POPESCU & ASOCIAŢII recrutează avocaţi

POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați pentru practicile de Litigii și Consultanță.

VIITORII NOȘTRI COLEGI
– au 3-5 ani de experiență în domeniu;
– experiența într-o societate de avocatură de notorietate este un plus;
– cunosc bine limba engleză – scris și vorbit (cunoașterea unei alte limbi străine este un plus);
– au abilități de negociere și persuasiune;
– au abilitatea de a gestiona mandate complexe;
– se pot organiza și își pot gestiona timpul în mod eficient;
– au o atitudine proactivă, lucrează bine în echipă, sunt flexibili, se adaptează ușor.

DE CE ALEGI ECHIPA NOASTRĂ
– ai șansa de a lucra în mandate și dosare complexe pentru companii cunoscute, alături de avocați recunoscuți de directoarele juridice;
– oferim un mediu de lucru colegial;
– avem o echipă tânără, dar experimentată;
– vei primi o remunerație atractivă, în baza performanțelor;
– avem un birou foarte plăcut, situat la doar 5 minute de mers pe jos de stația de metrou Piața Victoriei.

DESPRE NOI
POPESCU & ASOCIAȚII este firma de avocatură din prima linie, cu experiență dovedită în consultanța juridică, precum și ariile litigiilor și dreptului penal. Societatea și avocații săi sunt clasați în toate clasamentele directoarelor juridice prestigioase precum Legal 500, Chambers & Partners, IFLR 1000 și Benchmark Litigation. POPESCU & ASOCIAȚII a fost premiată cu trofeul Firma Anului în Avocatură, acordat în cadrul Galei Romanian Legal Awards 2022. De asemenea, a câștigat premiul exclusiv pentru Cea mai Apreciată Firmă de Avocatură din Sud-Estul Europei la ediția 2021 a The Lawyer European Awards, devenind astfel prima firmă de avocatură din România, cu mai puțin de 3 ani de activitate la momentul acordării premiului, care obține această recunoaștere, poziționarea în clasament vizând o categorie regională, dominată de nume cu rezonanță în avocatura europeană.

Dacă vrei să faci parte din echipa noastră, aşteptăm CV-ul şi scrisoarea de intenţie la adresa
[email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 17 octombrie 2022

SIOUFAS & COLABORATORII recrutează avocat | Executare silită

SIOUFAS & COLABORATORII recrutează avocat specializat în executare silită.

DESPRE NOI
SIOUFAS & COLABORATORII a fost înființată în 1999 în Atena și s-a dezvoltat în mod continuu în ultimii 23 ani prin deschiderea de birouri în Atena, Thessaloniki, Patra, București (2014) şi Singapore. Scopul principal este de a înţelege obiectivele clienților noştri și de a depăşi așteptările acestora, oferind servicii juridice de cea mai înaltă calitate.

RESPONSABILITĂŢI
– responsabil cu îndeplinirea formelor legale specifice activităţii de executare silită;
– planifică, organizează şi monitorizează efectuarea acţiunilor necesare procesului de executare silită desfăşurate de executorii judecătoreşti colaboratori;
– furnizează feedback constant în scopul sporirii eficienţei în cadrul procesului de executare silită;
– oferă opinii juridice referitoare la procedura de executare silită.

CERINŢE
– experienţă în executare silită minim 2 ani;
– cunoştinţe temeinice de drept civil şi procedură civilă;
– abilităţi foarte bune de comunicare şi negociere;
– atitudine proactivă, atenţie la detalii, gândire analitică;
– abilități de soluționare a problemelor;
– abilităţi de analiză a indicatorilor de performanţă şi de stabilire a planurior de acţiune corespunzătoare;
– cunoştinţe Microsoft Office nivel avansat.

Cei interesaţi pot trimitie CV la: [email protected] şi [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 17 octombrie 2022

PAUL DUMBRĂVANU recrutează avocat

PAUL DUMBRĂVANU recrutează avocat.

CANDIDATUL IDEAL
– utilizarea cu uşurinţă (în scris ori/ şi verbal) a limbajului tehnic juridic;
– cunoştinţe temeinice de drept şi logică juridică (reale);
– vocabular bogat în limba romană (scris şi vorbit);
– persoană adaptabilă şi flexibilă;
– disponibilitate pentru program 9:00 – 18:00.

DESCRIEREA JOBULUI
– redactarea de acte/ documente specifice domeniului juridic;
– activitate de birou.

CE OFER
– climat de lucru prietenos, flexibil şi motivant;
– posibilitate de dezvoltare şi acumulare experienţă într-un domeniu de nişă – drept imobiliar;
– condiţii de remunerare corecte în raport cu experienţa şi calităţile profesionale;
– domeniul de expertiză al cabinetului: drept imobiliar.

DESCRIEREA COMPANIEI
Avocat specializat în imobiliare.
Din 2006 îi ajut pe oameni să rezolve problemele imobiliare dificile furnizându-le soluţii. Mai mult decât o simplă activitate, pasiunea îmi îndrumă acţiunile zilnice în favoarea clienţilor.

Pentru a depune candidatura vă invităm să ne transmiteţi un Curriculum Vitae la următoarea adresă de e-mail: [email protected]

Anunţul este valabil pentru municipiul Bucureşti.

* Anunțul expiră la data de 17 octombrie 2022

NNDKP is recruiting lawyer | Corporate, M&A

NESTOR NESTOR DICULESCU KINGSTON PETERSEN is recruiting lawyer | Corporate, M&A.

WE ARE LOOKING FOR
– a strong professional background with more than two years of professional experience in M&A/ corporate law;
– very good knowledge of commercial and civil law;
– very good command of English – an additional foreign language is a plus;
– great communication and analytical skills;
– strong drive and willingness to learn;
– proactive attitude and team player qualities.

THE ROLE YOU WOULD APPLY FOR IMPLIES
– working in our Corporate/M&A Practice alongside leading corporate specialists;
– being involved in challenging projects for major players in the market;
– developing sound legal thinking and valuable legal insights;
– being part of a dinamic team.

ABOUT NNDKP
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) is a pioneer of business law in Romania.
For the past three decades, NNDKP lawyers and consultants have provided expertise in landmark deals and projects in Romania, contributing to the evolution of the Romanian business environment.
Over 130 lawyers & consultants, supported by 70 business services professionals, working in Bucharest and our regional offices, offer integrated legal and tax advice across virtually all industry sectors, including in innovative and niche sectors.
NNDKP represents Romania in some of the most prestigious international professional alliances – Lex Mundi, World Services Group, International Attorneys Club – and is a founding member of SEE Legal.
The firm is constantly top ranked in all practice areas by the renowned international guides Chambers & Partners, Legal500 and IFLR 1000.

We are proud to be a 6-time winner of the “Law Firm of the Year in Romania” award by Chambers Europe – an extraordinary and unmatched performance on this market.
NNDKP has received this prestigious award in 2022, 2021, 2017, 2013, 2012 and 2009.

HAVE WE SPARKED YOUR INTEREST?
Enter your resume to our Career page on the NNDKP website or send your resume at: [email protected]
If this role isn’t quite right for you but you are looking for a new position, please contact us for a confidential discussion on your career.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 14 octombrie 2022

VLAD-ADRIAN MIHALACHE LAW FIRM recrutează avocaţi

VLAD-ADRIAN MIHALACHE LAW FIRM recrutează tinere talente cu experienţă medie (2-4 ani) în domeniile dreptului civil şi a dreptului procesual civil, adaptabile la lucrul în echipă, comunicative, tenace şi perseverente.

Candidaţii interesaţi sunt rugaţi să transmită CV-ul la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 octombrie 2022

DENTONS is looking for a lawyer | Litigation

DENTONS is looking for a lawyer to join our leading Litigation practice.

Send your CV to [email protected] if you are a fully qualified lawyer with 3 – 8 years experience in this area.

We are first of all passionate about our work and look for the same in our candidates, together with good command of Romanian civil and commercial law and of written and spoken English, as well as project management skills.

All applications are treated fairly and equally. We do not discriminate on the basis of race, color, sex, language, religion, political or other opinion, national or social origin, property, birth or other status such as disability, age, marital and family status, sexual orientation and gender identity, health status, place of residence, economic or social situation. Only candidates selected for an interview will be contacted.

Dentons is the world’s largest law firm, delivering quality and value to clients around the globe. Dentons is a leader on the Acritas Global Elite Brand Index, a BTI Client Service 30 Award winner and recognized by prominent business and legal publications for its innovations in client service, including founding Nextlaw Labs and the Nextlaw Referral Network. Dentons’ polycentric approach and world-class talent challenge the status quo to advance client interests in the communities in which we live and work.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 10 octombrie 2022

D&B DAVID şi BAIAS is looking for a Junior Lawyer | Tax and Administrative Litigation

D&B DAVID şi BAIAS is looking for a Junior Lawyer to join our Tax and Administrative Litigation department.

IF YOU
– would like to be part of a dynamic and fun-to-work-with team;
– are smart and creative;
– are willing to learn and develop every day while working on very interesting projects;
– have an interest in administrative and tax matters, we would love to receive your application.

WE OFFER
– attractive rewards and flexible working arrangements;
– access to interesting local and cross-border projects for high-profile clients;
– an international working environment and a friendly work atmosphere;
– continuous coaching & mentorship;
– the chance to work in a professional environment, exceptional opportunities for career growth, as well as a strong learning and development culture.
– good career advancement opportunities;
– a flexible workplace and work environment.

If you are interested kindly send your CV to: [email protected]

ABOUT D&B DAVID SI BAIAS
D&B David si Baias is the connected law firm of PricewaterhouseCoopers in Romania (“D&B”) and it is integrated within the international network of the connected law firms of PricewaterhouseCoopers (“PwC”), that has more than 3,000 lawyers in 85 jurisdictions. D&B benefits therefore both from in-depth local knowledge and from an international perspective.
On the local market, D&B, together with PwC, work with clients in Romania and Moldavian Republic through the network of 5 PwC offices located in Bucharest, Timisoara, Cluj-Napoca, Constanta and Chisinau.
D&B is recognised and recommended by independent international researchers such as Chambers & Partners, Legal 500, IFLR 1000 and Best Lawyers as top Romanian law firm for Corporate M&A, Competition & Antitrust, Tax and other law areas.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 noiembrie 2022

VOLCIUC • IONESCU is looking for associates | Real Estate

VOLCIUC • IONESCU is looking for real estate associates to join our team (2-3 years of experience)!

You may be our new colleague,
IF YOU
– have relevant experience in real estate (ranging from due diligence exercises to transactional work, namely drafting sale-purchase agreements, superficies arrangements, lease contracts);
– are fluent in English;
– are eager to be a part of the world of transactional business law in a supportive team.

Please send your CV to [email protected] at your earliest convenince.

We are offering great opportunities for career growth, a fun and easy to work with team and attractive compensation.
We are looking forward to meeting you!
Please kindly note that only selected applicants will be contacted.

ABOUT VOLCIUC • IONESCU
Founded as a spin-off of several lawyers led by the heads of the energy, finance and projects teams of a global international law firm, Volciuc-Ionescu is an independent Romanian law firm that strives for excellence and guarantees fast and flexible specialised services, recommended as a leading firm by the international legal directories (Chambers Global, Legal500 and IFLR1000). Our main objectives are to build long-term working relationships with clients (traditionally, financial institutions, global corporations and local champions from key sectors of Romania) and to offer a high level of quality and efficiency in all legal matters we work on.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 octombrie 2022

ZAMFIRESCU RACOŢI VASILE & PARTNERS is looking for a lawyer | Litigation & Arbitration

ZAMFIRESCU RACOŢI VASILE & PARTNERS is looking for a lawyer to join our leading Litigation & Arbitration Practice.

YOUR PROFILE
– definitive lawyer with ~ 3-5 years of prior experience in litigation and arbitration;
– thorough knowledge of civil law, administrative law, civil procedural law, and arbitration; knowledge of construction law and/or competition law is an advantage;
– fluency in written and spoken English;
– proactive attitude, well-organized, high level of attention to detail, willingness to improve skills, professional growth mindset.

WHAT WE OFFER
– interesting work on high-profile cross-border disputes in the most diversified and ample portfolio of arbitrations and litigations on the market, and exposure to international clients;
– competitive pay and performance bonuses;
– opportunity to work with the best specialists and great environment for driven young lawyers to succeed.

If you are interested, tell us why in a cover letter and send us your CV to [email protected]
We look forward to receiving your application until the latest 30.09.2022, using the subject line: LITIGATION & ARBITRATION PRACTICE.
Only shortlisted candidates will be contacted for an interview.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 octombrie 2022

EVERSHEDS SUTHERLAND ROMANIA is looking for lawyers

EVERSHEDS SUTHERLAND ROMANIA is looking for lawyers.

We do amazing business with some of the biggest brands on the planet and with remarkable local companies and are recruiting lawyers with both entry and mid-level experience on business law consultancy services and litigation to be part of this success story.

To work with us, you need to be a certain type of person. Talented and commercially focused, willing to go the extra mile, with an inquisitive mind and possessing the ability to get on with people at all ends of the spectrum. If that’s you then we’re here to help you develop personally and professionally.

TO ENSURE YOU HAVE THE BEST EXPERIENCE AND THE OPPORTUNITIES TO THRIVE, WE
– actively promote the development of client relationships at every level and encourage our lawyers to develop a profile that will attract local and international clients;
– have a global reach with offices all over the world and provide opportunities to work in other countries;
– take an entrepreneurial and collaborative approach to the way work is won and how client relationships are built;
– ensure feedback is regularly given and our lawyers and partners have regular check-in meetings to support development and their ambitions;
– promote a friendly and inclusive environment, built around our core team values: ‘be kind’, ‘be fair’, ‘take pride in your work’, ‘do care’ and ‘be fun’.

If interested and suitable, please send us your application at [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 28 septembrie 2022

RADU și ASOCIAȚII recrutează avocaţi

S.C.P.A. RADU și ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari sau junior level.

Ești interesat să te dezvolți, ești interesat de un mediu de lucru prietenos, dinamic și profesionist
în cadrul unei echipe experimentate?

Oferim perfecționarea ca avocat în domenii precum drept administrativ, achiziții publice, drept comercial,
drept civil etc.

Aşteptăm să ne contactezi la 0785276357 sau pe email la: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 23 septembrie 2022

GALU & PARTNERS recrutează avocat

GALU & PARTNERS selectează pentru biroul din Timișoara avocat stagiar/ definitiv cu 1-4 ani vechime în profesie.

CERINȚE
– cunoștințe solide de drept civil, dreptul muncii și dreptul afacerilor;
– excelentă utlilizare a englezei juridice; cunoașterea limbii germane sau a altei limbi străine constituie un avantaj;
– experienţă în consultanța juridică (negocierea, redactarea și revizuirea contractelor, elaborarea de opinii și analize juridice, drept societar etc.); experiența în domeniul litigiilor comerciale constituie un avantaj;
– bune abilități de exprimare și redactare în limbaj juridic;
– căutăm o persoană cu o foarte bună capacitate de analiză și sinteză, atentă la detalii, responsabilă, comunicativă, proactivă.

CE OFERIM
– un mediu de lucru tânăr, dinamic, flexibil, cu o experiență vastă în consultanța de business și litigii comerciale;
– expunere la proiecte interdisciplinare, inovatoare, cu componentă multinațională și posibilitatea de a contribui la povești de succes pe piața de afaceri;
– posibilitate de a crește profesional și de a vă dezvolta personal într-un mediu de lucru competitiv.

Dacă considerați că vă potriviți profilului, trimiteți CV-ul dumneavoastră la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul Timișoara.

* Anunțul expiră la data de 21 septembrie 2022

FIRON BAR-NIR recrutează avocat | Litigii & insolvență

FIRON BAR-NIR, societate de avocați internațională, recrutează avocat cu 1-4 ani experiență pentru a se alătura echipei departamentului de litigii și insolvență.

CERINȚE
– cunoștințe teoretice extinse și experiență practică în domeniul dreptului civil, dreptului procesual civil, dreptului administrativ și contenciosului administrativ;
– cunoștințele teoretice și experiența practică în domeniul procedurilor de prevenire a insolvenței și de insolvență (restructurare, insolvență, reorganizare și lichidare) reprezintă un plus;
– cunoașterea foarte bună a limbii engleze, scris și vorbit;
– bun comunicator, persoană energică, cu spirit de lucru în echipă, preocupat de perfecționarea profesională permanentă.

BENEFICII
Firon Bar-Nir este o societate de avocați internațională, cu o filosofie organizațională semnificativ diferită în multe privințe de societățile similare din România.
Societatea noastră pune în centrul atenției persoana și prioritizează crearea și păstrarea unui mediu de lucru prietenos. Avocații noștri sunt implicați în măsura maxim posibilă în toate activitățile care presupun contact direct cu clientul. Opinia profesională a fiecărui avocat este nu numai binevenită, ci este în mod constant solicitată.
Firon Bar-Nir oferă salarii atractive pentru nivelele de experiență profesională și urmărește să asigure perspectiva și mijloacele unei dezvoltări profesionale constante.

Candidații sunt invitați să depună cererile prin email la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 21 septembrie 2022

DOMOKOS PARTNERS is recruiting a lawyer | Corporate/M&A

DOMOKOS PARTNERS is looking for Corporate/M&A lawyer with 3-4 years of practical experience.

DOMOKOS PARTNERS is a full-service law firm, with services covering all fields of law, with the purpose of offering innovative legal services of the highest quality, combining the local know-how of its partners with the international experience gained over the course of more than 16 years of professional activity.

REQUIREMENTS
– at least 3-4 years of practical experience in the Corporate/M&A law practice;
– very good written and spoken English;
– any additional practice area/sector expertise would be beneficial and will bring additional value;
– team player with passion for excellence;
– strong attention to details.

BENEFITS
– attractive remuneration;
– opportunity to work and develop in a professional team;
– friendly working environment.

Please send your CV at: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 16 septembrie 2022

BEREA LEGAL is looking for a Business Lawyer

BEREA LEGAL is looking for a Business Lawyer.

If you are a passionate & constant learner lawyer, client-centred and committed to a long-term approach, you’re about to find your next career opportunity.

JOB BRIEF
We are looking for a highly qualified Business Lawyer specialised in General Corporate, M&A and Labour law. Expertise and knowledge in Consumer Protection, Information Technology and/or Data Privacy would be a plus.
You will provide legal advice in relation to our clients’ day-today business and operations. The successful candidate will seek to identify the best solution for our clients, as to ensure legal conformity and minimize the probability of risk exposure.

RESPONSABILITIES
– providing accurate and timely advice in a variety of legal fields (corporate, M&A, labour law, corporate finance, etc.);
– collaborate with the other attorneys to identify the best strategy and legal approach;
– drafting and reviewing contracts and other legal documents, to ensure client protection and legal compliance;
– performing legal and doctrine research;
– drafting memorandums and legal advice for clients;
– apply effective risk management techniques and offer proactive advice on possible legal issues;
– communicate and negotiate with external parties (regulators, external counsel, public authority etc.), creating relations of trust;
– deal with complex matters with multiple stakeholders.

HOW YOU WILL KNOW YOU FIT THIS SPECIFIC ROLE
Here are 3 main rules of thumb to help you decide if it’s worth investing your time in this opportunity:
– you are solution-driven, you focus on understanding the logic of a situation, instead of strictly quoting from the law;
– you have a good discipline in doing your research for different cases and you do the follow-up for all the open actions on your work board;
– you enjoy interacting with the clients directly and you listen before giving any advice.

QUALIFICATIONS
– be a definitive member of the Bucharest Bar with 2-4 years of experience;
– have experience in business consultancy law;
– have in-depth knowledge of the national and European legislation;
– have a solid practice in corporate/commercial law;
– have excellent command of English. Another language is a plus (e.g. French or German language);
– pay attention to the client’ needs and interests;
– be organised and structured;
– have capacity to work autonomously and to coordinate with other colleagues;
– have the ability to manage complex cases;
– have a positive attitude;
– be a team player;
– have deep awareness of the confidentiality duty;
– have a high degree of professional ethics and integrity.

WHAT YOU WILL GAIN
– become part of an entrepreneurial and hard-working legal team with good reputation for its long-term partnership and approach, legal advice, negotiated deals and drafted contracts;
– work for a boutique law firm and with a great national and international client portfolio, on complex corporate, M&A, consumer protection, data protection and regulatory matters;
– work alongside experienced lawyers who are willing to share their knowledge and expertise to allow you a growth in a career, in the field of Information Technology, FMCG, Banks and Financial Institutions, Transportation, Industrials, Energy & Natural Resources;
– client exposure;
– opportunity to become a voice of the Romanian legal market and gain experience in various essential fields.

THE COMPANY – BEREA LEGAL
We are a full-service boutique law firm, offering top quality legal services to our clients based on our previous experience deriving from significant cross-border matters, covering corporate, M&A, data privacy, contracts, consumer protection and regulatory matters.
By associate the commercial insights gathered from our previous engagements, with the specific legal expertise acquired in Magic Circle Law Firms, as well as in highly ranked Law Firms from the Romanian market, we offer agile and practical solutions according to the clients’ needs.
We have been assisting clients from national and international companies activating in a broad range of industries, such as Private Equity, Technology, Oil and Gas, Fast Moving Consumer Goods, Real Estate, Roads and Railway Infrastructure and Transportation, Tourism.
Additionally, our legal assistance usually starts upon the clients’ entry on the Romanian market and extends throughout their overall operations, as our main goal is to build a long-lasting partnership, rather than one-off assignments.
Our founding lawyer, Iulia Berea, is a member of the Romanian Union of Lawyers and of the Romanian Bar Association since 2004. Before establishing her own law practice, she was a founding Partner of a prestigious Romanian law firm, where she co-headed the Corporate and M&A and the Labour Department. Previously, Iulia Berea has been an associate with the Bucharest office of a Magic Circle Law Firms.

If you fit the description, please send your CV to the following e-mail address: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 septembrie 2022

ŢIRIAC GROUP recrutează avocat/consilier juridic | Protecţia datelor

ŢIRIAC GROUP recrutează avocat sau consilier juridic specializat în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal.

Excelența se construiește prin ideile, valorile și oamenii care stau la baza unei companii. Astfel a început povestea Grupului Țiriac. Creat la inițiativa domnului Ion Țiriac, grupul reunește în prezent peste 40 de companii private autohtone, activând în următoarele sectoare principale: automotive, real-estate, transport aerian și energie. Pe lângă acestea, Țiriac Group desfășoară activități în câteva domenii conexe, precum servicii de pază și protecție, property management, servicii media.

CERINŢELE PENTRU VIITORUL NOSTRU COLEG
– este avocat sau consilier juridic definitiv, are vechime în profesie de minim 5 ani (din care asistenţă juridică pentru companii minim 3 ani);
– a participat la implementarea proiectelor în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal;
– are abilităţi analitice şi de sinteză, intuiţie şi imaginaţie bazată pe cunoaştere;
– are capacitatea de a aplica logica juridică;
– persoană proactivă cu dorinţa de perfecţionare juridică, determinare, implicare, capacitate de înţelegere a afacerilor şi fluxurilor de date;
– îşi doreşte să înveţe şi să se dezvolte în mod continuu, dar are şi puterea de a solicita sau accepta sprijin sau de a spune „nu ştiu”;
– are capacitatea de a lucra în echipă, este o persoană flexibilă, comunicativă, relaţionează foarte bine cu oamenii şi se adaptează uşor modului de lucru; este responsabilă, conştiincioasă şi dedicată; îşi respectă profesia;
– are experienţă şi cunoştinte temeinice privind organizarea şi funcţionarea entităţilor juridice, indiferent de forma lor de organizare;
– are cunoştinţe IT, Microsoft Office, program legislativ, internet;
– are capacitatea de a-şi desfăşura activitatea în mod independent, de a-şi asuma răspunderi cu orientarea spre rezultat şi de a identifica noi soluţii;
– îşi poate gestiona eficient timpul şi priorităţile, poate anticipa şi evalua consecinţele propriilor soluţii profesionale.

DESCRIEREA COLABORĂRII
– persoană capabilă să propună, să implementeze şi să contribuie la îmbunătăţirea măsurilor tehnice şi organizatorice pentru protecţia datelor cu caracter personal, conform cu Regulamentul general de protecţia a datelor nr. 679/2016 (EU) şi legislaţia naţională, pentru entităţi diferite şi în diverse arii de business (analiză şi elaborare documente: politici, proceduri, informări persoane vizate, acorduri între operatori, LIA, DPIA, altele);
– persoană care deţine suficiente cunoştinţe juridice şi în domeniul protecţiei datelor pentru consilierea şi instruirea conducerii entităţilor şi angajaţilor cu privire la obligaţiile ce le revin în temeiul Regulamentului (EU) 2016/679 şi al altor dispoziţii de drept al Uniunii sau drept intern referitoare la protecţia datelor;
– persoană care să preia integral respectarea principiilor protecţiei datelor, inclusiv cu: actualizarea permanentă a registrului inventar de date, verificarea planului de conformare şi actualizarea permanentă a informărilor destinate persoanelor vizate, dar şi a măsurilor implementate, potrivit cerinţelor companiilor.

Ca viitor colaborator, va primi sprijin pentru acomodare şi activitatea curentă, cunoaşterea modului de lucru şi a partenerilor/colaboratorilor.
Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 septembrie 2022

TONCESCU & ASOCIAȚII – KPMG Legal is seeking an Associate | Corporate, M&A

TONCESCU & ASOCIAȚII SPARL – KPMG Legal is the Romanian law firm affiliated with KPMG in Romania. It is a young, dynamic and innovative team member of the KPMG Law global network and differentiates itself in the market by offering legal services as part of complete solutions together with KPMG specialists and experts, by using technology to achieve a high level of efficiency and by the quality of its services.

We want to further grow and consolidate our team by hiring lawyers who understand current developments, challenges and expectations and who are willing to grow and evolve in a firm which offers access to local and international knowledge and expertise and in a culture focused on development, learning and collaboration.

WHAT ARE WE LOOKING FOR?
We are currently seeking an Associate to join our Corporate and Mergers and Acquisitions – Legal team in Bucharest.

WE ARE LOOKING FOR A PURPOSE DRIVEN PERSON WHO HAS
– 0-2 years of professional experience with a focus on Corporate and M&A;
– additional expertise in other fields of legal practice would be considered an advantage;
– excellent writing and communication skills in English (good knowledge of additional foreign languages is an advantage);
– completed Romanian legal studies (top Law faculties are preferred, international study experience is welcomed, high marks represent an advantage);
– membership of the Bucharest Bar;
– a proactive attitude and positive approach to work, strong analytical ability, excellent research, legal drafting and verbal communication skills and a commitment to client service;
– a team player, who is efficient, a good communicator, flexible and adaptable.

WHAT DO WE OFFER?
– the chance to work in a professional environment, exceptional opportunities for career growth, as well as a strong learning and development culture;
– fast paced environment and a diverse team with great mentoring opportunities;
– attractive remuneration package;
– a combination of great jobs to work on;
– great colleagues to work with;
– relevant professional development and training;
– flexible workplace and work environment.

Working at KPMG is also about happy people and an internal culture that supports employees in following their passions through various activities and events. We also have numerous benefits to support your health, a flexible working schedule and many more advantages.

HOW TO APPLY?
We thank all applicants in advance for submitting their resumes here.

CONFIDENTIALITY
Confidentiality will be ensured to protect the interests of applicants.
Only preselected candidates will be invited to an interview.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 8 septembrie 2022

TUDOR, ANDREI & ASOCIAŢII is recruiting an attorney at law

TUDOR, ANDREI & ASOCIAŢII is recruiting an attorney at law.

Looking for a new challenge in your legal career?
Join us and work as an Attorney for a growing law firm, providing professional and qualified legal services. You will find a friendly working environment and a management approach that allows everybody to participate and share ideas.

Send your application for Attorney at Law at [email protected]
Job domain: Legal Services
Career level: Experienced professional with 5-6 years of previous relevant legal experience.

SHORT DESCRIPTION
As a Lawyer in our Legal Team you will be encouraged to get involved in dynamic and complex activities, such as:
– due Diligence and M&A procedures;
– providing corporate & commercial legal advice for our clients;
– reviewing, negotiating and drafting a range of commercial contracts;
– identification and management of legal risks;
– if necessary, negotiating with third parties to ensure that the best interests of the clients are represented;
– involvement in Due Diligence or Mergers and Acquisition procedures;
– translating or reviewing translation of legal documents and highlighting risk to non-legal experts in a clear and concise manner;
– providing advice to business stakeholders on all legal and risk matters related to assigned projects and clients.

REQUIREMENTS
Fully-fledged lawyer, member of the Bar Association with:
– solid knowledge of corporate and commercial law;
– prior experience in Due Diligence and Mergers and Acquisition procedures, including in coordinating such procedures;
– prior experience in real estate and in litigations is considered an advantage;
– business awareness;
– very good command of English;
– analytical skills, result and deadline oriented;
– good communication and presentation skills;
– initiative, flexibility, accountability, team spirit.

By applying to this job post, you are giving BDO Romania your consent to process the data provided in your Curriculum Vitae. We mention that your data will be used exclusively for conducting the recruitment process and to possibly conclude a contractual collaboration. If your application is not successful, BDO Romania might keep your personal data for future employment oportunities for which you may be suited. All your data will be treated with confidentiality, in accordance to EU Legislation 2016/679 and you have the right to contact us anytime at confidentialitate [at] bdo [dot] ro to withdraw your consent for data processing or to correct/modify/delete the data provided.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 7 septembrie 2022

KREDYT INKASO recrutează avocați juniori

KREDYT INKASO recrutează avocați juniori, 1 – 3 ani.

CANDIDATUL IDEAL
– este o persoană organizată şi responsabilă în soluţionarea sarcinilor repartizate;
– are cunoştinţe teoretice în materia dreptului societar, bancar, civil și procesual civil;
– experienţă în industria colectării/recuperării de creanţe şi reprezentare în instanţa de judecată reprezintă un avantaj;
– are cunoştinţe de limba engleză: nivel mediu;
– are cunoştinţe de operare PC – pachetul MS office la nivel avansat.

DESCRIEREA JOBULUI
– întocmirea tuturor documentelor şi actelor procedurale necesare în relaţia cu Executorii Judecătoreşti, Lichidatorii Judiciari, Instituţiile şi autorităţile statului, pentru cazurile administrate;
– monitorizarea şi gestionarea procedurilor legale în dosarele alocate;
– acordarea asistenţei legale privind cazurile din portofoliul administrat;
– asigurarea reprezentării în instanţă în dosarele alocate.

CE OFERIM
– onorariu motivant;
– posibilitatea de a lucra într-un mediu relaxat, cu o echipă tânără;
– oportunitatea de a dobândi experienţă în varii domenii ale dreptului;
– îndrumare profesională în rezolvarea tuturor situaţiilor care se ivesc în desfăşurarea activităţii.

DESCRIEREA COMPANIEI
KREDYT INKASO este unul dintre liderii pieţei de colectare creanţe din Polonia, încă din anul 2001 şi totodată, unul dintre cele mai mari grupuri de investiţii din Europa. În prezent, îşi desfăşoară activitatea în ţări precum Polonia, Rusia, România şi Bulgaria.
Începând din 2001, suntem prima companie din Polonia ce a investit în portofoliile de credite neperformante.

Prin înscrierea la această poziţie vă exprimaţi acordul ca datele dvs cu caracter personal să fie colectate, prelucrate şi stocate de către Kredyt Inkaso Investments RO S.A. în scopul înscrierii în baza de date, a recrutării şi/sau selecţiei pentru poziţia/poziţiile deschise la care aţi aplicat în vedere unui post disponibil în cadrul Kredyt Inkaso Investments RO S.A., realizarea unor rapoarte statistice asupra forţei de muncă, precum şi autorităţilor publice, în baza legislaţiei în vigoare. Aceste informaţii vor fi stocate în baza de date a Kredyt Inkaso Investments RO S.A. şi pot fi transmise/portate partenerilor, împuterniciţi ai operatorului de date cu caracter personal Kredyt Inkaso Investments RO S.A., societăţi ce au ca obiect “activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă”, acreditate pe servicii de mediere a muncii.
Sunteţi de acord ca aceste date cu caracter personal să fie stocate timp de 5 ani, având dreptul de a solicita accesul la datele dvs cu caracter personal, rectificarea, ştergerea, restricţionarea prelucrării sau portabilităţii acestora printr-o cerere scrisă transmisă pe adresa de email [email protected] sau prin poştă la adresa Bvd. Decebal, nr. 25-29, clădirea Olympia Tower, etaj 7 (nivel 8), sector 3, Bucureşti.
Kredyt Inkaso Investments RO S.A. precum şi împuterniciţii operatorului de date cu caracter personal Kredyt Inkaso Investments RO S.A., societăţi ce au ca obiect “activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă”, acreditate pe servicii de mediere a muncii pot colecta, prelucra şi stoca următoarele categorii de date cu caracter personal: nume, prenume, CNP, vârsta, sex, date de contact (telefon, email, skype, adresa de domiciliu/reşedinţa), conţuri personale şi profesionale de pe platforme de socializare, experienţă profesională, ocupaţie, venit şi/sau aşteptări de venit, fotografie, adresa IP, orice alt tip de date care se pot corela pentru a duce la identificarea unei persoane.
Kredyt Inkaso este operator autorizat de date cu caracter personal cu numărul 27447.
Sunteţi de acord să participaţi la procesul de recrutare şi selecţie (interviuri: faţă în faţă şi/sau prin intermediul altor tehnologii de comunicare, jocuri de rol – dacă este cazul, testare psihologică, recomandări de la foştii angajatori etc.) în vederea completării dosarului de recrutare şi selecţie care va fi prelucrat şi stocat în baza de date a Kredyt Inkaso Investments RO S.A. şi/sau împuterniciţilor operatorului de date cu caracter personal ai Kredyt Inkaso Investments RO S.A.
Prin aplicarea la acest anunţ de recrutare înţeleg şi sunt de acord ca datele mele cu caracter personal precum numele, prenumele, imaginea mea, precum şi alte date furnizate în CV (adresă, număr de telefon, data de naştere, adresa de email etc.) vor fi colectate de Kredyt Inkaso Investments RO S.A. – operator autorizat de date cu caracter personal cu numărul 27447, în scopul procesului de recrutare.
Sunt de acord să particip la procesul de recrutare şi selecţie (interviuri: faţă în faţă şi/sau prin intermediul altor tehnologii de comunicare, jocuri de rol – dacă este cazul, recomandări de la foştii angajaţi etc. în vederea completării dosarului de recrutare şi selecţie care va fi prelucrat şi stocat în baza de date a Kredyt Inkaso Investments RO S.A.
Înţeleg ca datele mele cu caracter personal vor fi colectate în condiţii de siguranţă, pentru a proteja confidenţialitatea şi vor fi stocate timp de 5 ani şi că îmi pot retrage consimţământul în orice moment. Retragerea consimţământului nu afectează legalitatea procesării conform consimţământului înainte de retragerea acestuia.

Cei interesaţi pot transmite CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 2 septembrie 2022

REFF & ASSOCIATES is looking for an Associate | Banking & Finance

REFF & ASSOCIATES is growing its Banking & Finance team!
We are looking for an Associate to join our Banking & Finance department.

WHO WE ARE
Reff & Associates | Deloitte Legal has a team of 70 lawyers and is recognized as a leading law firm in Romania for the quality of services and ability to deliver solutions on complex legal matters. The areas of practice include banking and finance, capital markets, competition law, employment law, energy and environment law, insolvency law, legal management consulting, litigation, mergers and acquisitions, public sector, real estate.
Reff & Associates is independent law firm in accordance with the Bucharest Bar rules and is a member of Deloitte Legal, a global network with more than 2,500 lawyers in 80 countries. The continuous and consistent involvement of Reff & Associates in landmark transactions are recognized also by the international legal guides and EMEA Legal 500 ranks Reff & Associates as a leading law firm in Romania and particularly recommends its lawyers for their expertise in Real Estate and Construction, Banking & Finance, Commercial, Corporate and M&A, Employment, Tax & Commercial Litigation, Competition Law, PPP and Public Procurement and TMT.

WHO WE’RE LOOKING FOR
Send us your application if you:
– have 2-4 years’ experience in the Banking & Finance or Corporate M&A areas (involvement in transactional work is an advantage), ideally gained within an international law firm; good knowledge of the regulatory framework applicable to banks, non-banking financial institutions, payment institutions, e-money institutions etc. is a plus;
– are a member of the Bucharest Bar with full rights (in Romanian, “avocat definitiv”);
– good knowledge of the LMA type credit facility documentation and the financial services regulatory framework is an advantage;
– have a sound legal reasoning, thoroughness, very good legal drafting skills;
– have excellent writing and communication skills in English (any other foreign language is an advantage);
– are a team worker, efficient, good communicator, flexible and adaptable.

YOUR FUTURE ROLE
Assisting clients on:
– transactional financing work – Borrower’s side and Lenders’ side: e.g., drafting and negotiating security documentation, drafting credit/ loan facility documentation (including LMA facility documentation), preparation and collection of other conditions precedent;
– financial services regulatory advice: advice on regulatory issues in the establishment of new financial products (including payments and open banking, digital financial services, electronic signature), branches and licensed entities (e.g., e-money and payment institutions, non-banking financial institutions, other lending business models);
– M&A deals involving financial sector entities (due diligence; drafting and negotiation of transaction documents; inter-bank mergers (including cross-border mergers); transfer of business projects etc.), including throughout the authorization proceedings in front of the regulator (e.g., acquisition of a qualifying holding in a credit institution);
– trading of bank loan portfolios and set-up of servicing arrangements (structuring advice; drafting and negotiating portfolio assignment agreements, service level agreements etc.

WHAT WE OFFER
At Reff & Associates | Deloitte Legal, you will enjoy a powerful local and global network, a dynamic and multicultural work environment and diverse thinking – all working in harmony to help you rise higher.

An Associate in our Banking & Finance team:
– works in cross-functional teams together with other Deloitte business lines (tax, risk advisory, management consulting etc.) on complex projects and for sophisticated clients in the financial sector;
– works in international team of lawyers in the Deloitte Legal network, on cross-border engagements;
– is deeply involved in all stages of a project, from proposal development and budgeting and throughout implementation;
– is subject to a transparent performance review & ongoing feedback;
– has access to the rich (both local and global) research and training resources of the Deloitte Legal network;
– works in a very dynamic and competitive environment, which preserves an uniquely collegial culture and strives for work-life balance (e.g. in lieu of overtime hours; work from home, etc.).

HOW TO APPLY
Please apply with your Resume, which must contain all your major relevant projects.
Candidates interested in applying for this vacancy are required to send an updated CV by e-mail to: [email protected]

The Banking and Finance team is praised by the independent international publication Legal 500 for its „very good industry and market knowledge (both in Romania as well as at EU level)”, for its ability to „easily scale the team for a project” and for its experience across a range of financings, as well as loan portfolio deals, financial sector M&A, regulatory matters, fintech, and payments services.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 29 august 2022

bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ recrutează avocat | Dreptul muncii

bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ recrutează avocat | Dreptul muncii (5+ ani).

Căutăm un avocat senior care să se alăture echipei noastre specializată în dreptul muncii.

IATĂ CE NE DEFINEȘTE!
Noi nu suntem avocați tipici. Suntem o echipă ce îmbină experiența, talentul și dorința de a oferi servicii juridice la cel mai înalt nivel, fără compromisuri, acordând prioritate fiecărui client.

Practica noastră de dreptul muncii se află în mod constant în primele locuri pe piața juridică pentru activitatea de consultanță și litigii. Suntem în prima linie a tuturor eforturilor legislative de reformare a regimului juridic care guvernează relațiile de muncă în România și avem cea mai mare expunere la factorii de decizie din mediul corporativ și guvernamental. Gestionăm mandate complexe, provocatoare și inedite pentru unii dintre cei mai mari angajatori și persoane cu funcții de execuție din România.

CE AI DE CÂȘTIGAT?
– vei face parte dintr-o echipă distractivă, antreprenorială, muncitoare și fără prejudecăți, cu o reputație solidă prin prisma proiectelor sale de anvergură în aria dreptului muncii;
– vei gestiona practica de dreptul muncii, oferind consultanță companiilor mari și persoanelor fizice cu privire la toate aspectele legate de relațiile de muncă și litigiile aferente;
– vei avea posibilitatea de a alege activitatea care se potrivește cel mai bine experienței și intereselor tale din toate aspectele relațiilor de muncă pe care le consiliem;
– vei valorifica rețeaua noastră regională și globală pentru a obține cunoștințe și a genera oportunități de afaceri, în timp ce îți vei consolida cariera;
– vei beneficia de resursele platformei de PR și marketing a firmei pentru a fi remarcat ca specialist în sectorul dreptului muncii și pentru a-ți îmbunătăți profilul profesional.

CE ESTE DE AȘTEPTAT SĂ ADUCI?
– în mod ideal, ai cel puțin 5 ani de experiență relevantă după absolvirea facultăţii, într-o firmă de avocatură de renume, cu specializare în aria dreptului muncii și al beneficiilor pentru angajați;
– ești pe deplin calificat ca avocat în România;
– ai o cunoaștere excelentă a limbii engleze;
– ești curios și ai un simț al umorului dezvoltat.

Aplică trimițând un e-mail cu CV-ul tău la: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 29 august 2022

VLAD-ADRIAN MIHALACHE LAW FIRM recrutează avocaţi

VLAD-ADRIAN MIHALACHE LAW FIRM recrutează tinere talente cu experienţă medie (2-4 ani) în domeniile dreptului civil şi a dreptului procesual civil, adaptabile la lucrul în echipă, comunicative, tenace şi perseverente.

Candidaţii interesaţi sunt rugaţi să transmită CV-ul la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 22 august 2022

ERINI DIMA recrutează avocaţi

Cabinet de Avocat ERINI DIMA recrutează avocaţi pentru a se alătura echipei de consultanţă/ litigii din cadrul Cabinetului.

Înfiinţat în anul 2015, Cabinetul de avocat Erini Dima oferă servicii juridice complete, la cele mai înalte standarde profesionale, în domenii variate ale dreptului (drept civil, dreptul afacerilor, dreptul muncii, dreptul protecției consumatorului, GDPR etc).

CONDIŢII GENERALE
– avocat junior, cu sau fără experienţă, având cunoştinţe juridice în materia dreptului civil/dreptului afacerilor;
– cunoașterea limbii engleze la nivel mediu (scris și vorbit);
– gândire logică şi spirit de observaţie dezvoltat;
– abilităţi de planificare, organizare şi comunicare;
– capacitate de lucru în echipă, eficienţă, adaptabilitate şi responsabilitate;
– abilitatea de a prioritiza şi eficientiza timpul de lucru şi de a respecta termenele prestabilite.

RESPONSABILITĂŢI
– oferirea consultanței juridice clienților aferenți portofoliului atribuit;
– redactarea tuturor documentelor juridice aferente dosarelor şi spețelor încredinţate, precum şi asistarea sau reprezentarea clienţilor în faţa instanţelor de judecată şi/ sau în faţa autorităţilor statului;
– gestionarea clienţilor din portofoliul atribuit, inclusiv comunicarea directă cu aceştia;
– studierea temeinică a speţelor încredinţate şi identificarea rapidă a celor mai bune soluţii juridice.

OFERIM
– un mediu de lucru plăcut şi profesionist;
– un program de lucru care respecta echilibrul între viața profesională și personală;
– oportunitatea de a lucra într-o echipă tânără, energică, plină de viaţă şi dornică de reuşită.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 19 august 2022

FILIP & COMPANY is looking for a junior lawyer | Competition

FILIP & COMPANY is looking for a junior lawyer with 1 to 2 years of experience to join our Commercial department with focus on the Competition practice.

IF YOU
– would like to be part of a dynamic and fun-to-work-with team;
– are smart and creative;
– are willing to learn and develop every day while working on very interesting projects;
– have an interest in competition field,
we would love to receive your application.

Our offer includes complex and interesting projects, pleasant working environment, friendly, supportive and collaborative culture and good career opportunities.

Please send us your CV and a cover letter to [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunţul expiră la data de 18 august 2022

VERNON | DAVID is looking for law associates

VERNON | DAVID is currently looking for two lawyers with 2 to 5 years of experience to join the corporate department and, respectively, the labor department.

Looking for a cool place to work? Nice offices and a place to sit outside with wifi? Like to take a moment and smell the roses (seriously, we have a large rose garden!)? Great colleagues and regular training and lectures? Vernon | David is just the place.

Do you feel that you have a lot of experience and you are ready to be involved in more complex transactions? Join us now and we will help you to become the best version of you!

If you want to be part of our team, please apply before 30 July 2022.
You want the summer for rest and relaxation? Become part of the team now and start working in September.

We provide many roads for personal growth and satisfaction and will help you develop your career and meet your personal goals. In addition, we offer a challenging, dynamic and fun work environment and an attractive salary package.

An associate lawyer with Vernon | David will work closely with partners and senior attorneys in developing commercial and technical solutions for complex and challenging legal matters.

The perfect candidates should have a solid understanding of Romanian law. In addition, the candidate will be a self-starter and able to manage their time and assignments within agreed budgets and deadlines. Thinking “outside the box” and the ability to handle multiple assignments and matters at the same time are highly desired. A proactive approach to client requests and matters is essential.

GENERAL REQUIREMENTS
– member of a Bar Association in Romania (membru al unui Barou din Romania);
– fluent in English (both verbal and written);
– good communication and organizational skills;
– computer skills (MS Office, Windows OS);
– a curious nature and an innovative and imaginative mind;
– strong motivation, dedication and enthusiasm.

SPECIFIC REQUIREMENTS
– minimum 2 years experience in corporate related matters, respectively in labor related matters;
– proficiency in English legal communication;
– team player with the management skills to work and manage a team;
– understanding of the business context of the relevant transactions;
– excellent drafting skills (including drafting due diligence reports, relevant contracts and memoranda).

THE FOLLOWING WILL BE HIGHLY APPRECIATED
– proficiency in other foreign languages (German or Russian is a significant plus).

Importantly, we believe that diversity and inclusion among our teammates is critical to our success as an international law firm and we seek to recruit, develop and retain the most talented people from a diverse candidate pool. We are an equal opportunity employer. Not familiar with that term? At Vernon | David, we are committed to providing an environment of mutual respect where equal employment opportunities are available to all applicants and teammates without regard to race, color, religion, sex, national origin, age, physical disabilities, marital status, sexual orientation, gender identity, gender expression and any other characteristic protected by applicable law.

To be considered for a position within our law firm, interested persons who meet the above requirements should submit a letter of interest and a current resume in English by e-mail to [email protected]
Only candidates selected for an interview will be contacted.

COMPANY DESCRIPTION
Vernon | David is a boutique law firm specializing in complex commercial transactions and disputes, regulatory matters and compliance issues. We provide high-end bespoke legal advice to a wide array of domestic and international clients ranging from start-ups to large multinational companies and foreign governments. With our mix of US, Romanian and Moldovan lawyers, we are recognized as one of the leading law firms in the region. Currently, we have offices in Bucharest, Romania and in Chisinau, Republic of Moldova.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 17 august 2022

SCHOENHERR & ASOCIAȚII is looking for an attorney at law | Dispute resolution | 2-5 years

SCHOENHERR_LOGO

SCHOENHERR & ASOCIAȚII is looking for an attorney at law | Dispute resolution | 2-5 years experience.

WE ARE LOOKING FOR
2-5 years of professional experience after admission to the Bar, with a focus on Dispute Resolution;
– top-level theoretical knowledge of Romanian law;
– business acumen, a proactive attitude and positive approach, commitment to team work and client service;
– excellent writing and verbal communication skills in Romanian and English (knowledge of additional foreign languages is an advantage);
– curiosity and interest in continuous learning and development.

WE OFFER
– access to interesting local and cross-border projects for high-profile clients;
– the opportunity to enlarge your perspective by working closely with colleagues from other practice groups and jurisdictions;
– tailored support with your career growth needs, including e-learning tools, on-site training programmes in Vienna, regular meetings in our 15 offices across Central and Eastern Europe;
– an international working environment and a friendly work atmosphere;
– the chance to become part of a diverse and inclusive firm whose values are excellence, commitment, flexibility, learning, individuality, and being a team.

Do you possess these qualifications? Are you interested in being part of a successful, growing, careerminded team?

Do you look forward to challenging work with demanding international clients?

If so, we would love to hear from you.

Please send your CV, letter of motivation, to Ana Lupsor at [email protected]

For more information regarding our recruitment process and how to apply, please go to www.schoenherr.eu/recruiting-process

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 12 august 2022

ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAŢII is looking for a junior lawyer | Consultancy & International Arbitration

Tuca-Zbarcea-Asociatii 10

ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII is looking for a junior lawyer to join the Consultancy & International Arbitration team.

REQUIREMENTS
– admitted to general practice as fully qualified lawyer;
– minimum 2 years of experience in Consultancy or International Arbitration;
– proficient in English;
– computer literacy (MS Office).

BENEFITS
– attractive performance-oriented pay;
– opportunity to work and develop in a professional environment.

If you fit the description, please send your CV and cover letter (in English) to the following e-mail address: [email protected] by July 30th, 2022 at the latest.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 8 august 2022

TONCESCU & ASOCIAȚII – KPMG Legal is seeking Associates

TONCESCU & ASOCIAȚII SPARL – KPMG Legal is looking for Associates specializing in Corporate and Mergers and Acquisitions, Financial Services or Litigations.

WHO ARE WE?
Toncescu și Asociații SPARL – KPMG Legal is the Romanian law firm affiliated with KPMG in Romania having a young, dynamic and innovative team member of KPMG Law global network and which differentiates in the market by the offering of legal services as part of complete solutions together with KPMG specialists and experts, by using technology for ensuring efficiency and by the quality of its services.
We want to further grow and consolidate our team with lawyers understanding the current developments, challenges and expectations and willing to grow and evolve in a context offering access to local and international knowledge and expertise and in a culture focused on development, learning and collaboration.

WHAT ARE WE LOOKING FOR?
We are currently seeking Associates to join our Bucharest office who to work in one of our teams specialized in Corporate and Mergers and Acquisitions, Financial Services or Litigations.

We are looking for a purpose driven person who has:
– 0-1 years of professional experience with focus on Corporate and M&A or in Real Estate;
– additional expertise in other field of law practices would be considered an advantage;
– excellent writing and communication skills in English (good knowledge of additional foreign languages is an advantage);
– completed Romanian legal studies (top Law faculties are preferred, international study experience is welcomed, high marks represent an advantage);
– member of the Bucharest Bar;
– proactive attitude and positive approach to work, strong analytical ability, excellent research, legal drafting and verbal communication skills and a commitment to client service;
– team worker, efficient, good communicator, flexible and adaptable.

CAREER DEVELOPMENT
You will be supported in your career progression through performance management, formal and informal training, personal development programs etc.
You will have access to learning & development programs.
You will have access to mobility programs and other career opportunities within the firm.

WHAT DO WE OFFER?
– attractive rewards and flexible working arrangements;
– dynamic and supportive work environment;
– an innovative and international working environment with high profile mandates;
– the opportunity to work closely with other practice groups on a domestic and cross-border basis;
– continuous coaching & mentorship;
– the chance to work in a professional environment, exceptional opportunities for career growth, as well as a strong learning and development culture. We’ll do everything we can to help you fulfill your potential through various training courses and additional professional qualifications;
– great colleagues to work with;
– good career advancement opportunities;
– a flexible workplace and work environment.

Working at KPMG is also about happy people and an internal culture that supports employees in following their passions through various activities and events. We also have numerous benefits to support your health, a flexible working schedule and many more advantages.

HOW TO APPLY?
We thank all applicants in advance for submitting their resumes here.

CONFIDENTIALITY
Confidentiality will be ensured to protect the interests of applicants.
Only preselected candidates will be invited to an interview.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 8 august 2022

TradeVille recrutează avocat

TradeVille, compania de brokeraj nr. 1 din România, cu peste 25 de ani de expertiză bursieră, caută avocat intern.

Suntem o organizaţie dinamică formată din colegi pasionaţi de pieţe de capital şi tehnologie: brokeri, traderi, analişti, dezvoltatori software. Încurajăm ideile inovatoare, colaborarea în echipă şi promovăm imaginaţia, soluţiile creative şi orientarea către client.

CANDIDATUL IDEAL
– cel puțin 5 ani de experiență în domeniul pieței de capital;
– înţelegerea cadrului de reglementare al pieței de capital;
– experiență cu analiza/interpretarea legilor și regulamentelor MIFID (e.g. legea 126) sau a regulametelor şi legilor relevante emitenţilor (e.g. legea 24);
– experiență în coordonarea proiectelor, inclusiv de implementare a reglementărilor;
– experiență în interacțiunea cu autoritățile relevante;
– cunoașterea limbii engleze – nivel avansat;
– cunoștințe juridice solide de drept civil;
– ușurință, fluență și concizie în exprimarea scrisă;
– capacitatea de a lucra cu termene limită;
– persoană perseverentă, cu excelente abilități de planificare, comunicare și organizare, cu o gândire logică și un spirit de observație dezvoltat;
– abilităţi de analiză şi sinteză în interpretarea de contracte.

DESCRIEREA JOBULUI
– oferă sprijin pentru emiterea de opinii din perspectivă juridică privind operațiunile curente sau viitoare ale societății, identificând riscurile juridice, implicațiile acestora și modalități de diminuare şi/sau înlăturare a acestora;
– redactează contractele standard și non-standard ale societății și alte acte prin care se formalizează tranzacțiile în care este implicată societatea;
– supraveghează procesul de semnare a diferitelor documente redactate/revizuite;
– redactează cereri/ notificări/ răspunsuri adresate terților.

Viitorul coleg va avea posibilitatea unei colaborări de lungă durată, într-o societate orientată către rezultate și performanță.

Vă rugăm să ne transmiteţi CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 3 august 2022

KREDYT INKASO recrutează avocați juniori

KREDYT INKASO recrutează avocați juniori, 1 – 3 ani.

CANDIDATUL IDEAL
– este o persoană organizată și responsabilă în soluționarea sarcinilor repartizate;
– are cunoștințe teoretice în materia dreptului societar, bancar, civil și procesual civil;
– experiența în industria colectării/ recuperării de creanțe și reprezentare în instanța de judecată reprezintă un avantaj;
– are cunoștințe de limba engleză: nivel mediu;
– are cunoștințe de operare PC – pachetul MS office la nivel avansat.

DESCRIEREA JOBULUI
– întocmirea tuturor documentelor și actelor procedurale necesare în relația cu Executorii Judecătorești, Lichidatorii Judiciari, Instituțiile și autoritățile statului, pentru cazurile administrate;
– monitorizarea și gestionarea procedurilor legale în dosarele alocate;
– acordarea asistenței legale privind cazurile din portofoliul administrat;
– asigurarea reprezentării în instanță în dosarele alocate.

CE OFERIM
– onorariu motivant;
– posibilitatea de a lucra într-un mediu relaxat, cu o echipă tânără;
– oportunitatea de a dobândi experiență în varii domenii ale dreptului;
– îndrumare profesională în rezolvarea tuturor situațiilor care se ivesc în desfășurarea activității.

DESCRIEREA COMPANIEI
KREDYT INKASO este unul dintre liderii pieței de colectare creanțe din Polonia, încă din anul 2001 și totodată, unul dintre cele mai mari grupuri de investiții din Europa. În prezent, își desfășoară activitatea în țări precum Polonia, Rusia, România și Bulgaria.
Începând din 2001, suntem prima companie din Polonia ce a investit în portofoliile de credite neperformante.

Prin înscrierea la această poziție vă exprimați acordul ca datele dvs cu caracter personal să fie colectate, prelucrate și stocate de către Kredyt Inkaso Investments RO S.A. în scopul înscrierii în baza de date, a recrutării și/sau selecției pentru poziția/pozițiile deschise la care ați aplicat în vedere unui post disponibil în cadrul Kredyt Inkaso Investments RO S.A., realizarea unor rapoarte statistice asupra forței de muncă, precum și autorităților publice, în baza legislației în vigoare. Aceste informații vor fi stocate în baza de date a Kredyt Inkaso Investments RO S.A. și pot fi transmise/portate partenerilor, împuterniciți ai operatorului de date cu caracter personal Kredyt Inkaso Investments RO S.A., societăți ce au ca obiect “activități ale agențiilor de plasare a forței de muncă”, acreditate pe servicii de mediere a muncii.
Sunteți de acord ca aceste date cu caracter personal să fie stocate timp de 5 ani, având dreptul de a solicita accesul la datele dvs cu caracter personal, rectificarea, ștergerea, restricționarea prelucrării sau portabilității acestora printr-o cerere scrisă transmisă pe adresa de email [email protected] sau prin poștă la adresa Str. Învingătorilor nr. 24, clădirea Victory Business Center, etaj 6, sector 3, București.
Kredyt Inkaso Investments RO S.A. precum și împuterniciții operatorului de date cu caracter personal Kredyt Inkaso Investments RO S.A., societăți ce au ca obiect “activități ale agențiilor de plasare a forței de muncă”, acreditate pe servicii de mediere a muncii pot colecta, prelucra și stoca următoarele categorii de date cu caracter personal: nume, prenume, CNP, vârstă, sex, date de contact (telefon, email, skype, adresă de domiciliu/reședință), conturi personale și profesionale de pe platforme de socializare, experiență profesională, ocupație, venit și/ sau așteptări de venit, fotografie, adresă IP, orice alt tip de date care se pot corela pentru a duce la identificarea unei persoane.
Kredyt Inkaso este operator autorizat de date cu caracter personal cu numărul 27447.
Sunteți de acord să participați la procesul de recrutare și selecție (interviuri: față în față și/sau prin intermediul altor tehnologii de comunicare, jocuri de rol – dacă este cazul, testare psihologică, recomandări de la foștii angajatori etc.) în vederea completării dosarului de recrutare și selecție care va fi prelucrat și stocat în baza de date a Kredyt Inkaso Investments RO S.A. și/sau împuterniciților operatorului de date cu caracter personal ai Kredyt Inkaso Investments RO S.A.
Prin aplicarea la acest anunț de recrutare înțeleg și sunt de acord că datele mele cu caracter personal precum numele, prenumele, imaginea mea, precum și alte date furnizate în CV (adresă, număr de telefon, data de naștere, adresa de email etc.) vor fi colectate de Kredyt Inkaso Investments RO S.A. – operator autorizat de date cu caracter personal cu numărul 27447, în scopul procesului de recrutare.
Sunt de acord să particip la procesul de recrutare și selecție (interviuri: față în față și/sau prin intermediul altor tehnologii de comunicare, jocuri de rol – dacă este cazul, recomandări de la foștii angajați etc. în vederea completării dosarului de recrutare și selecție care va fi prelucrat și stocat în baza de date a Kredyt Inkaso Investments RO S.A.
Înțeleg că datele mele cu caracter personal vor fi colectate în condiții de siguranță, pentru a proteja confidențialitatea și vor fi stocate timp de 5 ani și că îmi pot retrage consimțământul în orice moment. Retragerea consimțământului nu afectează legalitatea procesării conform consimțământului înainte de retragerea acestuia.

Cei interesaţi pot transmite CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 august 2022

RADU și ASOCIAȚII recrutează avocaţi

S.C.P.A. RADU și ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari sau junior level.

Ești interesat să te dezvolți, ești interesat de un mediu de lucru prietenos, dinamic și profesionist în cadrul unei echipe experimentate?

Oferim perfecționarea ca avocat în domenii precum drept administrativ, achiziții publice, drept comercial, drept civil etc.

Aşteptăm să ne contactezi la 0785276357 sau pe email la: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 august 2022

VOLCIUC • IONESCU is looking for associates

VOLCIUC • IONESCU is looking for associates to join our team (1-4 years of experience)!

IF YOU
– have relevant experience at least in one of the following areas: real estate, corporate/M&A, data privacy, employment and/or IPT;
– are fluent in English;
– are eager to be a part of the world of transactional business law in a supportive team,

you may be our new colleague!

Send your CV to [email protected]

We are offering great opportunities for career growth, a fun and easy to work with team and attractive compensation.
We are looking forward to meeting you!
Please kindly note that only selected applicants will be contacted.

ABOUT VOLCIUC • IONESCU
Founded as a spin-off of several lawyers led by the heads of the energy, finance and projects teams of a global international law firm, Volciuc-Ionescu is an independent Romanian law firm that strives for excellence and guarantees fast and flexible specialised services, recommended as a leading firm by the international legal directories (Chambers Global, Legal500 and IFLR1000). Our main objectives are to build long-term working relationships with clients (traditionally, financial institutions, global corporations and local champions from key sectors of Romania) and to offer a high level of quality and efficiency in all legal matters we work on.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 1 august 2022

D&B DAVID şi BAIAS recrutează avocați | Corporate M&A

D&B DAVID şi BAIAS – societatea de avocatură afiliată PwC în România, recrutează avocaţi cu 4-10 ani experiență în acordarea de consultanță în proiecte de drept societar, fuziuni&divizări, achiziții şi vânzări societăți pentru echipa de Corporate M&A.

Candidaţii interesaţi de o dezvoltare profesională într-un climat multinaţional în care sunt cultivate excelenţa şi spiritul de echipă, sunt rugaţi să transmită CV-ul în atenţia doamnei Cristina Chiriac la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 28 iulie 2022

D&B DAVID şi BAIAS recrutează avocați | Data protection

D&B DAVID şi BAIAS – societatea de avocatură conectată PwC România, recrutează avocați pentru a se alătura echipei de Data protection, cu o posibilă implicare și în domeniul serviciilor financiare.

CANDIDAŢII TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCÃ URMĂTOARELE CONDIŢII GENERALE
– să fie avocați admiși în Barou, cu o experiență de până la 3 ani în consultanță juridică;
– cunoștințe solide în materia protecției datelor cu caracter personal și experiență practică de 2-3 ani în verificarea conformității și implementarea programelor de conformare; orice experiență anterioară în domeniul serviciilor financiare (drept bancar) sau al dreptului societar constituie un avantaj suplimentar;
– inteligenţă, motivaţie şi perseverenţă în viitoarea carieră de avocat;
– spirit de echipă și capacități de consolidare a relațiilor, excelente capacități de comunicare, flexibil, adaptabil și proactiv;
– raționament juridic solid, dedicație, foarte bune abilități de scriere juridică, precum și cunoștințe avansate de limba engleză.

OPORTUNITĂŢI
– onorariu avantajos;
– posibilitate de dezvoltare reală din punct de vedere profesional într-un cadru de profesioniști;
– oportunitatea de a lucra într-o echipă tânără, dinamică şi motivată.

Candidații interesați de o dezvoltare profesională într-un climat multinațional în care sunt cultivate excelența şi spiritul de echipă sunt rugați să trimită CV-ul şi o scrisoare de intenție, cu mențiunea “Data protection”, la adresa [email protected] în atenția dnei. Cristina Chiriac.

DESPRE D&B DAVID şi BAIAS
D&B David şi Baias, societatea de avocatură conectată PwC în România (“D&B”), cea mai mare rețea internațională de audit, consultanţă fiscală şi de afaceri, fiind integrată în rețeaua societăților de avocați corespondente PwC care cuprinde mai mult de 2.000 de avocați în 85 de jurisdicții. D&B este concepută ca un parteneriat bazat pe o comunitate de valori între avocații ei, între aceștia şi clienți şi între D&B şi PwC. Pe piața locală, D&B, împreună cu PwC, lucrează cu clienți din România și Republica Moldova prin intermediul rețelei de 5 birouri PwC din Bucureşti, Timișoara, Cluj-Napoca, Constanța şi Chișinău.
D&B este recunoscută și recomandată de cercetători internaționali independenți, cum ar fi Chambers & Partners, Legal 500 și IFLR 1000 ca fiind o firmă de avocatură de top în domenii precum Litigii fiscale şi de drept administrativ, Concurență & Antitrust, Corporate, M&A.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 25 iulie 2022

TUDOR, ANDREI & ASOCIAŢII is recruiting an attorney at law

TUDOR, ANDREI & ASOCIAŢII is recruiting an attorney at law.

Looking for a new challenge in your legal career?
Join us and work as an Attorney for a growing law firm, providing professional and qualified legal services. You will find a friendly working environment and a management approach that allows everybody to participate and share ideas.

Send your application for Attorney at Law at [email protected]
Job domain: Legal Services
Career level: Experienced professional with 5-6 years of previous relevant legal experience.

SHORT DESCRIPTION
As a Lawyer in our Legal Team you will be encouraged to get involved in dynamic and complex activities, such as:
– due Diligence and M&A procedures;
– providing corporate & commercial legal advice for our clients;
– reviewing, negotiating and drafting a range of commercial contracts;
– identification and management of legal risks;
– if necessary, negotiating with third parties to ensure that the best interests of the clients are represented;
– involvement in Due Diligence or Mergers and Acquisition procedures;
– translating or reviewing translation of legal documents and highlighting risk to non-legal experts in a clear and concise manner;
– providing advice to business stakeholders on all legal and risk matters related to assigned projects and clients.

REQUIREMENTS
Fully-fledged lawyer, member of the Bar Association with:
– solid knowledge of corporate and commercial law;
– prior experience in Due Diligence and Mergers and Acquisition procedures, including in coordinating such procedures;
– prior experience in real estate and in litigations is considered an advantage;
– business awareness;
– very good command of English;
– analytical skills, result and deadline oriented;
– good communication and presentation skills;
– initiative, flexibility, accountability, team spirit.

By applying to this job post, you are giving BDO Romania your consent to process the data provided in your Curriculum Vitae. We mention that your data will be used exclusively for conducting the recruitment process and to possibly conclude a contractual collaboration. If your application is not successful, BDO Romania might keep your personal data for future employment oportunities for which you may be suited. All your data will be treated with confidentiality, in accordance to EU Legislation 2016/679 and you have the right to contact us anytime at confidentialitate [at] bdo [dot] ro to withdraw your consent for data processing or to correct/modify/delete the data provided.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 25 iulie 2022

DENTONS is looking for associates / senior associates

DENTONS is looking for associates/ senior associates with a commercial, corporate, public procurement and litigation background to develop their careers as lawyers in one of the world’s leading law firms.

The position requires responsible and well-organized persons, able to communicate effectively in spoken and written English.
This is a great opportunity to work with a group of dedicated and truly international professionals who are passionate about their work and to enjoy the benefits of the world’s largest law firm.

If you are interested kindly send your CV to: [email protected]
All applications are treated fairly and equally. We do not discriminate on the basis of race, color, sex, language, religion, political or other opinion, national or social origin, property, birth or other status such as disability, age, marital and family status, sexual orientation and gender identity, health status, place of residence, economic or social situation. Only candidates selected for an interview will be contacted.

Dentons is the world’s largest law firm, delivering quality and value to clients around the globe. Dentons is a leader on the Acritas Global Elite Brand Index, a BTI Client Service 30 Award winner and recognized by prominent business and legal publications for its innovations in client service, including founding Nextlaw Labs and the Nextlaw Referral Network. Dentons’ polycentric approach and world-class talent challenge the status quo to advance client interests in the communities in which we live and work.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 21 iulie 2022

EVERSHEDS SUTHERLAND ROMANIA is looking for lawyers

EVERSHEDS SUTHERLAND ROMANIA is looking for lawyers.

We do amazing business with some of the biggest brands on the planet and with remarkable local companies and are recruiting lawyers with mid-level experience (2-6 years) on business law consultancy services to be part of this success story.

To work with us, you need to be a certain type of person. Talented and commercially focused, willing to go the extra mile, with an inquisitive mind and possessing the ability to get on with people at all ends of the spectrum. If that’s you then we’re here to help you develop personally and professionally.

TO ENSURE YOU HAVE THE BEST EXPERIENCE AND THE OPPORTUNITIES TO THRIVE, WE
– actively promote the development of client relationships at every level and encourage our lawyers to develop a profile that will attract local and international clients;
– have a global reach with offices all over the world and provide opportunities to work in other countries;
– take an entrepreneurial and collaborative approach to the way work is won and how client relationships are built;
– ensure feedback is regularly given and our lawyers and partners have regular check-in meetings to support development and their ambitions;
– promote a friendly and inclusive environment, built around our core team values: ‘be kind’, ‘be fair’, ‘take pride in your work’, ‘do care’ and ‘be fun’.

If interested and suitable, please send us your application at [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 20 iulie 2022

PETERKA & PARTNERS is recruiting an Attorney at law

PETERKA & PARTNERS is recruiting an Attorney-at-law with minimum 2 years of experience.

Founded in 2000, PETERKA & PARTNERS is an independent full-service law firm with special commitment to the region of Central and Eastern Europe.

PETERKA & PARTNERS is the one truly CEE law firm that has built a pan-regional full-service practice with a unique fully integrated infrastructure. The firm provides a one-stop shop for legal services over several jurisdictions or the whole region.

For the Romanian office, PETERKA & PARTNERS is looking for an Attorney-at-law with minimum 2 years of experience.

WE REQUIRE
– fluent English (proficiency in other foreign languages is an advantage);
– solid knowledge of the Romanian law with a focus on business law;
– experience in an international legal environment;
– commitment to delivering high-quality legal work;
– good legal writing, communication and negotiation skills;
– strong analytical, reasoning and research skills;
– business awareness;
– highly developed work ethic.

WE OFFER
– competitive remuneration corresponding to abilities and achieved result;
-interesting and diverse work in growing regional firm;
– pleasant working environment;
– gaining interesting and professional experience in an international law firm.

CONTACT
Please send your CV and cover letter in English to Ms. Amalia Covesan, to the following e-mail address:
[email protected]. Shortlisted candidates will be invited for interviews.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 20 iulie 2022

SIMION, NERE & IORDACHE recrutează avocat

SIMION, NERE & IORDACHE recrutează avocat.

CANDIDATUL IDEAL
Fiind o echipă dinamică, ce împlinește curând 20 de ani de activitate în domeniul avocaturii generaliste, dorim să ni se alăture o persoană cu experiență în litigii și consultanță, cu aptitudini în domeniul dreptului societar (corporate), în domenii tehnice, construcții, IT & C, e-commerce. Oferim know-how de tip open source, sprijin profesional, motiv pentru care așteptăm un coleg voluntar în preluarea și transmiterea ideilor proprii pentru domenii noi, jucător în echipă, cu abilități de comunicare și spirit proactiv.

DESCRIEREA JOBULUI
Avocat full time pentru consultanță și litigii, pentru o perioadă nedeterminată și de lungă durată.
Venitul oferit este lunar, fix, suplimentar oferind posibilități de dezvoltare, în domenii variate, prin firme specializate de dezvoltare aptitudini și pregătire profesională.

DESCRIEREA COMPANIEI
Societatea Civilă de Avocați a fost înființată în anul 2003, în prezent având la activ o vastă experiență acumulată în cadrul studiului profesional permanent, administrării a mii de procese și a mandatelor permanente de consultanță, cu societăți de prim rang, cu capital privat, român și străin. Practica noastră este generalistă și abordăm cu succes un spectru larg de domenii, datorită oferirii către clienții noștri corporate de soluții juridice integrate, continuu, de foarte mulți ani.

Pentru cei interesaţi, aşteptăm CV-ul şi scrisoarea de intenţie pe adresa de e-mail:
[email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 20 iulie 2022

VLAD-ADRIAN MIHALACHE LAW FIRM recrutează avocaţi

VLAD-ADRIAN MIHALACHE LAW FIRM recrutează tinere talente cu experienţă medie (2-4 ani) în domeniile dreptului civil şi a dreptului procesual civil, adaptabile la lucrul în echipă, comunicative, tenace şi perseverente.

Candidaţii interesaţi sunt rugaţi să transmită CV-ul la adresa: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 20 iulie 2022

bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ recrutează avocat | Dreptul muncii

bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ recrutează avocat | Dreptul muncii (5+ ani).

Căutăm un avocat senior în aria de dreptul muncii care să se alăture echipei noastre de profil.

IATĂ CE NE DEFINEȘTE!
Noi nu suntem avocați tipici. Suntem un grup de oameni care combină experiența, talentul și dorința de a oferi servicii juridice la cel mai înalt nivel al profesiei, într-o manieră fără compromisuri, care acordă prioritate fiecărui client.
Practica noastră de dreptul muncii s-a clasat în mod constant în primele locuri pe piața juridică românească pentru activitatea de consultanță și litigii. Ne aflăm în prima linie a tuturor eforturilor legislative de reformare a regimului juridic care guvernează relațiile de muncă în România și avem cea mai mare expunere la factorii de decizie din mediul corporativ și guvernamental. Lucrăm la unele dintre cele mai complexe, provocatoare și inedite cazuri pentru unii dintre cei mai mari angajatori și angajați executivi importanți din România.

CE AI DE CÂȘTIGAT?
– fă parte dintr-o echipă distractivă, antreprenorială, muncitoare și fără prejudecăți, cu o reputație solidă prin proiectele sale de anvergură în domeniul ocupării forței de muncă și al beneficiilor;
– gestionați practica de ocupare a forței de muncă cu servicii complete. Oferim consultanță întreprinderilor mari și persoanelor fizice cu privire la toate aspectele legate de relațiile de muncă și litigiile aferente;
– alegeți activitatea care se potrivește cel mai bine experienței și intereselor dumneavoastră din toate aspectele relațiilor de muncă pe care le consiliem;
– valorificați rețeaua noastră CEE și globală pentru a obține cunoștințe și a genera oportunități de afaceri, în timp ce vă construiți o carieră;
– utilizați platforma de PR și marketing a firmei pentru a deveni o voce juridică în sectorul ocupării forței de muncă și pentru a vă îmbunătăți profilul profesional.

CE ESTE DE AȘTEPTAT SĂ ADUCI?
– în mod ideal, veți avea cel puțin 5 ani de experiență relevantă după absolvire într-o firmă de avocatură de renume în domeniul ocupării forței de muncă și al indemnizațiilor pentru angajați;
– sunteți pe deplin calificat ca avocat în România;
– aveți o excelentă cunoaștere a limbii engleze;
– aveți o minte curioasă și un bun simț al umorului.

Aplică trimițând un e-mail cu CV-ul tău la: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 18 iulie 2022

LEGAL ZEN recrutează avocat

LegalZen, primul start-up românesc de drafting contracte și documente standard, întocmite de avocați și revizuite împreună cu oameni de business, angajează un avocat care va contribui la creșterea proiectului.

CINE EȘTI TU
– absolvent(ă) de Drept;
– înţelegi contractele, îți place să lucrezi cu ele și reușești să le vezi și din perspectiva de business;
– ești foarte atent(ă) la detalii (inclusiv cele mărunte, cum ar fi așezarea în pagină, fontul etc);
– îți este dragă limba română și o folosești în mod corect și elegant;
– îți dorești să înveți, să evoluezi și rezonezi cu misiunea noastră;
– atunci când nu știi ceva, cum ni se întâmplă tuturor, te pricepi să cauți răspunsuri și soluții;
– ești prieten(ă) bun(ă) cu greșeala = oportunitățile de învățare zilnice;
– onest(ă);
– ne putem baza pe tine.

CINE SUNTEM NOI
LegalZen este un start-up românesc care oferă clienților, persoane juridice și fizice, soluția pentru a genera, personaliza și descărca rapid și ușor contracte și documente standard, întocmite de avocați.

Soluția noastră este menită să protejeze și să consolideze business-ul și viața privată a clienților noștri, dar și să îi ajute să fie mai relaxați și să câștige timp pentru restul lucrurilor importante din viața lor.

Proiectul este fondat de antreprenori în serie, visători și pragmatici în același timp, cu misiunea de a simplifica (ca timp & bani) procesul creării de documente legale şi cu dorința, pe termen mediu și lung, de a ajuta mediul de business românesc să se dezvolte sănătos.

CE ÎȚI OFERIM
– şansa de a face parte, încă de la început, dintr-un start-up cu planuri mari de extindere;
– poți lucra de oriunde, cel puțin în primul an de colaborare;
– salariu bun;
– program flexibil.

De este interesant pentru tine, trimite un email către [email protected] cu CV-ul tău dar, mai ales, cu povestea ta. Cine ești, ce îți dorești de la viață și de ce simți că îți dorești să lucrezi cu noi.

* Anunțul expiră la data de 18 iulie 2022

SCHOENHERR & ASOCIAȚII is looking for an attorney at law

SCHOENHERR_LOGO

SCHOENHERR & ASOCIAȚII is looking for an associate Corporate M&A, Energy.

WE ARE LOOKING FOR AN ATTORNEY AT LAW WITH
– 1-3 years of professional experience post-Bar admission, with a focus on corporate m&A | energy law;
– top-level theoretical knowledge in Romanian law;
– business acumen, a proactive attitude, positivity, commitment to working as a team and client service;
– excellent writing and verbal communication skills in Romanian and English (good knowledge of additional foreign languages is an advantage);
– curiosity and interest in continuous learning and development.

WE OFFER
– access to interesting local and cross-border projects for high-profile clients;
– the opportunity to enlarge your perspective by working closely with colleagues from other practice groups and jurisdictions;
– tailored support with your career growth needs, including e-learning tools, on-site training programmes in Vienna, regular meetings with the corporare m&a teams in our 15 offices across Central and Eastern Europe;
– an international working environment and a friendly work atmosphere;
– the chance to become part of a diverse and inclusive firm whose values are excellence, commitment, flexibility, learning, individuality, and team.

Are you interested in being part of our successful, growing, career-minded team?
If so, we would love to hear from you.

Please send your CV, letter of motivation, and reference letters in English to Ana Lupsor at [email protected]

For more information regarding our recruitment process and how to apply, please go to www.schoenherr.eu/recruiting-process

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 18 iulie 2022

VERNON | DAVID is looking for new law associates

Looking for a cool place to work? Nice offices and place to sit outside with wifi? Like to take a moment and smell the roses (seriously, we have a large rose garden!)? Great colleagues and regular training and lectures?
VERNON | DAVID is just such a place.

But don’t take our word for it, see for yourself. Check out our activities for the Summer of 2022 on https://vdalegal.com/summer-of-22-activities-and-training-program/.

VERNON | DAVID is currently looking for new law associates from entry level (recently graduated law students/ attorneys) to up to 5 years of experience (for instance, attorneys specialized in fields like: litigation, corporate law, commercial transactions, M&A and/ or labour) to fill several positions within our firm.

If you want to be part of our team, please apply before 30 June 2022. We will finalize our selection before the first training! You want the summer for rest and relaxation but want to benefit from our summer trainings? Become part of the team now and start working in September.

We provide many roads for personal growth and satisfaction and will help you develop your career and meet your personal goals. In addition, we offer a challenging, dynamic and fun work environment and an attractive salary package.

A lawyer with Vernon | David will work closely with partners and senior attorneys in developing commercial and technical solutions for complex legal matters.

The perfect candidates have a solid understanding of Romanian law. In addition, the candidate will be a self-starter and able to manage their time and assignments within agreed budgets and deadlines. Thinking “outside the box” and the ability to handle multiple assignments and matters is highly desired. A proactive approach to client requests and matters is essential.

REQUIREMENTS
– member of a Bar Association in Romania (membru al unui Barou din Romania);
– fluent in English (both verbal and written);
– good communication and organizational skills;
– computer skills;
– strong motivation, dedication and enthusiasm.

THE FOLLOWING WILL BE HIGHLY APPRECIATED
– proficiency in other foreign languages (German or Russian is a significant plus);
– relevant work experience in similar positions.

Importantly, we believe that diversity and inclusion among our teammates is critical to our success as an international law firm and we seek to recruit, develop and retain the most talented people from a diverse candidate pool. We are an equal opportunity employer. Not familiar with that term? At Vernon | David, we are committed to providing an environment of mutual respect where equal employment opportunities are available to all applicants and teammates without regard to race, color, religion, sex, national origin, age, physical disabilities, marital status, sexual orientation, gender identity, gender expression and any other characteristic protected by applicable law.

To be considered for a position within our law firm, interested persons who meet the above requirements should submit a letter of interest and a current resume in English by e-mail to [email protected] or by fax at 021-311-5650. Only candidates selected for an interview will be contacted.

COMPANY DESCRIPTION
Vernon | David is a boutique law firm specializing in complex commercial transactions and disputes, regulatory matters and compliance issues. We provide high-end bespoke legal advice to a wide array of domestic and international clients ranging from start-ups to large multinational companies and foreign governments. With our mix of US, Romanian and Moldovan lawyers, we are recognized as one of the leading law firms in the region. Currently, we have offices in Bucharest, Romania and in Chisinau, Republic of Moldova.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 iulie 2022

BULBOACĂ & ASOCIAŢII is looking for a senior lawyer | Banking & Finance

BULBOACĂ & ASOCIAȚII
is looking for a senior lawyer to join their Banking & Finance team

Ești interesat(ă) de siguranță în performanță? Cauți să acționezi în unele dintre cele mai sensibile și antrenante proiecte?
Complexitatea și rafinamentul sunt elementele cheie ale activității de la BULBOACĂ & ASOCIAȚII. Alătură-te uneia dintre cele ambițioase echipe din lumea avocaturii.

NE DORIM CA NOUL MEMBRU/ NOUA MEMBRĂ AL/A ECHIPEI NOASTRE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CRITERII
– are cel puțin 4 ani de experiență în domeniul bancar și financiar; experiența în piețele de capital ar constitui un avantaj;
– a fost admis(ă) în Baroul Bucureşti;
– are cunoștințe solide de drept civil român și dreptul societăților comerciale;
– cunoaște bine limba engleză (atât scris, cât și vorbit);
– este cu adevărat dornic(ă) să învețe, să construiască și să perfecționeze cu pasiune o carieră remarcabilă pe termen lung alături de noi, recompensată în consecință;
– este proactiv(ă), are idei dincolo de standarde, pe care dorește să le aplice în cadrul unora dintre cele mai provocatoare proiecte din – – acest sector de practică;
– este jucător/ jucătoare de echipă.

ÎN ACEST SCOP, OFERIM
– o adevărată dezvoltare profesională, antreprenorială, într-o echipă de avocați și consultanți remarcabili, dedicați, cu experiență, recunoscuți ca atare de directoarele juridice internaționale;
– compensare competitivă, inclusiv bonus anual de performanță (garantat) și bonus suplimentar pentru performanță;
– posibilitatea de a face parte dintr-o echipă multidisciplinară;
– o atmosferă de lucru prietenoasă;
– o serie de beneficii suplimentare compensării financiare.

Înfiinţată la 1 ianuarie 2007, urmare a unui spin-off al biroului din Bucuresti al unei firme Magic Circle, Bulboacă & Asociaţii are unul din cele mai puternice branduri de pe piața avocaturii din România, cu experiență preponderentă în finanțări & restructurări, fuziuni & achiziții, insolvențe & litigii și dreptul muncii. Suntem implicați în unele din cele mai sensibile si solicitante tranzacții sau spețe, adeseori foarte greu de realizat sau soluționat, unde stăruința, pasiunea și determinarea, alături de know-how-ul juridic și de business specific, joacă un rol absolut fundamental. Oferim consultanță instituțiilor financiare, fondurilor, companiilor, structurilor lor de conducere sau acționarilor cu privire la situații esențialmente critice. Când clienții noștri întâmpină o dificultate majoră, de neimaginat sau de nesurmontat, experiența noastră arată că și atunci există șanse reale pentru a se face o tranzacție sau pentru a se soluționa o speță.

Abordarea noastră se reflectă și în modul nostru de organizare. Menținem un raport între numărul de avocați colaboratori și parteneri ai firmei semnificativ redus, prin comparație cu cel al altor firme de avocați. Aceasta pentru a permite un grad deosebit de aplecare si concentrare asupra tranzacțiilor sau spețelor care necesită experiență îndelungată și sofisticată a partenerilor noștri. Spre a asigura calitatea înaltă a actului de consultanță juridică, ne implicăm selectiv în tranzacții sau spețe, permițând, astfel și un sistem particular de recompensare a avocaților firmei. Lucrăm în echipe ce implică expertize din toate ariile de drept relevante. Sistemul nostru de selecție, promovare si recompensare este axat prioritar asupra avocaților talentați și cu o valență antreprenorială, ce ne ajută să dobândim rezultate deosebite pentru clienții noștri în spețele lor sensibile si critice.

Dacă sunteți interesat de cele de mai sus, ne-ar plăcea să ne cunoaștem. primind aplicația dvs.: CV, scrisoare de intenție și foaia matricolă a notelor în limba engleză la adresa de e-mail: [email protected]
Toate aplicațiile vor fi tratate cu cea mai mare confidențialitate.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 iulie 2022

BULBOACĂ & ASOCIAŢII is looking for a junior lawyer | Banking & Finance

BULBOACĂ & ASOCIAȚII
is looking for a junior lawyer | Banking & Finance

Ești interesat(ă) de siguranță în performanță? Cauți să acționezi în unele dintre cele mai sensibile și antrenante proiecte?

Complexitatea și rafinamentul sunt elementele cheie ale activității de la BULBOACĂ & ASOCIAȚII. Alătură-te uneia dintre cele ambițioase echipe din lumea avocaturii.

NE DORIM CA NOUL MEMBRU/ NOUA MEMBRĂ AL/A ECHIPEI NOASTRE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ URMĂTOARELE CRITERII
– are diplomă de licență în drept, diploma de master este un plus, dar nu este obligatorie;
– a fost admis în Baroul București (inclusiv în aprilie 2022);
– are un un fundal academic remarcabil și noțiune solide care pot fi valorificate în exerciții juridice de calitate;
– cunoaște bine limba engleză (atât scris, cât și vorbit);
– deține abilități și competențe digitale, fără ca acestea să fie neapărat certificate;
– acționează pe bază de gândire critică;
– este o fire analitică, care dă dovadă de atenție sporită la detalii, cu bune abilități de research;
– este cu adevărat dornic să învețe, să construiască și să perfecționeze cu pasiune o carieră remarcabilă pe termen lung alături de noi, recompensată în consecință;
– este cu adevărat dornic(ă) să învețe, să construiască și să perfecționeze cu pasiune o carieră remarcabilă pe termen lung alături de noi, recompensată în consecință;
– este proactiv(ă), are idei dincolo de standarde, pe care dorește să le aplice în cadrul unora dintre cele mai provocatoare proiecte din Finance&Banking/ de consultanță;
– este jucător/ jucătoare de echipă.

ÎN ACEST SCOP, OFERIM
– o adevărată dezvoltare profesională, antreprenorială, într-o echipă de avocați și consultanți remarcabili, dedicați, cu experiență, recunoscuți ca atare de directoarele juridice internaționale;
– compensare competitivă, inclusiv bonus anual de performanță (garantat) și bonus suplimentar pentru performanță;
– posibilitatea de a face parte dintr-o echipă multidisciplinară;
– o atmosferă de lucru prietenoasă;
– o serie de beneficii suplimentare compensării financiare.

Înfiinţată la 1 ianuarie 2007, urmare a unui spin-off al biroului din Bucuresti al unei firme Magic Circle, Bulboacă & Asociaţii are unul din cele mai puternice branduri de pe piața avocaturii din România, cu experiență preponderentă în finanțări & restructurări, fuziuni & achiziții, insolvențe & litigii și dreptul muncii. Suntem implicați în unele din cele mai sensibile si solicitante tranzacții sau spețe, adeseori foarte greu de realizat sau soluționat, unde stăruința, pasiunea și determinarea, alături de know-how-ul juridic și de business specific, joacă un rol absolut fundamental. Oferim consultanță instituțiilor financiare, fondurilor, companiilor, structurilor lor de conducere sau acționarilor cu privire la situații esențialmente critice. Când clienții noștri întâmpină o dificultate majoră, de neimaginat sau de nesurmontat, experiența noastră arată că și atunci există șanse reale pentru a se face o tranzacție sau pentru a se soluționa o speță.

Abordarea noastră se reflectă și în modul nostru de organizare. Menținem un raport între numărul de avocați colaboratori și parteneri ai firmei semnificativ redus, prin comparație cu cel al altor firme de avocați. Aceasta pentru a permite un grad deosebit de aplecare si concentrare asupra tranzacțiilor sau spețelor care necesită experiență îndelungată și sofisticată a partenerilor noștri. Spre a asigura calitatea înaltă a actului de consultanță juridică, ne implicăm selectiv în tranzacții sau spețe, permițând, astfel și un sistem particular de recompensare a avocaților firmei. Lucrăm în echipe ce implică expertize din toate ariile de drept relevante. Sistemul nostru de selecție, promovare si recompensare este axat prioritar asupra avocaților talentați și cu o valență antreprenorială, ce ne ajută să dobândim rezultate deosebite pentru clienții noștri în spețele lor sensibile si critice.

Dacă sunteți interesat de cele de mai sus, ne-ar plăcea să ne cunoaștem. primind aplicația dvs.: CV, scrisoare de intenție și foaia matricolă a notelor în limba engleză la adresa de e-mail: [email protected]
Toate aplicațiile vor fi tratate cu cea mai mare confidențialitate.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 15 iulie 2022

FLOREA & BUCȘĂ recrutează avocat

SCPA FLOREA & BUCȘĂ recrutează avocat colaborator.

CANDIDATUL IDEAL
– deține cunoștințe juridice solide de drept civil, procedură civilă, drept penal, procedură penală;
– să aibă experiență în litigii;
– deține permis de conducere categoria B;
– are spirit de echipă, excelente abilități de comunicare;
– capacitate superioară de concentrare și orientare către obiective și sarcini;
– perseverență, responsabilitate, punctualitate, seriozitate, proactivitate și integritate;
– cunoștințe avansate de Microsoft Word, utilizare internet și acuratețe în redactarea documentelor.

RESPONSABILITĂȚI
– reprezentare și asistență juridică în fața instanțelor de judecată, a organelor de urmărire penală, a autorităților cu atribuții jurisdicționale, a notarilor publici și a executorilor judecătorești, a organelor administrației publice și a instituțiilor, precum și a altor persoane juridice;
– redactarea actelor necesare pentru asistarea/reprezentarea clienților;
– asigurarea consultanței juridice pentru clienți;
– alte activități juridice prevăzute de Legea 51/1995.

CE OFERIM NOI
– venit lunar fix și bonusuri în funcție de performanțe;
– oportunitatea de a lucra într-un mediu de lucru plăcut, tânăr și profesionist orientat spre dezvoltare;
– ghidaj constant în realizarea sarcinilor de lucru și suport în dezvoltarea carierei;
– posibilitatea de a fi înscris/ă în Registrul de Asistență Judiciară;
– condiții clare de decontare și compensare.

CONSTITUIE AVANTAJE
– orientare pe viitor pentru specializare în domeniul fondurilor europene;
– cunoștințe în domeniul dreptului societar.

Persoanele interesate pot trimite CV-urile la adresa: [email protected]
Persoanele selectate vor fi contactate telefonic pentru interviu.
Toate aplicațiile vor fi tratate cu confidențialitate.

Anunțul este valabil pentru municipiul Suceava.

* Anunțul expiră la data de 15 iulie 2022

ERINI DIMA recrutează avocaţi

Cabinet de Avocat ERINI DIMA recrutează avocaţi pentru a se alătura echipei de consultanţă/ litigii din cadrul Cabinetului.

Înfiinţat în anul 2015, Cabinetul de avocat Erini Dima oferă servicii juridice complete, la cele mai înalte standarde profesionale, în domenii variate ale dreptului (drept civil, dreptul afacerilor, dreptul muncii, dreptul protecției consumatorului, GDPR etc).

CONDIŢII GENERALE
– avocat junior ori definitiv, cu sau fără experiență, având cunoştinţe juridice în materia dreptului civil/ dreptului afacerilor;
– cunoașterea limbii engleze la nivel mediu (scris și vorbit);
– gândire logică şi spirit de observaţie dezvoltat;
– abilităţi de planificare, organizare şi comunicare;
– capacitate de lucru în echipă, eficienţă, adaptabilitate şi responsabilitate;
– abilitatea de a prioritiza şi eficientiza timpul de lucru şi de a respecta termenele prestabilite.

RESPONSABILITĂŢI
– oferirea consultanței juridice clienților aferenți portofoliului atribuit;
– redactarea tuturor documentelor juridice aferente dosarelor şi spețelor încredinţate, precum şi asistarea sau reprezentarea clienţilor în faţa instanţelor de judecată şi/ sau în faţa autorităţilor statului;
– gestionarea clienţilor din portofoliul atribuit, inclusiv comunicarea directă cu aceştia;
– studierea temeinică a speţelor încredinţate şi identificarea rapidă a celor mai bune soluţii juridice.

OFERIM
– un mediu de lucru plăcut şi profesionist;
– un program de lucru care respectă echilibrul între viața profesională și personală;
– oportunitatea de a lucra într-o echipă tânără, energică, plină de viaţă şi dornică de reuşită.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV-ul la adresa de e-mail: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 11 iulie 2022

D&B DAVID şi BAIAS recrutează avocați | Real estate

D&B DAVID şi BAIAS – societatea de avocatură afiliată PwC în România, recrutează avocaţi cu experienţă în acordarea de consultanţă pe aspecte de drept civil şi comercial, pentru echipa de Real Estate.

Candidaţii interesaţi de o dezvoltare profesională într-un climat multinaţional în care sunt cultivate excelenţa şi spiritul de echipă, sunt rugaţi să transmită CV-ul în atenţia doamnei Cristina Chiriac la adresa de e-mail: [email protected] cu menţiunea “Real Estate”.

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 11 iulie 2022

HAMMOND PARTNERSHIP is looking for a lawyer | Family law

HAMMOND PARTNERSHIP is looking for an initial period of three months a middle rank lawyer to assist in their Family Law department in Bucharest with all aspects of family law including child custody and inheritance matters.

LEGAL EXPERTISE REQUIREMENTS
– has graduated the Faculty of Law and passed the Bar exam;
– solid knowledge of civil, family, and inheritance law.

OTHER REQUIREMENTS
– good communication and legal writing skills in both Romanian and English;
– proactive attitude, attention to detail, team player.

WE OFFER
– the opportunity to work in English;
– an international client focus;
– a pleasant and friendly environment.

If you meet our requirements, please send in English your CV and cover-letter to the following e-mail address: [email protected]

Anunțul este valabil pentru municipiul București.

* Anunțul expiră la data de 7 iulie 2022