAW recrutează avocat stagiar, care să se alăture echipei de drept administrativ, achiziții publice și infrastructură.

CE NE DORIM
– să ai cunoştinţe juridice temeinice în drept administrativ, drept civil, procedură civilă;
– să ai fluență în limba engleză;
– capacitate bună de analiză și atenție la detalii;
– capacitate de sinteză și redactarea documentelor juridice într-o manieră clară și structurată;
– proactivitate și spirit de echipă.

Experienţa în domeniul dreptului administrativ și experiența minimă în instanţă constituie un avantaj.

Vei lucra într-un mediu prietenos, cu o echipă dinamică și orientată spre rezultate, care consiliază clienți privați, companii de stat și autorități publice, într-o varietate de sectoare industriale precum construcții civile și edilitare, infrastructură, energie, mediu, imobiliare.

OPORTUNITĂȚI
– posibilitatea de învățare și specializare în domenii de nișă ale dreptului;
– posibilitatea de dezvoltare din punct de vedere profesional prin implicarea în proiecte complexe, multidisciplinare;
– loc de muncă stabil într-o echipă care valorizează parteneriatele de lungă durată;
– oportunitatea de a lucra într-o echipă care prețuiește echilibrul dintre viața profesională și viața personală.

Îi rugăm pe cei interesați să trimită un Curriculum Vitae însoțit de o scrisoare de intenție la adresa de e-mail: [email protected]
Doar candidații selectați vor fi contactați pentru interviu.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 iunie 2022

KINSTELLAR is looking for a lawyer | Real estate

KINSTELLAR is looking for a Real Estate Lawyer in Bucharest with 4 to 6 years of practical experience in the field.

Kinstellar is a full-service firm, with particularly strong real estate, employment, M&A/corporate, finance, competition, private equity, energy and litigation practices. We take on the most complex and high-profile assignments from some of the world’s most successful companies, who expect the highest level of service and expertise. We have built our reputation by exceeding their expectations.
Kinstellar’s real estate practice is top-ranked in all guides, and is a market leader when it comes to size and number of transactions. And the practice continues to grow.

THE IDEAL CANDIDATE WILL MEET THE FOLLOWING CRITERIA
– has a law degree from a reputable Romanian university and between 4 to 6 years of practical experience in real estate, with preference for any or all of the following skills sets/ practice:
– leasing matters, either for tenants or landlords, in all asset categories (office, logistics, retail);
– construction law matters, including drafting and negotiating construction agreements;
– title investigations and due diligence reports;
– transactional experience in drafting and negotiating sale-purchase agreements and other documents.

Excellent written and spoken English is a must. Knowledge of additional foreign languages is an advantage.
If you are looking to take the next step up in your career and make a valued contribution, this is a fantastic opportunity for you to join an international law firm and be part of our success.

TO THIS END, WE OFFER
– professional development and training in a leading CEE law firm and interesting work for reputable local and international clients;
– a modern and dynamic work environment;
– technical and soft skills training and development across practice groups and jurisdictions;
– competitive compensation including future salary growth and annual performance bonus; and
– private medical services subscription.

INFORMATION FOR THE APPLICANT
As a law firm providing premium legal services, we have a vested interest to ensure that our people have the best opportunities for professional development. We invest significantly in knowledge, learning and professional development.

HOW TO APPLY
We are looking for the best and brightest to help us continue to grow. If that sounds like something you would like to be a part of, please, send your application (CV focused on describing the practical employment experience and cover letter) in English to Manuela Leptiher, HR Manager at [email protected]
Please specify the position you are applying for.
All applications will be treated with strict confidentiality.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 iunie 2022

VERNON | DAVID is looking for new law associates

VERNON | DAVID is currently looking for new law associates from entry level (recently graduated law students/attorneys) and up to 5 years of experience (attorneys specialized in fields like: litigation, corporate law, commercial transactions, M&A and/ or labour) to fill several positions within our firm.
We provide many roads for personal growth and satisfaction and will help you develop your career and meet your personal goals. In addition, we offer a challenging, dynamic and fun work environment and an attractive salary package.

A lawyer with Vernon | David will work closely with partners and senior attorneys in developing commercial and technical solutions for complex legal matters.

The perfect candidates will have a solid understanding of Romanian law. In addition, the candidate will be a self-starter and able to manage his/her time and assignments within agreed budgets and deadlines. Thinking “outside the box” and the ability to handle multiple assignments and matters is highly desired. A proactive approach to client requests and matters is essential.

REQUIREMENTS
– fluent in English (both verbal and written);
– good communication and organizational skills;
– computer skills (MS Office, Windows OS, Internet Explorer);
– strong motivation, dedication and enthusiasm.

THE FOLLOWING WILL BE HIGHLY APPRECIATED
– proficiency in other foreign languages (German or Russian is a significant plus);
– relevant work experience in similar positions.

To be considered for a position within our law firm, interested persons who meet the above requirements should submit a letter of interest and a current resume in English by e-mail to [email protected] or by fax at 021-311-5650. Only candidates selected for an interview will be contacted.

COMPANY DESCRIPTION
Vernon, David & Associates is a US/Romanian/Moldovan law firm providing full-service legal advice to a wide array of domestic and international clients ranging from start-ups to large multinational companies and foreign governments.
We are a leading regional law firm and have worked on some of Romania’s and Moldova’s largest financial, corporate and property transactions.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 iunie 2022

DECALEX recrutează consultant GDPR

Echipa DECALEX se măreşte şi este în căutarea unui nou coleg, viitor consultant GDPR în proiectele pe care le derulăm.

Este o ocazie bună de dezvoltare personală/ profesională, întrucât vei lucra cot la cot cu antreprenori şi consultanţi smart, cât şi cu clienţi din multiple domenii.

Dacă eşti interesat, trimite-ne un email la adresa [email protected] cu CV-ul tău.

PE CINE CĂUTĂM
– studii în domeniul juridic finalizate;
– experienţă relevantă în funcţia de data protection officer/ /compliance officer/jurist de minim 6 luni (cumulate pentru funcţiile menţionate anterior);
– cunoştinţe avansate de legislaţie privind protecţia datelor cu caracter personal (Regulamentul UE nr. 2016/679, ghidurile emise de Grupul de Lucru Art. 29, Legea nr. 506/2004 etc.);
– constituie un avantaj experienţa/cunoştinţele în IT;
– cunoştinţe operare PC (Microsoft Office) şi de realizare a prezentărilor;
– limba engleză – nivel mediu/ avansat, scris şi vorbit;
– orientare spre rezultate, cu simţ de răspundere, capabil să lucreze eficient;
– abilităţi de analiză şi sinteză;
– imparţialitate;
– fire analitică pentru a identifica riscuri la nivelul activităţii unei companii şi de a propune măsuri de prevenire sau eliminare a acestora;
– abilităţi de comunicare, capacitatea de a respecta termenele-limita de lucru, iniţiativă, atitutidine pozitivă;
– experienţă în administrarea comunicării profesionale cu consultanţii externi, autorităţile de supraveghere şi instituţii publice.

CE VA FACE
– oferă consultanţă şi suport în procesele de evaluare şi implementare a prevederilor GDPR;
– propune planuri de îmbunătăţire a proceselor din activitate; evaluează riscurile la care poate fi supusă compania în activitatea sa din perspectiva GDPR;
– analizează şi verifică conformitatea operaţiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal;
– monitorizează respectarea prevederilor GDPR, a altor dispoziţii de drept comunitar sau de drept intern referitoare la protecţia datelor şi a politicilor companiei în ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal, inclusiv alocarea responsabilităţilor şi acţiunile necesare şi de formare a personalului implicat în operaţiunile de prelucrare, precum şi auditurile aferente;
– redactează contracte de prelucrare a datelor cu caracter personal (DPA);
– verifică şi validează din perspectiva protectiei datelor cu caracter personal regulamente, documente;
– elaborează inventarul şi deţine un registru al operaţiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal din cadrul societăţii;
– informează, consiliază și emite recomandări în ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal;
– implementează şi monitorizează cerinţele impuse cu privire la protecţia datelor cu caracter personal;
– participă în mod activ la realizarea evaluărilor de tip DPIA.

Anunțul este valabil pentru București.

* Anunțul expiră la data de 13 iunie 2022

INFLPR recrutează consilier juridic

INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU FIZICĂ LASERILOR PLASMEI ŞI RADIAȚIEI organizează concurs în vederea ocupării în unui post de consilier juridic, contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.

LA CONCURS POATE PARTICIPA ORICE PERSOANĂ CARE ÎNDEPLINEŞTE, CUMULATIV, URMĂTOARELE CONDIŢII
– studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul juridic;
– experiență specifică juridică de minim 5 ani;
– cunoștințe operare PC: Windows, Office;
– cunoașterea limbii engleze;
– nu are antecedente penale, dovada făcându-se pe bază de certificat de cazier judiciar;
– are stare de sănătate corespunzătoare funcției pentru care candidează, atestată pe bază de adeverință medicală eliberată de medic;
– nu a fost revocată anterior dintr-o funcție ocupată ca urmare a neîndeplinirii atribuțiilor ce îi revin conform legislației în vigoare;
– nu este administrator sau asociat nici acesta, nici soțul/ soția cu care INFLPR se află în relații comerciale directe, dovada făcându-se prin declarație pe propria răspundere;
– să aibă cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a altor state aparținând Spațiului Economic European și domiciliul/ reședința în România ;
– să cunoască limbă română, scris și vorbit.

ATRIBUȚIILE ȘI RESPONSABILITĂȚILE CANDIDATULUI SELECTAT PENTRU OCUPAREA POSTULUI
– verifică legalitatea actelor cu caracter juridic şi administrativ primite spre avizare; Avizează şi contrasemnează actele cu caracter juridic ale institutului (adrese, notificări, contracte, etc) prin aplicarea corectă a dispoziţiilor legale în exercitarea atribuţiilor de serviciu;
– avizează actele cu caracter juridic, respectând procedurile legale, cu menţiunea „Vizat pentru legalitate”. În cazul refuzului de avizare, se va întocmi referat motivat;
– redactează, avizează şi contrasemnează acte juridice, verifică identitatea părţilor, conţinutul şi data actelor încheiate ce privesc institutul;
– întocmeşte, propune pentru semnare lucrările efectuate, urmăreşte circuitul de avizare şi transmiterea către destinatar a documentelor elaborate şi se asigură de primirea acestora de către destinatar;
– redactează cereri de chemare în judecată, de exercitare a căilor de atac prevăzute de lege, precum şi orice alte asemenea cereri privind interesele institutului;
– răspunde de adresele repartizate;
– urmăreşte termenele de judecată a cauzelor în care INFLPR este parte;
– urmăreşte zilnic Buletinul procedurilor de insolvenţă pentru cauzele în care INFLPR este parte;
– asigură evidenţa statistică a cauzelor şi/ sau dosarelor în care INFLPR este parte
– participă la analize şi soluţionează sesizările şi cererile din punct de vedere juridic;
– îşi însuşeşte legislaţia din domeniul de activitate şi se preocupă de actualizarea bâzei informaţionale legislative a institutului;
– reprezintă interesele şi apără drepturile legitime ale institutului în faţa autorităţilor publice, instituţiilor de orice natură, precum şi în faţa oricărei persoane fizice sau juridice, română sau străină, precum şi în faţa instanţelor judecătoreşti, în baza delegaţiei de reprezentare;
– asigură consultanţă şi informare permanentă a conducerii şi șefilor (Serviciilor, Compartimentelor, Centrului,Secţiei, Laboratoarelor) din cadrul institutului cu privire la modificările legislative;
– transmite, când este sesizat de conducerea institutului şi/ sau şefilor de serviciu/ compartimente/ secţie, centre/ laboratoare, punct de vedere cu privire la aplicarea şi interpretarea prevederilor legale a activităţii institutului;
– reprezintă institutul cu bună credinţa, păstrând secretul lucrărilor şi actelor încheiate.

DOSARELE CANDIDAŢILOR TREBUIE SĂ CONŢINĂ URMĂTOARELE DOCUMENTE
– cerere-tip de înscriere (pusă la dispoziție de Serviciul Resurse Umane Salarizare) în care se precizează postul p entru care candidează;
– originalul actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea candidatului;
– originalul diplomei de bacalaureat sau echivalentă, diplomelor de licență şi master, însoțite de foile matricole, precum și copia cărții de muncă/ adeverinţe sau copie-extras din Registrul general de evidență a salariaților, pentru a dovedi vechimea;
– curriculum vitae;
– originalul certificatului de naștere;
– originalul certificatului de căsătorie, dacă este cazul;
– originalul hotărârii de divorț, dacă este cazul;
– orice alte documente în original care pot demonstra perfecționarea profesională în domeniul pentru care este deschis postul;
– adeverință medic – apt.

La depunerea dosarului, SRUS se va ocupa de verificarea conformității documentelor, se vor face copii după acestea şi vor fi marcate cu „conform cu originalul” și îndosariate .

BIBLIOGRAFIE
– Constituția României;
– Codul civil, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
– Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
– Legea achiziţiilor publice nr. 98/2016 cu modificările şi completările ulterioare;
– Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor;
– Codul penal;
– Codul de procedură penală;
– Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004;
– Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii;
– Legea dialogului social nr. 62/2011;
– Legea nr. 514/2003, privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic;
– Statutul profesiei de consilier juridic;
– Ordin 3822/2015 privind aprobarea schemei de ajutor de stat, Finanțarea activităților de cercetare -dezvoltare și inovare(CDI) și a investițiilor în CDI;
– Legea 319/2003, privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare.

TEMATICĂ
– Regimul juridic al achizițiilor publice;
– Regimul juridic al raporturilor de muncă;
– Reglementări specifice domeniului de cercetare-dezvoltare;
– Reglementări specifice derulări contracte fonduri structurale;
– Contracte civile și comerciale (negociere, avizare, clauze, răspundere contractuală).

Locul desfășurării concursului: la sediul INFLPR din str. Atomiștilor, Nr. 409, Orașul Măgurele, jud. Ilfov.
Data concursului, se va anunţa ulterior.
Dosarele se depun la Serviciul Resurse Umane Salarizare până pe data 15.06.2022.
Regulamentul de concurs „REGULAMENT DE CONCURS pentru ocuparea funcțiilor în domenii auxiliare cercetării în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (INFLPR)” se găsește pe www.inflpr.ro, Jobs – Regulamente.
Pentru informaţii suplimentare, sunteţi rugaţi să vă adresaţi la Serviciul Resurse Umane Salarizare telefon 021-4574550 int. 2850

* Anunțul expiră la data de 13 iunie 2022

ALMAJ, IORDACHE is looking for a junior lawyer

ALMAJ, IORDACHE SCA is looking to expand its team with a junior lawyer.

We appreciate authentic, positive and energetic individuals who believe in teamwork.

THE IDEAL CANDIDATE
– has a law degree from a reputable Romanian university; experience in a similar work environment (0-3 years);
– is focused to finding solutions and willingness for continuous learning and for doing things better;
– has right pragmatism and business orientated mind to look for practical support for our clients;
– is proficient in written and spoken English.

WHAT WE OFFER
– a friendly environment where we praise the highest level of services and expertise;
– a multi-disciplinary team which advices a wide range of international companies;
– we foster knowledge transfers across all levels and departments, and we support our professionals to reach their best self;
– we compensate our team’s efforts with competitive compensation including future salary growth;
– we also believe that people should enjoy their work; if you want to stop working and start loving what you do, we might be the answer.

If you are interested in becoming a member of Almaj, Iordache team, send us your CV and letter of intent
(in English) at [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 13 iunie 2022

ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAŢII is looking for junior lawyers

Tuca-Zbarcea-Asociatii 10

ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII is looking for junior lawyers.

REQUIREMENTS
– computer literacy (MS Office);
– strong people skills; team player;
– committed to a career in law;
– fluent in English.

BENEFITS
– attractive pay, subject to regular evaluations and which may be raised by reference to performance;
– opportunity to work and develop in a professional team.

If you fit the description, please send your CV and cover letter to the following e-mail address: [email protected]
by May 31st, 2022 at the latest.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 13 iunie 2022

VOINESCU LAWYERS recruits lawyers

VOINESCU LAWYERS recruits lawyers with 3 – 7 years of experience in consultancy, including in contracts and employment, in order to join our team. The available positions are of Senior Associate Lawyer and Associate Lawyer.

Those who are interested are asked to send their CV and letter of intent, both drafted in English, to the following email addresses: [email protected] and/ or [email protected]

Voinescu Lawyers is one of the few law firms active in the Romanian market that offers to its clients a full range of services in business law, including in the economic crime area, and which is affiliated to two international legal networks.

Our clients recommend us as seamless professionals, with a pro-business vision, and with a creative approach on any aspects entrusted to us.

However, all our successes are the result of efforts made by our brilliant team of young, dynamic and friendly lawyers. For further information on the evolution of Voinescu Lawyers and on our team, please visit the link https://www.voinesculawyers.com/.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 iunie 2022

BARBU & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar

BARBU & ASOCIAȚII SPARL recrutează avocat stagiar.

CERINȚE
– avocat aflat în perioada de stagiu;
– cunoștințe juridice solide în următoarele arii de practică: drept comercial, insolvență, drept societar, drept civil și procesual civil;
– cunoaşterea limbii engleze, scris și vorbit;
– bune cunoștințe de operare calculator (esențial Word și Excel).

ABILITĂȚI PERSONALE ȘI PROFESIONALE
– abordare pozitivă și pro-activă a sarcinilor de lucru;
– optimism, seriozitate, creativitate, punctualitate, ambiție;
– rigurozitatea și o bună organizare a activității;
– capacitate de analiză și sinteză;
– permis de conducere categoria B constituie un avantaj.

Oferim un mediu de lucru plăcut, motivant, implicare în dosare cu provocări profesionale, remunerație corectă, program de lucru care ține cont de necesitatea unui echilibru între activitatea profesională și viața personală.

Vă rugăm să trimiteți un CV la adresa de e-mail: [email protected]
Vor fi contactați doar candidații selectați.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 iunie 2022

SCHOENHERR & ASOCIAȚII is looking for an associate | Employment

SCHOENHERR_LOGO

SCHOENHERR & ASOCIAȚII is looking for an associate | Employment.

WE ARE LOOKING FOR
– 1-2 years of experience in business law
– excellent writing and verbal communication skills in Romanian and English (knowledge of additional foreign languages is an advantage);
– top-level theoretical knowledge of Romanian law;
– business acumen, a proactive, positive attitude, commitment to teamwork and client service;
– excellent writing and verbal communication skills in Romanian and English (knowledge of additional foreign languages is an advantage);
– curiosity and interest in continuous learning and development.

WE OFFER
– access to exciting local and cross-border projects for high-profile clients;
– the opportunity to enlarge your perspective by working closely with col-leagues from other practice groups and jurisdictions;
– tailored support for your career growth, including e-learning tools, on-site training programmes in Vienna, and regular meetings with the employment teams in our 15 offices across Central and Eastern Europe;
– an international working environment and a friendly work atmosphere;
– the chance to become part of a diverse and inclusive firm whose values are excellence, commitment, flexibility, learning, individuality and collaboration.

Do you possess these qualifications? Are you interested in being part of a successful, growing, career-minded team?
Do you look forward to challenging work with demanding international clients?
If so, we would love to hear from you.
Please send your CV with photo, motivation letter, university transcripts and ref-erence letters in English to Ana Lupsor at [email protected]
For more information about our recruitment process and how to apply, please go to www.schoenherr.eu/recruiting-process

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 9 iunie 2022

PLĂCINTESCU RITI & ASOCIAȚII recrutează avocat definitiv

PLĂCINTESCU RITI & ASOCIAȚII recrutează avocat definitiv.

CERINȚE
– experiență în profesie 3 ani;
– cunoştinţe temeinice de drept civil, dreptul muncii și drept societar;
– experiența în litigii civile și comerciale este un avantaj;
– cunoștințe avansate de limba engleză;
– cunoştinţe operare PC;
– abilităţi de comunicare şi lucru în echipă;
– punctualitate, seriozitate, atenţie la detalii.

Candidaţii interesaţi sunt invitaţi să transmită CV-ul şi o scrisoare de intenţie la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul Bucureşti.

* Anunțul expiră la data de 9 iunie 2022

ANTICO & PARTNERS recrutează avocat definitiv | Consultanţă

Cu o experiența internațională, Societatea Civilă de Avocați ANTICO & PARTNERS își extinde echipa și recrutează un avocat definitiv pentru a se alătura echipei de consultanță cu experiență preponderent în domeniul energiei.

CERINŢE
– avocat definitiv, membru al Baroului Bucureşti, cu minim 4 ani experienţă în domeniul energiei regenerabile;
– cunoştinţe juridice solide de drept civil, cu experiență preponderent în domeniul energiei regenerabile, a dreptului imobiliar şi societar;
– experienţă în negociere, conducere tranzacții, suport client semnare contracte;
– gândire logică şi spirit de observaţie dezvoltat;
– abilităţi de planificare, organizare şi comunicare;
– capacitate de lucru în echipă, eficienţă, adaptabilitate şi responsabilitate;
– bun cunoscător al limbii engleze (scris şi vorbit);
– abilităţi de management al proiectelor, abilitatea de a prioritiza şi eficientiza timpul de lucru şi de a respecta termenele prestabilite.
Cunoaşterea limbii italiene poate constitui un avantaj.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV-ul la adresa de email [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 9 iunie 2022

VASS Lawyers is looking for lawyers

VASS Lawyers

VASS LAWYERS is looking for a Public Procurement Attorney and a Junior Lawyer.

VASS Lawyers is an award-winning boutique law firm and the Legal 500 top tier law firm for PPP and Procurement in Romania. We are highly specialised in public procurement & PPP, but we also handle exquisitely dispute resolution and various issues and challenges that arise in the life of a business. Our team manages multibillion projects and day-to-day business matters in industries which make a difference for Romania’s development, such as infrastructure, healthcare and education. With a client oriented and innovative approach, we fully embrace the latest legal technologies and welcome the digital future.

We are currently seeking a responsible, smart and efficient Attorney specialised in Public Procurement to join our team. If you are ready to work in a meaningful and challenging position, VASS Lawyers offers you an ample opportunity. All you need is experience in public procurement (preferably both consultancy and litigation), strong verbal and writing skills, fluency in English, attention to details, a great team spirit and a proactive, can-do attitude. Healthy personal values are highly appreciated. Candidates must be members of the Bar.

We are also looking for young talented Junior Lawyers who wish to build their careers within our law firm with the same passion, creativity and perseverance that drives our lawyers to handle the toughest issues and challenges one may face, always delivering great results. Strong verbal and writing skills and fluency in English are hence required, while healthy personal values, work ethics and tech savviness are strongly appreciated. Candidates must be members of the Bar.

If you are interested in joining our team, please send your curriculum vitae and a writing sample to [email protected]
The e-mail subject line should specify the envisaged position.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 9 iunie 2022

TONCESCU & ASOCIAȚII – KPMG Legal is seeking an Associate | Technology, IP & Data privacy

TONCESCU & ASOCIAȚII SPARL – KPMG Legal is the Romanian law firm affiliated with KPMG in Romania having a young, dynamic and innovative team member of KPMG Law global network and which differentiates in the market by the offering of legal services as part of complete solutions together with KPMG specialists and experts, by using technology for ensuring efficiency and by the quality of its services.

We want to further grow and consolidate our team with lawyers understanding the current developments, challenges and expectations and willing to grow and evolve in a context offering access to local and international knowledge and expertise and in a culture focused on development, learning and collaboration.

WHAT ARE WE LOOKING FOR?
We are currently seeking an Associate to join our Technology, IP and Data Privacy team in Bucharest.
We are looking for a purpose driven person who has:
– 0-1 years of professional experience;
– previous expertise in Technology, IP and Data Privacy would be considered an advantage;
– excellent writing and communication skills in English (good knowledge of additional foreign languages is an advantage);
– completed Romanian legal studies (top Law faculties are preferred, international study experience is welcomed);
– member of the Bucharest Bar;
– proactive attitude and positive approach to work, strong analytical ability, excellent research, legal drafting and verbal communication skills and a commitment to client service;
– team worker, efficient, good communicator, flexible and adaptable.

WHAT DO WE OFFER?
– the chance to work in a professional environment, exceptional opportunities for career growth, as well as a strong learning and development culture.
– fast paced environment and a diverse team with great mentoring opportunities.
– attractive remuneration package.
– a combination of great jobs to work on.
– great colleagues to work with.
– relevant professional development and training.
– flexible workplace and work environment.

Working at KPMG is also about happy people and an internal culture that supports employees in following their passions through various activities and events. We also have numerous benefits to support your health, a flexible working schedule and many more advantages.

HOW TO APPLY?
We thank all applicants in advance for submitting their resumes here.

CONFIDENTIALITY
Confidentiality will be ensured to protect the interests of applicants.
Only preselected candidates will be invited to an interview.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 8 iunie 2022

ERINI DIMA recrutează avocaţi

Cabinet de Avocat ERINI DIMA recrutează avocaţi cu minim 2 ani experienţă, pentru a se alătura echipei de consultanţă/ litigii din cadrul Cabinetului.

Înfiinţat în anul 2015, Cabinetul de avocat Erini Dima oferă servicii juridice complete, la cele mai înalte standarde profesionale, în domenii variate ale dreptului (drept civil, dreptul afacerilor, dreptul muncii, dreptul protecției consumatorului, GDPR etc).

CONDIŢII GENERALE
– avocat cu minim 2 ani experienţă și cunoştinţe juridice în materia dreptului civil/ dreptului afacerilor;
– cunoașterea limbii engleze la nivel mediu (scris și vorbit);
– gândire logică şi spirit de observaţie dezvoltat;
– abilităţi de planificare, organizare şi comunicare;
– capacitate de lucru în echipă, eficienţă, adaptabilitate şi responsabilitate;
– abilitatea de a prioritiza şi eficientiza timpul de lucru şi de a respecta termenele prestabilite.

RESPONSABILITĂŢI
– oferirea consultanței juridice clienților aferenți portofoliului atribuit;
– redactarea tuturor documentelor juridice aferente dosarelor încredinţate, precum şi asistarea sau reprezentarea clienţilor în faţa instanţelor de judecată şi/ sau în faţa autorităţilor statului;
– gestionarea clienţilor din portofoliul atribuit, inclusiv comunicarea directă cu aceştia;
– studierea temeinică a speţelor încredinţate şi identificarea rapidă a celor mai bune soluţii juridice.

OFERIM
– un mediu de lucru plăcut şi profesionist;
– un program de lucru care respectă echilibrul între viața profesională și personală;
– oportunitatea de a lucra într-o echipă tânără, energică, plină de viaţă şi dornică de reuşită.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 6 iunie 2022

GRIGORESCU CRISTIANA & ASSOCIATES recrutează avocat | Consultanţă

GRIGORESCU CRISTIANA & ASSOCIATES recrutează avocat pentru practica de consultanţă.

CE NE DORIM
– să deţii o minimă experienţă anterioară în domeniul juridic (cel mult 3-4 ani);
– să deţii cunoştinţe de limba engleză la un nivel avansat;
– în cazul în care cunoşti orice altă limbă străină, vei avea un avantaj;
– să deţii cunoştinţe de operare PC;
– să fii dornic să lucrezi în echipa noastră.

Dacă îndeplineşti condiţiile de mai sus, am vrea să ne cunoaştem, aşa că trimite-ne CV-ul tău la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunţul expiră la data de 6 iunie 2022

PAVEL, BERBECARIU & ASOCIAȚII recrutează avocați

PAVEL, BERBECARIU & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar și avocat definitiv în domeniul dreptului civil, comercial, contencios administrativ, contracte și achiziţii publice.

CE CĂUTĂM NOI
– cunoștințe solide juridice, teoretice și practice, de drept civil și procedură civilă;
– cunoașterea limbii engleze;
– capacitate de analiză și sinteză, competențe în redactare;
– abilități în utilizarea calculatoarelor și programelor (word, excel etc.);
– să aibă spirit inovativ, abilităţi de comunicare şi spirit de echipă;
– o persoană organizată, echilibrată, curajoasă şi creativă.

Aşteptăm un e-mail cu o scrisoare de intenţie/ Curriculum Vitae a canditaților interesați la adresa:
[email protected]

MULT SUCCES!

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 6 iunie 2022

KINSTELLAR is looking for lawyers | M&A & Corporate

KINSTELLAR is looking for M&A & Corporate lawyers in Bucharest.

Kinstellar is a full-service law firm, taking on the most complex and high-profile assignments from some of the world’s most successful companies and law firms, who expect the highest level of service and expertise. We are an energetic corporate/M&A practice, with exposure to complex matters and colleagues who help each other out by growing together on a daily basis. We promote each other’s strengths and overcome challenges together – clients appreciate our energy, seamless commitment and strategic thinking. We move forward and remain driven.

THE IDEAL CANDIDATE WILL MEET THE FOLLOWING CRITERIA
– has between 3 and 8 years of practical experience in corporate/ M&A such as, mergers and acquisitions, private equity, joint ventures, corporate structures, company governance and general commercial advice – with particular focus on transactional work, team and work management and organisational skills; any additional practice area expertise would be beneficial and will bring additional value (such as public M&A, capital markets and financial regulatory);
– is driven and finds motivation in working on complex transactions for international clients and global law firms;
– with attention to detail, teamwork and great communication skills, wants to work in a team that is praised for their consistently high quality of work;
– very good English drafting and speaking skills.

The job will involve client interaction and matter management responsibilities from the outset, and will involve responsibility for multiple projects at any given time.
If you are looking to take the next step up in your career and make a valued contribution, this is a fantastic opportunity for you to join an international law firm and be part of our success.

To this end, WE OFFER
– professional development and training in a leading CEE law firm and interesting work for reputable local and international clients;
– a modern and dynamic flexible work environment;
– technical and soft skills training and development across practice groups and jurisdictions;
– competitive compensation including future salary growth and annual performance bonus;
– private medical services subscription.

HOW TO APPLY
We are looking for the best and brightest to help us continue to grow. If that sounds like something you would like to be a part of, please, send your application (CV focused on describing the practical employment experience and cover letter) in English to Manuela Leptiher, HR Manager at [email protected]
Please specify the position you are applying for.
All applications will be treated with strict confidentiality.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 6 iunie 2022

SÎRBU & VORNICU LAW is hiring a junior/ associate lawyer | Construction & Litigation

SÎRBU & VORNICU LAW is hiring a junior/ associate lawyer | Construction & Litigation

We’re looking for a junior/associate qualified lawyer with an interest in construction law & public procurement (avocat stagiar/ definitiv).

WHAT WE OFFER
– growing opportunities;
– a flexible & dynamic work environment;
– a focus on a sound legal development and growth at the side of the partners;
– an international client focus.

QUALIFICATIONS & REQUIRED SKILLS
– qualified Lawyer – Member of the Bar Association (stagiar/ definitiv);
– very good English (knowledge of other languages, especially Spanish and Italian, are an important plus);
– independent mindset;
– attention to details & rigorous legal thinking;
– experience involving real estate, due diligence, contracts are a plus.

If you are interested, we would be happy to hear from you at [email protected] with a CV attached.

ABOUT S&V LAW
What really sets us apart is our personalized approach.
We take time to get to know our clients and their business.
We make sure we understand them and what their unique needs and challenges are. Then we get to work.
And because we are a small team, we operate as an extension of our clients’ businesses. Agile, flexible, and able to empower them to achieve great things, even when we’re not in the room.

Individuals and business come to S&V LAW for our unparalleled legal expertise in procurement and construction law, our years of experience, our academic nous and our passion for the law. We study global and local issues, we collaborate with like-minded lawyers, and we work with clients internationally.

This offers us rich, diverse perspectives of the industries and sectors we support.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 iunie 2022

TURCU & TURCU recrutează avocat definitiv

Societatea Civilă de Avocaţi TURCU & TURCU recrutează avocat definitiv.

Candidaţii trebuie să aibă cunoştinţe foarte bune de limba engleză (vorbit şi scris).

Experienţa în domeniul litigiilor este un avantaj; de asemenea, experienţa în domeniul proprietăţii intelectuale poate constitui un avantaj, însă nu este obligatorie.

Societatea Civilă de Avocaţi Turcu & Turcu îşi desfăşoară activitatea preponderent în domeniul proprietăţii intelectuale, gestionând un portofoliu substanţial de litigii din sfera acestei materii, însă oferă asistenţă juridică şi reprezentare şi în alte litigii din domeniul dreptului civil, comercial sau penal.

Candidaţii interesaţi sunt rugaţi să trimită un CV, însoţit de o scrisoare de intenţie, la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 iunie 2022

CHIUARIU & ASOCIAȚII is recruiting an attorney-at-law | Litigation

CHIUARIU & ASOCIAȚII – Attorneys-at-Law is recruiting an experienced attorney-at-law for the litigation activity.

THE CANDIDATE SHALL MEET THE FOLLOWING REQUIREMENTS
– definitive member of the Bar with 4-6 years of experience;
– with solid litigation practice in commercial and/ or administrative law cases;
– positive attitude;
– strong sense of collegiality;
– deep awareness of the confidentiality duty;
– attention to the client’ needs and interests;
– capacity to work autonomously and to coordinate younger colleagues;
– ability to manage complex cases;
– capacity to take decisions under pressure;
– sound legal reasoning, versatility.
Very good English drafting and speaking skills, a PhD in law (even in progress) or a desire to pursue an academic career represents an advantage.

Interested candidates are kindly asked to send their CV and a short letter of intent to the email address: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 2 iunie 2022

BĂICULESCU & ASOCIAȚII is looking for junior lawyers | White collar crime & compliance

BĂICULESCU & ASOCIAȚII is looking for junior lawyers | White collar crime & compliance.

BĂICULESCU & ASOCIAȚII is a Law Firm founded by a professional team that has been on the law market since 2012.

Our team has managed to collaborate in the highest level of legal performance before founding our current firm. As a result, our portfolio has seen a client increase, which has brought the Firm into a higher level of organization. Our team is defined by forward-thinking, persuasiveness and dynamic interactions.

The foundation of the Firm is Criminal law, with a specialization within the area of white collar crime. Our success rate in this niche area has made us a reference point for prestigious clients and for any type of case in this area, regardless of difficulty.

The firm has forgone the mentality of ”small or big cases” and has managed to retain a reduced portfolio of cases to ensure the best management of cases and keeping our clients permanently up-to-date with their case and involved in choosing the strategy. Thus, we ensure that our clients are part of the success.

BĂICULESCU & ASOCIAȚII is looking for two junior lawyers to join our team.
We are looking for an inquisitive person, who can think on their feet and has a strong work ethic.
At BĂICULESCU & ASOCIAȚII you will be working on white collar crime projects, and will represent our clients both locally and internationally.

WHAT WE ARE LOOKING FOR
– junior Member of the Bucharest BAR;
– great English speaking and writing skills;
– availability to travel to courts in Romania;
– good Organizational and time-management skills to meet deadlines;
– good writing and oral communication skills in Romanian.

WHAT WE OFFER
– flexible working hours;
– work from Home schedule (where and when it is possible);
– friendly working environment;
– training and Guidance in various legal fields;
– salary so that you are Happy and Motivated.

If you think you might be a good fit let us know by sending your CV at: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 iunie 2022

STOIAN PARTNERS recrutează avocați definitivi

SCA STOIAN PARTNERS recrutează avocați definitivi pentru litigii și practică de consultanță.

Stoian – Partners a fost lansată în 2016 de Cătălin Predoiu și Lorena Stoian, avocaţi cu o practică îndelungată a dreptului. Specializată în rezolvarea diferendelor, societatea gestionează un portofoliu substanţial de litigii și oferă consiliere și asistenţă juridică în varii domenii ale dreptului privat și public, civil și penal, ca și în dreptul comunitar european. Societatea deţine o expertiză particulară în planificarea strategică pe termen lung a intereselor juridice și redactarea de proiecte de acte normative.

CANDIDAŢII VOR TREBUI SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIŢII GENERALE
– experiență minim 4 ani în drept civil, drept contencios administrativ și drept comercial;
– cunoștințe de limba engleză (cunoașterea unei alte limbi de circulație internațională reprezintă un avantaj);
– gândire logică și abilități de comunicare, abilităţi de comunicare şi lucru în echipă;
– cunoştinţe operare PC;
– persoane responsabile, serioase, motivate.

Candidaţii interesaţi pot trimite CV-ul însoţit de o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 iunie 2022

KINSTELLAR is looking for a lawyer | Employment

KINSTELLAR is looking for an Employment Lawyer with minimum 3 years of practical experience in Bucharest.

Kinstellar is a full-service law firm, taking on the most complex and high-profile assignments from some of the world’s most successful companies and law firms, who expect the highest level of service and expertise. We are an energetic employment practice, with exposure to complex employment matters and colleagues who help each other out by growing together on a daily basis. We promote each other’s strengths and overcome challenges together – clients appreciate our energy, seamless commitment and strategic thinking. We move forward and remain driven.

We are looking for a new colleague in our employment team with minimum 3 years of experience, who meets the following criteria:
– have a law degree from a reputable Romanian university and at least 3 years of practical experience in the employment practice; any additional practice area expertise (e.g. dispute resolution) would be beneficial and will bring additional value;
– is driven and finds motivation in working on complex transactions/ projects for international clients and global law firms;
– with attention to detail, teamwork, great communication and organisational skills, wants to work in a team that is praised for the consistently high quality of their work;
– very good English drafting and speaking skills.

If you are looking to take the next step up in your career and make a valued contribution, this is a fantastic opportunity for you to join an independent law firm across the region and be part of our success. The job will involve client facing and matter management responsibilities from the outset to completion projects, and will involve responsibility for multiple projects at any given time.

TO THIS END, WE OFFER
– professional development and training in a leading CEE law firm and interesting work for reputable local and international clients;
– a modern and dynamic work environment;
– technical and soft skills training and development across practice groups and jurisdictions;
– competitive compensation including future salary growth and annual performance bonus; and
– private medical services subscription.

HOW TO APPLY
We are looking for the best and brightest to help us continue to grow. If that sounds like something you would like to be a part of, please, send your application (CV focused on describing the practical employment experience and cover letter) in English to Manuela Leptiher, HR Manager at [email protected]
Please specify the position you are applying for.
All applications will be treated with strict confidentiality.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 iunie 2022

EVERSHEDS SUTHERLAND ROMANIA is looking for lawyers

EVERSHEDS SUTHERLAND ROMANIA is looking for lawyers.

We do amazing business with some of the biggest brands on the planet and with remarkable local companies and are recruiting lawyers with mid-level experience (2-6 years) on business law consultancy services to be part of this success story. To work with us, you need to be a certain type of person. Talented and commercially focused, willing to go the extra mile, with an inquisitive mind and possessing the ability to get on with people at all ends of the spectrum. If that’s you then we’re here to help you develop personally and professionally.

TO ENSURE YOU HAVE THE BEST EXPERIENCE AND THE OPPORTUNITIES TO THRIVE, WE
– actively promote the development of client relationships at every level and encourage our lawyers to develop a profile that will attract local and international clients;
– have a global reach with offices all over the world and provide opportunities to work in other countries;
– take an entrepreneurial and collaborative approach to the way work is won and how client relationships are built;
– ensure feedback is regularly given and our lawyers and partners have regular check-in meetings to support development and their ambitions;
– promote a friendly and inclusive environment, built around our core team values: ‘be kind’, ‘be fair’, ‘take pride in your work’, ‘do care’ and ‘be fun’.

If interested and suitable, please send us your application at [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 iunie 2022

BULBOACĂ & ASOCIAŢII is looking for a senior lawyer | Banking & Finance

Bulboaca & Asociatii

BULBOACĂ & ASOCIAȚII
is looking for a senior lawyer to join their Banking & Finance team

BULBOACĂ & ASOCIAȚII has one of the most powerful brands in the Romanian legal market, with predominant experience in financing & restructuring, mergers & acquisitions, insolvency & litigation and labour law. We are involved in some of the most sensible and demanding transactions or matters, very often quite difficult to close or to solve, whereby a staggering, passionate and a determined approach, alongside with the specific legal and business acumen plays a fundamental role. We counsel financial institutions, funds, companies, their senior management or shareholders with respect to situations that are critical. When our clients are facing a major challenge, that is beyond the usual thinking or unsolvable, our experience evidences that also in such situations there are real chances to make a deal or to solve a matter.

Our distinctive approach is reflected in the way we are organised. We keep a ratio of associates to partners that is well below that of other law firms in Romania. We are focused on transactions or matters that require the involvement of the long tested sophisticated experience of our partners. Having as objective a high quality legal advice, we select carefully the type of transactions or matters we get involved in. We work in teams whose members are having the relevant expertise for the subject transactions or matters. Our selection, promotion and award system is focused with priority on lawyers that are talented and are having entrepreneurial ingredients, that supports our clients in solving their sensible and critical needs.

WE EXPECT THAT THE NEW MEMBER FOR OUR TEAM MEETS THE FOLLOWING CRITERIA
– has at least 4 years of experience in banking & finance. Experience in capital markets would be a plus;
– has a law degree from a reputable university; a Master’s degree is desirable, but not mandatory;
– has been admitted to the Bucharest Bar;
– has a strong academic track record and strong knowledge of Romanian civil law and company law;
– has a good command of English (both written and spoken);
– is truly eager to passionately learn, construct and refine an outstanding long term career with us, recompensated accordingly.

TO THIS END, WE OFFER
– a true professional, entrepreneurial driven development in a team of outstanding, dedicated, experienced lawyers and consultants, recognised as such by international legal directories;
– competitive compensation including annual (guaranteed) performance bonus and extra bonus for stellar performance;
– the opportunity to be part of a multidisciplinary team;
– a friendly work atmosphere.

If you are interested in above, we would love to hear from you by receiving your application: CV, cover letter and a grades transcript in English to adela.cristea @bulboaca.com
All applications will be treated with utmost confidentiality.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 iunie 2022

BULBOACĂ & ASOCIAŢII is looking for a senior lawyer | Litigation

Bulboaca & Asociatii

BULBOACĂ & ASOCIAȚII
is looking for a senior lawyer to join their Litigations team

BULBOACĂ & ASOCIAȚII has one of the most powerful brands in the Romanian legal market, with predominant experience in financing & restructuring, mergers & acquisitions, insolvency & litigation and labour law. We are involved in some of the most sensible and demanding transactions or matters, very often quite difficult to close or to solve, whereby a staggering, passionate and a determined approach, alongside with specific legal and business acumen plays a fundamental role. We counsel financial institutions, funds, companies, their senior management or shareholders with respect to situations that are critical. When our clients are facing a major challenge, that is beyond the usual thinking or unsolvable, our experience evidences that also in such situations there are real chances to make a deal or to solve a matter.

Our distinctive approach is reflected in the way we are organised. We keep a ratio of associates to partners that is well below that of other law firms in Romania. We are focused on transactions or matters that require the involvement of the long tested sophisticated experience of our partners. Having as objective a high quality legal advice, we select carefully the type of transactions or matters we get involved in. We work in teams whose members are having the relevant expertise for the subject transactions or matters. Our selection, promotion and award system is focused with priority on lawyers that are talented and are having entrepreneurial ingredients, that support our clients in solving their sensible and critical needs.

WE EXPECT THAT THE NEW MEMBER FOR OUR TEAM MEETS THE FOLLOWING CRITERIA
– has at least 5 years of experience in litigation. Experience in consulting would be a plus;
– has a law degree from a reputable university; a Master’s degree is desirable, but not mandatory;
– has been admitted to the Bucharest Bar;
– has a strong academic track record and strong knowledge of Romanian civil law and company law;
– has a good command of English (both written and spoken);
– is truly eager to passionately learn, construct and refine an outstanding long term career with us, recompensated accordingly.

TO THIS END, WE OFFER
– a true professional, entrepreneurial driven development in a team of outstanding, dedicated, experienced lawyers and consultants, recognised as such by international legal directories;
– competitive compensation including annual (guaranteed) performance bonus and extra bonus for stellar performance;
– the opportunity to be part of a multidisciplinary team;
– a friendly work atmosphere.

If you are interested in above, we would love to hear from you by receiving your application: CV, cover letter and a grades transcript in English to adela.cristea @bulboaca.com
All applications will be treated with the utmost confidentiality.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 iunie 2022

DELI & ASOCIAȚII recrutează avocat | Litigii

DELI & ASOCIAȚII recrutează recrutează avocat specializat în litigii.

CERINŢE PROFESIONALE
– avocat definitiv, maxim 3 ani experiență profesională, cunoștințe de drept comercial, procesual civil și societar (un avantaj îl constituie cunoștințele în materia insolvenței) și/ sau avocat stagiar în primul an de formare profesională;
– elemente de logică juridică, eficiență și coerență în sintetizarea ideilor;
– experiență în litigii, redactare acte procesuale, capacitate de corelare probleme de drept pentru identificarea strategiei cauzei;
– dorința de perfecționare profesională alături de o echipă stabilă, flexibilitate și creativitate în gândire, eficiență și responsabilitate;
– capacitatea de prioritizare a task-urilor în situații de urgență, dedicație, loialitate, muncă în echipă;
– cunoștințe de limba engleză – nivel avansat (scris, citit, vorbit);
– carnet de conducere categoria B, disponibilitate pentru deplasări.

BENEFICII OFERITE
– muncă într-un colectiv care apreciază dezbaterile, schimburile de idei, inovația și creativitatea;
– încurajarea elaborării și publicării de studii/ materiale în reviste de specialitate;
– perfecționarea cunoștințelor dobândite, stabilitate și continuitate în cadrul echipei de avocați;
– aprecierea capacităților individuale, a gândirii și a spiritului critic.

Tip contract: Full time / Normă întreagă.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită Curriculum Vitae la adresa de e-mail: [email protected]
Vor fi contactați doar candidații selectați.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 iunie 2022

POPESCU & ASOCIAŢII recrutează avocaţi | Consultanţă

POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocaţi pentru practicile de drept comercial, fuziuni si achiziţii şi dreptul muncii.

VIITORII NOŞTRI COLEGI
– au 7+ ani de experienţă în domeniu;
– experienţa într-o societate de avocatură de notorietate este un plus;
– cunosc bine limba engleză – scris şi vorbit (cunoaşterea unei alte limbi străine este un plus);
– au abilităţi de negociere şi persuasiune;
– au abilitatea de a gestiona mandate complexe;
– se pot organiza şi îşi pot gestiona timpul în mod eficient;
– au o atitudine proactivă, lucrează bine în echipă, sunt flexibili, se adaptează uşor.

DE CE ALEGI ECHIPA NOASTRĂ
– ai şansa de a lucra în mandate şi dosare complexe pentru companii cunoscute, alături de avocaţi recunoscuţi de directoarele juridice;
– oferim un mediu de lucru colegial;
– avem o echipă tânără, dar experimentată;
– vei primi o remuneraţie atractivă, în baza performanţelor;
– avem un birou foarte plăcut, situat la doar 5 minute de mers pe jos de staţia de metrou Piaţa Victoriei.

DESPRE NOI
POPESCU & ASOCIAŢII este firma de avocatură din prima linie, cu experienţă dovedită în consultanţă juridică, precum şi ariile litigiilor şi dreptului penal. Societatea şi avocaţii săi sunt clasaţi în toate clasamentele directoarelor juridice prestigioase precum Legal 500, Chambers & Partners, IFLR 1000 şi Benchmark Litigation. POPESCU & ASOCIAŢII a câştigat premiul exclusiv pentru Cea mai Apreciată Firmă de Avocatură din Sud-Estul Europei la ediţia 2021 a The Lawyer European Awards, devenind astfel prima firmă de avocatură din România, cu mai puţin de 3 ani de activitate care obţine această recunoaştere, poziţionarea în clasament vizând o categorie regională, dominată de nume cu rezonanţă în avocatura europeană.

Dacă vrei să faci parte din echipa noastră, aşteptăm CV-ul şi scrisoarea de intenţie la adresa
[email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 30 mai 2022

COMPANIE DE TRANSPORTURI recrutează asistent(ă) juridic(ă)

Una dintre cele mai importante companii din domeniul transporturilor din România, cu o experienţă de peste 30 de ani pe piaţa locală, recrutează Asistent(ă) Juridic(ă), pentru Departamentul Juridic,- Nivel Junior/ Middle (6 luni – 5 ani).

RESPONSABILITĂȚI
– asistarea și sprijinirea avocaților în gestiunea dosarelor de consultanță și de instanță ale companiei, sub îndrumarea acestora;
– gestionarea completă și eficientă a corespondenței (recepționare, scanare, transmitere către departamentele relevante), sub îndrumarea avocaților;
– redactarea de documente juridice specifice atât avocaturii de consultanță cât și de instanță, pe bază de drafturi și în baza îndrumărilor avocaților;
– asigurarea relației cu autoritățile publice (Oficiul Registrului Comerțului, autorități locale, instanțe, reprezentanți ai profesiilor juridice conexe, etc.);
– urmărirea noutăților legislative în baze de date specifice;
– preluare și gestionare apeluri telefonice;
– gestionarea agendei avocaților sub îndrumarea acestora;
– asigurarea activităților administrative ale departamentului (necesar consumabile, traduceri, etc.).

CERINȚE
– diplomă de bacalaureat; opțional, dar preferabil, studii juridice sau administrative;
– orientarea către o abordare constructivă;
– capacitatea de prioritizare, sinteză și organizare;
– execelentă comunicare în limba romană (verbal și scris);
– cunoștințe de nivel mediu de Word și Excel
– cunoștințe de nivel mediu de limba engleză, scris și citit/conversație;
– abilități Internet: accesare baze de date, utilizare diverse motoare de căutare;
– excelente abilități de comunicare;
– confidențialitate și discreție;
– atitudine pozitivă, flexibilitate, adaptabilă.

CE OFERIM?
– posibilitatea de a face parte dintr-o echipă unită și profesionistă în cadrul unei companii de renume;
– mediu de lucru plăcut;
– salariu motivant;
– posibilitate de participare la anumite cursuri și alte beneficii (se discută la interviu).

Alătură-te și tu echipei noastre dacă te identifici cu cele de mai sus; trimite cv-ul tău pe adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 26 mai 2022

D&B DAVID şi BAIAS recrutează avocați | Servicii financiare

D&B DAVID şi BAIAS – societatea de avocatură afiliată PwC în România, recrutează avocați pentru a se alătura echipei de Servicii financiare, cu o posibilă implicare în domeniul de Retail & Consumer.

CANDIDAŢII TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCÃ URMĂTOARELE CONDIŢII GENERALE
– avocat colaborator, proaspăt admis în Baroul Bucureşti sau cu 1-2 ani vechime;
– deține cunoștințe avansate de limba engleză (minimum nivel C1);
– abilități de comunicare și capacitate de integrare într-un colectiv;
– deschidere şi disponibilitate spre un progres continuu;
– dă dovadă de acuratețe în redactare;
– capacitate de concentrare şi orientare către obiective şi sarcini;
– perseverență, responsabilitate şi integritate.

OPORTUNITĂŢI
– posibilitatea de a lucra pentru proiecte de anvergură;
– posibilitate de dezvoltare din punct de vedere profesional într-un ritm accelerat;
– oportunitatea de a lucra într-un mediu prietenos, dinamic, alături de o echipă motivată.

Candidații interesați de o dezvoltare profesională într-un climat multinațional în care sunt cultivate excelența şi spiritul de echipă sunt rugați să trimită CV-ul şi o scrisoare de intenție cu mențiunea “Servicii financiare” la adresa [email protected] în atenția dnei. Cristina Chiriac.

DESPRE D&B DAVID şi BAIAS
D&B David şi Baias, societatea de avocatură conectată PricewaterhouseCoopers în România (“D&B”), cea mai mare rețea internațională de audit, consultanţă fiscală şi de afaceri, fiind integrată în rețeaua societăților de avocați corespondente PwC care cuprinde mai mult de 2.000 de avocați în 85 de jurisdicții. D&B David şi Baias este concepută ca un parteneriat bazat pe o comunitate de valori între avocații ei, între aceștia şi clienți şi între D&B şi PwC. D&B este recunoscută și recomandată de cercetători internaționali independenți, cum ar fi Chambers & Partners, Legal 500 și IFLR 1000 ca fiind o firmă de avocatură de top în domenii precum Litigii fiscale şi de drept administrativ, Concurență & Antitrust, Corporate, M&A.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 26 mai 2022

STĂNCULESCU DAVID & ASOCIAŢII recrutează paralegal

STĂNCULESCU DAVID & ASOCIAŢII recrutează paralegal.

CERINŢE
– studii superioare juridice în curs;
– cunoştinţe bune de operare PC (MS Office, Internet);
– cunoştinţe de limba engleză;
– capacitate de planificare și organizare;
– abilităţi avansate de comunicare, relaţionare şi organizare, atenţie la detalii;
– capacitate de concentrare pe priorităţi;
– seriozitate, confidenţialitate, punctualitate.

RESPONSABILITĂȚI
– scanare, copiere, redactare/ formatare;
– înregistrarea documentelor la instanțe și alte autorități, preluarea unor documente de la aceste instituții;
– ține evidența dosarelor în lucru, transmite informări cu privire la stadiul acestora, inclusiv prin verificarea portalului instanțelor de judecată;
– redactează documentele solicitate de avocați și colaboratori;
– recepţionarea apelurilor şi redirecţionarea acestora către departamentele din cadrul societăţii;
– activităţi de protocol.

DESCRIEREA COMPANIEI
Societate Profesională de Avocaţi Stanculescu, David şi Asociaţii oferă servicii de reprezentare la toate treptele de jurisdicţie din România. Societatea este structurată şi funcţionează potrivit principiului specializării. În cadrul Societăţii îşi desfăşoară activitatea avocaţi specializaţi pe domenii şi subdomenii ale dreptului, oferind posibilitatea de a acoperi din punct de vedere al soluţiilor legale, întreaga arie de activitate.

Candidaţii interesaţi pot trimite CV-ul însoţit de o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 20 mai 2022

BULBOACĂ & ASOCIAŢII is looking for a junior lawyer | Banking & Finance

Bulboaca & Asociatii

BULBOACĂ & ASOCIAȚII
is looking for a junior lawyer to join their Banking & Finance team

Established on 01st January 2007, BULBOACĂ & ASOCIAȚII has one of the most powerful brands in the Romanian legal market, with predominant experience in financing & restructuring, mergers & acquisitions, insolvency & litigation and labour law. We are involved in some of the most sensible and demanding transactions or matters, very often quite difficult to close or to solve, whereby a staggering, passionate and a determined approach, alongside with the specific legal and business acumen plays a fundamental role. We counsel financial institutions, funds, companies, their senior management or shareholders with respect to situations that are critical. When our clients are facing a major challenge, that is beyond the usual thinking or unsolvable, our experience evidences that also in such situations there are real chances to make a deal or to solve a matter.

Our distinctive approach is reflected in the way we are organised. We keep a ratio of associates to partners that is well below that of other law firms in Romania. We are focused on transactions or matters that require the involvement of the long tested sophisticated experience of our partners. Having as objective a high quality legal advice, we select carefully the type of transactions or matters we get involved in. We work in teams whose members are having the relevant expertise for the subject transactions or matters. Our selection, promotion and award system is focused with priority on lawyers that are talented and are having entrepreneurial ingredients, that supports our clients in solving their sensible and critical needs.

WE EXPECT THAT THE NEW MEMBER FOR OUR TEAM MEETS THE FOLLOWING CRITERIA
– has a law degree from a reputable university; a Master’s degree is desirable, but not mandatory;
– has been admitted to the Bucharest Bar (including in April 2022);
– has a strong academic track record and strong knowledge of Romanian civil law and company law;
– has a good command of English (both written and spoken);
– is truly eager to passionately learn, construct and refine an outstanding long term career with us, recompensated accordingly.

TO THIS END, WE OFFER
– a true professional, entrepreneurial driven development in a team of outstanding, dedicated, experienced lawyers and consultants, recognised as such by international legal directories;
– competitive compensation including annual performance bonus and extra bonus for spectacular performance;
– the opportunity to be part of a multidisciplinary team;
– a friendly work atmosphere.

If you are interested in above, we would love to hear from you by receiving your application: CV, cover letter and a grades transcript in English to adela.cristea @bulboaca.com
All applications will be treated with utmost confidentiality.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 18 mai 2022

LTJ & PARTNERS recrutează avocat

LTJ-PARTNERS

LTJ & PARTNERS recrutează avocat stagiar / definitiv.

PROFILUL CANDIDATULUI
– avocat stagiar / definitiv, membru al Baroului Bucuresti;
– intre 6 luni- 5 ani de experienta in domeniul dreptului comercial / societar;
– buna cunoastere a limbii engleze;
– capacitate si dorinta de invatare continua;
– sa fie o persoana pozitiva si proactiva, cu capacitate de lucru în echipa;
– sa fie o persoana organizata, cu atentie la detalii;
– cunostiinte operare PC.

RESPONSABILITATI
– redactarea de acte juridice: contracte, notificari, opinii;
– reprezentarea clienţilor în faţa autorităţilor statului;
– reprezentarea clientilor in instanta.

Persoanele interesate sunt rugate sa transmita CV-ul si scrisoarea de intentie la adresa de email: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 18 mai 2022

SĂLCIANU ATTORNEYS AT LAW recrutează avocaţi definitivi

SĂLCIANU ATTORNEYS AT LAW recrutează avocați definitivi pentru practica de Consultanţă | Fuziuni și achiziții (M&A) | Drept societar şi civil | Dreptul muncii | Bancar & asigurări.

CĂUTĂM AVOCAT DEFINITIV CARE ÎNDEPLINEŞTE URMĂTOARELE CRITERII
– experienţă profesională practică între 5 și 8 ani în dreptul afacerilor, fuziuni și achiziții (M&A), drept societar şi civil, capital privat, structuri corporative și consultanță comercială generală;
– orice expertiză suplimentară în domenii precum achiziții publice, dreptul muncii, drept bancar, domeniul asigurărilor, litigii, va fi benefică și va aduce valoare suplimentară;
– cunoasterea limbii engleze – nivel avansat: citit, vorbit, scris; cunoaşterea limbii spaniole sau italiene constituie un avantaj;
– este motivat și își găsește motivație în a lucra la tranzacții complexe pentru clienți internaționali;
– este membru al Baroului Bucureşti;
– a absolvit o facultate de drept de top, studiile internaționale constituind un plus.

ABILITĂŢI PROFESIONALE/ PERSONALE
– persoană organizată, cu gândire logică, atentă la detalii, punctuală;
– capacitate de respectare a termenelor limită şi de eficientizare şi prioritizare;
– capacitate de redactare cu acurateţe, experienţă în lucrul cu clienții și mandate internaţionale;
– etică profesională;
– adaptabilitate la un program de lucru alert;
– flexibilitate;
– lucru în echipă și abilități mari de comunicare, dorește să lucreze într-o echipă care este lăudată pentru calitatea constantă înaltă a muncii;

ATRIBUŢIILE POSTULUI VOR PRESUPUNE
– redactarea de opinii juridice, rapoarte legale;
– negociere şi revizuire contracte comerciale;
– redactarea de cereri de chemare în judecată, întâmpinări, răspuns la întâmpinări, concluzii scrise şi reprezentare în instanţă,
– operaţiuni de registrul comerţului;
– consultanță comercială generală (bazată atât pe legislaţia românească cât şi pe legislaţia UE);
– postul include şi o componentă importantă privind promovarea serviciilor Cabinetului către clienţii potenţiali şi dezvoltarea unei relaţii corecte cu clienţii din portofoliu.

Postul va implica interacțiunea cu clienţii Cabinetului și gestionarea problemelor acestora încă de la început și de asemenea va presupune asumarea responsabilităţii pentru mai multe proiecte la un moment dat.
Dacă dorești să faci următorul pas în cariera ta, aceasta este o oportunitate fantastică pentru tine de a te alătura unui Cabinet cu tradiţie şi de a fi parte din succesul nostru.

CE ÎŢI OFERIM NOI
– un mediu de lucru dinamic, tânăr şi prietenos;
– taskuri provocatoare;
– recompense financiare atractive;
– o locaţie a biroului în centrul oraşului şi în proximitatea metroului;
– oportunitatea de a te implica în dezvoltarea de soluţii inovatoare;
– coaching şi mentorat continuu;
–suport profesional în dezvoltarea carierei.

CUM SĂ APLICI
Persoanele interesate pot trimite CV-urile pe adresa: [email protected]
Toate aplicaţiile vor fi tratate cu confidenţialitate.
Doar candidaţii eligibili vor fi contactaţi în vederea stabilirii unui interviu preliminar.
CV-urile trimise vor avea şi fotografia candidatului.

DESPRE SALCIANU ATTORNEYS AT LAW
Prin îmbinarea armonioasă a vastei experinţe acumulate de avocaţii noştri pe parcursul colaborării lor anterioare cu firme de consultanţă de prim rang cu dinamismul şi flexibilitatea ce reprezintă valori esenţiale şi preocupări constante ale Cabinetului nostru, suntem în măsură să răspundem aşteptărilor clienţilor într-o manieră promptă şi de încredere, pe baza unei independenţe autentice.

Utilizând la maximum cunoştinţele legale şi cele privind mediul de afaceri român, dublate de experienţa dobândită prin implicarea în diverse tranzacţii internaţionale, Cabinetul nostru dispune de resursele necesare pentru soluţionarea unei palete largi de probleme juridice, în special în următoarele domenii:
– drept societar şi comercial;
– tranzacţii şi investiţii în domeniul imobiliar;
– redactarea şi negocierea de diverse contracte;
– aspecte privind dreptul muncii;
– drept financiar şi bancar, garanţii reale, dreptul asigurărilor;
– dreptul concurenţei şi dreptul proprietăţii intelectuale;
– aspecte generale de dreptul afacerilor şi autorizare;
– dispute şi litigii.

Serviciile pe care Cabinetul nostru le poate pune la dispoziţia clienţilor săi includ, fără a se limita la, consultanţă juridică, audit şi analiză juridică, reprezentare în faţa diverselor instanţe şi autorităţi publice române, asistenţă în domeniul înfiinţării de societăţi comerciale, redactare de opinii juridice, redactarea şi negocierea de diverse contracte, studii privind diverse teme juridice, şi se bazează pe înalt grad de disponibilitate şi adaptibilitate faţă de nevoile şi solicitările clienţilor, valoare adăugată şi profesionalism.

Faptul că o parte semnificativă a asistenţei juridice oferite de Cabinetul nostru de Avocatură se adresează fie unor societăţi înfiinţate în cadrul altor state membre ale Uniunii Europene, fie unor societăţi care desfăşoară intens activităţi în cadrul Uniunii Europeane, acordă avocaţilor Cabinetului nostru de Avocatură o familiaritate unică cu privire la cadrul juridic general aplicabil la nivelul Uniunii Europene.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 16 mai 2022

SINESCU & NAZAT recrutează avocat stagiar | Drept privat

SINESCU & NAZAT recrutează avocat stagiar pentru Departamentul de Drept Privat.

CONDIŢII GENERALE
– cunoştinţe juridice temeinice;
– cunoaşterea limbii engleze la un nivel superior (cunoştinţele de limba franceză, germană pot fi considerate un avantaj);
– spirit de echipă;
– cunoştinţe operare PC.

Candidaţii interesaţi de colaborarea cu Societatea noastră, sunt rugaţi să trimită CV-ul şi/ sau o scrisoare de intenţie la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 16 mai 2022

BOGARU CRISTIAN recrutează avocat stagiar

CABINET DE AVOCAT – BOGARU CRISTIAN cu sediul în Geneva și birouri în București recrutează avocat stagiar cu examenul de Barou promovat.

CONDIŢII
– persoană responsabilă, serioasă, rezistentă la stres şi dispusă să înveţe lucruri noi;
– cunoştinţe în domeniul juridic;
– foarte bune abilităţi de comunicare şi lucru în echipă;
– cunoştinţe operare PC (Word, Outlook, Internet);
– cunoaşterea limbilor engleză şi franceză.

OFERTĂ
Posibilitatea dezvoltării carierei într-o societate cu renume pe piaţa serviciilor juridice atât în România, cât şi în Elveţia. Oferim un mediu de lucru prietenos într-o echipă tânără de avocaţi, dar cu experienţă, care vă vor ghida în task-urile zilnice.

Avocaţii interesaţi pot trimite CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Mai multe detalii despre cabinetul nostru regăsiţi pe site-ul: www.bchlaw.eu

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 16 mai 2022

STOENESCU RADU NICOLAE recrutează avocaţi

STOENESCU RADU NICOLAE recrutează avocaţi definitivi / stagiari.

CANDIDAŢII VOR TREBUI SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIŢII GENERALE
– avocat definitiv/ stagiar;
– redactare acte (cereri de chemare în judecată, întâmpinări, plângeri, căi de atac, opinii juridice, etc.);
– reprezentare în fața instanțelor de judecată, parchet, poliție;
– activități specifice profesiei;
– persoană responsabilă, organizată, aptă să facă față cerințelor din domeniul avocaturii;
– redactare cu acuratețe și atenție a documentelor, exprimare care să reflecte buna stăpânire a termenilor juridici și un studiu aprofundat al doctrinei și jurisprudenței;
– permis de conducere;
– disponibil pentru deplasări;
– capabil să identifice soluții adecvate cerințelor clienților;
– cunoscător al limbii engleze (vorbit și scris).

Candidaţii interesaţi pot trimite cv-ul însoţit de o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail:
[email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiile București şi Ilfov.

* Anunțul expiră la data de 12 mai 2022

STĂNCULESCU DAVID & ASOCIAŢII recrutează avocaţi stagiari

STĂNCULESCU DAVID & ASOCIAŢII recrutează avocaţi stagiari.

Căutam persoane proactive care își doresc crearea și dezvoltarea unei cariere în cadrul unei Societăți civile profesionale de avocați.

Candidatul ideal este o persoană responsabilă, organizată, comunicativă, punctuală, loială și interesată să dobândească experiență în activitatea de litigii și consultanță juridică și care privește această oportunitate de colaborare ca pe un proiect pe termen lung.

CERINŢE OBLIGATORII
– avocaţi cu cunoştinţe teoretice solide într-unul din următoarele domenii: drept civil, drept comercial, dreptul muncii, drept administrativ, drept penal, drept fiscal, apărarea dreptului omului;
– persoană responsabilă, disciplinată, dinamică, serioasă, corectă, motivată, rezistentă la stres pentru atingerea datelor limită;
– atenția la amănunte constituie un atribut esențial al candidatului ideal;
– cunoașterea limbii române şi a limbii engleze, fluență și corectitudine în exprimare, atenție distributivă, dicție bună, simț analitic;
– redactare cu acurateţe a documentelor.

Experienţa minimă în instanţă constituie un avantaj.

DESCRIEREA COMPANIEI
Societate Profesională de Avocaţi Stanculescu, David şi Asociaţii oferă servicii de reprezentare la toate treptele de jurisdicţie din România. Societatea este structurată şi funcţionează potrivit principiului specializării. În cadrul Societăţii îşi desfăşoară activitatea avocaţi specializaţi pe domenii şi subdomenii ale dreptului, oferind posibilitatea de a acoperi din punct de vedere al soluţiilor legale, întreaga arie de activitate.

Aplicaţiile pot fi trimise pe adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 12 mai 2022

ŢIRIAC GROUP recrutează avocat definitiv

ŢIRIAC GROUP recrutează avocat definitiv.

Excelența se construiește prin ideile, valorile și oamenii care stau la baza unei companii. Astfel a început povestea Grupului Țiriac. Creat la inițiativa domnului Ion Țiriac, grupul reunește în prezent peste 40 de companii private autohtone, activând în următoarele sectoare principale: automotive, real-estate, transport aerian și energie. Pe lângă acestea, Țiriac Group desfășoară activități în câteva domenii conexe, precum servicii de pază și protecție, property management, servicii media.

CERINTELE PENTRU VIITORUL NOSTRU COLEG
– este avocat, are experiență profesională în domeniul juridic de minim 5-6 ani;
– temeinice cunoștințe în domeniile: drept civil, comercial, administrativ, dreptul societăților comerciale, drept procesual civil (în special recuperări creanțe; executări silite); experiența în domeniul imobiliar constituie un avantaj;
– capacitatea de a lucra în mod autonom și de a stabili prioritățile;
– capacitatea de a respecta termene limită;
– cunoașterea limbii engleze;
– bune abilități de comunicare și de sintetizare;
– experiența anterioară de lucru ca avocat in-house constituie un avantaj;
– persoană proactivă, curiozitate juridică, determinare, implicare.

DESCRIEREA JOBULUI
– oferă consultanță juridică în vederea respectării reglementărilor legale aplicabile activităților societății și formulează opinii juridice;
– inițiază și desfășoară activități de recuperări creanțe: redactează cereri, acțiuni, plângeri, etc.; asistă și reprezintă societatea pe parcursul tuturor etapelor procedurilor de recuperări creanțe: în fața instanțelor judecătorești, executări silite, proceduri de insolvență etc.;
– colaborează cu avocații externi angajați în vederea instrumentării dosarelor complexe și supervizează dosarele gestionate de aceștia;
– redactează și revizuiește contractele comerciale;
– reprezintă societatea în fața autorităților și instituțiilor publice implicate în activitatea recurentă;
– redactează actele corporative ale societății;
– activități administrative interne – întocmește, centralizează și furnizează diverse situații și rapoarte aferente activității departamentului juridic.

Că viitor colaborator, vei primi sprijin pentru acomodare, cunoaşterea modului de lucru şi a partenerilor/ colaboratorilor.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 11 mai 2022

ALBU & ASOCIAȚII is recruiting junior lawyers

ALBU & ASOCIAȚII is recruiting junior lawyers (0 – 3 years): Business Law Consultancy/ Dispute resolution.

SKILLS AND QUALIFICATIONS THAT CANDIDATES SHOULD PREFERABLY HAVE
– very good knowledge of civil law and civil procedural law;
– experience within one or more of the following practice areas: corporate and commercial, contracts law, constructions & transport infrastructure, labour law, medical service is a plus;
– analytical and rigorous legal thinking;
– professionals with a positive and responsive attitude;
– English proficiency.

Recent law graduates following to pass the 2022 Bar exam are eligible.

BENEFITS
– professional development in a friendly organization which values the work-life balance;
– the opportunity to work for international clients (most of which are leaders in their activity sector) and to be involved in high-profile projects;
– competitive compensation.

ALBU & ASOCIAȚII is a law firm with a winning mindset and winning practice; we have been activating exclusively in the business law field for more than 12 years on the Romanian market by serving both international and local well-reputed companies.

If you fit the description, please send your CV to the following e-mail address: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 9 mai 2022

DASCĂL CIOTEA & ASOCIAȚII recrutează avocat

DASCĂL CIOTEA & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar / avocat definitiv.

Căutăm persoană proactivă care își dorește crearea și dezvoltarea unei cariere în cadrul unei Societăți profesionale de avocați.

CANDIDATUL TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CERINȚE
– capacitate bună de organizare și redactarea documentelor juridice într-o manieră clară și structurată;
– cunoștinte teoretice solide în domeniul juridic;
– cunoștinte de operare PC;
– abilități de comunicare și de lucru în echipă;
– atitudine pozitivă și analitică;
– cunoștințe avansate de limba engleză.

ATRIBUȚII
– studierea temeinică a dosarelor încredințate;
– documentarea juridică în vederea formulării acțiunilor în instanță;
– redactarea de cereri de chemare în judecată, note scrise, concluzii, etc;
– reprezentarea în fața instanțelor și autorităților, precum și orice alte activități specifice profesiei.

Deținerea permisului de conducere reprezintă un avantaj.

Persoanele interesate ne pot transmite pe adresa de email [email protected] Curriculum Vitae, însoțit de o scrisoare de intenție.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 9 mai 2022

SCHOENHERR & ASOCIAȚII is looking for an attorney at law | Employment

SCHOENHERR_LOGO

SCHOENHERR & ASOCIAȚII is looking for an attorney at law | Employment.

WE ARE LOOKING FOR
– 3-5 years of experience, including 1-2 years as an employment attorney;
– excellent writing and verbal communication skills in Romanian and English (knowledge of additional foreign languages is an advantage);
– top-level theoretical knowledge of Romanian law;
– business acumen, a proactive, positive attitude, commitment to teamwork and client service;
– excellent writing and verbal communication skills in Romanian and English (knowledge of additional foreign languages is an advantage);
– curiosity and interest in continuous learning and development.

WE OFFER
– access to exciting local and cross-border projects for high-profile clients;
– the opportunity to enlarge your perspective by working closely with colleagues from other practice groups and jurisdictions;
– tailored support for your career growth, including e-learning tools, on-site training programmes in Vienna, and regular meetings with the energy teams in our 15 offices across Central and Eastern Europe;
– an international working environment and a friendly work atmosphere;
– the chance to become part of a diverse and inclusive firm whose values are excellence, commitment, flexibility, learning, individuality and collaboration.

Do you possess these qualifications? Are you interested in being part of a successful, growing, career-minded team?
Do you look forward to challenging work with demanding international clients?
If so, we would love to hear from you.
Please send your CV with photo, letter of motivation, university transcripts, and reference letters in English to Ana Lupsor at [email protected]
For more information regarding our recruitment process and how to apply, please go to www.schoenherr.eu/recruiting-process

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 9 mai 2022

DECALEX recrutează consultant GDPR

Echipa DECALEX se măreşte şi este în căutarea unui nou coleg, viitor consultant GDPR în proiectele pe care le derulăm.

Este o ocazie bună de dezvoltare personală / profesională, întrucât vei lucra cot la cot cu antreprenori şi consultanţi smart, cât şi cu clienţi din multiple domenii.

Dacă eşti interesat, trimite-ne un email la adresa [email protected] cu CV-ul tău.

PE CINE CĂUTĂM
– studii în domeniul juridic finalizate;
– experienţă relevantă în funcţia de data protection officer / compliance officer / jurist de minim 6 luni (cumulate pentru funcţiile menţionate anterior);
– cunoştinţe avansate de legislaţie privind protecţia datelor cu caracter personal (Regulamentul UE nr. 2016/679, ghidurile emise de Grupul de Lucru Art. 29, Legea nr. 506/2004 etc.);
– constituie un avantaj experienţa / cunoştinţele în IT;
– cunoştinţe operare PC (Microsoft Office) şi de realizare a prezentărilor;
– limba Engleza- nivel mediu / avansat, scris şi vorbit;
– orientare spre rezultate, cu simţ de răspundere, capabil să lucreze eficient;
– abilităţi de analiză şi sinteză;
– imparţialitate;
– fire analitică pentru a identifica riscuri la nivelul activităţii unei companii şi de a propune măsuri de prevenire sau eliminare a acestora;
– abilităţi de comunicare, capacitatea de a respecta termenele-limita de lucru, iniţiativă, atitutidine pozitivă;
– experienţă în administrarea comunicării profesionale cu consultanţii externi, autorităţile de supraveghere şi instituţii publice.

CE VA FACE
– oferă consultanţă şi suport în procesele de evaluare şi implementare a prevederilor GDPR;
– propune planuri de îmbunătăţire a proceselor din activitate; evaluează riscurile la care poate fi supusă compania în activitatea sa din perspectiva GDPR;
– analizează şi verifică conformitatea operaţiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal;
– monitorizează respectarea prevederilor GDPR, a altor dispoziţii de drept comunitar sau de drept intern referitoare la protecţia datelor şi a politicilor companiei în ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal, inclusiv alocarea responsabilităţilor şi acţiunile necesare şi de formare a personalului implicat în operaţiunile de prelucrare, precum şi auditurile aferente;
– redactează contracte de prelucrare a datelor cu caracter personal (DPA);
– verifică şi validezi din perspectiva protecţiei datelor cu caracter personal regulamente, documente;
– elaborează inventarul şi deţine un registru al operaţiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal din cadrul societăţii;
– informează, consiliază și emite recomandări în ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal;
– implementează şi monitorizează cerinţele impuse cu privire la protecţia datelor cu caracter personal;
– participă în mod activ la realizarea evaluărilor de tip DPIA.

Anunțul este valabil pentru București.

* Anunțul expiră la data de 9 mai 2022

ROȘ & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar

ROȘ & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar.

CERINȚE
– pregătire juridică temeinică;
– abilități de lucru în echipă;
– acuratețe în exprimarea juridică, orală și în scris;
– capacitate de organizare eficientă a timpului de lucru, de concentrare și de adaptare la volumul de activități desfășurate (care presupun deopotrivă activitate de consultanță, documentare juridică și instanță);
– cunoștințe avansate de limba engleză (inclusiv limbaj juridic). Limba franceză poate reprezenta un avantaj.

Candidații vor trimite un CV și o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail: [email protected]
Numai candidații selectați pe baza CV-ului și a scrisorii de intenție vor fi invitați la interviu.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 9 mai 2022

VERNON | DAVID is looking for new law associates

VERNON | DAVID is currently looking for new law associates from entry level (recent graduates) to 2 years of experience. Recently graduated law students/attorneys (including those who are not yet members of the bar) are strongly encouraged to apply.

We provide many roads for personal growth and satisfaction and will help you develop your career and meet your personal goals. In addition, we offer a challenging, dynamic and fun work environment and an attractive salary package.

A lawyer with Vernon | David will work closely with partners and senior attorneys in developing commercial and technical solutions for complex legal matters.

The perfect candidates will have a solid understanding of Romanian law. In addition, the candidate will be a self-starter and able to manage his/ her time and assignments within agreed budgets and deadlines. Thinking “outside the box” and the ability to handle multiple assignments and matters is highly desired. A proactive approach to client requests and matters is essential.

REQUIREMENTS
– fluent in English (both verbal and written);
– good communication and organizational skills;
– computer skills (MS Office, Windows OS, Internet Explorer);
– strong motivation, dedication and enthusiasm.

THE FOLLOWING WILL BE HIGHLY APPRECIATED
– proficiency in other foreign languages (German or Russian is a significant plus);
– relevant work experience in similar positions.

To be considered for a position within our law firm, interested persons who meet the above requirements should submit a letter of interest and a current resume in English by e-mail to [email protected] or by fax at 021-311-5650.
Only candidates selected for an interview will be contacted.

COMPANY DESCRIPTION
Vernon, David & Associates is a US/Romanian/Moldovan law firm providing full-service legal advice to a wide array of domestic and international clients ranging from start-ups to large multinational companies and foreign governments.
We are a leading regional law firm and have worked on some of Romania’s and Moldova’s largest financial, corporate and property transactions.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 9 mai 2022

ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAŢII is looking for a lawyer | Litigation

Tuca-Zbarcea-Asociatii 10

ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII is looking for fully-fledged lawyers willing to join our Litigation team.

REQUIREMENTS
– min. 2-3 years of experience in civil and commercial litigation;
– computer literacy (MS Office);
– strong people skills; team player;
– fluent in English.

BENEFITS
– attractive pay, subject to regular evaluations and which may be raised by reference to performance;
– opportunity to work and develop in a professional team.

If you fit the description, please send your CV and cover letter to the following e-mail address: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 9 mai 2022

MH LAWYERS recrutează avocat

MH LAWYERS își extinde echipa.

PE CINE CĂUTAM?
Căutam un avocat stagiar sau definitiv (cu vechime de maxim 3 ani).
Dorim să fie pasionat de drept, atât din perspectiva riguros juridică a acestuia, cât și din perspectiva umană pe care dreptul o poate îmbrăca.
Ne interesează să regăsim la noul nostru coleg / colegă aceeași dragoste atât față de provocări și dezvoltare (profesională și personală), cât și față de spețe complexe și soluții inovatoare la probleme (aparent) fără rezolvare.
Ne dorim ca fiecare membru al MH Lawyers să rezoneze cu principiul nostru esențial – “Legal knowledge. Human wisdom” – și să îl aplice în relația cu ceilalți avocați ai societății, clienți sau instanțe de judecată.

CE OFERIM?
MH Lawyers oferă un mediu de lucru plăcut, într-o locație centrală, iar noii noștri colegi se vor bucura de îndrumare activă și implicare ghidată în diverse proiecte juridice (consultanță și litigii).
Oferim un pachet financiar competitiv, negociat individual.

RESPONSABILITĂȚI PRINCIPALE
– redactare documente cu caracter juridic, opinii juridice, notificări, documente procesuale – cereri de chemare în judecată, întâmpinări, răspunsuri la întâmpinări, apeluri, recursuri, etc;
– asistenţă şi reprezentare clienți în faţa instanţelor de judecată, precum şi a altor instituţii publice conform nivelului de competență;
– activităţi de RECOM / arhive instanțe / Carte Funciară / ANAF / AEGRM / OSIM;
– asistarea avocaţilor coordonatori/definitivi în pregătirea dosarelor şi gestionarea dosarelor încredințate.

CERINȚE OBLIGATORII
– membru al Baroului București;
– limba engleză, scris și vorbit, cel puțin la nivel mediu. O a doua limbă străină este un avantaj;
– cunoștințe temeinice de drept civil și drept procesual civil;
– capacitate de organizare și respectare a deadline-uri;
– atenție la detalii și capacitate de a lucra și în condiţii de urgență a termenelor de realizare a sarcinilor;
– bune abilități de comunicare;

CERINȚE OPȚIONALE CARE CONSTITUIE UN PLUS
– spirit de echipă, organizat, proactiv, creativ;
– capacitate asumare responsabilități și inițiativă;
– permis de conducere B;
– experiență și implicare în proiecte extra-curriculare.

Așadar, dacă ești interesat/a să îți dezvolți abilitățile juridice și consideri că te încadrezi în cerințele menționate mai sus, transmite-ne un CV alături de scrisoarea ta de intenție în limba română și, opțional, în engleză, la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 9 mai 2022