OLARU ADELA & ASOCIAŢII recrutează asistent manager

SCPA OLARU ADELA & ASOCIAŢII recrutează asistent manager.

SCPA Olaru Adela şi Asociaţii este formată dintr-o echipă de profesionişti, specializaţi şi experimentaţi practicieni în dreptul naţional, oferind consultanţă şi reprezentare în faţa instituţiilor şi instanţelor de judecată într-o arie largă de domenii precum: civil, penal, contencios-administrativ, familie, muncii, proprietate intelectuală.

OPORTUNITĂŢI
– condiţii financiare deosebite;
– posibilitare de dezvoltare reală din punct de vedere professional într-un cadru de profesioniti;
– locaţie exclusivistă în Bucureşti.

CERINŢE
– experienţă în activitatea de secretariat;
– cunoştinţe avansate PC;
– capacitate de însuşire rapidă a informaţiilor;
– atenţie sporită la detalii, punctualitate;
– capacitate de gestionare a situaţiilor dificile şi de prioritizare a activităţilor;
– integritate morală, profesionalism, eficienţă, responsabilitate, confidenţialitate şi abilităţi de lucru în echipă;
– excelenta cunoaştere a limbii române, exprimarea corectă şi coerentă, atât verbal, cât şi în scris;
– abilităţi de comunicare într-un mediu profesional care răspunde cerinţelor clienţilor;
– experienţă în completarea fişelor de activitate zilnică;
– disponibilitate program prelungit;
– cunoaşterea limbii engleză la nivel mediu;
– rezistenţă la stres, mobilitate, capacitate de analiză şi sinteză.

DESCRIERE JOB
– activitate standard de secretariat;
– asigurarea protocolului şi diverse alte activităţi de secretariat, de recepţie;
– asigurarea necesarului de birotică şi consumabile;
-alte activităţi specifice de intermediere a relaţiilor cu diverşi parteneri;
-asigurarea relaţiei cu departamentul financiar, organizarea documentelor financiare şi centralizarea acestora;
– elaborarea şi redactarea documentelor şi situaţiilor solicitate de management;
– îndosarierea şi arhivarea corespondenţei şi a mesajelor primite din partea partenerilor, clienţilor şi a celorlalţi angajaţi.

Aşteptăm CV-urile dvs. la adresa noastră de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 12 septembrie 2022

BOACNĂ CĂTĂLIN recrutează avocați

Cabinetul de avocat BOACNĂ CĂTĂLIN recrutează avocați stagiari și definitivi.

Cabinet de avocat Boacnă Cătălin oferă servicii juridice complete, de consultanță juridică, asistență și reprezentare a clienților în fața instanțelor de judecată și a altor organe jurisdicționale. Activitatea cabinetului este specializată în următoarele domenii: Drept Civil, Drept penal, Corporate & Commercial, Dreptul Muncii, Dreptul asigurărilor, Dreptul urbanismului, CEDO.

VIITORII NOȘTRI COLEGI
– dețin cunoștințe solide de drept penal, drept procesual penal, drept civil și drept procesual civil;
– au acuratețe în exprimare și în redactarea actelor de procedură, a contractelor și a opiniilor legale;
– se pot organiza și își pot gestiona timpul în mod eficient astfel încât să respecte termenele limită;
– au o atitudine pozitivă, sunt flexibili și au disponibilitate pentru deplasări la instanțe în afara municipiului Iași;
– dețin permis de conducere cat. B.

RESPONSABILITĂȚI
– redactarea de cereri de chemare în judecată, cereri de exercitare a căilor de atac, concluzii scrise, alte acte de procedură;
– identificarea și interpretarea jurisprudenței relevante;
– asistarea și reprezentarea clienților în fața instanțelor de judecată și a organelor de urmărire penală;
– activități de consultanță: redactare contracte, notificări, opinii;
– organizarea și eficientizarea activității profesionale a cabinetului.

OFERTA NOASTRĂ
– un mediu de lucru plăcut, o echipă dinamică, care încurajează exprimarea propriilor opinii și dezvoltarea profesională;
– onorariu motivant, în funcție de nivelul de complexitate a activității;
– birou în apropierea instanțelor de judecată (Târgu Cucu).

Vă rugăm să ne transmiteți CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]
Candidații selectați vor fi contactați în vederea susținerii unui interviu.
Telefon: 0740.998.847

Anunțul este valabil pentru municipiul Iași.

* Anunțul expiră la data de 12 septembrie 2022

BURUIAN, CARACAȘ & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar

Societatea Civilă de Avocați BURUIAN, CARACAȘ & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar.

CANDIDATUL IDEAL TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CERINȚE MINIME
– persoană dinamică, serioasă, capabilă să identifice rapid soluții juridice adecvate proiectelor alocate;
– cunoștințe teoretice solide;
– persoană organizată, capabilă să își asume responsabilități;
– excelente abilități de comunicare și lucru în echipă, precum și de adaptabilitate într-un colectiv nou;
– capacitatea de a lucra sub presiune, de a identifica soluții coerente, perseverență, responsabilitate și atenție la detalii;
– cunoașterea și stăpânirea limbajului juridic în limba română și în limba engleză la un nivel superior, raționament juridic solid, bune abilități de scriere juridică;
– cunoștințe avansate de Microsoft Word, internet;
– deontologie profesională;
– disponbilitatea pentru deplasări la instanțele judecătorești din țară, deținător permis de conducere categoria ”B”.

PROCEDURA DE RECRUTARE
Candidații interesați sunt rugați să trimită CV-ul la adresa: [email protected], iar ulterior vă vom contacta pentru interviu.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 9 septembrie 2022

TONCESCU & ASOCIAȚII – KPMG Legal is seeking an Associate | Corporate, M&A

TONCESCU & ASOCIAȚII SPARL – KPMG Legal is the Romanian law firm affiliated with KPMG in Romania. It is a young, dynamic and innovative team member of the KPMG Law global network and differentiates itself in the market by offering legal services as part of complete solutions together with KPMG specialists and experts, by using technology to achieve a high level of efficiency and by the quality of its services.

We want to further grow and consolidate our team by hiring lawyers who understand current developments, challenges and expectations and who are willing to grow and evolve in a firm which offers access to local and international knowledge and expertise and in a culture focused on development, learning and collaboration.

WHAT ARE WE LOOKING FOR?
We are currently seeking an Associate to join our Corporate and Mergers and Acquisitions – Legal team in Bucharest.

WE ARE LOOKING FOR A PURPOSE DRIVEN PERSON WHO HAS
– 0-2 years of professional experience with a focus on Corporate and M&A;
– additional expertise in other fields of legal practice would be considered an advantage;
– excellent writing and communication skills in English (good knowledge of additional foreign languages is an advantage);
– completed Romanian legal studies (top Law faculties are preferred, international study experience is welcomed, high marks represent an advantage);
– membership of the Bucharest Bar;
– a proactive attitude and positive approach to work, strong analytical ability, excellent research, legal drafting and verbal communication skills and a commitment to client service;
– a team player, who is efficient, a good communicator, flexible and adaptable.

WHAT DO WE OFFER?
– the chance to work in a professional environment, exceptional opportunities for career growth, as well as a strong learning and development culture;
– fast paced environment and a diverse team with great mentoring opportunities;
– attractive remuneration package;
– a combination of great jobs to work on;
– great colleagues to work with;
– relevant professional development and training;
– flexible workplace and work environment.

Working at KPMG is also about happy people and an internal culture that supports employees in following their passions through various activities and events. We also have numerous benefits to support your health, a flexible working schedule and many more advantages.

HOW TO APPLY?
We thank all applicants in advance for submitting their resumes here.

CONFIDENTIALITY
Confidentiality will be ensured to protect the interests of applicants.
Only preselected candidates will be invited to an interview.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 8 septembrie 2022

BĂNCILĂ, DIACONU și ASOCIAȚII recrutează avocați definitivi | Consultanță

BĂNCILĂ, DIACONU și ASOCIAȚII SPRL recrutează avocați definitivi pentru practica de consultanță | Fuziuni și Achiziții (M&A) | Concurență.

CĂUTĂM AVOCAȚI DEFINITIVI CARE ÎNDEPLINESC URMĂTOARELE CRITERII
– experiență profesională de peste 3 ani în domeniul fuziunilor și achizițiilor (M&A) şi/sau dreptul concurenței, dobândită în cadrul unei societăți de avocați de renume;
– raționament și cunoștințe juridice solide în domeniul de referință (drept societar, concurență și civil);
– bună cunoaștere a limbii engleze.

OFERIM
– onorariu motivant;
– proiecte de anvergură;
– mediu internațional în care poți lucra alături de avocați din alte societăți de avocați, membre ale rețelei globale
EY Law;
– oportunitatea de a face parte din echipe multidisciplinare;
– program de mentorat menit să ofere sprijin atât în realizarea sarcinilor de lucru cât și suport în dezvoltarea carierei;
– cursuri locale și internaționale pentru dezvoltarea atât a abilităților tehnice cât și a abilităților personale (soft skills).

CA MEMBRU AL ECHIPEI NOASTRE VEI AVEA UN ROL ACTIV ÎN
– furnizarea de servicii complete de consultanță și asistență în tranzacții pentru clienții societății (inclusiv redactarea de analize juridice sub forma unor memorandumuri/ email-uri, redactarea de documente specifice precum contracte de vânzare-cumpărare de părți sociale/ acțiuni, acorduri ale asociaților/acționarilor);
– lucrul în echipă și asumarea unui rol activ în vederea realizării de schimburi de cunoștințe și experiență;
– colaborarea strânsă cu avocatul coordonator precum și cu avocații stagiari.

DESPRE NOI
Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL este o societate de avocați ce oferă servicii juridice complete, care includ atât servicii de consultanță juridică cât și asistență și reprezentare în fața instanțelor de judecată. Este membră a societăților din grupul Ernst & Young Global Ltd și face parte din rețeaua globală EY Law, aflată în plină expansiune, în cadrul căreia lucrează peste 2400 de avocați în mai mult de 90 de jurisdicții.

CUM SĂ APLICI
Dacă îți dorești să ne cunoaștem, așteptăm CV-ul tău la adresa: [email protected]
Te rugăm să ai în vedere faptul că doar candidații selectați vor fi contactați.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 25 august 2022

ERINI DIMA recrutează avocaţi

Cabinet de Avocat ERINI DIMA recrutează avocaţi pentru a se alătura echipei de consultanţă/ litigii din cadrul Cabinetului.

Înfiinţat în anul 2015, Cabinetul de avocat Erini Dima oferă servicii juridice complete, la cele mai înalte standarde profesionale, în domenii variate ale dreptului (drept civil, dreptul afacerilor, dreptul muncii, dreptul protecției consumatorului, GDPR etc).

CONDIŢII GENERALE
– avocat junior, cu sau fără experienţă, având cunoştinţe juridice în materia dreptului civil/dreptului afacerilor;
– cunoașterea limbii engleze la nivel mediu (scris și vorbit);
– gândire logică şi spirit de observaţie dezvoltat;
– abilităţi de planificare, organizare şi comunicare;
– capacitate de lucru în echipă, eficienţă, adaptabilitate şi responsabilitate;
– abilitatea de a prioritiza şi eficientiza timpul de lucru şi de a respecta termenele prestabilite.

RESPONSABILITĂŢI
– oferirea consultanței juridice clienților aferenți portofoliului atribuit;
– redactarea tuturor documentelor juridice aferente dosarelor şi spețelor încredinţate, precum şi asistarea sau reprezentarea clienţilor în faţa instanţelor de judecată şi/ sau în faţa autorităţilor statului;
– gestionarea clienţilor din portofoliul atribuit, inclusiv comunicarea directă cu aceştia;
– studierea temeinică a speţelor încredinţate şi identificarea rapidă a celor mai bune soluţii juridice.

OFERIM
– un mediu de lucru plăcut şi profesionist;
– un program de lucru care respecta echilibrul între viața profesională și personală;
– oportunitatea de a lucra într-o echipă tânără, energică, plină de viaţă şi dornică de reuşită.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 19 august 2022

GULI CONSTANTIN recrutează consilier juridic | Executare silită

Birou Executor Judecătoresc GULI CONSTANTIN recrutează consilier juridic.

DESCRIEREA POSTULUI
– urmărirea procedurilor din dosarele de executare silită, de la deschiderea acestora și până la încetarea executării silite;
– redactarea actelor de executare silită și a celorlalte documente care privesc executarea silită, cu respectarea strictă a legislației aplicabile;
– relaționarea cu părțile procedurilor de executare silită (creditori, debitori), cu terțe persoane interesate în executarea silită și cu autorități și instituții publice;
– formularea de opinii documentate privind problemele juridice care se ivesc în activitatea de executare silită.

CERINȚELE POSTULUI
– studii superioare juridice absolvite cu diplomă de licență;
– cunoștințe solide de operare PC (Open Office, MS Office) și rapiditate la tehnoredactare;
– orientare spre identificarea de soluții juridice concrete, capacitate de organizare a timpului și a activității în funcție de priorități;
– atenție sporită la detalii, rigoare, spirit de observație, inițiativa, conștiinciozitate;
– etică profesională, integritate morală, simț sporit al datoriei și al responsabilității, loialitate;
– perseverentă în urmărirea și finalizarea lucrărilor la termen;
– capacitate sporită de lucru în echipă.

Experienţa în cadrul unui birou de executori judecătoreşti pe o poziţie de consilier juridic şi cunoaşterea aplicaţiei Zenic Executor reprezintă un avantaj.

CV-urile se vor trimite pe adresa de email: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 19 august 2022

PORR recrutează manager contract | Divizia infrastructură

PORR Construct România recrutează manager contract | Divizia infrastructură.

CINE SUNTEM NOI?
PORR Construct România face parte din grupul internațional PORR cu sediul principal în Viena, Austria. Suntem una dintre cele mai importante companii de construcții din Europa, cu peste 150 de ani de experiență. Principalele noastre domenii de activitate sunt construcțiile de clădiri și construcțiile civile. Seriozitate. Umăr la umăr. Apreciere. Pasiune. Spirit de pionierat. Acestea sunt cele cinci principii ale PORR care ne definesc și ne diferențiază ca echipă.

CARE VA FI ROLUL TĂU ÎN CADRUL DIVIZIEI INFRASTRUCTURĂ?
– verificarea respectării condițiilor și termenelor contractuale (FIDIC), pe toată durata derulării contractului dintre companie și client;
– menținerea la zi a documentației contractului și revizuirea periodică, urmărirea drepturilor și obligațiilor contractuale;
– administrarea și gestionarea contractul principal și oferirea de ajutor în administrarea contractelor de subcontractare/ furnizare/prestări servicii;
– redactarea corespondenței către beneficiari, consultanți, subantreprenori, prestatori și/sau furnizori;
– evaluarea problemelor contractuale, pregătirea și redactarea de notificări de revendicare, formularea răspunsurilor la reclamații, după caz;
– informarea în permanență a Managementul de Proiect cu privire la statusul contractelor.

CE COMPETENȚE ÎȚI SUNT NECESARE PENTRU A AVEA SUCCES ÎN ACEST ROL?
– studii superioare finalizate (de preferat Drept / Construcții);
– minimum 2 ani experiență într-o poziție de Manager Contract sau Consilier Juridic în domeniul construcțiilor;
– cunoștințe despre formele contractuale de tip FIDIC;
– abilități excelente de comunicare scrisă și orală;
– abilități de planificare, organizare, prezentare;
– cunoștințe de limba engleză – nivel mediu;
– cunoștințe bune operare PC (Excel, Word, PowerPoint).

Te așteptăm în echipa noastră pentru a construi împreună! Venim la pachet cu: mediu de lucru dinamic, oportunități de învățare și dezvoltare continuă, abonament de servicii medicale la clinică privată, BOOKSTER Read ‘n’ Roll,
7 Card.

Pentru a vă depune candidatura vă invităm să ne transmiteţi CV-ul la următoarea la adresă: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 12 august 2022

ROKAS & PARTNERS LAW FIRM recrutează avocat | Consultanţă

ROKAS

ROKAS & PARTNERS LAW FIRM recrutează avocat stagiar/definitiv – domeniul consultanţă juridică.

CERINŢE MINIME
– limba engleză – nivel avansat;
– abilităţi de comunicare.

CV-urile vor fi trimise la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 august 2022

BUDUȘAN & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar

BUDUȘAN & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar ambiţios şi dedicat.

Candidatul ideal deţine o bază teoretică solidă şi gândirea creativă.

Suntem o echipă unită, consolidată prin prezenţa îndelungată pe piaţă şi oferim acces şi perspective de dezvoltare profesională în cel mai complex domeniu al dreptului, dreptul penal al afacerilor.

Persoanele interesate pot trimite CV la office [@] budusan.ro

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 august 2022

IMPETUM GROUP recrutează avocat junior

IMPETUM GROUP recrutează avocat junior.

Dacă ești o persoană proactivă, entuziastă, curioasă și creativă, cu cunoștințe juridice solide și abilități bune de organizare, comunicare și relaționare, te invităm să ni te alături.

NE DORIM UN COLEG CU
– 2 ani experiență în profesia de avocat;
– examenul de definitivat promovat;
– experiență și cunoștințe solide în următoarele domenii – Drept Comercial, Drept Societar (Corporate) și Drept Civil;
– să fie deschiși să lucreze în echipă, în proiecte cu natură pluridisciplinară – M&A, Corporate, Capital Markets, Real Estate, Banking & Finance;
– atitudine proactivă;
– foarte bune abilități de organizare, comunicare și colaborare;
– cunoaștere avansată a limbii engleze (scris și vorbit);
– cunoștințe avansate de operare PC (Pachet MS Office).

ÎN PLUS, CANDIDATUL IDEAL VA AVEA UNA SAU MAI MULTE DINTRE URMĂTOARELE CARACTERISTICI
– cunoașterea altor limbi străine;
– experiență profesională cu clienți internaționali, preferabil într-o societate internațională de avocați;
– experiență în domeniile M&A și Real Estate.

ÎŢI OFERIM
– un mediu de lucru dinamic şi provocator;
– un colectiv tânăr şi prietenos;
– mediu de învăţare şi dezvoltare profesională;
– schemă de onorării motivantă bazată pe criterii de performanță.

Dacă te-am convins şi vrei să fii colega/colegul nostru, trimite CV-ul tău la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 8 august 2022

TONCESCU & ASOCIAȚII – KPMG Legal is seeking a Managing Associate | Corporate, M&A

TONCESCU & ASOCIAȚII SPARL – KPMG Legal is the Romanian law firm affiliated with KPMG in Romania. It is a young, dynamic and innovative team member of the KPMG Law global network and differentiates itself in the market by offering legal services as part of complete solutions together with KPMG specialists and experts, by using technology to achieve a high level of efficiency and by the quality of its services.

We want to further grow and consolidate our team by hiring lawyers who understand current developments, challenges and expectations and who are willing to grow and evolve in a firm which offers access to local and international knowledge and expertise and in a culture focused on development, learning and collaboration.

WHAT ARE WE LOOKING FOR?
We are currently seeking a Managing Associate to join our Corporate and Mergers & Acquisitions team in our Bucharest office with:
– 5-6 years of professional experience with a focus on Corporate and M&A;
– additional expertise in other fields of legal practice would be considered an advantage;
– excellent writing and communication skills in English (good knowledge of additional foreign languages is an advantage);
– completed Romanian legal studies (top Law faculties are preferred, international study experience is welcomed, high marks represent an advantage);
– membership of the Bucharest Bar;
– a proactive attitude and positive approach to work, strong analytical ability, excellent research, legal drafting and verbal communication skills and a commitment to client service;
– the ability to be a good team player, who is efficient, a good communicator, flexible and adaptable.

WHAT DO WE OFFER?
– attractive rewards and flexible working arrangements;
– a dynamic and supportive work environment;
– an innovative and international working environment with high profile projects;
– the opportunity to work closely with other practice groups on a domestic and cross-border basis;
– continuous coaching & mentorship;
– working at KPMG is also about happy people and an internal culture that supports employees in following their passions through various activities and events. We also have numerous benefits to support your health, a flexible working schedule and many more advantages.

HOW TO APPLY?
We thank all applicants in advance for submitting their resumes here.

CONFIDENTIALITY
Confidentiality will be ensured to protect the interests of applicants.
Only preselected candidates will be invited to an interview.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 5 august 2022

TONCESCU & ASOCIAȚII – KPMG Legal is seeking a Senior Associate | Technology, IP & Data privacy

TONCESCU & ASOCIAȚII SPARL – KPMG Legal is the Romanian law firm affiliated with KPMG in Romania having a young, dynamic and innovative team member of KPMG Law global network and which differentiates in the market by the offering of legal services as part of complete solutions together with KPMG specialists and experts, by using technology for ensuring efficiency and by the quality of its services.

We want to further grow and consolidate our team with lawyers understanding the current developments, challenges and expectations and willing to grow and evolve in a context offering access to local and international knowledge and expertise and in a culture focused on development, learning and collaboration.

WHAT ARE WE LOOKING FOR?
We are currently seeking a Senior Associate to join our Technology, IP and Data Privacy team in Bucharest office with:
– 3-5 years of professional experience with focus on Technology, IP and Data Privacy;
– additional expertise in other fields of law (e.g. regulatory and compliance)could be considered an advantage;
– excellent writing and communication skills in English (good knowledge of additional foreign languages is an advantage);
– completed Romanian legal studies (top Law faculties are preferred, international study experience is welcomed);
– member of the Bucharest Bar;
– proactive attitude and positive approach to work, strong analytical ability, excellent research, legal drafting and verbal communication skills and a commitment to client service;
– team worker, efficient, good communicator, flexible and adaptable.

WHAT DO WE OFFER?
– attractive rewards and flexible working arrangements;
– dynamic and supportive work environment;
– an innovative and international working environment with high profile mandates;
– the opportunity to work closely with other practice groups on a domestic and cross-border basis;
– continuous coaching & mentorship;
– a fast paced environment and an extraordinary team with great mentoring opportunities.

Working at KPMG is also about happy people and an internal culture that supports employees in following their passions through various activities and events. We also have numerous benefits to support your health, a flexible working schedule and many more advantages.

HOW TO APPLY?
We thank all applicants in advance for submitting their resumes here.

CONFIDENTIALITY
Confidentiality will be ensured to protect the interests of applicants.
Only preselected candidates will be invited to an interview.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 5 august 2022

STAMATOIU MANEA & ASOCIAȚII recrutează avocat definitiv

SCPA STAMATOIU MANEA & ASOCIAȚII recrutează avocat definitiv.

POŢI DEVENI COLEGUL NOSTRU DACĂ ÎNDEPLINEŞTI MINIM URMĂTOARELE CONDIŢII
– cunoștințe temeinice de drept civil în materiile: obligații, răspundere civilă, asigurări și nu numai;
– permis de conducere categoria B.

ATRIBUŢIILE POSTULUI VOR PRESUPUNE
– redactare avizări/notificări, cereri de chemare în judecată, întâmpinări, răspuns la întâmpinări, concluzii scrise, note de probe, etc;
– asistarea/reprezentarea clienților în fața organelor de urmărire penală, precum și în fața instanțelor de judecată.

CE ÎŢI OFERIM NOI
– schemă de onorarii motivante;
– echipă prietenoasă, profesionistă, orientată către rezultat, care prețuiește echilibrul dintre viața profesională și viața personală precum și parteneriatele pe termen lung, construite pe încredere și respect;
– program de lucru flexibil;
– oportunitatea de a te implica în dezvoltarea de soluții inovatoare;
– suport în dezvoltarea carierei;
– birou în centrul orașului.

Așteptăm CV-urile (fără scrisori de intenție) la adresa: [email protected]
Te rugăm să ai în vedere faptul că doar candidații selectați vor fi contactați.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 august 2022

DOJANĂ & ASOCIAȚII recrutează office manager

DOJANĂ & ASOCIAȚII S.C.A. recrutează office manager.

CE CĂUTĂM LA VIITORUL NOSTRU COLABORATOR?
– experiență de minim un an într-o poziție similară într-o altă societate de avocați, birou notarial sau birou executori;
– excelentă cunoaștere a limbii române, scris și vorbit;
– competențe de comunicare cu ușurință în stabilirea contactelor cu terțe persoane;
– capacitatea de gestionare eficientă a activităților și a timpului de lucru;
– atitudine proactivă și flexibilitate;
– capacitatea de a lucra individual, dar și în echipă;
– încredere, prezență de spirit și simțul umorului;
– cunoștințe solide de utilizare a pachetului Microsoft Office.

CE RESPONSABILITĂȚI VEI AVEA?
– preluarea, înregistrarea și direcționarea corespondenței către avocații implicați;
– pregătirea și expedierea corespondenței către destinatarii indicați de către avocați;
– gestionarea listei de dosare aflate în portofoliul societății;
– copierea, scanarea, printarea, redactarea și tehno-redactarea diferitelor documentelor necesare avocaților;
– gestionarea încheierii contractelor de asistență juridică și ținerea evidenței acestora, precum și a evidenței altor registre profesionale (ex. registrul de dată certă);
– asigurarea protocolului în cadrul întâlnirilor ce au loc la sediul societății;
– orice alte activități care țin de suportul operațional și administrativ al activității avocaților.

DESPRE NOI
DOJANĂ & ASOCIAȚII este o societate profesională de avocați înființată în anul 2000 ce oferă o paletă largă de servicii juridice, la un nivel profesional foarte ridicat, bazându-se pe o echipă de avocați tânără, dar cu o bogată experiență în domeniul juridic.
Experiența noastră de peste 20 de ani ne recomandă pentru prestarea cu profesionalism a serviciilor juridice specializate constând în consultanță juridică, asistență juridică și reprezentare juridică în fața instanțelor de judecată și a autorităților cu atribuții jurisdicționale naționale și internaționale.
Sediul societății noastre este situat în strada Mihai Eminescu, însă deținem și un punct de lucru situat lângă Piața Alba Iulia ce va deveni funcțional începând cu data de 01.09.2022.

Dacă vrei să faci parte din echipa noastră, așteptăm CV-ul și scrisoarea de intenție la adresa de email: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 august 2022

AEROPORTUL INTERNAŢIONAL AVRAM IANCU CLUJ recrutează consilier juridic

AEROPORTUL INTERNAŢIONAL AVRAM IANCU CLUJ R.A. organizează în data de 13.07.2022, ora 10:00, selecţie pentru ocuparea postului vacant pe perioadă nedeterminată:

Consilier Juridic – Birou Juridic: 1 post

CONDIŢII NECESARE
– studii superioare juridice absolvite cu diplomă de licență;
– experiență în domeniul juridic de minimum 3 ani;
– cunoştinţe de limba engleză;
– cunoştinţe Microsoft Office (Word, Excel);
– cunoașterea legislației (drept comercial/ dreptul muncii/ drept civil);
– capacitate de analiză şi sinteză, disponibilitate la sarcinile de serviciu şi dorinţă de perfecţionare;
– rigurozitate, atenţie la detalii şi mod de lucru organizat;
– rezistență la stres;
– fără cazier;
– abilităţi de comunicare, inițiativă, cooperare şi lucru în echipă;
– seriozitate şi profesionalism.

AVANTAJ
– experiență profesională în poziția de Consilier Juridic sau Avocat;
– capacitate de atenție concentrată și distributivă;
– atenție/ interes pentru detalii, rigurozitate, acuratețe;
– abilitatea de a analiza informații, abilități de comunicare, abilități de organizare și planificare; atitudine proactivă; diplomație și ținută corespunzătoare, rezistență la stres și la program prelungit (dacă este cazul);
– persoană punctuală, pozitivă, flexibilă, muncitoare, serioasă, onestă, loială;
– experiență pe un post similar într-o regie autonomă/ cabinet de avocatură;
– experiență în elaborarea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile;
– experiență în domeniul aeroportuar;
– nivel avansat limba engleză.

ACTE NECESARE PENTRU DOSARUL DE ÎNSCRIERE
– cerere pentru înscrierea la selecție;
– Curriculum Vitae;
– copie C.I.;
– două recomandări;
– copie a actelor doveditoare a studiilor și a pregătirii profesionale;
– alte calificări;
– copie a carnetului de muncă;
– extras REVISAL sau adeverinţă de la fostul loc de muncă sau actualul loc de muncă cu perioada de vechime în muncă;
– declarație pe propria răspundere în care trebuie să fie menționat faptul că aplicantul nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
– declarație privind motivele necontinuității în muncă sau studii pentru perioadele ce depășesc 28 de zile consecutiv în ultimii 5 ani;
– adeverință de la medicul de familie.

PROBELE DE SELECŢIE
Selecţia pentru ocuparea postului constă în următoarele etape:
–  selecţia dosarelor de înscriere;
–  probă scrisă – 2 ore;
–  interviul.
Fiecare probă este eliminatorie.

DATA LIMITĂ DE ÎNSCRIERE
Dosarele de înscriere la selecţie se pot depune la Secretariatul Aeroportului, până în data de 12.07.2022 ora 14:00.     
Informaţii suplimentare şi bibliografia se pot obţine de la sediul Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj R.A., str. Traian Vuia, nr. 149, telefon 0264/ 307 500, int. 240 (Biroul Resurse Umane, Arhivare).

Anunțul este valabil pentru municipiul Cluj-Napoca.

* Anunțul expiră la data de 12 iulie 2022

TUDOSE, GHEORGHE & ASOCIAŢII recrutează consilieri juridici

SCA TUDOSE, GHEORGHE & ASOCIAŢII, societate care își desfășoară activitatea preponderent în procedura insolvenței, drept civil, drept comercial, drept societar, drept penal, litigii între specialiști, își mărește echipa și recrutează consilieri juridici.

Vino în echipa noastră!

Suntem în căutarea unor colegi ambițioși, creativi și plini de energie, care să se implice și să se dezvolte alături de noi!

Persoanele interesate sunt rugate să ne comunice CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 august 2022

RADU și ASOCIAȚII recrutează avocaţi

S.C.P.A. RADU și ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari sau junior level.

Ești interesat să te dezvolți, ești interesat de un mediu de lucru prietenos, dinamic și profesionist în cadrul unei echipe experimentate?

Oferim perfecționarea ca avocat în domenii precum drept administrativ, achiziții publice, drept comercial, drept civil etc.

Aşteptăm să ne contactezi la 0785276357 sau pe email la: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 august 2022

DOJANĂ & ASOCIAȚII recrutează avocați definitivi

DOJANĂ & ASOCIAȚII S.C.A. recrutează un număr de 4 avocați definitivi.

CE CĂUTĂM LA VIITORI NOȘTRI COLEGI?!
– experiență minim 1-2 ani de la absolvirea examenului de definitivat (experiența în contenciosul administrativ și în dreptul administrativ reprezintă un plus);
– abilități de administrare și prioritizare a proiectelor repartizate;
– acuratețe în redactarea documentelor;
– capacitatea de gestionare eficientă a timpului de lucru;
– atitudine proactivă, flexibilitate, capacitatea de a lucra în echipă și de a se adapta ușor;
– încredere, prezență de spirit și simțul umorului;
– atenție la detalii și meticulozitate în gestionarea activităților;
– nivel ridicat de competență în utilizarea pachetului Office și în documentarea online.

CE AI DE CÂȘTIGAT?
– vei fi implicat în proiecte complexe;
– vei face parte dintr-o echipă de profesioniști nu doar în drept, ci și în înțelegerea activității fiecărui client în parte în vederea livrării unui serviciu integrat și complex;
– vei beneficia de îndrumare și dezvoltare profesională continuă;
– vei lucra într-un mediu prietenos;
– pachet de beneficii patrimoniale negociat prin raportare la profilul fiecărui membru al echipei.

DESPRE NOI
DOJANĂ & ASOCIAȚII este o societate profesională de avocați înființată în anul 2000 ce oferă o paletă largă de servicii juridice, la un nivel profesional foarte ridicat, bazându-se pe o echipă de avocați tânără, dar cu o bogată experiență în domeniul juridic.
Experiența noastră de peste 20 de ani ne recomandă pentru prestarea cu profesionalism a serviciilor juridice specializate constând în consultanță juridică, asistență juridică și reprezentare juridică în fața instanțelor de judecată și a autorităților cu atribuții jurisdicționale naționale și internaționale.
Sediul societății noastre este situat în strada Mihai Eminescu, însă deținem și un punct de lucru situat lângă Piața Alba Iulia ce va deveni funcțional începând cu data de 01.09.2022.

Dacă vrei să faci parte din echipa noastră, așteptăm CV-ul și scrisoarea de intenție la adresa de email: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 29 iulie 2022

GAE, SIMIONESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați

SCA GAE, SIMIONESCU & ASOCIAȚII recrutează colegi noi care să dețină cunoștințe juridice solide în materia dreptului civil și dreptului procesual civil, avocat stagiar și avocat definitiv – 2 posturi.

DESCRIERE ACTIVITĂȚI
– consultanță juridică și reprezentarea clienților în fața persoanelor fizice/juridice de drept public/privat;
– formulare acţiuni, întâmpinări, căi de atac, plângeri, etc.;
– concepe şi negociază contracte, acte adiţionale, notificări, etc.;
– întocmeşte documentele necesare și reprezintă clienții în relaţia cu executori judecătoreşti, persoane juridice de drept public și privat, administratori judiciari/lichidatori, alţi specialiști etc.;
– relaţionează cu clienţii societăţii în mod direct, telefonic şi prin corespondenţă electronică;
– îşi susţine colegii avocaţi în activităţile derulate.

Cei interesați sunt rugați să ne transmită CV-urile la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 27 iulie 2022

PELI PARTNERS is recruiting law school graduates

PELI PARTNERS is hiring talented, ambitious and hard-working law school graduates.

We are experienced lawyers with many years working together as a close-knit team. We nurture talent and help it grow to achieve its full potential.

If you want to be part of the team, send your CV at [email protected] by 24 July 2022 and let us have a conversation.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunţul expiră la data de 25 iulie 2022

DENTONS is looking for associates / senior associates

DENTONS is looking for associates/ senior associates with a commercial, corporate, public procurement and litigation background to develop their careers as lawyers in one of the world’s leading law firms.

The position requires responsible and well-organized persons, able to communicate effectively in spoken and written English.
This is a great opportunity to work with a group of dedicated and truly international professionals who are passionate about their work and to enjoy the benefits of the world’s largest law firm.

If you are interested kindly send your CV to: [email protected]
All applications are treated fairly and equally. We do not discriminate on the basis of race, color, sex, language, religion, political or other opinion, national or social origin, property, birth or other status such as disability, age, marital and family status, sexual orientation and gender identity, health status, place of residence, economic or social situation. Only candidates selected for an interview will be contacted.

Dentons is the world’s largest law firm, delivering quality and value to clients around the globe. Dentons is a leader on the Acritas Global Elite Brand Index, a BTI Client Service 30 Award winner and recognized by prominent business and legal publications for its innovations in client service, including founding Nextlaw Labs and the Nextlaw Referral Network. Dentons’ polycentric approach and world-class talent challenge the status quo to advance client interests in the communities in which we live and work.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 21 iulie 2022

BĂNCILĂ, DIACONU și ASOCIAȚII recrutează avocați definitivi | Consultanță

BĂNCILĂ, DIACONU și ASOCIAȚII SPRL recrutează avocați definitivi pentru practica de consultanță | Fuziuni și Achiziții (M&A) | Concurență | Drept bancar, financiar și digital.

CĂUTĂM AVOCAȚI DEFINITIVI CARE ÎNDEPLINESC URMĂTOARELE CRITERII
– experiență profesională de peste 3 ani în domeniul fuziunilor și achizițiilor (M&A), dreptul concurenței sau în domeniul bancar, dobândită în cadrul unei societăți de avocați de renume;
– raționament și cunoștințe juridice solide în domeniul de referință (drept societar, concurență, bancar și civil);
– bună cunoaștere a limbii engleze.

OFERIM
– onorariu motivant;
– proiecte de anvergură;
– mediu internațional în care poți lucra alături de avocați din alte societăți de avocați, membre ale rețelei globale EY Law;
– oportunitatea de a face parte din echipe multidisciplinare;
– program de mentorat menit să ofere sprijin atât în realizarea sarcinilor de lucru cât și suport în dezvoltarea carierei;
– cursuri locale și internaționale pentru dezvoltarea atât a abilităților tehnice cât și a abilităților personale (soft skills).

CA MEMBRU AL ECHIPEI NOASTRE VEI AVEA UN ROL ACTIV ÎN
– furnizarea de servicii complete de consultanță și asistență în tranzacții pentru clienții societății (inclusiv redactarea de analize juridice sub forma unor memorandumuri/ email-uri, redactarea de documente specifice precum contracte de vânzare-cumpărare de părți sociale/ acțiuni, acorduri ale asociaților/ acționarilor);
– lucrul în echipă și asumarea unui rol activ în vederea realizării de schimburi de cunoștințe și experiență;
– colaborarea strânsă cu avocatul coordonator precum și cu avocații stagiari.

DESPRE NOI
Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL este o societate de avocați ce oferă servicii juridice complete, care includ atât servicii de consultanță juridică cât și asistență și reprezentare în fața instanțelor de judecată. Este membră a societăților din grupul Ernst & Young Global Ltd și face parte din rețeaua globală EY Law, aflată în plină expansiune, în cadrul căreia lucrează peste 2400 de avocați în mai mult de 90 de jurisdicții.

CUM SĂ APLICI
Dacă îți dorești să ne cunoaștem, așteptăm CV-ul tău la adresa: [email protected]
Te rugăm să ai în vedere faptul că doar candidații selectați vor fi contactați.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 21 iulie 2022

EVERSHEDS SUTHERLAND ROMANIA is looking for lawyers

EVERSHEDS SUTHERLAND ROMANIA is looking for lawyers.

We do amazing business with some of the biggest brands on the planet and with remarkable local companies and are recruiting lawyers with mid-level experience (2-6 years) on business law consultancy services to be part of this success story.

To work with us, you need to be a certain type of person. Talented and commercially focused, willing to go the extra mile, with an inquisitive mind and possessing the ability to get on with people at all ends of the spectrum. If that’s you then we’re here to help you develop personally and professionally.

TO ENSURE YOU HAVE THE BEST EXPERIENCE AND THE OPPORTUNITIES TO THRIVE, WE
– actively promote the development of client relationships at every level and encourage our lawyers to develop a profile that will attract local and international clients;
– have a global reach with offices all over the world and provide opportunities to work in other countries;
– take an entrepreneurial and collaborative approach to the way work is won and how client relationships are built;
– ensure feedback is regularly given and our lawyers and partners have regular check-in meetings to support development and their ambitions;
– promote a friendly and inclusive environment, built around our core team values: ‘be kind’, ‘be fair’, ‘take pride in your work’, ‘do care’ and ‘be fun’.

If interested and suitable, please send us your application at [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 20 iulie 2022

PETERKA & PARTNERS is recruiting an Attorney at law

PETERKA & PARTNERS is recruiting an Attorney-at-law with minimum 2 years of experience.

Founded in 2000, PETERKA & PARTNERS is an independent full-service law firm with special commitment to the region of Central and Eastern Europe.

PETERKA & PARTNERS is the one truly CEE law firm that has built a pan-regional full-service practice with a unique fully integrated infrastructure. The firm provides a one-stop shop for legal services over several jurisdictions or the whole region.

For the Romanian office, PETERKA & PARTNERS is looking for an Attorney-at-law with minimum 2 years of experience.

WE REQUIRE
– fluent English (proficiency in other foreign languages is an advantage);
– solid knowledge of the Romanian law with a focus on business law;
– experience in an international legal environment;
– commitment to delivering high-quality legal work;
– good legal writing, communication and negotiation skills;
– strong analytical, reasoning and research skills;
– business awareness;
– highly developed work ethic.

WE OFFER
– competitive remuneration corresponding to abilities and achieved result;
-interesting and diverse work in growing regional firm;
– pleasant working environment;
– gaining interesting and professional experience in an international law firm.

CONTACT
Please send your CV and cover letter in English to Ms. Amalia Covesan, to the following e-mail address:
[email protected]. Shortlisted candidates will be invited for interviews.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 20 iulie 2022

BONDOC & ASOCIAȚII is looking for a legal secretary

Bondoc & Asociatii

BONDOC & ASOCIAȚII is looking for a highly motivated, alert, friendly, flexible and proactive person for a secretary position.

CANDIDATES MUST HAVE
– appropriate office experience;
– solid communication and multitask skills;
– excellent customer service/phone skills;
– ability to work under pressure.

MS Office (Word, Power Point, Outlook), Adobe required.
Fluent in English is also a condition.
If you are interested, please send your CV at: [email protected] (indicative : secr.)

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 18 iulie 2022

VOICU & FILIPESCU is looking for junior and mid-level business lawyers

VOICU & FILIPESCU is looking for junior and mid-level business lawyers.

Our new colleagues should have a track record in general commercial and corporate law (commercial litigation would be a plus).

Our ideal candidates have strong professional knowledge and creative thinking. We are looking for good team players, capable to handle multiple tasks.

If you are interested in joining our amazing team, please send us your CV and cover letter in English at [email protected]
We look forward to receiving your applications and welcome you in our team.
Thank you for understanding that only selected candidates will be contacted.

You can find detailed information on the processing of your personal data in our privacy policy at: www.vf.ro/privacy-policy/

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 11 iulie 2022

PÂRVU & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar

SCPA PÂRVU & ASOCIAȚII este o societate de avocatură dinamică, orientată spre nou, cu o experiență variată și o constantă dorință de îmbunătățire.

Suntem o echipă tânără, deschisă și prietenoasă, optimistă și competitivă în același timp, compusă momentan din 3 avocați definitivi, 1 avocat definitiv conlucrător, 3 avocați stagiari și 2 membri în departamentul administrativ.

În această perioadă dorim să mărim echipa cu încă un avocat stagiar, cu bune abilități de comunicare, atât în echipă, cât și cu clienții.
Cu ajutorul nostru îți vei planifica și organiza proiectele încredințate și vei acumula cunoștințe și experiență pe parcursul stagiaturii, atât în ceea ce privește dezvoltarea carierei tale juridice, cât și conduita ta profesională.

RESPONSABILITĂȚILE PE CARE NOII NOȘTRI COLEGI LE VOR PRIMI, SUB COORDONAREA UNUI AVOCAT DEFINITIV, VIZEAZĂ
– redactare de opinii juridice, în special pe aspecte de drept comercial, dreptul muncii, dreptul proprietății intelectuale;
– redactare de contracte, în special pe aspecte de drept comercial, dreptul muncii, dreptul proprietății intelectuale;
– identificarea riscurilor juridice și recomandarea de soluții care să ajute la atingerea obiectivelor clientului;
– activitate în instanță (inclusiv redactare cereri de chemare în judecată, întâmpinări, note/concluzii scrise, verificarea dosarelor în arhive);
– coordonarea relației cu alte profesii juridice (notari, executori judecătorești, experți, etc.);
– menținerea legăturii cu Registrul Comerțului (închidere/deschidere punct de lucru, suplimentare obiect de activitate, numire /revocare administrator, etc) și redactarea documentelor necesare.

CE DORIM DE LA TINE?
– experiența de cel puțin un an ca avocat stagiar reprezintă un plus;
– să fii curios și dornic de a învăța mereu lucruri noi, să fii ambițios și orientat către găsirea de soluții variate pentru sarcinile gestionate;
– să fii dornic să-ți însușești principii profesionale corecte și să lucrezi constant pentru perfecționarea ta perpetuă – inclusiv prin însușirea procedurilor noastre interne.

Domeniile noastre de practică sunt multiple și includ, în principal, consultanță și reprezentare în materie civilă și comercială, proprietate intelectuală, dreptul muncii, drept penal.

Dacă ești interesat de o poziție în cadrul SCPA Pârvu și Asociații, așteptăm CV-ul tău la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 11 iulie 2022

BOACNĂ CĂTĂLIN recrutează avocați

Cabinetul de avocat BOACNĂ CĂTĂLIN recrutează avocați stagiari și definitivi.

Cabinet de avocat Boacnă Cătălin oferă servicii juridice complete, de consultanță juridică, asistență și reprezentare a clienților în fața instanțelor de judecată și a altor organe jurisdicționale. Activitatea cabinetului este specializată în următoarele domenii: Drept Civil, Drept penal, Corporate & Commercial, Dreptul Muncii, Dreptul asigurărilor, Dreptul urbanismului, CEDO.

VIITORII NOȘTRI COLEGI
– dețin cunoștințe solide de drept penal, drept procesual penal, drept civil și drept procesual civil;
– au acuratețe în exprimare și în redactarea actelor de procedură, a contractelor și a opiniilor legale;
– se pot organiza și își pot gestiona timpul în mod eficient astfel încât să respecte termenele limită;
– au o atitudine pozitivă, sunt flexibili și au disponibilitate pentru deplasări la instanțe în afara municipiului Iași;
– dețin permis de conducere cat. B.

RESPONSABILITĂȚI
– redactarea de cereri de chemare în judecată, cereri de exercitare a căilor de atac, concluzii scrise, alte acte de procedură;
– identificarea și interpretarea jurisprudenței relevante;
– asistarea și reprezentarea clienților în fața instanțelor de judecată și a organelor de urmărire penală;
– activități de consultanță: redactare contracte, notificări, opinii;
– organizarea și eficientizarea activității profesionale a cabinetului.

OFERTA NOASTRĂ
– un mediu de lucru plăcut, o echipă dinamică, care încurajează exprimarea propriilor opinii și dezvoltarea profesională;
– onorariu motivant, în funcție de nivelul de complexitate a activității;
– birou în apropierea instanțelor de judecată (Târgu Cucu).

Vă rugăm să ne transmiteți CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]
Candidații selectați vor fi contactați în vederea susținerii unui interviu.
Telefon: 0740.998.847

Anunțul este valabil pentru municipiul Iași.

* Anunțul expiră la data de 11 iulie 2022

CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG is looking for an associate | Banking & finance

CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for an Associate in Banking & Finance Team.

SKILLS / EXPERIENCE REQUIRED
– pragmatic approach to problem solving;
– sound legal reasoning;
– critical thinking and commercial awareness;
– attention to detail;
– communication, planning and organisation skills;
– experience with/involvement in finance transactions (lending, taking security).

EDUCATION / PROFESSIONAL QUALIFICATIONS
– degree from a reputable law school;
– fully qualified lawyer with up to 2 years’ experience;
– good spoken and written English;
– good professional legal writing skills.

OTHER ATTRIBUTES
We are open-minded and are interested in people who share that quality. Naturally, we are looking for individuals who can demonstrate strong academic performance. Beyond this, we want to see evidence of:
– hardworking attitude, open and honest approach, collaborative team player, motivation and drive, always looking for the highest level of professionalism, with the ability to develop and work in a fast paced, intellectually rigorous environment;
– eager to learn and develop.

WHAT WE OFFER?
– you will be a part of a team with international outlook and part of a global organisation;
– you will be involved in both local and international transactions;
– you will have the opportunity to work in various sectors: energy, tech;
– we offer you a dynamic work environment and the opportunity to be a part of a leading global law firm with strong people values;
– you will be a part of a young and dynamic team, closely involved in both cross-departmental and cross-border transactions;
– we offer dedicated local and international training programmes;
– we offer career progression.

ABOUT CMS
CMS is a Future Facing firm. With more than 70 offices in over 40 countries and 4,800+ lawyers worldwide, we combine deep local market understanding with a global overview, giving us the ability not only to see what’s coming, but to shape it. In a world of ever-accelerating change where technology is increasingly important in the deployment of global strategies, our clear, business-focused advice helps clients of every size to face the future with confidence. We’re immersed in your world. Your interests and priorities are at the heart of what we do.
Our lawyers are genuine experts in their fields, with a grasp of detail that’s second to none. Our next-generation mindset is woven into all we do. It means we can anticipate the likely challenges, accelerate our pace and create the space to develop innovative solutions. We’re diverse, supportive and inclusive, embracing our corporate social responsibility and creating a culture in which every one of our people, can maximise their potential and thrive.

INTERESTED?
Then please, send your application (CV and cover letter) both in English language to:
[email protected] mentioning the position you are applying for in the subject of the e-mail.
Your application will be treated with strict confidentiality.
Thank you in advance for your interest in joining our firm.
Applications should de submitted by no later than 10 July 2022.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 11 iulie 2022

ERINI DIMA recrutează avocaţi

Cabinet de Avocat ERINI DIMA recrutează avocaţi pentru a se alătura echipei de consultanţă/ litigii din cadrul Cabinetului.

Înfiinţat în anul 2015, Cabinetul de avocat Erini Dima oferă servicii juridice complete, la cele mai înalte standarde profesionale, în domenii variate ale dreptului (drept civil, dreptul afacerilor, dreptul muncii, dreptul protecției consumatorului, GDPR etc).

CONDIŢII GENERALE
– avocat junior ori definitiv, cu sau fără experiență, având cunoştinţe juridice în materia dreptului civil/ dreptului afacerilor;
– cunoașterea limbii engleze la nivel mediu (scris și vorbit);
– gândire logică şi spirit de observaţie dezvoltat;
– abilităţi de planificare, organizare şi comunicare;
– capacitate de lucru în echipă, eficienţă, adaptabilitate şi responsabilitate;
– abilitatea de a prioritiza şi eficientiza timpul de lucru şi de a respecta termenele prestabilite.

RESPONSABILITĂŢI
– oferirea consultanței juridice clienților aferenți portofoliului atribuit;
– redactarea tuturor documentelor juridice aferente dosarelor şi spețelor încredinţate, precum şi asistarea sau reprezentarea clienţilor în faţa instanţelor de judecată şi/ sau în faţa autorităţilor statului;
– gestionarea clienţilor din portofoliul atribuit, inclusiv comunicarea directă cu aceştia;
– studierea temeinică a speţelor încredinţate şi identificarea rapidă a celor mai bune soluţii juridice.

OFERIM
– un mediu de lucru plăcut şi profesionist;
– un program de lucru care respectă echilibrul între viața profesională și personală;
– oportunitatea de a lucra într-o echipă tânără, energică, plină de viaţă şi dornică de reuşită.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 11 iulie 2022

STAMATOIU MANEA & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar

SCPA STAMATOIU MANEA & ASOCIAȚII recrutează avocat stagiar.

POŢI DEVENI COLEGUL NOSTRU DACĂ ÎNDEPLINEŞTI MINIM URMĂTOARELE CONDIŢII
– cunoștințe temeinice de drept civil în materiile: obligații, răspundere civilă, asigurări și nu numai;
– cunoștințe de drept penal și procedură penală;
– permis de conducere categoria B.

ATRIBUŢIILE POSTULUI VOR PRESUPUNE
– redactare avizări/ notificări, cereri de chemare în judecată, întâmpinări, răspuns la întâmpinări, concluzii scrise, note de probe, etc;
– asistarea/ reprezentarea clienților în fața organelor de urmărire penală, precum și în fața instanțelor de judecată.

CE ÎŢI OFERIM NOI
– schemă de onorarii motivante;
– echipă prietenoasă, profesionistă, orientată către rezultat, care prețuiește echilibrul dintre viața profesională și viața personală precum și parteneriatele pe termen lung, construite pe încredere și respect;
– program de lucru flexibil;
– oportunitatea de a te implica în dezvoltarea de soluții inovatoare;
– suport în dezvoltarea carierei;
– birou în centrul orașului.

Așteptăm CV-urile (fără scrisori de intenție) la adresa: [email protected]
Te rugăm să ai în vedere faptul că doar candidații selectați vor fi contactați.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 11 iulie 2022

RĂDULESCU CĂTĂLINA MIHAELA recrutează avocat stagiar

Cabinet de avocat individual RĂDULESCU CĂTĂLINA MIHAELA recrutează avocat stagiar.

Căutăm un coleg/ colegă pasionat de natură și de protecția mediului, o persoană dinamică, cu disponibilitate pentru deplasări interne și internaționale, o persoană responsabilă cu capacitatea de a respecta termenele legale și stabilite convențional.

CERINȚE OBIGATORII
– limba engleză la nivel avansat;
– cunoștințe de operare PC (în special Word, Excel).

REPREZINTĂ UN AVANTAJ
– cunoștințele de dreptul mediului precum și experiența anterioară.

Activități de consultanță juridică în drept civil, contencios administrativ, drept penal, dreptul mediului, etc, participarea la dezbateri/ conferințe, pe probleme de drept.
Activități de analiză juridică a legislației naționale și comunitare.
Redactare acte specifice litigiilor: cereri de chemare în judecată, întâmpinări, plângeri, căi de atac, reprezentare în instanța, arhive, registraturi, etc.

CV-uri pot fi trimise pe adresa: [email protected]
Precizăm că poate urma un interviu/ o probă scrisă. 
Onorariu între 1500 lei și 4000 lei net.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 4 iulie 2022

RADU BURLAN & IOANA BURLAN & SILVIU BURLAN recrutează consilier juridic

SOCIETATEA PROFESIONALĂ NOTARIALĂ BURLAN cu sediul în municipiul Brașov, Calea Bucureşti nr. 58 recrutează consilier juridic.

Jobul oferit presupune redactarea unor proiecte de acte cu conținut juridic în următoarele domenii de activitate: succesiuni, contracte, obligații, dreptul familiei, societăți.
Experiența în domeniu constituie un avantaj.

CV-urile se pot transmite pe următoarea adresă de email: [email protected]

Se oferă un salariu motivant şi alte beneficii extrasalariale precum şi posibilitatea de a lucra într-un mediu dinamic unde vă puteţi pune în valoare cunoștințele acumulate și veţi putea aprofunda domeniile dreptului cu incidență în activitatea notarială.

Anunțul este valabil pentru municipiul Braşov.

* Anunțul expiră la data de 30 august 2022

DOBRESCU BOGDAN recrutează avocaţi

C.A. DOBRESCU BOGDAN recrutează avocaţi definitivi și avocat stagiar.

Fiind într-o continuă ascensiune, echipa noastră este deschisă colaborării, în domeniul avocaturii de litigii, cât și de consultanță.

O persoană care respectă profesia de avocat și împărtăşeşte același valori promovate de către societatea noastră, este binevenită în echipa noastră.

Oferim îndrumare.

Dacă faci parte din una din categoriile de mai sus și îți dorești să ni te alături te invităm să ne transmiţi CV-ul şi scrisorea de intenţie pe adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 29 iunie 2022

JTI is looking for a specialist | Contract and corporate law

JTI is looking for a specialist | Contract and corporate law.

Location: Bucharest, Romania
Department: Legal
Reporting to: Legal Director

WHAT THIS POSITION IS ABOUT – PURPOSE
As a Contract and Corporate Law Specialist, you will provide legal support to JTI Romania management and departments on diverse legal matters.
You will handle a large array of domestic and international contracts, you’ll ensure the ongoing management of the company’s contract policy, and you’ll be working on a broad variety of corporate law and corporate governance matters and projects.
This position offers you a great opportunity to take responsibility for a wide scope of different and important legal matters in a multinational company and develop your expertise further.

WHAT WILL YOU DO – RESPONSIBILITIES
– prepare, review and assist the internal clients in the negotiation of contracts, addenda, annexes, legal notices, ensuring that they all comply with the legal provisions and internal policies and protect and achieve the company’s rights and interests;
– prepare, amend, update, standardize template contracts, responding to the above-mentioned requisites;
– provide consistent, timely, business-oriented contract-related legal advice, identifying, informing on, evaluating, and addressing the areas of risk;
– manage the contract policy (review, update, implementation, audits) and ensure that the dedicated application is used in line with the contract policy;
– handle corporate and administrative matters, ensuring corporate law and corporate governance compliance (prepare, update, manage various corporate documents, organize shareholders/ board meetings, acting as technical secretary, liaise with the public notary, Trade Registry/ other authorities);
– legal research on relevant topics of general or specific interest for the tobacco industry;
– provide accurate and timely reports to internal stakeholders on legislative updates.

WHO ARE WE LOOKING FOR – REQUIREMENTS
– bachelor’s degree in Law with strong academic performance;
– very good knowledge of Romanian and EU Law;
– at least 5 years of work experience as a legal advisor or lawyer;
– experience in a multinational company is an asset;
– very good knowledge of English (legal terminology included);
– knowledge of MS Word, Excel, PowerPoint, Outlook;
– strong ethics and integrity;
– great analytical skills;
– excellent communication and interpersonal skills;
– ability to work efficiently both individually and as part of a team;
– good planning, organizing, and prioritization skills and attention to details;
– a curious, proactive, open-minded individual.

Thank you very much for your interest in the role. You are welcome to apply. We will make sure every candidate receives a reply after the application. Please submit your application here.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 24 iunie 2022

AVRAM, AVRAM & STROE recrutează avocat stagiar / paralegal

AVRAM, AVRAM & STROE recrutează avocat stagiar din Baroul București / paralegal.

Cabinetul este specializat în domeniul dreptului asigurărilor, însă activitatea curentă presupune cunoașterea aprofundată a instituțiilor dreptului civil și penal, redactarea cererilor specifice unui proces civil, reprezentarea în fața organelor de cercetare penală, a instanțelor de judecată și a instituțiilor publice.

Domeniul de activitate este unul dinamic şi specializat, iar mediul de lucru este unul plăcut și benefic pentru un avocat sau paralegal aflat la început de drum. Îndrumarea iniţială va fundamenta cunoştinţele noului nostru coleg pe perioada stagiaturii, la finalul căreia dezvoltarea să pluridisciplinară va fi evidentă.

RESPONSABILITĂŢI
– conceperea cererilor de chemare în judecată specifice domeniului dreptului civil, comercial, redactarea întâmpinărilor şi cererilor în faţa instanţei civile sau penale
– reprezentarea clienţilor în faţa instanţei de judecată, a organelor de cercetare penală, a executorului judecătoresc, autorităţilor statului ori altor persoane juridice
– alte atribuţii specifice profesiei (consultare şi copiere a dosarului la arhiva instanţei, activităţi în fața registrului comerţului, deplasarea la termene de judecată în alte localități)

CERINŢE
– avocat stagiar în Baroul Bucureşti;
– cunoştinţe avansate de drept;
– cunoştinţe PC – nivel avansat;
– permis de conducere (reprezintă un avantaj);
– cunoasterea unei limbi străine de circulaţie internaţională (reprezintă un avantaj).

Persoanele interesate sunt rugate să trimită un C.V. la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 24 iunie 2022

D&B DAVID şi BAIAS recrutează avocați stagiari | Litigii

D&B DAVID şi BAIAS – societatea de avocatură afiliată PwC în România, recrutează avocați stagiari pentru a se alătura echipei de Litigii comerciale, administrative și dreptul muncii.

CANDIDAȚII TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCÃ URMĂTOARELE CONDIȚII GENERALE
– avocat stagiar;
– deține cunoștințe solide de drept civil, procedură civilă și drept administrativ;
– inteligenţă, motivaţie şi perseverenţă în viitoarea carieră de avocat;
– spirit de echipă și capacități de consolidare a relațiilor, excelente capacități de comunicare, flexibil, adaptabil și proactiv;
– raționament juridic solid, dedicație, foarte bune abilități de scriere juridică;
– dorinţă de a lucra în cadrul unei echipe profesioniste şi exigente.

OPORTUNITĂŢI
– onorariu foarte avantajos;
– un loc de muncă stabil într-o companie de prestigiu;
– posibilitate de dezvoltare reală din punct de vedere profesional într-un cadru de profesioniști;
– oportunitatea de a lucra într-o echipă tânără, dinamică şi motivată.

Candidații interesați de o dezvoltare profesională într-un climat multinațional în care sunt cultivate excelența şi spiritul de echipă sunt rugați să trimită CV-ul şi o scrisoare de intenție la adresa [email protected]
în atenția dnei. Maria Garlia.

DESPRE D&B DAVID ȘI BAIAS
D&B David și Baias, societatea de avocatură afiliată a PricewaterhouseCoopers în România (“D&B”), cea mai mare rețea internațională de audit, consultanță fiscală şi de afaceri, fiind integrată în rețeaua societăților de avocați corespondente PwC care cuprinde mai mult de 2.000 de avocați în 85 de jurisdicții. D&B David şi Baias este concepută ca un parteneriat bazat pe o comunitate de valori între avocații ei, între aceștia şi clienți şi între D&B şi PwC. Pe piața locală, D&B, împreună cu PwC, lucrează cu clienți din România și Republica Moldova prin intermediul rețelei de 5 birouri PwC din Bucureşti, Timișoara, Cluj-Napoca, Constanța şi Chișinău.

D&B este recunoscută și recomandată de cercetători internaționali independenți, cum ar fi Chambers & Partners, Legal 500 și IFLR 1000 ca fiind o firmă de avocatură de top în domenii precum Litigii fiscale și de drept administrativ, Concurență & Antitrust, Corporate, M & A.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 24 iunie 2022

CARGUS recrutează asistent(ă) juridic(ă)

CARGUS, una dintre cele mai importante companii din domeniul curieratului din România, cu o experienţă de peste 30 de ani pe piaţa locală, recrutează asistent(ă) juridic(ă) – Nivel Junior/ Middle (1-5 ani).

RESPONSABILITĂȚI
– asistarea și sprijinirea avocaților în gestiunea dosarelor de consultanță și de instanță ale societății, sub îndrumarea acestora;
– gestionarea completă și eficientă a corespondenței (recepționare, scanare, transmitere către departamentele relevante), sub îndrumarea avocaților;
– redactarea de documente juridice specifice atât avocaturii de consultanță cât și de instanță, pe bază de drafturi și în baza îndrumărilor avocaților;
– asigurarea relației cu autoritățile publice (Oficiul Registrului Comerțului, autorități locale, executori judecătorești etc.);
– urmărirea și actualizarea listei de litigii ale societății (urmărire portal.just.ro, updatare listă etc.);
– asigurarea activităților administrative ale departamentului (necesar consumabile, traduceri, etc.).

CERINȚE
– diplomă de bacalaureat; opțional, dar preferabil, studii superioare juridice sau administrative;
– orientarea către o abordare constructivă;
– capacitatea de prioritizare și sinteză;
– execelentă comunicare în limba romană (oral și scris);
– cunoștințe de nivel mediu de Word și Excel
– cunoștințe de nivel mediu de limba engleză;
– excelente abilități de comunicare;
– confidențialitate și discreție;
– atitudine pozitivă, flexibilitate, adaptabilă.

Alătură-te și tu echipei noastre dacă te identifici cu cele de mai sus; trimite cv-ul tău pe adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 24 iunie 2022

MUȘETESCU & ASSOCIATES recrutează asistent manager

MUȘETESCU & ASSOCIATES recrutează asistent manager.

CANDIDATUL IDEAL
​- studii superioare finalizate;
– ușurință și experiență în folosirea calculatorului (Word, Excel);
– limba engleză, scris și vorbit cel puțin la nivel mediu;
– abilități de comunicare și relaționare cu clienții;
– persoană calmă, tolerantă, cu abilități de rezolvare a problemelor;
– persoană activă, comunicativă, amabilă și eficientă;
– dorință de implicare într-un mediu de înalt profesionalism.

DESCRIEREA JOBULUI
– se asigură că toată corespondența este transmisă la timp;
– răspunde la toate apelurile telefonice de la pupitrul de recepție al companiei și face legătura telefonică;
– primește, înregistrează și dă referințe asupra apelurilor telefonice persoanelor corespunzătoare;
– preia și transmite mesajele persoanelor corespunzătoare;
– întâmpină vizitatorii și îi îndrumă către persoanele căutate;
– obține informații telefonice la cerere;
– supraveghează zona aferentă recepției;
– oferă informații generale cu aprobarea Managerului;
– participă la organizarea evenimentelor companiei;
– asigură buna organizare a protocolului.

DESCRIEREA SOCIETĂŢII
Societatea profesională de Avocaţi MUȘETESCU & ASSOCIATES îşi desfăşoară activitatea pe baza principiilor confidenţialităţii şi responsabilităţii, oferind servicii competente şi de calitate în diferite domenii ale dreptului, asigurând clienţilor săi respect şi promptitudine.
Echipa de avocaţi din cadrul societăţii îşi desfăşoară activitatea în concordanţă cu principiile prevăzute de legislaţia națională și europeană în domeniul organizării şi desfăşurării profesiei de avocat.
Serviciile juridice oferite de noi, constau în asigurarea legalităţii pentru îndeplinirea obiectului de activitate al clientului, apărarea intereselor patrimoniale, apărarea şi reprezentarea libertăţilor, drepturilor şi intereselor legitime ale clientului în raport cu autorităţile publice, instituţii de orice natură, precum şi cu orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, reprezentarea clientului în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de cercetare/ urmărire penală, precum şi în faţa tuturor entităţilor şi instituţiilor administrative cu atribuţii jurisdicţionale.

Persoanele interesate sunt rugate să transmită un Curriculum Vitae, însoțit de o scrisoare de intenție, la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 23 iunie 2022

NNDKP is recruiting lawyer | Data protection

NESTOR NESTOR DICULESCU KINGSTON PETERSEN is recruiting lawyer | Data Protection.

We are looking for talented and highly-motivated lawyers with a strong professional background, communication and analytical skills, ready to embark on a great career as leading environment lawyers, and be part of some very exciting and ground-breaking projects.

Our team designs and deploys commercially sound and „ready-to-roll” legal strategies that prevent or mitigate our clients’ exposure to increasingly stringent environment law matters.

We guide the entire range of commercial entities, and not only from visibly polluting industries, but also isolate and deal with real concerns that may be set out by regulations and policies related to compliance and operational risks faced during regular business or transactional projects.

REQUIREMENTS
– 2-3 years of professional experience;
– involvement in projects with environmental and regulatory matters and/or data protection component is a plus;
– very good knowledge of civil and administrative law;
– very good command of English; an additional foreign language is a plus;
– experience in data protection and privacy matters is a plus;
– pro-active attitude, team player.

If you are interested in joining a successful team, please enter your resume to our Career page on the website or send your resume to our HR Director at: [email protected]
If this role isn’t quite right for you but you are looking for a new position, please contact us for a confidential discussion on your career.

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) is a pioneer of business law in Romania.

For over 30 years, our team has contributed to myriads of deals and projects in Romania, helping corporations, financial institutions, private equity funds and entrepreneurs from diverse industries move forward with their business initiatives.

Over 140 lawyers & tax & IP counsellors, supported by 70 business services professionals, working in Bucharest and our regional offices, offer integrated legal and tax advice across virtually all industry sectors, including in innovative and niche sectors.

A 6 time winner of the “Law Firm of the Year in Romania” award by Chambers Europe – an extraordinary performance on this market, NNDKP represents Romania in some of the most prestigious international professional networks – Lex Mundi, World Services Group, International Attorneys Club – and is a founding member of SEE Legal, having also established strong connections with leading international law firms.

Today, NNDKP is an entrepreneurial success story whose narrative thread follows natural evolution, adapted to the dynamics of the Romanian business environment. We invite you to watch our story in a video that captures our evolution and celebrates our achievements, available here. To learn more about us, please visit our LinkedIn profile. For more information about our Environment and Data protection Practice, please visit https://www.nndkp.ro/what-we-do/legal-counseling/data-protection/ and https://www.nndkp.ro/what-we-do/legal-counseling/environment/.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 22 iunie 2022

NNDKP is recruiting lawyer | Corporate, M&A

NESTOR NESTOR DICULESCU KINGSTON PETERSEN is recruiting lawyer | Corporate/ M&A.

WE ARE LOOKING FOR
– a strong professional background with more than two years of professional experience in M&A/ corporate law;
– very good knowledge of commercial and civil law;
– very good command of English – an additional foreign language is a plus;
– great communication and analytical skills;
– strong drive and willingness to learn;
– proactive attitude and team player qualities.

THE ROLE YOU WOULD APPLY FOR IMPLIES
– working in our Corporate/M&A Practice alongside leading corporate specialists;
– being involved in challenging projects for major players in the market;
– developing sound legal thinking and valuable legal insights;
– being part of a dinamic team.

ABOUT NNDKP
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) is a pioneer of business law in Romania.
For the past three decades, NNDKP lawyers and consultants have provided expertise in landmark deals and projects in Romania, contributing to the evolution of the Romanian business environment.
Over 130 lawyers & consultants, supported by 70 business services professionals, working in Bucharest and our regional offices, offer integrated legal and tax advice across virtually all industry sectors, including in innovative and niche sectors.
NNDKP represents Romania in some of the most prestigious international professional alliances – Lex Mundi, World Services Group, International Attorneys Club – and is a founding member of SEE Legal.
The firm is constantly top ranked in all practice areas by the renowned international guides Chambers & Partners, Legal500 and IFLR 1000.

We are proud to be a 6-time winner of the “Law Firm of the Year in Romania” award by Chambers Europe – an extraordinary and unmatched performance on this market.
NNDKP has received this prestigious award in 2022, 2021, 2017, 2013, 2012 and 2009.

HAVE WE SPARKED YOUR INTEREST?
If you are interested in joining a successful team, please enter your resume to our Career page on the website or send your resume to our HR Director at: [email protected]
If this role isn’t quite right for you but you are looking for a new position, please contact us for a confidential discussion on your career.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 22 iunie 2022

OLARU ADELA & ASOCIAŢII recrutează asistent manager

SCPA OLARU ADELA & ASOCIAŢII recrutează asistent manager.

Societatea SCPA OLARU ADELA ŞI ASOCIAŢII este formată dintr-o echipă de profesionişti, specializaţi şi experimentaţi practicieni în dreptul naţional, oferind consultanţă şi reprezentare în faţă instituţiilor şi instanţelor de judecată într-o arie largă de domenii precum: civil, penal, contencios-administrativ, familie, muncii, proprietate intelectuală.

OPORTUNITĂŢI
– condiţii financiare deosebite;
– posibilitare de dezvoltare reală din punct de vedere professional într-un cadru de profesioniti;
– locaţie exclusivistă în Bucureşti.

CERINŢE
– experienţă în activitatea de secretariat;
– cunoştinţe avansate PC;
– capacitate de însuşire rapidă a informaţiilor;
– atenţie sporită la detalii, punctualitate;
– capacitate de gestionare a situaţiilor dificile şi de prioritizare a activităţilor;
– integritate morală, profesionalism, eficienţă, responsabilitate, confidenţialitate şi abilităţi de lucru în echipă;
– excelenta cunoaştere a limbii române, exprimarea corectă şi coerentă, atât verbal, cât şi în scris;
– abilităţi de comunicare într-un mediu profesional care răspunde cerinţelor clienţilor;
– experienţă în completarea fişelor de activitate zilnică;
– disponibilitate program prelungit;
– cunoaşterea limbii engleză la nivel mediu;
– rezistenţă la stres, mobilitate, capacitate de analiză şi sinteză.

DESCRIERE JOB
– activitate standard de secretariat ;
– asigurarea protocolului şi diverse alte activităţi de secretariat, de recepţie ;
– asigurarea necesarului de birotică şi consumabile ;
– alte activităţi specifice de intermediere a relaţiilor cu diverşi parteneri ;
– asigurarea relaţiei cu departamentul financiar, organizarea documentelor financiare şi centralizarea acestora ;
– elaborarea şi redactarea documentelor şi situaţiilor solicitate de management ;
– îndosarierea şi arhivarea corespondenţei şi a mesajelor primite din partea partenerilor, clienţilor şi a celorlalţi angajaţi.

Aşteptăm CV-urile dvs. la adresa noastră de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 22 iunie 2022

JGV & ASOCIAŢII recrutează avocat stagiar

Societatea civilă de avocatură JGV & ASOCIAŢII recrutează Avocat – Junior Associate – Litigation, Personal Injury and Insurance Law Department – pentru Cluj-Napoca.

JGV & ASOCIAŢII este o societate de avocaţi înfiinţată în anul 2005, în prezent cuprinzând o echipă tânără şi dinamică formată din aproximativ 50 de avocaţi, jurişti şi specialişti.

Peste 16 de ani de excelență într-o societate în continuă schimbare, JGV & ASOCIAŢII este recunoscută ca fiind unul dintre principalii jucători ai avocaturii de tip ,,personal injury” din România.

JGV & ASOCIAŢII este specializată în dreptul asigurărilor, fiind cotată ca cea mai activă societate în domeniu, și pe lângă sediul central din București are deschise cinci birouri teritoriale în Timișoara, Craiova, Cluj, Galați, și Iași.

O organizaţie care creşte constant, se adaptează permanent la nou şi introduce noi servicii pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor săi.

PRINCIPALELE RESPONSABILITĂȚI VOR FI
– redactarea cererilor de chemare în judecată, a întâmpinărilor, contestațiilor, notelor de ședință, concluziilor scrise, căilor de atac;
– reprezentarea în instanță a cazurilor date în lucru de către clienții noștri;
– procesarea și raportarea informațiilor referitoare la propria activitate.

CERINȚE
– să fi promovat examenul de intrare în profesie anul acesta (în 2022);
– cunoştinţe temeinice în domeniu juridic;
– acurateţe în exprimare și în redactarea cererilor de chemare în judecată, a întâmpinărilor, contestațiilor, notelor de ședință, concluziilor scrise, căilor de atac;
– cunoştinţe operare PC;
– persoană responsabilă, serioasă, motivată, rezistentă la stres;
– foarte bune abilităţi de comunicare și lucru în echipă.

CE OFERIM NOI
– program de lucru flexibil;
– o schemă de onorarii motivantă;
– oportunitatea de a te implica în dezvoltarea de soluții inovatoare;
– ghidaj constant în realizarea sarcinilor de lucru și suport profesional în dezvoltarea carierei;
– un mediu de lucru prietenos într-o echipă tânără, dinamică și motivată.

Persoanele interesate pot trimite CV-urile pe adresa: [email protected]
CV-urile trimise vor avea și fotografia candidatului.
Persoanele selectate vor fi contactate telefonic pentru interviu.
Toate aplicațiile vor fi tratate cu confidențialitate.

Anunțul este valabil pentru municipiul Cluj-Napoca.

* Anunțul expiră la data de 17 iunie 2022

BĂNCILĂ, DIACONU și ASOCIAȚII recrutează avocați definitivi | Consultanță

BĂNCILĂ, DIACONU și ASOCIAȚII SPRL recrutează avocați definitivi pentru practica de consultanță | Fuziuni și Achiziții (M&A) | Concurență | Drept bancar, financiar și digital.

CĂUTĂM AVOCAȚI DEFINITIVI CARE ÎNDEPLINESC URMĂTOARELE CRITERII
– experiență profesională de peste 3 ani în domeniul fuziunilor și achizițiilor (M&A), dreptul concurenței sau în domeniul bancar, dobândită în cadrul unei societăți de avocați de renume;
– raționament și cunoștințe juridice solide în domeniul de referință (drept societar, concurență, bancar și civil);
– bună cunoaștere a limbii engleze.

OFERIM
– onorariu motivant;
– proiecte de anvergură;
– mediu internațional în care poți lucra alături de avocați din alte societăți de avocați, membre ale rețelei globale EY Law;
– oportunitatea de a face parte din echipe multidisciplinare;
– program de mentorat menit să ofere sprijin atât în realizarea sarcinilor de lucru cât și suport în dezvoltarea carierei;
– cursuri locale și internaționale pentru dezvoltarea atât a abilităților tehnice cât și a abilităților personale (soft skills).

CA MEMBRU AL ECHIPEI NOASTRE VEI AVEA UN ROL ACTIV ÎN
– furnizarea de servicii complete de consultanță și asistență în tranzacții pentru clienții societății (inclusiv redactarea de analize juridice sub forma unor memorandumuri/ email-uri, redactarea de documente specifice precum contracte de vânzare-cumpărare de părți sociale/ acțiuni, acorduri ale asociaților/ acționarilor);
– lucrul în echipă și asumarea unui rol activ în vederea realizării de schimburi de cunoștințe și experiență;
– colaborarea strânsă cu avocatul coordonator precum și cu avocații stagiari.

DESPRE NOI
Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL este o societate de avocați ce oferă servicii juridice complete, care includ atât servicii de consultanță juridică cât și asistență și reprezentare în fața instanțelor de judecată. Este membră a societăților din grupul Ernst & Young Global Ltd și face parte din rețeaua globală EY Law, aflată în plină expansiune, în cadrul căreia lucrează peste 2400 de avocați în mai mult de 90 de jurisdicții.

CUM SĂ APLICI
Dacă îți dorești să ne cunoaștem, așteptăm CV-ul tău la adresa: [email protected]
Te rugăm să ai în vedere faptul că doar candidații selectați vor fi contactați.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 17 iunie 2022

STAN ELISABETA LAW OFFICE recrutează avocat stagiar

STAN ELISABETA LAW OFFICE recrutează avocat stagiar.

CANDIDATUL IDEAL
– limba engleză avansat;
– cunoștințe solide de drept civil, procedură civilă, drept societar, drept fiscal, dreptul muncii;
– bune cunoștințe de operare PC (Microsoft Office, redactare, e-mail, scanare documente);
– punctual, organizat, perseverent;
– abilități de a lucra independent, cât şi în echipă.

DESCRIEREA JOBULUI
– documentare juridică și transmitere de informații cu privire la modificările legislative;
– redactare contracte, acte adiționale, opinii legale;
– redactare plângeri, acțiuni, întâmpinări, studiu dosare instanță;
– depunere mențiuni și înființări de societăți la registrul comerțului;
– recepționare și transmitere corespondență;
– redactare documente: e-mailuri, adrese, notificări, acțiuni, somații de plată etc.;
– traducere documente;
– întocmire documentații pentru obținere avize și autorizații;
– legalizare, apostilare și supralegalizare documente.

DESCRIEREA COMPANIEI
STAN ELISABETA LAW OFFICE este un cabinet de avocatură care activează pe litigii și consultanță în următoarele domenii: drept civil, dreptul afacerilor, drept imobiliar, drept fiscal, dreptul construcțiilor, dreptul muncii şi drept administrativ.

Aşteptăm cv-ul tău împreună cu scrisoare de intenție la adresa de e-mail [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 16 iunie 2022

VERNON | DAVID is looking for new law associates

VERNON | DAVID is currently looking for new law associates from entry level (recently graduated law students/attorneys) and up to 5 years of experience (attorneys specialized in fields like: litigation, corporate law, commercial transactions, M&A and/ or labour) to fill several positions within our firm.
We provide many roads for personal growth and satisfaction and will help you develop your career and meet your personal goals. In addition, we offer a challenging, dynamic and fun work environment and an attractive salary package.

A lawyer with Vernon | David will work closely with partners and senior attorneys in developing commercial and technical solutions for complex legal matters.

The perfect candidates will have a solid understanding of Romanian law. In addition, the candidate will be a self-starter and able to manage his/her time and assignments within agreed budgets and deadlines. Thinking “outside the box” and the ability to handle multiple assignments and matters is highly desired. A proactive approach to client requests and matters is essential.

REQUIREMENTS
– fluent in English (both verbal and written);
– good communication and organizational skills;
– computer skills (MS Office, Windows OS, Internet Explorer);
– strong motivation, dedication and enthusiasm.

THE FOLLOWING WILL BE HIGHLY APPRECIATED
– proficiency in other foreign languages (German or Russian is a significant plus);
– relevant work experience in similar positions.

To be considered for a position within our law firm, interested persons who meet the above requirements should submit a letter of interest and a current resume in English by e-mail to [email protected] or by fax at 021-311-5650. Only candidates selected for an interview will be contacted.

COMPANY DESCRIPTION
Vernon, David & Associates is a US/Romanian/Moldovan law firm providing full-service legal advice to a wide array of domestic and international clients ranging from start-ups to large multinational companies and foreign governments.
We are a leading regional law firm and have worked on some of Romania’s and Moldova’s largest financial, corporate and property transactions.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 iunie 2022