MATEESCU, MATEESCU & KRICHBAUM organizează internship

Societatea Civilă de Avocaţi MATEESCU, MATEESCU & KRICHBAUM organizează internship adresat absolvenților sau studenților Facultăților de Drept.

CANDIDATUL IDEAL
– punctualitate şi seriozitate;
– abilităţi de comunicare şi de negociere, spirit de echipă, flexibilitate, eficientă şi responsabilitate, atenţie la detalii;
– utilizează cu uşurinţă construcţii gramaticale complexe şi vocabular bogat în limba română (scris şi vorbit);
– persoană organizată, dornică să înveţe lucruri noi;
– studierea temeinică a dosarelor încredinţate;
– documentarea juridică în vederea formulării acţiunilor în instanţă;
– urmărirea modificărilor legislative;
– redactarea de cereri de chemare în judecată, note scrise, concluzii, etc;
– întocmirea dosarelor pentru instanţă;
– depunerea dosarelor în instanţă;
– depuneri/ridicări cereri în instanţă şi la diverse instituţii;
– reprezentare în faţa autorităţilor.

DESCRIEREA COMPANIEI
Activităţile avocaţiale efectuate de societatea noastră, se desfăşoară în conformitate cu Legea 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea calităţii de avocat.
Societatea acordă asistenţă şi reprezentare juridică în următoarele domenii:
– civil;
– comercial;
– drept societar: consiliere juridică în legătură cu problemele care privesc societăţile comerciale, respectiv actele constitutive, schimbări, modificări şi înregistrarea acestora la autorităţile competente;
– contencios administrativ;
– achiziţii publice;
– asistenţă şi reprezentare în materia proprietăţii intelectuale în faţa OSIM, ORDA (ex: inregistrarede mărci, desene industriale, etc.);
– în materia litigiilor de muncă;
– în materie de privatizare şi postprivatizare;
– penal.
La organele de urmărire penală, Poliţie, Parchet, formulează plângeri şi acordă asistenţă în faţa instanţelor de judecată.

Avocaţii din cadrul societăţii noastre, depun toate diligenţele necesare, pentru realizarea serviciilor avocaţiale pentru care societatea a fost angajată, analizează temeinic cauzele încredinţate şi se prezintă la termenele instanţelor de judecată, la organele de urmărire penală sau alte instituţii, conform mandatului încredinţat.
Nu în ultimul rând, avocaţii societăţii noastre pledează cu demnitate în faţa magistraţilor şi a părţilor din proces, iar în toate demersurile întreprinse, manifestă conştiinciozitate şi probitate profesională.

Aplicaţiile se pot transmite la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 2 martie 2023

MATEESCU, MATEESCU & KRICHBAUM organizează internship

Societatea Civilă de Avocaţi MATEESCU, MATEESCU & KRICHBAUM recrutează absolvenți sau studenți ai Facultăților de Drept.

* Anunțul expiră la data de 21 noiembrie 2022

* Anunțul expiră la data de 19 septembrie 2022

DECALEX organizează program de practică

Dacă ești student sau masterand la drept şi eşti pasionat de legătura dintre drept şi tehnologie înscrie-te la programul de practică organizat în lunile august şi septembrie de compania DECALEX DIGITAL.

Programul de practică organizat de Decalex are ca obiectiv inițierea şi familiarizarea participanților cu domeniul protecţiei datelor, legislaţie aplicabilă, importanța vieții private ca drept fundamental.

Programul stagiului este de 4 ore/ zi, dimineața sau seara, în funcție de disponibilitatea candidaților.
Studenții interesați sunt rugați să transmită un e-mail la adresa: [email protected]

DESPRE DECALEX
Decalex Digital SRL este prima companie românească ce oferă exclusiv servicii de consultanţă în domeniul protecţiei datelor. Cu un istoric de 10 ani în domeniul protecției datelor lucrăm cu companii din toate industriile pentru a le ajuta să înţeleagă şi să respecte prevederile legale în domeniu.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 26 august 2022

MATEESCU, MATEESCU & KRICHBAUM organizează internship

Societatea Civilă de Avocaţi MATEESCU, MATEESCU & KRICHBAUM recrutează absolvenți sau studenți ai Facultăților de Drept.

CANDIDATUL IDEAL
– punctualitate şi seriozitate;
– abilităţi de comunicare şi de negociere, spirit de echipă, flexibilitate, eficienţă şi responsabilitate, atenţie la detalii;
– utilizează cu uşurinţă construcţii gramaticale complexe şi vocabular bogat în limba română (scris şi vorbit);
– persoană organizată, dornică să înveţe lucruri noi;
– studierea temeinică a dosarelor încredinţate;
– documentarea juridică în vederea formulării acţiunilor în instanţă;
– urmărirea modificărilor legislative;
– redactarea de cereri de chemare în judecată, note scrise, concluzii, etc;
– întocmirea dosarelor pentru instanţă;
– depunerea dosarelor în instanţă;
– depuneri/ridicări cereri în instanţă şi la diverse instituţii;
– reprezentare în faţa autorităţilor.

DESCRIEREA COMPANIEI
Activităţile avocaţiale efectuate de societatea noastră, se desfăşoară în conformitate cu Legea 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea calităţii de avocat.
Societatea acordă asistentă şi reprezentare juridică în următoarele domenii:
– civil;
– comercial;
– drept societar: consiliere juridică în legătură cu problemele care privesc societăţile comerciale, respectiv actele constitutive, schimbări, modificări şi înregistrarea acestora la autorităţile competente;
– contencios administrativ;
– achiziţii publice;
– asistenţă şi reprezentare în materia proprietăţii intelectuale în faţă OSIM, ORDA (ex: inregistrarede mărci, desene industriale, etc.);
– în materia litigiilor de muncă;
– în materie de privatizare şi postprivatizare;
– penal;
La organele de urmărire penală, Poliţie, Parchet, formulează plângeri şi acordă asistentă în faţă instanţelor de judecată.

Avocaţii din cadrul societăţii noastre, depun toate diligenţele necesare, pentru realizarea serviciilor avocaţiale pentru care societatea a fost angajată, analizează temeinic cauzele încredinţate şi se prezintă la termenele instanţelor de judecată, la organele de urmărire penală sau alte instituţii, conform mandatului încredinţat.
Nu în ultimul rând, avocaţii societăţii noastre pledează cu demnitate în faţă magistraţilor şi a părţilor din proces, iar în toate demersurile întreprinse, manifestă conştiinciozitate şi probitate profesională.

Aplicaţiile se pot transmite la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 30 martie 2022

CARLESSO LAW FIRM organizează stagii de practică

CARLESSO LAW FIRM organizează stagii de practică pentru studenții Facultății de Drept.

CERINŢE
– cunoștințe temeinice de drept civil, comercial şi societar;
– abilități de comunicare, analiză şi sinteză, abilităţi pentru desfăşurarea activităţii în echipă;
– dorinţă de cunoaştere şi dezvoltare profesională, punctualitate şi seriozitate;
– nivel avansat de limba engleză.

Pentru a depune candidatura vă invităm să ne transmiteţi CV-ul dumeavoastră şi o scrisoare de intenţie la următoarea la adresă de e-mail: [email protected]

DESPRE NOI
CARLESSO LAW FIRM, cu o experiență de peste 10 de ani în piața din România, oferă servicii complete de consultanță și reprezentare juridică pentru companii în cadrul proceselor de pătrundere pe piață sau de dezvoltare locală. Cu o echipă formată avocați având o solidă formare profesională și o practică semnificativă pentru clienți din diverse domenii de activitate, CARLESSO LAW FIRM beneficiază de o expertiză recunoscută în drept civil, comercial şi societar, M&A, achiziții publice, drept imobiliar, drept fiscal, dreptul muncii, GDPR, litigii și arbitraj comercial.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 20 iulie 2020

MATEESCU, MATEESCU & KRICHBAUM organizează internship

MATEESCU, MATEESCU & KRICHBAUM organizează stagii de pregătire în domeniul avocaturii.

CANDIDATUL IDEAL
– absolvent sau student al Facultăţii de Drept;
– punctualitate şi seriozitate;
– abilităţi de comunicare şi de negociere, spirit de echipă, flexibilitate, eficienţă şi responsabilitate, atenţie la detalii;
– utilizează cu uşurinţă construcţii gramaticale complexe şi vocabular bogat în limba romană (scris şi vorbit);
– persoană organizată, dornică să înveţe lucruri noi;
– studierea temeinică a dosarelor încredinţate;
– documentarea juridică în vederea formulării acţiunilor în instanţă;
– urmărirea modificărilor legislative;
– redactarea de cereri de chemare în judecată, note scrise, concluzii, etc;
– întocmirea dosarelor pentru instanţă;
– depunerea dosarelor în instanţă;
– depuneri/ridicări cereri în instanţă şi la diverse instituţii;
– reprezentare în faţa autorităţilor.

DESCRIEREA COMPANIEI
Activităţile avocaţiale efectuate de societatea noastră, se desfăşoară în conformitate cu Legea 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea calităţii de avocat.
Societatea acordă asistentă şi reprezentare juridică în următoarele domenii:
– civil;
– comercial;
– drept societar: consiliere juridică în legătură cu problemele care privesc societăţile comerciale, respectiv actele constitutive, schimbări, modificări şi înregistrarea acestora la autorităţile competente;
– contencios administrativ;
– achiziţii publice;
– asistenţă şi reprezentare în materia proprietăţii intelectuale în faţa OSIM, ORDA (ex: inregistrarede mărci, desene industriale, etc.);
– în materia litigiilor de muncă;
– în materie de privatizare şi postprivatizare;
– penal;
La organele de urmărire penală, Poliţie, Parchet, formulează plângeri şi acordă asistenţă în faţa instanţelor de judecată.

Avocaţii din cadrul societăţii noastre, depun toate diligenţele necesare, pentru realizarea serviciilor avocaţiale pentru care societatea a fost angajată, analizează temeinic cauzele încredinţate şi se prezintă la termenele instanţelor de judecată, la organele de urmărire penală sau alte instituţii, conform mandatului încredinţat.
Nu în ultimul rând, pledează cu demnitate în faţa magistraţilor şi a părţilor din proces, manifestă conştiinciozitate şi probitate profesională în toate demersurile întreprinse.

Programul stagiului teoretic și practic este part time.

Aplicaţiile se pot transmite la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 12 iulie 2019

TONUCCI & PARTNERS organizează stagii de practică

TONUCCI & PARTNERS

TONUCCI & PARTNERS, societate internaţională de avocaţi activă în România din anul 2001, organizează stagii de practică pentru unul sau mai mulţi studenţi ai Facultăţii de Drept.

Între beneficiile principale oferite de stagiul de practică se număra cunoașterea/ aprofundarea cunoștințelor legate de activitatea profesională a avocaților, atât în domeniul consultanţei juridice, cât și în domeniul litigiilor, prin implicarea directă a studenților în proiectele societății.

Programul stagiului este de 3-4 ore/zi, dimineața sau seara, în funcție de disponibilitatea candidaților.

Studenții interesați sunt rugați să transmită un e-mail la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 19 august 2019

IACOB & ALEXANDRU recrutează asistent avocat / paralegal

IACOB & ALEXANDRU

IACOB & ALEXANDRU recrutează asistent avocat / paralegal.

Tip contract: Full time / Normă ȋntreagă

Nivel de carieră: Entry level / Primii 3 ani de experienţă

CANDIDATUL IDEAL
– are studii superioare ȋn domeniul juridic;
– abilităţi de comunicare, spirit de echipă;
– flexibilitate, eficienţă şi responsabilitate;
– utilizează cu ușurință construcții gramaticale complexe;
– limba engleză avansat (scris/vorbit);
– persoană organizată, dornică să înveţe lucruri noi și proactivă;
– spirit organizatoric;
– seriozitate și conștiinciozitate;
– punctualitate, seriozitate şi atenţie la detalii şi la respectarea termenelor;
– disponibilitate la deplasări.

RESPONSABILITĂŢI
– cercetări legislative şi documentare juridică pentru avocaţii societăţii;
– menţinerea relaţiilor de natură administrativă cu instituţiile publice, instanţele judecătoreşti, Registrul Comerţului, autorităţile cu atribuţii jurisdicţionale, notari publici şi executori judecătoreşti, traducători, organe ale administraţiei publice, precum şi a altor persoane juridice, inclusiv, dar fără a se limita la:
– depunere şi ridicare documente, studiu dosare aflate pe rol în instanţă şi la diverse instituţii;
– efectuarea operaţiunilor la Registrul Comerţului: depunere şi ridicare documente, plată taxe, obţinere informaţii, prezenţă în audienţă;
– depunere şi ridicare documente de la OSIM; monitorizări de baze de date;
– efectuarea diverselor operaţiuni la Administraţiile Financiare, Primării;
– orice alte deplasări impuse de natura activităţii desfăşurate în cadrul societăţii;
– activităţi de natură juridică şi administrativă specifică societăţii, precum, dar fără a se limita la ţinerea evidenţei documentelor interne;
– studierea temeinică a dosarelor încredinţate;
– urmărirea modificărilor legislative;
– redactarea de cereri, pregătire probatoriu;
– întocmirea şi evidenţa dosarelor societăţii;
– gestionarea activităţilor de traducere şi legalizare a actelor necesare în dosarele în care este implicat.

OFERTĂ
Bonusurile şi beneficiile se discută la interviu.

Candidații interesați sunt rugați să trimită un CV la adresa de e-mail: [email protected] – indicând ȋn subiect postul pentru care aplică.

Mult succes!

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 9 august 2019

MATEESCU, MATEESCU & KRICHBAUM organizează internship

MATEESCU, MATEESCU & KRICHBAUM organizează stagii de pregătire în domeniul avocaturii.

CANDIDATUL IDEAL
– absolvent sau student al Facultăţii de Drept;
– punctualitate şi seriozitate;
– abilităţi de comunicare şi de negociere, spirit de echipă, flexibilitate, eficienţă şi responsabilitate, atenţie la detalii;
– utilizează cu uşurinţă construcţii gramaticale complexe şi vocabular bogat în limba română (scris şi vorbit);
– persoană organizată, dornică să înveţe lucruri noi;
– studierea temeinică a dosarelor încredinţate;
– documentarea juridică în vederea formulării acţiunilor în instanţă;
– urmărirea modificărilor legislative;
– redactarea de cereri de chemare în judecată, note scrise, concluzii, etc;
– întocmirea dosarelor pentru instanţă;
– depunerea dosarelor în instanţă;
– depuneri/ridicări cereri în instanţă şi la diverse instituţii;
– reprezentare în faţa autorităţilor.

DESCRIEREA COMPANIEI
Activităţile avocaţiale efectuate de societatea noastră, se desfăşoară în conformitate cu Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea calităţii de avocat.

Societatea acordă asistenţă şi reprezentare juridică în următoarele domenii:
– civil;
– comercial;
– drept societar: consiliere juridică în legătură cu problemele care privesc societăţile comerciale, respectiv actele constitutive, schimbări, modificări şi înregistrarea acestora la autorităţile competente;
– contencios administrativ;
– achiziţii publice;
– asistenţă şi reprezentare în materia proprietăţii intelectuale în faţa osim, orda (ex: inregistrarede mărci, desene industriale, etc.);
– în materia litigiilor de muncă;
– în materie de privatizare şi postprivatizare;
– penal;
La organele de urmărire penală, poliţie, parchet, formulează plângeri şi acordă asistenţă în faţa instanţelor de judecată.

Avocaţii din cadrul societăţii noastre, depun toate diligenţele necesare, pentru realizarea serviciilor avocaţiale pentru care societatea a fost angajată, analizează temeinic cauzele încredinţate şi se prezintă la termenele instanţelor de judecată, la organele de urmărire penală sau alte instituţii, conform mandatului încredinţat.
Nu în ultimul rând, avocaţii societăţii noastre pledează cu demnitate în faţa magistraţilor şi a părţilor din proces, iar în toate demersurile întreprinse, manifestă conştiinciozitate şi probitate profesională.

Programul stagiului de practică neremunerat este part time.

* Anunțul expiră la data de 7 iunie 2019

TONUCCI & PARTNERS organizează stagii de practică

TONUCCI & PARTNERS

TONUCCI & PARTNERS, societate internaţională de avocaţi activă în România din anul 2001, organizează stagii de practică pentru unul sau mai mulţi studenţi ai Facultăţii de Drept.

Între beneficiile principale oferite de stagiul de practică se număra cunoașterea/ aprofundarea cunoștințelor legate de activitatea profesională a avocaților, atât în domeniul consultanţei juridice, cât și în domeniul litigiilor, prin implicarea directă a studenților în proiectele societății.

Programul stagiului este de 3-4 ore/zi, dimineața sau seara, în funcție de disponibilitatea candidaților.

Studenții interesați sunt rugați să transmită un e-mail la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 24 mai 2019

ZAMFIRESCU RACOŢI & PARTNERS recrutează paralegal

Zamfirescu Racoti & Parteners

Societatea Civilă de Avocaţi ZAMFIRESCU RACOŢI & PARTNERS recrutează paralegal în vederea unei colaborări full-time pe perioadă nedeterminată.

CANDIDAŢII VOR TREBUI SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CONDIŢII GENERALE
– studii medii sau superioare (inclusiv studenţii);
– cunoaşterea limbii române la un nivel avansat;
– cunoașterea unei limbi străine de circulație internațională constituie un avantaj;
– spirit organizatoric şi aplecare spre detaliu;
– capacitatea de a lucra atât individual, cât şi în echipă;
– cunoştinţe operare PC.

RESPONSABILITĂȚI
– asigură înregistrarea documentelor la instanțele, birourile și instituțiile competente;
– colaborează cu instituțiile abilitate pentru obținerea informațiilor solicitate de avocații colaboratori și asociați (instanțe judecătorești, Birourile Executorilor Judecătorești, Cabinete Notariale, OCPI, Parchet, Ministere, Inspectorate de Poliție);
– se deplasează la instituțiile cu care colaborează pentru predarea și obținerea documentelor;
– transmite periodic informări cu privire la stadiul dosarelor și informațiile obținute;
– dactilografiază materiale şi documente solicitate de asociați și colaboratori: împuterniciri, împuterniciri avocațiale, delegații, cereri;
– pregătește dosare pentru instanță (fotocopiază documente, verifică existenţa documentelor necesare la dosar, redactează cereri, delegații, împuterniciri);
– caută periodic pe portalul instanțelor și alte site-uri de specialitate informații cu privire la dosare sau alte aspecte solicitate de colaboratorii și asociații societății.

Candidaţii interesaţi pot trimite CV-ul însoţit de o scrisoare de intenţie la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 16 mai 2019

VOINESCU LAWYERS organizează stagii de practică

VOINESCU LAWYERS organizează un nou stagiu de practică pentru unul sau mai mulți studenți ai Facultății de Drept, aflați în anul 2 sau 3 de studiu.

În cadrul stagiului de practică, studenții vor fi implicați în proiectele societății, atât în domeniul litigiilor, cât și în cel al consultanței juridice, având ocazia de a pune în aplicare cunoștințele teoretice acumulate în facultate.

Programul stagiului este de 4 ore/zi și se va desfășura în prima parte a zilei, existând flexibilitate raportat la programul studentului.

Studenții interesați sunt rugați să transmită CV-ul și scrisoarea de intenție la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 29 martie 2019

MATEESCU, MATEESCU & KRICHBAUM organizează internship

MATEESCU, MATEESCU & KRICHBAUM organizează stagii de pregătire în domeniul avocaturii.

CANDIDATUL IDEAL
– absolvent sau student al Facultăţii de Drept;
– punctualitate şi seriozitate;
– abilităţi de comunicare şi de negociere, spirit de echipă, flexibilitate, eficienţă şi responsabilitate, atenţie la detalii;
– utilizează cu uşurinţă construcţii gramaticale complexe şi vocabular bogat în limba romană (scris şi vorbit);
– persoană organizată, dornică să înveţe lucruri noi.

DESCRIEREA ACTIVITĂȚILOR
– studierea temeinică a dosarelor încredinţate;
– documentarea juridică în vederea formulării acţiunilor în instanţă;
– urmărirea modificărilor legislative;
– redactarea de cereri de chemare în judecată, note scrise, concluzii, etc;
– întocmirea dosarelor pentru instanţă;
– depunerea dosarelor în instanţă;
– depuneri/ridicări cereri în instanţă şi la diverse instituţii;
– reprezentare în faţa autorităţilor.

PREZENTAREA SCA MATEESCU, MATEESCU & KRICHBAUM
Activităţile avocaţiale prestate de societatea noastră, se desfăşoară în conformitate cu Legea 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea calităţii de avocat. Societatea acordă asistenţă şi reprezentare juridică în următoarele domenii:
– civil;
– comercial;
– drept societar: consiliere juridică în legătură cu problemele care privesc societăţile comerciale, respectiv actele constitutive, schimbări, modificări şi înregistrarea acestora la autorităţile competente;
– contencios administrativ;
– achiziţii publice;
– asistenţă şi reprezentare în materia proprietăţii intelectuale în faţa OSIM, ORDA (ex: inregistrarede mărci, desene industriale, etc.);
– în materia litigiilor de muncă;
– în materie de privatizare şi postprivatizare;
– penal.
La organele de urmărire penală, Poliţie, Parchet, formulează plângeri şi acordă asistenţă în faţa instanţelor de judecată.

Avocaţii care activează în cadrul societăţii noastre depun toate diligenţele necesare pentru realizarea serviciilor avocaţiale pentru care societatea a fost angajată, analizează temeinic cauzele încredinţate şi se prezintă la termenele instanţelor de judecată, la organele de urmărire penală sau alte instituţii, conform mandatului încredinţat. Nu în ultimul rând, avocaţii societăţii noastre pledează cu demnitate în faţa magistraţilor şi a părţilor din proces, iar în toate demersurile întreprinse, manifestă conştiinciozitate şi probitate profesională.

PROGRAM PROPUS
– flexibil în funcţie de programul dorit.

Aplicaţiile se pot transmite la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 11 martie 2019

* Anunțul expiră la data de 3 februarie 2019

* Anunțul expiră la data de 28 septembrie 2018

AKTIV – LEX INSOLVENŢĂ organizează internship

Aktiv Lex

AKTIV – LEX INSOLVENŢĂ, societate specializată în servicii de insolvenţă, organizează internship.

Eşti din Craiova sau Turnu Severin şi vrei să capeţi experienţă în cadrul unui program de internship? Aktiv Lex caută interni pasionaţi de drept societar sau de analiză financiară a întreprinderii.

CERINŢE
– eşti student (anul 3 cel puţin) sau masterand, la o facultate cu profil juridic sau economic?
– ai note foarte bune la materiile de profil?
– te descurci bine cu Word-ul şi Excel-ul?
– vrei să vezi partea practică a insolvenţei?
– ai dorinţa de cunoaştere şi de autodepăşire?
– eşti o persoană ambiţioasa care pui pasiune în ceea ce faci?
– ai cunoştinţe de limba engleză, cel puţin la nivel mediu?

RESPONSABILITĂŢI
– practica va fi de 4 – 6 h/zi, pe o perioadă de minim o lună;
– training inclus în perioada de practică;
– studenţii se vor implica în activitatea departamentului juridic şi financiar-contabil, prin realizarea unor task-uri concrete, bine determinate în timp;
– activitatea va cuprinde şi redactarea unor acţiuni întemeiate pe dispoziţiile legii 85/2006 şi 85/2014 (anulări de acte frauduloase, antrenări de răspundere, recuperări de creanţe, etc.), întocmirea de rapoarte asupra cauzelor insolvenţelor, analiza documentelor financiar-contabile ale societăţilor din portofoliu, formularea de plângeri penale, redactări de acte specifice insolvenţei, arhivarea corespondenţei;
– verificarea periodică a pachetului de legi cu impact asupra societăţilor comerciale.

CE OFERIM?
– seriozitate;
– posibilitatea ca la finalul internship-ului să rămâneţi în cadrul echipei;
– scrisoare de recomandare;
– îndrumarea unor specialişti în domeniu.

Dacă ești interesat/a, așteptăm să ne transmiți un e-mail cu o scrisoare de intenţie şi un CV, pe adresa: [email protected]

Anunţul este valabil pentru oraşele Craiova şi Drobeta Turnu Severin.

* Anunțul expiră la data de 23 martie 2018

NOMENIUS organizează internship

NOMENIUS, agenţie de proprietate intelectuală organizează internship.

CE PUTEM OFERI PENTRU ÎNCEPUT
– oferim studenţilor şansa de a învăţa de la o echipă formată din avocaţi şi consilieri în proprietate industrială;
– oferim decontarea transportului iar la finalul stagiului există posibilitatea unei colaborări permanente.

ATENȚIE LA CE CĂUTĂM
– studenți la Drept, anul 2 cel puţin;
– persoane care doresc să înveţe din practică despre domeniul proprietăţii intelectuale și drept societar;
– este importantă dorinţa de cunoaştere şi de autodepăşire a candidaţilor;
– căutăm persoane ambiţioase care să ne dovedească pasiune în ceea ce fac;
– engleză – cel puţin nivel mediu.

Dacă ești intersat/a așteptăm să ne trimiți un email cu o scrisoare de intenţie şi un CV pe adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 19 martie 2018

GRAM DANIEL recrutează avocat / absolvent

CA GRAM DANIEL recrutează avocat definitiv / stagiar sau absolvent de drept.

CANDIDATUL IDEAL
– are studii superioare de specialitate;
– a susţinut examenul de admitere ȋn Barou;
– are experienţă în consultanţă juridică civilă şi comercială;
– abilităţi de comunicare şi de negociere, spirit de echipă, flexibilitate, eficienţă şi responsabilitate, atenție la detalii;
– limba engleză avansat (scris/vorbit).

Candidații interesați sunt rugați să trimită un CV la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiile București și Ploiești.

* Anunțul expiră la data de 19 februarie 2018

MATEESCU, MATEESCU & KRICHBAUM organizează internship

MATEESCU, MATEESCU & KRICHBAUM organizează internship.

CANDIDATUL IDEAL
– absolvent sau student al Facultăţii de Drept;
– punctualitate şi seriozitate;
– abilităţi de comunicare şi de negociere, spirit de echipă, flexibilitate, eficienţă şi responsabilitate, atenţie la detalii;
– utilizează cu uşurinţă construcţii gramaticale complexe şi vocabular bogat în limba romană (scris şi vorbit);
– persoană organizată, dornică să înveţe lucruri noi.

DESCRIEREA JOBULUI
– studierea temeinică a dosarelor încredinţate;
– documentarea juridică în vederea formulării acţiunilor în instanţă;
– urmărirea modificărilor legislative;
– redactarea de cereri de chemare în judecată, note scrise, concluzii, etc;
– întocmirea dosarelor pentru instanţă;
– depunerea dosarelor în instanţă;
– depuneri/ridicări cereri în instanţă şi la diverse instituţii;
– reprezentare în faţa autorităţilor.

DESCRIEREA COMPANIEI
Activităţile avocaţiale prestate de societatea noastră, se desfăşoară în conformitate cu Legea 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea calităţii de avocat. Societatea acordă asistenţă şi reprezentare juridică în următoarele domenii:
– civil;
– comercial;
– drept societar: consiliere juridică în legătură cu problemele care privesc societăţile comerciale, respectiv actele constitutive, schimbări, modificări şi înregistrarea acestora la autorităţile competente;
– contencios administrativ;
– achiziţii publice;
– asistenţă şi reprezentare în materia proprietăţii intelectuale în faţa OSIM, ORDA (ex: inregistrarede mărci, desene industriale, etc.);
– în materia litigiilor de muncă;
– în materie de privatizare şi postprivatizare;
– penal.
La organele de urmărire penală, Poliţie, Parchet, formulează plângeri şi acordă asistenţă în faţa instanţelor de judecată.

Avocaţii care activează în cadrul societăţii noastre depun toate diligenţele necesare pentru realizarea serviciilor avocaţiale pentru care societatea a fost angajată, analizează temeinic cauzele încredinţate şi se prezintă la termenele instanţelor de judecată, la organele de urmărire penală sau alte instituţii, conform mandatului încredinţat. Nu în ultimul rând, avocaţii societăţii noastre pledează cu demnitate în faţa magistraţilor şi a părţilor din proces, iar în toate demersurile întreprinse, manifestă conştiinciozitate şi probitate profesională.

PROGRAM INTERSHIP
– flexibil în funcţie de programul dorit.

Aplicaţiile se pot transmite la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 februarie 2018

TITU EUGEN recrutează avocat stagiar și studenți

TITU EUGEN recrutează avocat stagiar și studenți.

RESPONSABILITĂȚI
– reprezentarea în fața instanțelor de judecată / urmărire penală / Registrul Comerțului;
– redactare diverse documente juridice.

CERINȚE
– este necesară înscrierea în Barou;
– disponibilitate la deplasări și rezistență la stres;
– capacitate de adaptare, spirit de echipă;
– capacitate de muncă susținută.

CV-urile vor fi trimise la adresele de e-mail: [email protected] și [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 9 noiembrie 2017

DECALEX organizează internship în domeniul juridic

DECALEX

DECALEX organizează internship în domeniul juridic.

CĂUTĂM SĂ NE MĂRIM ECHIPA!

Echipa noastră este în creştere şi avem nevoie de forţe proaspete.

CUM ESTE PERSOANA PE CARE O CĂUTĂM?
– a absolvit facultatea de Drept;
– e pasionată de tehnologie şi înţelege ce impact are la nivel legislativ;
– este familiarizat cu legislaţia privind protecţia datelor personale;
– îşi doreşte mai mult decât o carieră în domeniile clasice ale dreptului;
– vorbeşte limba engleză/franceză;
– este deschisă şi optimistă;
– este orientată către soluţii rapide.

CE OFERIM?
– seriozitate;
– know-how în domeniul protecţiei datelor;
– training în domeniul datelor personale;
– posibilitatea ca la finalul internship-ului să rămână în cadrul echipei;
– scrisoare de recomandare;
– îndrumarea unui specialist în domeniu.

DE CÂND AVEM NEVOIE?
Cât mai repede.

Trimite cv-ul tău la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 5 octombrie 2017

INTERNSHIP SOCIETATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE

SOCIETATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE organizează în perioada 01.01-31.12.2018 stagiu de practică (internship) pentru studenți (anii I-IV), masteranzi și doctoranzi. Număr de locuri limitat: 10 (zece).

ACTIVITĂȚI
Cercetare și documentare juridică: (1) redactare de comentarii și materiale documentare în domenii de interes practic, (2) traduceri și sinteze în limba engleză, (3) participări la evenimente juridice, (4) note de doctrină, (5) note de jurisprudență.

PROGRAM
Internii desfășoară activități între 4 și 10 ore/săptămână, potrivit afinităților și aptitudinilor. Activitatea se poate desfășura și online.

BENEFICII
Integrare într-o echipă de elită, vizibilitate specială în lumea juridică, acces la baze de date de specialitate, participare la evenimente juridice. Se eliberează adeverință de absolvire și, după caz, scrisoare de recomandare. Pentru a afla cine sunt absolvenții stagiului SSJ click aici.

DOCUMENTE
CV în format european, însoțit de fotografie, scrisoare de intenție (max. 1 pag.), eseu Care este cea mai interesantă lege pentru mine (300-900 cuvinte)

Stagiul de practică se adresează tuturor studenților facultăților de drept din România și Republica Moldova, indiferent de anul de studiu, masteranzilor și doctoranzilor.

Procesul de selecție cuprinde două etape eliminatorii: selecția pe baza documentelor și interviu. În cadrul interviului se organizează un micro-test.

Termen limită trasmitere documente: 27 octombrie 2017, ora 21:00
Interviuri (București): 4-5 noiembrie 2017
Preluare ștafetă: noiembrie-decembrie 2017

Transmiteți documentele la adresa de e-mail: [email protected]

NOMENIUS organizează internship | Proprietate intelectuală

Nomenius

NOMENIUS, agenţie de proprietate intelectuală organizează internship.

CE PUTEM OFERI PENTRU ÎNCEPUT
– oferim studenţilor şansa de a învăţa de la o echipă formată din avocaţi şi consilieri în proprietate industrială;
– oferim decontarea transportului iar la finalul stagiului există posibilitatea unei colaborări permanente;
– posibilitatea de colaborare permanentă după finalizarea internshipului.

ATENȚIE LA CE CĂUTĂM
– studenți la Drept, anul 2 cel puţin;
– persoane care doresc să înveţe din practică despre domeniul proprietăţii intelectuale și drept societar;
– este importantă dorinţa de cunoaştere şi de autodepăşire a candidaţilor;
– căutăm persoane ambiţioase care să ne dovedească pasiune în ceea ce fac;
– engleză – cel puţin nivel mediu.

Dacă ești intersat/a așteptăm să ne trimiți un email cu o scrisoare de intenţie şi un CV pe adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 2 august 2017

MATEESCU, MATEESCU & KRICHBAUM organizează internship

MATEESCU, MATEESCU & KRICHBAUM organizează internship.

CANDIDATUL IDEAL
– absolvent sau student al Facultăţii de Drept;
– punctualitate şi seriozitate;
– abilităţi de comunicare şi de negociere, spirit de echipă, flexibilitate, eficienţă şi responsabilitate, atenţie la detalii;
– utilizează cu uşurinţă construcţii gramaticale complexe şi vocabular bogat în limba romană (scris şi vorbit);
– persoană organizată, dornică să înveţe lucruri noi.

DESCRIEREA JOBULUI
– studierea temeinică a dosarelor încredinţate;
– documentarea juridică în vederea formulării acţiunilor în instanţă;
– urmărirea modificărilor legislative;
– redactarea de cereri de chemare în judecată, note scrise, concluzii, etc;
– întocmirea dosarelor pentru instanţă;
– depunerea dosarelor în instanţă;
– depuneri/ridicări cereri în instanţă şi la diverse instituţii;
– reprezentare în faţa autorităţilor.

DESCRIEREA COMPANIEI
Activităţile avocaţiale prestate de societatea noastră, se desfăşoară în conformitate cu Legea 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea calităţii de avocat. Societatea acordă asistenţă şi reprezentare juridică în următoarele domenii:
– Civil;
– Comercial;
– Drept societar: consiliere juridică în legătură cu problemele care privesc societăţile comerciale, respectiv actele constitutive, schimbări, modificări şi înregistrarea acestora la autorităţile competente;
– contencios administrativ;
– achiziţii publice;
– asistenţă şi reprezentare în materia proprietăţii intelectuale în faţa OSIM, ORDA (ex: inregistrarede mărci, desene industriale, etc.);
– în materia litigiilor de muncă;
– în materie de privatizare şi postprivatizare;
– penal.
La organele de urmărire penală, Poliţie, Parchet, formulează plângeri şi acordă asistenţă în faţa instanţelor de judecată.

Avocaţii care activează în cadrul societăţii noastre depun toate diligenţele necesare pentru realizarea serviciilor avocaţiale pentru care societatea a fost angajată, analizează temeinic cauzele încredinţate şi se prezintă la termenele instanţelor de judecată, la organele de urmărire penală sau alte instituţii, conform mandatului încredinţat. Nu în ultimul rând, avocaţii societăţii noastre pledează cu demnitate în faţa magistraţilor şi a părţilor din proces, iar în toate demersurile întreprinse, manifestă conştiinciozitate şi probitate profesională.

PROGRAM INTERSHIP
– flexibil în funcţie de programul dorit.

Aplicaţiile se pot transmite la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 28 iulie 2017

McGREGOR & PARTNERS is looking for an intern

McGREGOR & PARTNERS (Bucharest Office) is looking for an intern.

THE IDEAL CANDIDATE
The ideal candidate is a law student in the final years of Law School (IIIrd or IVth year) and fluent in written and spoken legal English. He/she should have excellent legal research and writing skills. Highly organized with the ability to communicate and interact with Corporate management and the rest of the team. Willingness to learn and to work under pressure, common sense and practicality are also important.

A fair package of remuneration will be offered. He/she will be encouraged to develop his/ her knowledge, professional skills and commerciality. There is an opportunity to work closely with a native English speaking lawyer with 20 years’ experience in working in important transactions in Romania.

ABOUT THE FIRM
A regional law firm with offices in Bucharest and Sofia, undertaking work largely for multinational and foreign clients, which has an association with an international law firm based in the City of London.

The interested candidates are invited to send us a Resume and a Letter of Intent to: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 20 iulie 2017

DECALEX organizează internship

DECALEX

DECALEX organizează internship în domeniul juridic.

CĂUTĂM SĂ NE MĂRIM ECHIPA!

Echipa noastră este în creştere şi avem nevoie de forţe proaspete.

CUM ESTE PERSOANA PE CARE O CĂUTĂM?
– este student la Drept minim anul 3;
– este dispusă să înveţe;
– gândeşte preventiv;
– vorbeşte limba engleză/franceză;
– este deschisă şi optimistă;
– este orientată către soluţii rapide.

CE VA FACE ACEASTĂ PERSOANĂ?
– va învăţa să redacteze acte cu caracter juridic;
– va studia în detaliu dosarele şi va forma opinii juridice pe ele;
– va depune şi ridica documente de la instanţele de judecată sau alte instituţii;
– va oferi suport legal asociaţilor.

CE OFERIM?
– seriozitate;
– posibilitatea ca la finalul internship-ului să rămână în cadrul echipei;
– scrisoare de recomandare;
– îndrumarea unui specialist în domeniu.

DE CÂND AVEM NEVOIE?
Cât mai repede.

Trimite cv-ul tău la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 9 aprilie 2017

SORA & ASOCIAŢII organizează internship

SORA & ASOCIAŢII organizează internship pentru o durată de 3 luni de zile.

CE OFERIM
– posibilitatea de a se instrui în domeniul arbitrajului, litigiilor şi a consultanţei acordate societăţilor comerciale;
În funcţie de aptitudinile dovedite în cadrul stagiului, putem acorda:
– posibilitatea de a participa la elaborarea de articole de specialitate;
– posibilitatea de a continua colaborarea în cadrul echipei noastre.

CE CĂUTĂM
– studenți la Drept, anul 2 cel puţin;
– persoane care sunt pasionate de studiul, interpretarea legilor, care au o evidentă chemare în domeniul juridic;
– persoane punctuale, organizate şi cu dorinţă de perfecţionare în domeniul litigiilor şi a consultanţei comerciale;
– disponibilitate pentru interacţiunea cu instanţele, curtea de arbitraj şi Registrul comerţului.

Dacă ești interesat/ă așteptăm să ne trimiți un email pe adresa: [email protected] la care să fie ataşat un Curriculum Vitae împreună cu o scurtă descriere a aşteptărilor tale de la un viitor loc de stagiu sau, de ce nu? chiar viitor loc de muncă.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 16 martie 2017

DECALEX organizează internship

DECALEX

DECALEX organizează internship în domeniul juridic.

CĂUTĂM SĂ NE MĂRIM ECHIPA!

Echipa noastră este în creştere şi avem nevoie de forţe proaspete.

CUM ESTE PERSOANA PE CARE O CĂUTĂM?
– este student la Drept minim anul 3;
– este dispusă să înveţe;
– gândeşte preventiv;
– vorbeşte limba engleză/franceză;
– este deschisă şi optimistă;
– este orientată către soluţii rapide.

CE VA FACE ACEASTĂ PERSOANĂ?
– va învăţa să redacteze acte cu caracter juridic;
– va studia în detaliu dosarele şi va forma opinii juridice pe ele;
– va depune şi ridica documente de la instanţele de judecată sau alte instituţii;
– va oferi suport legal asociaţilor.

CE OFERIM?
– seriozitate;
– posibilitatea ca la finalul internship-ului să rămână în cadrul echipei;
– scrisoare de recomandare;
– îndrumarea unui specialist în domeniu.

DE CÂND AVEM NEVOIE?
Cât mai repede.

Trimite cv-ul tău la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 17 februarie 2017

DECALEX organizează internship

DECALEX

DECALEX organizează internship în domeniul juridic.

CUM ESTE PERSOANA PE CARE O CĂUTĂM?
– este student la Drept minim anul 3;
– este dispusă să înveţe;
– gândeşte preventiv;
– vorbeşte limba engleză/franceză;
– este deschisă şi optimistă;
– este orientată către soluţii rapide.

CE VA FACE ACEASTĂ PERSOANĂ?
– va învăţa să redacteze acte cu caracter juridic;
– va studia în detaliu dosarele şi va forma opinii juridice pe ele;
– va depune şi ridica documente de la instanţele de judecată sau alte instituţii;
– va oferi suport legal asociaţilor.

CE OFERIM?
– seriozitate;
– posibilitatea ca la finalul internship-ului să rămână în cadrul echipei;
– scrisoare de recomandare;
– îndrumarea unui specialist în domeniu.

Durata: 3 luni.

DE CÂND AVEM NEVOIE?
Cât mai repede.

Trimite cv-ul tău la adresa [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 7 iulie 2016

NOMENIUS organizează internship proprietate intelectuală

Nomenius

NOMENIUS organizează internship proprietate intelectuală.

CE PUTEM OFERI PENTRU ÎNCEPUT
– oferim studenţilor şansa de a învăţa de la o echipă formată din avocaţi şi consilieri în proprietate industrială ce le va oferi informaţii valoroase pe care altfel nu le-ar putea dobândi;
– va exista cineva în permanenţă care se va ocupa de instruirea, informarea, integrarea precum şi verificarea task-urilor lor;
– oferim decontarea transportului iar la finalul stagiului există posibilitatea unei colaborări permanente.

ATENȚIE LA CE CĂUTĂM
studenți la Drept, anul 2 cel puţin;
– persoane care doresc să înveţe din practică despre domeniul proprietăţii intelectuale și drept societar;
– este importantă dorinţa de cunoaştere şi de autodepăşire a candidaţilor;
– căutăm persoane ambiţioase care să ne dovedească pasiune în ceea ce fac;
– limbi străine: engleză şi/sau germană – obligatoriu.

Dacă ești intersat/a așteptăm să ne trimiți un email pe adresa: [email protected] la care să fie ataşat un Curriculum Vitae însoțit de scrisoarea ta de intenție.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 2 iunie 2016

DECALEX recrutează avocat şi intern

DECALEX

DECALEX recrutează avocat şi intern.

CĂUTĂM SĂ NE MĂRIM ECHIPA!

Echipa noastră este în creştere şi avem nevoie de forţe proaspete.

AVOCAT

CUM ESTE PERSOANA PE CARE O CĂUTĂM?
– este avocat membru Barou Bucureşti;
– vorbeşte limba engleză fluent;
– este proactivă;
– este deschisă şi optimistă;
– gândeşte preventiv;
– este orientată către soluţii rapide;
– are experienţă de minim 6 luni.

CE VA FACE ACEASTĂ PERSOANĂ?
– va redacta acte cu caracter juridic;
– va studia în detaliu dosarele şi va forma opinii juridice pe ele;
– va depune şi ridica documente de la instanţele de judecată sau alte instituţii;
– va oferi suport legal asociaţilor;
– va oferi asistenţă juridică clienţilor companiei.

INTERN

CUM ESTE PERSOANA PE CARE O CĂUTĂM?
– este student la Drept minim anul 3;
– este dispusă să înveţe;
– gândeşte preventiv;
– vorbeşte limba engleză/franceză;
– este deschisă şi optimistă;
– este orientată către soluţii rapide.

CE VA FACE ACEASTĂ PERSOANĂ?
– va învăţa să redacteze acte cu caracter juridic;
– va studia în detaliu dosarele şi va forma opinii juridice pe ele;
– va depune şi ridica documente de la instanţele de judecată sau alte instituţii;
– va oferi suport legal asociaţilor.

CE OFERIM?
– seriozitate;
– posibilitatea ca la finalul internship-ului să rămână în cadrul echipei;
– scrisoare de recomandare;
– îndrumarea unui specialist în domeniu.

DE CÂND AVEM NEVOIE?
Cât mai repede.
Trimite cv-ul tău la adresa [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 30 martie 2016

CABINETE ASOCIATE DE AVOCAŢI recrutează recrutează avocat stagiar şi studenţi

BIROU AVOCATI

CABINETE ASOCIATE DE AVOCAŢI recrutează avocat definitiv sau stagiar cu sau fără experiență.

De asemenea, căutăm studenți pentru practică, de preferat studenți ai Universității București.

Seriozitatea este o condiție.

Contact:
Av. Niculescu: 0720/120.710;
Av. Olaras: 0727/937.397.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 2 noiembrie 2015

SOCIETATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE organizează INTERNSHIP

SOCIETATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE organizează în perioada 01.11.2015-31.10.2016 stagiu de practică (internship) pentru studenți (anii I-IV), masteranzi și doctoranzi.

ACTIVITĂȚI
Cercetare și documentare juridică: (i) redactare de materiale și/sau întocmirea de studii juridice pe teme de interes, (ii) note de legislație (formularea de opinii juridice și/sau comentarii pe marginea unor acte normative de actualitate), (iii) sinteze de doctrină, (iv) note de jurisprudență, (v) traduceri juridice, (vi) transcripturi. Monitorizare surse de interes juridic, cum sunt: Monitorul Oficial, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Uniunea Natională a Barourilor din România și barouri, Institutul Național al Magistraturii, Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Comisia Europeană, Parlamentul European, website-uri specializate în materie penală (DNA, DIICOT, Parchetul General etc.), cărți juridice.

PROGRAM
Internii desfășoară activități între 5 și 15 ore/săptămână, potrivit afinităților și aptitudinilor. Activitatea se desfășoară cu precădere online (inclusiv JURIDICE.ro și Facebook).

BENEFICII
Integrare într-o echipă de elită, vizibilitate specială în lumea juridică, acces la baze de date de specialitate, participare gratuită la evenimentele organizate de Societatea de Științe Juridice (conferințe și dezbateri) și parteneri, mentor pe parcursul întregului stagiu de practică. Se eliberează adeverință de absolvire și, după caz, scrisoare de recomandare. Pentru a afla cine sunt absolvenții stagiului SSJ click aici.

DOCUMENTE
CV în format european, însoțit de fotografie, scrisoare de intenție (max. 1 pag.), eseu Care este cea mai interesantă lege pentru mine (300-900 cuvinte)

Stagiul de practică se adresează tuturor studenților facultăților de drept din România și Republica Moldova, indiferent de anul de studiu, masteranzilor și doctoranzilor.

Procesul de selecție cuprinde două etape eliminatorii: selecția pe baza documentelor și interviu. În cadrul interviului se organizează un micro-test.

Termen limită: 20 octombrie 2015, ora 21:00

Transmiteți documentele la adresa de e-mail: [email protected]

DRAGNE & ASOCIAȚII selectează studenți pentru stagiu de practică

Dragne & Asociatii

DRAGNE & ASOCIAȚII oferă stagii de practică pentru studenți, pe timpul vacanței de vară.

Trimiteți CV și scrisoare de intenție la [email protected], [email protected]

Dragne & Asociații este recunoscută de ghidurile internaționale de profil ca fiind una dintre cele mai importante societăţi de avocatură din România. Catalogată drept lider în materie de Litigii și Arbitraj, Dragne & Asociații este menționată în fiecare an de publicațiile Legal 500 EMEA, Chambers Europe, IFLR 1000 și Best Lawyers ca fiind o societate cu experiență în diverse domenii (Banking, Real Estate, Corporate și M&A, Project Finance). Structurate pe arii de practică, echipele de avocați sunt coordonate de șase asociați: Ion Dragne, Stelian Garofil, Delia Boșman, Andreia Oana Dumitrescu, Daniel Cîrstea și Ioana Oprea. Fondată în anul 2010, societatea aniversează în 2015 cinci ani de existență.

* Anunțul expiră la data de 3 august 2015

RADU & ASOCIAŢII – EY Law recrutează absolvenți și avocați stagiari

EY

RADU & ASOCIAŢII, societatea de avocatură afiliată EY România, recrutează proaspăt absolvenți și avocați stagiari pentru activitatea de consultanță juridică în materie comercială și drept societar.

CERINȚE MINIME
– proaspăt absolvent (promoția 2015) sau avocat stagiar (anul 1 de stagiu) în Baroul București;
– cunoștințe avansate de limba engleză (alte limbi de circulație internațională pot constitui un avantaj);
– experiența profesională sub forma practicii de vară la diferite forme de exercitare a profesiei poate constitui un avantaj;
– studiile desfășurate în străinătate și cunoștințele economice pot constitui un avantaj.

CONTACT
Cei interesaţi pot trimite CV-ul în atenţia d-nei Irina Niculescu la adresa de e-mail: [email protected]

RADU & ASOCIAŢII SPRL este firma de avocatură afiliată EY în România. Principala noastră calitate este aceea că putem oferi servicii juridice de top în mod integrat, lucrând îndeaproape cu colegii noștri specializați în servicii de consultanță tradiționale ale EY.

Firma de avocatură din România, condusă de Dragoș Radu, avocat cu o bogată experiență în tranzacții internaționale, face parte dintr-o rețea globală aflată în expansiune, cu aproximativ 1.400 de avocați în circa 65 de țări.

Domeniile noastre de practică sunt următoarele:
– fuziuni și achiziții (M&A);
– societăți și contracte comerciale;
– finanțări și instituții financiare;
– relații de muncă;
– imobiliare (real estate);
– restructurări și insolvență;
– litigii și dispute fiscale.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 22 iulie 2015

CONSTANTIN CUNESCU BUSINESS LAW SCHOOL

Summer School 4

Încep înscrierile la „Constantin Cunescu Business Law School”, ediția a IV-a

Societatea de avocați CUNESCU, BALACIU & ASOCIAȚII deschide înscrierile la cea de-a patra ediție a școlii de avocatură de business „Constantin Cunescu Business Law School”.
Sesiunea de înscrieri durează până pe 25 iunie, iar școala de vară se desfășoară în București în perioada 6-11 iulie.

Tinerii avocați stagiari și studenții în ani terminali pot participa la o sesiune intensivă de învațare a principiilor esențiale din avocatura de business.

Înscrierile se fac pe http://www.summerschool.cunescu.ro/, prin completarea unei fișe de înscriere, pe baza căreia se face selecția celor 10 participanți.

Timp de o săptămână, avocați cu experiență din cadrul casei de avocatură Cunescu, Balaciu & Asociații se alătură participanților, în sesiuni interactive de predare. Acestea dezvoltă tehnici specifice avocaturii de business și simulează practic probleme și situații reale.

Realizarea unui raport de due diligence, redactarea de documente procedurale, abordarea unei acțiuni în justiție, arbitrare sau de mediere, sau pledarea cazului în proces sunt doar cateva dintre lucrurile pe care le invață cei ce participă la Școala de Vară „Constantin Cunescu Business Law School”.

Cei mai mulți dintre participanți înteleg alături de noi ce înseamnă avocatura de business. Ei au idei preconcepute despre ce presupune activitatea unui avocat, însă timp de o săptămână ei au șansa să valideze sau să își schimbe părerile. Este foarte important ca ei să înțeleagă activitatea din perspectivă practică, de aceea și cursurile școlii de vară sunt structurate cu accent pe latura practică a profesiei” declară Dr. Beatrice Onica Jarka, partener Cunescu, Balaciu & Asociații.

Simularea procesului civil este punctul culminant din desfășurarea școlii noastre de avocatură de business. Îi pune pe participanți față în față cu realitatea, îi face responsabili și îi provoacă să ia decizii, întocmai cum se întâmplă în avocatura de business” declară Dinu Petre, partener Cunescu, Balaciu & Asociații.

Vă mulțumesc pentru această experiență! După terminarea facultății, nu eram sigură dacă avocatura este potrivită pentru mine. După această şcoală de vară, datorită pasiunii, căldurii și profesionalismului cu care am fost întâmpinată, am realizat că această meserie este frumoasă și interesantă. Am învățat foarte multe și am realizat ca îmi doresc să devin avocat datorită acestei experiențe. Recomand această scoală de vară oricărui proaspăt absolvent sau încă student care dorește să descopere cu adevărat ce înseamnă să fii avocat de business.” – spune un absolvent al Facultății de Drept – Universitatea București și participant la ediția 2014 a „Constantin Cunescu Business Law School”.

Absolvenții cursurilor „Constantin Cunescu Business Law School” primesc diplome și recomandări din partea lectorilor și pot primi oferte pentru continuarea stagiului de pregătire în cadrul echipei Cunescu, Balaciu & Asociații. Mai mult absolvenţii scolii vor avea prioritate la angajarea in profesie.

Detalii despre program, lectori și înscriere sunt disponibile pe site-ul școlii: http://www.summerschool.cunescu.ro/

Partener ediția a IV-a: ELSA Bucuresti

DESPRE CUNESCU, BALACIU ȘI ASOCIAȚII
CBA reprezintă în România zona de legal a rețelei internaționale de consultanță NEXIA International, făcând parte și din rețeaua specializată a firmelor de avocati ADVOC International. În prezent, CBA are o echipă formată din 17 de avocaţi, dintre care 10 sunt avocați seniori şi alcătuiesc împreună cu cei trei parteneri o echipă redutabilă în litigii şi consultanţa de business. Numărul clienţilor pentru care avocaţii casei au prestat şi prestează servicii în 2014 depăşeşte 110 companii.
Cunescu, Balaciu şi Asociaţii a fost înfiinţată în anul 1996 de Constantin Cunescu şi Alina Anca Balaciu, fiind una dintre primele case de avocatură de business din Bucureşti. Principalele domenii de activitate ale societăţii de avocatură se regăsesc în asistenţa juridică în proiecte mari de investiţii şi infrastructură, în asistenţă pentru proceduri de fuziuni şi achiziţii, precum şi în domeniul internetului şi al comerţului electronic. Specialiştii de la Cunescu, Balaciu şi Asociaţii acoperă cu soluţii eficiente speţe privind proprietatea industrială şi drepturile de autor, construcţiile, relaţiile de muncă, viaţa societăţilor comerciale dar și exproprieri și retrocedări.

* Anunțul expiră la data de 25 iunie 2015

LiderJust: leadership pentru tineri profesioniști

LiderJust

Asociația Liderjust oferă un curs complet de leadership unui număr de 20 de tineri profesioniști aflați în primii 5 ani de carieră, absolventi atât ai facultătilor de drept, cât și ai facultăților de științe politice, de jurnalism și de economie.

PROGRAM INTENSIV DE LEADERSHIP PENTRU TINERI PROFEȘIONIȘTI
Sinaia, Hotel Casa Iris****, 24-31 august 2013

Partener media: JURIDICE.ro

Scopul programului este de a aduce împreună actori direcți ai sistemului judiciar precum avocați, judecători, procurori, absolvenți ai Academiei de Poliție etc., dar și jurnaliști, economiști și analiști politici care au o activitate în domeniul justiției sau legată de mediul juridic, pentru a dobândi abilități și cunoștințe de leadership, dar și pentru a-și forma o viziune despre sistemul de justiție din România.

Programul, desfășurat în perioada 24-31 august 2013, va avea loc în Sinaia și va aborda teme precum: valorile în sistemul de justiție, lucrul in echipă, managementul timpului, al conflictelor si al schimbării, tehnici de comunicare, dezvoltarea creativității și leadership situațional.

Vor fi invitate pentru a intra în dialog cu participanții personalități care si-au asumat rolul de lideri si au avut o contribuție semnificativă în domeniile în care activează.

O componentă a programului este de a oferi instrumentele si cunostințele necesare participanților pentru ca aceștia să poată pune în practică orice proiect și pentru a atinge, atât pe plan personal, cât și profesional, obiectivele pe care și le propun. Totodată, programul urmărește promovarea leadershipului prin valori ca element fundamental în societatea românească.

Leadership cu atitudine este sprijinit financiar de Ambasada Statelor Unite ale Americii în România, astfel încât Asociația Liderjust va acoperi taxa de participare la program, cazarea și mesele aferente pentru întreaga perioadă, costurile de transport revenind în sarcina participanților.

Suntem onorați să îi avem în calitate de traineri pe:
Cosmin Alexandru, partener Wanted Transformations
Mihai Dragoi, Managing Partner HR Dimensions
Codru Vrabie, Presedinte al Asociației EPAS, coordonator www.piatadespaga.ro
Marian Staş, coordonator Programul educaţional “Liderii Mileniului Trei”, Quantitative Methods Instructor MC-MPA Summer Program, Harvard Kennedy School

Pentru a participa, trimiteți la adresa [email protected] până la 12 iulie 2013:
– CV
– scrisoare de intenție
– eseu de 500 de cuvinte ”Trei măsuri esențiale pentru îmbunătățirea sistemului de justiție în România”.

Aplicanții selectați vor susține ulterior un interviu.

Pentru detalii și noutăți vizitați pagina de Facebook: https://www.facebook.com/LIDERJUST

* Anunțul expiră la data de 12 iulie 2013

ApTI organizează stagii de practică pentru studenți

ApTI

Asociația pentru Tehnologie și Internet organizează în perioada iunie-iulie și iulie-august stagii de practică pentru studenții de la drept, comunicare, științe politice sau din zona tehnică. ApTI oferă 2 locuri de practică pentru fiecare perioadă menționată în parte, iar la finalul perioadei vom elibera un certificat de practică. Așteptăm să primim candidaturile celor care sunt curioși să învețe lucruri noi și care își pot dedica cel puțin 2 ore pe zi pentru îndeplinirea task-urilor propuse sau pentru participarea la diferite evenimente organizate de noi. Lucrul se va face de acasă, iar programul va fi flexibil. Așa că nu trebuie să fii neapărat din București, ci doar să ai conexiune la internet.

Îți pasă de libertatea Internetului?

ApTI scoate la bătaie 2 locuri de practică pentru cei care vor să afle mai multe despre concepte ca Internet liber, neutralitatea rețelelor, date deschise, drepturi civile digitale și guvernanța internetului și aspectele juridice și de politici publice conexe.

Ce e ApTI și în ce credem?

Asociația pentru Tehnologie și Internet este o asociație nonguvernamentală care susține și promovează o lume digitală liberă și deschisă prin respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Un Internet liber este un mediu în care libertatea de exprimare și viața privată sunt respectate și garantate. O lume digitală deschisă reprezintă o garanție a accesului legal și sigur la beneficiile aduse de tehnologia informației.

Ce voi face la internship?

– vei face parte din echipa de Strategic Litigation a ApTI;
– ne vei ajuta la promovarea activităților noastre;
– vei contribui la activitățile de informare și explicare pe care le face ApTI pentru a populariza conceptele de drepturi civile digitale;
– vei fi implicat în grupuri de lucru, workshop-uri și dezbateri pe domeniile pe care ApTI le susține: reutilizarea datelor, transparența decizională, internet liber, libera exprimare, protecția vieții private;
– vei beneficia de training pe subiectele promovate de asociație;
– vei pregăti materiale pentru primul Forum Național de Internet Governance (RoIGF).

Cum aplic?

Trimite CV-ul care să cuprindă și lista activităților extra-școlare la care ai participat (sau organizat) până în prezent și un paragraf în care să ne spui de ce vrei să faci practică la ApTI.

Persoanele interesate pot aplica trimițând un e-mail la adresa: [email protected]

* Anunțul expiră la data de 2 iunie 2013